De-aș muri
Dacă aș muri și m-ar cerceta savanții,
ar descoperi un ocean de iubire în mine...
în fiecare celulă — dorințe pasionale,
născute din lipsa unui răspuns.
Dacă aș fi murit,
m-ar fi îngropat sub o salcie pletoasă,
ce plânge cu lacrimi amare,
în țara plopilor,
în acea lume fără speranță...
Pământul ar simți tristețea mea
și rădăcinile ar învăța să sufere.
Florile s-ar închide în tăcere,
iar vântul m-ar striga pe nume
cu glasul tău — pierdut...
Ar fi o moarte fără sfârșit,
căci dorul nu moare cu trupul
el se prelinge în neant
și arde tăcut în umbrele tărzii
ale unei iubiri neîmpărtășite.
A.Turcanu
@reper
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: А . Turcan
Data postării: 2 mai
Vizualizări: 149
Poezii din aceiaşi categorie
Priveghi
La capătul zilei stă noaptea-n priveghi
Aprinsă e luna să-i țină lumină
Curg orele triste plecând nicăieri
Dus azi ca și ieri, la rând vine mâine
Pământul se-nvârte, nu șade pe loc
Un soare răsare zâmbind pe-altă lume
Căldura e-n vise, n-o simt mână-n mâini
Sclipirea privirii se stinge de jale
Degeaba mă arde pe suflet un dor
Nu-i pasă lui soarelui ce mă topește
Etern în priveghi trece timpul în zbor
Cu mâinile lui peste toate lovește
Văd steaua pe cer dar e prea-ndepărtată
Dau vina pe nori că n-o pot atinge
Și-atunci am să stau la priveghi pentru azi
La fel ca și ieri, probabil și mâine
La capătul verii stă toamna-n priveghi
Cum iarnă va sta la capăt de toamnă
Iubirea-mi lipsește s-ating primăveri
Trec ani-așteptând în priveghi de pomană
O ploaie de vară
Ploaia mea de iubire spontana,
Care m a făcut sa cad în apă,
Pentru dragostea sa grozavă,
Tu sufletul meu de viață.
Iubirea ta ma omoară,
De aia am murit în vară,
Pentru ca e mai călduroasă,
Și este mai frumoasă.
Moartea mea va fi mai cruntă,
Pentru ca ne vom despărți pe lună,
Tu pe pământ iar eu pe planetă,
Dar ne vom iubi împreună.
Chiar dacă ne va despărți cerul,
Eu te voi iubi la fel,
Cum te am iubit de fel,
De aia voi rămâne în cer.
Fără tine
Ai venit in viața mea repede, ca o furtună neanunțată,
Mi-ai înseninat privirea de când te-am văzut prima dată,
Iar in ochii tăi mă pierdeam, mă înecam în întunericul lor adânc,
Dar nu îmi mai e frica, știu că acum mai bine în brațele tristeți mă arunc.
Orice sclipire de fericire, sinceritate sau speranță
Este pictată acum cu o mai întunecată nuanță.
Tu m-ai acceptat pe mine cea adevărată: naivă, emotivă și imatură,
Dar lumea înfricoșătoare în care m-ai lăsat singură mă tratează doar cu ură.
Și acum, pe cont propriu, ajung să descopăr adevărul
Și, sigur, să sufăr din cauza lui pe măsură.
Singură mă gândesc doar la întrebarea dură:
Când voi mai putea cu lacrimi să-ți mângâi umărul?
te iubesc
tu esti un întreg şi ocupă o mare parte din inima .
Ai mereu zâmbetul pe buzele acelea
care m-au făcut să uit chiar dacă pentru un moment ,
de probleme mele . tu ai un loc special
în fiecare colţişor din mine ,
şi esti la fel de special ca o stea căzătoare ,
fiecare părticică din mine îti aparţine .♥
Dorul
O umbra trece lin pe langa prag,
În taină-și poartă pașii pe alei,
Un vechi parfum ramas dintr un șirag,
De vise-nchise între foi de tei
E glasul mut ce l port adânc în piept,
Și ascult chemarea noptilor tacute,
Un nor pe cer ce pare ca aștept,
Din zori închise-n zilele pierdute
Prin colturi moi, adie gândul dus,
Ca frunza-n vântul care o rătăcește,
Un timp ascuns, căzut de mult de sus,
Dar încă-n minte parcă se trezește.
Pe un drum ascuns, pășește visul stins,
Și ochii s marea unui dor ce-apasă,
În fiecare clipă ce s-a prins,
De-un loc pierdut, ce încă mă apasă.
