Gânduri !

Pentru ce traim?

Nimeni nu stie

Care raspunsul sa fie

Oare ca sa ne iubim?

Pentru ce traim?

Multi au speculat

Altii ne-au sugerat

Poate sa suferim?

Pentru ce traim?

Cu totii ne-am gandit

Intrebarea-m rasucit

Solutia s-o gasim

Pentru ce traim?

Raspunsul l-am aflat

Si apoi vi l-am dat 

Traim ca sa murim

"Acolo e liniste/acasă s-a luat curentul și lampa e un trandafir incediat/Ieri au ingropat-o pe Raluca/in sicriul ei mic și dantelat a rămas duhul sfânt/,intr-un felinar cu licurici/pielea ei oranj atingea toate ,profețiile pamantului/De -acum nu mai am prieteni la,scoala/colegul de banca ma va privi /oblic,mâinile mele vor sta la,spate /și vor numără 6 luni."

Coborând, din cer de-a lungul apusului, pășând pe a soarelui raze.

Speranțele și visele, zboară bătând din frumoasele aripi, pline de luciul miilor de stele.

Coborând din ceruri, cu speranța în viața, fără vicii și iubire sfântă fără multe fraze.

Creatorii, nevinovați cu puritate în suflet,  credința sa o trasmit fără motive rele.

Creatorii destinului, vieții care deja a trecut, cu mii de ani în urmă.

O viața, ce sa terminat, atât de ușor ca o singură clipă în a soarelui apus.

Și în zguduirea, sa zbuciumata și groaznică,  ca mii de bivoli în cea mai mare turmă.

Ușor, a citit sensul vieții oricărui  om, fără multe cuvinte care  trebuiau de spus.

Visele neîmplinite, sunt ca o carte a copilăriei,  care se reflectă în clipele vieții.

Când  ne-au văzut visele noastre pe noi la răscrucea destinui, parcă nu ar fi văzut sclipirea din ochii obosiți.

Este greu, de văzut  și de auzit ,cum gândurile cu greutatea munților  cad în pragul dimineții.

Este greu, de primit,  viața unui lup singuratic ce traversează marginea universului construiut pe oasele visătorilor omoriți .

Doar curajoșii,  care au putut să se ridice din genunchi roși până la sânge își creează destinul.

Și  sufletul este calm și plin de bunăvoință,  atunci când și-au găsit  propria sa pace.

Vă rog,  să turnați în pahare  curajul, pentru oameni ca să treacă prin această tristețe atingănd seninul.

Că  atât de tare sunt pline paharele cu frică și ură încât chiar și demonul de pe umărul stâng tace.

 Trebuie, doar să înțeleagă  oamenii, că este un mare păcat tăcerea indifirentă.

De fapt, voința și efortul  fiind apa râului  care schimbă chiar și forma pietrilor cu timpul trecător.

Nu trăiiți ca mașinile  care sunt create pentru o sclavie obsedată și permanentă.

Trăiiți, suprinși de o obsesie nebună neuitând de frumusol sens al vieții devenind deja un om nemuritor.

Treziți-vă oameni buni,doar nu sunteți o turmă de berbeci care umblă în rând ascultând glasul blestemat. 

Treziți-vă oamenii, cercurile iadului deja  sunt predestinate pentru noi.

Treziți-vă, ridicați-vă, priviți în jur, lumea este foarte frumoasă chiarți are miile de minuni ce sunt de nenumărat.

Uitațivă doar în oglindă și îți vei vedea păcatul și sufletul murdărit de noroi.

Nu există o pedeapsă mai teribilă pentru cei care și-au vândur propriile vieți pentru zvonurile galbenilor aurii.

Greu e  să privim tortura conștiincioasă a celor care și-au pierdut viața primind gustul aspru de blestemare.

Trăiți visele frumoase  pentru propriile dorințe strălucitoare și străvezii.

Trăiește astfel încât să pară că în curând soarele va înceta să mai strălucească fără  a voastră chemare.

