Febra iubirii
Și cât de frumoasă este lumea în jur când sunt cu tine mereu
Tu ești boala mea cea mai plăcută și nebună a sufletului meu
Tu ești cea unica persoană pentru care sunt gata să râd în hohote nebunatice
Și nu vreau să mă despart niciodată de tine ca în odele dragostei dramatice
Trăiesc pentru tine în fiecare noul răsărit și apus de soare
Și sunt gata să mă sacrific mereu închis în vecii ani în cea mai drastică îmchisoare
Dacă va fi nevoie voi zbura pe aripile dragostei în oricare loc pentru tine
Atunci într-o oricare zi o să ard complet și nu o să-mi fie milă de mine
La urma urmei, viața este doar un moment și doar o clipă din alte zboruri și căderi nenumărate
Deci fii cu mine minunată creație în preajma celor sute și mii de ore de neplaceri zbuciumate
Hai să iubim în fiecare noua zi momentul principal al vieții
Să rezistăm în fața obstacolelor și frigurilor ceții
Te iubesc foarte mult fericirea mea cum copilul iubește liberul zbor
Și nicio vreme rea sau capriciu naturii nu va opri această senzație cu cel mai mare dor
Când tu ești lângă mine visurile preiau cea mai frumoasă închipuire a vieții mele
Întreaga lume din jur va îngenunchea în fața ta doar pentru un simplu zâmbet care sclipește ca mii și mii de stele
Draga mea , doresc în această zi frumoasă să fii fericită fără motive de a te întoarce în trecut
Dorința mea este creată din cel mai pur și limpede motiv de la care totul sa început
Esti cea mai mare bucurie a mea care traversează această lume din momentul în care neam întâlnit
Trăiesc doar pentru tine și voi trăi mereu cu inima în mână și cu ochii îndreptați spre chipul tău nemaipomenit.
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Camburian Arcadie
Data postării: 28 iulie 2024
Vizualizări: 333
Poezii din aceiaşi categorie
Cu tine
Tu ești tot ce îmi doresc,
Și cea ce iubesc,
Tu mă faci să mă îndrăgostesc,
De fiecare dată când îți vorbesc.
Cu tine am învățat să fiu eu,
Chiar dacă mi-a fost greu,
Am fost acolo tu și eu ,
Chiar și în momentul greu.
De fiecare dată când îmi zâmbești ,
Sufletul mi-l răscolești,
N-am cuvinte să îți spun,
Cât de mult te iubesc.
Vom fii aici tu și eu,
Împreună pentru totdeauna,
Cum ți-am promis eu,
Că îți voi da soarele și luna
Rege renegat...
Mă doare când te văd cum plângi după altul,
Îmi vine să sar de la 12 să-nbrățișez asfaltul,
Pe cealaltă lume să-mi construiesc regatul,
Și să aștept ca eu să fiu regele tău, nu altul.....
Sunt un rege renegat,
Care luptă pentru același vis,
Am să construiesc un regat
Pentru cea căreia iubire eternă i-am promis......
Am să mor de durere,
Am să mor de dragul tău,
O să renasc din durere,
O să renasc de dragul tău......
Sunt un suflet blestemat,
Și am un vis nemuritor,
Aruncămă în război dezarmat,
Și pentru tine am să ies învingător......
