Putem revedea în mintea noastră imaginea unei persoane care ne-a inspirat în urmă cu 10 ani?

Pierdut printre stele,
Odată dorind ale tale doar gene,
Trecerea nopții, de neexprimat in litere

Să te caut prin razele lunii am încercat,
A mea repetată dorința am mizat,
Tot ce cerul ofertă am considerat,
Emblematice vise de neratat.

Viitoare stele în dar, am vrut să fac felinar,
Râvnitoarea doar de al cerului har,
Etern una prinsă, în gratii de stejar
Alte stele naive, n-au avut habar.
Uimite, împachetate într-un unic dar,

Acum stau și aștept dornic,
Pentru a ta prezență, ca a nopții crainic,
Răsărită dintre stele, să nu dispari
O întinsă mâna de compliment, să apari
A lunii petale să le îmbujorezi
Pentru a mea temniță să îndepărtezi
Exilare de dor, de-mi scăpa ai mei solzi?

Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"

Mă doare amintirea ta

Şi clipe ce-au rămas departe

Unde eram doar tu şi eu

Acum o lume ne desparte

Ne intilnim iar desparţind-une

Citind durere-n ochii reci

Ma mai priveşti cu disperare

Ne zicind nimic iar mă petreci

Mii greu să mai privesc in urmă

Dar timpul trece şi iar trece

Am uitat sărutul tău la gust

Şi am lăsat dragoatea să plece

Acum doar amintirea ta traieşte

Te caut dar nu vreau să te găsesc

Mii frică să privesc in ochii tăi

Mii frică iar să te rănesc

Atitea amintiri rămase-n urmă

Dar doar cu ele acum şi mai trăiesc

Îmi vine greu să mai spun asta

Dar ce naş face tot la tine ma gîndesc

Va trece timpul inainte

Şi cîndva voi zice c-am iubit

Am iubit cum alţii iubesc o viaţă

Dar străini am devenit    

Ploua peste noi cu tunete si fulgere

Dintre noi, doar tu ai umbrela

Pe mine nu m-acoperi desi inima iti cere

Si te faci ca n-o auzi cand urla

Tu mergi in fata mea, eu te urmez

Ca alt drum decat asta nu stiu

Si ma doare tare dar nu pot sa cedez

Ca de nu-s a ta nu stiu ce sa fiu

M-am imbolnavit de la ploaia rece

Ca nu vrei sa m-acoperi nici sa ma astepti

Nu spui nimic, macar sa-mi spui de ce

Ai dat cu tot ce ti-am dat de pereti

Si stiu ca nu raspunzi, imi dai doar tacere

Eu raman in spate, te urmez fidela

Ploua peste noi cu tunete si fulgere

Dintre noi, doar tu ai umbrela.

Ești rana închisă-n adâncul din piept,

O amintire ce-n suflet am drept,

Un dor ce mă cheamă și nu pot fugi,

Un vis ce în taină mă face-a iubi.

Ești umbra ce crește când noaptea se lasă,

Și glasul ce-n mine nicicând nu se-apasă,

Durerea ce-ascunde și bine, și rău,

O lacrimă-nchisă sub pragul cel greu.

Dar rana aceasta nu vreau să o pierd,

Din ea crește viața, din ea mă dezmierd.

Căci fără iubire, n-ar fi nici durere,

Și rana din piept mi-e a vieții avere.

De când s-a întâmplat furtuna

Mi s-au mutat munții în mare

Mi-ai ocupat ziua și noaptea

Ai devenit singurul soare

În poze nu pot să privesc

Nu-i viu nimic pe o hârtie

De aș putea să te privesc

Când te trezești în zorii zilei

Măcar în brațe să te strâng

Din când în când să uit durerea

Căci te iubesc de când te știu

Până s-o stinge-n ochi scânteia

Inima-mi stă sub talpa ta

De nu o vrei mai bine calc-o

Prefer sa fiu doar umbra ta

Decât o piatră aruncată

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas

să dăm un pic de frumuseţe

acestui ultim ceas.

Nu ne-am schimbat,

e doar o părere

Nu lua drept bun un cuvânt

sau un gest neînsemnat.

Nu, nu ne-am schimbat

e doar o-ntâmplare

Oricum am fi

şi orice-am vorbi

nu suntem doi străini,

iubirea mea.

O clipă de sinceritate

ar fi un gest sublim

s-avem curaj să recunoaştem

că ne iubim.

O clipă de sinceritate

ne-ar aminti de noi

de anii noştri buni

ne-ar reaminti în acest ultim ceas

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas.

Nu ne-am schimbat,

e doar o părere

Nu lua drept bun un cuvânt

sau un gest neînsemnat.

Nu, nu ne-am schimbat

e doar o-ntâmplare

Oricum am fi

şi orice-am vorbi

nu suntem doi străini,

iubirea mea.

O clipă de sinceritate

ar fi un gest sublim

s-avem curaj să recunoaştem

că încă ne iubim.