Farmecul  lumii,  se descoperă  prin prisma luminii  orașelor într-o seară liniștită.

Sute  și miile, de sclipiri din îndepărtare lumenează drumul spre  pacea mult dorită.

Întâlnirile  și despărțirile, trecerea pentru totdeauna a pragului în direcția necunoscută.

Câștigurile și dezămăgirile, deschiderea ușilor noi pentru rupereaa funiei de pe gât strânsă pe vremea cea mai posmorită.

O lume vezi, frumoasă-n ochii tăi,

Dar, din adânc, doar umbre se ivesc,

Pe buze, vorbe-amar de oameni răi,

Iar monștri-n noi, încet, se-adăpostesc.

Săraci suntem când ne-mpărțim în bani,

Și bogați, când pacea-i tot ce vrem să fie,

Ce rost au vise-aprinse de-orfani?

Când tot ce avem e-o lume prea pustie.

Cuvintele ne poartă-n foc și scrum,

Iubirea-i iar un loc ascuns de noi,

Naiva femeia ce rămâne-n drum

Când toți plecăm să scăpăm de nevoi.

Și-n timp ne pierdem rostul și ființa,

Cuvintele-s doar pași greșiți, mărunți,

Cu păreri goale-n loc de conștiință

Trecem, fără-a mai privi-napoi.

Inocența oarbă ce perturbă

Un suflet deloc inocent,

Adevărul îl sugrumă,

Și omul disturge persistent.

Căci știrbilor oameni viața se termină 

Unde din crăpături răsare adevăr,

Iară iluzia devine ivăr,

Și sufletul se vermină.

Căci percepțiile-s ca o sticla spartă 

A cărei cioburi se-mprăștie,

Incitând spre o ceartă moartă,

Ce nedreptății coase mantie.

Căci timpu-i limitat,

Și minute, ore, vieți s-au spulberat.

În căutarea unui rost,

Vor fi, sunt, și au mai fost.

Căci viața-i in debusoleu

Orice suflet dă de greu,

Iară unele suprafața atacă,

Pe când altele se-nneacă.

Căci primăvara-i înflorită,

Gingașă și preamărită,

Dar fără tine-i goală,

In inimă îmi trezește răscoală.

Tu ești cel mai dulce alin,

Iubirii-mi ești un cămin.

File multe pot să scriu,

Dar măiestria tot nu pot să-ți descriu.

Of, fii tu luna c-oi fi eu soare,

Fii tu răceală c-oi fi eu ardoare,

Fii tu corectă c-oi fi eu eroare,

În viața-mi tu ești cea mai frumoasă floare.

Căci hai să facem o tocmire,

Fii tu mireasă, și ți-oi fi eu mire.

Ce aș fi vrut...

Visez la o viață ce n-am avut 

Dar sunt încă prinsă în trecut 

De ce continui să mă mint

Fricile nu mi le afrunt 

O viață în care aș fi zburat 

În care aș fi fost liberă de orice contract

Limita mi-ar fi fost cerul și nici măcar 

Un om de pasaj aș fi rămas. 

Mă doare când nu pot să exprim

Tot ceea ce sunt și cum mă simt 

Și văd cum mă mint din ce în ce mai mult

Gândurile să mi le astup .

Și le sufoc în fiecare zi 

Punând pietre unele peste altele 

Oxigen nelăsând, necrozându-le rând pe rând 

Și uite așa mă trezesc visând...

Cea mai mare parte a vieții o petrecem la muncă :fie în spitale ,în școli

în fabrici și uzine ,pentrcă toți muncim ,din asta trăim.Cât timp ne rămâne

să-l petrecem în natură? Doar cei ce trăiesc în ea .Ceilalții în concedii ,în

zile libere .Așa mi s-a întâmplat și mie .Abia când am ieșit la pensie  m-am

împrietenit cu natura și am văzut cât de frumoasă și minunată poate fi .

