Liste
să nu-mi spui că ai mai vrea și o bucată de cer
pe lângă inima mea
ar fi prea mult
nu-mi cere ce nu-ți pot da și nu-ți poate da nimeni
lista ta de dorințe a ajuns la sfârșit
e timpul să te uiți și peste lista mea
scurtă
cu un singur punct
„primeștie-mă în sufletul tău
să dorm acolo o noapte!”
atât
e destul de puțin și nu există nicio primejdie
să rămân dincolo de noaptea aceasta
fiindcă eu sunt ca o pasăre
îmi place mai mult albastru infinit al cerului
decât orice
urăsc colivia în care ai vrea să mă închizi
dar parcă aș intra înăuntru o noapte
(când nu mă poți expune prietenilor tăi
ca pe un papagal pornografic!)
să văd cu ochii mei ce schelete ascunzi
în debaraua ta sinistră
a gândului…
Poems in the same category
Când...!
Când clipa este grea
..rezistă,
Zâmbește la dușmani
..și nu fi tristă!
Când simți în jur minciună
..te depărtează,
Trăiește doar în adevăr
..și luminează!
Când drumul l-ai pierdut
..e noapte,
Găsește-ți calea dreaptă
..și fă fapte!
Când toți te părăsesc
..nu prin deces,
Prieteni falși ți-au fost
..din interes!
Când ai ajuns prea sus
..coboară,
Ca nu cumva vreo pală
..să te doboară!
Când știi prea multe
..le uită,
Iar gura să nu-ți fie,
..a ta ispită!
Când ai ajuns departe
..mulțumește,
Celui ce ajutor ți-a dat
..și-n lume..te iubește!
Unui tânăr poet ( pentru T M C)
Probabil că poeziile tale vor muri odată cu mine.
Am vorbit despre ele cu o femeie, dar ea nu mă iubea;
Privind pe fereastră, mi-a zis: să nu-ți uiți țigările.
Pentru mine vei rămâne un mare poet, și-mi pare rău,
Că poeziile tale vor muri odată cu mine.
Am vrut să i le recit fiului meu, dar el e prea încrezător,
Pentru a înțelege că într-o zi va trebui să treacă prin pereți.
Când mă plimb, uneori, pe câmpurile din spatele casei,
I le recit cățelei mele, și ea își ciulește urechile,
În iarba culcată la pâmănt parcă simte vibrațiile unor pași,
Care calcă prin altă lume. Mie imi place sa cred ca sunt pasii tai.
Și o luăm de la început, eu recit poemele tale,
Iar ea aleargă încoace și-n colo, se ridică în două picioare,
Căutând cu privirea, peste spicele galbene, umbra unui fazan.
E multă singurătate în poeți, dar e singurătate multă și-n cei care cară poezia,
Peste pământurile arse și îngrămădite cu ciulini spintecoși.
Autor: O.T.
Greul
Ce să faci atunci când ești jos
Cum să taci când e tot zgomotos
Cum te ridici când e totul greu
Ce sacrifici pentru Dumnezeu
Cum să te regăsești în haos
Când nu te mai privești frumos
Când în jurul tău se-arată moartea
Când drumul destinului e soarta
Cum te-aduni singură și te pui pe picioare
Și nu mai consumi chemată de stări interioare
Cum să nu mai fii vulnerabilă la oricine
Cum să fii mereu stabilă la tot ce vine
Voi găsi răspunsul la toate întrebările
Voi privi răsăritul la toate apusurile
Voi reuși prin toate încercările
Voi găsi pacea prin toate certurile
Voi iubi așa cum știu eu
Voi gândi corect mereu
Și te voi găsi, Doamne
Te voi urmări și prin moarte
Suplicii
ard de ceva vreme pe rugul unui gând
nimeni nu poate să-mi stingă flăcările
care mă mistuie din toate părțile
după Kant n-ar trebui să mor înconjurat de oameni
indiferenți
indeciși
incapabili să-și asume umanitatea din ei
ca scop în sine
adică să arunce peste mine o găleată cu apă
mi-am îndesat durerea în spirit
ca să-mi înăbuș strigătul rușinos al cărnii
spaimele ancestrale
nu-mi ajunge tot cerul albastru
să mă spăl pe mâini ca Pilat din Pont
de vina răstignirii lui Hristos
o mare mizerie a Omului
în India
morții sunt arși pe malul Gangelui
înfășurați în giulgiuri
n-am aflat încă
ce mă sperie mai mult -
moartea
sau jubilația Spiritului...
