Cântec de sirenă
E greu să definesc acest sentiment misterios de dragoste
față de lucruri și oameni
probabil pentru că nu putem trăi unii fără de alții
dar parcă mai e ceva în plus
inima
care operează cu alte unități de măsură
ascunse la Facere
precum frumusețea
armonia
intuiția fără cusur
lumea văzută de spirt fără inimă e cât un grăunte
omul care e modelul perfect pentru toate cele ce sunt
trebuie să cântărească faptele vieți
natura
Universul în toată splendoarea lui
dincolo de puterea de cuprindere a ochiului
cu inima
în unități de simțire lambda
un amestec ideal de suflet și inimă
care întreține la parametrii normali ai vieții
arderea…
Poems in the same category
Primeste viata-n dar!
Primeste-ti viata-n dar, tu Suflet ravasit,
Opreste te putin si Si te mai odihneste ,
Asaza te sub cerul clar de Rasarit
Sa vezi Lumina cum se naste
Si cum invaluie ființa toata!
Si bucura te si mai iarta
Si nu mai fi tu necajit!
O viata ai, invata să trăiești!
Si nu mai alerga in mii de randuri …
Invata sa te odihnesti!
Opreste te si vezi Apusul!
Opreste ti mintea, aduna ti gandul
Si bucura te de frumosul dar
Caci clipele prea repede se sting
Si mult prea repede ne trecem
Si ajungem tristi si reci la capat!
Fara a sti de ce-am trait
Si fara sa fi zabovit
In clar de Luna sa ne fi plimbat,
Si cantecul naturii sa il fi cantat!
O melodie este viata, Si noi compozitorii ei
Deci scrie-o lin , si nu in graba,
Asterne strofele pe rand,
Ia pauza cand versul se destrama
Si ncepe de la capat surazand!
Timpul
Timpul înapoi nu-l întorci,
Ca când s-au închis și niște porți.
Timpul, pierdut,
Nu-l întorci nou înnăscut.
Timpul pierdut e așa,
Parcă de acum pasărea nu-ți va mai cânta.
L-ai pierdut, nu-l mai întorci,
Printre chiar și cele scumpe roci.
Timpul cel de dimineață,
Precum,un fir rupt de ață.
Soarele parcă-i neburos,
Și nu-ți mai strălucește luminos.
Autor Zamurca Alina ❤️
Epigrame XVII
Colegului I Gurău - într-un schimb de epigrame
Scriind îți pierzi umoru,
Căci te exprimi extrem de rău,
De aia nu te cheamă Scriitoru,
Ci, te numeşti Gurău…
Unui agronom
Pe al nostru agronom,
De-l întrebi de zarzavate,
Îţi răspunde pe alt ton,
Şi-ţi îndrugă verzi şi-uscate.
Unui candidat
S-a dus la examen “moşu”,
De şofer, pe maşinuţă.
Dar, dacă a trecut pe roşu,
A rămas tot la căruţă.
Gospodina
I-am dat vecinei de la doi,
Cartea de Bucate odată…
Şi mi-a adus-o înapoi,
Jumătate feliată.
Unei badante
a venit din Italia să-şi mărite fata
Venind acasă, fata să-şi mărite,
Când îl văzu pe ginere bătrân, bolând,
Fără măcar o clipă să ezite,
Îl prinse şi-l spălă la fund.
Visul unui tâmplar
Poartă diva o comoară,
Mândră blană, alb-verzui
Şi gândea aşa-ntr-o doară,
Cum să-i bată şi el un cui.
Onorariu
Un onorariu ieri eu am primit,
Pe munca ce o lună ţi-am prestat,
Dar azi, de muşte plicu-i năpădit.
Concluzia: e-o sumă de rahat.
Unui soldat ce visează la o decoraţie
Am visat c-o albă stea,
Mi-a căzut, dintr-un consemn,
Peste piept, dar nu aş vrea
Ca să fie…post mortem.
Unor supăraţi pe epigramele mele
S-a făcut mare tam-tam,
Epigrame că am scris,
Unii din acelaşi neam,
S-au simţit, şi m-au proscris.
