Categoria: Poezii filozofice
Toate poeziile autorului: T.A.D.
Data postării: 22 aprilie
Vizualizări: 280
Poezii din aceiaşi categorie
Aș da clipele rămase
De trecut eu mă dezbrac ,
Adulmecând torentul
Cu viitorul mă îmbrac,
Cutreierând prezentul.
Anii mei se scurg,
Cu răsunet mă străpung,
Risipiți în amurg
Din urmă nu -i ajung.
Mă privește din oglindă
Chipul de demult
Și ploaia rece udă
Obrazul meu adult.
Parcă ieri creșteam
Cu pletele in vânt;
Matur, să fiu tânjeam
Pe aripi de avânt.
Aș da clipele rămase
Copil să mai colind
Tinerețile frumoase,
Bătrânețea, ocolind...
Singurătate
Singurătate
În această clipă sunt singur. Ce mi-aş putea dori mai mult? O bucurie mai intensă nu există. Ba da, aceea de a auzi cum, de atâta tăcere, singurătatea-mi creşte.
Emil Cioran, Sfârtecare, Bucureşti, Editura Humanitas, 1995, p. 166
Stranie făptură-n noapte, o iubire spusă-n şoapte,
între vise şi suspine, de la mine către cine?
Îndoiala mă cuprinde, tot ce-n gânduri se întinde,
aruncând trăiri divine, de la mine către cine?
Arătări în ochi fugare printre stele căzătoare,
le-aş întoarce să aline, de la mine către cine?
Strânse-n dar din trează minte, slove spuse în cuvinte,
azvârlite-n nopţi senine, de la mine către cine?
Val zdrobit întorc în mare, veşnic adâncind cărare,
spre neantul ce revine, de la mine către mine.
Intalniri
Intalnirile cu tine insuti sunt cele mai frumoase,
Daca esti din neamul blajinilor, te bucuri doar de devenire
Si te miri de unde ai plecat, uneori.
Intalnirile cu tine insuti sunt dureroase,
Cand nu mai vezi bucuria din ochii copiilor,
Doar grija unui viitor, acelasi de fapt,
Care pana mai ieri iti promitea un tarm de mare,
Iar astazi se teme si de umbra lui, sarmanul…
Si viitorul poate face depresie, cred,
Spre deosebire de trecut, care pare mereu lipsit de griji,
Care “s-a scos”, pe seama prezentului, mereu la mijloc,
Parca furand ceva si din trecut si din viitor.
O trilogie neinteleasa, greu de tradus intr-un monolog,
Care sa-I faca pe toti intelepti cat sa nu isi risipeasca iubirea
Prin spatiul infinitesimal dintre trecut si present,
Dintre present si viitor.
Fluviul vieții
Ce ani fierbinți trăim, ce aspre vremuri,
Omule, te-ai rătăcit de drum,
Te-așteaptă umbre pândindu-te duium
Și-ți este frică, ești speriat și tremuri!
...
S-au dus din tine nădejdea și credința
Și dragostea s-a dus, dac-o fi fost,
Ce ispită grea ți-a pervertit ființa
De rătăcești într-una, fără rost?
...
Ce demon negru ți-a devenit stăpân
Cu ce te-a cumpărat așa ușor,
Cum de-ai ajuns să te pierzi, nebun
De-al vieții tale fluviu curgător?!
...
A cui chemare o asculți mereu
De te duci în beznă fără remușcare,
Străin de tine, străin de Dumnezeu?
Cine-a făcut din tine o-nchisoare?!
...
Ar fi bine să ieși din carapace
Din carapacea autoamăgirii,
Nu te întoarce împotriva firii,
În nicio-mprejurare, orice-ai face!
...
Din fluviul vieții tale curgător,
Bea pe săturate, fără încetare,
Luptă să fii liber și dacă te doare,
Dă-ți viața pentru viață, să fii nemuritor!
