Stresuri
dialogul dintre mine și femeia din Sao Tome și Principe
se rupe ca o bucată de sârmă ghimpată
se aud „machetele” din oțel rece în tulpinile trestiei de zahăr
foșnetul pădurilor tropicale și a nisipurilor albe
pierdut în ecourile vulcanilor adormiți
care nu au de ce să se spargă
apucase să-mi spună că era în urmă cu strânsul cafelei
și a nucilor de cocos
ca și când ar fi avut vreo importanță pentru un necunoscut ca mine
de la celălalt capăt al lumii
un fel de Gregor Samsa
așteptând o altă femeie pe tavanul mansardei
în fața unei cești de cafea cu miros de caco și vanilie
vecinul de-alături dă muzica lui africană despre comerțul cu sclavi
la maxim
bagă de seamă că portughezii ți-au pus gând rău
în America cererea de inimi și creiere depășește oferta
Kafka sfârșește ca vânzător ambulant de coșmaruri Dow Jones
pe Wall Street
ai grijă…
Poems in the same category
Mirare
M-am născut dintr-o piatră însuflețită,
o piatră cu inimă,
am crescut într-o inimă de piatră,
am fost copilul pietrei,
ceva între om și piatră,
într-o zi m-am trezit speriat
în fața Soarelui,
mi-am auzit respirația,
pe care n-o mai auzisem în piatră,
am văzut stelele atârnate de cer,
norii,
m-am aplecat deasupra primului izvor
și m-am privit în ochi
îndelung,
neștiind de unde să mă iau,
din ce Univers,
din ce piatră,
undeva deasupra
auzeam
ca prin vis
un cântec de leagăn
nepământesc
și-atunci am înțeles că nu eram singur
Entropie
există zile în viața mea când mă cutremur
pe o scară Richter de la unu la zece
(cel mai adesea spre opt!)
atunci se prăbușesc toate castelele de nisip construite în mine
și mă trezesc dintr-o dată singur printre ruinele minții
printre mormane de moloz și cadavre
desprinse din gânduri
cine n-a văzut zidurile Ierihonului dărâmându-se ca-ntr-un joc de puzzle
n-a văzut nimic
nu poate să-și imagineze ce este în mintea mea
pe care o simt ca un obiect fizic
înțepenită între oasele craniului
separată de trup
oglinda din perete îmi arată un om bântuit de un spirit malefic
parcă ar semăna cu bunicul plecat intempestiv la cules de stele
cineva îmi spusese că oglinzile din casa în care se află un mort
trebuie acoperite
uitasem
deja îmi văzusem propriu chip în oglinda eternității
în care apăream mort
și mă cutremur
nu știu cum mi-a venit o asemenea prostie în cap
dar acopăr oglinda
ba chiar mă bate gândul s-o sparg pe ascuns
să rup fila aceasta din Cartea Destinului
ca Polichinelle
mintea mea e plină de contradicții
nu-și asumă niciodată nimic
nu te poți baza pe reacțiile ei instinctive
pe contrareacțiile ei
conștiința morală îmi apare ca un simplu proces entropic
de dezordine și de destructurare a minții
în termenii celei de-a doua lege a termodinamiici
un efect secundar al creșterii entropiei
sfârșitul...
Teatru
Toti suntem aceei oameni cu teatru vietii
Perfecti mereu, dar cu probleme ,
Defapt nu ie asa ,acele masti ,traume,suferint
Unde sunt? De acele masti ,acele probleme reale nu false
Plangi noaptea ,ziua razi esti bine
Iti ascunzi acea fata ,prin masti
Toti jucam acea carte,acel rol,acea replica repeta mereu,
Rolul vieti ,asa se numeste si este real
Are un inceput si reinceperea ei si sfarsitul ei
La un momentan aceptam de la sine si ne obisnuim cu idea,
SI viata este scurta poate frumoasa dar falsa.
Vămi
mi-a fost imposibil să plec
să-mi fiu mie însumi
fiecare părticică din sufletul meu
aparține norilor de pe cer
prezenți în toate dimineților mele
răscolite de gânduri
pădurii de brad
cu mirosul ei inconfundabil de cetină
și rășină care ți se lipește de dinți
izvorului tainic
tremurat de inimile peștilor rătăciți
printre lespezi
vântului călător
bunicul îmi spusese cândva
să nu mă leg prea tare de lucruri și oameni
fiindcă altfel îmi va fi imposibil să trec Rubiconul
spre tine
și să cuceresc Roma
ca Iulius Cezar
nu-ți mai spun că va trebui să plătesc și o vamă în aur
bătrânului Charon
la granița dintre spațiu și timp…
Bunavestire
Un crin alb înflorește,
Un cer senin s-a-ntins,
Un înger coboară lin,
Cu vestea minunată ce-a prins.