Putem revedea în mintea noastră imaginea unei persoane care ne-a inspirat în urmă cu 10 ani? în spaniolă
Da, trebuie doar să vrem,
Da, dacă a avut o influență pozitivă asupra noastră,
Da, dacă ne-a motivat,
Da, dacă a știut să ne înțeleagă (majoritatea oamenilor nu au cum să o facă),
Da, dacă a putut să ne transmită câte ceva din caracterul, frumusețea sufletului ei și din pasiunile ei,
Da, dacă tot oftez de bucurie, uitându-ne la pozele ei,
Da, dacă ne-a lăsat fără cuvinte la cât de unice erau ideile ei (pe mine una chiar că m-a surprins din toate punctele de vedere),
Da, dacă a știut să ne facă să vrem să vedem punctul ei de vedere,
Da, dacă a avut cum să ne dea a miliarda parte din darurile ei,
Da, dacă ne-a molipsit de râsul, bunătatea și dorințele ei,
Da, dacă crezi că te-a schimbat în bine, că ai devenit mai bogată (moral, etic, emoțional),
Da, dacă nu a renunțat la tine, a preferat să aibă încredere în tine, nu a crezut că își va pierde timpul fără a obține vreun rezultat,
Da, dacă nici tu la rândul tău nu i-ai trădat încrederea,
Da, dacă a știut să ne insufle ambiții și să ni le sporească pe tot parcursul perioadei cât ne-am cunoscut,
Da, dacă constatăm că nu multe au fost ca ea,
Da, dacă chiar îi păsa de valorile morale, de cum poate fiecare om să atingă o versiune mai bună, mai gingașă, mai atentă, mai plăcută a propriei persoane,
Da, dacă aveam mereu același entuziasm de fiecare dată când o vedeam, nu conta că era stropită de apă de ploaie cu noroi, că avea momente în care era mai nervoasă, că s-a supărat, că era obosită, că avea gripă și nu ne mai putea bucura cu aceleași trăsături superbe de caracter,
Da, dacă gândurile îndreptate către ea au rodit în inimile noastre,
Da, dacă nu a fost o străină oarecare, era ceva mai mult de atât, simțeai că te apropii de ea, era ca o prietenă sau ca o soră mai mare,
Da, dacă zi de zi ai mai urcat câte o treaptă, cu ajutorul ei,
Da, dacă a putut să construiască totul cu atâta calm și pasiune, încât chiar nu ai cum să reacționezi gândindu-te la lucrul acesta,
Da, dacă crezi că nu te-ai fi străduit degeaba să o impresionezi,
Da, bătrânețea chiar însemna frumusețe în cazul ei, era mult mai grasă în tinerețe, dar a avut voință și a slăbit, a avut timp să își repare orice defect ar fi deranjat-o la ea însăși, pentru a ne încânta pe toți pe la 50 și ceva de ani,
Da, chiar ar fi meritat să participe la vreun reality show ca "Românii au talent",
Da, că am adus în discuție cuvântul ,,talent", de la ea am aflat că nu există așa ceva, nu primim nici un talent și nici nu luăm cu noi pe lumea cealaltă, talentul de care dădea ea dovadă era o pricepere dobândită, rezultatul unor obișnuite,
Da, când am căzut (m-am împiedicat), a știut cum să mă ajute să mă ridic,
Da, numai de ai mai avea cum să o mai vezi pe trotuar, la piață, la concerte, la primărie, la pe stadion alergând la cei 70 de ani pe care i-ar mai avea în prezent,
Da, mi-ar plăcea să o mai văd încă o dată...
Buna mea femeie (și inițialele C. P.) care ai fost mai ceva ca o soră mai mare pentru mine (mai mare cu vreo 42 de ani) vreme de 7 ani, după a trebuit să pleci și tu, urma altă etapă. Ai rămas ca o enigmă în subconștientul meu, nu știu nici până în ziua de azi cum ai fi vrut să fiu, ce ți-ar fi plăcut mai mult să îți fi arătat, dar ai rămas pe undeva acolo, pe lista ,,Femeilor de 10 și a barbatilor de 10", desprinși parcă dintr-o emisiune de nota 10.
Iartă-mi stângăcia în orice, dar nu a fost cu intenție, dar îngheț, mi se zbânțuie inima, mă apucă palpitațiile, transpirație când rece, când caldă, parcă nu îmi intră destul aer în plămâni atunci când admir personalitatea, eforturile, tot ce mi-ai arătat, iar eu socotind în nepriceperea mea de atunci, n-am putut să îți arăt mai nimic altceva decât ceea ce vedeai mereu.
¿Podemos revisitar la imagen de una persona que nos inspiró hace 10 años?
Sí, sólo tenemos que querer,
Sí, si tuvo una influencia positiva en nosotros,
Sí, si nos motivó,
Sí, si él pudiera entendernos (la mayoría de la gente no puede),
Sí, si pudiera transmitirnos algo de su carácter, de la belleza de su alma y de sus pasiones,
Sí, si todavía suspiro de alegría, mirando sus fotos,
Sí, si nos dejó boquiabiertos de lo únicas que eran sus ideas (una de ellas realmente me sorprendió en todos los sentidos),
Sí, si supiera hacernos querer ver su punto de vista,
Sí, si pudiera darnos la mil millonésima parte de sus regalos,
Sí, si ella nos contagiara de sus risas, de sus bondades y de sus deseos,
Sí, si crees que te ha cambiado para mejor, que te has vuelto más rico (moral, ética, emocionalmente),
Sí, si no se rindió contigo, prefirió confiar en ti, no pensó que perdería el tiempo sin obtener resultados,
Sí, si tampoco has traicionado su confianza,
Sí, si supiera infundirnos ambiciones y aumentarlas a lo largo del tiempo que nos conocimos,
Sí, si descubrimos que no había muchos como ella,
Sí, si realmente se preocupara por los valores morales, ¿cómo puede cada ser humano lograr una versión mejor, más gentil, más afectuosa y más placentera de sí mismo?
