Disoluție
la început erai vie
alergai fericită printre zilele însorite din viața mea
în rochia ta roșie cu cercuri albe
ca un fluture
apoi
nu știu ce s-a întâmplat
într-o dimineață somnoroasă de Mai
îmbrăcată în verdele cel mai crud
al ierbii și mușchiului
ai devenit umbră
o formă abstractă
din care cineva storsese și ultimul strop de lumina
până la negru
ai împrumutat mersul sinuos al șarpelui
obediența cârtiței
murisei fără să știi
în dreptul călcâiului meu
din care sângera noaptea…
Poems in the same category
Înțelegem?
Mă întreb uneori cum va fi viitorul.
Poate cineva să-l prezică în avans?
Reușim noi să ne echilibrăm în balans
Și să cântărim totdeauna adevărul?
Fiecare din noi visează într-un fel.
Dorim să reușim cu ardoare mereu,
Și ne luptăm să atingem acest țel,
Chiar dacă uneori drumul e greu.
Întâlnim căi și mulți oameni diferiți
Pe care unii încearcă să le-nțeleagă.
Dar se trezesc într-un haos, buimăciți
Și își pun întrebări existența-ntreagă.
Resemnați ne lăsăm duși de destine.
Cu înfrigurare și teamă decidem
Să nu mai analizăm dacă este bine
Și să excludem fără să răspundem.
Glsul pietrei
sculptez în cuvintele-bolovan de la poalele muntelui
dalta scoate scântei roșii și galbene
sub capul plat al barosului
vreau să cioplesc o floare de piatră
din bolovanul alb al iubirii
și s-o dăruiesc iubitei
de ziua ei
știu un loc în care găsesc bolovani în toate culorile
și nuanțele
având corespondent în plaja alunecoasă a cuvintelor
tonurile de gri aparțin cuvintelor domestice
casă, ogradă, ogor, animal, plug, seceră
tonurile de alb sunt specifice sentimentelor precum dragoste
prietenie, frăție, iubire, dăruire
tonurile de negru aparțin trăirilor dureroase
supărare, disperare, despărțire, ură sau răzbunare
tonurile de maro sunt asociate cu gândurile negre
gelozia, insatisfacția, nefericirea, resemnarea
iar tonurile roz exprimă bucuria, exuberanța, împlinirea,
izbânda
și mai am câteva grămezi de pietriș
cu pietricele netede de culoare roșie, albe ca marmora
sau negre cu străluciri de diamant
pietricele fosforescente în toate culorile care se deschid la lumină
pe care te poți întinde
și privi către cer
sau face dragoste
o bogăție neprețuită pentru un sculptor nebun ca mine
ocolit de oameni obtuzi
care nu găsesc nimic interesant în cioplitul pietrei
doar iubita mea a descifrat adevărata ei frumusețe
îi place pietrișul sub clar de lună când pietricelele se trezesc
și formează imagini simetrice
multicolore
ca într-un caleidoscop...
Sub stele- Hotel Cișmigiu
Locuiesc într-o hrubă la cap de coridor.
Sunt răcit și mi-e foame și nu am chior de ban,
Fericirea-i la bursă dar nici p-aia n-o am!
Și nu dau pe ochi frumoși vodcă la omenia,
Mișună presa-n strada și e plin de țigani!
E gunoi și e cu*ve da' și alea vrea bani.
Say Such a lovely place,
Such a lovely place,
E ca un sicriu.
Hotel Cișmigiu
Îmi e frică și tremur
Îmi e frică și tremur
De un nou cutremur
Cu un rictus de hienă care-așa a înghețat!
Mi-ai distrus tinerețea sănătatea la fel!
Fir-ai al dracului de buncăr care-ți zice hotel!
Aicea nu-i de mine eu sunt un delicat,
Vreau o toaleta normală și un duș cât de cât!
Americanii-s de vina!
Say Such a lovely place
Such a lovely place
E ca un sicriu
Hotel Cișmigiu
Îmi e frică și tremur
Îmi e frică și tremur
De un nou cutremur
Bună dimineaţa!
