Blocat în spațiu timp...
Strig în tăcere căutând o cale
Să fac parte și eu din visele tale
Trandafiri de durere rămân fără petale
Nu m-agăț de iubiri ocazionale
Nu-mi trăiesc viața, mă pierd în vise
Toate despre tine, toate interzise,
Debusolat total caut cu disperare
O cale să nu pierd iubirea ce dispare.....
Nu știu ce-i cu mine, parcă înebunesc,
Trăiesc un coșmar, vreau să mă trezesc.....
Blocat în spațiu timp răsăritul nu mai vine
Blocat în spațiu timp mă gândesc numai la tine....
Categoria: Poezii de despărţire
Toate poeziile autorului: Djl6m6dnn1r
Data postării: 14 iunie 2024
Adăugat la favorite: 2
Comentarii: 2
Vizualizări: 731
Comentarii
Poezii din aceiaşi categorie
Te-aș fi vrut mai mult
Te-as fi vrut mai mult,
Dar atâta de puțin eu te-am avut.
În vorbele tale am crezut,
Și la urmă am căzut.
Mai mult?
Mai mult eu am suferit,
Decât am trăit și am iubit.
Mai mult,eu am dorit,
Să trăiesc cu tine pân la nesfârșit.
Îmi pare rău că mai mult eu n-am luptat,
Dar am incercat, cu vârf și îndesat.
Te-aș fi vrut mai mult,
Și totuși nu te pot avea de demult.
De-ai ști cât te iubesc,
Că în ochii tăi nu mă satur sa privesc.
Atât de mult timp a trecut,
Și eu tot mai mult te discut.
Omagiu!
Anul l-am încheiat plângând
Că l-am pierdut de tot pe tata,
Chemat fiind la Cer, de Domnul
Și așezat va fi, cum i-a fost fapta.
Acum s-a întâlnit cu mama
Ce-l aștepta de ceva vreme,
Să fie amândoi iară perechea
Și poate uită de-a lui probleme.
Cu toții am știut că își dorea
Să părăsească această lume,
Că a fi singur e destul de greu
Iar durerea ta n-ai cui o spune.
Ducea cu el o mare suferință
A trupului de lut uzat de ani,
În suflet purta mare credință
Venită de la părinții lui țărani.
Nu e ușor să-ți pierzi ambii părinți
Care ți-au dat o viață pe pământ,
Și lacrima să nu-ți inunde ochii
Când trist tu vizitezi..a lor mormânt!
Acasă
Cu tine, privesc în taină prin prismele tăcerii, acolo unde vânturile hoinăresc fără hățișuri, dar evită să pătrundă în sanctuarul meu.
Ești esența, suflarea ce-mi hrănește ființa, dar te-ai topit prea devreme în oceanul lacrimilor mele, fără să găsești izbăvire.
În tine trăiam o viață deplină, acum supraviețuiesc doar în aridul pustiu al inimii, plângându-ți numele cu suspine îndurerate.
De ce ai plecat când erai lumina ce îmi lumina iubirea și temeiul în care mă regăseam?
Îmi este tare dor de tine acum, casa mea, căci în reflexiile tale se oglindesc amintiri care mă umplu de dor, fiind tu singurul loc care mă înțelegea pe deplin.
Iar iubirea ta mă apăra de criticii lumii, care mă tachinau neîncetat spunând că tu nu ești adevărata mea iubire și că nu suntem meniți să fim fericiți.
Dar tu nu ai fost doar o casă pentru mine ci singurul meu acasă în această lume străină.
separare
cerul s-a spart,
soarele a explodat.
luna s-a ascuns,
pierduta s-a dus.
izolati acum ei stau,
macar de mai vorbeau..
lumi diferite au ales,
de ce? este de neinteles..
iubirea ce o detineau,
cu ea lumea implineau.
separarea celor doi,
inceput de razboi.
Ai fost lecția
Ai fost o lecție deghizată în iubire
Nu ai fost nimic din tot ce-am sperat
Deși mi-ai promis că o să mai fim
Ai fost doar ceea ce-am avut de învățat...
Ai fost lecția care m-a făcut să văd
Cât de mult mă puteam multumi cu puțin
Ai fost dovada că tăcerea duce la prăpăd
Când nu-mi doream decât o ultimă îmbratișare la un vin.
Ai fost lecția că singurătatea nu înseamnă plictiseală
Și că respectul n-ar trebui să fie negociabil
Ai fost lecția ce m-a făcut să sufăr ca niciodată
Lecția fără meditații... cum să-mi pregătesc sufletul în prealabil.