Amicului fomist
Toată ziua a ospătat,
Şi îmi spune cu sperjur:
-Eu de poftă am mâncat,
Că de foame eram sătul.
Fara titlu
Cum aș putea să zâmbesc din nou și să fiu fericit cu gândul la viitor
Dacă de când m-a părăsit sufletul mi-a rămas pe deplin gol
Viața-mi este în declin, acaparat de coșmaruri refuz să redevin visător
Fericirea drept în față dar eu decid mereu să fac câte un ocol
Pe drumul vieți stau cu ochi după tine și nu țin cont absolut de loc-
De cea ce mă înconjoară, dacă mai fac un singur pas cad de pe bloc
Rămas făfă șanse mai am o speranță și parcă îți aud din nou vocea dulce
O simt cum mă cheamă, o urmez fără să știu unde m-ar putea duce
Din cauza ei azi s-a vândut mai puțin cu o cruce, însă sincer nu sunt fericit
A fost doar o iluzie dulce, datorită ei trăiesc dar mă simt de parcă am înebunit
Mă las prea ușor ghidat de sentimente, mă las prea ușor acaparat de regrete
La nervi îmi las mult prea ușor sângele din pumni pe fiecare perete
Nu știu ce să mai cred, nu pot să-mi găsesc un reper după care să mă ghidez
Îmi trăiesc fiecare zi fără de control, ca într-un coșmar încă sper că visez
Am renunțat la idea de a-mi lua pistol pentru că știu că nu pot să mă controlez
Vocile din cap mă ceartă simt cum clachez și încep să delirez
Uneori și eu rămân mască când văd în ce hal grotesc pot să gândesc.
Când ceva mă apasă... mă doare când văd că n-am cu cine să mă sfătuiesc
Aproape seară de seară mă întreb "Oare de ce pula mea încă mai trăiesc"
Când sunt la un pas de moarte, la un pas să las totul în urmă, îmi amintesc....
Nu am cum să o las în spate pe singura persoană pe care o iubesc
N-am să renunț atât de ușor cu toate că viața mi-o disprețuiesc
O să sune ciudat însă simt întunericul cum îmi inundă sufletul rece
Simt o chemare ce nu-mi dă stare, simt cum fericirea pe lângă mine trece
Când închid ochii îi văd chipul și îmi doresc să nu-i mai deschid niciodată
Vreau s-o privesc mereu chiar dacă rămân blocat într-o lume de gheață
Vreau să o simt mereu la mine-n suflet la fel cum am simțito prima dată
Vreau să fie lângă mine în clipa de față pentru că nu cred în altă viață
Cu toate că vorbesc despre suflet nu am conceptul de viață spirituală
Cu toate că o iubesc și în gândul meu este doar ea tot am inima goală
Mă pierd în gânduri mai mereu, gândesc prea mult dar uit să și vorbesc
Este suficient să te uiți în ochii mei ca să înțelegi cuvintele ce nu le rostesc
Epigrame II
Amicului răcit
De când cu gripă, febră mare,
Și cu durerea până-n os,
Al meu amic cu nasul mare,
A devenit cam... secretos.
Unui ceasornicar
Intrând în bordel cam beat,
Etalându-și toată garda,
Matroana i-a sugerat,
Să nu-ntindă prea mult Coarda.
Femeia de serviciu
Ea, femeia de serviciu,
Are doar un singur viciu,
Când mă văd cu toți amicii,
Îmi creează deservicii.
Șah cu vecina
După ce-am servit dejunul,
În împrejurări obscure,
Cu tact i-am cedat nebunul,
Iar ea sfioasă, două ture...
Unui Gardian
Nu vreau grad de căpitan,
Fă-mă mamă gardian,
Toată lumea să mă ştie,
Om corect la puşcărie.
Unui Gardian
De când lucrezi la puşcărie,
Nu mai serveşti mâncarea-n farfurie,
Te-nchizi în baie stând pe tron,
Şi baţi cu lingura-n castron.
Casierița
Casierița de la mol,
Cu ochi vineți apărea,
Și într-o zi s-a dat de gol,
Ea și-acasă încasa.
La poker
Joc des poker cu un ciung,
Aproape în fiecare lună,
Și de atâta timp, n-ajung,
Să-l văd cu o mână bună.
