Iluzie

Parfumul serii ce coboară

Din dor mocnit mi te aduce

La chipul tău de domnișoară 

Uimit eu îmi fac cruce.

Icoana gândurilor mele

Îmi amăgești privirea

Ești cea mai cea din toate cele

În tine am pieirea.

În focul pasiunii

Mă perpelesc cu tine

În ciuda rațiunii 

Tu abuzezi de mine.

Năluca visurilor mele

Fantasma zorilor de zi

Mă ții de mână printre stele

Cu mine doară vreau să fii.

Sunt dominat de tine

Când buzele-ți ating

Mai stai te rog cu mine

Luminile se sting.

În brațe să te simt

Să-ți mângâi pielea fină

O noapte eu mă mint

Doar eu cred sunt de vină.

Iubita mea din noapte

Ce-n zori mă părăsești 

Nu pleca prea departe

Să poți să mă găsești.

De în apus cerul sărută umbra

În acalmie tremură visarea

Din freamăt rece se oprește unda

În care doar exultă nepăsarea.

Din zbucium aleargă trezirea

Când ploaia rece țintuiește clipa

Pe lanțul vrăjii rupe tresărirea

Ce za cu za s-a oțelit cu frica.

În urlet al descătușării

Ecou scăpat spre nori aleargă

Prea aprig fiorul negării

E silit grav să înțeleagă.

De cum a cutezat furtuna

Să ostoiască strigătul durerii

Înfumurată pare urma

Ce șterge rânjetul tăcerii.

Divină pare mângâierea

Pe pleoapele visării fade

Gingașă simt e adierea

Ce cu blândețe parcă bate.

În căutări de a-nțelege

De ce e zâmbetul pierdut

Tumultul nu putu a șterge

Crâmpeiul dorului tăcut.

Renașterea prin jocul sorții

De a trezit măcar dorința

Va pierde poate drumul morții

Și va curma și suferința.

Cu aripile grele

Sub norii cei înalți

Speranțe ale mele

Culcuș vă ferecați.

În calea ploii reci

Deloc nu face-ți față

Pe cerul cu poteci

Vă agățați de viață.

Văzduhul vă e cuib ,

Cu gândurile mele

Voi a-ți făcut coșciug

Ce șade printre stele.

De mine prea departe

Parcă vă regăsiți

În viața mea e noapte

Pân o să reveniți.

Mă amăgesc se pare

Simțirea mi-i beteagă

Și mintea ,de mă doare

Nu vrea să înțeleagă.

Mi-i trupul obosit

Sunt doară o nălucă

Chiar dorul de iubit

Și el vrea să se ducă.

Discern foarte puțin

Să vreau ,poate să vină

Un semn poate divin

Să am puțină tihnă.

Prea frumos sentiment

Cu el noi toți ne naștem

Rapid ,usor ,prea lent

Dorim să îl cunoaștem.

Nu prea poți controla

Nu poți să te ascunzi

În piept tresaltă inima

Și simți cum te afunzi.

Cu totul uiți de tine

Deloc nu mai contezi

Doar crezi că e iubire

Chiar altceva nu vezi.

Ce simți e un refugiu

Un dar ,o cruce grea

La viață e preludiu

Trăiești ori mori cu ea.

O simți cum te-nfurnică

Prea greu să o descrii

Chiar crezi că te ridică

În dulce tremur de copii.

Și de primești tu simți puțin

Crezând că dai prea mult

Percepi iubirea doară chin

Alergi prin gând pierdut.

Dar chiar de greu îți pare

Să iubești ,mori de dor

Și chiar de simți că doare

Doară te stingi fără amor.

Când minții ,gândul îi șoptește

Ca inimii să-i spună că e bine

Întunecata față îmi zâmbește

Speră la ziua regăsirii cea cu tine.

Poteci bătute poate dorul face

Se ostoiește în frumoase amintiri

Și chiar de glasul sufletului tace

Nu poate să se piardă în simțiri.

Te simte că ești bine și crede ,e de ajuns

Ca să nu dispere în al momentului răgaz

Se mulțumește cu doar al soarelui apus

Și răsăritul de să vină îl va găsi cred treaz.

Îs dușuri poate reci în astă viață

Dar peste ele mereu soare blând

Sunt sigur eu ,dar și cu speranță

Tu vei răzbi oriunde și oricând.

Simt Dumnezeu cât te iubește

Că a testat în timp efortul tău

Pe drumul vieții te călăuzește

Cât doar să simți aportul său.

Încredere ,curaj și muncă multă

Cu vise îndrăznețe tu ai fost mereu

Vei reuși ,destinul doară te ascultă

A urmărit și tot văzut zbuciumul tău.

Ești minunat și unic ,drag copilul meu

Ești alinarea clipei ,de multe ori prea grele

Ești dăruit în dar de bunul Dumnezeu

Vei exista pe veci , în gânduri ale mele.

Un unchiaș ,dar țanțoș tare

Se așează plin de el

Pe băncuță ,vezi matale

O bătrână sta nițel.

Bătrânica cam sfioasă

Dar cochetă nu puțin

Murmură puțin retrasă

Cu un glas încet și fin.

Este liber ,dar să știți

Nu greșiți a întreba

Sunt băncuțe de priviți

Dar puteți de vreți a sta.

