Coрilaria

 în zori m-am trezit cu tot cerul albastru peste mine

cu Soarele sprijinit de-o tâmplă, iar Luna de cealaltă,

mă învăluiseră toate constelațiile despre care-mi povestise bunicul

cu o seară-nainte,

Carul Mare tras de cei doi boi speriați din cauza unui  urs ,

Carul mic, un fel de grapă de nivelat, în jurul căreia se învârtea tot cerul,

Ursele,

Pleiadele sau cele șapte surori nefericite,

bunicul  nu auzise despre Hisperiade, despre Hyas, Zeus sau Dionysos,

el vedea doar o simplă cloșcă cu pui,

Hyadele în  forma de V,care se văd  în lunile ploiase de noiemmbrie

și mai, Ploioasele,

mai puține decât cloșca și puii bunicului,

Scaunul lui Dumneze , cinci stele în formă de W, pentru odihna celestă, însă nimeni nu aflase nimic despre lacrimile reginei Cassiopeea, care-și plânge frumoasa fiica, Andromeda, devenită consoarta lui Perseu,

aflată alături de dânsa pe cer, într-un pătrat  strălucitor,

Vânătorul , adică Orion, plecat în căutarea Pleadelor, trei stele în linie, aliniate perfect cu piramidele din Gizeh și cele din Teotihuacan și având legătură cu Osiris, zeul Morții, înconjurat de Câinele Mare și Câinele Mic, care-l însoțesc pe vânător în lupta cu Taurul, cărora li se alătură și Iepurele,

Sfătuitoarea sau Triunghiul de vară – poarta stelară, care deapănă cele mai frumoase povești cosmice,

Soarta, celălalt triunghi, al iernii,

Pisices, Peștii, șapte stele în cerc,amintind despre Venus și Cupidon, care se transformaseră-n pești pentru a scăpa de monstru Typhon și anunțând echinocţiul de primăvară,

bunicul mai văzuse și altele constelații, pe care le văd toți oamenii, de altfel,

Porumbelul, Dulăul și Cățelul, Balena, Țapul, Arcașul și Scorpia,

Cântarul, Fecioara, Calul, Sarpele, Hora, Vizitiul sau Jgheabul Puțului,

dintre toate îi plăcuse Nebuloasa din Andromeda

unde mi s-a părut că-l văd astă noapte făcându-mi din mână

dintr-o caleaşcă trasă de îngeri…

unii  încep cu sfârșitul poveștii

chestia asta cu viața și lumea este o mizerie

victima sărută mâna călăului  

criminalul se întoarce la locul faptei

rupându-și hainele de pe dânsul

plângând în hohote

negustorii de carne vie

merg duminica la biserică

nebunii cu grupa de sânge AB(IV)

( grupa lui Isus Cristos!)

scăpați din ospicii

împart dreptatea în justiție

nimeni nu mai este interesat de mecanica lui Hook

cu privire la deformarea sau alungirea lucrurilor

în funcție de o forță elastică K

denumită constanta lui Kafka

de absurdul voluptos al vieții în care trăim

fără nicio logică

suntem singurele ființe care merg în două picioare

împotriva legilor gravitației

și nu este în regulă

nu este în regulă nici moartea

ca singura variabilă admisă în toate disciplinele existenței

presupoziția potrivit căreia legile materiei sunt inalterabile

nu au suport în timpul existenței noastre

totul e deșertăciune

cum spune eclesiastul

prefațând începutul poveștii…

Adesea vedem dușmanii în lucruri,

Don Quijote îi văzuse în morile de vânt

care măcinau grâul în Consuegra,

 pe unde trecuse și El Cid, mâncătorul de mauri,

erau duhurile rele din farmece,

uriașii din poveștile copilăriei cu cel puțin patru capete,

castelanii sângeroși și cavalerii rătăcitori din La Mancha,

exact ca acum,

unii spun că dau pensii bătrânilor

( în alte timpuri și locuri bătrânii era omorâți cu pietre,

aruncați din copaci sau lăsați să moară de foame!)

alții spun că nu mai sunt bani pentru aceștia,

statul de drept e ca strecurătoarea bunicii

( Dumnezeu s-o ierte!),

iar eu, poetul, Cavalerul Tristei Figuri,

fierb în suc propriu

la etajul cincisprezece.

Peste o sută de ani

dacă mă va mai găsi cineva

va zice că am murit din cauza caniculei...

există riscul ca într-o zi oglinda mea să se spargă

și să nu-mi mai regăsesc chipul dimineața

în zori

ar fi cumplit

mi-ar fi foarte greu să mă recompun din o mie de chipuri

deformate grotesc

într-unul singur

nu m-ar mai cunoaște nimeni

nici chiar eu

în fiecare zi mă privesc în oglindă

încercând să mă conving că n-am dispărut peste noapte

odată cu ultimul vis

.

e clipa mea matinală de regăsire cu mine însumi

care-mi dă curajul să-nfrunt încă o zi

.

mă strecor din casă printr-o mare învolburată de chipuri

niciunul nu seamănă cu celălalt

imaginea lor mă urmărește obsesiv

pe o tablă de șah cu piese de sticlă

ricoșind ca ca un glonț de retina pisicii

(traversată de un șoarece)

în creier

.

e atâta învălmășeală printre circumvoluțiuni

încât mi se strepezesc dinții

.

o parte din mine adună cu obsesie

chipuri de oameni

o altă parte le-ngroapă în memorie

sau le șterge

nu știu de ce se întâmplă toate aceste lucruri

nu există însă necaz mai mare decât să spargi o oglindă

și să-ți vezi sufletul făcut țăndări…

Te tot prefaci ca esti bine, dar nu esti

De asta pe site-ul asta iti scrii propriile povesti.

în noaptea aceasta albă și neliniștită

ca un zbor de lebădă

mai lungă decât toate nopțile anului

care își dă sufletul

am uitat colivia cu păsări măiestre

deschisă

mă întorsesem o clipă în timp

nu mai mult de o clipă

însă destul ca să rămân fără nicio pasăre

înconjurat de liniște

de sloiuri reci de liniște

singur

de mâine va trebui să-mi caut alte păsări măiestre

frumos colorate

nu pot lăsa colivia goală

cele mai multe au plecat spre alte meleaguri

răsfățate de Soare

cele care au rămas s-au ascuns prin scorburi

din calea frigului

nu-i simplu deloc să găsești o pasăre măiastră

în mijlocul iernii

îmi spune Dolores

mai ușor găsești o femeie

care să-ți mângâie fruntea

în liniște

să-ți dăruiască o colivie de aur plină de vise

cât o mie de păsări măiestre

haide

mai bine

să ne resetăm inimile

la zero și un minut

să desfacem ultima sticlă de șampanie

și s-o luăm de la capăt...

Dragostea de mama

de рragul рarintesc,

iti zic a mia oara 

cat de mult eu te iubesc

Multe amintiri,

le am in acea casa,

cand toata familia 

stateam la acea masa.

mii dor de el,

de рragul рarintesc,

cand ma duc acolo,

de familie imi aminesc.

mii dor de рainea mamei,

facuta la cuрtor,

tot cei in casa aia,

de tot imi este dor.

si vreau sati zic si tie,

sa рretuesti ce ai,

sa nu te rogi sa рleci,

cale inaрoi n-ai.