De când noaptea încet se crapă,
Şi ziua îşi prinde viaţa,
O forfotă mare se-arată …
Bună dimineaţa!
Scoate capul roşiatic,
Soarele s-alunge ceaţa,
Se trezeşte un lunatic,
Bună dimineaţa!
Trece un roi de albinuţe,
Din flori să strângă dulceaţa,
Pe ram îşi dau două vrăbiuţe,
Bună dimineaţa!
Iese în grabă o gospodină,
Merge să îşi facă piaţa,
Şi-i urează o vecină,
Bună dimineaţa!
Iese turma într-un ropot,
Să pască verdeaţa,
Doi batali îşi dau din clopot,
Bună dimineaţa!
Se ciocnesc doi slabi de fire,
Însă unul sparge gheaţa,
Şi îi zice din privire,
Bună dimineaţa!
Oricine tu vei fi,
Citeşte şi te adună,
Şi îţi urez în fiecare zi,
O dimineaţă bună.
Desen în grafit și cărbune
gândul de a te strâge în brațe
mă sperie
ești atât de firavă încât te-aș putea strivi
între două degete
ca pe o cupă de șampanie
te asemeni cu misterioasa Diphylleia grayi
dacă s-ar întâmpla să ploaie acum
m-aș uita prin tine ca printr-o fereastră deschisă
imaginează-ți să vezi o inimă zbătându-se
înăuntru unui strop de cleștar
șuvoiul de sânge
în cele mai aprinse culori ale rubinului
invadând cortexul
întregul mecanism al vieții trepidând
înaintea ochiului
mă simt ca un căutător de diamante
în fața celui mai neobișnuit safir descoperit vreodată
în care s-au decantat din prima zi a Facerii
toate minunile Creației
într-una singură...
Înțelegem?
Mă întreb uneori cum va fi viitorul.
Poate cineva să-l prezică în avans?
Reușim noi să ne echilibrăm în balans
Și să cântărim totdeauna adevărul?
Fiecare din noi visează într-un fel.
Dorim să reușim cu ardoare mereu,
Și ne luptăm să atingem acest țel,
Chiar dacă uneori drumul e greu.
Întâlnim căi și mulți oameni diferiți
Pe care unii încearcă să le-nțeleagă.
Dar se trezesc într-un haos, buimăciți
Și își pun întrebări existența-ntreagă.
Resemnați ne lăsăm duși de destine.
Cu înfrigurare și teamă decidem
Să nu mai analizăm dacă este bine
Și să excludem fără să răspundem.
Glsul pietrei
sculptez în cuvintele-bolovan de la poalele muntelui
dalta scoate scântei roșii și galbene
sub capul plat al barosului
vreau să cioplesc o floare de piatră
din bolovanul alb al iubirii
și s-o dăruiesc iubitei
de ziua ei
știu un loc în care găsesc bolovani în toate culorile
și nuanțele
având corespondent în plaja alunecoasă a cuvintelor
tonurile de gri aparțin cuvintelor domestice
casă, ogradă, ogor, animal, plug, seceră
tonurile de alb sunt specifice sentimentelor precum dragoste
prietenie, frăție, iubire, dăruire
tonurile de negru aparțin trăirilor dureroase
supărare, disperare, despărțire, ură sau răzbunare
tonurile de maro sunt asociate cu gândurile negre
gelozia, insatisfacția, nefericirea, resemnarea
iar tonurile roz exprimă bucuria, exuberanța, împlinirea,
izbânda
și mai am câteva grămezi de pietriș
cu pietricele netede de culoare roșie, albe ca marmora
sau negre cu străluciri de diamant
pietricele fosforescente în toate culorile care se deschid la lumină
pe care te poți întinde
și privi către cer
sau face dragoste
o bogăție neprețuită pentru un sculptor nebun ca mine
ocolit de oameni obtuzi
care nu găsesc nimic interesant în cioplitul pietrei
doar iubita mea a descifrat adevărata ei frumusețe
îi place pietrișul sub clar de lună când pietricelele se trezesc
și formează imagini simetrice
multicolore
ca într-un caleidoscop...