Somn
Un miros de floare dulce ce m-adorme- n vreme bună
Ca o rază de pe ceruri, lunecând din mîndra lună,
Mă îmbie la mișcarea vremii poate înainte,
Dar tot stau în amorțire mai retrasă, mai cuminte.
Azi îs apa care curge liniștită în izvor,
Potolită-s ca aripa, ce s-a prins în al său zbor,
Sau ca valul, care spuma peste maluri o îndreaptă;
Să îmi razem amintirea de -al tău umăr ce așteaptă.
Să te cînt în cor de îngeri, ca și tine de frumoși,
Să potol arsura care mi-au dau ochii tai setoși
De amor și pasiune,de plăcerea nelumească
Care -n ale mele brațe nu mai pot să o găsească.
Dintr-o stea căzută-n stâncă și-mpărțită în scânteie,
Mi-a șoptit o sărutare c-am iubit să fiu femeie.
Ca o patimă bolnavă geana mea stă neclintită
Si mă tem acum mai tare, în zori, să nu fiu trezită...
Mă rog
Dumnezeu, mă rog la tine, Doamne,
Să fiu cu acest băiat pe veci.
Îmi imaginezi cu el o mie:
Cum stau cu el în pat,
îmbrățișați, cum că deja avem familie
și o mică copie de-al lui, un frumos băiat.
Îmi imaginez cum nu putem unul fără celălalt
Și cum mă ia în brațe mereu când vine-acasă.
Mă văd dansând cu el atât de relaxat
Auzindu-l spunând cât sunt de frumoasă.
Îmi imaginez în nopțile în care nu pot să adorm
Cum mă ține lângă el strâns și obrajii mi-i sărută
și cum orice gând de-al meu îl ascultă,
Ajutându-mă intr-un final să am somn.
Mi-l imaginez cum cu al nostru copil se joacă
și că îl privește într-atât de frumos,
Cum nu poate un moment fără noi să îl petreacă,
Căci suntem pentru el un lucru atât de prețios.
Mă rog la tine, Doamne, ca aceste gânduri să devină realitate,
Să privesc în spate la cele scrise
Și să spun că s-au împlinit toate.
Other poems by the author
Uimire
dimineața asta e ca o lacrimă pe obrazul zilei
aproape că-mi dau și mie lacrimile
lumina ei mi se furișează în suflet
ca o femeie sfioasă
care dă cearșaful deoparte
și-mi pune capul pe inimă
în timp ce eu privesc uluit pe fereastră
cum apar
încet-încet din noapte
lucrurile cunoscute
copacii
păsările viu colorate
femeile somnoroase care-și plimbă câinii blegi printre blocuri
insectele cu instincte morbide
din conhortele înspăimântătoare ale morțiii
bufnițele alergice la culoarea albatră a cerului
furnicile care nu dorm niciodată
coțofenele îndrăgostite de propria imaginea din oglindă
fulgul de nea în cădere liberă
căruia îi trebuie aproape o oră să atingă Pământul
liliecii rătăciți în zori cu picioare atât de subțiri
încât mai au nevoie și de aripi
conform Genezei găina a apărut înaintea oului
ne amintește în fiecare dimineață cocoșul
așa cum ziua a apărut înainte dimineții și nopții
ca să nu mai orbecăim cu ochii deschiși prin jungla incertitunii…
Serenitate
Sst! să nu treziți cumva sufletele elefanților
adormiți
puțini au privilegiul să verse o lacrimă
pe-o bucată de fildeș
într-un cimitir al elefanților singuri
din care lipsesc crucile de piatră
florile vii
dragostea omului
înclinați-vă capetele în fața acestor oase îngălbenite de timp
neîngropate
de milioane de ani sufletele neprihănite ale elefanților
umblă prin grădinile nesfârșite ale Cerului
aducând zâmbetul pe buzele Marelui Creator
.
elefanții își plâng și ei morții ca și noi
oamenii
îi poartă cu dânșii zile întregi
pe cei bolnavi și bătrâni
îi lasă să plece singuri în ultima lor călătorie
aici un elefant îndrăgostit de viață s-a prefăcut în stâncă
când vântul lovește fără milă în inima pietrei
se aud țipetele de durere ale elefanților vii din Chobe
și zgomotul asurzitor al lacrimilor celor rămași
.
