Cântec de sirenă
E greu să definesc acest sentiment misterios de dragoste
față de lucruri și oameni
probabil pentru că nu putem trăi unii fără de alții
dar parcă mai e ceva în plus
inima
care operează cu alte unități de măsură
ascunse la Facere
precum frumusețea
armonia
intuiția fără cusur
lumea văzută de spirt fără inimă e cât un grăunte
omul care e modelul perfect pentru toate cele ce sunt
trebuie să cântărească faptele vieți
natura
Universul în toată splendoarea lui
dincolo de puterea de cuprindere a ochiului
cu inima
în unități de simțire lambda
un amestec ideal de suflet și inimă
care întreține la parametrii normali ai vieții
arderea…
Poems in the same category
Frați din altă mamă
viața ma învățat mereu
sa nu aștept nimic , de la nimeni
și la bine și dar la greu
dar totuși suntem , oameni
avem opiniile diferite
e și normal pentru noi
inimile sa ne fie iubite
pe dinăuntru suntem goi
unii fara de milă
alții mai rai și întunecați
fii o persoana stabilă
fraților, suntem frați
frați din altă mamă
dar cu același sânge
pentru asta nu am teamă
acum te rog, numai plânge
hai sa dăm mână, cu mână
să cântăm imnul dreptății
cei cu inima cea bună
versurile realității
Între două lumi
Nu-i color, nici incolor;
N-are gust, dar parcă are;
Parcă sufăr, dar nu prea,
Și aș plânge, dar n-aș vrea!
Parcă sunt mereu la mijloc...
Nici început, dar nici final.
Parcă simt un nod în gât,
Ce dispare, nu știu când.
Știu totul, de fapt nimic,
Mi-s om mare, dar sunt mic.
Acum rad, și acum plâng,
Acum te am, apoi îmi dipari din gând...
Oftez, și-apoi îmi revin,
Iarăși urmează un suspin...
Mii de gânduri, dar nu prea,
Viața mea e cam așa:
Nici prea-prea, dar nici prea-prea!
Ori e grea - mai puțin grea!
Și te-aș iubi, dar n-aș vrea,
Simt că pot, dar nu-i așa...
Pentru că sunt:
Nici așa, și nici așa!
Sunt bogată, sunt săracă,
Nu am bani, nu am nimic,
Dar în unele din zile
Lumea-i la degetul meu mic!
Laudele-mi plac, dar nu prea,
Sunt și bună, sunt și rea.
Totuși, să știi că:
Nu-s așa, dar nici așa.
Oglinda!
Mă uit din nou într-o oglindă
Și ea continuă să îmi arate,
Că nu mai sunt așa de tânăr
Și-am pus ani buni în spate
Pentru moment m-am îndoit
Că asta poate fi figura mea,
Dar imediat m-am resemnat
Ridu-i un semn că viața-i grea
Am părăsit oglinda întristat
Cu gândul dus spre tinerețe,
Iar ochiul minții m-a informat
Că am ajuns deja la bătrânețe
Afară, mi-am aruncat privirea
Și am văzut și tineri și bătrâni,
Cu toții se bucurau de viață
Zâmbind, ținându-se de mâini
...................................
Ușor, ușor încep să înțeleg
Că nimeni nu întoarce anii,
Sarac, bogat ne vine vremea
Nimic nu iei...degeaba banii!
Ce ne-am face
Ce ne-am face
fără instinctul
de a ne opri….
Am fi infiniți
și cu noi durerea.
Ce ne-am face
fără dorința
de a uita…
Am fi răstigniți
și cu noi tăcerea.
Ce ne-am face
fără lacrima
din plâns…
Am fi secați
și cu noi iubirea.
