Fată dulce
În mijlocul furtunii
Mi-ai aruncat sufletul când ai plecat,
Fată dulce, suflet amar
De lacrimile tale m-am lăsat înduplecat,
Mare greșeală,
Dar, aș greși din nou,
În inima mea goală
Iubirea ta rămâne un ecou,
Va răsuna la infinit,
Îmi va aminti mereu de tine,
La fiecare răsărit
Voi adormi gândindu-mă la tine
Fată dulce ce n-ai ochi pentru mine.....
Voi aștepta o viață,
Nerăbdător să-ți aud al tău glas,
Voi aștepta o viață,
Cu speranța să reluăm de unde am rămas...
Category: Parting poems
All author's poems: Djl6m6dnn1r
Date of posting: 2 ноября 2024
Added in favorites: 3
Comments: 1
Views: 1137
Comments
Poems in the same category
Fără un amor de iubire
Cu ochii grei de dor, în tăcerea nopții,
Privesc în cerul plin de stele moarte,
Mă simt ca o frunză ce se scutură-n vânt,
Ca un dor ce se risipește în păduri uitate.
Iubirea mea nu e nici un cântec dulce,
Ci doar o tăcere-n care mă pierd,
Un dor ce se naște în miezul negrului,
Și se frânge în tăcerea ce mă apasă, mă măcină.
O, dacă-ai ști ce-i inima mea,
Cum bate fără de-nceput și fără sfârșit,
Cum scriu pe hârtie doruri nespuse,
Căci tu mă privești doar cu ochii tăi de piatră.
Ce înseamnă iubirea când nu te simt al meu?
Când tu îți urmezi pașii în lumina altora,
Iar eu rămân în umbra mea, o fărâmă de speranță,
Un vis ce se frânge într-o noapte fără lună.
Am scris în poezii, am scris cu sângele meu,
Cu fiecare vers, o speranță pierdută,
Dar tu nu mă vezi, nici măcar nu simți
Că inima mea se stinge, ca o floare uscată.
Aș vrea să fiu în fața ta, cu glasul cald și lin,
Să-ți cânt în ureche versuri de iubire,
Dar tu nu mă auzi, nu mă simți,
Și mă pierd în cuvinte ce nu te ating, nu te rănesc.
O, de ce nu mă vezi, tu care mă ții în umbra ta,
De ce nu îmi răspunzi când îți strig numele?
Și eu, rătăcind prin doruri, voi rămâne singur,
O umbră ce se stinge în nopțile fără stele.
În zadar voi scrie, în zadar mă voi frânge,
Căci tu mă vei uita, așa cum uiți tot ce-i fragil,
Și inima mea va rămâne o poveste nerostită,
Un cântec ce nu va ajunge niciodată să fie auzit.
Nu vreau să fie ea
Nu vreau să fie „ea” în viața ta,
Să-ți umple golul ce-am fost cândva.
Să-ți dea ce n-am putut, ce n-ai cerut,
Nu vreau să mă-mpart cu trecutul pierdut.
Să o ții de mână, să-i spui ce-mi spuneai,
Să-i dai nopțile lungi ce odată mi le dădeai.
Eu știu, am plecat, dar inima încă se zbate,
Nu vreau să fiu înlocuită, nu vreau s-o ai aproape.
Și ce doare mai tare, ce frica-mi răsfață,
E că, într-o zi, în altă viață,
Voi privi în ochii celui ce-mi va fi soț,
Și-n el te voi vedea, te voi simți.
Nu vreau ca iubirea să fie o umbră,
Un ecou al trecutului, o rană adâncă.
Dar cum să mă vindec, când gândul mă doare,
Că „ea” îți șterge ce eu nu pot repara?
Viitorul meu, te rog, fii curat,
Fii lumină nouă, nu urme de păcat.
Să nu-l văd pe el în ochii tăi,
Să fii doar tu, iubirea de după ploi.
Și totuși, un gând mă sfâșie mereu:
De ce „ea” în locul meu?
Umbra ta te știe
Mă vezi trecând pe străzi fără nume,
unde pașii mei nu mai știu să întoarcă,
unde timpul nu mai face reverențe
în fața amintirilor.
Tu rămâi, sculptat în piatră,
cu un chip ce nu tresare,
cu un suflet ce-și strânge marginile
ca un pumn care refuză să sângereze.
Dar umbra ta te știe,
umbra ta șoptește altceva -
în fiecare vitrină mă caută,
în fiecare colț mă desenează
cu liniile unui regret
pe care nu vrei să-l recunoști.
