Plecare spre revedere

Iată că salcâmul a mai prins o primăvară,

Ce frumuseți se mai cultivară!

Parfum de pace, parfum de amor,

Timpul se îmbracă, doar cu umor.

 

Totuși, din nou, s-a aprins un conflict,

Râuri de sânge, al lumii delict.

A început războiul, nimic nou sub soare,

Genogidul înveșmântează, timpul-n culoare...

 

Iată, că erau, în fața salcâmului,

Iosif și Maria, zburau pe cerul țărmului,

Doar căsătoriți, de câteva zile,

În lume, s-au dus rezervele de mile...

 

Iosif că vrea sau nu, la oaste!

Săbiile de lacrimi se puneau pe coaste.

Vai și amar, lacrimile curățau salcâmul,

Moralitatea și-a cam pierdut tărâmul.

 

,,O să fie bine'', aceasta grăiau,

De dor, inimile chiorăiau.

,,Ne vom revedea'', aceasta grăiau,

Spre multe direcții, și șovăiau.

 

Acum, acum îmi revendic rândul,

Vrei să îmi expun atât de mult gândul,

Iosif a plecat, e drept,

Sunt al adevărului adept.

 

Măi să fie, totul atât de repede,

Ce grațios, ca niște lepede,

Distracția este în focul cel aprins,

Tot acolo Iosif este... prins!

 

Aha, o zi deosebită!

Cu durere împodobită.

O vreme interesantă,

O durere... tentantă.

 

Oameni țipă de durere,

Deși nu li s-a cerut vreo părere,

Unii zic de mama, tata, frați, bunici,

Fel de vise mari și mici.

 

Pe cer plouă cu gloanțe,

S-a dus a umbrelor speranțe,

Râuri de sânge, cascade de lacrimi,

Glasuri împodobite, cu patimi.

 

Ai zice că este o zi de naștere,

Soartă fără de cunoaștere,

Totul este o macabră surpriză,

Pentru omenire, doar o altă repriză.

 

Voi continua chiar eu acum,

Imediat după? Oarecum...

Tare bine îți voi continua ideea,

Stilu meu, prieten cu orhideea.

 

Sălbatica ironie a acestei vieți,

Durerea înveșmântată în scaieți.

Alt oraș, șters de pe lume,

Altă pagină, în late morții volume.

 

Totuși iată un singurel soldat,

De la moarte a primit un ,,mat".

Ține la piept strâns o rochiță,

Plângând după a lui fetiță.

 

Acel oraș, ras de pe pământ,

El știa bine acel așezământ.

Cândva dânsul viețuia acolo,

Amintirile... bântuie dincolo.

 

Fiica lui, lumină sa,

Ce dureri mai încasa!

A pierdut familie, casă, masă,

De viață... nu-i mai pasă.

 

Iată că în zori se aprinde lată bătălie,

Moartea, se așternă ca o pălărie.

Soldatul, se duce în față,

Moartea, se răsfață...

 

Singur, neînarmat,

De moarte s-a apropiat.

Imediat a fost străpuns,

Cu sângele a fost el uns.

 

Bine, bine, hai cu stiloul!

Voi continua acum tabloul.

Căci după multe, multe bătălii,

Dumitrel, clar, unul din viile stafii.

 

Tare greu să nu-l observe,

Imaginea începea să se conserve,

În mod clar, era cam nebun,

Ce vorbea...hai să nu mai spun...

 

Știuca invidioasă la ce dinți avea,

Cu acel zâmbet... el zăbovea...

Toți știau de acea piatră ascuțită,

Cara a născută o ființă cam... sluțită...

 

Dinți de animal, nimic altceva,

Spre cele drăcești, ce clar privea!

Cu acel zâmbet permanent...

,,Poate mușcă, fii atent!"

 

Ce a pățit, sau ce a văzut,

Doar aici era el mut.

Nu a spus ce, se vedea că doare,

Și încet, Dumitrel moare.

 

A dispărut, după o bătălie,

,,Cui îi pasă? Clar nu mie!"

Așa ar spune unii, nu doar cineva,

Totuși reputația, nu se degreva.

 

Dinții animalici, ochii ăia morți,

Așa nu aveai cu să le suporți,

Dar acum, fiind dispărut,

Frica, vai ce a crescut!

 

Gândul că s-ar putea întoarce,

Din mormânt el oare...toarce?

