1  

EU TE IUBESC…

    Eu te iubesc, fără să am habar,
    În sunetele triste, duioase, de sitar,
    Străluminând în raza unui star,
    Ecouri stinse-n râuri de cleştar... 
    
    Eu te iubesc, fără că tu să vezi,
    Imensele câmpii de lanuri verzi,
    În mintea ta, continui să visezi,
    La adierea fină-a unei după-amiezi... 
    
    Eu te iubesc, fără ca tu să ştii,
    Că strugurii s-au copt de mult în vii,
    Sub cerul plin de umbre ivorii,
    Precum sunt trase brazdele-n câmpii... 
    
    Eu te iubesc, fără că tu să vrei,
    Şi nu pun preţ şi nici măcar temei,
    Pe vorba rea a celor "grei",
    Ce nu-s decât o bandă de mişei... 
    
    Să mă iubeşti, fără că eu să ştiu,
    Că-mi irosesc cuvintele-n pustiu,
    Că n-am fost suficient de grijuliu,
    La soare, ţărm, şi valul auriu… 


Category: Love poems

All author's poems: Shadow Man poezii.online EU TE IUBESC…

Date of posting: 4 February

Added in favorites: 1

Timp de citire: ~2 min.

Views: 1197

Log in and comment!

Other poems by the author

DE TINE NU-MI E DOR...

Ți-aș spune totul în cuvinte puține:
Nu-mi este dor de tine...
De nepăsarea ta, care știi că mă doare,
Să rătăcesc pe-ale minții mele coridoare...

Acuma îți scriu că de tine nu-mi e dor...
Cu fiecare zi, petrecută fără tine, mor:
Inutilă bătaie de inimă - o durere în plus -,
Asta-i starea în care, lipsind, m-ai adus...

Așa că nu-ți voi trimite-aceste gânduri,
În care te-am risipit într-o mie de rânduri...
Și nu știu cum să-ți spun că nu mi-e dor,
Cu fiecare zi, înstrăinat și singur, mor...

 

More ...

Aventuri din cătănie III

- Stai pe loc! Nu mișca! Parola!, urlu eu în poziție regulamentară și cu arma îndreptată amenințător spre inamic, măcar că, deși în post, aveam doar muniție defensivă, iar arma mea decalibrată ar fi putut, doar-doar, să rănească cel mult ușor vreun "viețaș" aflat în pușcărie, clădire învecinată cu gardul unității...

- Bă ești nebun! Suntem noi: Lorand și Lorant! Ce parolă? Ți-am adus o "săniuță" (pentru necunoscători, "săniuța" era cea mai ieftină, dar și cea mai puturoasă votcă din lume!).

-Aaaa! Lolek și cu Bolek! De ce nu ziceți așa? Lăsați "săniuța", că-i frig al dracului și-am înghețat... Când vine boul ăla de D., să mă schimbe?

- Mai ai o oră! Da' ne-am gândit să ne luăm câte-o "săniuță", că închidea la chioșc...

- Bine v-ați gândit! Hai noroc!, mai zic eu și ciocnind cu ei sticluțele... Da' ceva țigări, aveți? Că le-am terminat pe-ale mele de-acu o oră...

- Avem!, zic ei servindu-mă fiecare cu câte-o țigare...

Îi privesc cum se îndepărtează pe cărarea brumărită de lumina lunii, molcom, ca doi șoricei îmbrăcați în ținută militară. "Simpaticus specimenus", gândesc eu. Și chiar erau de treabă ungurii ăștia doi, căci îmi erau tovarăși de suferință și chiar mai de gașcă decât alți tovarăși români cu suflet hâtru...

Trag din țigare un ultim fum și arunc chiștocul, privindu-i dâra roșie de la înălțimea postului. Mai trag o dușcă de săniuță și încep să cânt:

"Vino mamă să mă vezi, 
Vin' la unitate,
Îmbrăcat în haine verzi,
Cum le fac pe toate..."

- Așa, așa, colega! Că bine le zici..., îmi răspunde un "viețaș", de după zăbrele.

- Colegi pe dreacu'! Eu sunt pe șase luni, tu ești pe viață!

