S-a Ofilit…

Și-al lor izvor tânjește

în marea de-ntuneric

după izul de lalele

din coastele-nverzite.

el îi sărută sânul gol

și ea șoptește-amurgul,

iar viața din ei se-nalță

spre orizontul gol.

În munți suflul ajunge,

printre lalele strivite

de sânul alb și gol.

Izvorul lunii izbucnește

cu sunete vivace,

dar cu răsunet gol.

Ea e doar ecou și el

doar nepăsare

pe ast podium gol.

Dar al lor izvor tânjește

în marea de-ntuneric

cu suspin domol.

Stăteam sub luna plină,

Amândoi privind la stele,

Uitându-ne unul la altul, într-o atmosferă atât de lină,

Ochii ni se întâlneau printre ele.

Eram la început de tot,

Un sentiment de netrăit...

Și aș face orice ca să pot,

Să fac acel moment de neclintit.

val de raze scânteietoare

aplecându-se smerite

pică ușor pe chipul tău

de-o splendoare neasemuită

iar din privirea ta…șiroaie

de lacrimi limpezi ce se scurg

s-au așternut pe iarba moale

unde acum flori au crescut

și toate rănile deschise…

tu pe toate le-ai cusut

te-am găsit din intamplare

ingenuu, fără cusur

și-ți declar dragostea fără ezitare

privind spre cerul azur

Atât timp cât va mai fi,

Universu'-şi va aminti

De orice floare neînsemnată,

Ce a existat vreodată.

Nu o va uita nicicând

Că a fost pe acest Pământ,

Chiar dacă numai şi-o seară

A-nflorit până să piară.

Cu atât mai mult pe tine

Veşnic te va ţine minte

Iubito, ce-n al meu gând

Ai înflorit ani la rând.

Iubito dă-mi mâna

Mâna ta dreaptă,

Să ți-o sărut într-una,

Ca un nebun..

Privește cerul de noapte

Se vede Luna

Ascultă vântul,

Vine furtna,

Se-adună roată norii-ncruntați,

Frumoasă-i natura ce joacă într-una,

Piese de teatru fără actori!

Iubito nu-ți fie teamă

E vremea noastră

Strigă într-una despre amor...

Ne știe bine,

Strigă pe nume,

Nici că ne pasă

De gura lumii ori altceva...

Moară rușinea,vină curajul

Asta-i povestea ce-o să rămână

Ca mărturie dar nu se știe...

Iubirea noastră pe timp de seară,

Dansează ritmic un dans pe sârmă,

Cum e la circ,

Și poartă titlul ce-i fără vină

Iubire nocturnă,

Așa am să-i zic!

(27 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Oh suflet drag... ,

Cât timp mai este nevoie să te aștept ? 

Să fi cu mine , să mă înțelegi

Să mă iubești ....

Să vi cu mine în marea mea de haos 

Să ne vegheze luceferii nopții

În de mult uitate vorbe și emoții

Care te fac să trăiești,

Să respiri,

Să zâmbești,

Cu aripile întinse spre orinzontul larg 

Împreună să fiim...

Să vedem o lume noua a fericirii

În care tot ce contează este trăirea 

Pe vârf de munte,

Pe nispul marii,

La apus, 

La răsărit,

În brațe să mă tii 

Și bucatele de suflet să adunam 

Pentru a-l face rai mereu .

Călăuzește-mi pașii pe drumul cel bun,

Ajută-mă să fac doar ce este bine,

Cu bunătate și iubire, mereu să răspund,

Să văd frumosul, când în față am doar ruine.

Iartă-mă, Tată, pentru lucrurile rele ce uneori le cuget,

Pune-mă să plătesc, atunci când greșesc,

Să răspund la ură mereu cu un sincer zâmbet,

Frații și surorile, oricum ar fi, să îi iubesc.

Dă-mi ochi să văd lumina chiar și-n întuneric,

Să nu judec omul când e rătăcit,

Să port răbdare-n suflet, când sunt obosit,

Și-n loc de ceartă, pacea să o fi oferit.

Să fiu un sprijin pentru cei ce cad,

O mână caldă celor ce plâng în taină,

Să nu-mi pierd nădejdea când drumul pare terminat,

Și să aleg cărarea ce duce spre lumină.

Când voi rătăci, să-mi amintești de Tine,

Să-mi fii în suflet far și călăuză-n vânt,

Să nu mă tem de ploi, nici de furtuni străine,

Să-mi fii Tu drumul, pacea și al vieții cânt.

Cine sunt eu, te întrebi oare?

Sunt cel ce împarte bucăți din sine,

…Pentru fiecare.

Un ecou tăcut, visător sub stele,

Țesând prin întunericul nopții cărări ce duc

…Spre ele.

Căutând mereu adăpost pentru gânduri,

Pe foile vieții universuri se nasc

…Prin rânduri.

În oglinda timpului mozaicuri nesfârșite se reflectă,

Fragmentate în mii de gesturi, într-o lume

…Imperfectă.

Pe pânza sorții, viitorul se pictează,

Speranțe, dezamăgiri și visuri, încetișor

…Se conturează.

În acest tablou al vieții, fiecare pată de culoare

În focul pasiunii, se topește precum

…O lumânare.

În liniștea nopții, vocea ta fin răsună.

Mă întreb: cuvintele tale sunt adevăr

…Sau minciună?

Prin vâltoarea zilelor, ce curg neîncetat,

Căutând semne tainice pe un drum

…Neumblat.

📆 01-02-2024

Orașul tăcut, sub lună așteaptă,

În cufere vechi ruginesc amintiri.

Justiția-n lanțuri de-argint e legată,

Iar legile scrise-s doar povestiri.

Copii cer pâine, în palme au pietre,

Banii se scurg printre degete reci.

Dreptatea, stafie, prin neguri se zbate,

Minciuna rămâne, nu dispare în veci.

Betonul sugrumă rădăcini otrăvite,

Prin venele viselor curge venin.

Tribunalele pline de coroane-mpietrite

Se pleacă-n tăcere sub aur străin.

Eu scrijelesc, cuvinte în flăcări.

Crescut printre ierburi ce-ascund doar boscheți.

Corupția-mi fură glasul din lacrimi,

Iar gura-mi înghite doar amăgiri reci.

Mă prăbușesc… sub povara nedreaptă,

Cu inima-n mâini, ca un templu sfăr’mat.

Aurul tău… e doar o piatră,

Corupția ucide… oglinda s-a spart.

📅 31-01-2025