Strigăte
Strigăte
Afară-i iarnă, frig
În casă-i cald și bine
Se-adună toți la masă
Nu uită să se-nchine
Copiii merg la joacă
Au zâmbete senine
Se umple casa toată
De glasuri cristaline
Nimic nu îi apasă
Toți râd cu voioșie
Nu știu că a lor casă
E-o coală de hârtie
Se-aude-ntâi un muget
Urlând fuge pământul
Se scutură icnind
Strigăte cară vântul
Se năruie trosnind cutiile fragile
Căzând au pustiit familii și cămine
Hoția le-a zidit din furturi inutile
Le pasă de nimic, le pasă doar de sine
Le-a luat mintea și sufletul arginții
Îi strigă din țărână și părinții
Din cer strigă cu lacrimă toți sfinții
Îi strigă din ruine urma vieții
De strigătul pământului nu-i doare
De strigătul copilului ce moare
De strigătul părintelui cu jale
Doar setea de putere nu mai moare
Nu uitați! Hoția, indolența și corupția omoară! Poezie dedicata victimelor cutremurului din Turcia produs in 6/Feb/2023
Категория: Различные стихи
Все стихи автора: Silvian Costin
Дата публикации: 14 февраля 2023
Просмотры: 791
Стихи из этой категории
Natalia
Amintiri din copilărie
Fiind cândva copil la sat,
Am cutreierat ulițele în lung și-n lat,
O viață zbuciumată de copilă,
Urcând și coborând a Măgurii Movilă...
Am fost și la prășit și la săpat,
La sfeclǎ, papușoi, la răsărită la furat,
La ferma unde mama mea trudea,
De zori și până noaptea se lăsa-
Acolo unde după ce ea a plecat,
Câinele în fiecare om să o găsească a încercat
Iar uneori dormeam în vie
Și tot cățelul ne ținea companie,
Iar alteori sub cireșul înverzit
Ah, ce multe sunt de povestit!!
A fost o vreme când ne trezeam cu noaptea-n cap,
Să mergem la tutun, la cules, la legat,
O zi întreagă petreceam muncind,
Iar seara ne prindea la poartă jucând,
Am fost la strâns pleavă și paie,
Apoi le căram la dos în căsoaie.
Duminica deseori la nuci mergeam,
Cu mama împreună le strângeam.
Cu bicicleta plecam la strâns buruian,
De la fântână apă cu căldările căram-
În una era apa bună de spălat,
În alta era apa bună de udat,
Din alta luam apă de băut
Și uite că așa copii am crescut.
Poate că atunci, tare demult,
De lucru în sat, era foarte mult
Iar noi nu ne dădeam seama,
Ce fericiți eram ajutând-o mama.
De unele clipe și acum ne amintim cu dor
Păcat, că astăzi tot mai multe sate ale copilăriei noastre mor...
Dor
Dorul meu îți cântă-n suflet,
La fereastră, tu stai tristă,
Și gândești la al meu umblet,
Vărsând lacrimi în batistă.
Ziua-ți pare mult prea lungă,
Zbucium și nesomn ți-e noaptea,
Iar tristețea ți-o alungă,
Raza lunii și cu cartea.
Vântu-ți duce șoapta-n zare,
Printre frunze răvășite,
Glasul meu, ca o chemare,
O cuprinde, și-o înghite.
Pe sub gene stinse, plouă
Răsărind dorinți pripite,
Murmurând o rugă nouă,
Îți ții palmele lipite.
Dar ascultă, lin, tăcerea,
Ea îmi poartă umbra vie,
Și îți lasă mângâierea,
Fără trupul să o știe.
Și privește cum suspină,
Frunza arsă de uitare,
În tăcerea ei se-nchină,
Dorul meu fără hotare.
Lacrimile strângi sub pernă,
Rătăcind prin vis pustiu,
Și-n iubirea ta eternă,
Tu, s-aștepți, că am viu,
Să-ți rămân în nopți târzii,
Ca o rază în fereastră,
Și ca veșnic să mă știi,
Voi fi steaua cea albastră.
Țăranii
Le este truda scrisă cu pământ pe suflet,
Le este sângele arat cu plugul,
Pe câmpuri plânge al lor umblet,
Doar patul, seara, le știe beteșugul.