"Viețașul" tace... Se lasă o liniște înfiorătoare... Urmăream cum doi pușcăriași își transferau "bunuri" între ei, punându-le în șlapi atârnați de sfoara întinsă între gratiile de la celulele lor învecinate, improvizând funicularul... Deodată aud zgomot...

- Stai pe loc! Nu mișca! Parola!, urlu eu luând iarăși poziția amenințătoare, în râsetele tembele ale pușcăriașilor...

- Bă, eu sunt!, zice boul de D., căci îi recunoscusem statura bondoacă și mutra în lumină lunii...

- Nu-mi pasă! Te găuresc, să moară mama!, îi zic eu împungând aerul amenințător cu baioneta de la armă.

- Vulturul! Parola este "vulturul"! Ce dracu' ai, mă? Ești băut?

- Răspunsul meu este "condorul"! Să-ți stea în gât!, zic eu coborând din post și îndreptându-mă către clădirea gărzii.

Ajuns acolo, mă întâmpină soldatul Mândrilă. El era "viețașul" unității, care fusese pedepsit cu șase luni de "bulău", fiindcă își părăsise postul, ca să-și cumpere de la chioșc un pachet de țigări și o "săniuță". Din păcate pentru el, o inspecție inopinată a OSU, a găsit în post doar arma, frumos rezemată de ghereta postului, că doară nu era să sară gardul unității către chioșc cu arma-n spinare, nu? Problema e că arma avea muniție adevărată și s-ar fi putut întâmpla o nenorocire dacă arma ar fi încăput pe mâini nepotrivite și ar fi fost furată...

Dar Mândrilă era zen, și văzându-mă înghețat bocnă, mă eliberează de armă și cartușe, le așează frumos în rastel și-mi aduce o cană din tablă de inox plină vârf cu ceai fierbinte și dres cu... bromură de potasiu, că de..., eram în armată nu?

Soldatul D., zis și "Boul", era un tovarăș de trupă cu noi, nu prea agreat, fiindcă era unul dintre "piloși". Încă de la început a fost antipatizat de către toată lumea, fiindcă era un înfumurat care își dădea aere de mare karateca. De formație profesională, era profesor de fizică, maximul lui de performanță fiind o medalie de bronz la un campionat județean, și un genunchi dislocat care îl trăsese pe linie moartă, înafara circuitelor sportive. Fiind însurat, locuind în oraș și având cum spuneam pile, pleca acasă odată cu "cadrele", și pe considerentul ăsta era urât de către noi și mai tare.

Până la depunerea  jurământului, fiind în consemn, a trebuit să doarmă în cazarma unității, slavă Domnului!, că nu în același dormitor cu mine, fiindcă citise el într-o carte despre codul bushido al samurailor - probabil singura carte citită vreodată în viața lui de grobian - că dimineața, ca să te eliberezi de toate energiile negative, trebuie să urli din toți rărunchii.

Îl auzeam prin perete cum urla, fix cu cinci minute înainte de "trezirea" făcută de gornistul unității, aproape că îți puteai regla ceasul după el, neratând nicio zi, încât ceilalți tovarăși din dormitor cu el, îi puseseră gând rău, făcând tot felul de planuri, care mai de care mai fanteziste, cum să-l reducă la tăcere, fiindcă cinci minute de somn în plus în armată face diferența...

Până la urmă tot laxativele administrate pe furiș în mâncarea și în ceaiul lui, a fost soluția cea mai bună, fiindcă,"boul" ajunsese să doarmă pe budă... iar noi ne-am recăpătat cele cinci minute de somn de care aveam cu toții nevoie...

În ultimul careu, cu o zi înainte de eliberare, am primit de la col. Pricope livretul militar, cu o strângere fermă de mână din parte-i și cu recomandarea să nu uităm "gustul" armatei, iar peste ani să ne amintim doar de lucrurile bune și frumoase, precum camaraderia, legăturile de prietenie pe viață, că doar am mâncat cu toții fasole făcută la aceeași marmotă...

După ceremonie, ne-am retras către dormitoare să ne strângem lucrurile, să ne îmbrăcăm în haine civile, să predăm sub semnătură efectele militare avute în dotare, și să ne pregătim pentru o ultimă noapte petrecută în cazarma unității care ne fusese "casă" timp de șase luni...