Mort sau viu, nu mai contează,

Tot frică, el plantează.

 

Acum preiau eu stiloul,

Deci voi continua tabloul.

Are și elemente frumoase,

Adânc legate de oase.

 

Iată, salcâmul a prins vara,

Înflorind cu timpul sfoara,

Iată, a așteptat un pic,

Încălzit al vremii spic.

 

Un anume domn caporal,

Deținea un ridicat moral.

Avea și dânsul o soție dragă, 

Care pentru dânsul ea se roagă.

 

Cu binecuvântarea Celui de sus,

Câte poezii a mai compus.

Ce delicatețe și farmec mai avea,

Clar! Dumnezeu îl blagoslovea.

 

,,Ce mai face parfumatul meu zăhărel?

Întreabă nevrednicul... sărățel"

Acesta este doar un mic exemplu,

Din rime a clătit un falnic templu.

 

,,Pătimea gândul pentru tine,

Floare plină de mireasmă,

Ducea lupte bizantine!

Ațintit spre o fantasmă"

 

Și a mai continuat scrisoarea,

Că altfel nu-l lăsa onoarea.

Apoi s-au iscat discuții epistolare,

Hai să fie le fac mai clare:

 

-,, Îndrăznesc să cuprind un corp ceresc?!

O onoare mult prea mare.

Tu ești dulce eu sunt sare!

Soarta eu îmi amătesc..."

 

-,, Ce spui acolo draga mea?

Cât aș vrea să te strâng la piept,

Pe tine eterică mea stea!

Vina mea, eu să mă iert?"

 

-,, Gândul la tine este dulce,

Dulce ispită usturătoare!

Ce fumuri seducătoare,

Inima nu vrea să se culce..."

 

-,, Parfumul meu grăitor,

Mirosul ați simți nu pot!

Viitor șovăitor,

Pentru tine sunt eu mort?"

 

-,, Unde ești iubirea mea?

Zăhărel pe amărel,

Sump mărgăritărel,

Conștiința te numea."

 

-,,Unde ești tu, gând de basm?

Încă mă uimesc, ești reală!

Ființă boreală, care nu știe de marasm!

Totuși fără tine, simt o amăreală."

 

-,, Mă bucur lumină lină,

Rază pură...

Prețioasă gură,

De mărgăritare plină."

 

-,,Eh, mă flatezi fecioară a lunii,

Elegantă, jovială,

Iubitoarea rugăciunii,

Strălucire fluvială."

 

-,, Flacără strălucitoare,

Stătător pe apă cristalină,

Gândul la tine mă alină,

Haină de sărbătoare."

 

-,, Doamna mea, când nu te auzeam, nu te vedeam,

Gândul meu, se neliniștea,

Totuși în gând te includeam,

Providența, despre tine povestea."

 

-,, Soțul meu, iubirea mea,

Voi rămâne înțeleaptă,

Femeia ta așteaptă,

Iubirea nu-mi va cădea!"

 

Destul zahăr, destul foc,

Hai marș din al meu loc!

Vrei să spun și eu gânduri,

Trebuie împinse-n rânduri.

 

Un soldat ar putea spune:

,, Adevărul să răsune!"

A și compus o poezie,

Interesați? Hai fie:

 

,,De ce bați strălucitor soare?

Săracele mele picioare...

De ce ești rea măi omenire?

Ah...durerii încremenire..."

 

Măi și ar mai continua,

Ce?! Păi nu insinua!

Adevăr văzut cu ochii,

Vai...ale morții rochii...

 

Iată, salcâmul a prins toamna,

Ce mai stă acolo doamna,

Gândurile se tot răcesc,

Prostia îi ceva drăcesc!

 

Tâmpiți, proști, tâmpiți!

Binele îl risipiți!

Vai, vai de minciunile voastre,

Ce spuneți? ,,Ale păcii astre"?!

 

Voi furați onorarea noastră,

Păi așa, ,,ce mai anoastă"

Nini cu aveți așa ceva,

Aveți bani, ,,deci altceva".

 

Fiarelor, Ipocriților,

Ucigașii Sfinților,

Tot voi mereu să vă băgați?

Pacea tot voi o stricați.

 

Hiene nenorocite!

Vai de legile pocite!

Oricum tot voi le dați,

Tot voi... posedați...

 

Țările ,,mici" le jupuiți,

Ce urmează, doar voi știți.

