Întrebări pentru inimă

Şi patimi şi suspine

Au tot venit ca să-ți confirme, ție

Şi vieții tale rătăcite

Că tot ce nu eşti tu, e bine

Şi rând pe rând, ți se tot spun

Filosofii, idei, moralități de plumb

Căci zece au trecut de când ți se tot spune

Că tot ce nu eşti tu, e bine

Şi de-ai fi tu chiar şi perfect, 

În mintea lor, eşti doar defect

Un singur drept ei cred că se cuvine:

Să schimbe eul lor, la tine!

Răbdare, milă şi blândețe

Cuvinte tot mai ne-nțelese

Cerute parcă doar din sete

Să spargă fresca ta în zece

Ce tu ai plămădit, în zile râncede şi lungi 

Chinuitoare cruci

Azi, negru vechi a devenit

Şi nu mai poți s-aştepți, să plângi

E alb pe negru sfânt: un veşnic sufletesc prurit

Cerințe tot mai uzate vin în aval

Curgând în şiroaie, în tulburi puhoaie

Cu debite mari, dar goale de har

Pe-un suflet deja tot mai amar

E trist, e dureros că într-un fals de dulce

Ai stat atâta timp şi-ai pus

O mare inimă pe cruce

Eliberează-te deci, du-te! 

Elblag, Poland, 29 Mai 2023, 18⁰⁰

E toamnă-acum afară și în suflet,

Și tot ce pot să fac este să cuget,

La ce am fost, sunt și voi fi

Și dacă mă mai pot jertfi.

Inlăuntrul meu este un haos,

Și nu gasesc nici măcar un naos,

Care să mă ducă la mal,

Ceea ce este tare anormal.

Mă pierd încet, încet pe mine

Și nu știu dacă vreau să se termine.

M-am obișnuit, însă, așa,

Culegându-mi cenușa.

Am vazut chipuri omenesti în ceață,

Dar mi-am dat seama că n-aveau viață.

Acele chipuri erau ale mele,

Și ele toate erau singurele.

Acum persoana e întruchipată

Cu multe măști și-n suflet pată, 

Nu știm cui să-i zicem frate 

ce ne dă speranță 

Și cui dușman pe viață 

Dă-m o mână de ajutor cu șarpele la spate

Din cauza greșelilor neuitate. 

Prieten, zicem celui care ne-a lăsat

în momentele grele

Și dușman celui 

care ne-a ajutat să eșim din ele. 

Uităm de faptele bune, 

Dar ținem minte trădările nebune, 

Luăm în seamă cum e îmbrăcat, 

Dar nu și sufletul curat. 

Uităm de unde ne pornim, 

De cel sărac ne râdem cu zâmbetul pe față, 

Lângă el nu ne oprim, 

Că e dobitoc uitat de viață

Măcar pe o zi sau două

Să uităm că ne plouă

Și să scoatem masca falsă, 

Să râdem cu zâmbetul adevărat

Și cu sufletul curat,

Să prețuim persoana cu care prin greu am trecut, 

Să iertăm dușamunl care rău ne-a făcut, 

Cu ochii închiși să tragem aer adânc în piept, 

Viața să o simțim, măcar, pentru un singur moment

I-ai spus ca e frumoasa

Superba chiar.

Ai facut-o sa creada ca o iubesti.

Ca o adori.

I-ai spus ca e creativa,

Desteapta chiar.

Ai facut-o sa creada ca o iubesti.

Ca o admiri.

I-ai frant inima,

Cu doar cateva cuvinte,

In mii de bucati ,

De negasit, pierdute.

A plans saraca,

Nu mai respira,

Plangea si tacea,

Ca nu cumva sa deranjeze.

I-ai spus ca e frumoasa,

Si te-a crezut,

A crezut ca e frumoasa,

Insa doar o minciuna a fost.

I-ai spus ca nu conteaza cum arati,

Pana cand a contat.

Pana cand a ramas doar ea,

Si restul cu altcineva.

I-ai rupt tulpina florii,

De parca ar putea sa cresca din nou.

Usor, petalele i-au cazut,

Si in pamant au intrat.

I-ai calcat pe suflet,

Ai lasat-o sa zaca pe pamant,

Acolo in frig,

Unde e cel mai rau.

Ai rupt-o

Si nu s-a mai ivit la suprafață.

Sta sub pamant,

Acoperindu-si cat de bine poate fața.

Saraca,

Sta acolo, nu zice nimic.

Moara pe zi ce trece,

Fara apa , fara îngrășăminte.

