Labirinturi
In labirinturile tale către mine
Se pierd cuvinte la puterea infinit
Si eu , cu ale mele gânduri tot la tine,
Ma sting subit.
Ale tale carismatice culori sublime
Se pierd tăcut la ceas de asfințit
In încercarea lor sa imi aline
Gândul zdrobit.
Ale tale aripi cu pene albe , fine
Zboara usor spre cerul infinit,
In labirinturi reci si far de sine
Zace Eul strivit.
Poems in the same category
Doar poemele - IV
Ox-ul aşteaptă,
Oy-ul pleacă,
Oz-ul urmăreşte
timpul ce zboară pe altă axă,
veşnicia spaţială înghite
Big Bang-ul nemuririi,
suflarea se pierde,
nord-sud, est-vest,
vântul muşcă meridianele orfane,
paralele schimbă geometriile,
sateliţii se hârjonesc,
ascunzându-se pe lună.
Doar poemele,
resturi de viaţă
în hrube de coperţi,
reclădesc sanctuarul
sfintelor cuvinte,
scânteieri de amnare
aprind în umbre
iubire şi ură,
cum au fost
odată.
Ele, poemele,
pot să-i renască,
Adam dintr-o rimă,
femeia fatală,
vârf de metaforă,
Eva aşterne
fătul vieţii
învelit în slove
de carte.
Scrisoare de apoi
Când cavoul devine casă
Ai să fii uitat de lume,
Vei sta singur, lor nu le pasă
Că la piatra cu-al tău nume
Lumânarea este stinsă,
Și-ai buruiene lângă cruce,
Crezi că îți vor face masă
Dar ei știu doar să se spurce.
Ești vorbit de rău și-acum
Chiar de tu le-ai vrut doar bine,
Pentru ei ai fost un fum
Iar ei se cred roi de albine.
Presupun că i-ai rănit
Dar cu toții au uitat
Când pentru ei păreai fericit
Și n-aveai drept la oftat.
,, Ce griji ai tu?"
,, În locul tău eu nu m-aș plânge"
Vorbe pe care sufletu'
Le-a clătit în lacrimi de sânge.
Altele chiar nu-și au rostul,
Prejudecăți și vorbe-n vânt,
Acum c-ai liniște, ai totul,
N-auzi vorbe din pământ.
Starea de veghe
sunt zile când mă prăbușesc din vârfurile inaccesibile ale minții
și mă zdrobesc de stâncile prăpăstioase ale gândului
degeaba îmi mai aud inima în piept
bătând ca un fluture
sub mine este o baltă de sânge
Eli, eli, lama sabactani
strig
și simt cum mi se prelinge sufletul din carne
dar nu mă aude nimeni
Doamne
n-am fost niciodată atât de singur
ca acum
pesemne că am murit sau sunt pe cale să mor
cineva îmi perfuzează plumb topit în venele goale
altcineva îmi pârjolește inima cu o lumânare aprinsă
poate chiar Diavolul
împotrivitorul
îngerul răzvrătit
cel care îmi deschide insidios porțile întunericului
și-mi răscolește toate spaimele omenirii zidite în mine
nu știu cum voi mai privi mâine dimineață
prin ferestrele zilei
Maria doarme cu pruncul în brațe
și zâmbește tainic
ca toate femeile:
„Fie mie, Doamne, dupa cuvântul Tau”
fiecare să își poarte crucea
mi-a zis doctorița de familie să mănânc
nuci
că ajută la creierul cel obosit
vechi trandafir împopoțonat
păpușă matrioshka din lemn de fag
sau o căzătură, depinde de sezon
căci și neuronii hibernează pe frig
misterul constă în electricitate
în curentul masiv ce scurtcircuitează
aminitiri
și "ieri" devine "anul trecut" și apoi devine
"când eram mic"
sistem diabolic de prevenție a morții
care scutură mușchii când pleoapele
se îngreunează
doar așa.. de test..
poate când o să mă arunc în Bistrița
va folosi la ceva
Simulări
îți imaginezi lucruri care nu se vor întâmpla niciodată
trăiești aceste stări ca și când ar fi adevărate
te bucuri și suferi într-o lume miraculoasă a lui Edward Tulane
cu iepuri de porțelan
în care timpul
această mașinărie infernală de zdrobit inimi
oprește în toate intersecțiile.