Nepotrivire
În sfârșit să-i fac pe plac,
I-am luat lui coana mare,
Minunați pantofi de lac,
Însă ea, s-a dus la mare.
Lui Costică
Ospătarul meu Costică,
Vrând în tenis să răzbească,
Renunță subit, de oftică,
Căci voia doar să servească.
Meditation
Nothing is more important as life.
The fillings for human race too.
A shadow of a wild, unhappy life
Bring wild, said thoughts too.
A sunray over an indefinable life
Gives safety and defines it too.
Nature and abstract to our life
Live we reach to their stimulus too.
Primeste viata-n dar!
Primeste-ti viata-n dar, tu Suflet ravasit,
Opreste te putin si Si te mai odihneste ,
Asaza te sub cerul clar de Rasarit
Sa vezi Lumina cum se naste
Si cum invaluie ființa toata!
Si bucura te si mai iarta
Si nu mai fi tu necajit!
O viata ai, invata să trăiești!
Si nu mai alerga in mii de randuri …
Invata sa te odihnesti!
Opreste te si vezi Apusul!
Opreste ti mintea, aduna ti gandul
Si bucura te de frumosul dar
Caci clipele prea repede se sting
Si mult prea repede ne trecem
Si ajungem tristi si reci la capat!
Fara a sti de ce-am trait
Si fara sa fi zabovit
In clar de Luna sa ne fi plimbat,
Si cantecul naturii sa il fi cantat!
O melodie este viata, Si noi compozitorii ei
Deci scrie-o lin , si nu in graba,
Asterne strofele pe rand,
Ia pauza cand versul se destrama
Si ncepe de la capat surazand!
Timpul
Timpul înapoi nu-l întorci,
Ca când s-au închis și niște porți.
Timpul, pierdut,
Nu-l întorci nou înnăscut.
Timpul pierdut e așa,
Parcă de acum pasărea nu-ți va mai cânta.
L-ai pierdut, nu-l mai întorci,
Printre chiar și cele scumpe roci.
Timpul cel de dimineață,
Precum,un fir rupt de ață.
Soarele parcă-i neburos,
Și nu-ți mai strălucește luminos.
Autor Zamurca Alina ❤️
Epigrame XVII
Colegului I Gurău - într-un schimb de epigrame
Scriind îți pierzi umoru,
Căci te exprimi extrem de rău,
De aia nu te cheamă Scriitoru,
Ci, te numeşti Gurău…
Unui agronom
Pe al nostru agronom,
De-l întrebi de zarzavate,
Îţi răspunde pe alt ton,
Şi-ţi îndrugă verzi şi-uscate.
Unui candidat
S-a dus la examen “moşu”,
De şofer, pe maşinuţă.
Dar, dacă a trecut pe roşu,
A rămas tot la căruţă.
Gospodina
I-am dat vecinei de la doi,
Cartea de Bucate odată…
Şi mi-a adus-o înapoi,
Jumătate feliată.
Unei badante
a venit din Italia să-şi mărite fata
Venind acasă, fata să-şi mărite,
Când îl văzu pe ginere bătrân, bolând,
Fără măcar o clipă să ezite,
Îl prinse şi-l spălă la fund.
Visul unui tâmplar
Poartă diva o comoară,
Mândră blană, alb-verzui
Şi gândea aşa-ntr-o doară,
Cum să-i bată şi el un cui.
Onorariu
Un onorariu ieri eu am primit,
Pe munca ce o lună ţi-am prestat,
Dar azi, de muşte plicu-i năpădit.
Concluzia: e-o sumă de rahat.
Unui soldat ce visează la o decoraţie
Am visat c-o albă stea,
Mi-a căzut, dintr-un consemn,
Peste piept, dar nu aş vrea
Ca să fie…post mortem.
Unor supăraţi pe epigramele mele
S-a făcut mare tam-tam,
Epigrame că am scris,
Unii din acelaşi neam,
S-au simţit, şi m-au proscris.
Amicului fomist
Toată ziua a ospătat,
Şi îmi spune cu sperjur:
-Eu de poftă am mâncat,
Că de foame eram sătul.