      Am o căsuță la țară unde fug de câte ori am timp .E mult de lucru ,

dar și bucuriile sunt pe măsură .După ce termin treaba ,vorba vine ,treaba

nu se termină niciodată , dar iau un respiro să văd ce mai am de făcut .Așa

mi s-a întâmplat și în dimineața asta .Puțin obosit după șutul de dimineață

mi-am făcut o cafea mare și am ieșit pe balansoarul de pe terasă îmbrăcat

în flori și verdeață și admir ce văd :natura în toată splendoarea ei .Nici nu știu

încotro să-mi arunc ochii .La capătul grădinii mă așteaptă o barcă pregătită să 

ies pe lacul plin de nuferi ,împrejmuit de stuf și papură,în care soarele se oglindește 

păsările se gospodăresc în felul lor și broscuțele dau concerte răsunătoare .

Rămâi fermecat și uiți de tine .De aici de pe terasă ,dacă mă uit dreapta ,văd 

rânduri de vie, tocmai înflorită ,ce se leagănă în vânt .Tot în vale am însămânțat

tot ce-mi trebuie .Au început să răsară ,dornice de viață .În partea stângă e livada

care arată de nota zece .Pomii tualetați ,cu trunchiurle albe ,văruite ,solul răscolit ,

roiuri de albine colindă florile încărcate cu polen .Unde să te uiți ?Cum să nu te bucuri

când vezi în jur atâta viață?

     Totuși se întâmplă ceva ciudat .Un cârd mic de rândunele s-au oprit pe ramurile

smochinilor de lângă mine și-mi vorbesc pe limba lor .Minunea e că rândunelele nu

au mai venit pe aici ,să tot fie cam cinci ani .Le-am simțit lipsa .Cuiburile lor sunt

întregi .De mi-ar putea spune ce s-a întâmplat ?O pereche s-a așezat pe masa mea

ciripind .Cred că ele mă cunosc ,sunt stăpânele cuibului .Au plecat urmărite de mine ,

după ce au inspectat tot Am rămas amărât ,gâdindu-mă ce nu le-a plăcut .

Dar nu după mult timp s-au întors ,au dat câteva rotocoale deasupra mea și s-au

apucat să reparații la cuib ,poate să-și schimbe mobila ...Întâmplarea m-a bucurat

tare mult .Acum am cu cine vorbi...Poate le voi invita la cafea...

Bună dimineață ,natură

M-am trezit ...

Stelele nopții s-au stins

Raza soarelui

Îmi întră pe geam

Cerul e senin

Vântul e doar o nălucă

Adie încet

Copacii foșnesc în tăcere

Păsări își trimit chemarea

De răsină valea.

Tăcut ascult ,primesc mesaje

Natura-mi șoptește

Sunt priten cu tine

Si-ți doresc numai bine!

           Nu toate lucrurile de care aveam nevoie le-am putut lua cu noi.Oprim pe cele necesare celelante

vor fi vândute.Așa că am mai făcut rost de ceva bani ,de care aveam mare nevoie.Casa s-a golit de ce era

mai bun și-l așteptăm pe nenea Alexandru vecinul nostru ,el avea mașină mare în care încape tot bagajul

nostru .Ne-am luat rămas bun ,de la vecini,de la colegi,de la prietenii de joacă ,de la blocul copilăriei noastre,

cu strângere de inimă .

          În drum spre necunoscut ,am trecut și pe lângă cimitirul unde își doarme somnul de veci iubitul  nostru

tată .Mama l-a rugat pe nenea Alexandru să oprească și ne-am dus toți la mormânt Mai ardeau încă lumănări

pe mormânt semn că mama fusese mai devreme .Mama nu mai plângea..Ne-a adunat lângă ea și a jurat în

fața crucii ,pe care chipul tatei părea să zâmbească:-Ștefane ,acești copii ai noștri sunt toată avera mea .Îți jur

că am să-i cresc așa cum se cuvine, să nu ne facă de rușine .Noi începem o nouă viață .Ne va fi foarte greu ,dar

nu greu decât despărțirea de tine.Vom veni mai rar să aprindem o lumânare,dar te luăm cu noi .Te vom purta

mereu în sufletele noastre. Ne va fi greu ,foarte greu ,fără tine ,dar trebuie să reușim .Știu că am copii buni ,nu mă

îndoiesc ,doar seamănă cu tine.Adio ,dragul nostru-.