Fără titlu.....
Ai nevoie de o singură scânteie
S-aprinzi focul ce de mult sa stins
E nevoie de-o singură femeie
Ca să ai din nou sufletul încins
Încălzește-mi inima de gheață
Și doar al tău voi fi, promit
Îți ofer și propria-mi viață
Dacă mă faci să mă simt iubit.
Oferă-mi tot ce poți
Și eu îți ofer tot ce simt
Petreci cu mine nopți
Și-ți promit c-am să te alint
Priveghi
La capătul zilei stă noaptea-n priveghi
Aprinsă e luna să-i țină lumină
Curg orele triste plecând nicăieri
Dus azi ca și ieri, la rând vine mâine
Pământul se-nvârte, nu șade pe loc
Un soare răsare zâmbind pe-altă lume
Căldura e-n vise, n-o simt mână-n mâini
Sclipirea privirii se stinge de jale
Degeaba mă arde pe suflet un dor
Nu-i pasă lui soarelui ce mă topește
Etern în priveghi trece timpul în zbor
Cu mâinile lui peste toate lovește
Văd steaua pe cer dar e prea-ndepărtată
Dau vina pe nori că n-o pot atinge
Și-atunci am să stau la priveghi pentru azi
La fel ca și ieri, probabil și mâine
La capătul verii stă toamna-n priveghi
Cum iarnă va sta la capăt de toamnă
Iubirea-mi lipsește s-ating primăveri
Trec ani-așteptând în priveghi de pomană
O ploaie de vară
Ploaia mea de iubire spontana,
Care m a făcut sa cad în apă,
Pentru dragostea sa grozavă,
Tu sufletul meu de viață.
Iubirea ta ma omoară,
De aia am murit în vară,
Pentru ca e mai călduroasă,
Și este mai frumoasă.
Moartea mea va fi mai cruntă,
Pentru ca ne vom despărți pe lună,
Tu pe pământ iar eu pe planetă,
Dar ne vom iubi împreună.
Chiar dacă ne va despărți cerul,
Eu te voi iubi la fel,
Cum te am iubit de fel,
De aia voi rămâne în cer.
Fără tine
Ai venit in viața mea repede, ca o furtună neanunțată,
Mi-ai înseninat privirea de când te-am văzut prima dată,
Iar in ochii tăi mă pierdeam, mă înecam în întunericul lor adânc,
Dar nu îmi mai e frica, știu că acum mai bine în brațele tristeți mă arunc.
Orice sclipire de fericire, sinceritate sau speranță
Este pictată acum cu o mai întunecată nuanță.
Tu m-ai acceptat pe mine cea adevărată: naivă, emotivă și imatură,
Dar lumea înfricoșătoare în care m-ai lăsat singură mă tratează doar cu ură.
Și acum, pe cont propriu, ajung să descopăr adevărul
Și, sigur, să sufăr din cauza lui pe măsură.
Singură mă gândesc doar la întrebarea dură:
Când voi mai putea cu lacrimi să-ți mângâi umărul?
te iubesc
tu esti un întreg şi ocupă o mare parte din inima .
Ai mereu zâmbetul pe buzele acelea
care m-au făcut să uit chiar dacă pentru un moment ,
de probleme mele . tu ai un loc special
în fiecare colţişor din mine ,
şi esti la fel de special ca o stea căzătoare ,
fiecare părticică din mine îti aparţine .♥
Dorul
O umbra trece lin pe langa prag,
În taină-și poartă pașii pe alei,
Un vechi parfum ramas dintr un șirag,
De vise-nchise între foi de tei
E glasul mut ce l port adânc în piept,
Și ascult chemarea noptilor tacute,
Un nor pe cer ce pare ca aștept,
Din zori închise-n zilele pierdute
Prin colturi moi, adie gândul dus,
Ca frunza-n vântul care o rătăcește,
Un timp ascuns, căzut de mult de sus,
Dar încă-n minte parcă se trezește.
Pe un drum ascuns, pășește visul stins,
Și ochii s marea unui dor ce-apasă,
În fiecare clipă ce s-a prins,
De-un loc pierdut, ce încă mă apasă.
Fără titlu.....
Ai nevoie de o singură scânteie
S-aprinzi focul ce de mult sa stins
E nevoie de-o singură femeie
Ca să ai din nou sufletul încins
Încălzește-mi inima de gheață
Și doar al tău voi fi, promit
Îți ofer și propria-mi viață
Dacă mă faci să mă simt iubit.