Eu mi-am strâns lucrurile, puține de altfel, care mi-au încăput într-un rucsac nu prea mare, amintindu-mi de "sfada" scurtă avută cu taică-miu la înrolarea în armată:

- Ba ai să iei cu tine geamantanul de lemn! Nici nu încape discuție! Eu l-am avut în armată, bunic'tu l-a avut cu el în război! Cine a mai auzit să plece în armată cu un rucsac? Ăia o să-ți fure tot p'acolo!

- Ce să-mi fure? O pereche de chiloți și-un maieu? N-au decât!, am zâmbit eu și rupând o tradiție de două generații...

Evident că în ultima seară de cătănie s-a lăsat cu o beție cruntă, Voicu ne-a băgat pe toți sub masă, iar pe la trei dimineața, ne-am retras în dormitoare pentru câteva ore de somn, însă Boul, muci de beat, începuse să tragă de paturi urlând că în ultima noapte din cazarmă nimeni nu doarme, trebuia să fie în viziunea lui o noapte albă, în care să bem și să ne juruim între noi "frați de sânge", ba chiar să ne facem cu toții același tatuaj, cu deviza "Semper fi", știa el un salon...

Evident că nu l-a băgat nimeni în seamă, fiind amorțiți cu toții de la băutură, însă dimineața la "trezire", am văzut cu toții cum Boul, în locul tatuajului mult dorit, s-a ales cu dinții din față ciobiți, întrucât căzuse cu botul de marginea de fier al patului atunci când i s-a rupt și lui filmul... 

Iar acum la poza de final, parcă arăta mai mult a măgar, decât a bou...

După ultimul apel, la care mi s-a părut ciudat să nu-mi mai fie strigat numele și să nu mai răspund cu "prezent", ne-am luat rămas bun, strângându-ne mâinile "bărbătește" între noi. Apoi mi-am luat rucsacul și am ieșit pe poarta unității, aruncând în urmă o ultimă privire...

Soarele dădea să apară anemic, pe un cer îngreunat de nori pufoși de zăpadă. Începuse să fulguiască încetișor, și cumva, într-un mod inexplicabil, deși gustam din nou libertatea civiliei, încercam și un oarecare sentiment de regret. 

Încheiasem un capitol din viața mea, peste un an aveam să mă însor cu "mândruța" mea care mă așteptase răbdătoare, peste trei ani aveam să avem și un copil...
 
Atunci nu știam toate acestea, doar priveam în trecere dincolo de gard, către zidurile bisericii de unitate militară, care erau pe jumătate construite... Și abia atunci mi-am dat seama ce "ctitorise" timpul pentru mine: un răgaz de șase luni, în care nici nu m-am prostit, nici nu m-am deșteptat, nici nu m-am făcut mai "bărbat", dar care m-a așezat, cumva, în viitorul meu... 

Și, poate pentru prima oară, am simțit atunci libertatea nu doar ca pe un cuvânt, ci ca pe un răgaz de a fi eu însumi, așezat, chiar și pentru o clipă, în propria mea poveste. 

Biserica s-a desăvârșit și a fost sfințită anul următor, însă n-am găsit niciodată cale s-o vizitez și pe dinăuntru. Dar poate că acea zi nu este prea departe, o zi în care pentru mine n-o să fie o simplă vizită, ci o întoarcere. Voi intra liniștit, fără grabă, fără uniformă, fără AMR… doar eu, cu tot ce am devenit între timp.

Și poate atunci o să înțeleg pe deplin că n-am fost doar martor la ridicarea unei biserici… ci am fost, fără să știu, parte dintr-o construcție mai tăcută: a mea.

More ...

O poveste cu un capsator

Trebuie să-ți povestesc despre asta... Simt nevoia să-ți povestesc despre asta... Este o întâmplare... dar mai bine te las pe tine să decizi dacă ți-a plăcut sau nu, căci numai tu poți fi criticul meu numărul unu...