Le este asuprirea stil de viață,
Iar palmele muncite strigă către cer,
Și roada li-i batjocorită-n piață,
De hoți samsari și prețul lor mizer.
Le este calul numai os și piele,
Iar vaca muge din lipsă de imaș,
Cu jind se uită oaia la coșul de nuiele,
Că pentru azi nimic n-a mai rămas.
De sărbători se odihnesc și ei puțin,
Iar sfânta liturghie le mângâie durerea,
Pe cruce-și poartă zilnic al lor chin,
Și numai moartea le poate aduce învierea.
Ne batem joc de ei și legea strămoșească,
Guvernele îi poartă încet înspre mormânt,
Ferească-ne de ziua când ei or să lipsească,
Căci vom săpa ca să îi scoatem din pământ.
Auguste Deter
( dedicată celor ce suferă de alzheimer / dementia )
Mă trezesc cu tine
Într-o urmă de-ndoială,
Te cunosc dar nu mi-e bine …
Sunt chipul tău și-a noastră boală.
Noaptea vine dintr-o dată
Toate stelele-s pe cer,
Numele mi-l spui în șoaptă …
Auguste Deter.
Ce scriu defel mi se-ntrevede
În miez de noapte așternut,
Și privirea mi se pierde
Rătăcită prin trecut.
Și simt cumva o mână caldă
Mă-ntreabă de sunt bine,
Teama ta deja să vadă
Că sfârșitul totuși vine.
Orele se scurg obscure
Pendul cu chip de ghilotină
Tu mă păzești să nu mă fure …
Iar eu mă simt mereu de vină.
Te privesc întâmplător
În închisoarea scrisă mie,
Cum dai târcoale întrebător
În eterna reverie.
Și de-aș ști unde mi-e gândul
În timpane țipător,
Aș cutreiera pământul…
Și aș da leacul tuturor.
Al tău nume … l-am uitat!
Te știu… savantul fără nume,
Închizi ochii resemnat
Acuzatori și triști spre lume.
În ochii tăi sunt eu, o clipă …
Te rog să nu clipești,
Un gând… parfum ce se risipă,
Să poți să-ți amintești.
Am pierdut deja o viață
Nimeni nu mai vine,
În jurul meu e multă ceață,
“Și m-am pierdut… pe mine”.
Nu pot să dorm, pendulul țipă
O ultimă chemare …
Groparului pasiv ce sapă,
Și mortului o lumânare.
Mi-e groază de acest halat …
Îmi descrie neputința,
În noaptea-n care s-a lăsat …
Ghilotina și sentința.
Iar oglinda-i prăfuită
Prin fereastra cu nuiele
Privind cu-n ochi la ghilotină
Și cu celălalt… la stele.
*
În 1906, ca-ntr-o colivie
Un nume moare și se naște
O lume-ntreagă să îl știe …
Auguste Deter.
(autor: Aurel Alexandru Donciu / Creatie aparuta in volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 ) si in volumul Cub de gheață ( editura Etnous, 2020 ) Toate drepturile rezervate.
,,Pe bună dreptate ''
Pe bună dreptate nu te cunosc pe tine,
O umbră ce a fost cândva o siluetă,
Un soare ce s-a luminat pe sine,
Ai fost un bun prieten.
O adiere ușoară de mai a lăsat o greutate în urmă,
A trecut vijelia și a ieșit iarăși soarele,
Un bun tovarăș alături de care am trecut furtuna,
Alături de care s-au liniștit apele.
Și fug oamenii pe lângă mine,întrec momentele pe secunde,
Dar nimeni nu-mi poate fi un prieten așa cum mi-ai fost tu,
Permite-mi să te felicit dragă,
Acum îmi ești un frate bun.
În zadar în suedeză
Primăvara, cu sufletul vibrând,
Fericirea o așteptăm visând,
Iar în toamnă, când speranțe mor,
Ne rămâne un nor,
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce nu mai vin,
Legănând doar un vis fugar
Noaptea pururi cer senin,
Ne avântăm cu un dor nebun spre paradis,
Dar în cor vedem că tot a fost un vis.