Fara titlu
Cum aș putea să zâmbesc din nou și să fiu fericit cu gândul la viitor
Dacă de când m-a părăsit sufletul mi-a rămas pe deplin gol
Viața-mi este în declin, acaparat de coșmaruri refuz să redevin visător
Fericirea drept în față dar eu decid mereu să fac câte un ocol
Pe drumul vieți stau cu ochi după tine și nu țin cont absolut de loc-
De cea ce mă înconjoară, dacă mai fac un singur pas cad de pe bloc
Rămas făfă șanse mai am o speranță și parcă îți aud din nou vocea dulce
O simt cum mă cheamă, o urmez fără să știu unde m-ar putea duce
Din cauza ei azi s-a vândut mai puțin cu o cruce, însă sincer nu sunt fericit
A fost doar o iluzie dulce, datorită ei trăiesc dar mă simt de parcă am înebunit
Mă las prea ușor ghidat de sentimente, mă las prea ușor acaparat de regrete
La nervi îmi las mult prea ușor sângele din pumni pe fiecare perete
Nu știu ce să mai cred, nu pot să-mi găsesc un reper după care să mă ghidez
Îmi trăiesc fiecare zi fără de control, ca într-un coșmar încă sper că visez
Am renunțat la idea de a-mi lua pistol pentru că știu că nu pot să mă controlez
Vocile din cap mă ceartă simt cum clachez și încep să delirez
Uneori și eu rămân mască când văd în ce hal grotesc pot să gândesc.
Când ceva mă apasă... mă doare când văd că n-am cu cine să mă sfătuiesc
Aproape seară de seară mă întreb "Oare de ce pula mea încă mai trăiesc"
Când sunt la un pas de moarte, la un pas să las totul în urmă, îmi amintesc....
Nu am cum să o las în spate pe singura persoană pe care o iubesc
N-am să renunț atât de ușor cu toate că viața mi-o disprețuiesc
O să sune ciudat însă simt întunericul cum îmi inundă sufletul rece
Simt o chemare ce nu-mi dă stare, simt cum fericirea pe lângă mine trece
Când închid ochii îi văd chipul și îmi doresc să nu-i mai deschid niciodată
Vreau s-o privesc mereu chiar dacă rămân blocat într-o lume de gheață
Vreau să o simt mereu la mine-n suflet la fel cum am simțito prima dată
Vreau să fie lângă mine în clipa de față pentru că nu cred în altă viață
Cu toate că vorbesc despre suflet nu am conceptul de viață spirituală
Cu toate că o iubesc și în gândul meu este doar ea tot am inima goală
Mă pierd în gânduri mai mereu, gândesc prea mult dar uit să și vorbesc
Este suficient să te uiți în ochii mei ca să înțelegi cuvintele ce nu le rostesc
Epigrame II
Amicului răcit
De când cu gripă, febră mare,
Și cu durerea până-n os,
Al meu amic cu nasul mare,
A devenit cam... secretos.
Unui ceasornicar
Intrând în bordel cam beat,
Etalându-și toată garda,
Matroana i-a sugerat,
Să nu-ntindă prea mult Coarda.
Femeia de serviciu
Ea, femeia de serviciu,
Are doar un singur viciu,
Când mă văd cu toți amicii,
Îmi creează deservicii.
Șah cu vecina
După ce-am servit dejunul,
În împrejurări obscure,
Cu tact i-am cedat nebunul,
Iar ea sfioasă, două ture...
Unui Gardian
Nu vreau grad de căpitan,
Fă-mă mamă gardian,
Toată lumea să mă ştie,
Om corect la puşcărie.
Unui Gardian
De când lucrezi la puşcărie,
Nu mai serveşti mâncarea-n farfurie,
Te-nchizi în baie stând pe tron,
Şi baţi cu lingura-n castron.
Casierița
Casierița de la mol,
Cu ochi vineți apărea,
Și într-o zi s-a dat de gol,
Ea și-acasă încasa.
La poker
Joc des poker cu un ciung,
Aproape în fiecare lună,
Și de atâta timp, n-ajung,
Să-l văd cu o mână bună.
Nepotrivire
În sfârșit să-i fac pe plac,
I-am luat lui coana mare,
Minunați pantofi de lac,
Însă ea, s-a dus la mare.
