Oare!

Mă-ntreb, te-ntreb, ce-i fericirea, când toată viața, am crezut, că-s fericit,

Oare-am greșit, când mi-am găsit iubirea, iar anii mei, se-apropie de sfârsit?

 

Mă uit în urmă și, văd ce multe am realizat, în viața-mi minunată,

Oare, puteam mai mult să fac, să merg, în doi, pe calea dreaptă și adevărată?

 

Privesc in jur realizând, ce multă suferință și durere, exista-n astă viață,

Oare, eu sau voi, ne-am aplecat destul, să alinăm, să vindecăm, fără a cere, vreo răsplată?

 

Când prin nedreptate si impostură, cei fără carte și, falsitate, au avut parte,

Oare-am luptat deajuns, cu lege democrată, să-i pedepsim și să-lăsam...deoparte?

 

Vedem că unii, averi au adunat și case-au construit si conturi, în străinătate,

Oare, de ce, noi cei mai mulți și, cu respect de lege, n-avem nici bani, pentru medicamente?

 

Bogat să fii, e greu, sărac, e dureros, iar fericirea și iubirea, o fi cum...ții sorocul,

Oare, putem să spunem, făra-greși, că fericit este bogatul și, cel iubit este săracul?

 

Oare,..,,mai lesne este, să treacă o cămila ( frânghie ), prin urechea acului, decât să intre un bogat, în împărăția lui Dumnezeu"..eu zic adevărat!

 

Scrisă de Cezar!

Pe curând!


Категория: Мысли

Все стихи автора: Zugun poezii.online Oare!

Дата публикации: 29 января 2023

Комментарий: 1

Timp de citire: ~2 min.

Просмотры: 1513

Авторизуйтесь и комментируйте!

Комментарий 1

Silvia Mihalachi

Silvia Mihalachi

Gânduri , palpări a realităților ce dau întrebarea ,, OARE ?,, celor care cugetă, există prin propriile trăire, unele raportate la cele ce îl înconjoară…A gândi , a simți și a te comporta conform conștiinței tale, este ca o carte de identitate… ,,Oare, eu sau voi, ne-am aplecat destul, să alinăm, să vindecăm, fără a cere vreo răsplată?,, et caetera…

Другие стихотворения автора

Luptă am dus..!

Mereu ți-am zis că te iubesc

Iar tu m-ai părăsit pe mine,

Nu știu dacă pe altul ai ales

Mie lăsându-mi poza cu tine 

 

De multe ori am vrut s-o rup

Și bucățele să arunc în vânt,

Iar pala să le ducă și ascundă

Să nu se-ntoarcă pe pământ

 

Desigur, așa era în mintea mea

Dar nu la fel a hotărât și inima,

Care bătând încă destul de tare

A zis că dragostea n-o poți mima

 

Acum nu știu de cine să ascult

Să lupt să-mi recâștig iubirea,

Sau să renunț, să-mi refac viața

Cu cineva care-mi aduce fericirea

......................

E greu să te bazezi pe minte

Când inima îți spune altceva,

Și doar soarta poate decide

Cu cine-n viață..poți pleca

.................

La inimă mâna ușor mi-am dus

Și am simțit că bate pentru ea,

Acum nici mintea nu s-a mai opus

Și lupta-m dus...pentru soția mea!

 

Еще ...

Poveste de iubire!

Când printre fete te-am văzut

Era pe toamnă, pe la-nceput,

Nu îmi explic cum mi-ai plăcut

Dar știu ce dulce-a fost al tău sărut

 

Îmi amintesc cum tu mi-ai spus

Că ai venit să îți încerci norocul,

Ce mândra-i fost când lista s-a adus

Și cum pe mine m-ai călcat cu tocul

 

Am tresărit simțind ceva durere

Ce mi-a trecut când te-ai scuzat,

Privirea ta m-a lăsat fără repere

Și instinctiv eu te-am îmbrățișat

 

Nu te-ai retras, ai acceptat a mea pornire

Pe mână m-ai atins, eu iute m-am aprins,

Și-n mine-a năvălit torentul de iubire

Mulțimile de mreje, puternic m-au încins

............................

Ce a urmat a fost lunga poveste

Trăită zi de zi, fără punct în iubire,

Iar când în viață a apărut tristețe

Nu am căzut, sperând în fericire

........................ ....