Tu ești întotdeauna eroina piesei tale de teatru absurd
pe care ți-o scrii singură
într-o regie de excepție a minții.
Nu am înțeles însă lipsa culorilor vii
excesul de alb-negru și abstract din intriga piesei.
E drept că scenaristul îți recomandase să eviți orice amestestec frivol de lumină
și n-ai zis nu
înțelesesei că viețile nostre nu mai aveau nicio șansă să se întâlnească
într-un evantai al culorilor...
Din volumul Alb și Negru, aflat în lucru
Stihul
Am finisat stihul meu,
punând ultimul punct
ca un final bun.
privesc poezia de la-nceput,
și până la final,
citind-o iarăși,și iarăși
văd străluciul în fiecare silabă,consoană.
cuvânt, semn de punctuație.
și parcă mai am ceva de scris în ea.
dar cuvintele mi s-au terminat.
Deci,ca dublu final mai adaug un punct,
nu departe de primul.
Autor Alina Zamurca 🤍 🎀
(30.09.2024)
Doar poemele - IV
Ox-ul aşteaptă,
Oy-ul pleacă,
Oz-ul urmăreşte
timpul ce zboară pe altă axă,
veşnicia spaţială înghite
Big Bang-ul nemuririi,
suflarea se pierde,
nord-sud, est-vest,
vântul muşcă meridianele orfane,
paralele schimbă geometriile,
sateliţii se hârjonesc,
ascunzându-se pe lună.
Doar poemele,
resturi de viaţă
în hrube de coperţi,
reclădesc sanctuarul
sfintelor cuvinte,
scânteieri de amnare
aprind în umbre
iubire şi ură,
cum au fost
odată.
Ele, poemele,
pot să-i renască,
Adam dintr-o rimă,
femeia fatală,
vârf de metaforă,
Eva aşterne
fătul vieţii
învelit în slove
de carte.
Scrisoare de apoi
Când cavoul devine casă
Ai să fii uitat de lume,
Vei sta singur, lor nu le pasă
Că la piatra cu-al tău nume
Lumânarea este stinsă,
Și-ai buruiene lângă cruce,
Crezi că îți vor face masă
Dar ei știu doar să se spurce.
Ești vorbit de rău și-acum
Chiar de tu le-ai vrut doar bine,
Pentru ei ai fost un fum
Iar ei se cred roi de albine.
Presupun că i-ai rănit
Dar cu toții au uitat
Când pentru ei păreai fericit
Și n-aveai drept la oftat.
,, Ce griji ai tu?"
,, În locul tău eu nu m-aș plânge"
Vorbe pe care sufletu'
Le-a clătit în lacrimi de sânge.
Altele chiar nu-și au rostul,
Prejudecăți și vorbe-n vânt,
Acum c-ai liniște, ai totul,
N-auzi vorbe din pământ.
