1  

Crezi?

M-am săturat de insomnii
Inimii începe să-i placă iadul
Culoarea principală-i gri
Combinată și puțin cu albul

 

Nu am daltonism ci pesimism
Pun răul înainte de toate
Nu am niciun gram de narcisism
Vreau binele pentru fiecare în parte

 

Raiul există pe veci
Dumnezeu înseamnă iubire
Trebuie în El să crezi și o să vezi
Chiar și de suferi de orbire

 

Poate pe mine nu mă înțelegi
Ești om indiferent în ce alegi să crezi
Când ești bolnav nu orice doctor te tratează
Doar Dumnezeu e singurul care te salvează


Категория: Различные стихи

Все стихи автора: Eduard Gabriel G poezii.online Crezi?

Дата публикации: 2 декабря 2024

Timp de citire: ~1 min.

Просмотры: 898

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

Blestem

Asta e ultima oară cand mă mai ascult
Am exagerat când am spus cât de bine sunt
Sute de lame se aruncă între suflet si trup
Vor să pună capăt definitiv acestui loop

 

Crezi că mi-a păsat prea mult ca să se vindece?
Vrăjești ce faci să pară că sunt farmece
Muzica în urechi a început să țiuie
Dacă o oprești tot o să mă chinuie

 

Căutam un semn, dar lumina m-a orbit
Războiul din mine e fără de sfârșit
E dureros din poet să devii poem
In viata celui care-l scrie ca pe un blestem

Еще ...

Culori

Negru in fața ochilor, in cameră transpun,

Ti-aș scrie multe dar nu stiu cum să le spun,

Acum, când rozul de pe 14, in vin roșu se transformă,

Nu mai vreau sǎ las impresii sau sǎ fie doar de formă.

 

Le îmbin binar sǎ ajung la alb,

S-o dăm la pace din revoltă,

Din secetă cu Soare gri, reprim amar,

Că am ramas fară recoltă.

 

Albastru inchis, noapte plină de coșmar,

O durere localǎ ce schimbă atacul impulsiv,

Nu văd galben-verde deși sunt sensibil clar,

Motivul cert ca ti-am pictat portretul iar

Еще ...

Eclipsă

Eclipsă..
Sau cel puțin așa am crezut când...
Un nor întunecat s-a pus și a început, plângând
Să se descarce de mari tensiuni, căzând
Pe Pământ..
„Lovind" orice lucru i se părea atrăgător,
Dar fără să lase vreo urmă în sol,
Striga tare, se impunea, fără un limbaj color
O teamă aparentă ce era pregatită de încă un „ omor"

Еще ...

Rugăciune

Știu ca existi, mai presus de indoiala mea,
Fie impărăția ta, poate fara mine in ea,
Că mai incalc porunca ta,
Precum e in cer asa nu e pe Pâmânt.

 

In numele Tau iși crapă capul cu piatra,

Cerând după iertare, asta ne e soarta,
Că au suprapus credinta cu religia,
Crezând ca e un loc unde se pot refugia.

 

Ne ai dat liber arbitru, am luat o drept scuză,

Și-au mâncat din pom, în mintea lor confuză,
Și încă le plătim prețul deși n a venit nota,
Cu ochiul diavolului, ca banii ce nu pot cumpăra?

 

Și nu ne duce pe noi in ispită,

Si ne izbăveste de noi înșine. Amin!

Еще ...

A fost

A fost un fel de primăvară
Un chip frumos cu o iubire avară
Voia să atingă norii dar n-avea scară
Un fel de pasăre care nu zboară
O poveste pe care nu poți s-o înțelegi
Nici acum nici peste două vieți
Mi-a întins paharul și mi-a spus:
"-Toarnă"
Exact ca o ploaie de toamnă
Se întâmpla asta seară de seară
Până în ultima zi de vară
Când te-am rugat să mai rămâi
Deși mi-am jurat să n-o mai spun nimănui
Te rugam să nu mai pleci
Ai fost o iarnă, dupa tine au urmat zile reci

Еще ...

Casa

Să uiți de casa părintească
E cel mai nou păcat din lume
Unii pleacă să muncească
Să-și facă un viitor, un nume

 

Să nu uiți de mamă și de tată
Doar ei știu cât ți-e de greu
Să le mai calci pragul înc-o dată
Că ușa-i deschisă mereu

 

Să nu uiți nici de bunicii
În a căror brațe adormeai
Sunt cei ce făceau față fricii
Pe care tu o dobândeai

 

De frați, surori, nici nu mai spun
Sunt bine, ca de obicei
In cuvinte dorul nu pot să îl pun
Crește la fel cum cresc și ei

Еще ...

Стихи из этой категории

Acolo sus era adevărata noastră avere.

Pădurile de brazi cîndva la noi au fost,

Şi s-au tăiat acum copacii aceştia toţi.

Şi drumul nemilos al occidentului au luat,

De austrieci cu drujbe ei au fost tăiaţi.

 

Şi mi se rupe inima acum cînd văd,

Golaşi cu pietre munţii se întrevăd.

Căci brazii aceia falnici şi înverziţi,

La noi în ţară nu au mai fost doriţi.

 

Acolo sus în munte cîndva erau,

Şi animale multe se adăposteau.

Dar azi de urci în vîrful lor încet,

În faţa ochiilor zăreşti numai deşert.

 

Doar cioatele de brazi le mai găseşti,

Din loc în loc cînd urci le mai zăreşti.

