metamorfoze

ne întrepărtundem viețile tixiiți în cutii de chibrituri

 

în acele abominabile blocuri ceaușiste

 

moștenite din tată în fiu

și devenim încet-încet niște oameni din plastilină

modelați după zgomote

un fel de comis- voiajori antropofili

gen Gregor Samsa

gravitând  perpetuu între un creier bolnav

și o inimă devastată de temeri

într-o lume-a lui Kafka

în care te poți trezi dimineața din om

într-un gândac negru de bucătărie

pe femurul manichiuristei de la parter

ea însăși o femeie gândac

care plimbă în fiecare dimineață un câine lup

și-un iepure

( uneori absurdul e mai cumplit decât realitatea!)

corpul femei cu boua de blană

atârnat de perete

este ultima amintire despre trecut

de pe vremea când încă mai eram niște oameni

în niște cutii de chibrituri…


Category: Thoughts

All author's poems: aurel_contu poezii.online metamorfoze

Date of posting: 23 августа 2019

Added in favorites: 1

Views: 1282

Log in and comment!

Poems in the same category

Fractalii

Nu am nevoie de întreg Pământul,

dați-mi, vă rog, motivul geometric ideal,

un șir a lui lui Fibonacci, simplu și ușor ca vântul,

sintagma lui Mandelbrot , din latinescu ”frangere”,

( a sparge în fragmente!),

redenumit fractal.

.

În tot ce ne-nconjoară  exist-o simetrie rece, un  mister,

o succesiune de detalii care se repetă dup-o matrice absolută,

de la cristalele de gheață ale lui Fournier,

l-aripile de fluture sau frunza (urât mirositoare) de cucută

.

Tiparele acestea de alchimist ce caută argintu-n humă,

desprinse de origini în mod accidental,

sunt similare cu tiparul mumă

și pot oricând să se întoarcă în original,

urmând parc-o predestinare, un alogaritm universal.

.

Nu am nevoie de întreg Pământul,

dați-mi, vă rog, motivul geometric ideal,

un șir a lui lui Fibonacci, simplu și ușor ca vântul,

sintagma lui Mandelbrot , din latinescu ”frangere”,

( a sparge în fragmente!),

redenumit fractal.

 

În tot ce ne-nconjoară  exist-o simetrie rece, un  mister,

o succesiune de detalii care se repetă dup-o matrice absolută,

de la cristalele de gheață ale lui Fournier,

l-aripile de fluture sau frunza (urât mirositoare) de cucută

.

Tiparele acestea de alchimist ce caută argintu-n humă,

desprinse de origini în mod accidental,

sunt similare cu tiparul mumă

și pot oricând să se întoarcă în original,

urmând parc-o predestinare, un alogaritm universal...

More ...

Nicio zi

Nicio zi nu e grea când ai ce spune din suflet și nicio zi nu e ușoară când tot ce spui din suflet nu e.

More ...

Luminătorul

Visurile mi-au crescut în cuptor

și mi-au topit oasele de dor

Că limitat sunt si nu-i ușor

Să transformi otrava in odor...

 

Las gândurile să mă poarte

la granița dintre vis și realitate

lent mă împrăști și mă adun

unde două lumi se suprapun...

 

Decolez cu aripile înțelepciuni

Până ating stelele minuni

Ca perlele Le adun, în minte

Comori cu valori infinite

 

Stors am fruntea înapoi

Să fac unguient pentru inimi moi...

Aduc mireasma florilor de vară

să poți expira toată ura afară

te purifică sita mea de cuvinte

asimilând gânduri iluminate-n minte...

 

Mâna mea iî izvor de lumină

Foaia mea ușor o așterne

Să ajungă dincolo de gene

La fel de galantă, la fel de sublimă

 

Am dat chip chiar și blândeții

Formă, la roua dimineții

Nimic nu-i ce nu pot îngloba

În solubila lumin' a mea

 

destinul meu, e ca al tuturor

și prevăd pe a lirei culme...

că florile mele scânteietoare

sufocate și stinse-n ceața nepăsării

nu vor ajunge in ghiveci...

să-l decoreze, să-l străpungă, să-l anime

 

Fi parte din Lumina Mea

Să împodobim ,împreună, lumea

Să nu mai fie exagerat de sobră

Ci un pastel pictat pe marmură

More ...