Eu tac, dar trăiesc.
Tu vorbești, dar ești gol.
Și într-un final,
cine e mai viu dintre noi? Eu cu dorul ce-mi arde-n inimă sau fericirea pe care tu nici măcar n-o cunoști?
Spune-mi
Spune-mi draga mea.
De ce totul e așa?
De ce azi și acum,
Nu mai suntem împreună ?
Te-am iubit prea mult,
Cum sufletul meu a cerut.
Cu iubirea am greșit,
Și pentru asta mult am suferit.
În inimă îmi rămâne al tău nume,
Cât voi trăi pe această lume.
(Din punct de vedere
al bărbatului ) Poezia este scrisă de mine
Zamurca Alina 🌷
O noapte cu tine
O noapte cu tine
E mai senina ca cerul de vara
Mai parfumata ca trandafirii
Dar ce folos, caci ai plecat
Pasarile gem sub cerul plumburiu
Noiembrie e mai trist ca niciodata
Mi-e dor...
Dar cantecele acopera tacerea
Pe care ai lasat-o în urmă
Când ai plecat
Fiecare noapte a fost un pas
Mai aproape de eternitate
Dar tu m-ai învățat să merg
Sprijinit de inima ta
Cand tu nu mai esti
Am uitat sirul pasilor
Si sufletul cade rostogolindu-se pe trepte
De ce simt ca e ultima noapte
Ca azi ai venit pentru ultima oara
Stiu că te voi pierde în curând
Noaptea nu mai e la fel fără tine
Amintirea-i doar un vis
Pustiul, pribeaga geamăna a morții îmi dădu și mie odată sărutarea lui
Și era atât de dulce-amară încât mi se prelingea-n lacrimă portretul fericirii uitate
O amintire tot repetată, în visul cel de demult
O lină spânzurare a trecutului căci îmi amintesc cum în visele mele, amintirea a rămas doar visul de neîndeplinit
Oh, și cât iubeam de odinioară să detin amintirile drept praf de stele
Dar numai că acel praf s-a depus pe plămânii mei grei și obosiți de viața ce tare m-a îmbătrânit
Și trăgând aer în piept, simțind de fapt doar praful ce era așezat prin sertarele plânse de vechimea anilor
Căci am crescut asa de mult încât respirațiile lor au inspirat-n mine doar secetă și plâns, iar în grădina mea
Bă au crescut mii de flori din pământul sădit cu lacrimi, ba s-au stins uscate de seceta putreziciunii ascunse-n inima mea
Pentru că sunt atât de goală de amintirea care va rămâne-n eter decât doar un vis
Deoarece în întregul univers am realizat că eu nu-mi am un rol, însă rostul ce-mi aparține e să rămân doar visată-n somnul mortiilor adânci
Fără un amor de iubire
Cu ochii grei de dor, în tăcerea nopții,
Privesc în cerul plin de stele moarte,
Mă simt ca o frunză ce se scutură-n vânt,
Ca un dor ce se risipește în păduri uitate.
Iubirea mea nu e nici un cântec dulce,
Ci doar o tăcere-n care mă pierd,
Un dor ce se naște în miezul negrului,
Și se frânge în tăcerea ce mă apasă, mă măcină.
O, dacă-ai ști ce-i inima mea,
Cum bate fără de-nceput și fără sfârșit,
Cum scriu pe hârtie doruri nespuse,
Căci tu mă privești doar cu ochii tăi de piatră.
Ce înseamnă iubirea când nu te simt al meu?
Când tu îți urmezi pașii în lumina altora,
Iar eu rămân în umbra mea, o fărâmă de speranță,
Un vis ce se frânge într-o noapte fără lună.
Am scris în poezii, am scris cu sângele meu,
Cu fiecare vers, o speranță pierdută,
Dar tu nu mă vezi, nici măcar nu simți
Că inima mea se stinge, ca o floare uscată.
Aș vrea să fiu în fața ta, cu glasul cald și lin,
Să-ți cânt în ureche versuri de iubire,
Dar tu nu mă auzi, nu mă simți,
Și mă pierd în cuvinte ce nu te ating, nu te rănesc.
O, de ce nu mă vezi, tu care mă ții în umbra ta,
De ce nu îmi răspunzi când îți strig numele?
Și eu, rătăcind prin doruri, voi rămâne singur,
O umbră ce se stinge în nopțile fără stele.