Doar voi să știți ce-i binele,

Genogiduri...cu miile!

 

Și nu doar alții, de voi...,, uitați",

Cum adică vă mirați?!

Să vedem istoria cu adevărul desfăcut!

Ah...și pe-acolo ați trecut...

 

Da, da, voi să aveți dreptate,

Al vostru e cuțitul înfipt-n spate!

Nu vă pasă de suferință...

Diavolească conferință!

 

Moralitatea o exterminați,

Spre rău totul înclinați,

Bunul gust, bună gândire,

,,Totul spre păcătuire!"

 

De Hristos nu vreți să auziți,

Voi, ai prostiei paraziți!

Diavolul este prostia,

Voi vă dați nu nebunia.

 

Oricum, veți fi risipiți,

De moarte oricum, vă alipiți.

Oricum tot pentru nimic,

Vreți voi ,, încă un pic".

 

Poate lumea o smintiți,

Tot de moarte vă alipiți,

Acum, nu este ,,atunci",

,,Atunci" vor fi sorțile adânci.

 

Tot ce este ridicat de răutate, 

Tot în foc vor fi mutate!

Să vă lumineze Dumnezeu!

Fără El, vă va fi greu...

 

O să preiau eu de aici,

Cu câteva rime mai mici,

Un preot se afla pe front,

Avea multe rime-n cont.

 

Totuși speranța a cam plecat,

Bucuria...a secat,

Totul para fără ieșire,

Vai...ce copleșire!

 

Iată, salcâmul a prins iarna,

Așteptarea a întărit și marna.

Totul mort și înghețat,

Un moment...cam nuanțat...

 

Totuși, unii oameni displăceau răul,

Răsuna, al bucuriei zurgălăul,

Nimeni nu mai voia să lupte,

,,Destul cu familiile rupte!"

 

Părintele Claudiu scria poezii,

Număr de adevăruri, mii și mii.

Eu, o să dau doar un exemplu,

Până și eu tind să contemplu:

 

,,Sunt aici,

Priveliști mici,

Sunt acolo,

Priveliștea-i încolo.

 

Mereu fug și tot alerg,

Fără să știu de ce merg.

Clar are o denumire,

Cum apare, o uimire.

 

Poartă denumirea de viață,

Mara vânzătoarea la piață,

Bună și nenorocită,

E și acolo un pic de mită.

 

Totuși eu îi râd în față!

Căci deși îmi este greață,

Peste ea tot o să trec,

Și spre cer tot mă petrec"

 

Minune dumnezeiască!

Cel rău a rămas mască.

Războiul, s-a terminat!

Lumea, s-a luminat!

 

Cum? Nimeni nu știe...

Dacă afli, spune și mie!

Da, nu m-am putut abține,

Rimele mele, cam puține.

 

Am venit cam... neanunțat,

Totuși conflictul s-a sfărâmat.

Acum te rog, spune mai departe,

Insinuările, hai fă-le sparte!

 

Oh, dar mulțumesc frumos,

Totul se termină cam...pufos...

Un soldat se duce acasă,

Fuge! Să nu întârzie la masă.

 

Este chiar sărbătoarea Învierii!

Se aprinde lumina serii.

Altă pagină, alt volum,

Pentru unii, un zulum.

 

Iată salcâmul a prins primăvara plină,

Vremea, oferă o mângâiere lină.

Sufletele, au înflorit.

Teroarea, s-a cam oprit.

 

,,Cum putem, atât de repede,

Grațios, ca niște lepede,

Trece peste tragedii,

Îmbrăcați în comedii?"


Categoria: Poezii filozofice

Toate poeziile autorului: Eduard Gabriel poezii.online Plecare spre revedere

Data postării: 10 iunie 2024

Vizualizări: 463

Loghează-te si comentează!

Poezii din aceiaşi categorie

Beatitudine

Viață, fericire, iubire; Ce vrei să faci!?
Pui aceiași întrebare, te blochezi și taci
Trăim după acest catalog, din basme decupat
Nu pot! Nu vreau! E de neacceptat!