Starea de veghe
sunt zile când mă prăbușesc din vârfurile inaccesibile ale minții
și mă zdrobesc de stâncile prăpăstioase ale gândului
degeaba îmi mai aud inima în piept
bătând ca un fluture
sub mine este o baltă de sânge
Eli, eli, lama sabactani
strig
și simt cum mi se prelinge sufletul din carne
dar nu mă aude nimeni
Doamne
n-am fost niciodată atât de singur
ca acum
pesemne că am murit sau sunt pe cale să mor
cineva îmi perfuzează plumb topit în venele goale
altcineva îmi pârjolește inima cu o lumânare aprinsă
poate chiar Diavolul
împotrivitorul
îngerul răzvrătit
cel care îmi deschide insidios porțile întunericului
și-mi răscolește toate spaimele omenirii zidite în mine
nu știu cum voi mai privi mâine dimineață
prin ferestrele zilei
Maria doarme cu pruncul în brațe
și zâmbește tainic
ca toate femeile:
„Fie mie, Doamne, dupa cuvântul Tau”
fiecare să își poarte crucea
mi-a zis doctorița de familie să mănânc
nuci
că ajută la creierul cel obosit
vechi trandafir împopoțonat
păpușă matrioshka din lemn de fag
sau o căzătură, depinde de sezon
căci și neuronii hibernează pe frig
misterul constă în electricitate
în curentul masiv ce scurtcircuitează
aminitiri
și "ieri" devine "anul trecut" și apoi devine
"când eram mic"
sistem diabolic de prevenție a morții
care scutură mușchii când pleoapele
se îngreunează
doar așa.. de test..
poate când o să mă arunc în Bistrița
va folosi la ceva
Simulări
îți imaginezi lucruri care nu se vor întâmpla niciodată
trăiești aceste stări ca și când ar fi adevărate
te bucuri și suferi într-o lume miraculoasă a lui Edward Tulane
cu iepuri de porțelan
în care timpul
această mașinărie infernală de zdrobit inimi
oprește în toate intersecțiile.
Tu ești întotdeauna eroina piesei tale de teatru absurd
pe care ți-o scrii singură
într-o regie de excepție a minții.
Nu am înțeles însă lipsa culorilor vii
excesul de alb-negru și abstract din intriga piesei.
E drept că scenaristul îți recomandase să eviți orice amestestec frivol de lumină
și n-ai zis nu
înțelesesei că viețile nostre nu mai aveau nicio șansă să se întâlnească
într-un evantai al culorilor...
Din volumul Alb și Negru, aflat în lucru
Stihul
Am finisat stihul meu,
punând ultimul punct
ca un final bun.
privesc poezia de la-nceput,
și până la final,
citind-o iarăși,și iarăși
văd străluciul în fiecare silabă,consoană.
cuvânt, semn de punctuație.
și parcă mai am ceva de scris în ea.
dar cuvintele mi s-au terminat.
Deci,ca dublu final mai adaug un punct,
nu departe de primul.
Autor Alina Zamurca 🤍 🎀
(30.09.2024)
Other poems by the author
N-a fost sa fie
Privesc spre -atunci, la sufletul-mi crud
Cand te placeam , dar glasul-mi era mut
Cum ar fi fost sa iti fi scris
Cand adresa de email tu mi ai întins…
Întâmplător ne-am reîntâlnit?
Sau poate nu a fost sa fie,
Ce rost mai are sa ma -ntorc in timp?
Dar sentimentul pur de gingasie
Din ochii tai privindu-ma pe mine
Se asterne azi in vers de poezie
Cu drag, zâmbind…
N a fost sa fie!
Ingerul meu cazut
Ingerul meu cazut, eu te vedem cel mai frumos de pe pamant!
Plapand si -ademenitor te ai apropiat de mine
Cat de frumos eu te vedeam
Si cat de sincer mi am deschis inima catre tine!
Ca mai apoi cu gheare ascutite sa ma ataci!
Cat ti a placut sa dai cu mine de pamant
Si cu venin sa ma saruti
De inima mi in piept mi - a stat
Si intru totul m-a paralizat,
Dar nu ti a fost de-ajuns oricum
Caci in picioare m ai calcat
Si te ai jucat
Si - apoi m ai aruncat in negru
In care tot mai mult m am scufundat.
Ingerul meu cazut, cu vocea ta -ispita,
Tu m ai vanat si mi ai vorbit desarte
Si ai asteptat sa pic ca mai apoi sa ma strivesti
Cu vorbe reci , ucigatoare -ai continuat sa ma lovesti
Fara sa ti pese nici macar in pic.