O clipă de sinceritate

ne-ar aminti de noi

de anii noştri buni

ne-ar reaminti în acest ultim ceas

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas.

O clipă de sinceritate

ar fi un gest sublim

s-avem curaj să recunoaştem

că încă ne iubim.

O clipă de sinceritate

ne-ar aminti de noi

de anii noştri buni

ne-ar reaminti în acest ultim ceas

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas.

Ett ögonblick av uppriktighet

Ett ögonblick av uppriktighet

istället för adjö

låt oss ge lite skönhet

denna sista timme.

vi har inte förändrats

det är bara en åsikt

Ta inte ett ord för givet

eller en obetydlig gest.

Nej, vi har inte förändrats

det är bara en slump

Det skulle vi vara i alla fall

och vad vi än pratar om

vi är inte två främlingar

Min kärlek.

Ett ögonblick av uppriktighet

det skulle vara en sublim gest

vi har modet att erkänna det

att vi älskar varandra.

Ett ögonblick av uppriktighet

de skulle komma ihåg oss

av våra goda år

skulle påminna oss i denna sista timme

Ett ögonblick av uppriktighet

istället för adjö.

vi har inte förändrats

det är bara en åsikt

Ta inte ett ord för givet

eller en obetydlig gest.

Nej, vi har inte förändrats

det är bara en slump

Det skulle vi vara i alla fall

och vad vi än pratar om

vi är inte två främlingar

Min kärlek.

Ett ögonblick av uppriktighet

det skulle vara en sublim gest

vi har modet att erkänna det

att vi fortfarande älskar varandra

Ett ögonblick av uppriktighet

de skulle komma ihåg oss

av våra goda år

skulle påminna oss i denna sista timme

Ett ögonblick av uppriktighet

istället för adjö.

Ett ögonblick av uppriktighet

det skulle vara en sublim gest

vi har modet att erkänna det

att vi fortfarande älskar varandra

Ett ögonblick av uppriktighet

de skulle komma ihåg oss

av våra goda år

skulle påminna oss i denna sista timme

Ett ögonblick av uppriktighet

istället för adjö.

De ceva timp, cam din ziua în care Cecilia și-a obținut permisul pentru categoria A, viața ei a luat o întorsătură interesantă. Avea și pentru categoriile B și C, dar pentru A, chiar este o experiență inedită pentru ea. A fost stresant examenul, mai ales cel pe traseu, dar efortul depus a fost răsplătit cu libertatea de a se fâțâi pe oriunde ar vrea ea, oricând, la orice oră din zi și din noapte. Singura piedică în calea libertății ei este faptul că motocicleta nu are ataș. De ce i-ar trebui Ceciliei ataș? Bună întrebare... păi, nu știu, poate pentru a-și transporta cumpărăturile de la piață, pentru a-l plimba pe fiul ei pe câmpii să privească în zare, să se bucure de tabloul pajiștilor presărate cu păpădii și de multe alte peisaje bucolice, pentru a-și lua saltea de la Jysk și pentru a o pune (o parte din ea în ataș). Nu o înțelegeți greșit, Cecilia este o fire practică, vede atașul ca fiind o prelungire a motocicletei, ca și când ar conduce mașina și ar exista bancheta din spate, că în momentul de față se simte ca într-o mașină cu doar două locuri. Cecilia, văzând lucrurile în perspectivă, se duce cu motocicleta la cel mai apropiat service auto. Vorbește ea cu experții de acolo, ei îi prezintă opțiunile, prețul pentru fiecare model de ataș. Cecilia stă și analizează lista de modele de ataș. Cântărind din priviri toate prețurile, alege atașul care i se părea ei cel mai ieftin. Bărbatul o întreabă dacă este sigură că pe acela și-l dorește că mai mulți clienți s-au plâns după ce l-au achiziționat, că a trebuit desprins cu totul de motocicletă, că nu se puteau baza pe el că va transporta persoane, obiecte, că doar producea multă scârțâială (deci mult zgomot pentru nimic), că au regretat achiziționare acestuia, că au fost nevoiți să meargă de mai multe ori la service, ca în mod normal și așa mai departe. Cecilia, ferm convinsă că pe acela și-l dorea, spuse că s-a hotărât și nimeni și nimic nu îi mai poate schimba preferința. Proprietarul serviciului auto s-a înțeles cu ea și a dat comandă de un model asemănător de ataș, dar care era de calitate superioară. Trebuia să mai aștepte până a fi al ei, pentru că venea tocmai din Olanda. Cecilia nu se grăbea, era oricum super entuziasmată că motocicleta ei va avea ataș. De fericire, era foarte energică, nu îi mai trebuiau vitamine, nu dormea nici noaptea, de prea mult extaz că poate o va suna proprietarul serviciului auto să vină să își ia atașul. 