Lui Costică
Ospătarul meu Costică,
Vrând în tenis să răzbească,
Renunță subit, de oftică,
Căci voia doar să servească.
Meditation
Nothing is more important as life.
The fillings for human race too.
A shadow of a wild, unhappy life
Bring wild, said thoughts too.
A sunray over an indefinable life
Gives safety and defines it too.
Nature and abstract to our life
Live we reach to their stimulus too.
Other poems by the author
Avant garde
îmi place Omul Underground
acel boy band teribil al nopților dintre blocuri
cu piercinguri in nas
în buză
ras în cap
îmi plac piesele lui muzicale de tip hip-hop
vorbite
în do major
desenele lui rupestre-n graffiti
din ganguri
amintind de Cabala
n-are cum să nu-ți placă acest om al cavernelor
în variantă modernă
acultural
apolitic
areligios
aproape tragic
dezvoltând toate nevrozele obsesionale
cunoscute de Freud
în procesele sale de conștiință
încheiate mereu înaintea judecății de fond
cu moartea părților...
Boemă
trosnesc în gura sobei amintirile nearse
aburind ferestrele înghețate ale sufletului
atât de încercate de vânt
cămara uitării e plină de vreascuri uscate
rămase de anul trecut
puțin îmi mai pasă de crivăț acum
îmi pot savura
în sfârșit
cafeaua în liniște
și țigara amețitoare cu marijuana
cumpărată la negru
cândva
niciodată nu m-am simțit mai bine ca azi
rezident în propria-mi viață
am fost de prea multe ori chiriaș în viețile altora
în case întotdeauna prea mici
pentru confortul sufletului meu
cu apucături aristocratice
orice s-ar spune
nicăieri nu-i mai bine decât în brațele sufletului tău
în tine însuți
la focul mocnit al gândului...
Sfârșit de an
nu știu de ce
dar mi se-ntâmplă mereu să-nșir
la sfârșit de an
amintirile
așa cum face mama cu mărgelele ei de sticlă
bagă ața în ac
face un nod dublu la capăt
apoi înșiră mărgică după mărgică
până la ultima
anul acesta însă eu n-am pus destulă ață în ac
și am rămas cu multe amintiri pe dinafară
toată casa geme de amintiri
nu mai e loc să te miști printre ele
fără să te zgârii
întodeauna aminirile se cramponează de lucruri banale
care ți se întâmplă în fiecare zi
de lucruri neplăcute sau plictisitoare
pe cele frumoase le uiți repede
cineva hotărăște pervers în locul tău
aruncându-le în hăul uitării
pitindu-le pe la colțuri
neîndreptățit
fiindcă ele sunt asemenea sirenelor minții
frumoase și seducătoare
ca niște suveici de aur
care țes vălul cu dantelă al gândului
și de care nu poți să scapi decât punându-ți ceară în urechi
sau legându-te de primul catarg
precum aventurosul Ulise
abia aștept să se nască alt an
să-mi pot înșira din nou amintirile trecerii
pe alt fir de ață
în așa fel încât să nu uit niciuna
Doamne
mă-ntreb tulburat la cumpăna dintre ani
cum ar fi viața mea neînsemnată
fără amintiri
fără șansa de a mă întâlni cu mine însumi...
Insomnii
firava flacără gălbuie arde-n cadelă vioi, ca fânul,
ai zice că Măicuța Domnului e vie,
că pruncul suge laptele ceresc și mușcă sânul,
în timp ce îngerii foșnesc în juru-i ca niște fulgi de păpădie.
privesc tavanul tremurând într-o nuanță galben-albăstruie,
ai zice că Maria mea pierdută printre vise-i sfântă,
nu are niciun Crist la sânu-i mic și ferm ca o gutuie,
nici sfinți, alături, pe clavirul care nu mai cântă.
umbre prelungi sluțesc pereții negrii ai speluncii
pulsând într-o tăcere mistică, sarcedotală,
ai zice că toți diavolii se dau pe tobogan ca pruncii,
iar casa mea a căpătat dimensiuni de catedrală.
