Poezia mea stramba

Cand simt ca trupul tau

Respira peste-al meu

Pot trece peste toate

Oricat ar fi de greu.

Bade, nu te-ndoi, 

Asculta-ti glasul inimii.

Daca-ti spune sa ma iei

Nu te intreba de vrei.

Te intrebi, te tot sucesti,

Uiti, poate, sa mai traiesti,

Glasul inimii s-asculti

Sa-i lasi incolo de munti

Si de vai si de campii

Tot om fi, de-a fi sa-mi fii.

Fost iubirea vietii mele,

Basta si la revedere?

Viitor fost de mi-ai fi

Tot pe tine te-as iubi.

Caci poezia ce o scriu

N-o scriu sa fie in pustiu

O scriu tie, bade drag,

Sa calci al vietii mele prag.

Tu sa-mi vii sa te iubesc

Si sa pot sa pretuiesc

Dragostea de cuplu, noi,

Sa fim de-acuma amandoi.

Caci multe noi am indurat,

Iar de ne stim, ne stim cu drag.

Ne-om vedea-ntr-o buna zi

Si-mpreuna om tot fi.

Floarea dragostei-nfloreste

Peste tot, ea tot traieste,

Ai sa vezi, tu, bade drag,

Ca ce spun nu este vag.

Caci iubirea noastra-n doi

Va trece prin multe ploi

Si-om tot schimba la umbrele

Le-om cara si de-or fi grele.

Cu curaj si cu-ndarjire

Sa-mplinim a vietii fire.

Te iubesc.

De-ai fi aici cu mine

M-as pierde-n ochii tai

Cum am facut-o acum mult timp...

Eram la strada, la semafor

Si m-ai facut sa-mi fie dor

M-ai inspirat cand te-am aflat

Si inima s-a-nfiorat.

Am stiut de-atunci, ca tu, al meu,

Esti special in felul tau

Si ca ne vom intalni

Cand a fi, atunci va fi.

Inca te-astept cu drag si dor

Imbatata de amor,

Amorul vietii de demult

Caci astazi sigur alta sunt;

Dar am speranta si viziune

Si vreau sa le impart cu tine...

And because lyrics need to rime

Wanna be my Valentine? 

S-au inchis portile iadului

Pentru cei ce gresesc la ordinea zilei

Intentionat...

Raul se zbate alaturea de noi

Oamenii isi poarta dusmanie la tot pasul

Iar dragostea e un concept de mult uitat

Daca e sa fie ceva adevarat...

Minciunile se scurg pe buzele noastre

Ca mierea florilor de mult ofilite

Ne iluzionam reciproc pana la loc comanda

Si traim viata derulata cu telecomanda.

Ce zile goale...

Te-as iubi si-am patimi

Cu aripile foarte grele

Sub norii negri și înalți

Speranțe false ale mele

Culcușul cald vă ferecați.

În calea ploii repede și reci

Nicicum nu reușiți a face față

Pe cerul ce îi pierdut pe poteci

Vă agățați cu temere de viață.

Văzduhul doară vă e cuib ,

Cu toate gânduri ale mele

A-ți făurit și ridicat coșciug

Ce odihnește printre stele.

De mine parcă prea departe

În căutări mereu vă regăsiți

În viața mea este doar noapte

Spre zori îs așteptări să reveniți.

Dar amăgirea e destul de mare

Simțirea îi greoaie și beteagă

Și mintea strigă de mă doare

Nu vrea nicicum să înțeleagă.

Mi-i trupul apăsat și obosit

Sunt doar o pierdută nălucă

Rămas ,până și dorul de iubit

Caută clipa , să se tot ducă.

Discern abia ,foarte puțin

Aș vrea ,doresc de e să vină

Un semn de sus ,poate divin

Să pot dormi și să am tihnă.

    Tristețe, tu, ca o ibovnică nebună,
    M-ai cucerit ușor, cu vorba-ți dulce,
    Stârnind în mine, amarnică furtună:
    Pe tâmpla mea, umbra să-ți culce...
    
    Te-am așteptat, cu nerăbdare, să pleci,
    Dar totuși ai rămas, deși nu te-aș fi vrut,
    Risipindu-mi și mai mult clipele seci:
    De pe buze, otravă, ți-am cules prin sărut...
    
    Tristețe, nu vezi că sufăr fără vreo vină,
    Că tânjesc, cu aripile frânte, să zbor,
    Din noroi, nufărul să crească înspre lumină:
    Doar tu "mă ajuți" spre pământ să cobor...
    
    Eu te-am simțit aproape-n fiecare an,
    Umbrindu-mi și cea mai mică bucurie,
    Și mult prea multe lacrimi au curs în van:
    C-au înflorit în sânge, cerneala pe hârtie...
    
    Tristețe, acum îți spun, pentru ultima dată,
    Pleacă! și-n urma ta, să-nchizi ușa cu bine,
    Eu vreau să fiu din nou cu fruntea curată:
    Eliberat, senin, frumos, trăi-voi fără tine…

Бежать —
чувство, что вечно преследует меня.
Убежать от любви,
убежать от бед,
убежать от себя —
но спасенья всё нет.

Я бегу сквозь туман,
сквозь холодный рассвет,
прячу сердце от ран,
но спасения нет.

Единственное, чего я боялась всегда —
это встреча с собой,
где нет больше "куда",
где исчезнет покой.

И в поэмах, в поэнях, в тихих снах у огня
я пыталась забыться —
но нашла лишь себя.

Tinerețea, visează cu ochii deschiși,

Când se plimbă prin lumea străină duși,

Copii talentații, de iureșul vieții chemați,

Nu vă uitați meleagurile țării, nu le lăsați.

Niște ochi înlăcrimați, cu lacrimi cuminți,

Vă strigă, vă cheamă acasă, bieții părinți,

Acasă în satele și orașele noastre,

Viitorul tot îl lasă în mâinile voastre.

Dragi copii, ce știți încă vorbi romăânește,

Istoria, despre noi încă frumos vorbește,

O țară, ca o bătrână, nu se părăsește 

Prin fii ei vrednici, trăiește și înflorește.

Viața-i scurtă și-i doar o singură dată,

Tineretu-i avid șă și-o trăiască zburdând,

Dar maturitatea te călește, te cheamă țara 

Nu o părăsi, când o arde focul și para !

Se scurge totul printre degete,

ca nisipul ud ce nu vrea să rămână.

Umbre de momente pierdute

se întind peste colțuri goale de timp.

Sunetul dispariției răsună

în ecouri care nu mai caută răspuns,

iar golul devine o formă,

o adiere rece ce nu se uită 

Tot ce a fost se transformă

în tăcere densă și grea,

iar spațiul dintre „a fost” și „nu mai e”

se lungește fără milă.

Țară Română, bogată ai fost odată,

Dar săraci și bogați n-au lipsit nici când.

Dreptatea și nedreptatea surori vitrege

Au convețuit, s-au tolerat, în mod blând.

Să fim egali în tot și în toate nu se poate,

Firea omenească, nu-i la fel concepută, socoate

Unul gândește bine și mintea-i strălucește,

Altuia nu-i place munca și lenevește.

Munca cu mintea și munca cu brațele nu-s glume,

Poate fi un criteriu de clasificare în lume

Ambele sunt valoroase în lume pentru muritori

Și nu avem nevoie de împărați și cerșetori.