Priveghi
veghezi la capul timpului mort
inutil
golit de gânduri
cuprins de friguri
de atacuri de panică
nimeni nu-ți mai răspunde la 112
și e explicabil
cum să-ți răspundă cineva dacă timpul e mort
dacă viața a rămas fără busolă
împotmolită în trafic
în lumea aceasta totul depinde de timp
de la amibă la sateliții geostrategici
și ceasuri biologice
timpul ne ține în parametri convenabili
fără timp ne-am putea întoarce aproape sigur
în Cretacicul timpuriu
la frați noștri mai mari
dinozaurii…
Poems in the same category
Cuza si Mica Unire
În vremuri de zbucium și taină,
Cuza, erou al neamului, apărea,
Cu inima nobilă și hotărâre mândră,
Țara în el găsind speranță și lumina.
Mica Unire, visul arzător,
Pe buzele poporului răsunând,
În sufletul românesc aprinzând focul,
Al eliberării, un destin legendar.
Cuza, călător pe cărările istoriei,
În inima Moldovei și-a pus tronul,
Țara să-și unească întru bucurie,
Să devină o națiune sub soarele comun.
Prin viforul vremii și al politicii,
El a luptat cu dreptate și ardoare,
A adus în unitate țara împărțită,
Unindu-i pe români, cu dragoste și onoare.
Cuza și Mica Unire, simboluri de glorie,
În cartea neamului, scrise cu aur,
Ca raze de soare peste veacuri se revarsă,
Pentru o patrie unită, cu demnitate și amor.
Așa că să răsune în veșnicie,
Cântul Unirii, ce Cuza l-a adus,
Mica Unire, sfântă și mândră,
În inimile noastre, mereu să trăiască sus.
Capitulare
Pe bătrânul Hemingway parcă-l văd, din spatele unei pipe,
Cum deschide iar marea, pe când hoțul de clipe,
Sufletul meu, ca un tren ruinat, retras de pe șine,
Săturat de furtuni, visează să adoarmă în sine.
Cicatricele încă, vechi hotare in sânge,
Pulsează-n adânc, spre comori levantine,
Dar prova e ruptă, iar timona-i un brici,
Care taie catargul : „nu mai vrem pe aici” .
De rugină sunt prinse carabinele toate
Mapele-s șterse, iar busolele sparte.
Frageda zi, prima din toate, parcă a plecat,
Prea departe.
Autor : O.T.
Numai artistul dainuieste-n nemurire
Filosofic toți vom muri odată, părăsind tot ce ne aparține, psihologic chiar și sufletu si simtul nu ne va mai aparține
Iar din punct de vedere religios, raiul sau iadul ne vor înclina brațele, unii vor muri în chinuri de eternitatea infernului sângeros, iar alții vor dansa cu îngerii în cer, în eternitatea ce nu se va sfârși niciodată
Iar, din păcate nici natura nu va mai trai, totul va dăinui-n murirea crudă a pământului ce s-a saturat sa verse pentru noi toți atâtea lacrimi far' de dulce speranță
Singura lumină ce va pătrunde pe
cer va fi lumina cuvintelor
Lumina și grația cu care natura a fost Îmbrățișată și anume, arta divină a unui poet
Ce scrie despre infinuturi, despre doruri ce nu s-au cunoscut vreodată
Definește arta creații umane, căci doar poetul iubește cu patimii vi iar din iubire face artă
Pustiul creator
Tic tac
Nu pot ocoli acest atac,
Caci chiar eu sunt de vină,
Pentru că m-am tot uitat la ai mei străbuni
Și am încercat să nu calc ca ei pe cărbuni,
Dar greșelile au inceput sa vină,
Iar inspirația divină
Nu mă mai mângâia cu mână fină
Ci asprimea parcă s-a proiectat
In cel mai adânc orificiu infectat,
Lăsand virusul să acționeze și să submineze
Tot tabloul de ghiocei pictat.
