(!) AM AVUT UN MIC COSMAR

Ai lăsat in urma viata tropotind,

Fără tine pașii mai greu apasă 

Tu nu mai esti, ocrotind..

Angoasant, dorul nu mă  lasă.

Timpul trece, tu esti rece,

Te chem, nu vii,

Te vad in sicriu, la capul tau cruce.

Abiogen, nu mai invii.

Lacrimile de plumb cicatrici adanci, 

Pana in suflet au patruns 

Stralucirea ai luat cu tine pe veci

Abscons, nu ma opresc din plâns.

Aleanul ma cuprinde,

Ma biciuie jelania si rade!

Lasa rani sangerande 

Pe pielea inimii murinde.

A îngheţat inima în mine,

De pe cât am murit.

Mi s-a părut ca fusese un vis,

Din care nu o să mă mai trezesc.

Noapte rece friguriasă,îmi aduci aminte,

Că te-am văzut în vis 

Şi îndată te-am pierdut .

Şi iarăşi ai apărut

În noaptea morţii în care 

astăzi am căzut.

(Autoarea poeziei Zamurca Alina clasa 9 Instituţia Publică Liceul Teotetic Varniţa )

Răspunde-mi mamă ,din al tău mormânt,
Tu ascultă-mi ,lăcrima ce cade pe pământ.
Sau dă-mi un semn, privește-mă acum,
Eu sunt copilul tău, ce are lacrimă în pumn.

Răspunde-mi mamă, din lume ta tăcută,
Să știu că tu eşti bine, în lumea ta cea mută.
Să pot scăpa, de gândul care mă frământă,
Şi de povara ce-n suflet o am multă.

Răspunde-mi mamă, dă-mi un sfat ceva,
Fă o minune, te rog dă-mi mângâierea ta.
Să-mi pot căra în spate, această cruce grea,
Până ajung la tine, te rog măicuţa mea.

Întins şi rece, neprivind la noi,

Cu mâna, stând pe inima opritã,

Luându-ţi bun rãmas, pornești apoi

Spre groapa rece, gata sã te-nghitã. 

Te-ai stins, ca un cãrbune scos din foc,

Ce nu mai are-n sine vreo putere,

Cãci viaţa n-are milã chiar deloc

De cel care, pânã la urmã piere...

Plâng luncile şi pajiştea cu fragi,

Plâng holdele, plâng vãi şi plâng coline,

Plâng cei ce te cunosc şi ţi-au fost dragi,

Cãci, pentru tine, "mâine" nu mai vine.

Şi, parcã cerul tot s-a întristat

Şi toatã lumea-n jurul tãu, te plânge

Cã au venit aproape toţi din sat:

Creştini, de-acelaşi neam şi-acelaşi sânge!

Dar are milã bunul Dumnezeu,

Care a pregãtit o altã viaţã,

Creştinului. C-aşa a fost mereu,

O searã şi apoi, o dimineaţã.

Noi nu ne temem, chiar dacã murim,

Stingându-se lumina vieţii noastre!

Când se închide poarta-n ţintirim,

Se vor deschide zãrile albastre!...

Au trecut zile, saptamani,

Si in curand vor trece ani

De cand durerea grea m-apasa

Dorul de tine, tati, greu se lasa.

Mi-e tare dor de acele zile, tata

Cand dupa un drum lung, la tine ajungeam,

Pe pieptul tau capul mi-l asezam.

Ma mangaiai si dulce imi spuneai “ fetita tatii, draga tatii fata “.

O boala grea a vrut sa ne desparta,

Nu am putut in calea ei sa stau,

Am incercat, am sperat sa se poata

Macar cateva zile de la mine sa-ti dau.

Erai atat de trist la ultima intalnire,

Stiai cu siguranta ca va fi ultima.

Dar nu voiai sa mori, erai altfel de fire

Si nici eu nu credeam ca se va intampla.

Imaginea pe care nicicand n-o voi uita,

Cand priveai peste poarta masina ce pleca.

Cu ochii plini de lacrimi priveam in urma eu,

Simteam lacrimile tale si sufletul tau greu.

Si de atunci stiu bine ca tu ne-ai asteptat

In fiecare sambata frumos te-ai aranjat,

Dar “ draga tatii fata” poarta n-a mai deschis

Si singur, trist si singur sufletul ti-ai inchis.

Tot intr-o zi de sambata la tine am ajuns,

Dar nu ma asteptai taticule … te-ai dus.

Am pus capul pe pieptul tau, dar nu m-ai mangaiat,

Nici cu o vorba dulce nu m-ai mai alintat.

Printre lacrimi te rog tati,

De ti-am gresit, sa ma ierti.

Sa veghezi asupra noastra

Si in cer sa ne astepti.

Vei fii tot timpul cu mine,

Si-n sufletul si-n gandul meu,

Voi trai mereu cu dorinta,

Speranta de-a ne revedea … intr-o sambata … candva.

E dificil uneori
chiar să exiști
chiar și să trăiești
Fiind uneori înpins de rutină, de gânduri,de probleme

Pici, într-un gol parcă fiind o scăpare
crezi că se va termina
că acel moment va fi ultimul de durere
Dar abia e începutul

Tristețea te înconjoară
intrându-ți prin gânduri și vise
Depresia parcă erupe din creier spre inimă
Acoperind-o de o pâcmă albă de emoții nespuse

Cazi, te ridici, iar cazi și iar te ridici
Conștientizezi că e în zadar
Că totul s-a terminat
Dar ghici ce... e adevarat.

Trecutul și adevarul te lovesc până numai respiri
Ai sperat ca vei avea o viața bună
O familie, un viitor
Dar au fost minciuni

O minciună ce ți-a stârnit lacrimi
de bucurie, că ți-au dat speranță
dar și de tristețe că ți-au luat speranța
totul s-a terminat, s-a năpustit iarăși noaptea

Soarele nu va mai răsări
Apusul nu va mai fi
Doar noaptea veșnică și rece
Îmi va domina mintea goală de gânduri

Resimt tot, de la naștere până acum
Din clipa conștientizării vieții
Până în cea a morții
vrând ca totul să fie un coșmar

Când vorbesc cu tine la o glindă a mea,
nu mă văd pe mine, văd pe altcineva.

Văd aburi cu cioburi și sânge,
sunt alt eu, mai trist, care plânge.

Sfinți care stau întorși pe o cruce,
demoni aflați în palate de plumb.

Învăță-mă cum e să-ți fie iarăși bine,
am probleme metafizice, umbre ce zac în mine.