În zadar voi scrie, în zadar mă voi frânge,
Căci tu mă vei uita, așa cum uiți tot ce-i fragil,
Și inima mea va rămâne o poveste nerostită,
Un cântec ce nu va ajunge niciodată să fie auzit.
Nu vreau să fie ea
Nu vreau să fie „ea” în viața ta,
Să-ți umple golul ce-am fost cândva.
Să-ți dea ce n-am putut, ce n-ai cerut,
Nu vreau să mă-mpart cu trecutul pierdut.
Să o ții de mână, să-i spui ce-mi spuneai,
Să-i dai nopțile lungi ce odată mi le dădeai.
Eu știu, am plecat, dar inima încă se zbate,
Nu vreau să fiu înlocuită, nu vreau s-o ai aproape.
Și ce doare mai tare, ce frica-mi răsfață,
E că, într-o zi, în altă viață,
Voi privi în ochii celui ce-mi va fi soț,
Și-n el te voi vedea, te voi simți.
Nu vreau ca iubirea să fie o umbră,
Un ecou al trecutului, o rană adâncă.
Dar cum să mă vindec, când gândul mă doare,
Că „ea” îți șterge ce eu nu pot repara?
Viitorul meu, te rog, fii curat,
Fii lumină nouă, nu urme de păcat.
Să nu-l văd pe el în ochii tăi,
Să fii doar tu, iubirea de după ploi.
Și totuși, un gând mă sfâșie mereu:
De ce „ea” în locul meu?
Umbra ta te știe
Mă vezi trecând pe străzi fără nume,
unde pașii mei nu mai știu să întoarcă,
unde timpul nu mai face reverențe
în fața amintirilor.
Tu rămâi, sculptat în piatră,
cu un chip ce nu tresare,
cu un suflet ce-și strânge marginile
ca un pumn care refuză să sângereze.
Dar umbra ta te știe,
umbra ta șoptește altceva -
în fiecare vitrină mă caută,
în fiecare colț mă desenează
cu liniile unui regret
pe care nu vrei să-l recunoști.
Eu tac, dar trăiesc.
Tu vorbești, dar ești gol.
Și într-un final,
cine e mai viu dintre noi? Eu cu dorul ce-mi arde-n inimă sau fericirea pe care tu nici măcar n-o cunoști?
Spune-mi
Spune-mi draga mea.
De ce totul e așa?
De ce azi și acum,
Nu mai suntem împreună ?
Te-am iubit prea mult,
Cum sufletul meu a cerut.
Cu iubirea am greșit,
Și pentru asta mult am suferit.
În inimă îmi rămâne al tău nume,
Cât voi trăi pe această lume.
(Din punct de vedere
al bărbatului ) Poezia este scrisă de mine
Zamurca Alina 🌷
O noapte cu tine
O noapte cu tine
E mai senina ca cerul de vara
Mai parfumata ca trandafirii
Dar ce folos, caci ai plecat
Pasarile gem sub cerul plumburiu
Noiembrie e mai trist ca niciodata
Mi-e dor...
Dar cantecele acopera tacerea
Pe care ai lasat-o în urmă
Când ai plecat
Fiecare noapte a fost un pas
Mai aproape de eternitate
Dar tu m-ai învățat să merg
Sprijinit de inima ta
Cand tu nu mai esti
Am uitat sirul pasilor
Si sufletul cade rostogolindu-se pe trepte
De ce simt ca e ultima noapte
Ca azi ai venit pentru ultima oara
Stiu că te voi pierde în curând
Noaptea nu mai e la fel fără tine
Amintirea-i doar un vis
Pustiul, pribeaga geamăna a morții îmi dădu și mie odată sărutarea lui
Și era atât de dulce-amară încât mi se prelingea-n lacrimă portretul fericirii uitate
O amintire tot repetată, în visul cel de demult
O lină spânzurare a trecutului căci îmi amintesc cum în visele mele, amintirea a rămas doar visul de neîndeplinit
Oh, și cât iubeam de odinioară să detin amintirile drept praf de stele
Dar numai că acel praf s-a depus pe plămânii mei grei și obosiți de viața ce tare m-a îmbătrânit
Și trăgând aer în piept, simțind de fapt doar praful ce era așezat prin sertarele plânse de vechimea anilor
Căci am crescut asa de mult încât respirațiile lor au inspirat-n mine doar secetă și plâns, iar în grădina mea
Bă au crescut mii de flori din pământul sădit cu lacrimi, ba s-au stins uscate de seceta putreziciunii ascunse-n inima mea
Pentru că sunt atât de goală de amintirea care va rămâne-n eter decât doar un vis
Deoarece în întregul univers am realizat că eu nu-mi am un rol, însă rostul ce-mi aparține e să rămân doar visată-n somnul mortiilor adânci
Other poems by the author
Fara titlu
Asta este altă zi în care nu mă simt de loc bine
Asta este o altă zi în care mi-am amintit de tine
Mi-am amintit de cât de mult m-ai iubit
Mi-am amintit c-am fost prost și te-am rănit
Chiar dacă aș putea cumva să dau timpul înapoi
Nu cred c-aș putea schimba ce-a fost între noi
Tu ești o fire perfecționistă eu sunt total defect
Decât să încerc iar mai bine înbrățișez un regret
Nu mă înțelege greșit, eu chiar te iubesc dar..
