Stresuri
dialogul dintre mine și femeia din Sao Tome și Principe
se rupe ca o bucată de sârmă ghimpată
se aud „machetele” din oțel rece în tulpinile trestiei de zahăr
foșnetul pădurilor tropicale și a nisipurilor albe
pierdut în ecourile vulcanilor adormiți
care nu au de ce să se spargă
apucase să-mi spună că era în urmă cu strânsul cafelei
și a nucilor de cocos
ca și când ar fi avut vreo importanță pentru un necunoscut ca mine
de la celălalt capăt al lumii
un fel de Gregor Samsa
așteptând o altă femeie pe tavanul mansardei
în fața unei cești de cafea cu miros de caco și vanilie
vecinul de-alături dă muzica lui africană despre comerțul cu sclavi
la maxim
bagă de seamă că portughezii ți-au pus gând rău
în America cererea de inimi și creiere depășește oferta
Kafka sfârșește ca vânzător ambulant de coșmaruri Dow Jones
pe Wall Street
ai grijă…
Стихи из этой категории
Ajută-mă
Ajută-mă dându-mi cuvinte
În clipa dangătului de sinceritate
Fii ființa care mă cunoaște
De vrei să arăți că mă știi în toate.
Alege ce-aș vrea să îmi cânte
Harpa, la ora înserării liniștite
Nu-mi mai vorbi șoptind cuvinte
Din gândurile uneori împrumutate.
Și lasă albul alb fără de pete
Vreau numai florile să fie colorate
Din gândurile ce-s sortite
Ajută-mă sa-mă slobod de noi ispite.
Insectar
în ultima carte de poezie
am adunat toate insectele tăcute și netăcute
din viața mea
câte zece-douăzeci pe o pagină
pe unele le-am înfipt în ace cu gămălie
pe altele le-am turtit și le-am lăsat la uscat
în propriu sânge
Doamne
cât de cruzi și nesimțitori putem fi uneori
infestând cu otrava dorințelor noastre
altarele spiritului
alunecând cumva pe scara comună a evoluției
de câte ori răsfoiesc câte o pagină
plonjez în întunericul voluptos al trecutului
cu exuberanța poetului ucigaș de greieri
dar n-am să înțeleg niciodată plăcerea aceea juvenilă
a copilului care înfige un bold într-un fluture
în cartea mea a mai rămas doar un loc
pe ultima pagină
destul pentru a lăsa să curgă acolo
o lacrimă
Conformitate
Trecutul
Da aş spune, şi n-aş vrea, să-mi opresc privirea.
În divina ei splendoare, să ador culoarea.
Amintindu-mi deseori, care a fost lumina,
Şi doar gîndul ce-a rămas, îmi rupe amintirea.
Lucid
Am auzit ca sunt plăcut
însă niciodata lucid
doar ca al doilea zicea
ești mai deștept decât inima
ca nimeni nu știe
de al doilea de mine
ce te ghidează sa arați lumii
falsul din tine
ii prostesti și ii câștigi
iar ei cred ca tot nu ești lucid
profiți și devii onorabil
caci ei cred ca esti nimic
însă esti cel mai lucid
așa ai ajuns sa nu te naști
ci sa mori
ca din moment ce ai murit
poți reînvia ,
dar niciodată murind
Necrologul
Necrologul meu sa fie tăcerea,
Căci nimeni nu mi-a stiut durerea,gândul din noapte.
Nu vreau laude aprinse,dar nici judecați reci,
E de ajuns un rămas bun,spus în șoapte.
Adevărul..,adevărul nu-l poate cuprinde nimeni.
Iubire,ura,si-un infinit de alte sentimente
Compun al nostru eu.
Un adevărul incomplet nu este un adevăr,
Nimeni nu știe gândurile noastre toate..
Așadar,pe ultimul drum vreau tăcere
Și un buchet de flori de camp,de albastrele..
Другие стихотворения автора
„Amarnic Ghilgameş mi-l plânse pe Enkidu” .
"Muri-voi oare şi eu? Oare nu mă aşteaptă
aceeaşi soartă ca şi pe Enkidu?
Spaima mi s-a cuibărit în inimă:
înspăimântat de moarte, rătăcesc prin pustiu.