Oferă-mi tot ce poți
Și eu îți ofer tot ce simt
Petreci cu mine nopți
Și-ți promit c-am să te alint
Alte poezii ale autorului
🎤 Monolog: Ecouri de dor
Știi… cele mai adânci răni sunt cele pe care nimeni nu le vede.
Le ascund bine, în tăcere, în nopțile în care mă uit la tavan și mă întreb… de ce?
De ce unele suflete se întâlnesc doar ca să se iubească și-apoi să se piardă?
De ce ai fost furtuna din al meu cer, dar ai plecat, lăsându-mi doar o toamnă?
Încă îți aud pașii, încă îți simt prezența în aer, ca un ecou care refuză să moară.
Cel mai dureros adio nu e cel rostit… e cel simțit în suflet,
atunci când încă speri, dar știi că s-a sfârșit.
Și asta doare cel mai tare… că inima încă te vrea,
dar mintea știe că n-ai să mai fii aici niciodată.
Poate… poate într-o altă viață ne vom regăsi.
Poate atunci va fi altfel… fără regrete, fără lacrimi, doar noi doi.
Dar până atunci, îți păstrez amintirea ca pe-un ecou
ce se stinge încet… dar nu dispare niciodată.
Și poate timpul va șterge tot ce-a fost,
poate o să învăț să trăiesc fără tine…
Dar azi… azi încă trăiesc în umbra ta.
Și ecourile dorului…
ele nu mor niciodată.
Mă duc în 🔥
Mă duc în foc să ard
Din propria dorință
Voi simți din nou pe piele
Ce-i aia suferință ..
Mă duc să sim din nou
Strigăte de jale...
Și să simt de fapt
Chinuri infernale...
Aut .A Țurcanu
@reper
Ganduri
Fiecare om are gândurile lui...
Fiecare ființă e o personalitate aparte.
Fiecare dintre noi suntem diferiți, unici...
Avem vise, scopuri, realizări și performanțe.
Unii râd, glumesc și sunt liberi,
Alții zâmbesc pentru a-și ascunde lacrimile.
Unii își împărtășesc sufletul,
Alții se îneacă în lacrimi în tăcere.
Am întâlnit atâtea suflete frumoase,
Sub un comportament indecent,
Care devenea un scut, o autoapărare...
Și atâtea suflete mizerabile,
Cu vorbe dulci pe limbă.
Aparențele înșală adesea...
Oamenilor le este frică să fie buni,
Să se îmbrace simplu,
Să lucreze cinstit.
Astăzi trăim într-o lume în care
Oamenii văd orice, dar nu se văd pe ei înșiși.
Văd greșelile altora,
Dar nu își văd propriile erori.
Nu mi-e frică să greșesc,
Mi-e frică doar când nu îmi dau seama de greșeală
Și nu o repar la timp,
Sau măcar nu încerc.
Am greșit și eu de atâtea ori...
Am pierdut multe: timp, nervi, încredere...
E vina mea că nu m-am oprit atunci când trebuia,
Când trebuia să spun: "Ajunge!"
Balada pentru cel ce n-a mai fost
Baladă pentru cel ce n-a mai fost
(cu dor care nu mai întreabă și iubire care nu mai cere)
Nu ți-am scris când tăcerile strigau,
Când umbrele tale dansau prin perdele —
Doar am învățat să respir lipsa ta,
Să iubesc tăcerea — ca pe tine, în stele.
A venit aseară vântul, o umbră,
Să mă-ntrebe cu glasul tău stins:
„Mai plângi?” Iar eu am zâmbit amar,
Cum zâmbești când durerea s-a prins.
Și am lăsat lacrimile să curgă cu ploaia,
Să le poarte pe drumuri străine,
Să nu mai știe nimeni că dor,
Că încă port numele tău în mine.
N-am cerut să te-ntorci. Nici nu mai sper.
Pașii tăi s-au pierdut ca-n vis —
Dar port în mine un cântec fără glas,
Un ecou de tine, nedescris.
Noaptea s-a așternut peste mine ca o rană,
Blândă, dar adâncă, ca un legământ,
Și i-am spus: „E-n altă lume iubirea mea,
Una fără întoarceri, fără cuvânt.”
Stelele – candele oarbe, fără foc,
Luna – o corabie ce-și plânge drumul,
Și cerul e gol, fără tine-n el,
Ca un templu părăsit ce-și uită rostul.
Frunza tremură pe ram ca dorul meu,
Sub fiecare bătaie de vânt —
Tremură, dar nu cade…
Așa cum nici eu nu renunț.