De ce?

Afară este înnorat, 

Înnorat e și in suflet 

Din ochii mei, au tot plouat 

Într-una lacrimi, lacrimi multe. 

 

Ma uit in jur și caut mereu, 

Caut o cale de scăpare 

O cale ca să pot să fug

De adevărul care doare. 

 

Ma-întreb mereu unde greșesc 

De ce din rău, merg înspre rău?

Ce am făcut atât de grav 

De-mi plânge sufletul mereu?

 

De ce nu pot fi fericit,

De ce mă macină conștiința?

De ce mereu sunt vinovat 

Si îmi zdrobesc mereu ființa?

 

Nu pot sa înțeleg de ce, 

Și nici sa schimb ceva, nu pot

Am obosit sa tot încerc... 

Parcă și sufletul mi-e mort. 

More ...

metamorfozele unui gând/4

lacul-

fără a da un semn de viață rațelor sălbatice,

oglindește-ncercuri de ape

tremurătoarea lună;

vântul,

încă-amețit, după petrecere,

șoptește printre trestii,

descântece

de bube rele.

 

 

More ...

fulguiri//8

orașul e viu când

locuitorii lui

simt zborul păsărilor

peste talgerile fântânilor;

când inima copiilor lui

vibrează la atingerea bunătății.

 

casa  noastră e vie

cand sufletele-s

luminoase.

More ...

Other poems by the author

Indiferență

trecerea timpului  îmi apare ca o exhibiție jalnică

ca o arătare a degetelor mijlocii de la ambele mâini

submultiplilor

secundelor frivole

(dansatoare de can-can burlesque

care-și ridică fustele la finalul spectacolului!)

minutelor grațioase în magicul lor

rond de jambe

orelor plictisite de ele însele

până la depresie

„ țineți aproape sau vă ia dracu!”

 

cum să nu alungi toți cucii insolenți din ceasuri

sau să nu smulgi limbile veninoase ale clopotelor

preafericitului Daniel

turnate în Austria

oare nu se poate trăi și altfel

în afara dictaturii timpului

boul acela cu redingotă și papion

care se-ntorce în fiecare seară pe șapte cărări

turează la maxim motorul bormașinii Bosch

made in Federal Republic of Germany

„ ca să știți și voi nenorociților!”

și-nfige c-o plăcere nebună burghiul în peretele nopții…

More ...

Obsesii

adesea îți poți permite să nu fii cel din C.V.

atent la detalii

scorțos

cu morgă

și să fii cel lăsat de mama Natură

care înjură

vorbește trivial

râgâie

își soarbe zgomotos cafeaua

e aproape imposibil să-ți trăiești viața numai în Conștiința de sine

estetic

și să nu dai o raită prin Subconștient

eliberat de constrângeri autoimpuse

fiindcă ele nu există în OM

la un moment dat nici nu-ți mai pasă

când constați că vecinul de la parter

își bate nevasta

și-i doctor docent

dăunezi altcineva spunea că n-ar trebui să ne legăm prea tare de lucruri

aceasta fiind o „sclinteală” nefericită a minții

că viața în cuplu e ceva perimat

și că ar fi mai bine să trăim cu toții în grupuri

ca la-nceput

e un punct de vedere

desigur

eu nu n-am mers cu gândul atât de departe

dar nici n-am aflat de ce au dispărut doinozaurii…

More ...