Peste o lună, primește ea notificare pe mail, din partea service-ului auto cum că piesa este gata și poate veni cu motocicleta să și-o fixeze de părțile laterale. A ajuns Cecilia cu niște cearcăne, de prea mult ce a tot sperat să fie gata în cel mai scurt timp. Era să intre de trei ori în lanul de porumb. Dar nu-i nimic, nu a pățit nimic, a ajuns teafără la service-ul auto. Bărbații de acolo i l-au montat, stătea bine, nu se zgâlțâia, nu era nimic ce ar fi putut da de bănuit. Cel puțin, Cecilia așa considera la prima vedere. Însă nici nu a mers cu motocicletă cu ataș să vadă cum se simte experiența în sine. A pornit motocicleta să plece acasă. În drum spre casă, a simțit ea că atașul este cam greu de dus, că motocicleta devine mai greu de manevrat din cauza lui, mai ales când trebuie să vireze, la stânga, la dreapta, pe unde ar avea nevoie. Totuși, nu lăsă acest lucru să o descurajeze, merge tot timpul cu ataș, până când o întâmplare cam tragică o face să se răzgândească. 

Într-o seară caniculară de august s-a dus la cumpărături pe la hipermarket-ul din zonă. După ce a luat tot ce îi trebuia pentru a face lasagna, a pus sacoșa cu produsele cumpărate în ataș. A părăsit parcarea magazinului, cum mergea ea pe un drum plin numai de denivelări, pentru că stă la periferie și așa sunt drumurile, la un moment dat, a simțit ceva ciudat, ca și când extensia pe care o transporta s-ar fi desprins. Nu s-a înșelat deloc. Atașul a ajuns în lanul de porumb, toate produsele ei erau pe câmpie. Cum să mai prepare ea lasagna de la Dr. Oetker în condițiile acestea? Cecilia era mută de uimire, se gândi că în locul sacoșei ar fi putut la fel de bine să fi fost o persoană. Nu i-au plăcut urmările dorinței ei nechibzuite, așa că a dat anunț în presa locală, a vândut atașul la un preț exorbitant și din banii obținuți a luat o lasagna gata preparată.

Passeio de motocicleta

Há algum tempo, desde o dia em que Cecília obteve a carteira de habilitação categoria A, sua vida deu uma guinada interessante. Ela também teve para as categorias B e C, mas para A é realmente uma experiência nova para ela. O exame foi estressante, principalmente o do percurso, mas o esforço foi recompensado com a liberdade de peidar onde quisesse, a qualquer hora, a qualquer hora do dia ou da noite. O único obstáculo à sua liberdade é o fato da motocicleta não ter engate. Por que Cecília precisaria de um anexo? Boa pergunta...bem, não sei, talvez para carregar as compras do mercado, para passear com o filho nos campos para olhar os campos, para apreciar a imagem dos prados pontilhados de dentes-de-leão e muitas outras paisagens bucólicas , pegar o colchão dele na Jysk e colocar (parte dele no anexo). Não se engane, Cecília é uma pessoa prática, ela vê o acessório como uma extensão da motocicleta, como se ela estivesse dirigindo o carro e houvesse um banco traseiro, que no momento parece um carro com apenas dois assentos. Cecília, vendo as coisas em perspectiva, vai de moto até a oficina mais próxima. Ela conversa com os especialistas de lá, eles mostram as opções, o preço de cada modelo de acessório. Cecilia se senta e examina a lista de modelos de anexos. Pesando todos os preços, ela escolhe o acessório que lhe parece mais barato. O homem pergunta se ela tem certeza de que é essa que ela quer, que vários clientes reclamaram depois de comprá-la, que ela precisava ser totalmente desconectada da motocicleta, que não podiam contar com ela para carregar pessoas, objetos, que era apenas fazendo muito barulho (tanto barulho por nada), que se arrependeram de ter comprado, que tiveram que ir várias vezes ao serviço, como sempre, e assim por diante. Cecília, firmemente convencida de que era este o que ela queria, disse que já estava decidida e nada nem ninguém poderia mudar a sua preferência. O dono do serviço de automóveis concordou com ela e encomendou um modelo semelhante ao acessório, mas de qualidade superior. Teve que esperar até ser dela, porque vinha da Holanda. Cecília não tinha pressa, estava super animada que sua moto teria um acessório de qualquer maneira. Felizmente ela estava com muita energia, não precisava de mais vitaminas, também não dormia à noite, de tanto êxtase que talvez o dono da concessionária ligue para ela para vir buscar seu adido.

Um mês depois, ela recebe uma notificação por e-mail da oficina mecânica informando que a peça está pronta e pode vir com a motocicleta para fixá-la nas laterais. Cecília chegou com algumas olheiras, há muito tempo ela esperava estar pronta no menor tempo possível. Ele deveria entrar no milharal três vezes. Mas tudo bem, ele não sofreu nada, chegou em segurança ao serviço de automóveis. Os homens de lá ajustaram-no para ele, encaixou bem, não balançou, não havia nada do que suspeitar. Pelo menos, Cecilia pensou assim à primeira vista. Mas ele nem andou de moto com acessório para ver como é a experiência em si. Ele ligou a motocicleta para ir para casa. No caminho para casa, ela sentiu que o implemento era um pouco difícil de carregar, que a moto ficou mais difícil de manusear por causa dele, principalmente quando ela tinha que virar, para a esquerda, para a direita, onde precisasse. Porém, ela não deixa que isso a desanime, ela anda o tempo todo com o adido, até que um incidente bastante trágico a faz mudar de ideia.