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce ne ocolesc
Și în suflet se cern amar
Gânduri ce ne amăgesc,
În zadar vom implora,
În zadar vom aștepta
Fericiri ce tot dorim,
Atât nu mai vin!
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce ne ocolesc
Și în suflet se cern amar
Gânduri ce ne amăgesc,
În zadar vom implora,
În zadar vom aștepta
Fericiri ce atât dorim
Atât nu mai vin!
Förgäves
På våren, med själen vibrerande,
Vi väntar på lycka genom att drömma,
Och på hösten, när förhoppningarna dör,
Vi har ett moln kvar,
Vi väntar alla förgäves
Lycka som aldrig kommer igen,
Vagga bara en flyktig dröm
På natten är himlen alltid klar,
Vi svävar med en galen längtan efter paradiset,
Men i refrängen ser vi att det fortfarande var en dröm.
Vi väntar alla förgäves
Lycka som undviker oss
Och i själen sållar de bittert
Tankar som lurar oss,
Förgäves kommer vi att tigga,
Vi kommer att vänta förgäves
Lycka vi alltid vill ha,
Jag kommer inte längre!
Vi väntar alla förgäves
Lycka som undviker oss
Och i själen sållar de bittert
Tankar som lurar oss,
Förgäves kommer vi att tigga,
Vi kommer att vänta förgäves
Lycka vi vill ha så mycket
Jag kommer inte längre!
Natalia
Amintiri din copilărie
Fiind cândva copil la sat,
Am cutreierat ulițele în lung și-n lat,
O viață zbuciumată de copilă,
Urcând și coborând a Măgurii Movilă...
Am fost și la prășit și la săpat,
La sfeclǎ, papușoi, la răsărită la furat,
La ferma unde mama mea trudea,
De zori și până noaptea se lăsa-
Acolo unde după ce ea a plecat,
Câinele în fiecare om să o găsească a încercat
Iar uneori dormeam în vie
Și tot cățelul ne ținea companie,
Iar alteori sub cireșul înverzit
Ah, ce multe sunt de povestit!!
A fost o vreme când ne trezeam cu noaptea-n cap,
Să mergem la tutun, la cules, la legat,
O zi întreagă petreceam muncind,
Iar seara ne prindea la poartă jucând,
Am fost la strâns pleavă și paie,
Apoi le căram la dos în căsoaie.
Duminica deseori la nuci mergeam,
Cu mama împreună le strângeam.
Cu bicicleta plecam la strâns buruian,
De la fântână apă cu căldările căram-
În una era apa bună de spălat,
În alta era apa bună de udat,
Din alta luam apă de băut
Și uite că așa copii am crescut.
Poate că atunci, tare demult,
De lucru în sat, era foarte mult
Iar noi nu ne dădeam seama,
Ce fericiți eram ajutând-o mama.
De unele clipe și acum ne amintim cu dor
Păcat, că astăzi tot mai multe sate ale copilăriei noastre mor...
Dor
Dorul meu îți cântă-n suflet,
La fereastră, tu stai tristă,
Și gândești la al meu umblet,
Vărsând lacrimi în batistă.
Ziua-ți pare mult prea lungă,
Zbucium și nesomn ți-e noaptea,
Iar tristețea ți-o alungă,
Raza lunii și cu cartea.
Vântu-ți duce șoapta-n zare,
Printre frunze răvășite,
Glasul meu, ca o chemare,
O cuprinde, și-o înghite.
Pe sub gene stinse, plouă
Răsărind dorinți pripite,
Murmurând o rugă nouă,
Îți ții palmele lipite.
Dar ascultă, lin, tăcerea,
Ea îmi poartă umbra vie,
Și îți lasă mângâierea,
Fără trupul să o știe.
Și privește cum suspină,
Frunza arsă de uitare,
În tăcerea ei se-nchină,
Dorul meu fără hotare.
Lacrimile strângi sub pernă,
Rătăcind prin vis pustiu,
Și-n iubirea ta eternă,
Tu, s-aștepți, că am viu,
Să-ți rămân în nopți târzii,
Ca o rază în fereastră,
Și ca veșnic să mă știi,
Voi fi steaua cea albastră.