Ai fost lecția care cu durere mi-a arătat locul,
Omul de la care nicicând nu m-aș fi așteptat,
Că atunci când îți dorești cu ardoare ceva
Oricât ai răbda și spera... niciodată nu-l vei avea...
Deși te-ai vrut o lecție, eu pică nu îți port
Și nici la întrebări, azi nu mai caut răspunsuri
Nimic n-aș mai schimba chiar de-aș putea să pot
Datorită ție, gândurile, azi îmi sunt zeci de pagini în versuri...
Despărțire
Fugim de noi spre-a ne zdrobi,
Iar zborul tău e prăbușirea mea,
Din mine o aripă ți-aș încropi,
Că poate-o să te-ntorci cândva.
Stârnim vulcani la fiecare clocot,
Iar pasul meu e alergarea ta,
Ți-aș implanta pe buze-un hohot,
Să râzi în somn de farsa mea.
Strivim în dinți cuvinte ce unesc,
Și întâlnirile sfârșesc cu brio,
Cu buzele îmi murmuri:Te iubesc!
Cu ochii însă îmi strigi ...Adio!
Ni-s toate visele devreme ori târzii,
Fântânile au secat așa ciudat deodată,
Din noi sfârșit-au nenăscuți copii,
Și au murit stupid o mamă și un tată.
Un toast al despărțirii se cuvine,
Cu întrebări pe muchie de cuțit,
Pe un mormânt și-o cruce în ruine,
Într-un sicriu comun și neacoperit.
Te-aș fi vrut mai mult
Te-as fi vrut mai mult,
Dar atâta de puțin eu te-am avut.
În vorbele tale am crezut,
Și la urmă am căzut.
Mai mult?
Mai mult eu am suferit,
Decât am trăit și am iubit.
Mai mult,eu am dorit,
Să trăiesc cu tine pân la nesfârșit.
Îmi pare rău că mai mult eu n-am luptat,
Dar am incercat, cu vârf și îndesat.
Te-aș fi vrut mai mult,
Și totuși nu te pot avea de demult.
De-ai ști cât te iubesc,
Că în ochii tăi nu mă satur sa privesc.
Atât de mult timp a trecut,
Și eu tot mai mult te discut.
Omagiu!
Anul l-am încheiat plângând
Că l-am pierdut de tot pe tata,
Chemat fiind la Cer, de Domnul
Și așezat va fi, cum i-a fost fapta.
Acum s-a întâlnit cu mama
Ce-l aștepta de ceva vreme,
Să fie amândoi iară perechea
Și poate uită de-a lui probleme.
Cu toții am știut că își dorea
Să părăsească această lume,
Că a fi singur e destul de greu
Iar durerea ta n-ai cui o spune.
Ducea cu el o mare suferință
A trupului de lut uzat de ani,
În suflet purta mare credință
Venită de la părinții lui țărani.
Nu e ușor să-ți pierzi ambii părinți
Care ți-au dat o viață pe pământ,
Și lacrima să nu-ți inunde ochii
Când trist tu vizitezi..a lor mormânt!
Acasă
Cu tine, privesc în taină prin prismele tăcerii, acolo unde vânturile hoinăresc fără hățișuri, dar evită să pătrundă în sanctuarul meu.
Ești esența, suflarea ce-mi hrănește ființa, dar te-ai topit prea devreme în oceanul lacrimilor mele, fără să găsești izbăvire.
În tine trăiam o viață deplină, acum supraviețuiesc doar în aridul pustiu al inimii, plângându-ți numele cu suspine îndurerate.
De ce ai plecat când erai lumina ce îmi lumina iubirea și temeiul în care mă regăseam?
Îmi este tare dor de tine acum, casa mea, căci în reflexiile tale se oglindesc amintiri care mă umplu de dor, fiind tu singurul loc care mă înțelegea pe deplin.
Iar iubirea ta mă apăra de criticii lumii, care mă tachinau neîncetat spunând că tu nu ești adevărata mea iubire și că nu suntem meniți să fim fericiți.
Dar tu nu ai fost doar o casă pentru mine ci singurul meu acasă în această lume străină.
separare
cerul s-a spart,
soarele a explodat.
luna s-a ascuns,
pierduta s-a dus.
izolati acum ei stau,
macar de mai vorbeau..
lumi diferite au ales,
de ce? este de neinteles..
iubirea ce o detineau,
cu ea lumea implineau.
separarea celor doi,
inceput de razboi.