Numa noite quente de agosto, ele foi fazer compras no hipermercado da região. Depois de conseguir tudo o que precisava para fazer a lasanha, colocou no anexo a sacola com os produtos adquiridos. Ela saiu do estacionamento da loja, enquanto caminhava por uma estrada esburacada, pois mora na periferia e as estradas são assim, em determinado momento ela sentiu algo estranho, como se a extensão que ela carregava tivesse se soltado. Ele não estava errado. A adida chegou na plantação de milho, todos os seus produtos estavam na planície. Como ela ainda pode preparar a lasanha do Dr. Oetker nessas condições? Cecília ficou sem palavras de espanto, pensando que em vez da mochila poderia muito bem ser uma pessoa. Ela não gostou das consequências de seu desejo imprudente, então anunciou na imprensa local, vendeu o adido por um preço exorbitante e comprou com o dinheiro uma lasanha pronta.

Astăzi vom discuta despre un obiect special, un obiect drag nouă, celor ce încă mai ținem lucruri depozitate prin podul casei, mai exact o pălărie de fetru. Pălărie bavareză, pălărie cu o importanță istorică de necontestat, a prins cinci botezuri, două absolviri, mai multe nunți și cam atât. Pălărie pe care mai multe generații doar au avut-o, dar de purtat, nu cred că au purtat-o, nu mai este purtabilă demult. După cum am menționat adineaori, este din fetru, este albastră (un albastru electric sau albastru regal) și are o pană atașată în partea laterală.

Străbunica Ceciliei a insistat să fie păstrată în cele mai bune condiții cu putință. Lucru care s-a și întâmplat, doar că trecerea timpului și-a spus cuvântul, nu mai este ce obișnuia să fie, nu se mai așează cum se așeza cândva. Nici nuanța de albastru nu mai este cine știe ce vibrantă, a rămas mai mult ceva ponosit, vechi, prăfuit. Ar fi foarte bună pentru ideile de îmbrăcăminte vintage, dar în rest, o ține de frumoasă, doar pentru colecție.

Nu mică i-a fost mirarea Ceciliei să constate că pălăria, descrisă atât de poetic până acum, ascunde un mare defect, mai precis, adăpostește o familie de molii. Deci ca să ne înțelegem, când cineva moștenește o pălărie, nu o ia doar pe ea, ci și moliile aferente.

În pălărie ar locui o familie. Familie?, atât de numeroasă?, dinastie poate, are și rege și monarh și cam tot ce îi trebuie să fie o monarhie în toată regula. Dar cum se poate una ca asta? De cât timp nu a stat la naftalină?,de când nu s-a mai folosit Pronto pentru alungarea dăunătorilor? Cecilia înfuriată și îngândurată își pune aceste întrebări în mod constant. Oare cum cu toată aparenta grijă pe care fiecare a avut-o, pălăria ajunge să se dezintegreze în ritmul acesta. Dacă străbunica respectivă ar ști și ar trăi, s-ar enerva extrem de tare. Cecilia stă și stă, se gândește la o soluție pentru a-i reda gloria de altă dată. 

A găsit, știe ce să facă, va da cu o soluție care le va ucide, după ce vor muri, va lua și va decupa partea de material care se vrea a fi înlăturată.

Procedează după cum am descris. Doar că jucându-se și adâncind tot mai mult partea decupată, ajunge cu foarfecele de partea cealaltă a materialului. Oameni buni, patru generații câte ați avut-o, așa știți să aveți grijă de un bun pe care cineva vi l-a lăsat? Nu vi l-a dat să plaseze o responsabilitate pe umerii voștri, vi l-a dat pentru că a considerat că ar fi frumos să aveți și voi ceva ce ei i-a plăcut destul de mult. Chiar ați depășit orice limită a neseriozității! Înțelegem că nu prea vă pasă de pălăria în sine, dar nu vă pasă nici de străbunica care v-a încredințat-o?