într-un tărziu firava flacără se stinge ostenită
și noaptea-și pune părul negru ciufulit pe moațe,
Maria mea scâncește-n somn ca o femeie-ndrăgostită
visând, pe jumătate trează, cum o iau în brațe.
Parabolă
lucrurile sunt mai complicate decât crezi
în adâncurile întunecate ale ființei
nu poți scoate apă din fântâna arteziană
a inimii
sau desena pe o coală de hârtie
chipul seducător al dragostei
dragostea n-are chip
e ca vântul acela călduț de primăvară
care bate o dată pe an
și-ndoaie copacii până la pământ
le rupe crengile
le împrăștiile frunzele și păsările
lăsându- i în urmă descumpăniți
despuiați
descărnați
cu viața pe margine
nu e numai chimie organică
cum spun învățații
chimia apare mai târziu
există ceva ancestral care ne trăiește pe ascuns
ca vâscul de sub coaja de plop
sau ciuperca agățată cu dinții de algă
inima mea n-a tresărit decât atunci când
nu mai era nimic de făcut
chimia
da
a înfăptuit restul
de aceea îți spuneam mai înainte
cu inima îndoită
că lucrurile sunt mai complicate decât crezi
în adâncurile întunecate ale ființei…
Dreapta
Simt obsesiv în Tot prigoana dreptei perpendiculare
ca un ingredient al formei, al unui interval conjunct,
în care numai cercul preferă curba neascultătoare
și nu acceptă, ca fatalitate, dictatura unui punct
Doamne, câtă mizerie există și-n geometrie
(așa cum e și-n viață sau, extinzând, în toate cele!)
când două drepte se exhibă pe-o coală de hârtie
își zic, exthausiv, ca sunt doar paralele
În fapt, au luat de la femei cochetăria,
nevoia lor de-a fi-n atenție, indiferent de cost
de-a strecura în forme ura și dizarmonia,
și spre-a le-arăta, orgolioase, …lipsa lor de rost
nimic mai neadevărat, e doar o simplă aroganță
pe care dreapta și-o asumă-ntotdeauna,
prin două puncte aflate la distanță,
nu poate trece decât o dreaptă amărâtă, numai una
mai mult prin punctul fix și nalt, precum o schelă,
în orice parte ar fi plasat acum
nu poți trasa, oricât ai vrea, decât o paralelă
la acea dreaptă, și să-ți vezi de drum…
Avant garde
îmi place Omul Underground
acel boy band teribil al nopților dintre blocuri
cu piercinguri in nas
în buză
ras în cap
îmi plac piesele lui muzicale de tip hip-hop
vorbite
în do major
desenele lui rupestre-n graffiti
din ganguri
amintind de Cabala
n-are cum să nu-ți placă acest om al cavernelor
în variantă modernă
acultural
apolitic
areligios
aproape tragic
dezvoltând toate nevrozele obsesionale
cunoscute de Freud
în procesele sale de conștiință
încheiate mereu înaintea judecății de fond
cu moartea părților...
Boemă
trosnesc în gura sobei amintirile nearse
aburind ferestrele înghețate ale sufletului
atât de încercate de vânt
cămara uitării e plină de vreascuri uscate
rămase de anul trecut
puțin îmi mai pasă de crivăț acum
îmi pot savura
în sfârșit
cafeaua în liniște
și țigara amețitoare cu marijuana
cumpărată la negru
cândva
niciodată nu m-am simțit mai bine ca azi
rezident în propria-mi viață
am fost de prea multe ori chiriaș în viețile altora
în case întotdeauna prea mici
pentru confortul sufletului meu
cu apucături aristocratice
orice s-ar spune
nicăieri nu-i mai bine decât în brațele sufletului tău
în tine însuți
la focul mocnit al gândului...