,,Manifest Cerului''
Într-o dimineață încețoșată din cerul liniștit și albastru,
O ninsoare aprigă se revarsă peste pământul aspru.
Micii fulgi se așează pe uniforma soldaților
Ce mărșuluiesc neostenit pe străzile orașului într-un tempou repede și grăbit.
Uniți prin credința față de general ei vor merge în luptă
Important să se întoarcă acasă,pentru ,,mărețul'' imperiu ei se vor gândi după.
O nouă victorie obținută prin jertfa a mii de oameni
Important e marșul,nu durerea mamelor.
O victorie ce urmează a fi întocmită prin ordinele de executare a celor mai mari
O bătălie ce urmează a fi dată împotriva așa zișilor ,,dușmani''.
Împotriva dușmanului de ieri și de mâine,
Împotriva ta,în favoarea regimului.
Împotriva familiei,împotriva prietenilor,
Împotriva celor care te înconjoară,
Vei fi cel mai bun slujitor,
Dar mai puțin bun pentru țară
...
O dimineață înzăpezită,prin troienele mari
Străbat razele soarelui,fierbinți și tari,
Străbat inimele oamenilor reci ca zăpadă,
A răsărit soarele,pe toți vrea să-i vadă.
Un vânt ușurel începe să bată,legănând frunzele de pe copaci .
Văntul începe a bate mai tare,încep să se clatine copaci.
Un strigăt sfâșiitor străbate liniștea sfântă,
Afară se întunecă,norii încep să plângă.
Soarele se mărește și vine spre pământ,
Fierb râurile și lacurile,fierbe oricare gând.
Căzuți ,ei se zbat în agonie,le ard ochii,le ard sufletele,arde totul.
Cad la pământ sute de lumini stinse ce nu vor mai lumina niciodată,
Cad spirite încinse,cade lumea toată.
Sfidați de fiecare fir de iarbă,de fiecare rază de soare,ei vor rămâne acolo,și cândva o să răsară,
Legați tot ce au mai sfânt - de pământ.
...
În armonia naturii,cu o durere interioară,cu o dorință de răzbunare tu vei trăi mai departe,neputincios.
Cu micuța ta viață,blocat într-un ciclu infinit de existență.
Și prin curaj și demnitate vei înainta,
Ferit de a luptei impotență.
La dosul lumii,la capătul pământului,sub un copac sau pe un câmp,
În veșnica ta căutare,trăind cu un singur gând,
Sub raze fierbinți de soare,sub lumina lunii,
Un adevărat luptător al lui Dumnezeu existând,
La o parte de relele lumii.
În propriul tău ritm de a trăi,cu ale tale scopuri,
Cu ale tale gânduri,cu ale tale roluri,
Nefiind singur,iubit de cineva,
Luminată mereu să fie viața ta.
Când ești îndurerat,în mijlocul unui haos,
Te simți uitat de lume,uitat de tot,
Nu uita că-ți este cineva alături,
Printr-o prezență spirituală,în acel loc.
Când dorești să plângi sau să strigi,disperat de prostimea lumii,
Dezamăgit de existența umană,simțindute al societății prizonier,
Când nu vei mai vedea nimic pe pământ,vei striga la cer.
Nonsens
Și oare viața are sens
Când peste timp,când n-o sa fii,
Nu își va aminti nici vântul
De pașii tăi,de-a ta privire?
Și totuși, e sublim să știi
Că simți, iubești,
Că lacrima ce cade-ncet
Și zâmbetul ce îți straluce,
Fac clipa sa încremenească,
Că ochii tai s-atat de vii
Încât și stelele fac sa pălească...
Aș da clipele rămase
De trecut eu mă dezbrac ,
Adulmecând torentul
Cu viitorul mă îmbrac,
Cutreierând prezentul.
Anii mei se scurg,
Cu răsunet mă străpung,
Risipiți în amurg
Din urmă nu -i ajung.