Cecilia se apucă să coase folosind ață de o culoare similară celei pe care pălăria ar fi avut-o inițial. Ce rost mai are? Sinonimie perfectă nu există, nici în culori, nici în cuvinte, din păcate culoarea era unică, era de neînlocuit. Cecilia, la dioptria ei de +1,75 crede că era aceeași culoare. Nu știm ce să mai spunem... intenția a fost bună...de ,,a-i reda gloria de altă dată", însă din prea mult exces de zel, rezultatul a fost un pic pe lângă. Cecilia apreciem grija pe care i-ai purtat-o, ai dezinfectat-o, curățat-o, îngrijit-o, ceea ce este mereu de apreciat, însă de nu te-ai fi distrat atât, decupând, foarte bine mai era. Este întotdeauna recomandabil să existe echilibru în toate. De ce este bine să ne dozăm acțiunile, deciziile? Pentru că, să spunem că mergem cu mașina și trebuie să virăm, avem curbă în față, trebuie să dozăm viteza (pentru că prea multă ar putea să ne scoată de pe carosabil, să ne abată de la drumul nostru), dorința cu care ne dorim să trecem de acea curbă, nu contează în cât timp s-ar întâmpla, cât de rapid, ce expert, ce nu știu ce.. contează cât de armonios și cât de sigur știm să trecem prin toate. Nu ne aplaudă nimeni, suntem doar noi cu noi înșine, și nici nu ne trebuie aplauze. 

Tot așa și în cazul de față, pălăria moștenită putea rămâne intactă, nu ar mai fi necesitat intervenții, reparații, redecorări, retușări, dacă draga noastră Cecilia nu își dorea cu atât ardoare să o îmbunătățească în întregime. Demn de luat în considerare este și faptul că lucrurile de multe ori nu necesită o schimbare radicală ca să funcționeze, doar parțială sau doar un sfert ar ajuta la fel de mult.

Cecilia...Cecilia ...ori nu ai avut mână sigură, ori ți-a păsat prea mult de pălărie.

Legacy

Today we are going to discuss about a special object, an object dear to us still keeping things stored in the attic of our house, more precisely, we are talking about a felt hat. It is a Bavarian hat, hat of undeniable historical importance, caught five baptisms, two graduations, several weddings and that's about it. Hat that several generations only had, but I don't think they wore it, it's ages since it has no longer been wearable. As earlier mentioned, it's made out of felt, it's blue (an electric blue or royal blue), and it has a feather attached to the side.

Cecilia's great-grandmother insisted that it must be kept in the best possible conditions. Something that happened, only the flight of time has taken its toll on it. It is no longer what it used to be, it no longer sits as it used to. Even the shade of blue is no longer vibrant, it's more shabby, old, dusty. It would be great for vintage outfit ideas, but otherwise keep it just for the collection's sake.

It was no surprise to Cecilia to find that the hat, described so poetically so far, hides a big defect, more precisely, it houses a family of moths. So, let's face it, when someone inherits a hat, they don't just get the hat, they also get the moths nesting there.

A moth family would live in the hat. Family?, so numerous?, dynasty maybe, it also has a king and a monarch and pretty much everything it needs to be a full-fledged monarchy. But how can one like this? How long has he been out of mothballs?, when was the last time that Pronto has been used for pest control? Angry and brooding, Cecilia is asking herself these questions constantly. How is it possible that in spite of all the apparent care that everyone has taken, the hat ends up disintegrating at this rate? If that great-grandmother knew and was alive, she would be have been extremely angry. Cecilia sits and sits, thinking of a solution to restore its glory.

She found it, she knows what to do, she will come up with a solution that will kill them, after they die, she will take and cut out the part of the material that needs to be removed.

Proceeds as described. Only by playing and deepening the cut part more and more, she reaches the other side of the material with the scissors. Lovely people, you've had it for four generations, didn't you know how to take care of an asset someone gave you? She didn't give it to you in order to place a responsibility on your shoulders, she gave it to you because she thought it would be nice for you to have something that she used to like a lot. You really crossed the line of frivolity! We get that you don't really care about the hat itself, but don't you also care about the great-grandmother who entrusted it to you?

Cecilia began to sew by using thread of a similar color to what the hat would have originally been. What is the point? Perfect synonymy does not exist, neither in terms of colors, nor in terms of words, unfortunately the color was unique, it was irreplaceable. Cecilia, at her +1.75 diopter thinks it was the same color. We don't know what else to say... the intention was good... to "give back its glory", but due to too much overzealousness, the result was a little not as expected. Cecilia, we appreciate the care you had taken of it, you disinfected it, you cleaned it, you really took care of it, which is always to be appreciated, but if you hadn't had so much fun cutting it out, it would have been just fine. It is always advisable to have balance in everything . Why is it good to measure our actions, decisions? Because, let's say we're driving and we have to turn, we have a curve in front of us, we have to measure our speed (because too much could take us off the road, deviating from our path), how we want to pass that curve, it doesn't matter how long it would take, how fast, how professionaly done, whatever... what matters is how harmonious and how safe we know how to get through everything. Nobody is applauding us, we are just ourselves, and we don't need applause.

Likewise in the case discussed, the inherited hat could have remained flawless, it would not have required any interventions, additional steps to repair, redecorate, if our dear Cecilia had not wanted so ardently to improve it from scratch. Also worth taking into consideration is that things often don't require a radical change to function well, since a half or a quarter of it would help just as much.

Cecilia...Cecilia...either you didn't have a steady hand, or you cared too much about the hat.