Fecioara Maria, pură și blândă,
Ascultă cuvintele sfinte,
O taină în suflet i se aprinde,
Un miracol se naște-n minte.
Un prunc va veni pe lume,
Fiul lui Dumnezeu,
Să aducă pacea și iubirea,
Să ne scape de păcatul greu.
Bucuria mamei se revarsă,
O dragoste necuprinsă o cuprinde,
Inima de fericire îi tresare,
Un nou destin se-ncinge.
Copiii, ca florile-n grădină,
Se adună în jurul ei,
Ascultând povestea divină,
Cu suflete pline de speranță și temei.
Tradiția se împletește cu credința,
Oamenii se adună la biserică,
Lumina sfântă le luminează ființa,
Și sufletele se umplu de dorință.
Bunavestirea, o sărbătoare a speranței,
Un moment de bucurie și lumină,
O celebrare a vieții și a credinței,
O promisiune de mântuire divină.
Politica de azi
În vremuri de astăzi, politica e-un dans,
Cu umbre și lumini, într-un joc de avans,
În operele lui Caragiale, văd reflecții,
De politicieni și scheme, sub diverse interacțiuni.
Pe scena vieții politice, caricaturile cresc,
Ca-n teatrul lui Caragiale, cu ironii și descreșt,
Politicienii se joacă într-un circ complicat,
Cu promisiuni strălucitoare și cuvinte prefăcute-n aurat.
Călătorim prin "O scrisoare pierdută" a vieții,
Într-o lume de teatru politic, cu rostiri trăsnite,
Ca un vaudeville al puterii și al intereselor,
Caragiale ar zâmbi, privind scenele cu jocuri și delictoase pacte.
"Conu Leonida față cu reacțiunea" se desfășoară,
În zilele noastre, când libertatea se clatină și sfârșește-n zări,
Politicieni cu măști, cu figuri de comedie,
O satiră modernă, în care umorul se transformă-n tragedie.
În "D'ale carnavalului" viețile noastre evoluează,
Ca într-un spectacol al iluziilor, unde minciunile ne-atrag,
Politicieni mascați în personaje alese,
Caragiale râde-n groapa sa, privind jocurile lor false.
În politica de astăzi, parodie și dramă se-împletesc,
Așa cum Caragiale învăța cuțitul să fie unelteles,
În fiecare replică, în fiecare promisiune,
Reflectând tumultul și absurdul în haosul unei națiuni.
Politica de azi, oglindă a societății, e un teatru modern,
Cu personaje desprinse parcă din operele lui Caragiale,
Și, în mijlocul acestui act, sperăm într-o schimbare,
Să scriem un epilog mai luminos în această comedie, oarecum amară.
Other poems by the author
Cerșetorul de stele
- încotro?
- nu știu!
- cerșetorul de colo
pe care-l văd, invariabil, de-o viață, scormonind zorii,
își plimbă umbra slugarnică de cum răsare și apune Soarele,
se hrănește cu resturi și măruntaie în putrefacție,
însă merge hotărât înainte!
- eu cred că se-nvârte într-un cerc!
- dar nu renunță!
- nu mai are la ce!
- întotdeauna există ceva pentru care merită să trăiești:
o floare, o femeie, un vis, speranța în minunea
care se va întâmpla mâine!
- el nu mai speră!
- atunci de ce-ar mai cerși stele?
n-am mai văzut până acum pe altcineva cerșind stele!
Întinde umil palma neagră, bătucită, terminată cu degete lungi
și se vaietă:
-„Miluiți-mă, oameni buni, cu o mână de stele!”
în timp ce oamenii îi aruncă mirați câte-un bănuț galben:
- cumpără-ți singur!
iar el strânge în cocioaba sa de sub bolta cerului
bănuț cu bănuț,
milioane de bănuți galbeni!
- speranța moare ultima! nu-i va ajunge toți banii din lume
să-și cumpere o „mână de stele”!
- nici viața, probabil! toți avem câte un vis luminos înainte!
- eu i-aș zice mai simplu umanitate!
există atâta umanitate în noi încât Universul e prea mic
în comparație cu excesul nostru de omenie
revărsat ca un fluviu peste inima acestui biet cerșetor
îndrăgostit de stele…
Fake news
imaginea lumii revărsându-se peste ochii noștri
din ecranele televizoarelor
din sticla ferestrelor
sau din ochiul de ciclop al Internetului
îmi apare ca o încercare de mani***cenzure***re a ochiului
asupra minții
.
o iluzie fabricată din cioburile risipite ale realității
până la urmă
.
un film science fiction fără sfârșit
cu milioane și miliarde de episoade
.
nimic coerent însă
.
cel mult
o simplă îngrămădire de imagini
reprezentând cam aceleași locuri
cam aceleași lucruri
cam aceeași oameni
.
adevărata lume e alta
câteva palme de pământ
câteva fețe cunoscute
.
le poți număra pe degete
.
o viață versatilă
ca o bielă-manivelă la motorul cu aburi
împărțită între un supermarket
un loc de muncă
.