Țăranii
Le este truda scrisă cu pământ pe suflet,
Le este sângele arat cu plugul,
Pe câmpuri plânge al lor umblet,
Doar patul, seara, le știe beteșugul.
Le este asuprirea stil de viață,
Iar palmele muncite strigă către cer,
Și roada li-i batjocorită-n piață,
De hoți samsari și prețul lor mizer.
Le este calul numai os și piele,
Iar vaca muge din lipsă de imaș,
Cu jind se uită oaia la coșul de nuiele,
Că pentru azi nimic n-a mai rămas.
De sărbători se odihnesc și ei puțin,
Iar sfânta liturghie le mângâie durerea,
Pe cruce-și poartă zilnic al lor chin,
Și numai moartea le poate aduce învierea.
Ne batem joc de ei și legea strămoșească,
Guvernele îi poartă încet înspre mormânt,
Ferească-ne de ziua când ei or să lipsească,
Căci vom săpa ca să îi scoatem din pământ.
Auguste Deter
( dedicată celor ce suferă de alzheimer / dementia )
Mă trezesc cu tine
Într-o urmă de-ndoială,
Te cunosc dar nu mi-e bine …
Sunt chipul tău și-a noastră boală.
Noaptea vine dintr-o dată
Toate stelele-s pe cer,
Numele mi-l spui în șoaptă …
Auguste Deter.
Ce scriu defel mi se-ntrevede
În miez de noapte așternut,
Și privirea mi se pierde
Rătăcită prin trecut.
Și simt cumva o mână caldă
Mă-ntreabă de sunt bine,
Teama ta deja să vadă
Că sfârșitul totuși vine.
Orele se scurg obscure
Pendul cu chip de ghilotină
Tu mă păzești să nu mă fure …
Iar eu mă simt mereu de vină.
Te privesc întâmplător
În închisoarea scrisă mie,
Cum dai târcoale întrebător
În eterna reverie.
Și de-aș ști unde mi-e gândul
În timpane țipător,
Aș cutreiera pământul…
Și aș da leacul tuturor.
Al tău nume … l-am uitat!
Te știu… savantul fără nume,
Închizi ochii resemnat
Acuzatori și triști spre lume.
În ochii tăi sunt eu, o clipă …
Te rog să nu clipești,
Un gând… parfum ce se risipă,
Să poți să-ți amintești.
Am pierdut deja o viață
Nimeni nu mai vine,
În jurul meu e multă ceață,
“Și m-am pierdut… pe mine”.
Nu pot să dorm, pendulul țipă
O ultimă chemare …
Groparului pasiv ce sapă,
Și mortului o lumânare.
Mi-e groază de acest halat …
Îmi descrie neputința,
În noaptea-n care s-a lăsat …
Ghilotina și sentința.
Iar oglinda-i prăfuită
Prin fereastra cu nuiele
Privind cu-n ochi la ghilotină
Și cu celălalt… la stele.
*
În 1906, ca-ntr-o colivie
Un nume moare și se naște
O lume-ntreagă să îl știe …
Auguste Deter.
(autor: Aurel Alexandru Donciu / Creatie aparuta in volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 ) si in volumul Cub de gheață ( editura Etnous, 2020 ) Toate drepturile rezervate.
,,Pe bună dreptate ''
Pe bună dreptate nu te cunosc pe tine,
O umbră ce a fost cândva o siluetă,
Un soare ce s-a luminat pe sine,
Ai fost un bun prieten.
O adiere ușoară de mai a lăsat o greutate în urmă,
A trecut vijelia și a ieșit iarăși soarele,
Un bun tovarăș alături de care am trecut furtuna,
Alături de care s-au liniștit apele.
Și fug oamenii pe lângă mine,întrec momentele pe secunde,
Dar nimeni nu-mi poate fi un prieten așa cum mi-ai fost tu,
Permite-mi să te felicit dragă,
Acum îmi ești un frate bun.
În zadar în suedeză
Primăvara, cu sufletul vibrând,
Fericirea o așteptăm visând,
Iar în toamnă, când speranțe mor,
Ne rămâne un nor,
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce nu mai vin,
Legănând doar un vis fugar
Noaptea pururi cer senin,
Ne avântăm cu un dor nebun spre paradis,
Dar în cor vedem că tot a fost un vis.