Mă privește din oglindă
Chipul de demult
Și ploaia rece udă
Obrazul meu adult.
Parcă ieri creșteam
Cu pletele in vânt;
Matur, să fiu tânjeam
Pe aripi de avânt.
Aș da clipele rămase
Copil să mai colind
Tinerețile frumoase,
Bătrânețea, ocolind...
Singurătate
Singurătate
În această clipă sunt singur. Ce mi-aş putea dori mai mult? O bucurie mai intensă nu există. Ba da, aceea de a auzi cum, de atâta tăcere, singurătatea-mi creşte.
Emil Cioran, Sfârtecare, Bucureşti, Editura Humanitas, 1995, p. 166
Stranie făptură-n noapte, o iubire spusă-n şoapte,
între vise şi suspine, de la mine către cine?
Îndoiala mă cuprinde, tot ce-n gânduri se întinde,
aruncând trăiri divine, de la mine către cine?
Arătări în ochi fugare printre stele căzătoare,
le-aş întoarce să aline, de la mine către cine?
Strânse-n dar din trează minte, slove spuse în cuvinte,
azvârlite-n nopţi senine, de la mine către cine?
Val zdrobit întorc în mare, veşnic adâncind cărare,
spre neantul ce revine, de la mine către mine.
Intalniri
Intalnirile cu tine insuti sunt cele mai frumoase,
Daca esti din neamul blajinilor, te bucuri doar de devenire
Si te miri de unde ai plecat, uneori.
Intalnirile cu tine insuti sunt dureroase,
Cand nu mai vezi bucuria din ochii copiilor,
Doar grija unui viitor, acelasi de fapt,
Care pana mai ieri iti promitea un tarm de mare,
Iar astazi se teme si de umbra lui, sarmanul…
Si viitorul poate face depresie, cred,
Spre deosebire de trecut, care pare mereu lipsit de griji,
Care “s-a scos”, pe seama prezentului, mereu la mijloc,
Parca furand ceva si din trecut si din viitor.
O trilogie neinteleasa, greu de tradus intr-un monolog,
Care sa-I faca pe toti intelepti cat sa nu isi risipeasca iubirea
Prin spatiul infinitesimal dintre trecut si present,
Dintre present si viitor.
Fluviul vieții
Ce ani fierbinți trăim, ce aspre vremuri,
Omule, te-ai rătăcit de drum,
Te-așteaptă umbre pândindu-te duium
Și-ți este frică, ești speriat și tremuri!
...
S-au dus din tine nădejdea și credința
Și dragostea s-a dus, dac-o fi fost,
Ce ispită grea ți-a pervertit ființa
De rătăcești într-una, fără rost?
...
Ce demon negru ți-a devenit stăpân
Cu ce te-a cumpărat așa ușor,
Cum de-ai ajuns să te pierzi, nebun
De-al vieții tale fluviu curgător?!
...
A cui chemare o asculți mereu
De te duci în beznă fără remușcare,
Străin de tine, străin de Dumnezeu?
Cine-a făcut din tine o-nchisoare?!
...
Ar fi bine să ieși din carapace
Din carapacea autoamăgirii,
Nu te întoarce împotriva firii,
În nicio-mprejurare, orice-ai face!
...
Din fluviul vieții tale curgător,
Bea pe săturate, fără încetare,
Luptă să fii liber și dacă te doare,
Dă-ți viața pentru viață, să fii nemuritor!
,,Manifest Cerului''
Într-o dimineață încețoșată din cerul liniștit și albastru,
O ninsoare aprigă se revarsă peste pământul aspru.
Micii fulgi se așează pe uniforma soldaților
Ce mărșuluiesc neostenit pe străzile orașului într-un tempou repede și grăbit.
Uniți prin credința față de general ei vor merge în luptă
Important să se întoarcă acasă,pentru ,,mărețul'' imperiu ei se vor gândi după.