Mă scuzați ,unchiașul zice

Am greșit ,așa se pare.

Încercă să se ridice

Demn ,dar pare că îl doare.

Bătrânica noastră dulce

Chicotind fără s-arate

Se întinde să-l apuce

De doriți ,stați că se poate.

Moșul nostru rușinat

Se așează ,cu ton gros

Apropo sunt divorțat

Aveți soț ,sunt curios?

Domnule ,rușine mare

Am simțit cam ce gândești

Tot sperai că mi se pare ,

Arați doar ce poamă ești.

Mână grea,  

tată, cu a ta mână grea  

muncești lucrând fier.  

Lumea spune, dar eu sper  

să n-ai mână de fier  

și-n suflet ger.  

Iar mama din cer  

sper să nu ierte  

a ta mână de fier.  

Iar eu doar pot să sper  

ca a ta mână de fier  

să nu-mi frângă trupul efemer.

Asta e o poezie

Asa cum imi place mie

Din tristeti si suparari

Ca sa n-o iau pe carari.

Singuratate? Ce-i aia?

Nu stiti voi s-o apreciati

Sa ii simtiti greutatea

In zilele de luni si marti

Miercurea e tot la fel

De esti singur, nu-i usor

Si-apoi iata c-un picior

In groapa tristetii esti.

Scapi de-acolo cu povesti,

Povestiri si poezii

Si chiar carti pentru copii.

Orice, doar să uiti o clipa

Durerea-ti nemarginita.

Stramba-i poezia asta

De ma-ntrebi, nici nu imi pasa

Ca stau cu golul la masa

Si mananc bucate fade

Fara gust si fara sare,

Apoi plasmuiesc cuvinte

Tot la fel, fara de minte.

Imi alina doar tristetea

Si le admir frumusetea.

Cuvintele mele dragi 

Urc pe o scară cu baza în sus,

Acum îmi explic oblonul deschis.

Cerul de smoală, în flăcări ascuns,

Atrage o molie spre focul încins.

Urc pe o scară, cu treptele rupte,

Acum îmi explic de ce mă opresc.

Ceru-i în jos, liliecii sunt sute

Cu capul în sus, cam nefiresc.

Urc pe o scară cu vârful in jos,

Acum îmi explic de ce mă afund.

Cerul mai mic se vede pe dos,

Pănâ-n adâncuri, până-n străfund.


 Tudor Florian, 19 februarie 2026

Mintea mută i-a devenit mormânt,

Nici oceanul nu o mai privește,

Pentru ca ușor, ușor s-a tot secat,

De tot ce-i fizic si omenește.

Ultim stagiu, avansat, caz demn de compasiune,

Mult regret de exprimat şi nimeni sǎ o ajute,

Oglindesc realitatea unei structuri comune,

Ce s-a născut cu anhedonia unei lumi pierdute.

Conectată la aparate, nu-i simți niciun puls,

O minimǎ bătaie, cu a doctorului maximǎ grijǎ,

Ii încetineau sfârșitul, cauzele fiind precise,

Inima şi mintea nu mai suportau sǎ mai fie atinse.

Nu poți trăi cred simplu fericirea

Făr să suspini în cruntă suferință

Poteci sterpe ,în chin trece iubirea

Prin guri de foc și gravă umilință.

De indolentă este uneori simțirea

Sub haina renunțării ce te strânge

Și totuși reușești să săruți fercirea

Ajunge împlinirea de bucurie-a plânge.

De vraja e pierdută uneori pe drum

De ce primești e minim la maxim ce oferi

Ajungi  să cauți ,tu singur doar în scrum

Și de găsești ceva ,e bine cât să speri.

Tot ocolești cazanul să nu te scapi în el

Și focul ce îl fierbe să nu te pârjolească

Cum treci să fii întreg ,e cred doară mister

Ai încercat și iadul ,nu vru să te primească.

Ieși cu sechele poate ,dar sufletul călit

Zărești abia ,lumina după o cale lungă

Și de-a rămas ceva ,e dorul de iubit

Să fie fericire nicicum nu o să- ajungă.

Aștepți ploaia să vină ,pe tine doar să cadă

Să spele fumul negru și scrumul de pe tine

Să vină răsăritul ,pe tine doar să vadă

Să încălzeazcă frigul ,ce inima îl ține.

Și ostoit de toate ,dar totuși cu dorință

Îți iei puțin răgaz ,spre cer cauți privirea

Implori divinitatea ,să fie cu putință

Să vină ,să rămână ,la tine fericirea.

O altă toamnă ce-minvorbește despre tine,

Deși ne-am pierdut pe drumuri diferite,

Din senin, un gând spre tine iar revine,

Căci în suflet am rămas cu doruri infinite.

Că de-ar fi să ne-ntâlnim o clipă

Cu-n vin de soi să ne petrecem timpul,

Să stăm strâns în brațe, fără de risipă,

Că-i toamnă-afară și e rece anotimpul.

Ploaia bate-n geamuri cu stropi de rugină,

Frunzele pe străzi încep să se adune,

Vântul de afară cântă în surdină,

Gândul meu spre tine vrea să mai răsune.

Și de-o fi vreodată să nu ne-ntâlnim,

Voi păstra speranța, alungând suspinul,

Toate trec și vin, noi doar le privim...

...Doar că ne trece timpul...