Ce este viața cu adevărat; Ce-nseamnă!?
Vreau să aflu tot! Ceva mă-ndeamnă
Brusc, devine clar, răspunsul mă lovește
Stă lângă mine, liniștit, și mă privește

Viața este doar un simplu curs
Vrei, nu vrei, el trebuie parcurs
Este un pârâu calm, simplu și curat
Te naști, n-ai de ales, în el ești așezat

Lângă tine stau și alții, nu ești singur niciodată
Ce frumos este acest paradis, dar de-o dată
Cineva începe să se zbată, valuri se formează
Apă tulbure, cald, rece, mai mulți se alarmează

Te uiți neputincios cum de spume ești măturat
În jurul tău se-neacă, vai! Nu poate fi adevărat!
Se-ntunecă, e rece. De ce? Ce caut eu aici!?
E plin de resturi, mărunțișuri plutitoare, mici

E liniște, sunt singur, sunt încă aici. Ce fac acum?
Să renunț? Să mă las atras în vid? Nu! Nicidecum!
N-am ales să fiu aici și nu accept această soartă!
Cum am fost adus aici? Deci, exist-o poartă

Mărunțiși cu mărunțiși, bucată cu bucată
Speranțele ramase-n această baltă bulbucată
Nimic nu mă va opri, pot, voi construi o plută
Voi supraviețui în această mare mută

Timpul trece și trece, tot singur am rămas
Liniștea este perturbată. Ce se-aude? Este un glas!
Mă grăbesc s-ajung la el, vâslesc, vreau să-l ajut
Încerc să-l trag pe radou. Nu! De asta m-am temut

Pluta-i prea mică, trebuie mărită, încerc să-i explic
Cum să-și facă și el una, urma să mă implic
Fără s-apuc să reacționez, m-apucă strâns și trage
Vâslește cu putere și din peisaj se sustrage

Înconjurat de întuneric; Cum a putut!? Nenorocitul!
Nu mai pot! Renunț! Ăsta este sfârșitul…
Mă las purtat de curent, să devin una cu abisul
O senzație nouă, caldă, îmi întrerupe visul

“Ești bine? Te ajut?”, urechile mi se desfundă
Simt cum sunt cuprins de o stare profundă
Deschid ochii și privesc în jur; Mi-am imaginat?
Totul este negru, doar în jurul meu s-a luminat

Rămân uimit de ce-mi stă-n față, fără cuvinte
Aș spune ceva, dar nu-mi vine nimic în minte
Mă ia în brațe și mă strânge cu putere
“Sunt aici, te voi ajuta cu orice-mi vei cere”

Ce sentiment plăcut! Ce se întâmplă cu mine?
Pârâul s-a calmat, s-a luminat, totul e bine
Simt cum încep să zbor, mă țin strâns
Ne oprim în fața unei porți; Bufnesc în plâns

Am ajuns! Am reușit! Asta-am tot căutat!
M-a strâns iar, mi-a șters lacrimile și m-a sărutat
Sufletul mi se umple de gânduri domolite
“Voi fi mereu cu tine”, cu-n glas cald, îmi promite

Ne privim, zâmbim și ne întoarcem spre intrare
Ținându-ne de mână, privim această cărare
Am găsit drumul ce duce spre fericire
Avansam împreună. Am fost salvat de ea, de Iubire

Mai mult...

Pentru ce traim?

Pentru ce traim?

Nimeni nu stie

Care raspunsul sa fie

Oare ca sa ne iubim?

 

Pentru ce traim?

Multi au speculat

Altii ne-au sugerat

Poate sa suferim?

 

Pentru ce traim?

Cu totii ne-am gandit

Intrebarea-m rasucit

Solutia s-o gasim

 

Pentru ce traim?

Raspunsul l-am aflat

Si apoi vi l-am dat 

Traim ca sa murim

Mai mult...

Îmi pare rău

Îmi pare rău că nu am fost destul pentru tine

Că ți-am fost doar adiere, nu furtună,

Că-n loc de „totul”, ți-am dat o jumătate

Și-am rătăcit cu tine sub așteptări, sub lună.

 

Îmi pare rău că n-am știut să te ascult

Când tăceai mai mult decât vorbeai,

Că am iubit în felul meu bolnav,

Pe când tu visai iubire din alt rai. 

 

Am fost cu tine, dar n-am fost prezent,

Am spus „te iubesc” fără să știu ce doare,

Te-am ținut aproape doar ca să nu te pierd,

Dar n-am văzut că te pierdeam în fiecare seară.