Pentru a mă întâlni cu Uta-napiştim, fiul lui Ubar-Tutu,
am pornit la drum şi merg cu toată graba.
Iată că s-a lăsat noaptea,
şi am ajuns la cheile munţilor; am văzut lei,
şi eu,Ghilgameş, m-am temut;
am ridicat capul; mă rog fierbinte zeului Sin'.
Către Iştar, cea slăvită, se înalţă rugile mele smerite.
O, zei ai nopţii, ţineţi-mă teafăr!"
.
e greu să-ți imaginezi Universul acesta în lacrimi
în unele locuri verbul a simți nu se conjugă cu auxiliarele
a avea sau a fi
ochii nu au conexiuni la inima și nu există nicio punte Eistein-Rosen
spre Câmpul Akashic din creier (o Norvegie fascinantă a fiordurilor!)
sintagma „viață” nu apare în Marele Dicționar Intergalactic
găsim, în schimb, definit instinctul primar,
acel impuls necontrolat al antimateriei,
Big Bang-ul,
imboldul imanent al mașinii de a distruge fără mustrare de cuget,
în Cosmos regretul este ceva fără o explicație științifică,
un eufemism,
lacrima o stare de agregare a materiei,
dragostea atracția dintre doi poli ai conștiinței
de tip opus
prin contopirea acestora
zadarnic cutreierase Enkidu tot Universul
învinsese monstru Humbaba și Taurul Ceresc
Iștar, stăpână peste Sagittarius și peste alte trei milioane de găuri negre
din Calea Lacteii
aliniase de jur împrejuru-i toate stele arzătoare
absorbind înăuntru-i quasarii rătăcitori
praful stelar
supernovele bătrâne, în colaps,
lumina...
Constrângeri
Viața mea a fost întotdeauna copleșită de tot felul de constrângeri morale
la început nimeni nu m-a întrebat dacă o vreau
mi-au îndesat viața pe gât ca un dop în gura unei sticle de șampanie
eu, nefiind în această ecuație, de voie
și nimeni nu m-a întrebat nici după aceea
când a sosit momentul să trăiesc, să iubesc sau să ridic ochii spre cer,
nu
nu te întreabă nimeni
primești totul la pachet, în această ordine ,
numai moartea sfidează regulile,
dar nu contează,
oricum tu nu ai dreptul să te opui vieții, nici morții
nimeni nu te ascultă,
este ca la ruleta rusească
pariezi cu viața pe negru
învârti roata și bila cade pe roșu
nasol
tocmai ți-ai pierdut viața pe care ai primit-o degeaba
(un alt joc stupid al sorții, desigur!)
cu o mână dă, cu alta ia...
la dracu`!
Strada
O mare parte din existența omului, indiferent de condiția și poziția acestuia, se consumă în stradă, care este singura punte de legătură cu lumea. Viața mea, de pildă, depinde de toate conexiunile mele cu lumea exterioară, precum mersul la servici, la teatru, la supermarket sau mai știu eu unde, și de existența unui drum. Fără drumuri nu se poate vorbi despre viață. Fiecare acțiune de-a nostră poartă amprenta unui drum, arareori se întâmplă ca lucrurile să decurgă altfel. Nu m-am gândit până astăzi la asta și probabil că nu m-aș fi gândit niciodată dacă Victoria, o femeie întâlnită întâmplător, nu m-ar fi lovit cu mașina. S-a întâmplat însă să mă lovească, să-mi facă praf spatele Mercedesului, iar eu, gentleman cum sunt, să accept o înțelegere amiabilă.
- Ai frânat brusc! mi-a reproșat ea cu o candoare greu de imaginat. N-am mai avut timp să frânez!
- V-am văzut prin retrovizoare, am încercat și eu o breșă în apărarea ei, dvs. vă rujați în loc să fiți atentă la drum!
- Asta tot lipsă de atenție se cheamă!
Cum și mașina ei suferise daune considerabile, rămânând înțepenită pe marginea drumului, am convenit s-o duc până acasă și să nu anunț Poliția înainte de trecere celor douăzecișipatru de ore prevăzute de lege. Incidentul se petrecuse pe strada Rozelor, la capătul căreia se afla și apartamentul e somptuos.