Cuza si Mica Unire
În vremuri de zbucium și taină,
Cuza, erou al neamului, apărea,
Cu inima nobilă și hotărâre mândră,
Țara în el găsind speranță și lumina.
Mica Unire, visul arzător,
Pe buzele poporului răsunând,
În sufletul românesc aprinzând focul,
Al eliberării, un destin legendar.
Cuza, călător pe cărările istoriei,
În inima Moldovei și-a pus tronul,
Țara să-și unească întru bucurie,
Să devină o națiune sub soarele comun.
Prin viforul vremii și al politicii,
El a luptat cu dreptate și ardoare,
A adus în unitate țara împărțită,
Unindu-i pe români, cu dragoste și onoare.
Cuza și Mica Unire, simboluri de glorie,
În cartea neamului, scrise cu aur,
Ca raze de soare peste veacuri se revarsă,
Pentru o patrie unită, cu demnitate și amor.
Așa că să răsune în veșnicie,
Cântul Unirii, ce Cuza l-a adus,
Mica Unire, sfântă și mândră,
În inimile noastre, mereu să trăiască sus.
Capitulare
Pe bătrânul Hemingway parcă-l văd, din spatele unei pipe,
Cum deschide iar marea, pe când hoțul de clipe,
Sufletul meu, ca un tren ruinat, retras de pe șine,
Săturat de furtuni, visează să adoarmă în sine.
Cicatricele încă, vechi hotare in sânge,
Pulsează-n adânc, spre comori levantine,
Dar prova e ruptă, iar timona-i un brici,
Care taie catargul : „nu mai vrem pe aici” .
De rugină sunt prinse carabinele toate
Mapele-s șterse, iar busolele sparte.
Frageda zi, prima din toate, parcă a plecat,
Prea departe.
Autor : O.T.
Numai artistul dainuieste-n nemurire
Filosofic toți vom muri odată, părăsind tot ce ne aparține, psihologic chiar și sufletu si simtul nu ne va mai aparține
Iar din punct de vedere religios, raiul sau iadul ne vor înclina brațele, unii vor muri în chinuri de eternitatea infernului sângeros, iar alții vor dansa cu îngerii în cer, în eternitatea ce nu se va sfârși niciodată
Iar, din păcate nici natura nu va mai trai, totul va dăinui-n murirea crudă a pământului ce s-a saturat sa verse pentru noi toți atâtea lacrimi far' de dulce speranță
Singura lumină ce va pătrunde pe
cer va fi lumina cuvintelor
Lumina și grația cu care natura a fost Îmbrățișată și anume, arta divină a unui poet
Ce scrie despre infinuturi, despre doruri ce nu s-au cunoscut vreodată
Definește arta creații umane, căci doar poetul iubește cu patimii vi iar din iubire face artă
Pustiul creator
Tic tac
Nu pot ocoli acest atac,
Caci chiar eu sunt de vină,
Pentru că m-am tot uitat la ai mei străbuni
Și am încercat să nu calc ca ei pe cărbuni,
Dar greșelile au inceput sa vină,
Iar inspirația divină
Nu mă mai mângâia cu mână fină
Ci asprimea parcă s-a proiectat
In cel mai adânc orificiu infectat,
Lăsand virusul să acționeze și să submineze
Tot tabloul de ghiocei pictat.
Other poems by the author
Neliniști
nu poți spune tu
muritorul de rând
cu mâna pe inimă
că ai așezat ultima piatră la temielia acestui edificiu
de rugăciune al omului singur
denumit Gând
doar preoții mincinoși mai susțin că există repere de necontestat
ca niște borne kilometrice
de unde-ar începe și s-ar sfârși infinitul
din păcate
dumnezeii lor
fără niciun reper verosimil
sunt tot atât de infiniți
precum infinitul
(nemărginit la capete!)
