Euridice
N-am înțeles atunci cum s-a-ntâmplat cum ai devenit dintr-odată lumină cum ai trecut prin prisma ochilor mei și mi te-ai deschis în inimă ca o floare în toate culorile spectrului vizibil în toate liniile câmpului magnetic ale sufletului o elipsă miraculoasă ca o pasăre de Brâncuși trezită din încleștarea sufocantă a pietrei. Nici acum nu înțeleg cum s-a prăbușit totul cum s-a estompat lumina și s-au amestecat culorile în această bulboană a timpului e prea mult de atunci, mă gândesc, și număr pe degete anii bufnițele din nuc berzele cocoțate în vârful cerului asfințiturile însângerate dac-aș putea să-mi storc sufletul ca pe-o batistă și să-mi culeg lacrimile înapoi tot n-ar fi destul ca să te adun la un loc într-o singură clipă aici în ținuturile acestea sufocate de liniște unde n-au mai rămas decât ruinele Ierihonului blestemul pietrelor druizii și nesfârșitele nisipuri albe ale Saharei.Poems in the same category
Other poems by the author
#Interesting
Poem: Prezumții
Poem: Vreau
Poetul Ion Vatamanu a fost comemorat la 80 de ani de la naştere
Poem: Memories
Poem: Oglinda care s-a crăpat!
Test de personalitate: Alege una din cele cinci cărţi şi află-ţi destinul
Poem: O iederă pe sârma ghimpată
Poem: Primăvara inimii mele în norvegiană
Cartea de Aur. „Fata care merge pe jos” sau cum a reușit Alexandrina Hristov să cucerească publicul român cu muzica ei