Orice aș alege toate îmi lasă un gust amar
Nu este vina ta, eu sunt singurul vinovat
În lumea ta echilibrată eu eram dezechilibrat
Plouă.
Plouă la marginea unei galaxii,
Plouă peste sufletul meu,
Plouă peste mine cel pe care-l știi,
Plouă peste sufletul unui zeu.....
Plouă la marginea universului,
Plouă peste tot,
Plouă și-n cuvintele poetului,
Plouă peste trecutul mort......
Plouă peste ale noastre amintiri,
Plouă peste al nostru viitor,
Plouă peste primele noastre iubiri,
Plouă peste tot ce-i trecător.....
Plouă peste primul te iubesc,
Plouă peste primul iartă-mă,
Plouă peste primul te urăsc,
Plouă peste prima lacrimă......
Plouă cu picături de uitare,
Plouă peste tot ce-am trăit,
Plouă cu ale mele lacrimi amare,
Plouă peste tot ce-am iubit.....
De ce?
De ce mereu vi și pleci,
Oare de ce îți bați joc de mine?
De ce mereu încerci să negi
Că eu nu-nsemn nimic pentru tine?
Dacă este adevărat spune-mi de ce...
De ce nu pleci definitiv din a mea viață?
De ce îmi dai mereu falsă speranță?
Dacă ști că te iubesc, de ce îți bați joc?
Dacă vezi că ard, de ce pui paie pe foc?
De ce mereu îmi faci inima să plângă?
Toate îmi merg pe dos..
Viața mea-i precum un vis
Tot ce iubesc imposibil de atins
Precum într-un blestemat coșmar
Tot ce-i dulce-mi las-un gust amar
Tot ce iubesc se-ndepărtează
Tot ce trăiesc sufletu-mi pătează
Încerc să mă mișc dar sunt blocat
Pentru tot ce se-ntâmplă sunt vinovat
Sunt la pământ cu moralul și mai jos
De ceva vreme toate îmi merg pe dos ...
Gânduri incomplete.
Gânduri încomplete
Scrise pe aceeași foaie,
Sentimente defecte
Redresate doar de ploaie,
Redresate de ploaia din suflet
De regrete și amăgiri,
Ce mă fac să scot un ultim urlet
Pentru ale mele toate trăiri.....
Complicat la suprafață
La fel de complex pe interior,
Complicată a fost a mea viață
Dar este foarte simplu să mor......
Gânduri incomplete
Legate de noi doi,
Gânduri incomplete
Uitate pe aceleași foi......
Gânduri incomplete,
Completate doar de tine,
Gâdurile-mi sunt regrete,
Fericirea-mi este o amintire.....
La marginea iadului.
Ce rost mai au cuvintele rostite
Dacă de urechile ei nu sunt auzite,
De ce să te pierzi în vise interzise
Dacă obiectivele-ți rămân neatinse?
Am renunțat de mult să mai caut fericire,
Iubirea-mi este un blestem de nemurire
N-am cum să-l rup, nu mă pot ascunde,
Sentimentele curate nu pot fi corupte.
Aș putea să mă mint, dar de ce s-o fac
De ce să irosesc cuvinte când pot să tac,
De ce să-mi pese atât de mult de toate
Nu rămâne nimic lângă mine după moarte.
Îm minte am doar haos, nu-nțeleg nimic,
Nimic nu se legă, îmi vine mereu să strig,
Să strig de durere într-o profundă tăcere
Să m-audă doar îngeri cu aripi negre.