Ai fost lecția
Ai fost o lecție deghizată în iubire
Nu ai fost nimic din tot ce-am sperat
Deși mi-ai promis că o să mai fim
Ai fost doar ceea ce-am avut de învățat...
Ai fost lecția care m-a făcut să văd
Cât de mult mă puteam multumi cu puțin
Ai fost dovada că tăcerea duce la prăpăd
Când nu-mi doream decât o ultimă îmbratișare la un vin.
Ai fost lecția că singurătatea nu înseamnă plictiseală
Și că respectul n-ar trebui să fie negociabil
Ai fost lecția ce m-a făcut să sufăr ca niciodată
Lecția fără meditații... cum să-mi pregătesc sufletul în prealabil.
Ai fost lecția care cu durere mi-a arătat locul,
Omul de la care nicicând nu m-aș fi așteptat,
Că atunci când îți dorești cu ardoare ceva
Oricât ai răbda și spera... niciodată nu-l vei avea...
Deși te-ai vrut o lecție, eu pică nu îți port
Și nici la întrebări, azi nu mai caut răspunsuri
Nimic n-aș mai schimba chiar de-aș putea să pot
Datorită ție, gândurile, azi îmi sunt zeci de pagini în versuri...
Despărțire
Fugim de noi spre-a ne zdrobi,
Iar zborul tău e prăbușirea mea,
Din mine o aripă ți-aș încropi,
Că poate-o să te-ntorci cândva.
Stârnim vulcani la fiecare clocot,
Iar pasul meu e alergarea ta,
Ți-aș implanta pe buze-un hohot,
Să râzi în somn de farsa mea.
Strivim în dinți cuvinte ce unesc,
Și întâlnirile sfârșesc cu brio,
Cu buzele îmi murmuri:Te iubesc!
Cu ochii însă îmi strigi ...Adio!
Ni-s toate visele devreme ori târzii,
Fântânile au secat așa ciudat deodată,
Din noi sfârșit-au nenăscuți copii,
Și au murit stupid o mamă și un tată.
Un toast al despărțirii se cuvine,
Cu întrebări pe muchie de cuțit,
Pe un mormânt și-o cruce în ruine,
Într-un sicriu comun și neacoperit.
Alte poezii ale autorului
Lacrimă de gheață...
Lasă-mă să mor în lumea mea
Sufletul meu să devin-o stea
Stea căzătoare
Vreau să rămân fără suflare
La-mea suferință n-am alinare
La capul meu s-ardă o lumânare
Am eșuat complet l-această încercare
Sătul de suferință și lacrimi amare
Pășesc ușor pe a iadului cărare
Sufletul să-mi ardă precum o cometă
Cuprins de focul iubirii ce n-o regretă
Urechile mele s-audă
Pentru ultima dată vocea ei plăpândă
Cum plânge și suspină
Crezând că destinu-i de vină
Ochii mei nu o să vadă
Cum din ochii ei o lacrimă o să cadă
O lacrimă de gheață
Pentru c-am plecat din această viață
Renunț
Uite-mă din nou aici golind pahar după pahar
De la atâta dezamăgire am rămas cu gust amar
În iubire toate încercările mele au fost în zadar.
De ceva vreme am în cap un singur gând murdar
Să renunț la toate și din lumea asta să dispar
Fără ea și cel mai frumos vis este un coșmar.
Ce rost mai are să tot încerc la nesfârșit?
Dacă de ea niciodată n-am să mai fiu iubit
Ce sens are să aștept dacă nu fac nimic
O iubesc, nu vreau să-i fiu doar un amic
Dacă nu pot să fiu cu ea mai bine renunț
În fața justiției supreme mă autodenunț
Merit să sufăr pentru tot răul ce i l-am făcut
La un pas...
Sentimentele îi sunt pe cale să explodeze
Conștiința îi este pe cale sa cedeze
Este constant la un pas să clacheze....
Nu și-a dorit de la viață decât puțină fericire
Să aibă șansa să-nțeleagă ce e aia iubire
Acum dezamăgirea i se poate citi-n privire...
Este mereu la un pas să facă ultimul pas
Este mereu la un pas să renunțe la tot ce-a tras
Este mereu la un pas să se lase de focurile iadului ars....
Fiind mereu la un pas acum face ultimul pas
Nu se mai lasă de nimic distras
Nu se uită-n spate să vadă ce a rămas.....
Face ultimul pas de pe drumul vieții
Face primul pas pe cărarea morții.....
Pe cărarea morții păsește poetul neînțeles
Ultimele gânduri și le lasă pe un ultim vers
Sufletul său rămâne călător prin univers.....
