Insomnii
firava flacără gălbuie arde-n cadelă vioi, ca fânul,
ai zice că Măicuța Domnului e vie,
că pruncul suge laptele ceresc și mușcă sânul,
în timp ce îngerii foșnesc în juru-i ca niște fulgi de păpădie.
privesc tavanul tremurând într-o nuanță galben-albăstruie,
ai zice că Maria mea pierdută printre vise-i sfântă,
nu are niciun Crist la sânu-i mic și ferm ca o gutuie,
nici sfinți, alături, pe clavirul care nu mai cântă.
umbre prelungi sluțesc pereții negrii ai speluncii
pulsând într-o tăcere mistică, sarcedotală,
ai zice că toți diavolii se dau pe tobogan ca pruncii,
iar casa mea a căpătat dimensiuni de catedrală.
într-un tărziu firava flacără se stinge ostenită
și noaptea-și pune părul negru ciufulit pe moațe,
Maria mea scâncește-n somn ca o femeie-ndrăgostită
visând, pe jumătate trează, cum o iau în brațe.
Poems in the same category
Stridențe
deschizi televizorul dimineața ca un robot
să afli ce se mai întâmplă în lume
cum va fi vremea
timpul probabil
câți s-au mai omorât din dragoste
sau gelozie
câți au mai murit în accidente de circulație
ori cât au mai crescut prețurile la carne de porc
nu că te-ar interesa neapărat soarta omenirii
direcția de deplasare a Terrei
alinierea planetelor după Pământ
nici vorbă
e prea devreme să-ți bat capul cu asemenea lucruri
încă nu ți-ai revenit din crunta beție a somnului
pesemne că nici nu vrei
cine ar strica o oră sublimă de somn
pentru douăzeciși patru de ore mizerabile de viață
e ca interesul câinelui lui Pavlov la sunetul clopoțelului
un reflex condiționat
sau ca galbenul de pe ecranele televizoarelor LCD
breking news
ceva asemenea țipătelor insolente ale unor bufnițe noaptea
care te face să salivezi
să-ți iei porția de spaimă și anxietate
pentru tot restul zilei
avalanșa de reclamele mincinuoase despre orice vrei
reluate cu obstinație
asaltul de kitch și prost gust
la scară industrială
pe netrezite
sfințirea indecentă și atemporală a Catedralei Mântuirii Neamului
la o sută de ani de la Marea Unire
neterminată...
Epigrame XIII
Unui agronom
A zis c-a dat lovitura,
Şi-a luat ogor bonom,
Dar nu i-a ieşit cultura:
Căci, gras pământ, slab agronom.
Unui amic - face 50 ani
Să fii amice prea slăvit,
Şi să trăieşti întru mulţi ani,
Căci ani 50 ani împlinit,
Dar jumătate i-ai cam risipit.
Unui amic - face 50 ani
Din roza vieţii s-a dus înc-o petală,
Ai dus o viaţă pe a locuri grea,
Vreo zece – doişpe ani la şcoală,
Iar restul pe la birt şi cafenea.
Unui confrate
La dânsul tot privesc mereu,
Şi meditez adeseori,
Pleşuv şi el, pleşuv şi eu,
Dar numai el cu capu-n nori.
Compasiune
Am vrut compasiune să-i arăt,
Şi să mă pun în pielea ei un pic,
Dar m-am dat iute îndărăt,
Căci n-are piele, ci şoric.
Unei amice
Vrând să mă-mpac cu-a mea amică,
A zis că da, dar să îi vând un pont,
Că nimenea nu vrea să-i zică,
Ce sumă mi-a rămas în cont.
Unei soaţe
I-a zis soţului de la Paris:
- Să-mi trimiţi “mesaj” garson,
Nu prin poştă sau în scris,
Ci prin Western Union.
Unuia - după cura de slăbire
A reuşit perfect s-ascundă,
Formele şi burta mai rotundă,
Dar totuşi, ceva i-a scăpat,
Fiindcă capul i-a rămas pătrat.
Unui alpinist
Alpinist vechi, de succes,
A avut femei o hoardă,
Profesional soţia şi-a ales,
Pe cea mai tare coardă.
Şcoala on-line
I-o problemă serioasă,
Să predai on-line la sat,
C-absolventul o să iasă,
Cu bug-uri şi virusat.