I-ai spus ca e frumoasa,

Te-a crezut,

I-ar sufletul ei “frumos” s-a rupt,

Petalele i-au cazut.

I-ai spus ca o iubesti

Si ca e frumoasa,

Doar ca minciunile astea,

Au costat-o viata.

Trăiește-ți viața, nu după ce vor alții,

Căci gurile lumii mereu vor șopti,

Când ești liber, te vor numi straniu,

Când taci, te vor zice rece și pustiu.

Când hainele largi îți dau un sentiment de pace,

Ei te vor privi cu ochi critici și reci,

Dar când alegi să te îmbraci altfel,

Te vor judeca pentru cum îți stau formele.

Ești prea mult sau prea puțin,

Niciodată nu vor ști ce e în tine,

Iar când alegi să te ascunzi,

Vor spune că ești schimbată, altfel.

Îți spui că poate e mai bine așa,

Să urmezi tiparele ce nu îți sunt tale,

Dar în adâncul tău știi prea bine,

Că nu poți trăi decât pentru tine,

Chiar dacă restul te vor judeca.

Pășesc noaptea pe cărări ascunse între stele,

Ziua rătăcesc pe drumurile ascunse la vedere,

Gândurile-mi sunt negre, bolnave pline de durere,

Va veni și ziua-n care o să-mi iau la revedere....

Voi pleca și nimeni n-o să știe,

În spate cărarea îmi va fi pustie,

În față sfârșitul inevitabil,

Să mă-ntorc puțin probabil........

Nu mai suport, 

Nu mai rezist,

Deja sunt mort, 

Doar că încă exist.......

Poate-n altă viață o să fiu mai optimist,

Poate-n altă viață o s-am tot ce mi-am dorit,

Poate-n astă viață mi-e interzis să fiu fericit,

Vreau să mor chiar dacă cu durerea m-am obișnuit.....

Prezentul mi-e trecut,

Nu mă pot gândi la viitor,

Stau și ascult un cântec mut,

Stau și aștept să mor....

Am să mor de dorul ce ți-l port

Asta-mi este ultima dorință,

Nu pot să trăiesc cu-n suflet mort

Ce-a trecut de mult în neființă....

Am să mor de dragul tău,

Am să mor singur în tăcere,

Nu mai pot să fiu al tău,

Sunt sătul de această durere....

Prefer o eternitate-n iad

Decât o viață fără tine,

Poate dacă-n flăcări o să ard

Îmi voi lua gândul de la tine.....

La mine-n cap se aude o sublimă vioară

La primele trei note sentimentele-mi omoară,

Violonistul sunt eu, cu sufletul rece ca gheața,

Lipsit de sentimente pe strofe-mi las viața....

Poate c-am înebunit, sau poate așa sunt eu,

Un om cu suflet rece lipsit de dumnezeu,

Un antisocial depresiv drogat lipsit de viitor

Ce cu disperare se agață de un vis nemuritor....

Dacă plec, oare ce las în urmă?

În sufletul tău o mică furtună.......

Dacă rămân, o să fie mult mai rău,

Eu sunt al nimănui, el este al tău.........

Nu pot să mai port povara,

Cu toate că mi-aș dori să pot.....

Inima ta este comoara,

Pentru care acum sunt mort....

În iad o să-ți duc iubirea,

Alinare îmi v-a fi amintirea,

Mare-mi este dezamăgirea

Că n-o să-ți mai văd privirea.....

Regret, că n-o să te mai pot privi,

Regret, că n-o să-ți mai pot vorbi,

Regret, dar nu mă pot opri,

Dar mă bucur că încă te pot iubi......

Nu știu să trăiesc,

Conjug trăind verbul a distruge,

Nu știu să iubesc,

Când eu zâmbesc, un înger plânge.......

Am un zâmbet blestemat, 

Parcă de Picasso pictat,

Îl folosesc când sunt dezarmat,

Să nu știe nimeni că-s debusolat.......

Pacea din gând,

E spulberată de un sentiment,

Se distruge un suflet blând,

Pentru o iubire de moment......

Fericirea ce părea permanentă,

Se spulberă într-o clipă,

Femeia ce tu o vezi perfectă,

Lângă tine nu poate fi fericită....

Sar de la persoana întâi,

La persoana a treia,

Dar rămân la dragostea dintâi,

Nu-mi înșel femeia.......

Zâmbesc când vorbesc cu tine,

Zâmbesc și atunci când mi-e dor,

Am zâmbit și când a fost el lângă tine,

Dar pe interior simțeam că mor......