O nouă victorie obținută prin jertfa a mii de oameni
Important e marșul,nu durerea mamelor.
O victorie ce urmează a fi întocmită prin ordinele de executare a celor mai mari
O bătălie ce urmează a fi dată împotriva așa zișilor ,,dușmani''.
Împotriva dușmanului de ieri și de mâine,
Împotriva ta,în favoarea regimului.
Împotriva familiei,împotriva prietenilor,
Împotriva celor care te înconjoară,
Vei fi cel mai bun slujitor,
Dar mai puțin bun pentru țară
...
O dimineață înzăpezită,prin troienele mari
Străbat razele soarelui,fierbinți și tari,
Străbat inimele oamenilor reci ca zăpadă,
A răsărit soarele,pe toți vrea să-i vadă.
Un vânt ușurel începe să bată,legănând frunzele de pe copaci .
Văntul începe a bate mai tare,încep să se clatine copaci.
Un strigăt sfâșiitor străbate liniștea sfântă,
Afară se întunecă,norii încep să plângă.
Soarele se mărește și vine spre pământ,
Fierb râurile și lacurile,fierbe oricare gând.
Căzuți ,ei se zbat în agonie,le ard ochii,le ard sufletele,arde totul.
Cad la pământ sute de lumini stinse ce nu vor mai lumina niciodată,
Cad spirite încinse,cade lumea toată.
Sfidați de fiecare fir de iarbă,de fiecare rază de soare,ei vor rămâne acolo,și cândva o să răsară,
Legați tot ce au mai sfânt - de pământ.
...
În armonia naturii,cu o durere interioară,cu o dorință de răzbunare tu vei trăi mai departe,neputincios.
Cu micuța ta viață,blocat într-un ciclu infinit de existență.
Și prin curaj și demnitate vei înainta,
Ferit de a luptei impotență.
La dosul lumii,la capătul pământului,sub un copac sau pe un câmp,
În veșnica ta căutare,trăind cu un singur gând,
Sub raze fierbinți de soare,sub lumina lunii,
Un adevărat luptător al lui Dumnezeu existând,
La o parte de relele lumii.
În propriul tău ritm de a trăi,cu ale tale scopuri,
Cu ale tale gânduri,cu ale tale roluri,
Nefiind singur,iubit de cineva,
Luminată mereu să fie viața ta.
Când ești îndurerat,în mijlocul unui haos,
Te simți uitat de lume,uitat de tot,
Nu uita că-ți este cineva alături,
Printr-o prezență spirituală,în acel loc.
Când dorești să plângi sau să strigi,disperat de prostimea lumii,
Dezamăgit de existența umană,simțindute al societății prizonier,
Când nu vei mai vedea nimic pe pământ,vei striga la cer.
Nonsens
Și oare viața are sens
Când peste timp,când n-o sa fii,
Nu își va aminti nici vântul
De pașii tăi,de-a ta privire?
Și totuși, e sublim să știi
Că simți, iubești,
Că lacrima ce cade-ncet
Și zâmbetul ce îți straluce,
Fac clipa sa încremenească,
Că ochii tai s-atat de vii
Încât și stelele fac sa pălească...
Alte poezii ale autorului
DE CE ?
De unde știe neaua ca-i vremea
Să se astearnă , pe ramuri și la tâmple
Și c-o să fie iarnă ?
De ce norul pânge în ploaie ?
De ce floarea trece în fruct ?
De ce umbra în noapte piere ?
De ce acești ochi zânbesc tristi ?
De ce iubitul meu ,pe al vieții drum
Clipa netrăită s-a prefăcut în scrum .
Ce cătușe ne mai despart ,
Și cât sunt de grele ?
Cele două surori -part .6
-O da!...Când dragostea nu-i împărtășită te simți înșelat,uscat,ofilit ,derutat, nu mai
crezi în tine,aripile îți sunt frânte,și oftatul se aciuează în suflet .Vali era fericit doar cu Adriana .