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce ne ocolesc
Și în suflet se cern amar
Gânduri ce ne amăgesc,
În zadar vom implora,
În zadar vom aștepta
Fericiri ce tot dorim,
Atât nu mai vin!
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce ne ocolesc
Și în suflet se cern amar
Gânduri ce ne amăgesc,
În zadar vom implora,
În zadar vom aștepta
Fericiri ce atât dorim
Atât nu mai vin!
Förgäves
På våren, med själen vibrerande,
Vi väntar på lycka genom att drömma,
Och på hösten, när förhoppningarna dör,
Vi har ett moln kvar,
Vi väntar alla förgäves
Lycka som aldrig kommer igen,
Vagga bara en flyktig dröm
På natten är himlen alltid klar,
Vi svävar med en galen längtan efter paradiset,
Men i refrängen ser vi att det fortfarande var en dröm.
Vi väntar alla förgäves
Lycka som undviker oss
Och i själen sållar de bittert
Tankar som lurar oss,
Förgäves kommer vi att tigga,
Vi kommer att vänta förgäves
Lycka vi alltid vill ha,
Jag kommer inte längre!
Vi väntar alla förgäves
Lycka som undviker oss
Och i själen sållar de bittert
Tankar som lurar oss,
Förgäves kommer vi att tigga,
Vi kommer att vänta förgäves
Lycka vi vill ha så mycket
Jag kommer inte längre!
Другие стихотворения автора
Arde
Fugind nebun de urma soarelui ce arde
La umbra norului mă stinge loc pustiu
Adăpostindu-mă de zilele uscate
Mă udă lacrima cărându-mi dor târziu
Cerul se umple de lumini plutind în noapte
Dar numai una-mi arde inima sclipind
Pătrunde-n vise inventând o realitate
Steaua departe, prea deprte strălucind
Privirea-nchide amintirile sub pleoape
Arzând retina cu imagini dogorind
Convoacă-n taină amăgirile deșarte
Pornind furtuna umblă cugetul dormind
Arzând cuvintele ce-au vrut să fie șopte
Le-aștern pe pagina tăcerilor mințind
Cenușa timpului scutindu-le de fapte
Între coperțile trecutului murind
Rămâne sufletul strivindu-se de poate
Caută sufletul pereche stăruind
Uită că timpul furișându-se va arde
La poarta umbrelor ajunge ispășind
Aștept uitare
Un zâmbet însorit prin vise îmi apare
Din el a răsărit iubire mult prea mare
Săgeată mi-a înfipt în inimă și doare
Degeaba am fugit, nu am găsit uitare
Când timpul e greșit iubirile n-au cale
Un zid am construit sperând să am scăpare
Ferestrele-am zidit să nu mai văd cărare
Tăcerea ce-a venit nu mi-a adus uitare
Încerc nedumerit să caut altă cale
Prin zile-am hoinărit lipsit de alinare
Durerea m-a topit, sub pleoape curge jale
Mă-ntreab cu ce-am greșit de nu vine uitare
Căzând spre asfințit rămân fără de soare
M-aruncă-n gol rănit o rece nepăsare
Destinul mi-a sortit amară condamnare
M-alungă ce-am iubit ascuns într-o uitare
Cu fiecare pas distanța-i tot mai mare
Aștept să mă renasc până-mi revi în cale
Și-atunci pornind la pas să împărțim cărare
Cred ca-m înebunit de când aștept uitare
Când a iubi e conjugat la imposibil
Ce viață zbuciumată
Ce stare complicată
Iubirea-i doar o pată
Un nor pe cer senin
Ce regulă-ncurcată
Ce inimă-nodată
Iubirea-i evitată
O boală de cretin
Ce lume-ntortocheată
Ce strâmbă judecată
Iubirea minunată
E-o groapă în destin
Ce rană fermecată
Ce lecție ciudată
Iubirea săgetată
Devine corp străin
Ce liniște bogată
Ce lacrimă uscată
Iubirea cea curată
E-o doză de venin
Ce soartă desculțată
Ce verb de înghețată
Ce-aromă parfumată
Iubirea-i doar un chin
Simplu
Ce simplu curge viața
Când nu apasă dor
Poți lesne să dai lecții
Cum se alungă nor
Traești în echilibru
Nu-ți strigă-n gând trecutul
E simplu a fugi
Nu-ți arde-n tălpi pămîntul
Nu cauți o speranță
Nici visele nu dor
De inimă nu-ți pasă,
Ce simplu, ce ușor
În suflet nu te arde
În ochi străluce soare
Nu plănge amintirea
E totul o culoare
Ce simplu, ce ciudat
Iubirea cea albastră
E doar un gând speriat
Pe suflete apasă
Un vânt neașteptat
Ți-aduce amăgire
Te-aruncă exilat
Pe-o simplă amintire
De când nu știu
Neîncetat mă-ntreabă lacrima de tine
Când ai plecat, de ce-ai uitat, când o să știu
Nu am răspuns, ce am de spus arde în mine
Abandonat m-ai aruncat să nu mai știu
Au mai rămas de numărat zilele scurse
De când nu sunt, de când nu ești, de când nu știu
M-aș căuta dar nu mai știu, nu știu pe unde
Încerc s-adun dezorientat ce mai e viu
Aș vrea să știu dacă se poate ce e suflet
Dacă-l mai am, poate nu e, cine va ști?