Împreună cu câțiva colegi de facultate, ne-am hotărât într-o vară să facem o escapadă de câteva zile în capitală, la niște prieteni de-ale unor cunoștințe, de-ale unor colegi, știi cum e, oameni buni din categoria celor care puteau să ne suporte cu cazarea câteva zile, așa, cu ceva "atenție" cuvenită din partea noastră, mascată sub forma delicată a unor sticle pline cu... vin fără etichetă!

Ne-am urcat veseli nevoie mare, într-un tren personal, fiindcă aveam reducere de studenți, și după vreo opt ore!, ne-am trezit în capitală, încercând să dibuim ce mijloc de transport în comun ne-ar trebui să luăm până la cazare. După multe și îndelungi deliberări, ne-am hotărât totuși să ne înghesuim cu toții câți eram într-un taxi, fiindcă cazarea era departe și ar fi trebuit să țopăim când cu metroul când cu tramvaiul...

Ajunși la destinație, ne-am lăsat rucsacele și țup! ne-am băgat la o terasă, unde am comandat pizza și bere, căci ne era foame de pe drum dar mai ales sete, fiindcă afară era o căldură mare pe care n-o puteam ostoi altfel. După ce ne-am pus burțile la cale, și după ce am mers cu câteva tramvaie (plătite mai mult sau mai puțin), am ajuns în "buricul târgului", pe cel mai larg bulevard, "Champ-Elizee-ul" capitalei cu magazine de fițe de-o parte și alta, la care ne uitam cu jiind, căci oricum nu ne puteam apropia de prețuri, noi fiind studenți cu buzunarele de la pantaloni întoarse pe dos...

La un moment dat, cum stăteam cu toții pe câte-o bordură - căci nu erau bănci prin apropriere - și savuram câte o țigară, unul dintre noi se ridică brusc în picioare gata să mergem spre Grădina Botanică, dar dintr-o dată auzim cum îi crapă turul pantalonilor la spate, de i se vedeau budigăii albi pe dedesubt, acu' ce să facem? - că nu putea omu' să meargă rupt în... spate pe ditamai bulevardul!!!

În apropiere, era o librărie, iar mie-mi vine ideea salvatoare să cumpăr un capsator cu care să-i dreg vremelnic pantalonii. Zis și făcut: plătesc o avere pe capsator, îl iau pe împricinat și împreună intrăm într-un bar, căutând toaleta bărbaților. Ajunși înăuntru, omu' își dă pantalonii jos rămânând în cămeșă și chiloți, iar eu m-am apucat să-i capsez pantalonii întorși pe dos, pe cusătură ca să nu se cunoască... La un moment dat, ușa se deschide, și un individ între două vârste dă să intre, ne vede, îi pică literalmente fața, văzându-mi amicul fără pantaloni, iar pe mine cu pantalonii lui în mână, își cere subit scuze și pleacă precipitat trântind ușa!

Nu știu ce și-a imaginat individul când ne-a văzut așa, dar noi am ieșit pe brânci din bar, râzând cu gura până la urechi, ținându-ne cu mâinile de burtă și povestindu-le și celorlalți din gașcă, printre lacrimi și hohote de râs, pățania noastră!

După ce ne-am potolit, am vizitat pe rând, zona veche a Bucureștilor, Muzeul Național de Istorie, Atheneul, Intercontinentalul, Piața Romană... Spre seară, din preumblările noastre, nu știu cum ne-am nimerit, dar ne-am aflat pe străduțele înguste și întunecoase de pe lângă piața Matache - cea rău famată - și chiar am prins oareșce viteză, mai ales când am văzut niște umbre dubioase care-și sticleau șișurile în lumina plină a lunii... Norocul nostru cu un troleibuz târziu care a oprit cu generozitate lângă noi, culegându-ne sufletele îngălbenite de frică:

-Urcați degrabă băieți, că nu-i de voi pe-aicea, la ora asta!, ne spune șoferul cu țigara stinsă în colțul gurii și șapca soioasă dată pe ceafă... Că altfel vă albesc oasele în apele Dâmboviței!!!

Tremurând din toate încheieturile, am mulțumit cu gurile uscate iască de frică, lăsând șoferului un bacșiș gras din tot mărunțișul nostru, și cum stăteam noi așa amărâți, uitându-ne unii la alții, auzim la radio, la știrile de noapte, că s-au găsit rămășițe umane plutind într-o valiză pe apele Dâmboviței, de ni se ridicase de frică părul pe ceafă ca la urși!!!