Și-ndrăgostit am fost la prima vedere

De ea, ce-n timp mi-a devenit soție,

Din dragoste noi ne-am extras putere

Și-s fericit că sunt iubit de-a mea Mărie!

Еще ...

Nu știu!

Nu știu cum e mai bine

Să plâng că-mbătrânesc,

Sau poate să mă bucur

Lângă femeia ce-o iubesc

 

Nu știu cum pot să-i iert

Pe cei ce mi-au greșit,

Și cum să-i dau uitării

Pe toți ce m-au rănit

 

Nu știu dacă e cineva

Îndreptățit să judece,

Pe cel ce piatra o ridică

Dar nu vrea să o arunce

 

Nu știu de-i calea dreaptă

Pe care azi pășesc,

Sau poate sensul duce

Greșit..și-am să plătesc

 

Nu știu unde e adevăr

Și unde e minciună,

Naiv am fost în viață

Crezând că lumea-i bună

 

Nu știu ce e prietenia

Și care  sunt amicii mei,

Că ajutor când am cerut

Doar spate am văzut la ei

 

Nu știu ce-i bine-n lumea asta

Și cum să nu fac rău în ea,

Mă rog la Domnul să nu-mi ia

Speranța, nădejdea și dragostea

........................

Dar știu că suntem muritori

Și nu vom moșteni pământul,

Nimic din ce avem nu vom lua

Cu noi, la drum..spre Sfântul!

 

 

 

 

Еще ...

De vrei...!

De vrei tu lumea s-o cunoști

Întreabă vântul,

El este cel ce poartă vești

Culese de pe-ntreg pământul

 

De vrei să urci și să cobori

Atent să fii la treaptă,

Iar când poteca rătăcești

Nu dispera și luptă

 

De vrei să te cunoască omul

Nu te ascunde,

Aruncă masca, arată-ți chipul

Ca nu cumva să te confunde

 

De vrei s-atingi luna cu mâna

Te suie sus pe nor,

Și spune-i ei ce te frământă

Și cere-i sfat și ajutor

 

De vrei cuiva să-i ceri iertare

Nu amâna că timpul trece,

Și vei purta mereu povara

Celor ce-au trebuit să plece

 

De vrei în adevăr tu să trăiești

Uită minciuna,

Fii înțelept în tot ce zici

Evită bezna și caută lumina

 

De vrei să fii iubit de semeni

Iubire dăruiește,

Și sigur vei fi răsplătit

De Cel de Sus ce ne iubește

 

De vrei, nu vrei, îmbătrânești

Ca-așa-i lumea lăsată,

Și anii trec nu se opresc

Și tot mai des repeți..a fost odată!

 

 

Еще ...

Iubirea e secretul!

Cad peste noi picuri de apă

Ce ne pătrund până la piele,

Mă cert cu norul dus de vânt

Că ne-a ascuns bolta cu stele

 

Sunt la plimbare pe-nserat

La braț cu draga mea soție,

Îmi spune despre ziua grea

O liniștesc și îi recit o poezie

 

Ne strecurăm sub un copac

Până ce ploaia nu mai curge,

O strâng în brațe, ne sărutăm

Și regretăm că timpul fuge

 

Într-un târziu pornim la drum

Și ne vorbim vrute, nevrute,

Despre trecut, prezent și viitor

Și de-ale noastre mici dispute

 

Plimbarea ne e mereu cadou

Ce ne-amintește de tinerețe,

Despre povestea lungă de iubire

Pe care-o credem fără bătrânețe

 

Intrăm în casă și suntem fericiți

Că astăzi ne avem unul pe altul,

Perechea potrivită pe pământ

Mărturisind..iubirea e secretul!

 

 

Еще ...

Cu Tine, Doamne!

Mă-nchin la Tine Sfinte Doamne

Dimineața când ochii îi deschid,

Și mulțumesc prin a mea gură

În timp ce lumânarea o aprind. 

 

Simt, că Tu ești alinarea mea

Și protector pe ăst pământ,

Prin rugă cer să mă primești

Sub sfântul Tău..acoperământ. 

 

În Tine cred pân' la mormânt

Și știu că am rămas fiul iubit,

Prin tot ce Tu reverși pe mine

De când pe Tine...te-am găsit. 