Sub stele- Hotel Cișmigiu
Locuiesc într-o hrubă la cap de coridor.
Sunt răcit și mi-e foame și nu am chior de ban,
Fericirea-i la bursă dar nici p-aia n-o am!
Și nu dau pe ochi frumoși vodcă la omenia,
Mișună presa-n strada și e plin de țigani!
E gunoi și e cu*ve da' și alea vrea bani.
Say Such a lovely place,
Such a lovely place,
E ca un sicriu.
Hotel Cișmigiu
Îmi e frică și tremur
Îmi e frică și tremur
De un nou cutremur
Cu un rictus de hienă care-așa a înghețat!
Mi-ai distrus tinerețea sănătatea la fel!
Fir-ai al dracului de buncăr care-ți zice hotel!
Aicea nu-i de mine eu sunt un delicat,
Vreau o toaleta normală și un duș cât de cât!
Americanii-s de vina!
Say Such a lovely place
Such a lovely place
E ca un sicriu
Hotel Cișmigiu
Îmi e frică și tremur
Îmi e frică și tremur
De un nou cutremur
Bună dimineaţa!
De când noaptea încet se crapă,
Şi ziua îşi prinde viaţa,
O forfotă mare se-arată …
Bună dimineaţa!
Scoate capul roşiatic,
Soarele s-alunge ceaţa,
Se trezeşte un lunatic,
Bună dimineaţa!
Trece un roi de albinuţe,
Din flori să strângă dulceaţa,
Pe ram îşi dau două vrăbiuţe,
Bună dimineaţa!
Iese în grabă o gospodină,
Merge să îşi facă piaţa,
Şi-i urează o vecină,
Bună dimineaţa!
Iese turma într-un ropot,
Să pască verdeaţa,
Doi batali îşi dau din clopot,
Bună dimineaţa!
Se ciocnesc doi slabi de fire,
Însă unul sparge gheaţa,
Şi îi zice din privire,
Bună dimineaţa!
Oricine tu vei fi,
Citeşte şi te adună,
Şi îţi urez în fiecare zi,
O dimineaţă bună.
Desen în grafit și cărbune
gândul de a te strâge în brațe
mă sperie
ești atât de firavă încât te-aș putea strivi
între două degete
ca pe o cupă de șampanie
te asemeni cu misterioasa Diphylleia grayi
dacă s-ar întâmpla să ploaie acum
m-aș uita prin tine ca printr-o fereastră deschisă
imaginează-ți să vezi o inimă zbătându-se
înăuntru unui strop de cleștar
șuvoiul de sânge
în cele mai aprinse culori ale rubinului
invadând cortexul
întregul mecanism al vieții trepidând
înaintea ochiului
mă simt ca un căutător de diamante
în fața celui mai neobișnuit safir descoperit vreodată
în care s-au decantat din prima zi a Facerii
toate minunile Creației
într-una singură...
