A fost

Cerul e iubit de stele
Dar tu nu o poți vedea
Venus arde în flăcări intense
Deși Soarele doar îl încălzea

Pământul nostru a rămas gol
De furtunile lui Jupiter purtate
Ne-am pus totul în pericol
În loc să mergem mai departe

Te aveam in gândurile mele
Precum Saturn între inele
Te urmam oriunde de nebun
Tu erai Uranus, eu Neptun

Am rămas un Mercur singuratic
Ai fugit pe Pluto, mă simt apatic
Te-ai oprit însă pe Marte
Să observi ce ai lăsat în spate

Ce înseamnă cu adevărat să "trăiești pentru totdeauna"?

Pe chipuri zâmbete, pe suflete frici
Un joc de noroc în care pici
Tu, ființă, tatuată pe exterior cu piele
Cât de des încerci să îți speli păcatele?
Răul te înspăimântă dar binele de ce-l alungi?
Nu te teme când în pământ o să te ascunzi
Moartea nu-i pustie, doar plină de necunoscut
O paletă de culori, un tablou neînceput.

M-am săturat de insomnii
Inimii începe să-i placă iadul
Culoarea principală-i gri
Combinată și puțin cu albul

Nu am daltonism ci pesimism
Pun răul înainte de toate
Nu am niciun gram de narcisism
Vreau binele pentru fiecare în parte

Raiul există pe veci
Dumnezeu înseamnă iubire
Trebuie în El să crezi și o să vezi
Chiar și de suferi de orbire

Poate pe mine nu mă înțelegi
Ești om indiferent în ce alegi să crezi
Când ești bolnav nu orice doctor te tratează
Doar Dumnezeu e singurul care te salvează

Când moartea s-a stins fără bocet, fără rugă

Oasele nu s-au mai preschimbat în praf
Lacrimile au rămas sub pleoape, adormite
Durere nu a mai existat.

Golul din ochiul tău stâng și mâna rece-n sine
Nici nu încearcă să ascundă cuțitul
Erai prea sigură, știai prea bine
Că nu vine nimeni să-și ingroape sfârșitul

Vreau puțin din Eminescu
Să te îndrăgostești pe loc
Și puțin din Grigorescu
Să fac din arta ta un joc

Puțin din Creangă să primesc
Ca tuturor să povestesc
Că am avut puțin din Slavici

Puțin noroc să te-ntâlnesc

Puțin din Blaga îmi ajunge
Fricile să le strivesc
Și din Bacovia inima să se înfructe
Cu singurătatea să mă-mprietenesc

Vreau puțin și din Petrescu poate
Să mai petrecem o ultimă noapte
Să-și amintească Stănescu din mine
Că ai fost una la o mie

De nota zece apăreai perfectă,
Poate eram eu prea in al nouălea cer,
Când opt intors promiteai langa mine,
Si m-am ales cu șapte ani de ghinion sever.

Ți ai incercat norocul, șase fețe, nu era zar,
Ți am dat cinci degete și mi ai dat o palmă,
Între patru pereți, m-am inchis iar,
Cu trei dorințe, fără lampă, să nu le vezi clar.

Doi poli opuși ce nu se mai atrag,
Mai aștept însă un singur răspuns,
Până când pulsul ajunge la zero absolut,
Și trupul la negativ sub pămant.

Te-aș fi iubit cât ține viața,

De-ai fi știut să crezi în mine,

Dar ai lăsat în vânt speranța

Și-ai rătăcit printre străine.

Ți-am pus în palmă vis și soare,

Ți-am dat din nopți lumini aprinse,

Dar n-ai văzut cum fiecare

Se stinge-n umbrele nescrise.

Te-aș fi iubit, dar n-ai știut

Să-mi ții în suflet primăvara,

Și-ai fost un dor necunoscut

Ce-a risipit în vânt comoara.

Chiar dacă ești departe

Eu te simt lângă mine,

Și văd cu ochiul minții

Când ți-e rău sau bine

Aștept să treacă ziua

Și seara să-ți șoptesc,

Că-mi ești ființa dragă

Cu tine vreau să trăiesc

Când suntem amàndoi

Și ne ținem de mână,

Atunci mă simt stăpân

Lângă a mea stăpână

Ce bine este-n astă viață

Când El cu Ea se potrivesc,

Și ce ușor trec peste toate

Când zilnic își spun..te iubesc!

Ploaia rece și pustie

Sentiment de agonie 

Risipa zilelor senine 

Ochi în ochi și buze fine

Cer ce nu e cu putință?

Să privesc a mea zeiță

Corpul gingaș de fetiță

Pentru mine grea sentință...

Luna patimilor mele

Zile moarte, clipe grele

Captivă-i iubirea-ncavou 

Strâns e sufletul nou!

Modelat de tragedie 

De iubirea timpurie

Chip absurd de veselie,

Doamne, ultima să fie?

Ultimul rod nelucrat

Sentiment anticipat 

Îmi e ziuă, îmi e noapte 

Tu, iubire, ești departe!

Neg destinul aruncat,

Blestemul ce mi-e legat 

Universul mă reneagă

Mă forțează, mă îngroapă..

A fost usor sa te-ntalnesc,

Doar o singura data, 

Privirea ta, fior ceresc, 

M-a înnebunit deodată.

Când apăreai în calea mea,

Erai ca răsăritul zilei, 

La prima ora îmi zâmbea,

Ce ai făcut cu mine? 

Și luna de pe cer sa vina, 

Și nu ma bucura prea tare, 

Voiam să-ți vad a ta lumina, 

Leac pentru a mea supărare. 

Acum ca soarta a apărut. 

Am luat-o pe drumuri diferite, 

Eu am rămas în trecut, 

Numai cu tine în minte. 

Un fluer de melodii,

Cântă alinarea dorului, 

Într-un vers de melancolii, 

Sufletul amorului. 

Cu chipul senin și etern, 

Amorul tău ce plânge, 

În inima maternă, 

Sufletul tău se stinge. 

Într-o ramura de smarald, 

Te acoperă florile suspinate, 

Într-un fior și un destin cald, 

Căci mereu plâng după tine. 

Acum dormi în pace, 

Și izvoarele șoptesc, 

Într-o privire ce tace 

Dorurile tale care nu-ți mai lipsesc. 

Ochii tăi de cristale, 

Își închide geana dulce, 

Și ți-am adus toate dorurile tale, 

Căci tu mi-ai lipsit și gândul sa te culce. 

Când m-am trezit era târziu și frig,

Vânam un miez al nopții, nu ca-ntotdeauna;

Pe cer, scântei se împrăștiau, iar mii

De străluciri zâmbeau, și timpii stăteau împreună.

E fascinant cum, în noaptea asta,

Luminițele au putere într-un fel:

Aduc oamenii mai aproape,

Pentru că oriunde am fi, privim cu toții înspre cer.

M-am străduit, la fix, să prind tăcerea lumii,

S-ascult cum tace cuvânt cu cuvânt,

Priveam cum anii își scot pălăriile… tot priveam,

Și te țineam aproape la mine în gând.

Am mai rămas mult după aceea,

Cu gândul înainte, înapoi cu emoții;

Fie ca noul an să lase inima ta și inima mea

Să-și găsească singure miezul nopții.