 

Îmi pare rău că n-am fost sprijin, ci povară,

Că n-am fost foc, ci fum care se stinge,

Că te-am făcut să simți că ești singur

Chiar și atunci când mânaea te atinge.

 

Și dacă te-ai simțit vreodată mic,

Să știi că vina e în pieptul meu.

Tu ai crescut, ai dat, ai fost infinit,

Eu n-am știut să fiu al tău mereu.

 

N-am fost un vis, ci doar o pauză tristă

Între ce-ai sperat și ce-ai primit.

Am fost lecția tăcută, grea și goală,

Dintr-un capitol pe care l-ai sfârșit.

 

Îmi pare rău că nu m-am ridicat

La ceea ce meritai să-ți fiu,

Că te-am lăsat să lupți în doi

Cu un om ce se pierdea, pustiu.

 

Și dacă timpul ne va duce-n alte zări,

Unde nu mai doare, unde e mai bine,

Să știi că-n liniștea de peste ani,

Încă îmi pare rău că n-am fost destul… pentru tine. 

 

 

Mai mult...

Eu şi lumea

 

Bestialitatea lumii m-a dărâmat,

Mi-a tăiat aripile în plin zbor,

A furat bucuriile ce mi s-au dat,

Oferindu-mi tristeţe şi un fals onor.

 

Zelul şi pasiunea mea nebună,

Vraja demonică ce am consumat-o,

Pentru a deveni o făptură mai bună,

Groteasca lume, mi-a spulberat-o.

 

Elanul şi ardoarea ce am risipit,

Pentru a deveni un individ strălucitor,

De otrava lumii a fost înghiţit,

În infinita-mi durere cu-n glas rugător.

 

Am hotărât să trăiesc la temperaturi ireale,

Unde viaţa nu rezistă, nu poate respira,

Mă voi hrăni cu bucurii imaginare,

Ca lumea să piardă puterea asupra mea.

 

Mai mult...

Masura timpului

Am măsurat timpul în clipe,

Să pot să mă bucur de cele fericite.

Erau atât de puține, atât de amorțite,

Încât s-au topit în ninsori fulguite,

M-am speriat, o clipă înseamnă atât de puțin,

Dar poate curma, soarta unui destin.

 

            Am măsurat timpul în ore,

            Le-am așezat în suflet pe cele majore,

            Fior și înțelepciune, cu plansul de copil,

            Creație divină, iubire în delir.

            O primăvară a vieții, cu ghiocei firavi,

            O dragoste imensă, alături de cei dragi.

                       

Am măsurat timpul în zile,

Unele frumoase, altele inutile,

Minciuni, trădări, poveri cu doruri grele,

Cu traume cronicizate în chinuri și durere,

Decorul unei toamne târzii și numai ploi,

Cu vântul ce se zbate, lăsând copacii goi.

 

              Am măsurat timpul în ani,

 Prea mulți și deseori atât de banali,

             Minciuni imaginare cu vrajă și magie,

            Pierdute inutil în nopți de agonie,

            Atunci chiar nu știam, trăiam în compromis,

            Cu stima anulată, pierdută în abis.

 

Am măsurat timpul în timp,

Și am umplut complet, clepsidra de nisip,

Acum, voiam tăcere și liniște deplină,

Să pot ierta păcate la semeni fără vină,

Să ma opresc o clipă, să mă cunosc mai bine,

Să-mi regăsesc uitarea, pierdută în rutină.

Mai mult...

Timpul rămas

Număr zilele 

În tăcerea timpului;

Picură gândurile 

În bătaia vântului. 

 

În Surâsul dimineții 

Deșteptătorul sună;

Rămășițele vieții 

Le culege,le adună...

 

Oare cât mi a rămas 

Pe cărările umblate

Să port al meu pas

Spre vise inspirate..?

 

Mi e prielnic oare

Prognosticul menit

Din vremea curgătoare 

Spre fatidicul sfârșit?..

 

Și n urma mea,obscură 

Vocile mă judecă;

Să nu scap vreo picătură 

În bezna ce alunecă...

 

Și n nopțile bântuite 

Mai sper un răsărit 

Pt clipele iubite 

În suflet cuibărit..

Mai mult...

Beatitudine

Viață, fericire, iubire; Ce vrei să faci!?
Pui aceiași întrebare, te blochezi și taci
Trăim după acest catalog, din basme decupat
Nu pot! Nu vreau! E de neacceptat!