Dura lex
astăzi merg să-mi iau porţia de dreptate pe pâine
am numărul treisprezece pe o listă cu multe numere
care
de fapt
sunt oameni
dar aici funcţionează regula de trei simple
în care un om se înmulţeşte cu o sută
apoi se împarte la treisprezece
iar ca să poţi înmulţi şi împărţi un om
la ceva
îi dai mai întâi valoare de număr
păstrând regula virgulei
pentru că toate numerele încep de la zero
iar zero nu are valoare de număr decât lângă o virgulă
îmi explică aprodul
zero virgulă treisprezece, hi-hi-hi,
înseamnă de o sută de ori mai puţin decât treisprezece
în timp ce treisprezece virgulă zero
rămâne tot treisprezece
o simplă virgulă trage mai greu decât toate numerele
depinde şi cine pune virgula, zic
fiindcă pe lista aceasta eu mă regăsesc între un treisprezece anemic şi un punct
care poate deveni virgulă, râde aprodul
dar asta ţine de alinierea planetelor
de felul în care mişti d-ta lucrurile
întâmpinările
nu e destul să vrei,
trebuie să urmezi şi regula celor trei-spre-zece
în care trei este numărul impar al unităților dintr-un complet,
iar zece numărul variabilelor
a celor care te îndrumă pe calea virgulei
aprozii, grefierii, curvele, avocaţii,
nu-i prea mult pentru o amendă? întreb
nu
amendă sau crimă e totuna
dosarele astea se mai încurcă
se mai amestecă
până se lămuresc lucrurile, hi-hi-hi
bea Grigore aghiasmă
şi atunci ce-i de făcut?
simplu
să urmezi regula celor trei-spre-zece daruri
în care primele trei se înmulţesc cu o sută
iar următoarele zece
se împart la treisprezece şi-o virgulă…
Studiul de fezabilitate
viețile nostre vin ca niște mărfuri
de unică folosință
învelite în folii de celofan
în cutii din plastic
sau intestine de dihor
conținând informații despre cantități
condiții de păstrare și folosire
ingrediente
termene de valabilitate
țări de origine
producători
cifre unice de control
tot tacâmul
e drept că în locul țării de origine
se trage o linie
fiind vorba despre o „origine necunoscută”
despre un producător altruist
filantropic
care dă din toată inima
dar nu-și asumă răspunderi
admite c-ar putea exista și greșeli tehnologice
regretabile
la atâtea vieți apar și rebuturi
depinde ce cumperi
de unde cumperi
dacă produsul n-a ieșit din termenul de garanție
dacă n-a fost contaminat sau modificat genetic
în depozitele multinaționalelor
de la acești dealeri de vieți
te poți aștepta la orice
ei își primesc banii prin virament cosmic
așa că nu prea contează ce vând
tu însă te poți alege cu o toxiinfecție existențială
cu bacterii și viruși rezistenți la antibiotice
incurabilă
urmând să mori ca un păianjen devorat de o văduvă neagră
atunci când îți este mai bine…
viețile nostre vin ca niște mărfuri
de unică folosință
învelite în folii de celofan
în cutii din plastic
sau intestine de dihor
conținând informații despre cantități
condiții de păstrare și folosire
ingrediente
termene de valabilitate
țări de origine
producători
cifre unice de control
tot tacâmul
e drept că în locul țării de origine
se trage o linie
fiind vorba despre o „origine necunoscută”
despre un producător altruist
filantropic
care dă din toată inima
dar nu-și asumă răspunderi
admite c-ar putea exista și greșeli tehnologice
regretabile
la atâtea vieți apar și rebuturi
depinde ce cumperi
de unde cumperi
dacă produsul n-a ieșit din termenul de garanție
dacă n-a fost contaminat sau modificat genetic
în depozitele multinaționalelor
de la acești dealeri de vieți
te poți aștepta la orice
ei își primesc banii prin virament cosmic
așa că nu prea contează ce vând
