Flacără timpurie
Din cenușa m-am născut
Cu un suflet deja cunoscut,
Ce-a trăit neîncetat ca o candela aprinsă
Pe care dac-o atingeai era prea încinsă.
Așa cum flăcările plângeau
Și sufereau toată asprimea,
Se prefăceau că nu tremurau,
Iar apa nu le oferea ușurimea.
Se scurgea ceara de pe ea
Încet, încet se stingea
Și parcă prefăcut in sânge,
Un lichid roș se strânge.
Poems in the same category
Ceasul de Har
Din catedra de peste nori
Dumnezeu privește prin catalog
Așteaptă elevii, ei tot întârzie
În lumea mare pertrec ei azi
Ei cer note mari și bunătate
Dar fac absențe și răutate
Nu vor să asculte de bunul profesor
Ascultă doar de pornirile inimilor.
El privește ceasul său de har
Se închide curând poarta mântuiri
Puțin mai amână judecata dreaptă
Pentru toți fii nelegiuirii.
-Am suferit destul să văd
Degradarea creației mele scumpe
Virusul neascultări creează prăpăd
Milioane de suflete pierdute în nepăsare.
-Eu v-am iubit pe toți la fel
De ce ați ales voi altfel ?
Am risipit atâta har pe voi
Și nu ați devenit oameni noi.
-Acum însă, voi veți da socoteală
Pentru fiecare nedreptate de odinioară
Veți primi răsplata întreagă
Risipit ați și ultimul gram de milă
Toată viața mi-ați respins bunătatea divină
Și Ma-ți tratat încă și cu silă.
disensiuni/9
la fereastră,
un bonsai de pin de pădure
limpezește
a cerului față.
÷
plane rotative de percepție
prind in tentacule
voința.
Astăzi noi slăvim sfânta Ta Înviere
Astăzi noi slăvim sfănta Ta-nviere ,
Cela ce ai pătimit spre a noastră mântuire,
Astăzi la Ierusalim Lumina se pogoară,
Îngerii din ceruri zboară ,
Spre pământ coboară .
Azi e mare sărbătoare ,
Hristos a înviat ,
Tuturor vă doresc :
UN PAȘTE BINECUVÂNTAT !
AUTOR : Rada Maria 6D
Destine
Nu-mi cere să-mi calc pe inimă. Nu-ți pot deschide din nou sufletul
din carapacea tristeții.
Mai lasă-mă un an să-mi oblojesc rănile
mi-ar fi imposibil acum să te privesc în ochi cu mintea limpede,
există încă prea mult sânge la locul faptei
și prea multă confuzie.
Încearcă să înțelegi că dragostea mea e în stare de șoc
sub perfuzie,
probabil că n-o să-mi mai revin niciodată,
copilul nostru se va naște orfan într-o zi de duminică,
tu nu vei accepta să-i tai cordonul ombilical cu care s-a sufocat în timpul travaliului
și nu te va putea obliga nimeni.
Îl vei ține în viață doar ca să-mi amintești ce s-a ales din dragostea noastră,
oamenii vor întoarce capetele după noi siderați
nu vezi în fiecare zi o femeie trăgând după dânsa placenta cu pruncul înăuntru...
.
Din volumul „Alb și Negru”, aflat în lucru
Gânduri
Vechi drumuri ce deodată s-au transformat în ziduri,
O iederă Ncâlcită le-a prins în cap pe toate,
S-au ridicat și pașii, s-au prefăcut în riduri,
Ca niște jurăminte străvechi, pe care, poate,
În arta mută a serii, primei iubiri, sau ție.
Le-am scrijelit în eu însumi, dar cine le mai știe?
Când au apus în boltă luceferii, cu toții,
Să nu cerșim alți aștrii stupidității nopți.
Câtă risipă pentru iubirea ce nu-ncape,
În vene, în tendoane. Vechi ziduri, peste care,
Stă umbra unei inimi, asemeni unei case,
Atinse de dezastru din carne până-n oase.
Autor: Ot.
