Fara titlu

Mi-ai fost precum un înger păzitor

Când eram cu tine uitam de durere

Dar acum simt că mor de-al tău dor 

Ți-ai luat zborul fără să-ți iei la revedere 

Mi-a fost bine lângă tine, fără tine-mi este rău 

Dacă nu te-ntorci la mine, voi fi eu îngerul tău.

Până atunci nu pot decât s-aștept

Nu pot decât ca-n amintiri să te privesc,

Asta poate că pare puțin nedrept 

Dar n-am ce face, trebuie s-accept.

Nu pot decât să sper c-ai să te-ntorci la noi.

Dar nu știu dacă mai putem fi amândoi 

Ști că la mine-n suflet am doar ploi

Nu vreau să-ți murdărești aripile cu noroi.

Te caut dar mi-e teamă c-am să te găsesc 

Te doresc, dar n-am dreptul să te privesc, 

Mereu greșesc, deci n-am dreptul să te iubesc 

Spune-mi ceva nu mă lăsa să-nebunesc

Spune-mi te rog de ce încă te iubesc 

Spune-mi te rog de ce încă te doresc 

Spune-mi te rog că totul va fi bine 

Spune-mi că pot să trăiesc și fără tine 

Spune-mi asta până când am să te cred 

Spune-mi că și singur pot să fiu întreg 

Spune-mi că nu contează cea ce pierd 

Spune-mi te rog ce ar trebui să aleg 

Spune-mi tu te rog ce ar trebui să fac 

Spune-mi tu te rog cum aș putea să tac 

Spune-mi tu cum să-i găsesc inimi leac 

Spune-mi tu cum aș putea să mă prefac 

Cum aș putea spune că sunt bine 

Când eu mereu mă gândesc la tine 

Cum aș putea pe alta s-o iubesc 

Când eu doar pe tine te doresc 

Cum aș putea să mă gândesc la alta 

Când simt că pe noi ne leagă soarta 

Cum aș putea să te înlocuiesc 

Când fără tine simt că înebunesc

Îmi aștept sfârșitul,

Tăcut, blocat în singurătate,

Îmi aștept sfârșitul, 

În lacrimi lipsite de dreptate....

Vreau să plec departe,

Vreau să rămân doar eu cu mine,

Vreau să plec departe, 

Dar... nu vreau să renunț la tine....

Dacă plec, oare ce las în urmă?

În sufletul tău o mică furtună.......

Dacă rămân, o să fie mult mai rău,

Eu sunt al nimănui, el este al tău.........

Nu pot să mai port povara,

Cu toate că mi-aș dori să pot.....

Inima ta este comoara,

Pentru care acum sunt mort....

În iad o să-ți duc iubirea,

Alinare îmi v-a fi amintirea,

Mare-mi este dezamăgirea

Că n-o să-ți mai văd privirea.....

Regret, că n-o să te mai pot privi,

Regret, că n-o să-ți mai pot vorbi,

Regret, dar nu mă pot opri,

Dar mă bucur că încă te pot iubi......

Asta-i altă seară-n care gândurile nu-mi dau pace,

Copilul din mine urlă de durere și se zbate,

Vreau să-l ajut dar nu pot, n-am ce-i face,

N-a fost pregătit pentru lumea asta crudă,

Urechile lui cuvinte de ură nu vor să mai audă

Inima lui de iubire începe să se ascundă,

A iubit, de asta ochii în fiecare seară i se udă.

Este vina mea pentru că nu l-am pregătit

Nu i-am spus că doare dacă iubești și nu ești iubit,

Acum caut o cale ca singur să fiu fericit.....

Defapt nu caut nimic, nu fac nimic, doar îl mint....

Cum aș putea să-i spun c-am ales să sufăr o viață,

Cum să-i spun că-mi place să-mi curgă lacrimi pe față,

Cum să-i explic faptul că pot să iubesc și fără să fiu iubit 

Cum să-i spun că visele lui din cauza mea au murit....