Sí, si siempre tenía la misma emoción cada vez que la veía, no importaba que la salpicara agua de lluvia fangosa, que tuviera momentos en los que estuviera más nerviosa, que se enojara, que estuviera cansada, que Teníamos gripe y ya no podíamos disfrutar con los mismos magníficos rasgos de carácter,
Sí, si los pensamientos dirigidos a ella dieran fruto en nuestro corazón,
Sí, si no era una extraña, era algo más que eso, sentías que te acercabas a ella, era como una amiga o una hermana mayor,
Sí, si cada día subieras un escalón, con su ayuda,
Sí, si pudiera construir todo con tanta calma y pasión que realmente no puedas reaccionar pensando en ello,
Sí, si crees que no habrías intentado en vano impresionarla,
Sí, la vejez realmente significaba belleza en su caso, estaba mucho más gorda en su juventud, pero tenía voluntad de adelgazar, tuvo tiempo de arreglar cualquier defecto que le molestaba en sí misma, para deleitarnos a todos a sus 50 y tantos años. ,
Sí, realmente hubiera valido la pena participar en un reality show como "Los rumanos tienen talento",
Sí, porque mencioné la palabra "talento", de ella aprendí que no existe tal cosa, no recibimos ningún talento y no nos lo llevamos al otro mundo, el talento que ella mostró fue adquirido. habilidad, el resultado de algo habitual,
Sí, cuando caí (tropecé), él supo ayudarme a levantarme,
Sí, si todavía pudieras verla en la acera, en el mercado, en los conciertos, en el ayuntamiento, en el estadio funcionando a los 70 años que hoy cumpliría,
Sí, me gustaría verla una vez más...
Mi querida mujer (y las iniciales C. P.) que fue más como una hermana mayor para mí (unos 42 años mayor) durante 7 años, luego tú también te tuviste que ir, se venía otra etapa. Quedaste como un enigma en mi subconsciente, ni siquiera sé hasta el día de hoy cómo hubieras querido que fuera, qué te hubiera gustado más que te mostrara, pero te quedaste en algún lugar ahí, en la lista de "Mujeres". de 10 y de 10 hombres", como si fuera un espectáculo de 10 grados.
Perdón por mi torpeza en todo, pero no fue a propósito, pero tengo frío, mi corazón se acelera, palpito, sudo a veces frío, a veces calor, es como si no pudiera entrar suficiente aire. Se me salen los pulmones cuando admiro la personalidad, el esfuerzo, todo lo que me mostraste, y yo, considerando mi falta de habilidad desde entonces, no pude mostrarte nada más que lo que siempre viste.
A ta iubire
Iubirea ce ti-o port in suflet
Nu poate fi distrusa usor
Caci in adancul gândului meu
Este prezent sufletul tau...
Am intalnit in viata multe
Am intalnit iubiri marunte
Dar niciodata cum esti tu
Iubire dulce imi oferi tu ...
Inima mea imi bate tare
Cand ma gandesc la a ta sarutare
Cu buze ca doua petale
Ce ma saruta fara incetare ...
Poem
1. Să te citesc aș vrea acum
Ca să mă pierd în fiece cuvânt
Purtat fiind pe al emoției drum
Și pe al metaforei puternic vânt
2. Tu, o artă poetică
Scrisă dintr-o iubire eternă
Căci condeiul, din pană puternică
Te-a scris prin suflare divină
3. Și te-a înzestrat cu de toate
Cu imagini și cu antiteze
Cu aliterații și epitete
Pentru cel ce o să te citeze
4. Luând frumosul și urâtul
Le-o împletit cu slove făurite
Lăsându-și ca și amprentă Chipul
Le-a așezat îngrijite
5. Eu, cititorul mă uimesc
De cât de frumos ai fost compusă
Că zici că din corul cel ceresc
Pe pământ tu ai fost adusă
6. ,,Ochii tăi frumoși ca luna..."
Comparație ce te predomină
Și am lecturat multe dar nici una
Nu m-a umplut de lumină
7. Epitete ai destule
,,Vocea-i cristalină răsună clar..."
,,în zâmbet argintiile stele..."
Dar și ,,sufletul tău polar..."
8. Și primit-a-i tu titlul
Ales cu grijă de Autor
,,De ni s-ar așterne drumul
Către biruința neamurilor"
9. Și te ador poem frumos
Simt că faci parte din mine
Și cu sufletul drăgăstos
Îți spun, că tu fată, ești poemul meu, în fine......