De ce are nevoie un bărbat
Un bărbat nu are nevoie doar de iubire
prea multă sau prea puțină dragoste îl poate ucide
dragostea trebuie să fie undeva la mijloc
în primul rând, are nevoie de un loc în care să se poată întoarce
de o femeie pentru a face dragoste
(La urma urmei, marea iubire de altădată înseamnă să faci dragoste!)
mai are nevoie de un cal pentru a merge la luptă cu toate morile de vânt ale dimineților
și dacă este posibil, dar nu neapărat obligatoriu, de un loc de muncă
un cont bancar, fără limită de credit
loțiuni de bărbierit (after shave), pentru a scăpa de muștele agresive,
și nu în ultimul rând, de un pieptene
nu este deloc ușor să fii bărbat în zilele noastre
(întotdeauna a fost dificil!)
dar acum s-a ajuns la ultima limită
am devenit sclavii unor reflexe inconștiente
a unor obsesii
restrânse la bani și femei, pe scurt
un bărbat are întotdeauna nevoie și de puțină mângâiere
iar în final, ca tot omul, de un loc în spatele bisericii...
Ceasul de Har
Din catedra de peste nori
Dumnezeu privește prin catalog
Așteaptă elevii, ei tot întârzie
În lumea mare pertrec ei azi
Ei cer note mari și bunătate
Dar fac absențe și răutate
Nu vor să asculte de bunul profesor
Ascultă doar de pornirile inimilor.
El privește ceasul său de har
Se închide curând poarta mântuiri
Puțin mai amână judecata dreaptă
Pentru toți fii nelegiuirii.
-Am suferit destul să văd
Degradarea creației mele scumpe
Virusul neascultări creează prăpăd
Milioane de suflete pierdute în nepăsare.
-Eu v-am iubit pe toți la fel
De ce ați ales voi altfel ?
Am risipit atâta har pe voi
Și nu ați devenit oameni noi.
-Acum însă, voi veți da socoteală
Pentru fiecare nedreptate de odinioară
Veți primi răsplata întreagă
Risipit ați și ultimul gram de milă
Toată viața mi-ați respins bunătatea divină
Și Ma-ți tratat încă și cu silă.
disensiuni/9
la fereastră,
un bonsai de pin de pădure
limpezește
a cerului față.
÷
plane rotative de percepție
prind in tentacule
voința.
Astăzi noi slăvim sfânta Ta Înviere
Astăzi noi slăvim sfănta Ta-nviere ,
Cela ce ai pătimit spre a noastră mântuire,
Astăzi la Ierusalim Lumina se pogoară,
Îngerii din ceruri zboară ,
Spre pământ coboară .
Azi e mare sărbătoare ,
Hristos a înviat ,
Tuturor vă doresc :
UN PAȘTE BINECUVÂNTAT !
AUTOR : Rada Maria 6D
Destine
Nu-mi cere să-mi calc pe inimă. Nu-ți pot deschide din nou sufletul
din carapacea tristeții.
Mai lasă-mă un an să-mi oblojesc rănile
mi-ar fi imposibil acum să te privesc în ochi cu mintea limpede,
există încă prea mult sânge la locul faptei
și prea multă confuzie.
Încearcă să înțelegi că dragostea mea e în stare de șoc
sub perfuzie,
probabil că n-o să-mi mai revin niciodată,
copilul nostru se va naște orfan într-o zi de duminică,
tu nu vei accepta să-i tai cordonul ombilical cu care s-a sufocat în timpul travaliului
și nu te va putea obliga nimeni.
Îl vei ține în viață doar ca să-mi amintești ce s-a ales din dragostea noastră,
oamenii vor întoarce capetele după noi siderați
nu vezi în fiecare zi o femeie trăgând după dânsa placenta cu pruncul înăuntru...
.
Din volumul „Alb și Negru”, aflat în lucru
Gânduri
Vechi drumuri ce deodată s-au transformat în ziduri,
O iederă Ncâlcită le-a prins în cap pe toate,
S-au ridicat și pașii, s-au prefăcut în riduri,
Ca niște jurăminte străvechi, pe care, poate,
În arta mută a serii, primei iubiri, sau ție.
Le-am scrijelit în eu însumi, dar cine le mai știe?
Când au apus în boltă luceferii, cu toții,
Să nu cerșim alți aștrii stupidității nopți.