Şcoala on-line
S-a decis precum se ştie,
On-line studiu-n pandemie,
Dar presimt mare urgie,
Carte…Google o să ştie.
Şcoala on-line
Pe vremea mea era o vorbă bună
Ai pus cartea pe oala cu smântână,
Azi, se zice cam aşa…
Ai pus mouse-ul lângă cafea.
Şcoala on-line
Când mă scotea profu la tablă,
Mă trecea prin corp rece fior,
Azi, on-line, n-am nici o treabă,
Râd de el, la monitor.
Şcoala on-line
Ministrul Educaţiei a declarat,
Şcoala on-line are succes,
Dar pe la sat s-a constatat,
Curent nu e, şi nici wireless.
Ecumenism
Alături de eretici Papa se închină,
Şi osanale aduc lui anticrist,
Trăgând peste credinţă o cortină,
Pe care o numesc Ecumenism.
Unor invidioşi
Banul meu muncit cu greu,
E râvnit măi oameni buni,
Doar de acei, ce mai mereu,
Au tăiat frunză la câini…
Doină - după tăierile de păduri
“Jelui-m-aș și n-am cui,
Jelui-m-aș codrului,”
Azi te jelui la ghiveci,
Codrul e la austrieci.
Excursie
A plănuit să meargă la Cazane,
Dar Dunărea fiind învolburată,
S-a întors al meu amic chefliu,
Tot la cazane, dar cele cu rachiu.
Minune
Un secret i-a împărtășit
Lângă soba de granit,
Și-apoi a rămas uimit,
Că gura sobei a vorbit.
Unei accidentate
a rămas fără dantură în urma accidentului de maşină
La zâna măseluţă te-ai rugat,
Să-ţi pună dinţi de divă de showbiz,
Dorinţa ea ţi-a ascultat,
Şi ţi i-a pus, pe bord şi pe parbriz.
Unei accidentate
Singurătate ai vrut neapărat,
Şi îl priveai pe soţ cu ură,
El brusc pedala a apăsat,
Şi singură ai rămas… în gură.
Ce sunt anii?
Anii sunt numai suma unor clipe,
Temeiul unor vise ce le-avem,
Ce vor neaparat sã se-nfiripe
Şi sã se facã laolaltã, ghem.
Anii sunt spuma unor idealuri
Râvnite de oricare muritor,
Trecând prin ale timpului portaluri
Spre un tãcut şi tainic viitor.
Anii sunt câţiva stropi de fericire
Sau de-ntristãri şi lacrimi, dupã caz,
Te fac sã cânţi mai cu însufleţire,
Sau îţi apasã jugul pe grumaz.
Anii sunt doar mirajul din pustie,
Fugind de cãlãtorul obosit;
Sunt diamante-ascunse în cutie,
Despachetate numai la sfârşit...
Epigrame XXVII
Confuzie
Tot îmi spunea că e fecioară,
Şi că băieții nu îi plac,
Şi s-a adeverit din prima seară,
Că e fecioară, doar în zodiac.
Unei polițiste
A reușit să intre-n breaslă,
Chiar dacă n-are pic de har,
Şi-o zgândără în țeastă,
Cum s-ajungă, sub-comisar.
Concediu la mare
Când am trecut pe pod canalul,
Și-am pomenit Mamaia-n nume,
Pe soață o și luase valul,
Iar eu sunt plin de spume.
Unui șofer de ziua îndrăgostiților
Se pregătise cu mult tact,
Cu flori a presurat decorul,
Şi-a pus lentila de contact,
Dar nu i-a mai pornit motorul.
Unei dive
Merge Eva înțepată,
Şi saltă mereu din cur,
De zici că-i modelată,
Nu din coastă... din femur.
Colegi de serviciu - înainte de program
Consumam la bar,
Câte-un pahar,
Eu dau pe gât...
El dă în gât.
Unui gardian - la penitenciarul de femei
Patrulând lângă celula șese,
Unde stă o blondă suavă,
Ea, frecându-se pe fese,
I-a plecat un glonț pe țeavă.
Profesorul masochist
Iubitul meu e profesor,
Iar noaptea-mi dă testare,
Eu iau un zece foarte ușor,
Iar el un patru la purtare.