Ce este viața cu adevărat; Ce-nseamnă!?
Vreau să aflu tot! Ceva mă-ndeamnă
Brusc, devine clar, răspunsul mă lovește
Stă lângă mine, liniștit, și mă privește

Viața este doar un simplu curs
Vrei, nu vrei, el trebuie parcurs
Este un pârâu calm, simplu și curat
Te naști, n-ai de ales, în el ești așezat

Lângă tine stau și alții, nu ești singur niciodată
Ce frumos este acest paradis, dar de-o dată
Cineva începe să se zbată, valuri se formează
Apă tulbure, cald, rece, mai mulți se alarmează

Te uiți neputincios cum de spume ești măturat
În jurul tău se-neacă, vai! Nu poate fi adevărat!
Se-ntunecă, e rece. De ce? Ce caut eu aici!?
E plin de resturi, mărunțișuri plutitoare, mici

E liniște, sunt singur, sunt încă aici. Ce fac acum?
Să renunț? Să mă las atras în vid? Nu! Nicidecum!
N-am ales să fiu aici și nu accept această soartă!
Cum am fost adus aici? Deci, exist-o poartă

Mărunțiși cu mărunțiși, bucată cu bucată
Speranțele ramase-n această baltă bulbucată
Nimic nu mă va opri, pot, voi construi o plută
Voi supraviețui în această mare mută

Timpul trece și trece, tot singur am rămas
Liniștea este perturbată. Ce se-aude? Este un glas!
Mă grăbesc s-ajung la el, vâslesc, vreau să-l ajut
Încerc să-l trag pe radou. Nu! De asta m-am temut

Pluta-i prea mică, trebuie mărită, încerc să-i explic
Cum să-și facă și el una, urma să mă implic
Fără s-apuc să reacționez, m-apucă strâns și trage
Vâslește cu putere și din peisaj se sustrage

Înconjurat de întuneric; Cum a putut!? Nenorocitul!
Nu mai pot! Renunț! Ăsta este sfârșitul…
Mă las purtat de curent, să devin una cu abisul
O senzație nouă, caldă, îmi întrerupe visul

“Ești bine? Te ajut?”, urechile mi se desfundă
Simt cum sunt cuprins de o stare profundă
Deschid ochii și privesc în jur; Mi-am imaginat?
Totul este negru, doar în jurul meu s-a luminat

Rămân uimit de ce-mi stă-n față, fără cuvinte
Aș spune ceva, dar nu-mi vine nimic în minte
Mă ia în brațe și mă strânge cu putere
“Sunt aici, te voi ajuta cu orice-mi vei cere”

Ce sentiment plăcut! Ce se întâmplă cu mine?
Pârâul s-a calmat, s-a luminat, totul e bine
Simt cum încep să zbor, mă țin strâns
Ne oprim în fața unei porți; Bufnesc în plâns

Am ajuns! Am reușit! Asta-am tot căutat!
M-a strâns iar, mi-a șters lacrimile și m-a sărutat
Sufletul mi se umple de gânduri domolite
“Voi fi mereu cu tine”, cu-n glas cald, îmi promite

Ne privim, zâmbim și ne întoarcem spre intrare
Ținându-ne de mână, privim această cărare
Am găsit drumul ce duce spre fericire
Avansam împreună. Am fost salvat de ea, de Iubire

Mai mult...

Pentru ce traim?

Pentru ce traim?

Nimeni nu stie

Care raspunsul sa fie

Oare ca sa ne iubim?

 

Pentru ce traim?

Multi au speculat

Altii ne-au sugerat

Poate sa suferim?

 

Pentru ce traim?

Cu totii ne-am gandit

Intrebarea-m rasucit

Solutia s-o gasim

 

Pentru ce traim?

Raspunsul l-am aflat

Si apoi vi l-am dat 

Traim ca sa murim

Mai mult...

Îmi pare rău

Îmi pare rău că nu am fost destul pentru tine

Că ți-am fost doar adiere, nu furtună,

Că-n loc de „totul”, ți-am dat o jumătate

Și-am rătăcit cu tine sub așteptări, sub lună.

 

Îmi pare rău că n-am știut să te ascult

Când tăceai mai mult decât vorbeai,

Că am iubit în felul meu bolnav,

Pe când tu visai iubire din alt rai. 