Sst!
Gesturi
Buchetul de flori pe care ți l-am dat
este o prelungire a sufletului meu
în afara cărnii
strălucirea ochilor tăi
îmi spune că mi-ai primit sufletul
în turnul de fildeș al inimii
acolo unde clocotește lava incandescentă
a pasiunii
într-o zi vulcanul dragostei va erupe
întunecându-mi cerul vieții cu gri-ul cenușiu
adunat în retortele așteptării
asfixiindu-mă cu vaporii toxici ai speranței
în carapacea inexpugnabilă
a iubirii
în care, vai, mi-ai încătușat viața...
Prăpăstii
tăcerea ta este ca o stâncă în mijlocul drumului
n-ai ce-i face
tragi pe dreapta
răsucești cheia în contact
oprești motorul cu o mână nesigură
și aștepți să vină un utilaj greu
care să-ți degajeze sufletul
.
între timp îți aprinzi o țigară
.
avalanșa de liniște însă nu se oprește
aduce toate zăpezile adunate în ultima vreme
în gânduri
neliniștile cenușii ale dimineții
pietrele ascuțite ale neîncrederii
dizlocă bucăți mari de tristețe
.
arareori am văzut atâte alunecări de patimă
ca în dimineața aceasta
jandarmii inimii izolează locul
cu benzi colorate în roșu
atenție
avalanșă
se poate circula doar pe o singură bandă
cea a iubirii
.
cu grijă
.
cine-ar fi crezut că lacrima ta de cristal
ar putea dărâma în zbaterea disperată a ochilor
muntele de diamant al speranței
.
mă întreb neîncetat
răvășit până în colțurile cele mai întunecate ale minții
.
nu e destul că am rămas blocat în mijlocul vieții
mi-ai adus și toate cețurile reci ale deznădejdei
peste cerul zilei de mâine…
Eroare din greșeală
- Duceţi-l în biroul meu! ordonă unul dintre civili continuându-şi discuţia cu o femeie tânără, fardată violent. Ştiţi unde, da?
Poliţiştii îl îmbrânciră în clădire, obligându-l să urce mai multe scări, să coboare altele şi în cele din urmă să intre într-un birou minuscul, cu aspect cazon, mobilat doar cu o masă, un dulap metalic şi două scaune. Individul ciolănos îi desfăcu cătuşa de la mâna dreaptă, destul de brutal de altfel, pe care o prinse apoi de ţeava unui calorifer.
Rămas singur, Dragoş Fluieraş, de profesie medic ginecolog, constatase că poliţistul îl priponise de ţeava de jos a caloriferului, obligându-l să stea răsucit şi cocoşat, într-un echilibru mai mult decât precar. Abia după vreo oră auzise nişte paşi apropiindu-se şi răsuflă uşurat.
- Procuror Ilie Cucoară! se prezentă civilul pe care-l văzuse mai înainte pe scări, un bărbat între două vârste, durduliu, cu obrajii şi nasul de culoarea vişinei putrede. Ai făcut-o lată, omule!
- Poate îmi spuneţi şi mie ce am făcut! răspunse el cu o întrebare. Sunt un om paşnic, la locul meu, îmi plătesc taxele către Stat şi respect legile ţării!
Procurorul rămase o clipă perplex, privindu-l cu ochii holbaţi, dar în clipa următoare sări de pe scaun şi se repezi asupra lui cu pumnii şi cu picioarele. Parcă înebunise. Nici măcar sângele care începuse să ţâşnească din nasul şi din gura victimei nu fusese îndeajuns ca să-i tempereze furia.
- Care va să zică, urlă el ştergându-şi sudoarea de pe frunte, îţi plăteşti taxele la Stat, hai, dar de ce paştile mătii violezi femei judecătoare? Ştii cine era judecătoarea pe care ai violată ieri seară? Îţi spun eu, canalie! Era nevastă-mea!!!
Dragoş Fluieraş, aflat la pământ şi apărându-se cu singura mână liberă, negă cu înverşunare.
- N-am violat pe nimeni, domnule procuror, sunt medic ginecolog! Toată ziua mă uit doar în ...