- Urci la o cafea? m-a întreabat după ce a coboarât din mașină.
- Numai dacă nu deranjez! i-am răspuns.
- Dacă m-ai fi deranjat, nu te-aș mai fi invitat! mi-a întoars-o zâmbind. Hai să punem țara la cale!
Era o invitație greu de refuzat, așa că i-am dat curs. Am așteptat cuminte să fiarbă apa, timp în care ea s-a dus să facă o baie, de unde am văzut-o întorcându-se total schimbată, fiindcă în locul ținutei de stradă, destul de sumare, aceasta revenise într-o altă ținută, mult mai lejeră. N-am rezistat tentației de a o lua în brațe, încercând s-o prind dintr-o dezichilibrare destul de suspectă, punct din care lucrurile au evoluat într-o direcție previzibilă.
- Ai casco? am auzit-o la un moment dat, când mintea mea nu mai judeca limpede.
- Full- casco, iubito!
- Ce bine!
Nu am înțeles exact ce era atât de „bine”, nici nu mi-am bătut prea mult capul, dar nu m-am putut abține să n-o întreb:
- De ce te interesează?
- Poate îmi repari și mie Roverul pe asigurarea ta!
- Nu cred că se poate! Tu m-ai lovit!
I-am simțit mâinile în jurul gâtului.
- Stiu, dragule, dar mă gândeam că ai dori să iei totul asupra ta! N-ai nimic de pierdut!
- Nu m-am gândit la asta!
- Acum să nu crezi că vreau să profit! s-a bosumflat ea dintr-o dată, ferindu-se din calea unui sărut înflăcărat. Am zis și eu așa!
N-am de gând s-o supăr acum la sfârșit.
- Bine, iubito, fac cum vrei tu! Mă ocup de toate!
Am simțit-o cum se destinde ca un arc încordat, cum renunță la cea mai mică rezistență și îmi răspunde la toate efuziunile mele erotice. Câteva minute mai târziu, a repetat figura cu baia, numai că de data aceasta s-a întors îmbrăcată în blugi și nu s-a mai împiedicat, așteptând cam plictisită să-mi beau cafeaua și să mă vadă plecat, ceea ce am și făcut.
Ajuns afară am constatat că îmi strecurase cheile Rover-ului în buzunar. Mașina trebuia dusă și la Poliție pentru constatare, trebuind să apelez la o firmă specializată, care m-a costat vreo două mii de lei, incluzând și service-ul. Agentul de poliție mi s-a părut destul de suspicios și cam greu de cap.
- Dacă ați fost lovit din spate, m-a informat el, nu dvs. sunteți vinovat! Unde-i propietarul Rover-ului?
I-am explicat că era o femeie și că vina îmi aparținea în totalitate, deoarece frânasem brusc, încercând să evit o pisică.
- Chiar și așa, tot femeia este vinovată!
Pentru că prezența ei era necesară la Poliție, am sunat-o. Îl cunoștea pe polițist și nu i-a fost prea greu să-l convingă cine era vinovatul. Polițistul ne-a făcut raportul de constatare, adăugând și amenda aferentă pe numele meu. Am dus amândouă mașinile la service, după care m-am întors acasă cu un taxi. Patru zile mai târziu, într-o zi de sâmbătă, am fost invitat să le ridic. Am luat, mai întâi, Rover-ul și m-am grăbit să-l predau propietarei. Mi-a deschis surprinzător de repede (pesemne mă văzuse pe fereastră!), a primit cheile, actele mașininii, apoi mi-a închis ușa cu un „mulțumesc” politicos. Atunci am înțeles două lucruri, primul, că fiecare acțiune din viața noastră poartă ampreta unui drum, și al doilea, că pentru fiecare faptă există un preț.
Eroare din greșeală
- Duceţi-l în biroul meu! ordonă unul dintre civili continuându-şi discuţia cu o femeie tânără, fardată violent. Ştiţi unde, da?