La un magazin de haine second-hand,

Luate, adunate, răsfirate de la orice brand,

O cucoană trecută de a prima tinerețe, căci avea cam în jur de 70 de ani, se uită la bustiere,

Sora mai mare a Ceciliei, proprietara magazinului, se uită la femeia cu gesturi grosiere,

O vede că tot stă și moșmondește,

Parcă nimic nu-i mai tihnește,

Trece pe lângă rafturile cu bluze,

Le alege doar pe cele ce au imprimeu cu meduze,

Pune, pune, îndeasă în plasă tot ce găsește,

Nu prea pare că se grăbește,

Mișcările sunt lente,

Nu cedează sub privirile atente

Ale șefei magazinului,

Ce tușește măgărește, admirând poza buletinului,

Bătrânică noastră hoață,

Nu are absolut nicio greață,

Pentru că pofta inimii o răsfață,

S-a produs o boroboață,

La un moment dat, șefa magazinului o întreabă,

,,Aveți sacoșe grele, ați mai fost și pe la alte magazine bănuiesc?",dar baba glumeață îi răspunde: ,,Ia vezi-ți fă de treabă!"

Imposibil să accepte ea o nesimțire ca aceasta, o ia la puricat, bluză cu bluză, 

Bătrâna chiar pare confuză,

Îi spune frumos că le-a primit cadou pe multe, foarte multe dintre ele, că a fost recent onomastica ei și de aceea este încărcată cu acele sacoșe,

Și toate cele șapte broșe,

Care din magazin erau luate,

De bătrânică erau de mult uitate,

,, Aveți vreo explicație pentru toate produsele pe care le cărați cu dumneavoastră dintr-un loc într-altul?"

,,Nu știu, nici nu știu cum îmi arată patul."

,,De ce ați mai venit la cumpărături, atunci?"

,,Am vrut să văd ceva frumos?

,, Mă mințiți frumos?"

,,Ce mai înseamnă de fapt frumos?"

,,Mai lăsați-mă cu prefăcătoria asta, că mă prind și singură"

,,Mai uit, da, dar am plătit tot ce am avut de luat, nu sunt genul care fură"

,,Dacă nu vă amintiți de șapte broșe, tot așa veți lua tot magazinul și nu veți ști că l-ați luat"

,,Cum se poate? Vă îndoiți de moralitate mea?"

,,Ce mai e moral la lumea care a uitat să fie morală?..."

Rămânând cu această întrebare, bătrânica se apucă să scoată și din poșetă, din fustă, din mâneci, de după cercei, de sub pălărie, tot ce a luat și nu a achitat..

Bine, sperăm că nu veți fura și data viitoare,

Că este o greșeală morală destul de mare.

Un băiat simpatic, George...

Un băiat introvertit, George...

Un băiat amuzant, George...

Un băiat cum nu am mai întâlnit până acum, George,

Un băiat pentru care orice atenție contează, George,

Un băiat căruia îi plac poeziile, George,

Un băiat expresiv și artistic, George,

Un băiat care chiar vrea să ne plimbăm cu hidrobicicleta, George...

Un băiat care chiar vrea să stăm să povestim la picnic, George,

Un băiat cu care se poate merge la cinematograf, piese de teatru, George,

Un băiat cu gusturi simple, dar bine alese, George,

Un băiat curajos și hotărât, George,

Un băiat cărui îi plac revistele vechi de modă, George,

Un băiat care cu fiecare ocazie, aduce mai multe flori, bomboane, George,

Un băiat ale căror poezii mă atrag tot mai mult, George,

Un băiat care scrie, taie și rescrie și de 1000 de ori, până să exprime exact ce își dorea, George,

Un băiat cu care merg la vecina ce dă meditații la spaniolă, George,

Un băiat care, dacă rămân în urmă cu învățatul, mă meditează și pe mine, George,

Un băiat care ascultă cam același gen de muzică, George.

George, amintirile mele legate de tine, cum te-am cunoscut și cât de mult mi-a plăcut cum scriai, cum mâncai pizza, cum râdeai la glumele mele (că în mod normal, doar eu râd), cum râdeai de mine câteodată, cum ne plimbam pe alei, cum mergeam amândoi cu motocicleta, pe autostrada Soarelui, depășind limita de viteză, cu pletele în vânt, lipsiți de griji, cum știam să ne facem unul pe celălalt să ne simțim bine, să ne ridicăm moralul, să ne distrăm prin crâșme, să mergem la meciuri de fotbal, să țipăm și să scuipăm semințe, să ne jucăm cu pisica mea de rasă Nebelung, să îmi dai un stilou de care te-ai plictisit, ți-l reparam și te bucurai foarte mult. Dulci amintiri, păcat că ai plecat cu nu știu ce proiect in Brazilia. Nu e nimic, erai tânăr, cum ar spune Otilia din ,,Enigma Otiliei" aveai visele tale și trebuia să ți le îndeplinești. Mai sunt atâtea fete, dar de proiectul acela chiar aveai nevoie. Te înțeleg, nu mi-ai lăsat multe poezii, dar eu le voi păstra, amintirea lor va înflori din ce în ce mai mult când le voi citi, răsfoi, când mă voi bucura de scrisul tău și de ce ai vrut să exprimi prin acele rânduri.