un fluviu spumos de întuneric și lumină
revărsându-se dintr-o cascada Niagara fără egal
a cerului
peste toate sfâșierile noastre metafizice…
Rugă
nu-i clar dacă ai existat vreodată cu adevărat
vopseaua de pe șevaletul meu sub formă de inimă
s-a uscat peste noapte
lângă tabloul neterminat
mă îndrăgostisem de propria-mi închipuire
în dreptul gâtului tău
unde m-am oprit o clipă să-mi trag respirația
a fost însă destul ca tu să te smulgi din vraja gândului
și să dispari
am rămas cu gustul amar al poetului părăsit de cuvinte
la mijlocul drumului
cu imaginea ta nebuloasă
zăvorâtă în turnul de fildeș al amintirii
cu pen***cenzure*** încremenită în fața oglinzii amăgitoare
Doamne
strig abia auzit dintr-o lacrimă
dă pagina aceasta nescrisă cu Galateea înapoi
ai răsfoit-o prea repede
și lasă-mă să termin acest tablou al iubirii divine
trecut prin ascuțișul dălții lui Pygmalion
cât încă îmi mai pot număra bătăile inimii…
Dura lex
astăzi merg să-mi iau porţia de dreptate pe pâine
am numărul treisprezece pe o listă cu multe numere
care
de fapt
sunt oameni
dar aici funcţionează regula de trei simple
în care un om se înmulţeşte cu o sută
apoi se împarte la treisprezece
iar ca să poţi înmulţi şi împărţi un om
la ceva
îi dai mai întâi valoare de număr
păstrând regula virgulei
pentru că toate numerele încep de la zero
iar zero nu are valoare de număr decât lângă o virgulă
îmi explică aprodul
zero virgulă treisprezece, hi-hi-hi,
înseamnă de o sută de ori mai puţin decât treisprezece
în timp ce treisprezece virgulă zero
rămâne tot treisprezece
o simplă virgulă trage mai greu decât toate numerele
depinde şi cine pune virgula, zic
fiindcă pe lista aceasta eu mă regăsesc între un treisprezece anemic şi un punct
care poate deveni virgulă, râde aprodul
dar asta ţine de alinierea planetelor
de felul în care mişti d-ta lucrurile
întâmpinările
nu e destul să vrei,
trebuie să urmezi şi regula celor trei-spre-zece
în care trei este numărul impar al unităților dintr-un complet,
iar zece numărul variabilelor
a celor care te îndrumă pe calea virgulei
aprozii, grefierii, curvele, avocaţii,
nu-i prea mult pentru o amendă? întreb
nu
amendă sau crimă e totuna
dosarele astea se mai încurcă
se mai amestecă
până se lămuresc lucrurile, hi-hi-hi
bea Grigore aghiasmă
şi atunci ce-i de făcut?
simplu
să urmezi regula celor trei-spre-zece daruri
în care primele trei se înmulţesc cu o sută
iar următoarele zece
se împart la treisprezece şi-o virgulă…
Vivre la France!
în mirificile și fabuloasele Câmpii Elizee
prin care trecuseră cu gândul poeții antichității
primăvară era veșnică
toate vânturile băteau numai din vest
adunate la un loc
apele singurului râu sfințite cu nectarul fericirii
te făceau să uiți toate necazurile
sub umbra arborilor de tămâie
oameni erau fericiți mai tot timpul
practicau călăritul
întrecerile atletice
dădeau cu zarul
însuși Cronos se oprise acolo
îmbătat de licoarea înțelepciunii
strecurată de Rhea
dar și Orfeu
fiul regelui trac Oeagrus și al Calliopei
născut din Apollo
Anchise
tatăl lui Eneas
Kadmos și Harmonia
Menelau, Ahile sau Patroclus
aproape toată antichitatea
până la Maria de Medici și Marie Antoinette
care au denumit niște câmpuri sterpe
Champs-Élysées
un fel de Axe historique
dintre două gânduri sublime
sărmane Macron
după aproape trei mii de ani
avec toutes vos places de la Concorde
Charles de Gaule
de la Bastille
avec toutes vos sources triomphales
et vos magasins de luxe
s-a terminat visul...