Deodată lui Lalu îi crăpă din nou turul pantalonilor, iar noi izbucnim isteric în râs, văzându-l cum se chinuia să-și acopere goliciunea, iar șoferul ne privea prin oglinda retrovizoare cu suspiciune, gândindu-se probabil că ne pierduserăm mințile de frică.

Mai am și acum capsatorul cu pricina..., m-a însoțit peste tot, oriunde m-a purtat cariera, ca un vasal credincios, iar în momentele mele grele, de cumpănă, era suficient să mă uit la el și să zâmbesc amintindu-mi de cum i-am capsat lui Lalu pantalonii într-o toaletă și mai apoi, cum îi zburau capsele în lumina slabă a troleibuzului atunci când i-au crăpat pantalonii a doua oară!

More ...

PESTE LACUL DINTRE CODRI

    Peste lacul dintre codri, 
    Mândră, luna-i adunată, 
    Peste munţi, înalţi şi sobri, 
    Raza albă, îşi arată. 
    
    Iar din ape, ca o zână, 
    Tu răsari precum o stea: 
    Susur alb, fără de vină, 
    Trup de marmură-i şoptea. 
    
    Printre norii ce dansează 
    În licoarea parfumată, 
    Luna, păru-i luminează, 
    Aurindu-i tâmpla mată. 
    
    Fără zgomot, fără umbră, 
    Fiindcă n-ar fi-ntâia oară, 
    Hoţul, cu privirea-i sumbră, 
    În crâng verde, se strecoară.
    
    Iar pe când domniţa doarme, 
    Furişându-se-n grădină, 
    Fără să îi lase urme, 
    O sărută, în surdină. 
    
    Dimineaţa, când apare, 
    Iar domniţa se trezeşte, 
    (Cine-o sărutase oare?) 
    Căci senin el îi zâmbeşte!

More ...

AICI...

    Aici sub praful acesta profund, 
    Pe hârtiile acestea,
    Am scris despre nori,
    Despre tine şi cer,
    Despre ochii tăi.
    
    S-au adunat în timp 
    Mii de cuvinte,
    Prin care-am încercat,
    Să-ţi spun, de fapt 
    Ce puteam să-ţi spun,
    În două cuvinte...
    
    Dar vorbele zboară,
    Şi peste timp,
    Rămân doar cuvintele scrise,
    Şi vreau să-ţi aduci aminte,
    Să nu uiţi, această mare,
    Acest apus, acest sărut...

More ...

TE VOI VISA

    Se făcea că noi doi ne plimbam pe vreme bună,
    Pășeam pe stele, către-o margine de lună,
    Și-ntruchipați într-o lumină sacră, albă,
    Am întregit cu încă două stele a bolții salbă…
    
    Tu m-ai privit așa cum mă priveai ades:
    Senin și fără umbre, sau alt subînțeles.
    Iar eu, cu mine, te-am cuprins încă odată,
    Timid, nedându-ți drumul niciodată...
    
    Și când zburam înalt, prin stolul de egrete,
    Dansând un cosmic dans fără regrete,
    Pe-o muzică nepământească și divină,
    Ne minunam de aripile noastre de lumină...
    
    Și-am rătăcit prin cerul fără margini,
    Lăsând în urmă nescrise, albe pagini,
    Ținându-ne de mâini, pășeam tăcuți pe nori,
    Pe drumuri de lumină, spre veșnicie-n zori...
    
    (Partea a lll-a, Ciclul „Căutări”)

More ...

Poems in the same category

Un alt te iubesc

 

Credeai că dragostea își schimbă forma

Ori conținutul

Sau jurământul,

Ori portul ce iese din tradiția ei milenară,

Din sate si comune unde iubirea se păstrează fără să moară?

Desigur,tu ești iubirea cea curată,

Frumoasa mea!

De vei pleca să știi că zile multe n-am!

Eu sunt pribeagul ce-și caută iubirea rătăcită

Și să nu crezi că mint vreodată cand vine vorba de amor,

Tu fiind aceea,dulce regăsire,

Ce n-o pot opri!