El nu credea în iubire, dar eu am găsit iubirea adevărată

Ea este totul pentru mine, nu este doar o simplă fată,

Poate ea nu mă mai iubește, dar eu îi port iubire curată

Îl las să mă judece, dar n-am să schimb nimic 

Poate greșesc, îmi asum, îmi place să mă complic,

În viață am să iubesc tot ce-mi este interzis 

Am s-o iubesc doar pe cea căreia îi sunt promis.

O fi de-ajuns că ne-nțelegem?
Că suntem doi într-un întreg,
Când inima-ntr-o lume-a ei trăiește
Și mă-ntreb: ce-i lipsește?

De ce mereu se zvârcolește,
Și-n piept tresare,
Și râvnește...

Suntem făcuți pentru o singură iubire?
Și, dacă da, de ce cădem în alte simțuri?
De ce ascultăm ce zic alți ochi?
De ce fiori în inimă și-n gânduri?
Pentru a suferi?

Și, dacă da, atunci de ce?
Pentru a iubi?
Și, dacă da,
De ce ne dăruim cu-un „Da” doar unei singure ființe?

O fi de-ajuns?
Și, dacă da,
De ce râvnim?

Nu mă mai interesează părerile voastre împărțite

și mă refer la toți cei care trăiesc într-o simbioză aparent comensuală

(precum cea dintre Sorina

fetița de opt ani din Baia de Aramă

și toți asistenții ei maternali

statali

procedurali

gen Maria Pițurcă!)

eu sunt gazda tuturor paraziților virtuali

chiriași simbiotici

un fel de escherihioze coli imprevizibile

în intestinele colonizate de milioane de bacterii

dacă o femeie frumoasă își depărtează picioarele

devin exhaustivi

îmi pare rău că aduc în prim-planul literaturii femeile

excluse din sanctuarul ancestral al muzelor

și aruncate în groapa cu lei

recunosc că mi-a plăcut Manifestul Medeei Iancu

despre ejaculări și violuri

numai că aceste excese sunt doar o parte a problemei

întro societate democratică în care și reciproca este valabilă

nu te arunci în penisurile lor „lungi și negre”

cum spui

pentru o clipă irațională de glorie

nimeni nu te mai va regăsi în poemul tău despre iubire

post factum…

vremea-i cam aspră

cercurile din cubul lui metratron

se-nvârtesc aiurea...

libertatea-i pusă la vânzare

pentru câteva denunțuri.

făra să fie observată,

luna

își ascunde tristețea

printre tufele

de coral roșu.

La ce te porți așa cu mine ?

C-am un suflet și mă doare 

Eu am vrut să țin la tine

Ca la o scumpă floare 

Dar tu vrei sa stai in spini

Și nu vrei sa te culeg 

Drumu-i plin de mărăcini 

Aș fi vrut să te aleg 

Atât îți spun,că timpul trece 

Să înțelegi eu aștept 

Nu mai fi cu mine rece 

Hai la mine și-al meu piept 

cântând în marasmul cerebral,
strig, dar nu mă ascultă nimeni.
caligrafic scriu cu o slovă fină,
șoptesc și mă ascultă toți.
ei
nu văd cicatricile coagulate sub piele.
nu le arăt universul retoric,
creat
cu o dispersă gândire substanțială.
discre panță
între lumi
sau doar o spaimă incandescentă?
foșnetul hârtiei câștigă
macabru.

Îți dau visele
Cu ele mă alint
Strigându-ți chipul din oglindă,
Cad cioburi ce mă mint
Când umbra ta ating
Și  brațele iubirii vin
În valsul vieții să mă prindă.
 
Îți dau umbra mea
Cu ea  te însoțești
E mult  mai înțelegătoare ,

Chiar dacă o strivești
Ea fuge și fuge…..
Niciodată n-ai să afli
Ce mult, uitarea ta  mă doare.