Revers
Dacă-ar fi pe Adam să-L facă,
Din corpul Evei foarte delicat,
Din milă pentru Busuioacă,
Cu siguranță îl face... din ficat.
Soției
Soția mea e profesoară,
Şi zi de zi sunt foarte atent,
Dar numai noaptea bunăoară,
Mă lasă întruna corigent.
Rază de lumină
Te aștept să vii,
Au înflorit din nou cireșii
Parfumul lor îmi trezește mii de amintiri
Despre noi, despre ale noastre povestiri.
Și mi-e dor, nu pot minți
De tine, de noi, de clipele ce le-am petrecut împreună
De-aș putea da tot timpul inapoi
Doar pentru o singură clipă cu tine.
Cateodată vorbesc cu soarele despre tine
Îi povestesc de amor,
Dar, totuși, uneori…
El nu-mi răspunde, plânge după a lui iubire.
Te simt mereu aici, ești ca o rană deschisă
Ce nu se vindecă deloc.
Parcă-i înfiptă ca un glonț,
Pe al meu suflet.
Și mă doare, și mă alină , și mă chinuie
Nu mă lasă.
Astăzi, nici soarele nu-mi mai surâde
Norii negrii l-au ascuns departe
Florile s-au trecut, au dispărut în zare
Iar tu…
N-ai mai apărut.
Tot aici sunt,
Lângă copacii morți de frig
Aștept cu inima prăpădită,
O rază de lumină
Marginea
Ochii mei obosiți, privesc în jur cu o privire subțire monotonă
Eu, în fiecare zi vreau să plec din lumea plictisitoare în care îmi mor visele plăcute
Și nu sunt gata să mă întorc chiar și pentru cea mai sfântă icoană
Sunt propriul meu idol, care alege fără dubii dorințele demult cerute
În capul meu, se petrece doar o nebunie completă cu balul dracilor ce nu se mai termină
Și foamea de călătorii apare și gândurile mele nu pot fi satisfăcute
Caut doar acele lumi pline pline de libertate și pline de spații a marilor cu apă lină
Pot să creez universuri, printr-un singur gând și să distrug orice adversitați noi apărute
Doar un pix vechi în mâinile mele și câteva foi rupte din vechiul meu caiet
Pot scrie orice fără cuvinte inutile, folosind doar gândul perfect și fără motive rele
Scriu despre toate visele mele, care m-au străpuns așa de tare cu la atins dragostea pe un poet
Scriu despre celelalte lumi, care mi-au captat sufletul cu glasul lor ce seamană cu glasul iubitei mele
Există o lume în care nu mai este frica și minciuni, în care nu există nicio durere unei bune fete
La urma urmei, există puterea dragostei și puterea propriei voințe mele și a tuturor
M-am săturat de pereții aceștia care mă țin în lanțuri cu greutatea de sute de regrete
Și lumea este atât de plină de scene crude și oameni blocați în gândurile lor
La urma urmei, fiecare om este un sclav al lumii pe care o doreste
Dar lumea care este construită în suflettul și mintea omului nu ar trebui să aștepte zorile frumoase
Suntem atât de puternici încât putem crea orice minune pentru care orice om trăiește
Și să gustăm acest fel de mâncare extraordinar uitând de vremurile dureroase.
Other poems by the author
Defulare
În mintea mea există mai multă mișcare decât în afara ei
gândul sfidează logica
gravitația
nivelează spațiul și timpul
se deghizează în fel și chip pentru a trece dorința ascunsă
dincolo de vămile sufletului
creează visul eliberator
înăuntru visului
Elena nu mai e o enigmă
ne-am iubit de o mie de ori
într-o mie de constelații din Calea Lactee
fără rost
chiar dacă am dormit ca un prunc
toată noaptea am golit coșul cu dorințe neîmplinite
din catacombele minții
dându-le aripi
iar în zori m-am adunat din resturi în mine
ușor și zglobiu ca un fluture
Veni, vidi, vici!
Virgil intrase să cumpere o pâine. După el își făcuse apariția o femeie deosebit de frumoasă, care cumpărase un covrig și care nu-și mai lua ochii de la dânsul.
- Mă cunoaștețu de undeva? o întrebase el intrigat.
- Am impresia că vă cunosc de când lumea! îi răspunse ea zâmbind. Nu știu de ce, dar îmi amintiți de fostul meu soț… decedat într-un accident de mașină!
