Wanna be my Valentine?

Cand simt ca trupul tau

Respira peste-al meu

Pot trece peste toate

Oricat ar fi de greu.

Bade, nu te-ndoi, 

Asculta-ti glasul inimii.

Daca-ti spune sa ma iei

Nu te intreba de vrei.

Te intrebi, te tot sucesti,

Uiti, poate, sa mai traiesti,

Glasul inimii s-asculti

Sa-i lasi incolo de munti

Si de vai si de campii

Tot om fi, de-a fi sa-mi fii.

Fost iubirea vietii mele,

Basta si la revedere?

Viitor fost de mi-ai fi

Tot pe tine te-as iubi.

Caci poezia ce o scriu

N-o scriu sa fie in pustiu

O scriu tie, bade drag,

Sa calci al vietii mele prag.

Tu sa-mi vii sa te iubesc

Si sa pot sa pretuiesc

Dragostea de cuplu, noi,

Sa fim de-acuma amandoi.

Caci multe noi am indurat,

Iar de ne stim, ne stim cu drag.

Ne-om vedea-ntr-o buna zi

Si-mpreuna om tot fi.

Floarea dragostei-nfloreste

Peste tot, ea tot traieste,

Ai sa vezi, tu, bade drag,

Ca ce spun nu este vag.

Caci iubirea noastra-n doi

Va trece prin multe ploi

Si-om tot schimba la umbrele

Le-om cara si de-or fi grele.

Cu curaj si cu-ndarjire

Sa-mplinim a vietii fire.

Te iubesc.

S-au inchis portile iadului

Pentru cei ce gresesc la ordinea zilei

Intentionat...

Raul se zbate alaturea de noi

Oamenii isi poarta dusmanie la tot pasul

Iar dragostea e un concept de mult uitat

Daca e sa fie ceva adevarat...

Minciunile se scurg pe buzele noastre

Ca mierea florilor de mult ofilite

Ne iluzionam reciproc pana la loc comanda

Si traim viata derulata cu telecomanda.

Ce zile goale...

Asta e o poezie

Asa cum imi place mie

Din tristeti si suparari

Ca sa n-o iau pe carari.

Singuratate? Ce-i aia?

Nu stiti voi s-o apreciati

Sa ii simtiti greutatea

In zilele de luni si marti

Miercurea e tot la fel

De esti singur, nu-i usor

Si-apoi iata c-un picior

In groapa tristetii esti.

Scapi de-acolo cu povesti,

Povestiri si poezii

Si chiar carti pentru copii.

Orice, doar să uiti o clipa

Durerea-ti nemarginita.

Stramba-i poezia asta

De ma-ntrebi, nici nu imi pasa

Ca stau cu golul la masa

Si mananc bucate fade

Fara gust si fara sare,

Apoi plasmuiesc cuvinte

Tot la fel, fara de minte.

Imi alina doar tristetea

Si le admir frumusetea.

Cuvintele mele dragi 

Te-as iubi si-am patimi

Cum voi mai ști ce-i lumina,

Căci ochii nu-ți mai sclipesc, 

Iar șoapta își caută vina, 

Când spune temător: Te iubesc? 

Cum voi mai ști ce-i sărutul,

Când iubirea ți se scurge-n nisipuri,

Iar mâna își caută lutul, 

Modelând temător alte chipuri?

Cum voi mai ști ce e dorul,

Căci glasul tău nu mai curge,

Ca râul ce-și știe izvorul,

De unde lacrima iubirii se scurge?

Cum voi mai ști că e seară,

Când nu vei mai fi să rămâi, 

Cu tâmpla pe tâmpla-mi de ceară,

Gândind la sărutul dintâi? 

Cum voi mai ști ce-i acasă,

Când nu vei ști să mă chemi, 

Căci gânduri negre te-apasă, 

Și de răspunsuri sumbre te temi?

Rămâi, cât timpul mai poate, 

Să ducă spre ceruri același ecou, 

Rămâi până când vom răzbate, 

Iar iubirea va-ncepe să doară din nou. 