          Eram hotărât să nu plâng ,dar nu am reușit ,când toți ceilanți au izbucnit în lacrimi am plâns cu durere .Așa

ne-am luat rămas bun de la iubitul meu tată.Neam urcat în mașină și am pornit mai departe.Străzile rămâneau in

urmâ una câte una ,până am ajuns în câmp deschis .În stânga și în dreapta ,holde bogate de porumb verde și

galbenul  grâului aproape copt  ne însoțeau.Șoseaua ne chema la drum ,înainte.

          Mă întrebam :Mai este mult pănă la căsuța noastră de la țară?.

          Ajungem la un pod pe care nenea Alexandru îl trece cu grijă ,i se pare că se clatină și o ia la dreapta .

Ne îndreptăm către un sat mai mult ascuns înrr-o pădure de salcâm.Întrăm în sat ,vâd căsuțe mici,garduri căzute,,

curți năpădite de buruieni ,semn că sunt părăsite .Într-o ulicioară mai dosnică ,mama spune că am ajuns.

 noi  copii ,ne grăbim să coborâm .Caut cu ochii în jur să-mi dau seama care este căsuța noastră.În dreapta,  

casă nouă modernă nu poate fi a noastră ,doar cea din stânga proaspăt văruită  cu var alb-siniliu,învelită  cu                         

stuf ,cu geamuri mici și gardul din plasă de sârmă .Poarta era larg deschisă și o aleie cimentuită ne dirija spre

întrare..Lăngă o cușcă mică ,un câine legat în lanț își pierduse curajul .Mama a cumpărat casa cu căine cu tot

de la vechiul propietar.

          Era început de vară .Grădina și curtea fuseseră îngrijite .Florile străjuiau întreaga alee: stânjineii ,liliac,crini,

iasomie ,bujori și mulră verdeață ...În spatele casei ,loc penrtu animale și păsări .Casa ,grădina.curtea și cușca cu

cățel mi-au plăcut de la început .Era și loc de joacă destul .În timp ce lucrurile erau așezate la locul lor ,pentru că

nu eram de mare ajutor ,am făcut cunoștință cu câțiva copii  curioși ce ne priveau cu interes .Erau mai mari decât

mine și au început să-mi arate tot ce este de văzut în mahala .În vârful unui stâlp de curent electric își avea cuib o

pereche de berze ,care tocmai își reparau cuibul .Puțin mai jos ,copii mi-au arătat lunca Prutului unde ei merg la

scăldat ,precum Nică a lui Creangă în apa Ozanei .Îmi spuneau că ei știu multe jocuri frumoase pentru vacanță.

.

Dragii noștri ,urcați la cele sfinte

Grea durere ,dor fierbinte

Ne aduce spre morminte

Chipuri pure și curate

Deși-s morți ,parcă trăiesc

Sub pământ doarme o floare

Plânge lacrima ce-o doare

Astăzi totuși e-o zi mare

Clopotele bat la porți

E întânlirea între vii și între morți!

Te cântă poeții, care cum poate

Fiecare cântă pe alt fel de strună.

Știm toți câtă iubire îți poartă .

Zeci de generații și-au îngropat în tine ,

Credințe și speranțe ,

Durere și suspine .

Ești leagăn peste timp

Și loc de închinat .

Plânge cerul mohorât

Lacrimi în câmpie

Grâu-i galben,amărât

Singur peste glie.

Se revarsă printre nori 

Ape în șuvoaie...

Plânge grâul necosit

Înecat în ploaie.