E mult de-atunci...

Am tot încercat să clădesc un suflet de piatră

Dar în ochii mei umiditatea era prea înaltă

Și tot adunând de ici, de colo câte un pic

Azi mi-e mult prea greu să pot să-| mai ridic.

Și chiar și-așa am continuat să te aştept

Chiar dacă înțelegeam prea bine

Că trebuie să-mi sting luminile din piept

Și să-mi continui drumul vieții fără tine.

Aș fi naivă să cred că te mai schimbi,

Nu mai găsesc motive pentru a rămâne.

Și chiar de sufletul mi-e plin de ghimpi

Încerc cu greu să mă despart de tine.

Am irosit prea mult timp pe speranțe

Ce in final s-au dovedit a fi deșarte.

Întinse mi-au rămas ambele brațe

Când fără regrete m-ai lăsat în spate.

Am învățat căin zadar te strig mai tare

C-atunci mai tare tu nu mă auzi...

Și-am decăzut cu fiecare încercare

Doar să nu-mi rămână ochii vesnic uzi.

Ți-am fost deschisă ca o carte

Dar nu ai vrut să mă citești!

Și din senin m-ai lăsat în uitare

Fără să-ncerci măcar să mă-ntelegi.

P.S

Te-aș căuta la fundul sticlelor de vin

Am nevoie de tine mai mult de cât crezi!

Mi-e dorul de tine un rosu sangvin

Atat de mult pentru mine...contezi.

Ce îți doresc eu ție om drag... să iubești și tu neconditionat.

Așa cum te-am iubit și eu pe tine

Să nu diferențiezi lumea ei de a ta

Să vedem cum te simți când, la ea, vei simți nepăsare-n privire.

îți doresc să-ti pierzi noțiunea gândului, a timpului,

Departe de ea să nu poți nici măcar bea și mânca,

Orice gând să fie un chin pentru tine,

Mai cu seamă gândul că va pleca și tot va uita.

Îţi doresc să simți ce am simțit eu pentru tine,

Să te întrebi mereu de ce n-ai fost îndeajuns de bun,

Și de va pleca fără o-mbrățisare ca tine, să nu simţi dezamăgire...

Roata e rotundă, la un moment dat, se va întoarce, oricum...

Acuș se bate miezul nopții... e tarziu,

Tăcerea iarăși s-a lăsat 

Cât imi lipsesti numai eu știu 

Sa ne vorbim din nou, cu drag!

Acuș se bate miezul nopții... nu pot să dorm

Că mă gândesc numai la tine

Iar de-nchid ochii, văd vin în fața ochilor

Și toate amintirile cu tine.

Acuș se bate miezul nopții...și mă încearcă 

Un dor atâta de profund, 

După îmbrățișarea- ți caldă 

Și vinul tău... atât de scump...

Te-am lăsat în urmă, dar nu și din suflet,

Oricât aş vrea să mă mint că-i mai bine,

Te simt în tăcere, în vânt, în amurguri,

În toate ce încă mai poartă parfum de tine.

Mi-e dor de privirea ce-mi ardea cerul,

De brațele ce cândva mă țineau strâns,

Dar mi-e dor și de tine, cel care-ai fost,

Nicidecum de cel ce m-a lăsat în plâns.

Te-am ales să-mi pleci, dar nu să dispari,

Te port cu dor chiar de nu mai pot,

...într-o altă lume, într-un alt timp,

Poate n-am fi fost doar un vis mort...

Să-ți amintești când toamna își așterne 

Covorul ei de frunze ruginii sub pași, 

Când vântul ne va bate-n crengi uscate,

Să-ți amintești... uitării, tu să nu mă lași!

Să-ți amintești de ochii mei lucind cuminte, 

Că pentru tine-n noapte se aprind, 

Încă mai spun povești de dor fără cuvinte, 

Din toamna când paharul mi-era plin...

Îmi amintesc de toamna când al tău must

Cu o mireasma diafană, îmi umplea paharul

În așteptarea vinului... să-l gust...

Să-ți amintești!... căci iar îmi trece anul..  

Îmi amintesc căci iar mi-e toamnă...

Și-n fiecare clipă mi-apari ca într-un vis

Și mi te port în suflet ca o taină 

Ce-o-mbrătișez în noapte pe ascuns... 

Să-ți amintesti... să nu mă uiți că sunt

Că orice-aș fi și orișice aș spune,

Sunt vers... intr- un poem,

Un om ce sper într-o minune...

Plutește-n aer parfum de primăvară

Mi-apari în gând a nu știu câta oară 

Căldura soarelui îmi mângâie privirea

Și-n suflet îmi răsare amintirea....

Poveștii dintr-o primăvară uitată 

Ce a rămas in dor și lacrimi scăldată

Așteptând parcă o rază de soare

Să rescrie finalul cu o-mbrățisare...

Melancolic mi se vrea pasul

Printre gânduri și vise pierdute

Ochii vor să scape lacrimi fierbinți 

Mi-e cald...și totuși in suflet, e soare cu dinți...

4:07 dimineața 

ora la care gândurile nu mai știu să tacă,

pereții ascultă tot ce n-am avut curaj să spun,

iar liniștea apasă mai greu decât orice cuvânt.