tu însă te poți alege cu o toxiinfecție existențială
cu bacterii și viruși rezistenți la antibiotice
incurabilă
urmând să mori ca un păianjen devorat de o văduvă neagră
atunci când îți este mai bine…
Other poems by the author
Dura lex
astăzi merg să-mi iau porţia de dreptate pe pâine
am numărul treisprezece pe o listă cu multe numere
care
de fapt
sunt oameni
dar aici funcţionează regula de trei simple
în care un om se înmulţeşte cu o sută
apoi se împarte la treisprezece
iar ca să poţi înmulţi şi împărţi un om
la ceva
îi dai mai întâi valoare de număr
păstrând regula virgulei
pentru că toate numerele încep de la zero
iar zero nu are valoare de număr decât lângă o virgulă
îmi explică aprodul
zero virgulă treisprezece, hi-hi-hi,
înseamnă de o sută de ori mai puţin decât treisprezece
în timp ce treisprezece virgulă zero
rămâne tot treisprezece
o simplă virgulă trage mai greu decât toate numerele
depinde şi cine pune virgula, zic
fiindcă pe lista aceasta eu mă regăsesc între un treisprezece anemic şi un punct
care poate deveni virgulă, râde aprodul
dar asta ţine de alinierea planetelor
de felul în care mişti d-ta lucrurile
întâmpinările
nu e destul să vrei,
trebuie să urmezi şi regula celor trei-spre-zece
în care trei este numărul impar al unităților dintr-un complet,
iar zece numărul variabilelor
a celor care te îndrumă pe calea virgulei
aprozii, grefierii, curvele, avocaţii,
nu-i prea mult pentru o amendă? întreb
nu
amendă sau crimă e totuna
dosarele astea se mai încurcă
se mai amestecă
până se lămuresc lucrurile, hi-hi-hi
bea Grigore aghiasmă
şi atunci ce-i de făcut?
simplu
să urmezi regula celor trei-spre-zece daruri
în care primele trei se înmulţesc cu o sută
iar următoarele zece
se împart la treisprezece şi-o virgulă…
Uimire
dimineața asta e ca o lacrimă pe obrazul zilei
aproape că-mi dau și mie lacrimile
lumina ei mi se furișează în suflet
ca o femeie sfioasă
care dă cearșaful deoparte
și-mi pune capul pe inimă
în timp ce eu privesc uluit pe fereastră
cum apar
încet-încet din noapte
lucrurile cunoscute
copacii
păsările viu colorate
femeile somnoroase care-și plimbă câinii blegi printre blocuri
insectele cu instincte morbide
din conhortele înspăimântătoare ale morțiii
bufnițele alergice la culoarea albatră a cerului
furnicile care nu dorm niciodată
coțofenele îndrăgostite de propria imaginea din oglindă
fulgul de nea în cădere liberă
căruia îi trebuie aproape o oră să atingă Pământul
liliecii rătăciți în zori cu picioare atât de subțiri
încât mai au nevoie și de aripi
conform Genezei găina a apărut înaintea oului
ne amintește în fiecare dimineață cocoșul
așa cum ziua a apărut înainte dimineții și nopții
ca să nu mai orbecăim cu ochii deschiși prin jungla incertitunii…
Destine
Nu-mi cere să-mi calc pe inimă. Nu-ți pot deschide din nou sufletul
din carapacea tristeții.
Mai lasă-mă un an să-mi oblojesc rănile
mi-ar fi imposibil acum să te privesc în ochi cu mintea limpede,
există încă prea mult sânge la locul faptei
și prea multă confuzie.
Încearcă să înțelegi că dragostea mea e în stare de șoc
sub perfuzie,
probabil că n-o să-mi mai revin niciodată,
copilul nostru se va naște orfan într-o zi de duminică,
tu nu vei accepta să-i tai cordonul ombilical cu care s-a sufocat în timpul travaliului
și nu te va putea obliga nimeni.
Îl vei ține în viață doar ca să-mi amintești ce s-a ales din dragostea noastră,
oamenii vor întoarce capetele după noi siderați
nu vezi în fiecare zi o femeie trăgând după dânsa placenta cu pruncul înăuntru...
.