Aș vrea
Aș vrea să trăiesc într-o lume-n care
Cuvintele nu-s goale ci-s pline de valoare
Aș vrea să pot să-i cred pe toți pe cuvânt
Să nu fie nevoie de niciun jurământ
Aș vrea să trăiesc singur pe pământ
De singurătate să nu mă-nspăimânt
Pentru că mai bine-s singur pe lume
Decât să mă simt singur în mulțime
Etapă
Priveam parcă hipnotizat o floare
Ce mă lăsase fără de cuvinte,
Eram captat de sublima ei culoare
Floare vie printre morminte
Au început întrebări să apară
Legate de nesimnificativa existență
Luciditatea a început să dispară
În timp ce mă îngropam în dependență
Gândurile au început să-mi dispară
Pentru prima dată eram liniștit,
Sufletul a încetat să mă mai doară
Amintirile s-au pierdut la asfințit,
Până la răsărit sunt altă persoană
Mă desprind de eu cel care sunt,
Las în urmă a suferinței coroană
Cea care m-a făcut cea ce sunt...
Lacrimă de gheață...
Lasă-mă să mor în lumea mea
Sufletul meu să devin-o stea
Stea căzătoare
Vreau să rămân fără suflare
La-mea suferință n-am alinare
La capul meu s-ardă o lumânare
Am eșuat complet l-această încercare
Sătul de suferință și lacrimi amare
Pășesc ușor pe a iadului cărare
Sufletul să-mi ardă precum o cometă
Cuprins de focul iubirii ce n-o regretă
Urechile mele s-audă
Pentru ultima dată vocea ei plăpândă
Cum plânge și suspină
Crezând că destinu-i de vină
Ochii mei nu o să vadă
Cum din ochii ei o lacrimă o să cadă
O lacrimă de gheață
Pentru c-am plecat din această viață
Renunț
Uite-mă din nou aici golind pahar după pahar
De la atâta dezamăgire am rămas cu gust amar
În iubire toate încercările mele au fost în zadar.
De ceva vreme am în cap un singur gând murdar
Să renunț la toate și din lumea asta să dispar
Fără ea și cel mai frumos vis este un coșmar.
Ce rost mai are să tot încerc la nesfârșit?
Dacă de ea niciodată n-am să mai fiu iubit
Ce sens are să aștept dacă nu fac nimic
O iubesc, nu vreau să-i fiu doar un amic
Dacă nu pot să fiu cu ea mai bine renunț
În fața justiției supreme mă autodenunț
Merit să sufăr pentru tot răul ce i l-am făcut
La un pas...
Sentimentele îi sunt pe cale să explodeze
Conștiința îi este pe cale sa cedeze
Este constant la un pas să clacheze....
Nu și-a dorit de la viață decât puțină fericire
Să aibă șansa să-nțeleagă ce e aia iubire
Acum dezamăgirea i se poate citi-n privire...
Este mereu la un pas să facă ultimul pas
Este mereu la un pas să renunțe la tot ce-a tras
Este mereu la un pas să se lase de focurile iadului ars....
Fiind mereu la un pas acum face ultimul pas
Nu se mai lasă de nimic distras
Nu se uită-n spate să vadă ce a rămas.....
Face ultimul pas de pe drumul vieții
Face primul pas pe cărarea morții.....
Pe cărarea morții păsește poetul neînțeles
Ultimele gânduri și le lasă pe un ultim vers
Sufletul său rămâne călător prin univers.....
Aș vrea
Aș vrea să trăiesc într-o lume-n care
Cuvintele nu-s goale ci-s pline de valoare
Aș vrea să pot să-i cred pe toți pe cuvânt
Să nu fie nevoie de niciun jurământ
Aș vrea să trăiesc singur pe pământ
De singurătate să nu mă-nspăimânt
Pentru că mai bine-s singur pe lume
Decât să mă simt singur în mulțime
Etapă
Priveam parcă hipnotizat o floare
Ce mă lăsase fără de cuvinte,
Eram captat de sublima ei culoare
Floare vie printre morminte
Au început întrebări să apară
Legate de nesimnificativa existență
Luciditatea a început să dispară
În timp ce mă îngropam în dependență
Gândurile au început să-mi dispară
Pentru prima dată eram liniștit,
Sufletul a încetat să mă mai doară
Amintirile s-au pierdut la asfințit,
Până la răsărit sunt altă persoană
Mă desprind de eu cel care sunt,
Las în urmă a suferinței coroană
Cea care m-a făcut cea ce sunt...
marian crisan