Cine să te mai apere?
viața mea e ca un teren bătucit
ca un șotron desenat pe asfalt cu cretă
când intri trebuie să sari peste niște linii albe
pe care n-ai voie să le atingi
să-ți depărtezi picioarele
să țopăi
și să arunci c-o lespede înainte
apoi s-o miști printre linii într-un picior
nu-i simplu
Omul-șotron are regulile sale
din când în când îi redesenăm
părțile șterse
cu aceeași bucată de cretă
păstrată în inimă
la început ți-a plăcut
îți amintea de fetița în rochie bleumarin
cu ochii de păpușă Barbie
azi însă nu mai ești atentă la linii
nu mai respecți nicio regulă
ai devenit o fiară însetată de sânge
idealul tău în viață este să sfâșii
să lași în urmă cadavre
îți devorezi propria dragoste
îngerii
ochii Omului-șotron sunt podidiți de lacrămi
cine să te mai apere de tine însuți?
Incantații
am știut că nu exiști cu adevărat
mi-am ascultat inima
care a mai bătut și-n alte piepturi
în alte vieți
și nu te-ntâlnise
nu auzise despre tine
asemenea zvonuri circulă printre inimi
dar eu n-am încetat să te caut
Poezie
femeie de moravuri ușoare
metresă
te-aș compara cu Diane Poitiers
însă nu pot
te apropii mai degrabă de flușturatica
Marguerite Gautier
o damă cu camelii otrăvite
accesibilă tuturor
degeaba ostenesc Cavalerii Mesei Rotunde să găsească urmele Sfântului Graal
potirul din care a țâșnit sângele lui Hristos
ești chiar tu
Poezie…
Neliniști
nu poți spune tu
muritorul de rând
cu mâna pe inimă
că ai așezat ultima piatră la temielia acestui edificiu
de rugăciune al omului singur
denumit Gând
doar preoții mincinoși mai susțin că există repere de necontestat
ca niște borne kilometrice
de unde-ar începe și s-ar sfârși infinitul
din păcate
dumnezeii lor
fără niciun reper verosimil
sunt tot atât de infiniți
precum infinitul
(nemărginit la capete!)
un fluviu spumos de întuneric și lumină
revărsându-se dintr-o cascada Niagara fără egal
a cerului
peste toate sfâșierile noastre metafizice…
Rugă
nu-i clar dacă ai existat vreodată cu adevărat
vopseaua de pe șevaletul meu sub formă de inimă
s-a uscat peste noapte
lângă tabloul neterminat
mă îndrăgostisem de propria-mi închipuire
în dreptul gâtului tău
unde m-am oprit o clipă să-mi trag respirația
a fost însă destul ca tu să te smulgi din vraja gândului
și să dispari
am rămas cu gustul amar al poetului părăsit de cuvinte
la mijlocul drumului
cu imaginea ta nebuloasă
zăvorâtă în turnul de fildeș al amintirii
cu pen***cenzure*** încremenită în fața oglinzii amăgitoare
Doamne
strig abia auzit dintr-o lacrimă
dă pagina aceasta nescrisă cu Galateea înapoi
ai răsfoit-o prea repede
și lasă-mă să termin acest tablou al iubirii divine
trecut prin ascuțișul dălții lui Pygmalion
cât încă îmi mai pot număra bătăile inimii…
Dura lex
astăzi merg să-mi iau porţia de dreptate pe pâine
am numărul treisprezece pe o listă cu multe numere
care
de fapt
sunt oameni
dar aici funcţionează regula de trei simple
în care un om se înmulţeşte cu o sută
apoi se împarte la treisprezece
iar ca să poţi înmulţi şi împărţi un om
la ceva
îi dai mai întâi valoare de număr
păstrând regula virgulei
pentru că toate numerele încep de la zero
iar zero nu are valoare de număr decât lângă o virgulă
îmi explică aprodul
zero virgulă treisprezece, hi-hi-hi,
înseamnă de o sută de ori mai puţin decât treisprezece
în timp ce treisprezece virgulă zero
rămâne tot treisprezece
o simplă virgulă trage mai greu decât toate numerele
depinde şi cine pune virgula, zic
fiindcă pe lista aceasta eu mă regăsesc între un treisprezece anemic şi un punct
care poate deveni virgulă, râde aprodul
dar asta ţine de alinierea planetelor
de felul în care mişti d-ta lucrurile
întâmpinările
nu e destul să vrei,
trebuie să urmezi şi regula celor trei-spre-zece
în care trei este numărul impar al unităților dintr-un complet,
iar zece numărul variabilelor
a celor care te îndrumă pe calea virgulei
aprozii, grefierii, curvele, avocaţii,
nu-i prea mult pentru o amendă? întreb
nu
amendă sau crimă e totuna
dosarele astea se mai încurcă
se mai amestecă
până se lămuresc lucrurile, hi-hi-hi
bea Grigore aghiasmă
şi atunci ce-i de făcut?