Din volumul „Alb și Negru”, aflat în lucru
8 Martie
aștept să deschizi ochii spre ziuă în dimineața aceasta de opt
din luna lui Marte
dormi fără griji într-un vis ireal cu magnolii și grauri
doar zâmbetul ți se răsfrânge în afară
din gând
te-ai răsucit înspre mine
dezvelindu-ți genunchiul rotund ca opalul de pe inelul
pe care ți l-am dat încă de-aseară
între cerșafurile acestea învolburate
vai
mototolite acum în somnu-ți ușor ca o pană de pasăre purtată de vânt
mă gândesc
cum mi se întâmplă de fiecare dată
când te privesc noaptea
deși ești femeia mea până la moarte
mă înfioară gândul de a-ți atinge lobul urechii
prin somn
așa cum dormi îmi apari ca un înger dintr-o pânză a lui da Vinci
de afară mai aud doar pașii vântului călcând peste ultima zăpadă
a mieilor
în zori
când vei deschide ochii spre ziuă
iubito
îți voi dărui coroana iubirii
din flori de măslin
să-mi fii regină de-a pururi…
Ambuscada
Judecătorul Dionise Cocon, un bărbat la vreo treizecişicinici de ani, pe care roba neagră, cu zeci de falduri, flutura ca pe o sperietoare de ciori, deschise şedinţa ordinară a Judecătoriei din Urlaţi, săgetând asistenţa cu o privire distrată.
– La ordine, zise grefiera din spatele unui vraf de dosare, cauza Lăcrămioara Mormoloc, având calitatea de reclamant…
Femeia care îşi auzi numele strigat, o blondă vopsită şi fardată violent, se ridică cu un gest afectat de pe bancă.
– Prezent.
– … şi Fabian Mormoloc, în calitate de intimat…
– Aici, să trăiţi ! răspunse bărbatul, aflat undeva în fundul sălii. Avea în jur de douăzeci-douăzecişicinci de ani, era îmbrăcat în costum negru, cu sclipici, cămaşă albă şi cravată roşie, la care se adăuga un ghiul uriaş de aur, fixat pe degetul inelar.
– …în acţiunea de divorţ, înaintată de reclamanta de mai sus, continuă grefiera. Părţile au fost citate legal, sunt prezente în sala de judecată, procedura fiind legal îndeplinită. Reclamanta a cerut admiterea ca martor a mamei sale…
– Adela Mărcudescu, vă rog ! se insiunuă o bătrânică vioaie, cu pălărie şi ochelari de vedere, care semăna foarte mult cu reclamanta, dar care arăta cu vreo patruzeci de ani mai în vârstă decât aceasta.
– … A-de-la Măr-cu-des-cu, repetă grefiera, pe silabe, consemnând ceva pe un formular şi întinzând dosarul judecătorului.
Acesta parcurse câteva clipe dosarul, apoi îşi ridică ochii spre reclamantă.
– Aveţi cuvântul pe fond !
– Vă mulţumesc din suflet, domnule judecător ! se fandosi ea. Hotărârea mea este definitivă şi irevocabilă. I-am acceptat ani în șir beţia, infidelitatea, gelozia ( poate să confirme jumătate de cartier! ) , dar bătaia, domnule judecător, bătaia şi violenţa, cu care sunt tratată, ca să zic așa, de un an încoace nu i le mai pot tolera. Cer, prin urmare, desfacerea imediată a căsătoriei !
– Mulţumesc, zise judecătorul făcând semn martorei să se apropie. Ia spune-mi, mamaie, ce s-a întâmplat în data de 13, luna trecută ?
– Ceea ce s-a întâmplat atunci, domnule judecător, turui bătrânica, întrece orice închipuire. Ne-am trezit cu el în stare de ebrietate pe la miezul nopţii strigând să-i deschidem că altfel sparge uşa, lucru care s-a şi întîmplat! A dat apoi buzna peste noi, ne-a lovit şi a distrus tot ce a găsit în cale : veselă, servicii de cafea şi de pahare, oglinda de pe hol, televizoarele şi multe altele, că nu-mi mai amintesc acum. Abia după ce am sunat la Poliţie şi ne-au sărit vecinii în ajutor s-a mai potolit, dar în zori a luat-o de la capăt…
Judecătorul o opri cu un gest moale, îngăduitor.
– Bine, bine, mamaie, poţi să iei loc ! Are cuvântul pe fond intimatul !
Pârâtul se apropie de bară cu siguranţa ostaşului dinaintea luptei, adică foarte degajat şi motivat.