Poliţiştii îl îmbrânciră în clădire, obligându-l să urce mai multe scări, să coboare altele şi în cele din urmă să intre într-un birou minuscul, cu aspect cazon, mobilat doar cu o masă, un dulap metalic şi două scaune. Individul ciolănos îi desfăcu cătuşa de la mâna dreaptă, destul de brutal de altfel, pe care o prinse apoi de ţeava unui calorifer.
Rămas singur, Dragoş Fluieraş, de profesie medic ginecolog, constatase că poliţistul îl priponise de ţeava de jos a caloriferului, obligându-l să stea răsucit şi cocoşat, într-un echilibru mai mult decât precar. Abia după vreo oră auzise nişte paşi apropiindu-se şi răsuflă uşurat.
- Procuror Ilie Cucoară! se prezentă civilul pe care-l văzuse mai înainte pe scări, un bărbat între două vârste, durduliu, cu obrajii şi nasul de culoarea vişinei putrede. Ai făcut-o lată, omule!
- Poate îmi spuneţi şi mie ce am făcut! răspunse el cu o întrebare. Sunt un om paşnic, la locul meu, îmi plătesc taxele către Stat şi respect legile ţării!
Procurorul rămase o clipă perplex, privindu-l cu ochii holbaţi, dar în clipa următoare sări de pe scaun şi se repezi asupra lui cu pumnii şi cu picioarele. Parcă înebunise. Nici măcar sângele care începuse să ţâşnească din nasul şi din gura victimei nu fusese îndeajuns ca să-i tempereze furia.
- Care va să zică, urlă el ştergându-şi sudoarea de pe frunte, îţi plăteşti taxele la Stat, hai, dar de ce paştile mătii violezi femei judecătoare? Ştii cine era judecătoarea pe care ai violată ieri seară? Îţi spun eu, canalie! Era nevastă-mea!!!
Dragoş Fluieraş, aflat la pământ şi apărându-se cu singura mână liberă, negă cu înverşunare.
- N-am violat pe nimeni, domnule procuror, sunt medic ginecolog! Toată ziua mă uit doar în ...
- Eşti şi pervers, pe deasupra! Lasă că-ţi scot eu toate perversiunile din cap! Poţi dovedi unde ai fost aseară?
- Cum să nu pot? Am martori cel puţin cincizeci de familii?
- De ce nu cinci sute?
- Fiindcă atâtea familii au fost la onomastica medicului-şef, Gălbează!
Procurorul se aşeză pe scaun şi-şi aprinse o ţigară.
- Mă provoci...mă provoci ca să scapi basma curată, nu-i aşa? Vrei să-mi demonstrezi că ai luat-o razna!
- Nici gând, domnule procuror. Sunt încă în deplinătatea tuturor facultăţilor mentale!
- Cum te numeşti?
- Dragoş Fluieraş.
- Cu ce te ocupi?
- Sunt medic ginecolog la Spitalul de Urgenţă Grozăveşti.
- Probabil că eşti şi căsătorit, ai şi copii şi, de ce nu, mergi duminica la biserică?
- La biserică nu mă prea duc, recunoscu Fluieraş domol, dar în rest aveţi ...
Procurorul strivi ţigara în scrumieră cu nervozitate.
- Cred că până la urmă am să te împuşc!
- Nu m-aş mira după cele întâmplate!
- Iată-te şi victimă!!!
În liniştea care se lăsase peste cuvintele lui Fluiersş se auzi deodată un tropăit de paşi, înjurături şi proteste, urmate de o bătaie energică în uşă. Procurorul Cucoară, obişnuit, se pare, cu asemenea scenete ridică ochii din dosarul aflat pe birou.
- Intră! zise.
Cei doi poliţişti care îl ridicaseră de dimineaţă pe Fluieraş îşi făcură apariţia ţinând imobilizat de mâini un bărbat îmbrăcat neglijent şi nebărberit, aflat într-o stare de tensiune explozivă.
- Permiteţi să raportez, domnule procuror! vorbi ciolănosul. Individul acesta s-a prezentat la noi pretinzând că se numeşte Dragoş Fluieraş şi că, de fapt, el este violatorul...
- Pretinzând???
- Ulterior l-am verificat şi...s-a confirmat că...
- Dar ăsta cine e? întrebă procurorul derutat, arătând către celălalt Fluieraş. De unde l-aţi săltat?