Te vreau a mea știind că nu ești de vânzare,

Neprețuită ești dar te doresc prea tare

Cum să renunț?

Mai bine moartea cea urâtă,

Decât o fugă rușinoasă...

Aștept victoria și lupta glorioasă,

Să-ți pot răpi pe veci amorul sacru,

Ce nu-i de împrumut sau lesne de primit,

Cer zeilor putere și îndurare,

Să te câștig pe veci

Să-ți fac sfânt de iubire legământ!

(2 feb 2024 Vasilica dragostea mea)

 

 

 

 

 

More ...

Ecou

Te auzi ca un ecou,
Dar te simt ca pe o șoaptă,
Nu mă chemi când iți e rău,
Și nici când viața e nedreaptă.

 

Te temi să nu te părăsesc,
Nu orice floare are spini,
Prin tine mă regăsesc,
De ce aș vrea sa fim străini?

 

Nu e prima zi de aprilie,
Nu te mint când zic că-mi pasă,
Numește-mi brațele familie,
Dacă te simți in ele acasă.

More ...

NIMIC NU-I NOU...

Eu te-am privit cu același pas șovăitor,
Pășind pe-același veșnic și înflorit covor,
Cu-același zâmbet înmulțit de-a lacului oglindă,
Ai luminat din nou aceeași veche tindă...

Pe-același țărm cumplit de dantelat,
Striveam același val albastru, înstelat,
Cu-același cer de-opal și-aceeași lună plină,
În suflet te-am privit cu-adâncă vină...

Căci te-am umbrit cu-aceeași inimă adâncă, 
Cu-aceeași patimă de neclintită stâncă,
Ce ocrotește valul ce i se risipește la picioare,
Nimic nu-i nou pe lume sub același palid soare...

 

More ...

Nu mă judeca iubire,

 

 

Nu mă judeca iubire,

Că nu îți ofer mai mult,

Am atâta trăire in mine, 

Te protejez de ce simt acum.

 

Nu mă judeca iubire,

Ce simt e profund și adânc,

Pot să îți ofer ca stare,

Protecție de tot ce-am ales în al meu drum.

 

Nu mă judeca nici mâine,

Când fug retrasa-n apus,

Eu mă refugiez in mine,

De tine durerea-mi ascund.

 

Nu mă judeca iubire,

Când tac și plâng pe ascuns,

Aleg să rămân doar cu mine,

Să-mi fiu eu leacul la tot ce-a durut.

 

Nu mă judeca iubire,

Când la distanță de mine te țin,

O clipă să stau doar cu mine,

Spre tine să vin când râd,nu când plâng.

More ...

Viața nu e un joc!

Nu e ușor să spui, da te iubesc,

Când gândul tău e la alcineva,

Iar când în joc e inima si nu mintea,

Degeaba-ncerci să simulezi ceva

 

Să-i zici despre a ta nouă iubire,

Când în minciună lângă ea trăiești,

Îți trebuie curaj și multă asumare,

Când nu la preot și către ea..te spovedești

 

Nu te ascunde și fi plin de morală,

Când știi că ai călcat totu-n picioare,

Și nici nu te-amăgi că ea nu simte,

Când minți, dar îi trimiți în dar o floare

 

Mai bine nu întârzia să-i spui,

Că ți-ai aflat dragostea altundeva,

Va înțelege și-n timp te va ierta,

Când inima-i va bate pentru cineva

.............................

E greu în viața să mărturisești,

Un adevăr ce are capul spart,

Iar prin minciună când trăiești,

Jocul se-ncheie și sah mat...primesti!

 

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

 

 

 

 

More ...

IUBESTE

Iubeste fie ca versi lacrimi, fie ca nu

Iubeste din toata inima si cu tot sufletul

Pana iubirea aia te face sa te simti sub infulenta unu drog

Cand omul de tine e cel ce provoaca dependent

IUBESTE, doar o viata avem

Maine si poimaine pot fi doar un mic poem..

Doar presupuneri si nimic mai mult

In care eu am iubit si tu nici atat...

More ...

Support Poezii Online

Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.

Thank you for helping poetry live on. 🤍