Der Frühling meines Herzens

Ein netter Junge, George...

Ein introvertierter Junge, George...

Ein lustiger Junge, George...

Ein Junge, wie ich ihn noch nie zuvor getroffen habe, George,

Ein Junge, für den jede Aufmerksamkeit zählt, George,

Ein Junge, der Gedichte mag, George,

Ein ausdrucksstarker und künstlerischer Junge, George,

Ein Junge, der uns unbedingt auf eine Fahrt mit dem Hydrobike mitnehmen möchte, George...

Ein Junge, der wirklich möchte, dass wir beim Picknick sitzen und Geschichten erzählen, George,

Ein Junge, mit dem man ins Kino gehen kann, spielt, George,

Ein Junge mit einfachem, aber wohlgewähltem Geschmack, George,

Ein mutiger und entschlossener Junge, George,

Ein Junge, der alte Modezeitschriften mag, George,

Ein Junge, der bei jeder Gelegenheit mehr Blumen und Süßigkeiten mitbringt, George,

Ein Junge, dessen Gedichte mich immer mehr anziehen, George,

Ein Junge, der tausendmal schreibt, schneidet und umschreibt, bis er genau das ausdrückt, was er will, George,

Ein Junge, mit dem ich zum Nachbarn gehe, der Spanischunterricht gibt, George,

Ein Junge, der, wenn ich beim Lernen zurückfalle, auch über mich meditiert, George,

Ein Junge, der ungefähr die gleiche Art von Musik hört, George.

George, meine Erinnerungen an dich, wie ich dich kennengelernt habe und wie sehr ich es geliebt habe, wie du geschrieben hast, wie du Pizza gegessen hast, wie du über meine Witze gelacht hast (denn normalerweise lache nur ich), wie du mich manchmal ausgelacht hast, wie wir es früher getan haben durch die Gassen laufen, wie wir beide Motorrad fuhren, auf dem Highway der Sonne, die Geschwindigkeitsbegrenzung überschritten, mit den Haaren im Wind, sorglos, wie wir es verstanden, uns gegenseitig ein gutes Gefühl zu geben, unsere Stimmung zu heben, für uns Habe Spaß in Kneipen, gehe zu Fußballspielen, schreie und spucke Samen, spiele mit meiner Nebelung-Katze, gib mir einen Stift, der dir langweilig war, ich würde ihn reparieren und du würdest dich sehr freuen. Schöne Erinnerungen, schade, dass du mit einem ich weiß nicht welchem Projekt in Brasilien abgereist bist. Es ist nichts, du warst jung, wie Otilia aus „Otilias Rätsel“ sagen würde, du hattest deine Träume und musstest sie erfüllen. Es gibt so viele andere Mädchen, aber du brauchtest dieses Projekt wirklich. Ich verstehe dich, du hast es nicht getan Hinterlassen Sie mir viele Gedichte, aber ich werde sie behalten, ihre Erinnerung wird immer mehr aufblühen, wenn ich sie lese, durchblättere, wenn mir Ihr Schreiben gefällt und was Sie mit diesen Zeilen ausdrücken wollten.

Ești departe și ai asupra mea

O putere imensă 

Mă trezesc zâmbind în fiecare zi

Ce șansă că te-am cunoscut

Nu mai credeam în iubire de mult.

Vreau să rămân în lumea ta plină de iubire

N-am mai fost îndrăgostită așa nicicând 

Fericirea pe care-o primesc

Doar cu tine vreau s-o trăiesc 

Cu tine învăț să iubesc.

Tu mă vezi

Mai frumoasă decât știu eu

Mă faci să simt

Că sunt centrul lumii eu

Și mă alinți, mă alinți, mă alinți 

Cu vorbe dulci

Inima mea nu vrea s-o minți,

Nu vrea s-o uiți.

Vreau să rămân în lumea ta plină de iubire

Să mă trezesc zâmbind în fiecare zi

Fericirea pe care o primesc

Doar cu tine vreau s-o trăiesc 

Cu tine învăț sa iubesc.

Tu mă vezi

Mai frumoasă decât știu eu

Mă faci să simt

Că sunt centrul lumii eu

Și mă alinți, mă alinți, mă alinți 

Cu vorbe dulci

Inima mea nu vrea s-o minți,

Nu vrea s-o uiți.

Uneori fără tine

Drumul e greu

Aș vrea să fii cu mine,

Cu mine mereu.

Fericirea pe care o primesc

Doar cu tine vreau s-o trăiesc.

Tu mă vezi

Mai frumoasă decât știu eu

Mă faci să simt

Că sunt centrul lumii eu

Și mă alinți, mă alinți, mă alinți 

Cu vorbe dulci

Inima mea nu vrea s-o minți,

Nu vrea s-o uiți.