-De unde știi tu ?
-Se vedea în privirile lor ,în atingerile lor de mână ,în delicatețea cu care îi mângâia părul
răsfirat pe umerii ei .
-Bine ,Aristița ,dar toate acestea țin de trecut .Nu te gândești că e timpul să-ți faci și tu o familie,
să ai copii,,,încă nu-i târziu ! Cum să rămâi singură ?
-Draga mea ,eu nu mă simt singură ,am rostul meu ,munca mea îmi aduce atâta satisfacție .Când
ajung la spital ,îmi las deoparte toate grijile personale și mă concentrez pe cele ale bolnavilor mei .Numai aici
când omul devine pacient,este cel real .În rest ,poartă o mască-una schimbătoare în funcție de rolul pe care
îl joacă :director,înginer ,ministru.Dar în spital ,este doar un om .Aici se dezbracă de mândrie,orgoliu,,fățărnicie ,
de mască .Deci a fi medic este o mare răspundere,dar și o mare bucurie când redai viața cuiva.
-Știu că mama era tare fericită când ai luat examenul de admitere la medicină.Nu a trăit să te vadă ce
frumos ai evoluat ,și cum poți fi de ajutor semenilor ,dar avea mare încredire în talentul tău și priceperea ta .
Îmi este greu să îmi amintrsc prin câte a trecut mama,cât a vrut să trăiască și cât a ținut ascunsă boala,
până a fost prea târziu .
-Dragă surioară ,acum că m-am spovedit și știi ce păcate am ,sincer ,mă simt mai bine .
-Ascultându-ți spovedania ,m-a luat cu frig.Prin câte pot trece oamenii ,nu îți poți închipui...
-Vreau să uit tot.Dacă aș putea să o iau de la început .Acum muncesc cinstit ,am o afacere mică ,dar îmi
asigură existența.O întoarcere în țară nu pare de bun augur .Sunt înformată că lucrurile mergt tot mai prost acolo.
Țara merge în regres .Cei de la vârful puterii au scos țara la vânzare pe bucăți,iar românii au plecat în toară lumea
să-și facă un rost...
-Deci te-ai hotărât să rămâi aici?
-Pentru tine e altceva .Lucrezi într-un spital mare ,ești recunoscută ca medic bun.Ai nevoie de odihnă
Sunt bucuroasă că vom petrece mai mult timp împreună !Cele două surori rămân duse pe gânduri .Soarele
s-a ridicat destul pe cer ,șoseaua îndeamnă la drum.Florile viu colorate ale leandrilor sălbatici le însoțesc
în prima zi de concediu.Un concediu la care visau atât de mult!...
Sfârșit
TE-AM ÎNTÂNLIT
Te am întânlit eu
M-ai întânlit tu pe mine ,
Amândoi ne-am întânlit !...
Ce zi să fi fost ,oare?
Și tu nu știi că mi te-ai
Lipit de suflet ,
Ca marca pe-o scrisoare ?
De atunci persoana ta
E mereu cu mine ,
Câteodată îmi și zâmbește
Și mă apucă râsul ...
Râd așa sunt bucuros
Că te-am întânlit ...
Că ma-ai întânlit!...
O NOAPTE ROMANTICĂ continuare
Robert mă priyește mirat,neînțelegând care îmi sunt intențiile. Din grămada de frunze
le aleg pe cele mai mari.Din ele alcătuiesc dou cupe.Ne apropiem unul de celălant să ciocnim.
-Stai să îmi pun o dorință ,spun eu.
-Pentru ce vrei să bem?mă întreabă el.
--Pentru prietenie,spn în șoaptă.
--Atunci să fie pentru ,Ana,spune Robert ,întrând în jocul cuvintelor.
Nu știu cum, dar se leagă o punte între noi,o punte pe care ne place să fim alături.
Îmi vine un chef de vorbă,poate de la gura de vin dulce.Vorbeam cu ușurință despre roate.