- Nu vă ascund că și dvs. îmi păreți cunoscută! supralicitase el. Credeți în reîncarnare?
- O, da!
- Aceasta ar fi o explicație!
Femeia se uită lung la dânsul.
- Stai pe aproape?
- De ce mă întrebi?
- Cum de ce? Locul unei femei este lângă soțul ei!
Virgil amuțise pentru câteva clipe.
- Stau pe aici, prin zonă! Doar n-o…
Ea îi puse un deget pe buze.
- Ba aș o…
Fetiţa şi jucăriile ei ciudate
Fetiţa, pe nume Mora, ieşi aproape de amiază din curtea casei şi atrasă de un fluturaş obraznic, colorat ca o sorcovă, nimeri în mijlocul unei poeniţe de vis, desprinsă parcă din cărţile ei de poveşti, prin mijlocul căreia curgea un pârâiaş domol, clipocind printre pietre. Cum neastâmpăratul flutur era pus pe şotii, luându-şi zborul ori de câte ori urmăritoarea sa întindea mânuţele după dânsul, fetiţa se înciudă atât de tare încât începu să-l certe şi să-l ameninţe cu pedeapsa supremă: înfingerea într-un bold. Se pare că nici lucru acesta nu avu darul să-l sperie prea tare pe fluturaş pentru că nu mult după aceea intră în pădure şi se făcu nevăzut în desişul frunzelor. Dar fetiţa nu se dădu bătută. Bănuia că neastâmpăratul se pitise pe undeva, poate chiar acolo, deasupra ei, după ciorchinii de cucuruz, motiv pentru care se ascunse la rându-i în spatele unui trunchi cioturos, aplecat peste un fel de povârniş, care se căsca dedesubt, aşteptând doar să-l înşface. Din păcate, fetiţa nu se mai uită pe unde calcă, aşa cum făcuse tot timpul, şi deodată se pomeni alunecând la vale, rostogolindu-se printre pietre şi mărăcini, căzând în gol, apoi prăbuşindu-se peste o movilă de nisip în mijlocul unei încăperi cu pereţii translucizi. Deşi era încă ameţită şi speriată de cele întâmplate, ţinându-şi cu greu lacrimile care o podideau, nu-şi putu stăpâni un zâmbet de bucurie când văzu în jurul ei mai multe mogâldeţe verzi, cam de aceeaşi înălţime, cu capete mari şi trupuri sfrijite.
- Ce vă zgâiţi aşa la mine! se buzurlui ea încercând să coboare de pe movila de nisip. Nu vi s-a întâmplat niciodată să vă daţi de-a berbeleacu’?
Mogâldeţele se priviră între ele descumpănite, apoi clătinară din căpăţânile lor caraghioase în semn că nu. Una dintre creaturi, care părea să fie mai mare peste celelalte, atinse nisipul cu palma iar acesta dispăru ca şi când cineva de sub pardoseala de sticlă l-ar fi înghiţit.
Fetiţa râse şi bătu din palme fericită.
- Cum ai făcut asta, Cap de Pepene?
- ?!
Răspunsul mogâldeţei cu căpăţâna ovala, ca un bostan, semăna cu un bâzâit de viespe.
- Bine, zise ea, să ţii minte că te cheamă Cap de Pepene! Iar pe tine, continuă arătând către un omuleţ cu ochii mari, bulbucaţi şi cu linia gurii ca o acoladă, te cheamă Broscuţa Oac!
Acesta dădu din cap şi se aşeză supus lângă Cap de Pepene.
- Cu tine-i mai greu, recunoscu fetiţa apucându-l de mână pe cel de-al treilea. Toţi aveţi ochii mari şi negri! Parcă sunteţi fraţi! Tu însă ai gâtul cel mai lung, nu-i aşa ?
- ?!
- Am să-ţi zic Struţul cel Mic deocamdată, iar lui, adică ţie, preciză ea trăgându-l din rând pe omuleţul cu gura ţuguiată, Bot de Miel! Aţi înţeles?
Cei doi aprobară din capete docili, aliniindu-se alături de ceilalţi, în timp ce fetiţa mai făcu două modificări: îl schimbă pe Bot de Miel cu Broscuţa Oac întrucât acesta era un pic mai înalt şi nu-l putea lăsa la urmă.