Poliţistul se scărpină în creştetul capului depăşit de situaţie.
- Dumnealui locuieşte la nr. 51, iar ăsta, vis-a-vis, la nr. 51 bis!
- În mandat ce scria ?
- Păi, nu ştiţi, urma să-l scrieţi?
- Şi tu i-ai ridicat, aşa, fără mandat?
- Numai pe primul, fiindcă al doilea s-a predat singur!
- Eşti un dobitoc! zbieră procurorul luându-se cu mâinile de cap. Ce-i spun eu acum omului ăsta ?
Cei doi poliţişti se priviră o clipă complice, apoi cel mai pirpiriu făcu un pas înainte.
- Eroare din greşeală, domnule, să trăiți!
Ambuscada
Judecătorul Dionise Cocon, un bărbat la vreo treizecişicinici de ani, pe care roba neagră, cu zeci de falduri, flutura ca pe o sperietoare de ciori, deschise şedinţa ordinară a Judecătoriei din Urlaţi, săgetând asistenţa cu o privire distrată.
– La ordine, zise grefiera din spatele unui vraf de dosare, cauza Lăcrămioara Mormoloc, având calitatea de reclamant…
Femeia care îşi auzi numele strigat, o blondă vopsită şi fardată violent, se ridică cu un gest afectat de pe bancă.
– Prezent.
– … şi Fabian Mormoloc, în calitate de intimat…
– Aici, să trăiţi ! răspunse bărbatul, aflat undeva în fundul sălii. Avea în jur de douăzeci-douăzecişicinci de ani, era îmbrăcat în costum negru, cu sclipici, cămaşă albă şi cravată roşie, la care se adăuga un ghiul uriaş de aur, fixat pe degetul inelar.
– …în acţiunea de divorţ, înaintată de reclamanta de mai sus, continuă grefiera. Părţile au fost citate legal, sunt prezente în sala de judecată, procedura fiind legal îndeplinită. Reclamanta a cerut admiterea ca martor a mamei sale…
– Adela Mărcudescu, vă rog ! se insiunuă o bătrânică vioaie, cu pălărie şi ochelari de vedere, care semăna foarte mult cu reclamanta, dar care arăta cu vreo patruzeci de ani mai în vârstă decât aceasta.
– … A-de-la Măr-cu-des-cu, repetă grefiera, pe silabe, consemnând ceva pe un formular şi întinzând dosarul judecătorului.
Acesta parcurse câteva clipe dosarul, apoi îşi ridică ochii spre reclamantă.
– Aveţi cuvântul pe fond !
– Vă mulţumesc din suflet, domnule judecător ! se fandosi ea. Hotărârea mea este definitivă şi irevocabilă. I-am acceptat ani în șir beţia, infidelitatea, gelozia ( poate să confirme jumătate de cartier! ) , dar bătaia, domnule judecător, bătaia şi violenţa, cu care sunt tratată, ca să zic așa, de un an încoace nu i le mai pot tolera. Cer, prin urmare, desfacerea imediată a căsătoriei !
– Mulţumesc, zise judecătorul făcând semn martorei să se apropie. Ia spune-mi, mamaie, ce s-a întâmplat în data de 13, luna trecută ?
– Ceea ce s-a întâmplat atunci, domnule judecător, turui bătrânica, întrece orice închipuire. Ne-am trezit cu el în stare de ebrietate pe la miezul nopţii strigând să-i deschidem că altfel sparge uşa, lucru care s-a şi întîmplat! A dat apoi buzna peste noi, ne-a lovit şi a distrus tot ce a găsit în cale : veselă, servicii de cafea şi de pahare, oglinda de pe hol, televizoarele şi multe altele, că nu-mi mai amintesc acum. Abia după ce am sunat la Poliţie şi ne-au sărit vecinii în ajutor s-a mai potolit, dar în zori a luat-o de la capăt…
Judecătorul o opri cu un gest moale, îngăduitor.
– Bine, bine, mamaie, poţi să iei loc ! Are cuvântul pe fond intimatul !
Pârâtul se apropie de bară cu siguranţa ostaşului dinaintea luptei, adică foarte degajat şi motivat.
