Vid metafizic
apoi a plecat
pe nebăgate de seamă
în vârful degetelor
ca un spectator care iese dintr-o sală de cinematograf
cu umerii aplecați
bâjbâind prin întunericul dintre rânduri
fără să spună nimic
simțise că vorbele ei ricoșau de pereții liniștii mele
și-i reveneau în urechi ca un ecou rătăcit
îmi văzuse privirea înfiptă în albastru cerului
și înțelese că nu mai eram acolo pentru ea
pentru nimeni
poate că nici nu eram
nu știu
îmi mai aminteam doar că toți mugurii din ramuri
îngenuncheaseră dintr-o dată în flori
că sufletul meu înota în derivă
într-o mare încremenită în alb
că vorbele ei semănau cu niște albatroși osteniți
deasupra unei corăbii părăsite
cum să mai ies din această gaură neagră
mă-ntrebam
zdrobit în propria-mi liniște
Poems in the same category
Other poems by the author
#Interesting
Poem: Simplu
Poem: Floarea vieții
Carte vs Film. 10 autori care detestă versiunile ecranizate ale operelor sale
Poem: Un cuvânt sau o scrisoare
Poem: Risipă de iubire
Cartile vechi si care nu mai pot fi citite pot deveni fluturi, inimi sau portrete cu indragostiti
Poem: Medicament…
Poem: Poti
NOBELUL PENTRU LITERATURĂ. Academia Suedeză va anunţa doi câştigători ai premiului