Other poems by the author
Vid metafizic
apoi a plecat
pe nebăgate de seamă
în vârful degetelor
ca un spectator care iese dintr-o sală de cinematograf
cu umerii aplecați
bâjbâind prin întunericul dintre rânduri
fără să spună nimic
simțise că vorbele ei ricoșau de pereții liniștii mele
și-i reveneau în urechi ca un ecou rătăcit
îmi văzuse privirea înfiptă în albastru cerului
și înțelese că nu mai eram acolo pentru ea
pentru nimeni
poate că nici nu eram
nu știu
îmi mai aminteam doar că toți mugurii din ramuri
îngenuncheaseră dintr-o dată în flori
că sufletul meu înota în derivă
într-o mare încremenită în alb
că vorbele ei semănau cu niște albatroși osteniți
deasupra unei corăbii părăsite
cum să mai ies din această gaură neagră
mă-ntrebam
zdrobit în propria-mi liniște
Cântec de sirenă
E greu să definesc acest sentiment misterios de dragoste
față de lucruri și oameni
probabil pentru că nu putem trăi unii fără de alții
dar parcă mai e ceva în plus
inima
care operează cu alte unități de măsură
ascunse la Facere
precum frumusețea
armonia
intuiția fără cusur
lumea văzută de spirt fără inimă e cât un grăunte
omul care e modelul perfect pentru toate cele ce sunt
trebuie să cântărească faptele vieți
natura
Universul în toată splendoarea lui
dincolo de puterea de cuprindere a ochiului
cu inima
în unități de simțire lambda
un amestec ideal de suflet și inimă
care întreține la parametrii normali ai vieții
arderea…
Dezintegrări
e aceeași eșarfă neagră pe care mi-ai dat-o cândva
un fel de cămașă a lui Nessus
în care ard în cele mai groaznicele chinuri
zadarnic încerci să dai înapoi timpul
otrava mi se scurge prin vene ca o apă tulbure
îmi sfârtecă sufletul
n-ai cum să înțelegi de ce nu vreau să te mai văd
de tălpile mele s-a prins întunericul morții
nu mai e nicio cale de întoarcere
cu fiecare zi care trece îmi înalț tot mai sus propriu rug funerar
departe de lumea aceasta a lucrurilor mici
și ard în liniște...
.
Din volumul Alb și Negru, aflat în lucru
Ex libris
m-am rătăcit prin orașul gândului
în căutarea Vrăjitorului din Oz
pe niște ulițe mici și înguste
pavate cu smaralde
printre oameni de tinichea
în platoșe verzi
prin vene îmi curgea clorofilă
simteam că mă afund printre nisipuri
flămânde
și obsigii
că-mi cresc rădăcini contorsionate
în tălpi
la fiecare intersecție de drumuri
mă-ntâmpina câte-o speritoare de ciori
fără cap
îmbrăcată în verde
lei sperioși în nuanțe de jad
și xandu
vino
te strig
mă năpădește olivul acesta monoton
îmbrobodit în lumina măslinei
în mătasea broaștei
îmi zdrelesc tălpile călcând în așchii de stele
mă-nec în acest sânge înverzit
ca un ochi de viperă
Vrăjitorul din Oz râde în hohote
toate libelulele zac la picioarele sale
fără aripi
in Tara quadlingilor
a ieșit Soarele...
Euridice
Tristeți
la fiecare început de Decembrie
sunt trist
se adună toate tristețele de peste an
unele peste altele
într-un loc fragil al tristeții
undeva în preajma inimii
până îmi înăbușă sufletul
și parcă mă simt tot mai greu
cu fiecare tristețe presată între filele acestei cărți a vieții
fixată în bolduri pe aceeași bucată de polistiren expandat
ca în copilărie
când în locul tristeților
puneam cărăbuși și fluturi
și-i răstigneam acolo de vii
cu o cruzime nemaiîntâlnită
diferența e că tristețile nu se ofilesc niciodată
sunt ca niște camelii de iarnă
care înfloresc în decembrie
ce poate fi mai frumos decât o floare albă de camelie
în mijlocul unei câmpii zbuciumate de viscol
sau una roșu aprins
ca un licurici care strălucește noaptea
când crapă pietrele
cred că doar tristețile
îmbrăcate în negru
sunt mai enigmatice decât cameliile
pot fi asemănate cu măicuțele de la Văratic
care bat toaca la miezul nopții
atunci când simți că ți se rupe inima
de ce oare suntem condamnați la iubire veșnică
la această suferință nedreaptă
de a ne iubi între noi
uneori chiar împotriva inimilor noastre...