- Alinierea în spatele meu! ordonă ea bătând pasul pe loc. Cu cântec, înainte!!!
Mogâldeţele porniră în pas de front, agitându-şi mâinile şi sâsâind după cuvintele înflăcărate ale fetiţei: Podul de piatră s-a dărâmat / A venit apa şi l-a luat / Vom face altul, pe mal, în jos / Altul mai trainic şi mai frumos...
La a doua tură fetiţa se opri căscând.
- N-ai niciun scaun pe aici, Cap de Pepene?
Omuleţul cu capul oval atinse pardoseala şi scoase de acolo un fel de şezlong, pe care îl împinse apoi către fată.
- ?!
- Mulţumesc, Cap de Pepene! Acum aşezaţi-vă şi voi în funduleţe pentru că am să vă spun o poveste! Ştiţi povestea lui Făt Frumos şi merele de aur?
Mogâldeţele clătinară negativ din cap.
- Bine, copii, am să v-o spun eu ! A fost oadată ca niciodată, că dacă n-ar fi nu s-a povesti, a fost...
Dar nu mai putu continua. Simţi cum i se închid ochii şi alunecă în dulcea lume a somnului. Cap de Pepene se apropie de ea cu sfială, o luă în braţe şi împreună cu ceilalţi se înălţară deasupra râpei, ca nişte îngeri, lăsând-o nu mult după aceea în mijlocul poeniţei cu capul sprijinit pe un glob de sticlă...
Așteptări
era o vreme când înotam ca un pește
în liniște
nu-mi mai amintesc
dacă eram om sau pește
dar sentimentul singurătății lucii
era același
liniștea se insinuase între noi ca o aripă nemișcată de lebădă
pluteam
simțeam cum îmi apar riduri în jurul ochilor
de-a lungul nopților lungi
zilele îmbrăcate în haine vărgate jucau zaruri pe prichiciul ferestrei
cu Alina
pisica mea albă
sub tălpile mele înecate-n nisip
trosneau cochiliile scoicilor fără scoici
și
mai ales
fără perle
pescărușii parcă își înghițseră limbile
desupra apelor învrăjbite de valuri
cineva așezase între mine și lume o coală transparentă de sticlă
în care se spărgeau ca niște fulgi opalescenți de zăpadă
toate sunetele…
Resemnare
de-afară aud cum iarna își scoate rochia albă de mireasă
încheind ultimul vals vienez în aplauze furtunoase
adresate deopotrivă și mirelui
vântul
primăvara geloasă adună ghiocei
și magnolii
mai încolo
așergând desculță după o mângâiere de soare
poetul se uită critic la ele din spatele ferestrelor înghețate
în timp ce îndeasă tutunul cu miros de mentă și vanilie
în pipă
„nebunele dracului”
luând încă un gât de șampanie din sticla cu susur de viperă
„și viața asta este ca anotimpurile anului”
se gândește mușcând din mușticul de abanos
ca din sfârcul voluptos al Serenei
„ în brațele cui o mai fi acum la sfârșit de iarnă”
îi vine în minte
dar își alungă încruntat gândul
ducă-se...
Să dai afară din casă un câine
singurul gest important în dimineața aceasta zgribulită
de noiembrie
este să-ți calci umbra pe coadă
să-njuri printre dinți toți sfinții cu atribuții în cuantica norilor
să-ți bagi picioarele în ea viață
în el serviciu
unde trebuie să semnezi neapărat condica
să răspunzi la același stupid
How are you men
care te scoate din minți
s-asculți conversațiile despre vreme
despre politică
pe-o vreme ca asta nu dai afară din casă un câine
nu poți ignora condiția câinelui de-a fi câine
cum să dai afară un câine
întreabă și șeful retoric
ridic din umeri
da
mă gândesc
nu-i corect să dai afară din casă un câine
pe o vreme ca asta
cu omul e altceva
fak you men
câinele însă e sfânt
e cel mai credincios prieten al omului
femeia pune întodeauna condiții
câinele te iubește necondiționat
latră
nici nu mai contează dacă are pureci
limbrici
dacă face pipi pe covorul turcesc din sufragerie
cu seherezada
n-avem noi reacții la alte rahaturi
precum statul de drept
diaspora
apropierea planetei Nibiru
suntem penibili…