DACĂ

        Îmi doresc să stea

În loc de lumină

Vorba dulce românească,

Ce-o vorbeau străbunii

Dulce grai moldovinesc

Oltenesc,ardelenesc

Stă retras deoparte

Vorbe noi împrumutate

Și-n cartea de bucate.

Așa limba românească

Îmbracă haină nouă

Șade scoasă la mezat 

Ca și-un cenzurat.

Am ales semnul mirării

Vrednic ajutor, concret

În noianul de reclame 

Sunt analfabet...

Cum pot eu azi concura

Eu cu româneasca mea 

Cu engleza ,cu  franceza?

Sau poate m-am rătăcit

Nu-s acasă ,sunt o haimana?

Oare asta-i țara mea?

Natura, nu poate plânge, când nu plouă,

Se mulțumește și dacă din nori cade rouă,

Cu cât are, se chivernisește și trăiește,

De unde nu-i nici nu mai poftește.

Asemenea ei, omul modest, face față

Cu ce are nevoi necesare, se învață,

Prețuiește mult traiul cinstit, omenia,

În simplitatea lui, cunoaște ce-i bucuria.

Seara nu pune capul pe pernă obosit,

Dimineața,o vede frumoasă, câmpul înverzit,

Nu are averi nenumărate, și nici nu vrea,

Alta-i comoara vie din inima sa.

Natura, ne găzduiește fără chirie,

Putem trăi în libertate și armonie,

Germenii răului chiar nu-i putem exila?

Inventați vaccinuri pentru o lume nouă 

l-ar împrăștia apa ,când norul plouă

Goana după avere, incită lumea la război,

Și unii pe alții ne împroșcăm cu noroi

În ritmul acesta, nu ajungem departe

Singuri, ne-am condamnat la moarte !

Foaie verde bob de rouă

Vreau să-mi fac o casă nouă,

Casă nouă și frumoasă 

Uneva mai jos pe coastă.

Casei mele o să-i pun 

Ușă largă primitoare ,

Cu ferești scăldate-n soare

Și când o aă fie gata ,

Să primesc lume aleasă

Copilașii mei iubiți 

De nepoței însoțiți .

Sus în deal așez căsuțe

Cinci sau șase nu se știe

Câți prieteni vor vrea să vie,

Să petrecem împreună 

La șfârșit de săptămână.

Când ne prinde dimineața 

Ne dregem cu un păhărel 

Si mâncăm un mititel ,

Și punem țara la cale 

Parcă am fi la guvernare,

Ne așezăm pe mal de apă 

Ne uităm mereu în zare ,

Poate peștele apare ...

                       continuare

Între noi am descoperit sacoșa cu nuci. Erau mari și colțuroase.Mi -am închipuit  că sunt greu de spart.

Spre  surprinderea mea,am scos miezul întreg pe care l-am oferit lui Robert.Cu o privire jucăușă îmi

zâmbește și îmi mai cere câteva.Am continuat să sparg până ce grămăjoara de coji a crescut binișor.

Drumul continuă,mașina străbate pamblica șoselii.De o parte și de alta a drumului,imagini diferite

scăldate de lumina lunii.Natura era darnică, multă verdeață,tufe de arbuști, lăștăriș de un verde crud.

Noaptea pusese stăpânire peste tot.Din cer ,luna ne binecuvânta cu o lumină cald și strălucitoare.

Era prima oară când aveam prilejul să văd farmecul nopții  în plină natură. La un moment dat ,simt nevoia 

sâ beau ceva.Îmi amintesc de sticla de vin.Nu era frumos să beau din sticlă.Îmi vine o idee și îl rog pe

Robert să oprească .Lumina lunii ascundea mistere.Semi -lumina îmi sugerează nopțile polare pe care

n-o să le pot vedea niciodată,dar mi le pot imagina.

                   va continua

capota mașinii,eu mă abat spre un crâng , ceva mai departe să caut ce îmi trebuie.Descopăr o plantă

cu frunze mari și lucioase,tocmai ce-mi trebuia. asemânătoare celor de nufăr.Mă declar mulțumită și mă întorc l

la mașină.                                                                                                                                               

Prietenii mei s-au risipit prin lume,

Mai știu câte ceva, și-i țin lângă mine,

Aduc trecutul ceva mai aproape

Mă fură gândul, ca valul pe ape...

Nu aveți cum ști, cât de des vă pomenesc,

Acel trecut, cu voi alături mi-l doresc,

Zilele posace, le pot trimite, undeva 

Nu cred că le mai dorește cineva.

Pot să vă chem, oare fac bine?

 Atâtea rele noi, se bulucesc în lume,

Veniți, dragii mei, pe meleagurile noastre

Veniți din risipire, la casele voastre.

Am lipsit destul din sat

Am învățat într-un internat,

La început mi-a fost cam greu,

Apoi am învățat și mingea să bat.

Vacanțele mâ chemau acasă,

Cu pădurile verzi dintre vii

Pe unde curgea o apă bucuroasă,

Și pe cer, ardea soarele-n văpăi.

Când vacanțele s-au terminat,

Știam o meserie, de muncă ne-am apucat

Cu colegii,la noul loc de muncă,

În timpul liber, eram pescari pe luncă.