Bucurii și lacrimi

paharul de șampanie cu urme de ruj pe margini

e-al tău

n-am îndrăznit să-l mut din colțul vitrinei

dintr-un sentiment mistic

încercând să nu șterg urmele trecerii tale

senzația că ești încă aici

întărită de foșnetul misterios al unei rochii negre

de seară

de apăsarea pașilor pe covor

de zbaterea cerceilor cu pietre turcoaz din urechi

ajunse acolo prin complicitatea minții

îmi crează percepții cu reverberații sonore

ca atunci când arunci o piatră în baltă

și-o auzi ricoșând deasupra apei

plescăind

apoi izbindu-se  într-un perete de liniște

tresar ori de câte ori sună poștașul

care-mi amplifică sentimentul acesta fantastic

încremenit în lucruri

fiindcă altcineva n-are cine să sune

tu și poștașul ați mai rămas în raza speranței

unul care îmi aduce întotdeauna dragoste

celălat facturi

nici nu mai are importanță care din voi sună la ușă

eu vă iubesc la fel și în lipsă

 

calendarul cu miss America

e plin de x-uri

a trecut aproape un secol de atunci

paharul de șampanie cu picior subțire de gazelă africană

în care supravețuise un deget de Goût de Diamants

miroase a acru

cineva spunea că dragostea e ca vinul

nu

nu aceasta este aroma inconfundabilă a dragostei…

More ...

I-sus & I-jos

Se-ntinsese pe o piatră fără să spună o vorbă
nimic
avea buzele cusute cu fire groase de sfoară
şi o tăietură avea de la gât la buric
prin care pruncul se zbătea să iasă-n afară

alături Satana cel negru radia ca un soare de toamnă pietros
urmaşul său se născuse tot din fecioară
ca şi Hristos
iar dacă Dumnezeu îşi botezase pruncul
spunându-i I-sus
de ce nu i-ar zice şi el odraslei I-jos?

am trecut mai departe de locul acela
în fugă
mă săturasem de-atâția I-suşi mesianici
(care promiteau să salveze Pământul!)
şi de-atâția I-joşi care urzeau să-l distrugă...

More ...

Mantaua

la început am îmbrăcat haina vieții

 

pe deasupra hainelor de duminică

 

ca pe-o manta de-a lui Gogol

(găsită în lada de zestre-a bunicii!)

cineva mi-a spus că arăt ca o sperietoare de ciori

pulpanele îmi atârnau până la călcâiul lui Ulise

și era largă

jenant

pe-alocuri

mă lătrau câinii

ziua-n amiaza mare

așa că mi-am făcut rost de o manta nouă

din celebrul Marché aux peuces din Paris

mai scurtă

cu nasturi lucioși de alamă

citeam pizma în ochii hoților de cruci

și cadavre

dar

vai

nenorocul mi-o luase-nainte

în zori mantaua mea dispăruse ca Fata Morgană-n deșert

și-n locul ei se cuibărise ca un dihor flămând

Moartea…

More ...

Et in Arcadia ego

iubito

am să înlocuiesc fiecare cuvânt de dragoste cu câte o bufniță

fiecare virgulă cu câte o pasăre liră

în locul punctului am să pun câte o buburuză

și pentru că am multe semne de întrebare

de mirare

de încântare

am să așez în dreptul lor câte-o mierlă

acolo unde se aude cântecul de singurătate al mierlei

sunt șanse să apară iubirea

fiindcă scrisoarea aceasta pe care ți-o scriu

înmuind penița în călimara inimii

nu-i despre păsări

nici despre cuvinte

este o scrisoare despre dragoste

sigur îți mai amintești penele albe

de  pe Dealul Pântecului

(deasupra căruia nu zburau niciodată păsări!)

bunica ne spuneau că erau pene lăsate

de îngerii răzvrătiți ai Apocalipsei

reîntrupați în mesteceni

iar noi

copii fără minte

sorbeam cu paiul

seva din tulpinile lor albe ca neaua

sperând pe ascuns

să ne adunăm într-un suflet

(când vom mai crește!)

apoi să scoatem toți îngerii căzuți din mesteceni

spre țărmul luminos al dragostei...

More ...