Lumina e slabă, ca mine,

se prelinge pe podea fără scop,

exact cum se prelinge timpul

peste ceva ce nu mai poate fi reparat.

Inima bate încet, obosit,

de parcă și ea s-a săturat să spere.

Fiecare minut e o întrebare

la care nu mai vreau răspuns.

La 4:07 dimineața

dorul nu mai e poetic,

e crud, e real,

e golul care rămâne

când îți dai seama

că nu te mai așteaptă nimeni.

Cerul e încă negru,

dar nu promite nimic.

Doar încă o zi

în care o să zâmbesc

și o să mint

că sunt bine.

Și poate asta e cel mai trist:

că la ora asta

nimeni nu vede

cât de tare doare să exiști.

Spoticnită, buimăcită,

Rătăcită prin vreme —

Mi-am cusut sufletul

Cu trei feluri de ață,

Una de leac,

A doua de iertare

Și-a treia de uitare.

Cerșind vindecare,

În profundă tăcere —

Am uitat de-un azi,

de-un mâine,

Purtând doar ieri

În mii de gânduri.

M-am învățat

să merg înainte,

Eu cu mine,

fără popas,

Șchiopătând prin viață,

Răni adânci deschizând

Și cusându-le rar,

Mai des —

lăsându-le sângerânde.

M-am învățat să respir...

Inspirând din nimic,

Expirând dezamăgiri

În amestec cu regrete.

Am rămas doar eu,

Purtând în gând —

Trei sute de mii

de cuvinte rătăcite.

Ea plânge-n taină, dar în lume-i zâmbet,

și-și poartă frica-n suflet, fără glas,

își pune peste răni același cântec,

și merge înainte, pas cu pas.

Ea poartă casa, grijile și dorul,

și pentru toți găsește câte-un "pot”,

își lasă pentru mâine plânsul, golul,

căci s-a obișnuit să ducă tot

E emotivă ,ei spun că e prea slabă,

dar n-au văzut-o când a rezistat,

când, deși frântă, s-a ridicat din grabă

și-a mers mai departe, deși a sângerat

Iar omul care-ar trebui s-o apere

îi poate face casa un coșmar,

când palma ce-ar fi trebuit s-o mângâie

se schimbă într-un gest rece si amar

Dar vine ziua când își șterge fața,

își ia curajul strâns în piept și pleacă,

și-nvață, după ani în care-a fost frântă,

că viața ei nu-i dată ca să tacă.

Că nu e slabă pentru că simte,

nici vinovată pentru ce-a îndurat;

o femeie poate plânge printre frici,

și totuși să rămână de neclintit

Emotii, dor, bătăi de inimă accelerate

Toate-s cuprinse în paradisul meu, 

Unde serile îmi pun în gând speranțe 

Că într-o zi voi mai gusta din vinul tău...

Căci mi-ai rămas amprentă-n suflet

Și m-ai blocat să-ți fiu doar în tăcere 

Unde scrisul mi-e singurul urlet

Ce strigă în versuri a mea durere.

Mi l-ai lăsat dorință veșnică 

Într-un pahar gol în eternitate

Îmi e intens în amintire... încă 

L-ai interzis... să-l lași ca amintire

.........................................................

(Ți s-a părut o... ilegalitate?!)

Păcatul meu a fost că am băut din plin

Iluzia ce mi-ai lăsat-o-n dar,

Și-acum mă-nec cu propriul tău venin,

Strângând în pumni cioburi dintr-un pahar.

Te-ai izolat de lume-n paranteze,

Ai pus lacăt pe vârfuri largi de suflet,

Ai șters multiplu orice viitor posibil

Și-ai răscolit nădejdi închise-n venin.

Te-ai separat de culmi în poligoane,

De gânduri dure, echivalent suspin,

Ai rătăcit în extreme de pelin,

Zilnic, trei mii de ani la rând.

Știu c-ai făcut surplus de naivitate,

Masacru maxim de gemete și chin,

Ai înghițit urlete tăcute și tenace,

Cu gol sonor în adâncimi de inimi.

Ți-ai molipsit suflarea cu cruzime

Și-ai încetinit colapsul în minor.

Ai condensat speranța din tărie

Și-ai domolit imensul din interior.

Ai ridicat mormane de regrete,

Treptat ai ruinat și ultimul senin.

Te-nchid în paranteze de venin.

Adio, nu cred că mai revin.

Atât de aproape de final,

Atât de aproape de lumină ,

Și totuși simt că tot mai am,

De existat ,,printr-o idilă,,.

Am obosit să mai exist,

Să nu mai pot sa schimb nimic, 

Atât de aproape de cedare,

Și simt o ,,șoaptă,, cum mă trage.

Atât de aproape de un ,,gata,,

Ce-mi dau fiori și amorțeală ,

A doua zi deschid iar ochii,

Privind pe geam o zi ,,de vara,,.

Atât de aproape sunt de mine,

Și-mi simt durerea și o vad,

Simțind din nou o neputința ,

Din nedreptate și din frică.

Atât de aproape de sfârșit ,

Atât de aproape de-nceput,

Îmi este frică să privesc,

Pe care drum sa o apuc...