DACĂ

-Nu, îmi pare rău, amândoi suferă. Î ncerc s-o lămuresc pe Ileana

să fie mai calmă, mai caldă....

     -Ei cred că dreptatea e mereu de partea lor...sunt încă în rodaj.

Le trebuie răbdare...

     Adela, mă bucur că ne-am întânlit, poate ne mai vedem, sau veniți 

la noi ,să mai stăm de vorbă!

     -Rămâne să-l întreb pe Luca, și te anunț. Da? Mă întorc acasă,

pregătesc masa de seară,mă uit puțin pe planul lecțiilor de mâine, apoi 

deschid televizorul la știri. Codiță, cânele de curte latră semn că se 

întoarce Luca.

     -Bună  seara...te-ai întors? ai găsit ce voieai ?

Am găsit ce-mi notasem pe listă și încă ceva, m-am oprit pe faleză și m-am 

întânlit cu colega mea Ioana Munteanu și ne-a invitat pe la ei să mai stăm la o 

șuietă, Crezi că sâmbătă am putea merge?

     -Sigur sunt așa primitori, și avem mereu subiecte de discuții.

Bine zici, să luăm ceva: un buchet de flori și o sticlă de ceva.Gândul mi-a fugit 

la Ileana. De aici vin multe necazuri.Îmi trec prin minte, de câte ori aveam să fiu 

geloasă, dar am analizat lucrurile la rece ,cu răbdare și am trecut peste toate...

     -Referitor la binevoitori care se simt datori să te avertizeze, că poate nu știi

ce-ți face partenerul de viață, nu acuz pe nimeni . Am fost și eu în postura de 

binevoitoare, cu bune întenții Eram în relații foarte bune cu familia Georgescu-Gicu 

și d-na Maria. Întro zi îl văd pe Gicu foarte degajat , de mână cu o doamnă ,chiar pe 

strada principală. Nu-mi venea să cred ce văd. Rămân uimită, uităndu-mă după ei.

      Am tăcut câteva zile, dar nu-mi găseam lloc    .

     - Luca, am văzut pe d-l Gicu cu o doamnă de mână și nu știu cum să precedez,

să-i  spun d-nei Maria ,sau să tac?

     -Eu zic să nu ne amestecăm, e treaba lor.

     -Dar, eu mai pot să mă consider prietena ei?

     -Nu ești tu singura ei prietenă, pote că i-a văzut și alții dacă spui că se plimbau 

prin centrul orașului.

     -Îmi pare tare rău, ceva se întâmplă cu ei în famiie, nu-i de loc plăcut.

                      va continua 

strada principală                                                                                               

               Continuare

Întoarsă acasă, povestesc familiei întâmplarea.

-Ești în stare să-l creșt ? întreabă, tata.

-Dacă-l crești mare, mai ai puterea să-l tai? întreabă mama. Încă ceva,

puiul, nu-i o jucărie.

-Până una, alta, tu fata mea ești în vacanță, te poți ocupa de el?

Așa, că a rămas bibeloul nostru și răspundea la numele de PUIUL.

    Ca prieten m-a ales pe mine, nu mă scăpa din vedere și el când 

se rătăcea prin grădina de legume piuia până ne găseam.Se manifesta 

în anume fel să-și arate bucuria.În vara aceia m-am bucurat de prietenia 

lui, mergea după apă la Prut, la coborâre se descurca, la urcare îl 

băgam în buzunat și el era fericit.Atașamentul lui m-a făcut să-l iubesc 

peste măsură. Moartea lui m-a dat peste cap, mai ales că, a murit 

datorită mie. Era cald afară, luam masa de seară, mama m-a trimis in

casă să aduc ceva. Am plecat în fugă, fără să văd că mă urmăreșe,

se oprește la scară și mă așteaptă ;La coborâre ....l-am călcat...m-am blocat...

am înlemnit cu el în mînă ...

       -Fata mea , mă întreabă, a murit?

      -Da, imediat. Toți cei de la masă, aveau lacrimi în ochi.

      -Mai bine că n-a suferit...

      - Vreau să-l îngrop, într-un loc ferit. 

      -Bine, draga mea, mă duc să caut printre rufele date la tăiat pentru cordele 

pentru țesut, să-l învelesc și tata o să-i pună o cruce, să știi unde-l vei plânge.

Mi se pare că avem avem voie la cuvânt, să spunem ce gândim, 

uneori prea mult, că tot nu ne mai aude nimeni; apa trece pietrele rămân.

      Se vor schimba vremurile,dar nu în bine. Aceste timpuri tulburi , vor 

fi trecute în istorie, ca eșecuri în politica Europei, un desmăț.

     Țări dezvoltate, care aveau un cuvânt de spus, s-au păcălit, sau au avut 

gânduri ascunse cu aceasă U. E.? Să ajungi slugă la porțile Bruxelles ? Să

primești de la ei voie să faci și ce nu ? Sau doar au pus ochii pe România și 

ne fac zile amare?

     Să ne sacrificăm animalele?