Câtă risipă pentru iubirea ce nu-ncape,
În vene, în tendoane. Vechi ziduri, peste care,
Stă umbra unei inimi, asemeni unei case,
Atinse de dezastru din carne până-n oase.
Autor: Ot.
De ce are nevoie un bărbat
Un bărbat nu are nevoie doar de iubire
prea multă sau prea puțină dragoste îl poate ucide
dragostea trebuie să fie undeva la mijloc
în primul rând, are nevoie de un loc în care să se poată întoarce
de o femeie pentru a face dragoste
(La urma urmei, marea iubire de altădată înseamnă să faci dragoste!)
mai are nevoie de un cal pentru a merge la luptă cu toate morile de vânt ale dimineților
și dacă este posibil, dar nu neapărat obligatoriu, de un loc de muncă
un cont bancar, fără limită de credit
loțiuni de bărbierit (after shave), pentru a scăpa de muștele agresive,
și nu în ultimul rând, de un pieptene
nu este deloc ușor să fii bărbat în zilele noastre
(întotdeauna a fost dificil!)
dar acum s-a ajuns la ultima limită
am devenit sclavii unor reflexe inconștiente
a unor obsesii
restrânse la bani și femei, pe scurt
un bărbat are întotdeauna nevoie și de puțină mângâiere
iar în final, ca tot omul, de un loc în spatele bisericii...
Other poems by the author
Iartă-mă,
Iartă-mă, căci am greșit.
Ajută-mă, căci m-am prăbușit.
De roată vieții am fugit
și iată-mă amăgit, frânt și obosit.
Ascultă-mă, căci eu nu mai pot.
Ridică-mă, căci cânt melodios.
Atinge-mă, simte răcoarea.
Caută-mă, și vezi culoarea.
Ia-mă și du-mă departe,
Strigă, căci încerc să-ți fiu aproape.
Vibrație
Alții mă judecă pentru culoarea mea,
Iar tot ce pot face este a îndura.
Mărturisesc că știu ce înseamnă
A fi altcineva,
Dar asta nu justifică
Plăcerea ta
Când mă folosești și te plictisești
De ființa mea care nu poate pleca.
Ador viclenia pe care mi-o oferi
Atunci când spui că ma iubesti.
Poate crezi că sunt de vină,
Iar eu iți dau dreptate
N-am curaj să mă duc în altă parte.
Poate îți e greu să înțelegi
Cu câtă luciditate
Chiar cred că m-a iubit mai mult de jumătate.
Artificialitatea de care dai dovadă
Chiar a ajutat
Să descopăr pasiunea
De care am uitat.
Mărturisesc că-mi e rușine
Să dau înapoi
Și să arât lumii
Că poate m-am înșelat,
Abuzul și violența ta
Chiar m-au ajutat.
Iartă-mă,
Iartă-mă, căci am greșit.
Ajută-mă, căci m-am prăbușit.
De roată vieții am fugit
și iată-mă amăgit, frânt și obosit.
Ascultă-mă, căci eu nu mai pot.
Ridică-mă, căci cânt melodios.
Atinge-mă, simte răcoarea.
Caută-mă, și vezi culoarea.
Ia-mă și du-mă departe,
Strigă, căci încerc să-ți fiu aproape.
Vibrație
Alții mă judecă pentru culoarea mea,
Iar tot ce pot face este a îndura.
Mărturisesc că știu ce înseamnă
A fi altcineva,
Dar asta nu justifică
Plăcerea ta
Când mă folosești și te plictisești
De ființa mea care nu poate pleca.
Ador viclenia pe care mi-o oferi
Atunci când spui că ma iubesti.
Poate crezi că sunt de vină,
Iar eu iți dau dreptate
N-am curaj să mă duc în altă parte.
Poate îți e greu să înțelegi
Cu câtă luciditate
Chiar cred că m-a iubit mai mult de jumătate.
Artificialitatea de care dai dovadă
Chiar a ajutat
Să descopăr pasiunea
De care am uitat.
Mărturisesc că-mi e rușine
Să dau înapoi
Și să arât lumii
Că poate m-am înșelat,
Abuzul și violența ta
Chiar m-au ajutat.