– Cu voia dvs., domnule preşedinte, aş începe prin a vă asigura că nimic din cele susţinute de reclamantă nu rezistă unei analize riguroase, după cum nici pretinsa agresiune asupra acesteia, clamată şi de martoră aici, nu stă în picioare. În fapt, ca să n-o lungesc prea mult, doresc să vă informez că mobilul acestei întîmplări este mai subtil decât pare, fiind construit în aşa fel încât să camufleze adevăratele intenţii ale reclamantelor: izgonirea mea din propria casă. Întrucât nu existau motive ca acest lucru să se întîmple cu acordul meu, reclamantele s-au gândit să mă atragă într-o ambuscadă…
Mulţimea din sală izbucni în râs, iar judecătorul, luat prin surprindere de argumentaţia pârâtului, se stăpâni cu greu să nu râdă la rându-i.
– Vă rog să păstraţi liniştea, fiindcă altfel evacuez sala ! Continuaţi, domnule Mormoloc ! Deci aţi fost atras într-o „ambuscadă”, ceea ce pare destul de verosimil, dar atunci cum se explică spargerea uşii ?
– Până la spargerea uşii e drum lung, domnule judecător ! Anterior pregătirii ambuscadei, reclamantele m-au căutat la telefon şi m-au chemat să facem o înţelegere amiabilă. Eu, de bună credinţă, am dat curs acestei invitaţii, destul de ciudate, având în vedere ora târzie, pe de o parte, și schimbarea bruscă de optică, pe de altă parte. Abia după ce pârâtele m-au tras înăuntru forţat, trădându-şi adevăratele intenţii, m-am dumirit şi am încercat o repliere pe stânga, unde se afla mama soacra.
– Şi din cauza acestei „replieri” soţia dvs. a avut nevoie de zece zile de îngrijiri medicale ? întrebă judecătorul. Dezvoltaţi acest aspect, vă rog !
– Am spus că am încercat o repliere pe stânga, unde se afla mama soacră, domnule judecător, dar reclamanta mă apucase deja de păr şi mă dizlocase de acolo ,trăgându-mă până în sufrageri ! Se înţelege că m-am zbătut să scap, efectuând, probabil, mişcări ample, fiindcă numai astfel se explică distrugerile menţionate mai înainte şi vătămările descrise în certificatele medico-legale. În orice luptă există şi pierderi colaterale, domnule judecător, şi ca să ne întoarcem la uşă, adică de unde am plecat, trebuie să ştiţi că uşa n-a fost sfărâmată pentru că aş fi vrut s-o distrug, pur şi simplu, ci pentru că trebuia să ies cumva din ambuscadă !
Judecătorul închise dosarul, puse pixul deasupra, păstrând o sprânceană smuncită în sus.
– Sentinţa rămâne în pronunţare pentru mâine la ora 14 ! zise grav, apoi îşi ridică ochii şi-l fixă din nou pe pârât. Mai spuneţi-mi ceva, domnule Mormoloc ! Cum se face că aţi ieşit fără nicio zgârâitură din „ambuscada” aceasta?
Pârâtul îşi lăsă spășit ochii în jos.
- Nici eu nu-mi explic, domnule judecător!
Alchimie
incizia ochiului tău
e asemeni diamantului din mâna
bătrânului tăietor de geamuri
necruțătoare
lasă în sticlă o dâră albă
ca un țipăt speriat de pasăre
dacă ai apăsa pe capete
m-aș desface în două
precum un sâmbure
în două jumătăți imperfecte
și inegale
cu sufletul înspăimântat într-o parte
cu mintea răvășită
fâlfâind din aripi
în partea cealaltă
și n-aș mai fi eu în niciuna
nu te-aș mai recunoaște
în retortele ochilor tăi
printre atâtea amestecuri de substanțe amorfe
clocotește aurul negru al irisilor
metalul topit
nu ți-a rămas decât să mă torni în matricele de argilă
ale gândului
sub formă de lacrimă
să mă atârni apoi de lobii urechilor
în locul cerceilor...