și
poate
un strop de dragoste
.
de neînțeles
.
o lume surprinsă în selfie-uri
frivole
despre cum suntem sau am vrea să fim
.
fără nicio speranță
până la greață…
Enigme
ne-am lăsat cuprinși de fiorul acesta primăvăratic
al renașterii
alunecâd pe nebăgate de seamă
într-o văgăună neumblată de timp
unde ne îngropasem nu de mult
cadavrele gândului
amintirile vii
ai zice că am nimerit din greșeală într-un cimitir fără cruci
în care morții își scot capetele din mormintele ninse
privește în jur
iubito
ultimile țopăieli ale iernii fac ravgii în flori
ne îngheață oasele
dar noi nu simțim frigul
ronțăim Croco Sticks
la pungă
ne prostim
și nu înțelegem de ce ne părăsesc sufletele
alergând fără nicio noimă înaintea timpului…
Prăpăstii
tăcerea ta este ca o stâncă în mijlocul drumului
n-ai ce-i face
tragi pe dreapta
răsucești cheia în contact
oprești motorul cu o mână nesigură
și aștepți să vină un utilaj greu
care să-ți degajeze sufletul
.
între timp îți aprinzi o țigară
.
avalanșa de liniște însă nu se oprește
aduce toate zăpezile adunate în ultima vreme
în gânduri
neliniștile cenușii ale dimineții
pietrele ascuțite ale neîncrederii
dizlocă bucăți mari de tristețe
.
arareori am văzut atâte alunecări de patimă
ca în dimineața aceasta
jandarmii inimii izolează locul
cu benzi colorate în roșu
atenție
avalanșă
se poate circula doar pe o singură bandă
cea a iubirii
.
cu grijă
.
cine-ar fi crezut că lacrima ta de cristal
ar putea dărâma în zbaterea disperată a ochilor
muntele de diamant al speranței
.
mă întreb neîncetat
răvășit până în colțurile cele mai întunecate ale minții
.
nu e destul că am rămas blocat în mijlocul vieții
mi-ai adus și toate cețurile reci ale deznădejdei
peste cerul zilei de mâine…
Mirări
să vezi două pietre sărutându-se
îţi dă de gândit
cineva spunea că eternitatea
este o noţiune abstractă
Brâncuşi a surprins-o
într-un sărut
altcineva spunea la fel despre suflet
greşit
sărutul e chiar sufletul
răstignit
la Stonehenge pietrele
şi-au înghiţit sufletele
n-au mai rămas decât niște capete uriașe
fără inimi
sărutul lui Iuda nu mai stârnește patimi
nu mai surpinde
pare o îmbrățișare nefirească
dintre o piatră și o inimă
da
le spusese Isus
„unul din voi mă va vinde!”
Ambuscada
Judecătorul Dionise Cocon, un bărbat la vreo treizecişicinici de ani, pe care roba neagră, cu zeci de falduri, flutura ca pe o sperietoare de ciori, deschise şedinţa ordinară a Judecătoriei din Urlaţi, săgetând asistenţa cu o privire distrată.
– La ordine, zise grefiera din spatele unui vraf de dosare, cauza Lăcrămioara Mormoloc, având calitatea de reclamant…
Femeia care îşi auzi numele strigat, o blondă vopsită şi fardată violent, se ridică cu un gest afectat de pe bancă.
– Prezent.
– … şi Fabian Mormoloc, în calitate de intimat…
– Aici, să trăiţi ! răspunse bărbatul, aflat undeva în fundul sălii. Avea în jur de douăzeci-douăzecişicinci de ani, era îmbrăcat în costum negru, cu sclipici, cămaşă albă şi cravată roşie, la care se adăuga un ghiul uriaş de aur, fixat pe degetul inelar.
– …în acţiunea de divorţ, înaintată de reclamanta de mai sus, continuă grefiera. Părţile au fost citate legal, sunt prezente în sala de judecată, procedura fiind legal îndeplinită. Reclamanta a cerut admiterea ca martor a mamei sale…
– Adela Mărcudescu, vă rog ! se insiunuă o bătrânică vioaie, cu pălărie şi ochelari de vedere, care semăna foarte mult cu reclamanta, dar care arăta cu vreo patruzeci de ani mai în vârstă decât aceasta.
– … A-de-la Măr-cu-des-cu, repetă grefiera, pe silabe, consemnând ceva pe un formular şi întinzând dosarul judecătorului.
Acesta parcurse câteva clipe dosarul, apoi îşi ridică ochii spre reclamantă.