--Aș fi vrut să spun că beau pentru dragoste,șoptește la rândul lui Robert.--
--Din toate relațiile ce se înfiripă între o femeie și un bărbat ,eu aleg prietenia.
--De ce?
--Cred în ea, deoarece se bazează doar pe sentimente pure, curate,nevinovate.
--Ana ai fost îndrăgostită vreodată?
--Până acum am avut doar prieteni,dar adesea prietenia pregătește drumlmul spre dragoste.
--Dragostea aduce cu ea și fericire și durere.O vâd mereu,la prietenii mei.Se aș terne o tăcere
caldă.Privim amândoi cerul încărcat de stele.Lumina lor parcă ne intra în suflet .E un moment
unic până acum în viața mea,când văd și ascult liniștea nopții,stăpână peste tot.
RECUNOSC
Recunosc,era o vreme
Când eram un rătăcit,
Când cu una ,când cu alta...
M-am distrat , am petrecut !
Însă când te-am cunoscut
Pe tine ...alte vise au înflorit .
Alte planuri și alt țel
Lucrule nu-s la fel.
Nu teate iubirile
Pot încălzi inimile
Doar ,două-trei luni
Au durat și m-am
Văzut insurat !...
UTOPIE
Mă trezesc dint-un vis învolburat
Că sunt un mare împărat
Și că-mi pot permite chiar
Să împart,darurii tuturor
Celor ce muncesc cu spor.
Să aduc bucurii în țară
Și dreptate și iubire
Și puțină fericire
Dar știu prea bine
Ecurată utopie
DE CE ?
De unde știe neaua ca-i vremea
Să se astearnă , pe ramuri și la tâmple
Și c-o să fie iarnă ?
De ce norul pânge în ploaie ?
De ce floarea trece în fruct ?
De ce umbra în noapte piere ?
De ce acești ochi zânbesc tristi ?
De ce iubitul meu ,pe al vieții drum
Clipa netrăită s-a prefăcut în scrum .
Ce cătușe ne mai despart ,
Și cât sunt de grele ?
Cele două surori -part .6
-O da!...Când dragostea nu-i împărtășită te simți înșelat,uscat,ofilit ,derutat, nu mai
crezi în tine,aripile îți sunt frânte,și oftatul se aciuează în suflet .Vali era fericit doar cu Adriana .
-De unde știi tu ?
-Se vedea în privirile lor ,în atingerile lor de mână ,în delicatețea cu care îi mângâia părul
răsfirat pe umerii ei .
-Bine ,Aristița ,dar toate acestea țin de trecut .Nu te gândești că e timpul să-ți faci și tu o familie,
să ai copii,,,încă nu-i târziu ! Cum să rămâi singură ?
-Draga mea ,eu nu mă simt singură ,am rostul meu ,munca mea îmi aduce atâta satisfacție .Când
ajung la spital ,îmi las deoparte toate grijile personale și mă concentrez pe cele ale bolnavilor mei .Numai aici
când omul devine pacient,este cel real .În rest ,poartă o mască-una schimbătoare în funcție de rolul pe care
îl joacă :director,înginer ,ministru.Dar în spital ,este doar un om .Aici se dezbracă de mândrie,orgoliu,,fățărnicie ,
de mască .Deci a fi medic este o mare răspundere,dar și o mare bucurie când redai viața cuiva.
-Știu că mama era tare fericită când ai luat examenul de admitere la medicină.Nu a trăit să te vadă ce
frumos ai evoluat ,și cum poți fi de ajutor semenilor ,dar avea mare încredire în talentul tău și priceperea ta .
Îmi este greu să îmi amintrsc prin câte a trecut mama,cât a vrut să trăiască și cât a ținut ascunsă boala,
până a fost prea târziu .
-Dragă surioară ,acum că m-am spovedit și știi ce păcate am ,sincer ,mă simt mai bine .