Amăgiri de primăvară
Pornește cald prin lunci
Un vânt topind zăpada
Suflând alungă nori
Copaci-ncep parada
De zumzet și culori
Se umple-acum livada
Ţi-aş da un mărţişor
S-aduc zâmbind dovada
Din alb covor topit
Se-arată albă floare
Un zâmbet m-a răpit
În ochi m-i-aprinde soare
Când suflete se-ating
Aleargă-n piept bătaie
Nu știu unde-ai fugit
Tu steaua mea de mare
Natura a-nverzit
La mine-i dor și doare
Pe câmp culori se-aprind
Eu nu știu unde-i soare
Un suflet ai gonit
Cadou i-aduci uitare
Deși e timpul mic
Când dragostea e mare
E primăvară sigur
Chemând alai de flori
Aduce bucurie
Când fluturi zboară-n noi
De-i singură iubire
Primind tăceri și ploi
Se plimbă-n amăgire
O primăvară-n doi
Alte poezii ale autorului
Sensul
Coborând, din cer de-a lungul apusului, pășând pe a soarelui raze.
Speranțele și visele, zboară bătând din frumoasele aripi, pline de luciul miilor de stele.
Coborând din ceruri, cu speranța în viața, fără vicii și iubire sfântă fără multe fraze.
Creatorii, nevinovați cu puritate în suflet, credința sa o trasmit fără motive rele.
Creatorii destinului, vieții care deja a trecut, cu mii de ani în urmă.
O viața, ce sa terminat, atât de ușor ca o singură clipă în a soarelui apus.
Și în zguduirea, sa zbuciumata și groaznică, ca mii de bivoli în cea mai mare turmă.
Ușor, a citit sensul vieții oricărui om, fără multe cuvinte care trebuiau de spus.
Visele neîmplinite, sunt ca o carte a copilăriei, care se reflectă în clipele vieții.
Când ne-au văzut visele noastre pe noi la răscrucea destinui, parcă nu ar fi văzut sclipirea din ochii obosiți.
Este greu, de văzut și de auzit ,cum gândurile cu greutatea munților cad în pragul dimineții.
Este greu, de primit, viața unui lup singuratic ce traversează marginea universului construiut pe oasele visătorilor omoriți .
Doar curajoșii, care au putut să se ridice din genunchi roși până la sânge își creează destinul.
Și sufletul este calm și plin de bunăvoință, atunci când și-au găsit propria sa pace.
Vă rog, să turnați în pahare curajul, pentru oameni ca să treacă prin această tristețe atingănd seninul.
Că atât de tare sunt pline paharele cu frică și ură încât chiar și demonul de pe umărul stâng tace.
Trebuie, doar să înțeleagă oamenii, că este un mare păcat tăcerea indifirentă.
De fapt, voința și efortul fiind apa râului care schimbă chiar și forma pietrilor cu timpul trecător.
Nu trăiiți ca mașinile care sunt create pentru o sclavie obsedată și permanentă.
Trăiiți, suprinși de o obsesie nebună neuitând de frumusol sens al vieții devenind deja un om nemuritor.
Treziți-vă oameni buni,doar nu sunteți o turmă de berbeci care umblă în rând ascultând glasul blestemat.
Treziți-vă oamenii, cercurile iadului deja sunt predestinate pentru noi.
Treziți-vă, ridicați-vă, priviți în jur, lumea este foarte frumoasă chiarți are miile de minuni ce sunt de nenumărat.
Uitațivă doar în oglindă și îți vei vedea păcatul și sufletul murdărit de noroi.
Nu există o pedeapsă mai teribilă pentru cei care și-au vândur propriile vieți pentru zvonurile galbenilor aurii.
Greu e să privim tortura conștiincioasă a celor care și-au pierdut viața primind gustul aspru de blestemare.
Trăiți visele frumoase pentru propriile dorințe strălucitoare și străvezii.
Trăiește astfel încât să pară că în curând soarele va înceta să mai strălucească fără a voastră chemare.
Farmecul lumii, se descoperă prin prisma luminii orașelor într-o seară liniștită.
Sute și miile, de sclipiri din îndepărtare lumenează drumul spre pacea mult dorită.
Întâlnirile și despărțirile, trecerea pentru totdeauna a pragului în direcția necunoscută.
Câștigurile și dezămăgirile, deschiderea ușilor noi pentru rupereaa funiei de pe gât strânsă pe vremea cea mai posmorită.