Schöner

Du bist weit weg und du hast mich

Eine immense Kraft

Ich wache jeden Tag lächelnd auf

Was für eine Chance, Sie kennengelernt zu haben

Ich habe lange nicht an die Liebe geglaubt.

Ich möchte in deiner liebevollen Welt bleiben

So verliebt war ich noch nie

Das Glück, das ich erhalte

Ich möchte es nur mit dir leben

Mit dir lerne ich lieben.

Sie sehen mich

Schöner als ich weiß

Du lässt mich fühlen

Dass ich der Mittelpunkt der Welt bin

Und du beruhigst mich, du beruhigst mich, du beruhigst mich

Mit süßen Worten

Mein Herz will sie nicht anlügen

Er möchte nicht, dass du es vergisst.

Ich möchte in deiner liebevollen Welt bleiben

Jeden Tag lächelnd aufwachen

Das Glück, das ich erhalte

Ich möchte es nur mit dir leben

Mit dir lerne ich lieben.

Sie sehen mich

Schöner als ich weiß

Du lässt mich fühlen

Dass ich der Mittelpunkt der Welt bin

Und du beruhigst mich, du beruhigst mich, du beruhigst mich

Mit süßen Worten

Mein Herz will sie nicht anlügen

Er möchte nicht, dass du es vergisst.

Manchmal ohne dich

Der Weg ist hart

Ich möchte, dass du bei mir bist,

Immer mit mir.

Das Glück, das ich erhalte

Ich möchte es nur mit dir leben.

Sie sehen mich

Schöner als ich weiß

Du lässt mich fühlen

Dass ich der Mittelpunkt der Welt bin

Und du beruhigst mich, du beruhigst mich, du beruhigst mich

Mit süßen Worten

Mein Herz will sie nicht anlügen

Er möchte nicht, dass du es vergisst.

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas

să dăm un pic de frumuseţe

acestui ultim ceas.

Nu ne-am schimbat,

e doar o părere

Nu lua drept bun un cuvânt

sau un gest neînsemnat.

Nu, nu ne-am schimbat

e doar o-ntâmplare

Oricum am fi

şi orice-am vorbi

nu suntem doi străini,

iubirea mea.

O clipă de sinceritate

ar fi un gest sublim

s-avem curaj să recunoaştem

că ne iubim.

O clipă de sinceritate

ne-ar aminti de noi

de anii noştri buni

ne-ar reaminti în acest ultim ceas

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas.

Nu ne-am schimbat,

e doar o părere

Nu lua drept bun un cuvânt

sau un gest neînsemnat.

Nu, nu ne-am schimbat

e doar o-ntâmplare

Oricum am fi

şi orice-am vorbi

nu suntem doi străini,

iubirea mea.

O clipă de sinceritate

ar fi un gest sublim

s-avem curaj să recunoaştem

că încă ne iubim.

O clipă de sinceritate

ne-ar aminti de noi

de anii noştri buni

ne-ar reaminti în acest ultim ceas

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas.

O clipă de sinceritate

ar fi un gest sublim

s-avem curaj să recunoaştem

că încă ne iubim.

O clipă de sinceritate

ne-ar aminti de noi

de anii noştri buni

ne-ar reaminti în acest ultim ceas

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas.

Et øjebliks oprigtighed

Et øjebliks oprigtighed

i stedet for farvel

lad os give lidt skønhed

denne sidste time.

vi har ikke ændret os

det er bare en mening

Tag ikke et ord for givet

eller en ubetydelig gestus.

Nej, vi har ikke ændret os

det er bare en tilfældighed

Det ville vi i hvert fald være

og hvad vi taler om

vi er ikke to fremmede

Min elskede.

Et øjebliks oprigtighed

det ville være en sublim gestus

vi har modet til at indrømme det

at vi elsker hinanden.

Et øjebliks oprigtighed

de ville huske os

af vores gode år

ville minde os om i denne sidste time

Et øjebliks oprigtighed

i stedet for farvel.

vi har ikke ændret os

det er bare en mening

Tag ikke et ord for givet

eller en ubetydelig gestus.

Nej, vi har ikke ændret os

det er bare en tilfældighed

Det ville vi i hvert fald være

og hvad vi taler om

vi er ikke to fremmede

Min elskede.

Et øjebliks oprigtighed

det ville være en sublim gestus

vi har modet til at indrømme det

at vi stadig elsker hinanden

Et øjebliks oprigtighed

de ville huske os

af vores gode år

ville minde os om i denne sidste time

Et øjebliks oprigtighed

i stedet for farvel.

Et øjebliks oprigtighed

det ville være en sublim gestus

vi har modet til at indrømme det

at vi stadig elsker hinanden

Et øjebliks oprigtighed

de ville huske os

af vores gode år

ville minde os om i denne sidste time

Et øjebliks oprigtighed

i stedet for farvel.