Barca,ne plimba în zorii dimineții

Liniștea ne alimenta dulceața tinereții

Când pluta dispărea sub val 

Știam ce monstru vom trage la mal.

În combinat produceam oțel,

În viața de toate zilele, aveam un țel.

    Inestimabile ecouri pierdute-n holda de secară, 
    Se-aud în scânteierea acestor nopţi de vară, 
    Aşa cum florile de mac – ca nişte guri flămânde, 
    În van corolele-şi tresaltă şi-n lan trupu-şi ascunde… 
    
    Tăcerea grea se lasă-n tihnă, peste întreaga zare, 
    Doar Luna-şi mai permite s-arate acea cărare, 
    Ce duce, drept şi simplu, către izvorul rece, 
    Care coteşte-n prund şi-apoi urma-şi petrece… 
    
    Pe cerul plin de stele, se roagă-un nor firav, 
    Să-oprescă preţ de-o clipă a Timpului nărav, 
    Să fiu doar eu cu tine, pierduţi în nopţi de vară,
    Ca spicele de aur uitate-n holda rară...

Întunericul fuge cotropit de lumină

Fereastra visului se închide tăcut

Deschid ochii și întâlnesc realitatea

Se uită la mine râzând șugubeț

Oare ce va fi azi?

O altă zi pornește imperturbabil către sfârșit

Târâtă de timpul etern ucide secundele

De s-ar putea uita în oglindă

Să vadă cât de bătrân este,

Cât sânge are între ridurile hidoase

Nu-i pasă, umblă cu sabia ridicată

Oare cine urmează?

Memento mori decolează din gând

Aterizează altele decolând intempestiv

Rând pe rând vin și pleacă

Zumzăind enervant fără noimă

Ce bine că există noapte să tacă

Oare visele nu pot și ele să doarmă?

Mă răsucesc refuzând să plec

Dar patul gol mă scutură rece

E doar o altă zi fără tine

Același dor, aceeași tristețe,

Oare de ce nu vor să plece?

O altă zi pierdută va trece

Mi-ai zâmbit și mi-ai spus:

Te cunosc de mult timp...

Am șoptit:

În altă viață..

În altă viață te voi iubi,

Voi lua cununa de spini de pe fruntea ta,

Îti voi șterge lacrima,

Te voi învăța să iubești omul,

Sa vezi răsăritul,

Voi dansa cu tine pe valsul fericirii,

Îmi vei dărui cuvinte,iar eu,săruturi,

Îti voi scrie versuri mai frumoase

Ca roua dimineții,ca cerul,

Împreuna,vom învinge gerul morții,

Spiritele noastre,îngemanate,

Vor desluși misterul

Iubirii netrăite azi,

Când eu sunt mare,

Tu,o stânca-n depărtare..

Și dac-asa a fost jocul sorții

Ce pot a face?

Stai uneori și mă gândesc în noapte

La privirea ta,la glasul tau frumos,

În altă viață fi-voi ce n-am fost,

Suflet pereche..

Azi privesc în zare

Și șoptesc trist:

În altă viață,dac-o să exist,

Promit să-ți dăruiesc ce poate n-ai avut..

Sublima dragoste,purul sărut..

Iubirea presupune multe sacrificii,
Pavând un drum neștiut în infinit,
Cu încercările urmate de beneficii
Trăite doar pentru un destin unit.

Renunți la orice să poți fi aproape,
La ceea ce poate alții ți-au șoptit.
Azi ai un cuget,care o să te scape
Și-o jumătate timpul său ți-a jertfit.

Rămâneți nedespărțiți întotdeauna,
Parcă ați forma în doi un tot întreg,
Căci ți-e sortită dragoste doar una,
Legătura defel nu las să o dezleg.

Nu ratați ca să trăiți din fiecare clipă,
Din plinătate sentimente se vor reda,
Des pe chip la celălalt se întruchipă,
În clipe dificile ambii nu puteți ceda.

Nu vei crede că altcineva-i mai bun,
Nici să fugi de ce îți este îngăduit,
Căci când ești fără ea,te faci nebun.
Realizezi că lași omul cel mai potrivit.

Cel ce suferă

Prin trăiri negre și opace

Așteaptă privirea desfătării 

Să îl vadă în sticlă.

Cel ce suferă

Prin ceața acrimii

Speră la dulcimea vieții

În amurgul trăirii.

Cel ce suferă

A văzut fericirea, 

Iar fericirea l-a recunoscut,

Dar uită clipele amorului.

Eu nu sunt

Cel ce suferă.

Ocrotitorul uitat

Prin trăiri negre și opace

Se ascunde sub oglinda

Vecinului nevăzător.

Ocrotitorul uitat

Se teme de Soarele

Orbit de suferință

Ce cuteză să caute 

Ocrotitorul uitat.

Muritorul mort

Care caută dulcele Soarelui

Rămâne în veci,

Ocrotitorul uitat.

Când venim pe lume,

Avem deja un nume

L-am primit în dar 

De la cei ce sunt părinți.

De vrei,nu vrei, trebuie să-l porți

E eraditatea ce te definește,

Ea este comoara,ce te face om 

Sau balastrul, viții tale și devii 

       NEOM !