Îmi pare rău că a trebuit să minți
De frică pentru că n-o să înțeleg
Acum, am înțeles cu-adevărat ce simți
Și că tot ce ai vrut a fost ca să nu plec
Să știi că te voi aștepta oricât,
Îmi pare rău de teama ce ți-am provocat
Și pentru toate serile în care-ai plâns
Îmi pare rău cum am reacționat
Și bine pentru serile în care-am râs
Și chit că nu vorbim, n-o să te las să cazi
Nu m-ai pierdut, n-o să mă pierzi
Indiferent de câte zile trec pe ceas
Nu-ți fie frică, o să mă revezi
N-o să te dau uitării și n-o să te las
Vreau să fii bine, așa cum vreau mereu
Îmi pare rău că ți-am cerut prea mult,
N-o să te fac să suferi, tu știi cine sunt eu
Îmi pare rău că uneori am fost prea dur
Și ai mințit doar fiindcă mă iubești
Îmi pare rău că pur și simplu n-am văzut
Eu sunt cu tine cât timp și tu ești
Și nu te voi lăsa vreodată în trecut
Știi că singura teamă e să te pierd
Aș vrea să te învăț să nu mai minți
De frică pentru că n-o să-nțeleg
Să nu îți fie teamă de ce simți
Tu ai crezut că voi pleca, dar n-o să plec
Trebuia să fii sinceră de la-nceput
E-n regulă, o să-nțeleg și-o să te-aștept
Știu că uneori sunt impulsiv și explodez
Dar nu era nevoie să faci ce-ai făcut
Să nu fi tristă, să știi că te iubesc
Și dacă-nțelege cineva mai bine, ăla sunt

Tu noapte cea întunecată

De ce-mi ții iar iubita trează?

Crezi că ești scufundată în misterul Lunii ce te luminează,

Dar tu ești rece precum reci sunt ei strigoii,

Ori ale nopții sumbre fără chip fantome,

Sau mai degrabă nimeni nu te știe,

Ce tainică înfățișare porți?

Te cert acum nebună noapte,

Să-mi lași iubita să ajungă acasă,

Purtată de al dimineții dulce braț...

Te cert din nou pe tine noapte,

Du-te departe,pleacă...

Mie îmi pari nerușinată,

De vrei îngheață ori te topește,

Sincer de tine nici că-mi pasă!

Știi bine,nimeni nu te place,

Lasă-mi iubita ca să doarmă,

Dispari odată!

(17 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

Se scurge timpul precum sângele

Dintr-un trecut ce n-a murit,

Și fiecare clipă plânge

Că te-a pierdut… sau te-a mințit.

Nu trece ... nu... doar se prelinge

Prin venele-mi fără răspuns,

Ca un blestem ce nu se stinge,

Ci doar devine mai pătruns.

Te simt în tot ce nu mai este,

În golul plin de chipul tău,

Ca o tăcere ce rostește

Tot ce n-am spus… și doare greu.

Și mintea mea, o mare oarbă, 

Se sparge-n valuri de “de ce?”,

Mă-neacă-n gânduri ce mă-ntreabă

Dacă mai știi ceva de mine.

De parc-aș fi fost doar o umbră

Pe-un zid pe care nu-l mai vezi,

Un pas pierdut într-o secundă

Pe care n-ai s-o mai revezi.

Mi-e dor, dar dorul nu mai cere,

Nu mai speră, nu mai strigă,

E doar o formă de tăcere

Ce-nvață singură să nu se stingă.

Și tu… exiști? sau ești uitare?

Sau doar un vis prea obosit?

Eu ard în propria-mi întrebare

Fără să știu dacă-am trăit.

Căci te iubesc, și asta doare

Mai mult decât a nu iubi,

E-o condamnare fără soare

La amintiri ce nu vor fi.

As vrea sa plec , ramii
Sa nu mai fiu copil
Sa fiu strain , cu zori
Sa ma despart fragil.

Sa las al tau sarut
Ca in aceasta noapte
Asa  cum la-nceput
Plingeam eu, si soapte.

Sa bata inima
Si in al tau sarut
Ades m-oi cufunda
Sa stii ca am crezut.

Cuvinte scriu pe o hârtie

Și care vreau să fie vers,

Dar ele oare au vreun rost?

Când tu adresa mea ai șters?

M-așez pe banca de sub tei

Unde cândva râdeai cu mine,

Eram studenți și nu știiam

Ce ne rezervă ziua de mâine

Și cum să-ți pui vreo întrebare

Când tânăr ești, intens trăiești,

Și simți că lumea-ți aparține

Având cu tine fata ce-o iubești

Mă uit în stânga și locu-i gol

Și nici în depărtare tu nu ești,

Acum aș vrea să-mi fii alături

Dar din păcate tu-mi lipsești

Cu grijă pielea mi-o ciupesc

Să simt că-s treaz, nu levitez,

Stiloul pe hârtie mi-l îndrept

Și sfatul muzei mele îl urmez

Încep să scriu a mea poveste

Și despre vremi de mult uitate,

De tot ce-a fost și nu mai este

Și adevăruri spuse pe jumate. 

Termin ce am avut de scris

Dar n-am cui plicul să trimit,

Că am uitat în timp adresa ei

Și înțeleg târziu...că totul s-a sfârșit!