Căci nu mai știu dacă sunt eu sau tu mai multe
Ce a rămas e sfărâmat umblând pustiu
Măturător de amintiri printr-e ruine
Să umblu pot, s-adorm e greu, să fiu nu știu
E-ngrozitor să te hrănești cu vise mute
Ce mai sunt eu când nu ești tu nici că mai știu
Zilele trec sorbind încet timpul din mine
Ce-aud ești tu, ce văd e gol, ce simt e viu
Sunt dispărut din ochii tăi, pierdut în lume
Cerșind uitării ce-i trecut să nu mai știu
Să așteptăm
Cutreierând fără de țintă prin pustie
Am răsărit toamna târziu pe-o creangă vie
Ploaie și vânt m-au scuturat pe o hârtie
Deși am tot nu am nimic fără iubire
Tot așteptând să treacă dragostea nebună
Dacă nu trece-am s-o ascund într-o minciună
E boală grea și-i răspândită ca o ciumă
Se-aşează-n inimă şi-n suflet ea stăpână
Am să aștept până-i vaccin să mă salveze
Cu o uitare cât un cer să mă trateze
Am să aștept pân-om fi iarăși frunză verde
Mireasma pletelor de flori să ne-mbuneze
De ce lăsăm în așteptare inimile calde
Când știm că toate așteptarile n-au roade
Nu mai pricep această lume cum se-mparte
Între iubire și iertare cine arde?
A mai rămas de aştepatat doar timpul rece
Nepăsători privind absurdul cum petrece
Asiguraţi că aşteptând totul va trece
Vom aștepta suflet cu dragoste să plece
Arde
Fugind nebun de urma soarelui ce arde
La umbra norului mă stinge loc pustiu
Adăpostindu-mă de zilele uscate
Mă udă lacrima cărându-mi dor târziu
Cerul se umple de lumini plutind în noapte
Dar numai una-mi arde inima sclipind
Pătrunde-n vise inventând o realitate
Steaua departe, prea deprte strălucind
Privirea-nchide amintirile sub pleoape
Arzând retina cu imagini dogorind
Convoacă-n taină amăgirile deșarte
Pornind furtuna umblă cugetul dormind
Arzând cuvintele ce-au vrut să fie șopte
Le-aștern pe pagina tăcerilor mințind
Cenușa timpului scutindu-le de fapte
Între coperțile trecutului murind
Rămâne sufletul strivindu-se de poate
Caută sufletul pereche stăruind
Uită că timpul furișându-se va arde
La poarta umbrelor ajunge ispășind
Aștept uitare
Un zâmbet însorit prin vise îmi apare
Din el a răsărit iubire mult prea mare
Săgeată mi-a înfipt în inimă și doare
Degeaba am fugit, nu am găsit uitare
Când timpul e greșit iubirile n-au cale
Un zid am construit sperând să am scăpare
Ferestrele-am zidit să nu mai văd cărare
Tăcerea ce-a venit nu mi-a adus uitare
Încerc nedumerit să caut altă cale
Prin zile-am hoinărit lipsit de alinare
Durerea m-a topit, sub pleoape curge jale
Mă-ntreab cu ce-am greșit de nu vine uitare
Căzând spre asfințit rămân fără de soare
M-aruncă-n gol rănit o rece nepăsare
Destinul mi-a sortit amară condamnare
M-alungă ce-am iubit ascuns într-o uitare
Cu fiecare pas distanța-i tot mai mare
Aștept să mă renasc până-mi revi în cale