-Ascultându-ți spovedania ,m-a luat cu frig.Prin câte pot trece oamenii ,nu îți poți închipui...
-Vreau să uit tot.Dacă aș putea să o iau de la început .Acum muncesc cinstit ,am o afacere mică ,dar îmi
asigură existența.O întoarcere în țară nu pare de bun augur .Sunt înformată că lucrurile mergt tot mai prost acolo.
Țara merge în regres .Cei de la vârful puterii au scos țara la vânzare pe bucăți,iar românii au plecat în toară lumea
să-și facă un rost...
-Deci te-ai hotărât să rămâi aici?
-Pentru tine e altceva .Lucrezi într-un spital mare ,ești recunoscută ca medic bun.Ai nevoie de odihnă
Sunt bucuroasă că vom petrece mai mult timp împreună !Cele două surori rămân duse pe gânduri .Soarele
s-a ridicat destul pe cer ,șoseaua îndeamnă la drum.Florile viu colorate ale leandrilor sălbatici le însoțesc
în prima zi de concediu.Un concediu la care visau atât de mult!...
Sfârșit
TE-AM ÎNTÂNLIT
Te am întânlit eu
M-ai întânlit tu pe mine ,
Amândoi ne-am întânlit !...
Ce zi să fi fost ,oare?
Și tu nu știi că mi te-ai
Lipit de suflet ,
Ca marca pe-o scrisoare ?
De atunci persoana ta
E mereu cu mine ,
Câteodată îmi și zâmbește
Și mă apucă râsul ...
Râd așa sunt bucuros
Că te-am întânlit ...
Că ma-ai întânlit!...
O NOAPTE ROMANTICĂ continuare
Robert mă priyește mirat,neînțelegând care îmi sunt intențiile. Din grămada de frunze
le aleg pe cele mai mari.Din ele alcătuiesc dou cupe.Ne apropiem unul de celălant să ciocnim.
-Stai să îmi pun o dorință ,spun eu.
-Pentru ce vrei să bem?mă întreabă el.
--Pentru prietenie,spn în șoaptă.
--Atunci să fie pentru ,Ana,spune Robert ,întrând în jocul cuvintelor.
Nu știu cum, dar se leagă o punte între noi,o punte pe care ne place să fim alături.
Îmi vine un chef de vorbă,poate de la gura de vin dulce.Vorbeam cu ușurință despre roate.
--Aș fi vrut să spun că beau pentru dragoste,șoptește la rândul lui Robert.--
--Din toate relațiile ce se înfiripă între o femeie și un bărbat ,eu aleg prietenia.
--De ce?
--Cred în ea, deoarece se bazează doar pe sentimente pure, curate,nevinovate.
--Ana ai fost îndrăgostită vreodată?
--Până acum am avut doar prieteni,dar adesea prietenia pregătește drumlmul spre dragoste.
--Dragostea aduce cu ea și fericire și durere.O vâd mereu,la prietenii mei.Se aș terne o tăcere
caldă.Privim amândoi cerul încărcat de stele.Lumina lor parcă ne intra în suflet .E un moment
unic până acum în viața mea,când văd și ascult liniștea nopții,stăpână peste tot.
RECUNOSC
Recunosc,era o vreme
Când eram un rătăcit,
Când cu una ,când cu alta...
M-am distrat , am petrecut !
Însă când te-am cunoscut
Pe tine ...alte vise au înflorit .
Alte planuri și alt țel
Lucrule nu-s la fel.
Nu teate iubirile
Pot încălzi inimile
Doar ,două-trei luni
Au durat și m-am
Văzut insurat !...
UTOPIE
Mă trezesc dint-un vis învolburat
Că sunt un mare împărat
Și că-mi pot permite chiar
Să împart,darurii tuturor
Celor ce muncesc cu spor.
Să aduc bucurii în țară
Și dreptate și iubire
Și puțină fericire
Dar știu prea bine
Ecurată utopie