simplu
să urmezi regula celor trei-spre-zece daruri
în care primele trei se înmulţesc cu o sută
iar următoarele zece
se împart la treisprezece şi-o virgulă…
Vivre la France!
în mirificile și fabuloasele Câmpii Elizee
prin care trecuseră cu gândul poeții antichității
primăvară era veșnică
toate vânturile băteau numai din vest
adunate la un loc
apele singurului râu sfințite cu nectarul fericirii
te făceau să uiți toate necazurile
sub umbra arborilor de tămâie
oameni erau fericiți mai tot timpul
practicau călăritul
întrecerile atletice
dădeau cu zarul
însuși Cronos se oprise acolo
îmbătat de licoarea înțelepciunii
strecurată de Rhea
dar și Orfeu
fiul regelui trac Oeagrus și al Calliopei
născut din Apollo
Anchise
tatăl lui Eneas
Kadmos și Harmonia
Menelau, Ahile sau Patroclus
aproape toată antichitatea
până la Maria de Medici și Marie Antoinette
care au denumit niște câmpuri sterpe
Champs-Élysées
un fel de Axe historique
dintre două gânduri sublime
sărmane Macron
după aproape trei mii de ani
avec toutes vos places de la Concorde
Charles de Gaule
de la Bastille
avec toutes vos sources triomphales
et vos magasins de luxe
s-a terminat visul...
Cine să te mai apere?
viața mea e ca un teren bătucit
ca un șotron desenat pe asfalt cu cretă
când intri trebuie să sari peste niște linii albe
pe care n-ai voie să le atingi
să-ți depărtezi picioarele
să țopăi
și să arunci c-o lespede înainte
apoi s-o miști printre linii într-un picior
nu-i simplu
Omul-șotron are regulile sale
din când în când îi redesenăm
părțile șterse
cu aceeași bucată de cretă
păstrată în inimă
la început ți-a plăcut
îți amintea de fetița în rochie bleumarin
cu ochii de păpușă Barbie
azi însă nu mai ești atentă la linii
nu mai respecți nicio regulă
ai devenit o fiară însetată de sânge
idealul tău în viață este să sfâșii
să lași în urmă cadavre
îți devorezi propria dragoste
îngerii
ochii Omului-șotron sunt podidiți de lacrămi
cine să te mai apere de tine însuți?
Incantații
am știut că nu exiști cu adevărat
mi-am ascultat inima
care a mai bătut și-n alte piepturi
în alte vieți
și nu te-ntâlnise
nu auzise despre tine
asemenea zvonuri circulă printre inimi
dar eu n-am încetat să te caut
Poezie
femeie de moravuri ușoare
metresă
te-aș compara cu Diane Poitiers
însă nu pot
te apropii mai degrabă de flușturatica
Marguerite Gautier
o damă cu camelii otrăvite
accesibilă tuturor
degeaba ostenesc Cavalerii Mesei Rotunde să găsească urmele Sfântului Graal
potirul din care a țâșnit sângele lui Hristos
ești chiar tu
Poezie…