Și-atunci pornind la pas să împărțim cărare
Cred ca-m înebunit de când aștept uitare
Când a iubi e conjugat la imposibil
Ce viață zbuciumată
Ce stare complicată
Iubirea-i doar o pată
Un nor pe cer senin
Ce regulă-ncurcată
Ce inimă-nodată
Iubirea-i evitată
O boală de cretin
Ce lume-ntortocheată
Ce strâmbă judecată
Iubirea minunată
E-o groapă în destin
Ce rană fermecată
Ce lecție ciudată
Iubirea săgetată
Devine corp străin
Ce liniște bogată
Ce lacrimă uscată
Iubirea cea curată
E-o doză de venin
Ce soartă desculțată
Ce verb de înghețată
Ce-aromă parfumată
Iubirea-i doar un chin
Simplu
Ce simplu curge viața
Când nu apasă dor
Poți lesne să dai lecții
Cum se alungă nor
Traești în echilibru
Nu-ți strigă-n gând trecutul
E simplu a fugi
Nu-ți arde-n tălpi pămîntul
Nu cauți o speranță
Nici visele nu dor
De inimă nu-ți pasă,
Ce simplu, ce ușor
În suflet nu te arde
În ochi străluce soare
Nu plănge amintirea
E totul o culoare
Ce simplu, ce ciudat
Iubirea cea albastră
E doar un gând speriat
Pe suflete apasă
Un vânt neașteptat
Ți-aduce amăgire
Te-aruncă exilat
Pe-o simplă amintire
De când nu știu
Neîncetat mă-ntreabă lacrima de tine
Când ai plecat, de ce-ai uitat, când o să știu
Nu am răspuns, ce am de spus arde în mine
Abandonat m-ai aruncat să nu mai știu
Au mai rămas de numărat zilele scurse
De când nu sunt, de când nu ești, de când nu știu
M-aș căuta dar nu mai știu, nu știu pe unde
Încerc s-adun dezorientat ce mai e viu
Aș vrea să știu dacă se poate ce e suflet
Dacă-l mai am, poate nu e, cine va ști?
Căci nu mai știu dacă sunt eu sau tu mai multe
Ce a rămas e sfărâmat umblând pustiu
Măturător de amintiri printr-e ruine
Să umblu pot, s-adorm e greu, să fiu nu știu
E-ngrozitor să te hrănești cu vise mute
Ce mai sunt eu când nu ești tu nici că mai știu
Zilele trec sorbind încet timpul din mine
Ce-aud ești tu, ce văd e gol, ce simt e viu
Sunt dispărut din ochii tăi, pierdut în lume
Cerșind uitării ce-i trecut să nu mai știu
Să așteptăm
Cutreierând fără de țintă prin pustie
Am răsărit toamna târziu pe-o creangă vie
Ploaie și vânt m-au scuturat pe o hârtie
Deși am tot nu am nimic fără iubire
Tot așteptând să treacă dragostea nebună
Dacă nu trece-am s-o ascund într-o minciună
E boală grea și-i răspândită ca o ciumă
Se-aşează-n inimă şi-n suflet ea stăpână
Am să aștept până-i vaccin să mă salveze
Cu o uitare cât un cer să mă trateze
Am să aștept pân-om fi iarăși frunză verde
Mireasma pletelor de flori să ne-mbuneze
De ce lăsăm în așteptare inimile calde
Când știm că toate așteptarile n-au roade
Nu mai pricep această lume cum se-mparte
Între iubire și iertare cine arde?
A mai rămas de aştepatat doar timpul rece
Nepăsători privind absurdul cum petrece
Asiguraţi că aşteptând totul va trece
Vom aștepta suflet cu dragoste să plece