 

Tu-mi ești și casă și speranța

De-a trece peste încercări

Tu-mi ești prietenul adevărat

Și-al meu răspuns la întrebări. 

 

Cu Tine, zi de zi pășesc în viață

Și frică n-am de nimeni și nimic,

Că Tu-mi arăți calea spre biruință

Și mâna mi-o întinzi să mă ridic. 

 

Cum aș putea vreodat' uita de Tine

Și Numele în rugă să nu-l rostesc,

Când iubirea Ta, eu, zilnic o primesc

Așa, că azi și mâine,Ție, îți mulțumesc!

Еще ...

Стихи из этой категории

Preludiul alienării

Mă trezesc privind adesea

În gol.

E gol tot orașul.

Și m-am plictisit

Să ma trezesc.

 

Cărțile îmi stau maldăre

Privindu-mă.

Viața lor e singurul lucru viu.

Și m-apasă.

 

Claxoane și roți fugind prin ploaie

Sunt tot ce auzi când ești gol

Și tu și întreaga existență.

Atunci mă trezesc

Din amintiri, culcându-mă la 3.

 

Oja neagră,

Demoralizarea și liniștea din mine

Mă apasă.

O carte groasă citită pe jumătate

Încă mă așteaptă.

Doar ea, firește.

 

Cum îi poți spune unui copil?

Că totu-i gol?

Și strada și viața ta.

Iar copilul nu-i decât reflexia din oglindă

Ce dispare în noapte.

Și mă trezesc la realitate.

 

Privesc în gol

Tot ce e relevant.

Și apoi doar aștept să se facă 3

Să dorm.

Еще ...

Cuibar rotind de ape

Trasnește-n juru-mi pretutindeni.

Vuiește negrul nopți-n jur.

De zor și fără de contur

Lumina gri împingen-n pinteni.

Se-ntinde gros pe-ntreg pământul

Ca linoleum de catran,

Și zguduind acest cazan

Melasa grea o-nvarte vântul.

N-am aer dincolo de zid

Și am decis s-opresc furtuna

Aici.Acolo.Mi-e totuna,

Și-aleg ca ochii să-i deschid.

Еще ...

instantaneu 1/1

prin perdeaua brodată cu fluturi

luna încețoșată

adâncește tăcerea

 

valuri de umbre

se izbesc zgomotoase

de crengi de mesteacăn

Еще ...

Perpetuum

Aceleași terminații,

Cuvinte și implicații

În gânduri și notații,

În a simbolului sferă

Ele par că se succed.

Create din inteligență,

Dând forme din perseverență

Și fondul lor din vigilență,

E lupta înlănțuită, efemeră

A sentimentelor ce se preced.

 

Еще ...

Vămi

mi-a fost imposibil să plec

 

să-mi  fiu mie însumi

 

fiecare părticică din sufletul meu

aparține norilor de pe cer

prezenți în toate dimineților mele

răscolite de gânduri

pădurii de brad

cu mirosul ei inconfundabil de cetină

și rășină care ți se lipește de dinți

izvorului tainic

tremurat de inimile peștilor rătăciți

printre lespezi

vântului călător

bunicul îmi spusese cândva

să nu mă leg prea tare de lucruri și oameni

fiindcă altfel îmi va fi imposibil să trec Rubiconul

spre tine

și să cuceresc Roma

ca Iulius Cezar

nu-ți mai spun că va trebui să plătesc și o vamă în aur

bătrânului Charon

la granița dintre spațiu și timp…

Еще ...

Galaxia

Galaxia fondurilor mele 

Se rotesc pe glob la vest 

Înconjoară poemul cu armele 

Și Sint gata gata de arest 

Gindurile mă cheamă în noaptea ta cu taine 

Nu le-am luat atunci în seamă 

Acum simt frigul printre haine 

Și liniștea mă părăsește 

Va aud din nou si-ncepe sălbăticia 

Numai suport plec la cine mă adăpostește 

Să nu rămîne cu ea sizofrenia

Еще ...

Поддержите Poezii Online

Ваша поддержка помогает Poezii Online красиво расти. Пожертвование помогает развитию, улучшениям и этому пространству, посвящённому личному творчеству — месту, где поэзия и литературный текст приносят вдохновение, спокойствие и глоток воздуха для души.

Спасибо, что помогаете поэзии жить дальше. 🤍