Colaps
Păcat, e că trebuie în fiecare zi să suport durerile sufletești
Păcat că aerul care fiind atât de dulce înainte, acuma e atât de greu
Și nu pot obține, suficientă apă limpede din izvoarele împărătești
Și sensul vieții mele, a dispărut în umbra apusului de soare care mă încălzea mereu
Decalajul adânc și întunecat, care a apărut între noi fără motive evidente
Și zorile, care încă nu au venit să atingă chipul tău cu primele raze solare
Te văd în fiecare noapte, prin visuri dincolo de cerurile senine și dansuri ale stelor lente
Acest vis frumos, care nu se va împlini niciodată din cauza speraței care în fiecare zi moare
Glasul tău liniștit și atât de calduros, încălzește orice inimă înghețată
Tu trezești prin prezența ta, cele mai plăcute amintiri a zilelor trecute
Când dorința dragostei mele, a fost ieșită din propria limită destinată
Dorul și dragul, față de tine îmi înlocuiau orice delicatesă și băuturi plăcute
Zvonul clopotelor bisericii construite pentru tine, răsună atât de pasionat și crud în adânncul sufletului
Sunetul viselor frumoase și dulci, trezește noile speranțe periodic nemuritoare
Dar sunt atât de singur în cele mai grele și reci nopți ale vieții sub greutatea trecutului
Și simt durerea spinilor din acești trandafiri care au culoarea blestemată și uimitoare
Scrâșnitul oaselor, îmi dă de știre că nemuritoare sunt doar visurile neâmplinite
Durerea rece și ascuțită, îmi străpunge chiar sufletul și corpul slăbit de farmecul mortal
Strigătele a celei mai aspre dureri, caută o ieșire pentru primirea liniștei mult dorite
Dar nu-mi voi tulbura liniștea mea trainică și voi termină aceast spectacol cu un chip și glas liniștit total.
Forțele răului
Aspectul obosit, se estompează încet sub greutatea zilelor ce nu se mai termină
Și glasul otravitor și teribil, pătrunde în sufletul cu dorința armă mortală să devină
Despărțind sufletul și corpul omenesc pentru viitoarele încercări
Prevalând într-o formă teribilă și grozavă care crează mii de tăceri
Frica grozavă și foarte pătrunzătoare a schimbat bunătatea în cel mai ștrașnic rău pământesc
Durerea aspră și înțepătoare, mă trage ca o ancoră spre fundul mării în care moartea distruge totul omenesc
Și acuma încet, fără motive și cauze vine sfârșitul dureros pe meritul vieții mele
Și acum sunt în sfârșit nebun, care niciodată nu va putea ajunge la cele mai frumoase stele
Fiecare o nouă respirație la sfârțitul zilei este extrem de dureroasă
Dar am făcut alegerea aceasta conștient fără a obține steaua cea mai frumoasă
Am crezut că asta mă va ajuta, să mă ridic din genunchi pentru oprirea nedreptății
Dar alegerea incorectă omoară și te impune să te schimbi în favoarea minorității
Schimbul de la bun spre rău, devine deja o ușurință plăcută cu gustul de câștig
Simt cum bunătatea din mine dispare și răul la fiecare pas mă așteaptă cu undița și cârlig
Și doar o atingere a unui înger pământesc, mă poate opri de la caderea în răutate
Și doar un singur glas plăcut și sincer mă poate duce spre dreptate.
Sacrificiu
Vântul ușor, de vară aduce o dulce melancolie
În acest farmec minunat, plutesc și ascult frumoasa melodie
Abia aștept momentul, să plec din împrejurimea plictisitoare
Și mă pot ajuta, măcar puțin ascunzând în buzunar steauau cea mai strălucitoare
Ziua, plină de căldură și noaptea, ce cuprinde cu frig își pierd puterea asupra vieții mele
Acum, pot să cad cu ușurință în adâncimea prăpastiei neajungând la cele mai uimitoare stele
Fiind la adâncimea cea mai mare, unde lumina pierde lupta cu întunericul nesfârșit
În întunericul acesta adânc și dens, dispare chiar și ecoul gândului neîmplinitt
Aud, un ecou a unei voci groaznice și puternice din îndepărtare
Dar parcă acest glas plin de furie primejdioasă, vine de la mine pierzând ultima picătură de răbdare
Parcă strig, furios și plin de cea mai mare ură omenească de pe acest pământ
Și vreau să mă salvez de la căderea în viitorul și adâncul meu mormânt
Dar nu văd rostul și sensul salvării, din primejdia cea mai aspră a vieții
Poți muri pentru cea mai excelentă și veșnică creație, lăsând dar umbra în pragul dimineții
La urma urmei, există întotdeauna un singur preț pentru oricare vis copilăresc
Viața întreagă, merită cât coastă pentru fiecare pas făcut pe calea spre bunul omenesc.