 

Am fost cu tine, dar n-am fost prezent,

Am spus „te iubesc” fără să știu ce doare,

Te-am ținut aproape doar ca să nu te pierd,

Dar n-am văzut că te pierdeam în fiecare seară.

 

Îmi pare rău că n-am fost sprijin, ci povară,

Că n-am fost foc, ci fum care se stinge,

Că te-am făcut să simți că ești singur

Chiar și atunci când mânaea te atinge.

 

Și dacă te-ai simțit vreodată mic,

Să știi că vina e în pieptul meu.

Tu ai crescut, ai dat, ai fost infinit,

Eu n-am știut să fiu al tău mereu.

 

N-am fost un vis, ci doar o pauză tristă

Între ce-ai sperat și ce-ai primit.

Am fost lecția tăcută, grea și goală,

Dintr-un capitol pe care l-ai sfârșit.

 

Îmi pare rău că nu m-am ridicat

La ceea ce meritai să-ți fiu,

Că te-am lăsat să lupți în doi

Cu un om ce se pierdea, pustiu.

 

Și dacă timpul ne va duce-n alte zări,

Unde nu mai doare, unde e mai bine,

Să știi că-n liniștea de peste ani,

Încă îmi pare rău că n-am fost destul… pentru tine. 

 

 

Mai mult...

Eu şi lumea

 

Bestialitatea lumii m-a dărâmat,

Mi-a tăiat aripile în plin zbor,

A furat bucuriile ce mi s-au dat,

Oferindu-mi tristeţe şi un fals onor.

 

Zelul şi pasiunea mea nebună,

Vraja demonică ce am consumat-o,

Pentru a deveni o făptură mai bună,

Groteasca lume, mi-a spulberat-o.

 

Elanul şi ardoarea ce am risipit,

Pentru a deveni un individ strălucitor,

De otrava lumii a fost înghiţit,

În infinita-mi durere cu-n glas rugător.

 

Am hotărât să trăiesc la temperaturi ireale,

Unde viaţa nu rezistă, nu poate respira,

Mă voi hrăni cu bucurii imaginare,

Ca lumea să piardă puterea asupra mea.

 

Mai mult...

Masura timpului

Am măsurat timpul în clipe,

Să pot să mă bucur de cele fericite.

Erau atât de puține, atât de amorțite,

Încât s-au topit în ninsori fulguite,

M-am speriat, o clipă înseamnă atât de puțin,

Dar poate curma, soarta unui destin.

 

            Am măsurat timpul în ore,

            Le-am așezat în suflet pe cele majore,

            Fior și înțelepciune, cu plansul de copil,

            Creație divină, iubire în delir.

            O primăvară a vieții, cu ghiocei firavi,

            O dragoste imensă, alături de cei dragi.

                       

Am măsurat timpul în zile,

Unele frumoase, altele inutile,

Minciuni, trădări, poveri cu doruri grele,

Cu traume cronicizate în chinuri și durere,

Decorul unei toamne târzii și numai ploi,

Cu vântul ce se zbate, lăsând copacii goi.

 

              Am măsurat timpul în ani,

 Prea mulți și deseori atât de banali,

             Minciuni imaginare cu vrajă și magie,

            Pierdute inutil în nopți de agonie,

            Atunci chiar nu știam, trăiam în compromis,

            Cu stima anulată, pierdută în abis.

 

Am măsurat timpul în timp,

Și am umplut complet, clepsidra de nisip,

Acum, voiam tăcere și liniște deplină,

Să pot ierta păcate la semeni fără vină,

Să ma opresc o clipă, să mă cunosc mai bine,

Să-mi regăsesc uitarea, pierdută în rutină.

Mai mult...

Timpul rămas

Număr zilele 

În tăcerea timpului;

Picură gândurile 

În bătaia vântului. 

 

În Surâsul dimineții 

Deșteptătorul sună;

Rămășițele vieții 

Le culege,le adună...

 

Oare cât mi a rămas 

Pe cărările umblate

Să port al meu pas

Spre vise inspirate..?

 

Mi e prielnic oare

Prognosticul menit

Din vremea curgătoare 

Spre fatidicul sfârșit?..

 

Și n urma mea,obscură 

Vocile mă judecă;

Să nu scap vreo picătură 

În bezna ce alunecă...

 

Și n nopțile bântuite 

Mai sper un răsărit 

Pt clipele iubite 

În suflet cuibărit..

Mai mult...
prev
next