– Cu voia dvs., domnule preşedinte, aş începe prin a vă asigura că nimic din cele susţinute de reclamantă nu rezistă unei analize riguroase, după cum nici pretinsa agresiune asupra acesteia, clamată şi de martoră aici, nu stă în picioare. În fapt, ca să n-o lungesc prea mult, doresc să vă informez că mobilul acestei întîmplări este mai subtil decât pare, fiind construit în aşa fel încât să camufleze adevăratele intenţii ale reclamantelor: izgonirea mea din propria casă. Întrucât nu existau motive ca acest lucru să se întîmple cu acordul meu, reclamantele s-au gândit să mă atragă într-o ambuscadă…
Mulţimea din sală izbucni în râs, iar judecătorul, luat prin surprindere de argumentaţia pârâtului, se stăpâni cu greu să nu râdă la rându-i.
– Vă rog să păstraţi liniştea, fiindcă altfel evacuez sala ! Continuaţi, domnule Mormoloc ! Deci aţi fost atras într-o „ambuscadă”, ceea ce pare destul de verosimil, dar atunci cum se explică spargerea uşii ?
– Până la spargerea uşii e drum lung, domnule judecător ! Anterior pregătirii ambuscadei, reclamantele m-au căutat la telefon şi m-au chemat să facem o înţelegere amiabilă. Eu, de bună credinţă, am dat curs acestei invitaţii, destul de ciudate, având în vedere ora târzie, pe de o parte, și schimbarea bruscă de optică, pe de altă parte. Abia după ce pârâtele m-au tras înăuntru forţat, trădându-şi adevăratele intenţii, m-am dumirit şi am încercat o repliere pe stânga, unde se afla mama soacra.
– Şi din cauza acestei „replieri” soţia dvs. a avut nevoie de zece zile de îngrijiri medicale ? întrebă judecătorul. Dezvoltaţi acest aspect, vă rog !
– Am spus că am încercat o repliere pe stânga, unde se afla mama soacră, domnule judecător, dar reclamanta mă apucase deja de păr şi mă dizlocase de acolo ,trăgându-mă până în sufrageri ! Se înţelege că m-am zbătut să scap, efectuând, probabil, mişcări ample, fiindcă numai astfel se explică distrugerile menţionate mai înainte şi vătămările descrise în certificatele medico-legale. În orice luptă există şi pierderi colaterale, domnule judecător, şi ca să ne întoarcem la uşă, adică de unde am plecat, trebuie să ştiţi că uşa n-a fost sfărâmată pentru că aş fi vrut s-o distrug, pur şi simplu, ci pentru că trebuia să ies cumva din ambuscadă !
Judecătorul închise dosarul, puse pixul deasupra, păstrând o sprânceană smuncită în sus.
– Sentinţa rămâne în pronunţare pentru mâine la ora 14 ! zise grav, apoi îşi ridică ochii şi-l fixă din nou pe pârât. Mai spuneţi-mi ceva, domnule Mormoloc ! Cum se face că aţi ieşit fără nicio zgârâitură din „ambuscada” aceasta?
Pârâtul îşi lăsă spășit ochii în jos.
- Nici eu nu-mi explic, domnule judecător!
Scadență
aud bufnița agățându-se de propriile țipete
pe fereastra deschisă dau buzna țânțarii
să ne mănânce de vii
iar noi facem dragoste
ne vom îmbolnăvi de febră galbenă sau malarie
probabil
sau ne vom infecta cu virusul West Nile
oricum vom muri până mâine de foame
sau de inimă rea
statul a intrat în incapacitate de plăți
nimeni nu mi plătește pensii și salarii
trăim din rezervele de grăsime și țesut muscular
de pe tarabe au dispărut zarzavaturile și carnea
au apărut în schimb banii
cu care nu poți cumpăra aproape nimic
inflația a ajuns la o mie la sută
nu ne-a mai rămas la liber decât aerul și dragostea...
ce pot cumpăr cu un milion de dolari
îl întreb pe vânzătorul de la magazinul de oase
o bucată de brânză și un picior de iepure
dar cu un miliard
un cap de cal fără ochi și urechi
plus o pipotă….