– Aveţi cuvântul pe fond !
– Vă mulţumesc din suflet, domnule judecător ! se fandosi ea. Hotărârea mea este definitivă şi irevocabilă. I-am acceptat ani în șir beţia, infidelitatea, gelozia ( poate să confirme jumătate de cartier! ) , dar bătaia, domnule judecător, bătaia şi violenţa, cu care sunt tratată, ca să zic așa, de un an încoace nu i le mai pot tolera. Cer, prin urmare, desfacerea imediată a căsătoriei !
– Mulţumesc, zise judecătorul făcând semn martorei să se apropie. Ia spune-mi, mamaie, ce s-a întâmplat în data de 13, luna trecută ?
– Ceea ce s-a întâmplat atunci, domnule judecător, turui bătrânica, întrece orice închipuire. Ne-am trezit cu el în stare de ebrietate pe la miezul nopţii strigând să-i deschidem că altfel sparge uşa, lucru care s-a şi întîmplat! A dat apoi buzna peste noi, ne-a lovit şi a distrus tot ce a găsit în cale : veselă, servicii de cafea şi de pahare, oglinda de pe hol, televizoarele şi multe altele, că nu-mi mai amintesc acum. Abia după ce am sunat la Poliţie şi ne-au sărit vecinii în ajutor s-a mai potolit, dar în zori a luat-o de la capăt…
Judecătorul o opri cu un gest moale, îngăduitor.
– Bine, bine, mamaie, poţi să iei loc ! Are cuvântul pe fond intimatul !
Pârâtul se apropie de bară cu siguranţa ostaşului dinaintea luptei, adică foarte degajat şi motivat.
– Cu voia dvs., domnule preşedinte, aş începe prin a vă asigura că nimic din cele susţinute de reclamantă nu rezistă unei analize riguroase, după cum nici pretinsa agresiune asupra acesteia, clamată şi de martoră aici, nu stă în picioare. În fapt, ca să n-o lungesc prea mult, doresc să vă informez că mobilul acestei întîmplări este mai subtil decât pare, fiind construit în aşa fel încât să camufleze adevăratele intenţii ale reclamantelor: izgonirea mea din propria casă. Întrucât nu existau motive ca acest lucru să se întîmple cu acordul meu, reclamantele s-au gândit să mă atragă într-o ambuscadă…
Mulţimea din sală izbucni în râs, iar judecătorul, luat prin surprindere de argumentaţia pârâtului, se stăpâni cu greu să nu râdă la rându-i.
– Vă rog să păstraţi liniştea, fiindcă altfel evacuez sala ! Continuaţi, domnule Mormoloc ! Deci aţi fost atras într-o „ambuscadă”, ceea ce pare destul de verosimil, dar atunci cum se explică spargerea uşii ?
– Până la spargerea uşii e drum lung, domnule judecător ! Anterior pregătirii ambuscadei, reclamantele m-au căutat la telefon şi m-au chemat să facem o înţelegere amiabilă. Eu, de bună credinţă, am dat curs acestei invitaţii, destul de ciudate, având în vedere ora târzie, pe de o parte, și schimbarea bruscă de optică, pe de altă parte. Abia după ce pârâtele m-au tras înăuntru forţat, trădându-şi adevăratele intenţii, m-am dumirit şi am încercat o repliere pe stânga, unde se afla mama soacra.
– Şi din cauza acestei „replieri” soţia dvs. a avut nevoie de zece zile de îngrijiri medicale ? întrebă judecătorul. Dezvoltaţi acest aspect, vă rog !
– Am spus că am încercat o repliere pe stânga, unde se afla mama soacră, domnule judecător, dar reclamanta mă apucase deja de păr şi mă dizlocase de acolo ,trăgându-mă până în sufrageri ! Se înţelege că m-am zbătut să scap, efectuând, probabil, mişcări ample, fiindcă numai astfel se explică distrugerile menţionate mai înainte şi vătămările descrise în certificatele medico-legale. În orice luptă există şi pierderi colaterale, domnule judecător, şi ca să ne întoarcem la uşă, adică de unde am plecat, trebuie să ştiţi că uşa n-a fost sfărâmată pentru că aş fi vrut s-o distrug, pur şi simplu, ci pentru că trebuia să ies cumva din ambuscadă !
Judecătorul închise dosarul, puse pixul deasupra, păstrând o sprânceană smuncită în sus.
– Sentinţa rămâne în pronunţare pentru mâine la ora 14 ! zise grav, apoi îşi ridică ochii şi-l fixă din nou pe pârât. Mai spuneţi-mi ceva, domnule Mormoloc ! Cum se face că aţi ieşit fără nicio zgârâitură din „ambuscada” aceasta?
Pârâtul îşi lăsă spășit ochii în jos.
- Nici eu nu-mi explic, domnule judecător!