Cat de mult m a schilodit
Iubindu te pe tine…
Ingerul meu cazut, tu m ai ucis cu nepasarea ta
Si chiar cu satisfacție as spune …
Privirea ta batjocoritoare
M a aruncat in valuri mari cu spume!
Cu pofta-ai ras in urma,
Cu dispret!
Ce mult m am departat de mine
Iubindu-te pe tine…
Ingerul meu cazut, cu ce anume ti-am gresit
Ca te am iubit mai mult decat eu ma iubesc pe mine?
La Bunici in ograda
La bunici in ograda timpul nu trece
Nici in odaia de sarbatoare,
si nici in suflet
Bunicii raman la fel … doar chipul le tradeaza
Anii care le rapesc puterile si… mintea,
La bunici in ograda toate au ramas la fel
Doar noi ne -am schimbat
Dar cuibarele sunt tot acolo
Si via si prunii si merii,
Si teica cu apa vie.
Doar noi ne am schimbat si nu ne mai plac
Ca altadat’…
La bunici in ograda e Raiul
Pe care-l pastram viu in suflet
Cat timp ei traiesc ….si dupa aceea!
La bunici in ograda sunt eu. Si atat!
Nu mai e timp
Ma simt atat , atat de trista
Si sufletu-mi e gol, pustiu si rece.
In lumea asta-n care nici El nu mai exista,
Nu mai e timp,
Eu mor in fiecare zi ce trece.
Ma simt atat, atat de parasita
De viata care - mi suradea candva
Dar care-n fiecare ceas ezita
Nu mai e timp,
Si totusi mor, eu mor in mintea mea.
Ma simt atat de coplesita
De tot si de nimic si-mi pare
Ca -s tot pe zi mai ravasita,
Nu mai e timp.
Eu iarasi mor de suparare.
Si atunci cand viata ma sugruma
Si- mi ia si ultimul respir
Nimic gandesc si totul mi pare ,
Fara sa tip sau sa ma -nclin,
Un gol mizer si -o ngamfare
A Eului declin.
Azi te am pierdut
Azi te am pierdut , uitat pe frunzele de August
Uitat in pasii pe nisipul cald
Caci s a racit fiorul pentru tine
S-a stins visarea atator ani…
Azi te am pierdut pe Cerul limped’
Si-n adierea de tarzie vara,
Caci e tarziu si-n inima si-n suflet
Iar timpul a inceput sa nu mai doara…
Azi te am pierdut si te am lasat în urma
Stralucitor , perfect si infinit
Îți multumesc ca-n ciuda atator ani
Inima mi ai hranit!
In lacul de langa Annecy
In lacul de pe langa Annecy
Am oprit timpul pentru-a inspira ndelung
Din seva Raiului Ce-nconjura Cu muntii lui
Un loc sublim si un vazduh
Din vis parca desprins.
In lacul de pe langa Annecy
Imi voi dormi somnul de veci
Si in petale de nuferi imi vor acoperi
Cenusa cea din urma gri
Acolo imi voi aseza
Faptura cand eu n oi mai fi.
N-a fost sa fie
Privesc spre -atunci, la sufletul-mi crud
Cand te placeam , dar glasul-mi era mut
Cum ar fi fost sa iti fi scris
Cand adresa de email tu mi ai întins…
Întâmplător ne-am reîntâlnit?
Sau poate nu a fost sa fie,
Ce rost mai are sa ma -ntorc in timp?
Dar sentimentul pur de gingasie
Din ochii tai privindu-ma pe mine
Se asterne azi in vers de poezie
Cu drag, zâmbind…
N a fost sa fie!
Ingerul meu cazut
Ingerul meu cazut, eu te vedem cel mai frumos de pe pamant!