La marginea iadului am să scriu o pezie
Toate gândurile am să le las pe-o hârtie.
Iubirea ce ți-o port o să-mi fie cerneală
Scriu o eternitate să rămân cu mintea goală.
Fara titlu
Asta este altă zi în care nu mă simt de loc bine
Asta este o altă zi în care mi-am amintit de tine
Mi-am amintit de cât de mult m-ai iubit
Mi-am amintit c-am fost prost și te-am rănit
Chiar dacă aș putea cumva să dau timpul înapoi
Nu cred c-aș putea schimba ce-a fost între noi
Tu ești o fire perfecționistă eu sunt total defect
Decât să încerc iar mai bine înbrățișez un regret
Nu mă înțelege greșit, eu chiar te iubesc dar..
Orice aș alege toate îmi lasă un gust amar
Nu este vina ta, eu sunt singurul vinovat
În lumea ta echilibrată eu eram dezechilibrat
Plouă.
Plouă la marginea unei galaxii,
Plouă peste sufletul meu,
Plouă peste mine cel pe care-l știi,
Plouă peste sufletul unui zeu.....
Plouă la marginea universului,
Plouă peste tot,
Plouă și-n cuvintele poetului,
Plouă peste trecutul mort......
Plouă peste ale noastre amintiri,
Plouă peste al nostru viitor,
Plouă peste primele noastre iubiri,
Plouă peste tot ce-i trecător.....
Plouă peste primul te iubesc,
Plouă peste primul iartă-mă,
Plouă peste primul te urăsc,
Plouă peste prima lacrimă......
Plouă cu picături de uitare,
Plouă peste tot ce-am trăit,
Plouă cu ale mele lacrimi amare,
Plouă peste tot ce-am iubit.....
De ce?
De ce mereu vi și pleci,
Oare de ce îți bați joc de mine?
De ce mereu încerci să negi
Că eu nu-nsemn nimic pentru tine?
Dacă este adevărat spune-mi de ce...
De ce nu pleci definitiv din a mea viață?
De ce îmi dai mereu falsă speranță?
Dacă ști că te iubesc, de ce îți bați joc?
Dacă vezi că ard, de ce pui paie pe foc?
De ce mereu îmi faci inima să plângă?
Toate îmi merg pe dos..
Viața mea-i precum un vis
Tot ce iubesc imposibil de atins
Precum într-un blestemat coșmar
Tot ce-i dulce-mi las-un gust amar
Tot ce iubesc se-ndepărtează
Tot ce trăiesc sufletu-mi pătează
Încerc să mă mișc dar sunt blocat
Pentru tot ce se-ntâmplă sunt vinovat
Sunt la pământ cu moralul și mai jos
De ceva vreme toate îmi merg pe dos ...
Gânduri incomplete.
Gânduri încomplete
Scrise pe aceeași foaie,
Sentimente defecte
Redresate doar de ploaie,
Redresate de ploaia din suflet
De regrete și amăgiri,
Ce mă fac să scot un ultim urlet
Pentru ale mele toate trăiri.....
Complicat la suprafață
La fel de complex pe interior,
Complicată a fost a mea viață
Dar este foarte simplu să mor......
Gânduri incomplete
Legate de noi doi,
Gânduri incomplete
Uitate pe aceleași foi......
Gânduri incomplete,
Completate doar de tine,
Gâdurile-mi sunt regrete,
Fericirea-mi este o amintire.....
La marginea iadului.
Ce rost mai au cuvintele rostite
Dacă de urechile ei nu sunt auzite,
De ce să te pierzi în vise interzise
Dacă obiectivele-ți rămân neatinse?
Am renunțat de mult să mai caut fericire,
Iubirea-mi este un blestem de nemurire
N-am cum să-l rup, nu mă pot ascunde,
Sentimentele curate nu pot fi corupte.
Aș putea să mă mint, dar de ce s-o fac
De ce să irosesc cuvinte când pot să tac,
De ce să-mi pese atât de mult de toate
Nu rămâne nimic lângă mine după moarte.
Îm minte am doar haos, nu-nțeleg nimic,
Nimic nu se legă, îmi vine mereu să strig,
Să strig de durere într-o profundă tăcere
Să m-audă doar îngeri cu aripi negre.
La marginea iadului am să scriu o pezie
Toate gândurile am să le las pe-o hârtie.
Iubirea ce ți-o port o să-mi fie cerneală
Scriu o eternitate să rămân cu mintea goală.
edi petecuță