Şi toate astea au rămas după tăiere,

Acolo sus era adevărata noastră avere.

 

Ce chin e pentru noi acum şi jale mare,

Cînd toţi privim cum munţii aceştia în zare.

Cîndva aveau păduri, păşuni şi chiar izvoare,

Şi astăzi este o imagine sinistră ce ne doare.

 

Еще ...

Vers însângerat

 

Mi-am risipit prin lume tinerețea,

Cu pași nesăbuiți pe orice drum, 

Am confundat adesea frumusețea, 

Cu libertatea de-a trăi oricum.

 

N-am fost un sfânt, nici n-am cerut iertare,

Când adevărul mi-a rămas călău,

Am dus în piept o veșnică-ncercare, 

De-a nu mă vinde celui care-s eu.

 

Nu am știut să-i pun tăcerii vamă,

Nici să-mi îmbrac în aur vreun cuvânt,

Am fost când flacără, când rană,

Dar niciodată rob pe-acest pământ.

 

Mi-am pus pe la răscruci deschisă cartea,

Să plângeți versul care-a sângerat;

Și să simțiți cum mi-am clădit cetatea, 

Și cât de multă piatră i-am cărat. 

 

Mi-am scris destinul pe pereți de ceară,

Cu litere culese din focuri și furtuni,

Și-am dat durerii chip de primăvară,

Când alții-mi retezau cununi.

 

Nu cer nimic din tot ce-o să rămână,

Nici flori, nici lacrimi, nici sfântul legământ;

Doar să nu-mi puneți sufletu-n țărână,

Cât încă-mi arde versul pe pământ.

 

Iar dacă-n urma mea va plânge-o carte,

Să n-o citiți ca pe-un sfârșit,

Căci am lăsat la fiecare-n parte, 

Un strop din visul meu neîmplinit.

 

Еще ...

Ecouri fără sunet

 

Lacrimi fără ochi,

Carne fără sânge,

Parcă-s un deochi,

Ce întruna plânge.

 

Zboruri fără aripi.

Gânduri fără minte,

Condamnat la urlet,

Fără de cuvinte.

 

Pas fără de mers,

Palmă ce nu strânge,

Sunt un neînțeles,

Care încet se frânge.

 

Flori fără sămânță 

Umbre fără trup,

Cerul mă denunță,

Cu pământ m-astup.

 

Uși fără perete,

Rugă fără cer,

Savurez regrete,

Și-ncontinuu cer.

 

Drum fără pământ,

Sete fără apă,

Nici un legământ,

Nici un om nu scapă.

 

Noduri fără sfoară,

Trepte fără scări,

Sufletul îmi zboară,

Înspre alte zări.

 

Еще ...

Tăcerea de marmură

În ochi se sting lumini din cer,

Pe buze porti un mut lăcat,

Căci vorba e un crunt mister

În astă lume de păcat

 

Si ori de câte ori în noapte

Ti-ai deschis sufletul curat

Răsplata n-au fost blânde soapte,

Ci izul unui chin turbat.

 

Acolo unde-ai pus credinţă

Si ai iubit cu drag nespus,

Culegi acum doar suterinta

Si visul care s-a apus.

 

Înveti să taci ca o statuie,

Când rănile în piept te dor,

În timp ce viata ta se suie

Spre un tăcut si rece nor.

Еще ...

E negru

Și dacă ramuri bat în geam,

Eu mă ridic să-ntreb copacul:

"Ar fi posibil că încerci

Să-mi spui în noapte adevărul?”

 

Dar nu răspunzi,

Îmi spui să plec.

 

Și-n beznă vise nu visez,

Cum zboară praf de stele văd,

De frică-a ce-ar putea să fie

Atunci când ochii nu privesc.

 

Un freamăt viu în frunze verzi,

Un tremur scurt de gânduri:

E negru, negru chiar și-n zori

Neînțelesul lumii;

Chiar dacă luna raza-și pierde,

În timp ce norii-ascund planete,

Oricum e negru, tot mai rece,

Acest mister al lumii.

Еще ...

Lecția despre cub de Nichita Stănescu în italiană

Se ia o bucată de piatră,

se ciopleşte cu o daltă de sânge,

se lustruieşte cu ochiul lui Homer,

se răzuieşte cu raze

până cubul iese perfect.

După aceea se sărută de numărate ori cubul

cu gura ta, cu gura altora

şi mai ales cu gura infantei.

După aceea se ia un ciocan

şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.

Toţi, dar absolut toţi zice-vor:

- Ce cub perfect ar fi fost acesta

de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!

 

La lezione sul cubo

 

Si prende un pezzo di pietra,

scolpisce con uno scalpello di sangue,

brilla con gli occhi di Omero,

è raschiato con raggi

finché il cubo non esce perfettamente.

Dopodiché baciano il cubo innumerevoli volte

con la tua bocca, con la bocca degli altri

e soprattutto con la bocca dell'infanta.

Successivamente viene preso un martello

e all'improvviso un angolo del cubo si sgretola.

Tutti, ma proprio tutti diranno:

- Che cubo perfetto sarebbe stato

se non avesse avuto un angolo rotto!

Еще ...

Поддержите Poezii Online

Ваша поддержка помогает Poezii Online красиво расти. Пожертвование помогает развитию, улучшениям и этому пространству, посвящённому личному творчеству — месту, где поэзия и литературный текст приносят вдохновение, спокойствие и глоток воздуха для души.

Спасибо, что помогаете поэзии жить дальше. 🤍