Am păstrat locul tău la fereastra vieții,
De parcă te-ai fi întors vreodată,
Dar știu — nu mai ești nici în zare, nici în vis,
Doar în mine… ca o rană niciodată coaptă.
Și dacă vreodată vei trece prin gând,
Ca o umbră de frunză în visul tăcut,
Să știi că aici, în inima mea care tace,
Ești încă… neșters, netrecut, neminut.
Iar când adorm, te văd ca pe-o icoană —
Într-un colț de cer, prăfuit, neuitat,
Și mă sting câte puțin cu fiecare noapte,
Cu fiecare „te iubesc” nerostit, îngropat.
A.Turcanu
Înger de fetița....
Ea, înger dulce de fetita
Cu sufletul alb și curat,
El , demon îmbrăcat în negru
Cu sufletul intunecat...
Ea l-a privit cu bunătate
Iar el ,de parca a cedat...
Întunericul lui dinainte
De parca s-a evaporat ...
Trecut-au anii grei în lupte,
Cu viața grea și a lui noapte ,
Ea mereu făcându-i punte
Luminând calea prin șoapte.
Iar când furtuna năvălise
Ea strâns de mână îl ținea ,
El o trase-n întuneric
Și acolo singură o lăsa....
Ea calea cu greu a găsit-o,
Și înger negru deveni ,
Inima din piept îi era rupta
De-atunci ea nu putea iubi....
Aripile nu m-ai zburau
Iar ea lupta sa facă soare ,
Nu arătat la nimeni în jur
Ca zilele îi sunt amare.
A luptat zile și nopți
Și astăzi încă ea mai lupta. ..
Ziua - cu sufletul ei,
Noaptea - cu inima rupta....
Cavalul
Și cavalul e la stână...
Cântă-n mare depărtare,
În ecou tot se îngână,
Toți plâng de la a lui cântare.
Și cavalul tot se aude...
Îl ascult cu-atâta jale,
Aducând amintiri crude,
Rupând din suflet cristale.
Și-l ascult cu-atâta dor,
Parcă nu-mi sunt stăpână,
Deși sunetul îl ador,
Inima în piept suspină.
Și cavalul tot răsună...
Trecând anii mei prin mine,
Retrăiesc iar prin furtuna
Lacrimi mii, le țin în sine...
🎤 Monolog: Ecouri de dor
Știi… cele mai adânci răni sunt cele pe care nimeni nu le vede.
Le ascund bine, în tăcere, în nopțile în care mă uit la tavan și mă întreb… de ce?
De ce unele suflete se întâlnesc doar ca să se iubească și-apoi să se piardă?
De ce ai fost furtuna din al meu cer, dar ai plecat, lăsându-mi doar o toamnă?
Încă îți aud pașii, încă îți simt prezența în aer, ca un ecou care refuză să moară.
Cel mai dureros adio nu e cel rostit… e cel simțit în suflet,
atunci când încă speri, dar știi că s-a sfârșit.
Și asta doare cel mai tare… că inima încă te vrea,
dar mintea știe că n-ai să mai fii aici niciodată.
Poate… poate într-o altă viață ne vom regăsi.
Poate atunci va fi altfel… fără regrete, fără lacrimi, doar noi doi.
Dar până atunci, îți păstrez amintirea ca pe-un ecou
ce se stinge încet… dar nu dispare niciodată.
Și poate timpul va șterge tot ce-a fost,
poate o să învăț să trăiesc fără tine…
Dar azi… azi încă trăiesc în umbra ta.
Și ecourile dorului…
ele nu mor niciodată.
Mă duc în 🔥
Mă duc în foc să ard
Din propria dorință
Voi simți din nou pe piele
Ce-i aia suferință ..
Mă duc să sim din nou
Strigăte de jale...
Și să simt de fapt
Chinuri infernale...
Aut .A Țurcanu
@reper
Ganduri
Fiecare om are gândurile lui...
Fiecare ființă e o personalitate aparte.
Fiecare dintre noi suntem diferiți, unici...
Avem vise, scopuri, realizări și performanțe.
Unii râd, glumesc și sunt liberi,
Alții zâmbesc pentru a-și ascunde lacrimile.
Unii își împărtășesc sufletul,
Alții se îneacă în lacrimi în tăcere.
Am întâlnit atâtea suflete frumoase,
Sub un comportament indecent,
Care devenea un scut, o autoapărare...
Și atâtea suflete mizerabile,
Cu vorbe dulci pe limbă.