- Eşti şi pervers, pe deasupra! Lasă că-ţi scot eu toate perversiunile din cap! Poţi dovedi unde ai fost aseară?
- Cum să nu pot? Am martori cel puţin cincizeci de familii?
- De ce nu cinci sute?
- Fiindcă atâtea familii au fost la onomastica medicului-şef, Gălbează!
Procurorul se aşeză pe scaun şi-şi aprinse o ţigară.
- Mă provoci...mă provoci ca să scapi basma curată, nu-i aşa? Vrei să-mi demonstrezi că ai luat-o razna!
- Nici gând, domnule procuror. Sunt încă în deplinătatea tuturor facultăţilor mentale!
- Cum te numeşti?
- Dragoş Fluieraş.
- Cu ce te ocupi?
- Sunt medic ginecolog la Spitalul de Urgenţă Grozăveşti.
- Probabil că eşti şi căsătorit, ai şi copii şi, de ce nu, mergi duminica la biserică?
- La biserică nu mă prea duc, recunoscu Fluieraş domol, dar în rest aveţi ...
Procurorul strivi ţigara în scrumieră cu nervozitate.
- Cred că până la urmă am să te împuşc!
- Nu m-aş mira după cele întâmplate!
- Iată-te şi victimă!!!
În liniştea care se lăsase peste cuvintele lui Fluiersş se auzi deodată un tropăit de paşi, înjurături şi proteste, urmate de o bătaie energică în uşă. Procurorul Cucoară, obişnuit, se pare, cu asemenea scenete ridică ochii din dosarul aflat pe birou.
- Intră! zise.
Cei doi poliţişti care îl ridicaseră de dimineaţă pe Fluieraş îşi făcură apariţia ţinând imobilizat de mâini un bărbat îmbrăcat neglijent şi nebărberit, aflat într-o stare de tensiune explozivă.
- Permiteţi să raportez, domnule procuror! vorbi ciolănosul. Individul acesta s-a prezentat la noi pretinzând că se numeşte Dragoş Fluieraş şi că, de fapt, el este violatorul...
- Pretinzând???
- Ulterior l-am verificat şi...s-a confirmat că...
- Dar ăsta cine e? întrebă procurorul derutat, arătând către celălalt Fluieraş. De unde l-aţi săltat?
Poliţistul se scărpină în creştetul capului depăşit de situaţie.
- Dumnealui locuieşte la nr. 51, iar ăsta, vis-a-vis, la nr. 51 bis!
- În mandat ce scria ?
- Păi, nu ştiţi, urma să-l scrieţi?
- Şi tu i-ai ridicat, aşa, fără mandat?
- Numai pe primul, fiindcă al doilea s-a predat singur!
- Eşti un dobitoc! zbieră procurorul luându-se cu mâinile de cap. Ce-i spun eu acum omului ăsta ?
Cei doi poliţişti se priviră o clipă complice, apoi cel mai pirpiriu făcu un pas înainte.
- Eroare din greşeală, domnule, să trăiți!
Bucurii și lacrimi
paharul de șampanie cu urme de ruj pe margini
e-al tău
n-am îndrăznit să-l mut din colțul vitrinei
dintr-un sentiment mistic
încercând să nu șterg urmele trecerii tale
senzația că ești încă aici
întărită de foșnetul misterios al unei rochii negre
de seară
de apăsarea pașilor pe covor
de zbaterea cerceilor cu pietre turcoaz din urechi
ajunse acolo prin complicitatea minții
îmi crează percepții cu reverberații sonore
ca atunci când arunci o piatră în baltă
și-o auzi ricoșând deasupra apei
plescăind
apoi izbindu-se într-un perete de liniște
tresar ori de câte ori sună poștașul
care-mi amplifică sentimentul acesta fantastic
încremenit în lucruri
fiindcă altcineva n-are cine să sune
tu și poștașul ați mai rămas în raza speranței
unul care îmi aduce întotdeauna dragoste
celălat facturi
nici nu mai are importanță care din voi sună la ușă
eu vă iubesc la fel și în lipsă
calendarul cu miss America
e plin de x-uri
a trecut aproape un secol de atunci
paharul de șampanie cu picior subțire de gazelă africană
în care supravețuise un deget de Goût de Diamants
miroase a acru
cineva spunea că dragostea e ca vinul
nu
nu aceasta este aroma inconfundabilă a dragostei…