     Să mâncăm resturile aruncate de ei?

     Să le primim gunoaile?

     Să ne vaccinăm precum cobaii?

     Să ridicăm în slăvi prostia ?

     Când vom avea puterea : să spunem STOP !!!!!

Măreț și falnic ,secular

Tronând în parcuri și pe alei

Cupola florilor de tei

Împrâștie parfumul pur

Ca  pe omagiu  împrejur.

Salcâm străvechi din vremuri Dace

Stăpân  pe dealuri și prin văi,

Parfum de MAI pe atâtea căi

Ciorchini-ți albi cu gust de miere

Albinele îl strâng în ciubere.

Pe firul apei trecător

Șir de sălcii argintate

Se oglindesc în apa lină

Le șoptește vântul în plete

Povești dragoste și dor.

Nucule cu frunza rară

Mă cheamă însingurarea ta

În umbra-ți dulce mă înfășoară

Să dorm aici mă îndeamnă gândul

Lacrima s-o spele vântul.

Mai departe în vârf de deal

Prunul,vișinul ,cireșul

Mă îmbie să-i privesc

Îmbrățișați de raza luii

Îmi arată că rodesc.

Și toți copacii din lume

Ne sunt prieteni ne sunt frați...

Torn în amforă savoare

Să se adape ori și care

Din argilă , apă , lut

Eu mi-am costruit un scut

Nici nu stiu ce e pe afară

Viața mi-e interioară

Scormonesc mereu prin ea

De-o comoară poate-oi da.

O comoară , nu de arginții

Nici pietre prețioase .

Un filon ascuns în scris

Ca și viața mea-un vis .

Azi să facem o excepție, de la ce se întâmplă în lume...

Probleme multe nerezolvate, sunt și vor mai fi...

Azi e sărbătoare, pe cer soarele lucesște pentru toți la fel, 

nu favorizează pe nimeni... noi să nu uităm că suntem muritori 

și existența noastră pe Pământ este limitată. 

     Dragi cititori azi să luăm putere să zâmbim, să iubim, 

să fim mai buni, asta putem face ...nu ne costă nimic.

     O ZI CU GÂNDURI BUNE VĂ DORESC !

Ce aud câteodată în noapte?

Pare a fi plânset,parcă-s șoapte

Iar când noaptea e senină ,

Parcă-s vorbe de lumină

Iar când cerul e înnorat

Aud plânset și oftat.

Noile mișcătoare gânduri calde
Etichete-nmbibate cu pasiune scăldate
Vântului dimineții a fi distant martor
Evenimente precursor, prezent protector

Doi nevăzuți, necunoscuți in fața soarelui
Entuziasm în două suflete pentru a dăltui
Mai spre a ta neștiință, inimii mele recită
Mereu fără cuvinte, a ta tainică dorință

Atunci când te voi zări dragă gură
Inimii singura suflare a ta să fură
Nu-l ascund, al meu răspuns să arate
Emis aprins, în cor fără cuvinte, dar ale tale toate.

Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"

Să mă doară ,cui îi pasă

Dorul este doar al meu.

Vreau să sufăr ,vreau în pace 

Să-l iubesc numai pe el 

Esti lichiorul meu de seară,

Mă învăluie al tău amor.

Si când soarele apare ,

Pleci cu sticlă,pleci cu tot 

Mă trezesc nedumerită,

Parcă îmi zâmbeai ,și-acum ,

O nouă zi ,din nou ispita 

De-a vedea ,cum mă ignori 

Al neființei

simplu și curat

curcubeul lăcrimează

pe sinele pierdut

între oglinzi de muguri

de lumină

magnolii înfloresc

tăcut,

cînd te iubesc

potrivnic

fără vinā

Era noapte si tu rară
Şi te auzeam in vis.
Şi sunai ca-n paradis,
Ca o coardă de chitară.

Lucea fereastra veche in noapte
Cu sticla-i crăpată prin care
Se strecura vie amintirea ta
Vibrându-mi urechea cu şoapte.

Intrai nepoftita si ma făceai
Să tremur la zumzete mici
Imi era frica sa-mi intri-n vis?
Sau deja intrasei si erai aici?

Şi nu mai esti o realitate..
În vis mi-e luna in eclipsă
Nu mai exişti si-acum te simt
Ca fumul de țigară stinsă.

Aș fi vrut ca altă dată

Să te întâlnesc pe drum,

Să treci iar timid cu fală

Iar eu să privesc visând.

Mai greu era să descifrez atunci,

Când mintea se rătăcea printre-atătea cuvinte

Dădeam din suflet tot ce aveam mai bun

Dar ce se reflecta era un jalnic ecou mut. 

Am reprimat de ani niște momente

Ce mândria mi-a preschimbat-o-n fum

Și am construit din acel zid de sentimente 

Un castel cu realități de jur împrejur. 

Vin azi și menestrei să schimbe jocul

Au mai trecut și vicleni negustori

Dar în trufia lui de-un negru sumbru

Așteaptă vara să-l scoată din nori.