Sfârșit de an
nu știu de ce
dar mi se-ntâmplă mereu să-nșir
la sfârșit de an
amintirile
așa cum face mama cu mărgelele ei de sticlă
bagă ața în ac
face un nod dublu la capăt
apoi înșiră mărgică după mărgică
până la ultima
anul acesta însă eu n-am pus destulă ață în ac
și am rămas cu multe amintiri pe dinafară
toată casa geme de amintiri
nu mai e loc să te miști printre ele
fără să te zgârii
întodeauna aminirile se cramponează de lucruri banale
care ți se întâmplă în fiecare zi
de lucruri neplăcute sau plictisitoare
pe cele frumoase le uiți repede
cineva hotărăște pervers în locul tău
aruncându-le în hăul uitării
pitindu-le pe la colțuri
neîndreptățit
fiindcă ele sunt asemenea sirenelor minții
frumoase și seducătoare
ca niște suveici de aur
care țes vălul cu dantelă al gândului
și de care nu poți să scapi decât punându-ți ceară în urechi
sau legându-te de primul catarg
precum aventurosul Ulise
abia aștept să se nască alt an
să-mi pot înșira din nou amintirile trecerii
pe alt fir de ață
în așa fel încât să nu uit niciuna
Doamne
mă-ntreb tulburat la cumpăna dintre ani
cum ar fi viața mea neînsemnată
fără amintiri
fără șansa de a mă întâlni cu mine însumi...
Insomnii
firava flacără gălbuie arde-n cadelă vioi, ca fânul,
ai zice că Măicuța Domnului e vie,
că pruncul suge laptele ceresc și mușcă sânul,
în timp ce îngerii foșnesc în juru-i ca niște fulgi de păpădie.
privesc tavanul tremurând într-o nuanță galben-albăstruie,
ai zice că Maria mea pierdută printre vise-i sfântă,
nu are niciun Crist la sânu-i mic și ferm ca o gutuie,
nici sfinți, alături, pe clavirul care nu mai cântă.
umbre prelungi sluțesc pereții negrii ai speluncii
pulsând într-o tăcere mistică, sarcedotală,
ai zice că toți diavolii se dau pe tobogan ca pruncii,
iar casa mea a căpătat dimensiuni de catedrală.
într-un tărziu firava flacără se stinge ostenită
și noaptea-și pune părul negru ciufulit pe moațe,
Maria mea scâncește-n somn ca o femeie-ndrăgostită
visând, pe jumătate trează, cum o iau în brațe.
Parabolă
lucrurile sunt mai complicate decât crezi
în adâncurile întunecate ale ființei
nu poți scoate apă din fântâna arteziană
a inimii
sau desena pe o coală de hârtie
chipul seducător al dragostei
dragostea n-are chip
e ca vântul acela călduț de primăvară
care bate o dată pe an
și-ndoaie copacii până la pământ
le rupe crengile
le împrăștiile frunzele și păsările
lăsându- i în urmă descumpăniți
despuiați
descărnați
cu viața pe margine
nu e numai chimie organică
cum spun învățații
chimia apare mai târziu
există ceva ancestral care ne trăiește pe ascuns
ca vâscul de sub coaja de plop
sau ciuperca agățată cu dinții de algă
inima mea n-a tresărit decât atunci când
nu mai era nimic de făcut
chimia
da
a înfăptuit restul
de aceea îți spuneam mai înainte
cu inima îndoită
că lucrurile sunt mai complicate decât crezi
în adâncurile întunecate ale ființei…
Dreapta
Simt obsesiv în Tot prigoana dreptei perpendiculare
ca un ingredient al formei, al unui interval conjunct,
în care numai cercul preferă curba neascultătoare
și nu acceptă, ca fatalitate, dictatura unui punct
Doamne, câtă mizerie există și-n geometrie
(așa cum e și-n viață sau, extinzând, în toate cele!)
când două drepte se exhibă pe-o coală de hârtie
își zic, exthausiv, ca sunt doar paralele
În fapt, au luat de la femei cochetăria,
nevoia lor de-a fi-n atenție, indiferent de cost
de-a strecura în forme ura și dizarmonia,
și spre-a le-arăta, orgolioase, …lipsa lor de rost
nimic mai neadevărat, e doar o simplă aroganță
pe care dreapta și-o asumă-ntotdeauna,
prin două puncte aflate la distanță,
nu poate trece decât o dreaptă amărâtă, numai una
mai mult prin punctul fix și nalt, precum o schelă,
în orice parte ar fi plasat acum
nu poți trasa, oricât ai vrea, decât o paralelă
la acea dreaptă, și să-ți vezi de drum…