Vid metafizic
apoi a plecat
pe nebăgate de seamă
în vârful degetelor
ca un spectator care iese dintr-o sală de cinematograf
cu umerii aplecați
bâjbâind prin întunericul dintre rânduri
fără să spună nimic
simțise că vorbele ei ricoșau de pereții liniștii mele
și-i reveneau în urechi ca un ecou rătăcit
îmi văzuse privirea înfiptă în albastru cerului
și înțelese că nu mai eram acolo pentru ea
pentru nimeni
poate că nici nu eram
nu știu
îmi mai aminteam doar că toți mugurii din ramuri
îngenuncheaseră dintr-o dată în flori
că sufletul meu înota în derivă
într-o mare încremenită în alb
că vorbele ei semănau cu niște albatroși osteniți
deasupra unei corăbii părăsite
cum să mai ies din această gaură neagră
mă-ntrebam
zdrobit în propria-mi liniște
Cântec de sirenă
E greu să definesc acest sentiment misterios de dragoste
față de lucruri și oameni
probabil pentru că nu putem trăi unii fără de alții
dar parcă mai e ceva în plus
inima
care operează cu alte unități de măsură
ascunse la Facere
precum frumusețea
armonia
intuiția fără cusur
lumea văzută de spirt fără inimă e cât un grăunte
omul care e modelul perfect pentru toate cele ce sunt
trebuie să cântărească faptele vieți
natura
Universul în toată splendoarea lui
dincolo de puterea de cuprindere a ochiului
cu inima
în unități de simțire lambda
un amestec ideal de suflet și inimă
care întreține la parametrii normali ai vieții
arderea…
Dezintegrări
e aceeași eșarfă neagră pe care mi-ai dat-o cândva
un fel de cămașă a lui Nessus
în care ard în cele mai groaznicele chinuri
zadarnic încerci să dai înapoi timpul
otrava mi se scurge prin vene ca o apă tulbure
îmi sfârtecă sufletul
n-ai cum să înțelegi de ce nu vreau să te mai văd
de tălpile mele s-a prins întunericul morții
nu mai e nicio cale de întoarcere
cu fiecare zi care trece îmi înalț tot mai sus propriu rug funerar
departe de lumea aceasta a lucrurilor mici
și ard în liniște...
.
Din volumul Alb și Negru, aflat în lucru
Ex libris
m-am rătăcit prin orașul gândului
în căutarea Vrăjitorului din Oz
pe niște ulițe mici și înguste
pavate cu smaralde
printre oameni de tinichea
în platoșe verzi
prin vene îmi curgea clorofilă
simteam că mă afund printre nisipuri
flămânde
și obsigii
că-mi cresc rădăcini contorsionate
în tălpi
la fiecare intersecție de drumuri
mă-ntâmpina câte-o speritoare de ciori
fără cap
îmbrăcată în verde
lei sperioși în nuanțe de jad
și xandu
vino
te strig
mă năpădește olivul acesta monoton
îmbrobodit în lumina măslinei
în mătasea broaștei
îmi zdrelesc tălpile călcând în așchii de stele
mă-nec în acest sânge înverzit
ca un ochi de viperă
Vrăjitorul din Oz râde în hohote
toate libelulele zac la picioarele sale
fără aripi
in Tara quadlingilor
a ieșit Soarele...
Euridice
Tristeți
la fiecare început de Decembrie
sunt trist
se adună toate tristețele de peste an
unele peste altele
într-un loc fragil al tristeții
undeva în preajma inimii
până îmi înăbușă sufletul
și parcă mă simt tot mai greu
cu fiecare tristețe presată între filele acestei cărți a vieții
fixată în bolduri pe aceeași bucată de polistiren expandat
ca în copilărie
când în locul tristeților
puneam cărăbuși și fluturi
și-i răstigneam acolo de vii
cu o cruzime nemaiîntâlnită
diferența e că tristețile nu se ofilesc niciodată
sunt ca niște camelii de iarnă
care înfloresc în decembrie
ce poate fi mai frumos decât o floare albă de camelie
în mijlocul unei câmpii zbuciumate de viscol
sau una roșu aprins
ca un licurici care strălucește noaptea
când crapă pietrele
cred că doar tristețile
îmbrăcate în negru
sunt mai enigmatice decât cameliile
pot fi asemănate cu măicuțele de la Văratic
care bat toaca la miezul nopții
atunci când simți că ți se rupe inima
de ce oare suntem condamnați la iubire veșnică
la această suferință nedreaptă
de a ne iubi între noi
uneori chiar împotriva inimilor noastre...