Plapand si -ademenitor te ai apropiat de mine
Cat de frumos eu te vedeam
Si cat de sincer mi am deschis inima catre tine!
Ca mai apoi cu gheare ascutite sa ma ataci!
Cat ti a placut sa dai cu mine de pamant
Si cu venin sa ma saruti
De inima mi in piept mi - a stat
Si intru totul m-a paralizat,
Dar nu ti a fost de-ajuns oricum
Caci in picioare m ai calcat
Si te ai jucat
Si - apoi m ai aruncat in negru
In care tot mai mult m am scufundat.
Ingerul meu cazut, cu vocea ta -ispita,
Tu m ai vanat si mi ai vorbit desarte
Si ai asteptat sa pic ca mai apoi sa ma strivesti
Cu vorbe reci , ucigatoare -ai continuat sa ma lovesti
Fara sa ti pese nici macar in pic.
Cat de mult m a schilodit
Iubindu te pe tine…
Ingerul meu cazut, tu m ai ucis cu nepasarea ta
Si chiar cu satisfacție as spune …
Privirea ta batjocoritoare
M a aruncat in valuri mari cu spume!
Cu pofta-ai ras in urma,
Cu dispret!
Ce mult m am departat de mine
Iubindu-te pe tine…
Ingerul meu cazut, cu ce anume ti-am gresit
Ca te am iubit mai mult decat eu ma iubesc pe mine?
La Bunici in ograda
La bunici in ograda timpul nu trece
Nici in odaia de sarbatoare,
si nici in suflet
Bunicii raman la fel … doar chipul le tradeaza
Anii care le rapesc puterile si… mintea,
La bunici in ograda toate au ramas la fel
Doar noi ne -am schimbat
Dar cuibarele sunt tot acolo
Si via si prunii si merii,
Si teica cu apa vie.
Doar noi ne am schimbat si nu ne mai plac
Ca altadat’…
La bunici in ograda e Raiul
Pe care-l pastram viu in suflet
Cat timp ei traiesc ….si dupa aceea!
La bunici in ograda sunt eu. Si atat!
Nu mai e timp
Ma simt atat , atat de trista
Si sufletu-mi e gol, pustiu si rece.
In lumea asta-n care nici El nu mai exista,
Nu mai e timp,
Eu mor in fiecare zi ce trece.
Ma simt atat, atat de parasita
De viata care - mi suradea candva
Dar care-n fiecare ceas ezita
Nu mai e timp,
Si totusi mor, eu mor in mintea mea.
Ma simt atat de coplesita
De tot si de nimic si-mi pare
Ca -s tot pe zi mai ravasita,
Nu mai e timp.
Eu iarasi mor de suparare.
Si atunci cand viata ma sugruma
Si- mi ia si ultimul respir
Nimic gandesc si totul mi pare ,
Fara sa tip sau sa ma -nclin,
Un gol mizer si -o ngamfare
A Eului declin.
Azi te am pierdut
Azi te am pierdut , uitat pe frunzele de August
Uitat in pasii pe nisipul cald
Caci s a racit fiorul pentru tine
S-a stins visarea atator ani…
Azi te am pierdut pe Cerul limped’
Si-n adierea de tarzie vara,
Caci e tarziu si-n inima si-n suflet
Iar timpul a inceput sa nu mai doara…
Azi te am pierdut si te am lasat în urma
Stralucitor , perfect si infinit
Îți multumesc ca-n ciuda atator ani
Inima mi ai hranit!
In lacul de langa Annecy
In lacul de pe langa Annecy
Am oprit timpul pentru-a inspira ndelung
Din seva Raiului Ce-nconjura Cu muntii lui
Un loc sublim si un vazduh
Din vis parca desprins.
In lacul de pe langa Annecy
Imi voi dormi somnul de veci
Si in petale de nuferi imi vor acoperi
Cenusa cea din urma gri
Acolo imi voi aseza
Faptura cand eu n oi mai fi.