Aparențele înșală adesea...
Oamenilor le este frică să fie buni,
Să se îmbrace simplu,
Să lucreze cinstit.
Astăzi trăim într-o lume în care
Oamenii văd orice, dar nu se văd pe ei înșiși.
Văd greșelile altora,
Dar nu își văd propriile erori.
Nu mi-e frică să greșesc,
Mi-e frică doar când nu îmi dau seama de greșeală
Și nu o repar la timp,
Sau măcar nu încerc.
Am greșit și eu de atâtea ori...
Am pierdut multe: timp, nervi, încredere...
E vina mea că nu m-am oprit atunci când trebuia,
Când trebuia să spun: "Ajunge!"
Balada pentru cel ce n-a mai fost
Baladă pentru cel ce n-a mai fost
(cu dor care nu mai întreabă și iubire care nu mai cere)
Nu ți-am scris când tăcerile strigau,
Când umbrele tale dansau prin perdele —
Doar am învățat să respir lipsa ta,
Să iubesc tăcerea — ca pe tine, în stele.
A venit aseară vântul, o umbră,
Să mă-ntrebe cu glasul tău stins:
„Mai plângi?” Iar eu am zâmbit amar,
Cum zâmbești când durerea s-a prins.
Și am lăsat lacrimile să curgă cu ploaia,
Să le poarte pe drumuri străine,
Să nu mai știe nimeni că dor,
Că încă port numele tău în mine.
N-am cerut să te-ntorci. Nici nu mai sper.
Pașii tăi s-au pierdut ca-n vis —
Dar port în mine un cântec fără glas,
Un ecou de tine, nedescris.
Noaptea s-a așternut peste mine ca o rană,
Blândă, dar adâncă, ca un legământ,
Și i-am spus: „E-n altă lume iubirea mea,
Una fără întoarceri, fără cuvânt.”
Stelele – candele oarbe, fără foc,
Luna – o corabie ce-și plânge drumul,
Și cerul e gol, fără tine-n el,
Ca un templu părăsit ce-și uită rostul.
Frunza tremură pe ram ca dorul meu,
Sub fiecare bătaie de vânt —
Tremură, dar nu cade…
Așa cum nici eu nu renunț.
Am păstrat locul tău la fereastra vieții,
De parcă te-ai fi întors vreodată,
Dar știu — nu mai ești nici în zare, nici în vis,
Doar în mine… ca o rană niciodată coaptă.
Și dacă vreodată vei trece prin gând,
Ca o umbră de frunză în visul tăcut,
Să știi că aici, în inima mea care tace,
Ești încă… neșters, netrecut, neminut.
Iar când adorm, te văd ca pe-o icoană —
Într-un colț de cer, prăfuit, neuitat,
Și mă sting câte puțin cu fiecare noapte,
Cu fiecare „te iubesc” nerostit, îngropat.
A.Turcanu
Înger de fetița....
Ea, înger dulce de fetita
Cu sufletul alb și curat,
El , demon îmbrăcat în negru
Cu sufletul intunecat...
Ea l-a privit cu bunătate
Iar el ,de parca a cedat...
Întunericul lui dinainte
De parca s-a evaporat ...
Trecut-au anii grei în lupte,
Cu viața grea și a lui noapte ,
Ea mereu făcându-i punte
Luminând calea prin șoapte.
Iar când furtuna năvălise
Ea strâns de mână îl ținea ,
El o trase-n întuneric
Și acolo singură o lăsa....
Ea calea cu greu a găsit-o,
Și înger negru deveni ,
Inima din piept îi era rupta
De-atunci ea nu putea iubi....
Aripile nu m-ai zburau
Iar ea lupta sa facă soare ,
Nu arătat la nimeni în jur
Ca zilele îi sunt amare.
A luptat zile și nopți
Și astăzi încă ea mai lupta. ..
Ziua - cu sufletul ei,
Noaptea - cu inima rupta....
Cavalul
Și cavalul e la stână...
Cântă-n mare depărtare,
În ecou tot se îngână,
Toți plâng de la a lui cântare.
Și cavalul tot se aude...
Îl ascult cu-atâta jale,
Aducând amintiri crude,
Rupând din suflet cristale.
Și-l ascult cu-atâta dor,
Parcă nu-mi sunt stăpână,
Deși sunetul îl ador,
Inima în piept suspină.
Și cavalul tot răsună...
Trecând anii mei prin mine,
Retrăiesc iar prin furtuna
Lacrimi mii, le țin în sine...