O secundă
De-ar fi rămas din noi doar o secundă
Să mai traim câte ne-am spus
Să imi alungi durerea c-o-mbratisare mută..
Îmi imaginez..și lacrimi fața îmi inundă.
Să-ți spun cât de mult mi-ai lipsit
Tu...si al taบ pahar de vin.
Ah..cât mi-as dori sa pot privi
Pentru o clipă al ochilor tai senin!
Dar e târziu... ai tras grabnic cortina
Peste mine și actul ultimei trăiri,
Neștiind că-mi vei rămâne pentru totdeauna
O rană ce nu v-a prinde cicatrici..
Категория: Напутственные стихи
Все стихи автора: OneWineWoman
#unpahardepoezie #onewinewoman
Дата публикации: 4 января
Просмотры: 188
Стихи из этой категории
Bun-rămas
Bun-rămas
În tumultuosul timp prezent
Mai alergăm independent
Căci pentru frica de hârtie
Ne punem țel ca datorie
Trăind în umbrele unui anotimp
Ne bucurăm cât ne-a rămas
Așteptând mereu un timp
Când va fi doar un bun-rămas.
Și pui zâmbete, doar de fațadă
Și te apleci pe esplanadă
Gândindu-te, cea mai rămas?
Din personalul nostru ceas.
Doar mica limbă de speranță
Și marea limbă de suspans
Căci într-o clipă de exuberanță
Nu ți-au lăsat nici, bun-rămas.
Gânduri
E mult prea trist sa simt
Ca pt tine n-am contat
Cât sa-mi fi dăruit
O-mbrățisare de final
Doare... de ce?...nu știu
Un "la multi ani" și eu
Să-ți urez as fi vrut...
A rămas ecou în sufletul meu...
Umilința mi-a fost imensă
Sa-ti vad ochii frumoși
Ce candva îmi zambeau
Ca azi...doar sunt furioși.
Frustrarea...nemărginită
Am crezut în ceva special
Și m-am lăsat ca-n povesti vrăjită
Visand la un vin în 2 de final.
De-ai sti ce teamă ma cuprinde
De se-ntampla in cale sa-mi ieși
Desi inima toata imi surâde
De chipul iti întâlnesc
De-ai ști ce doare dorul
În suflet cum îmi arde
Cat si-ar dori o alinare
C-un vin si o îmbrățișare...
Un curcubeu de sentimente
Uneori sufletul mi-l încearcă
Desi demult noi nu ne mai vorbim
Mi le infrang...si-astept sa-mi treacă...
Doar pentru o secundă
De-ai fi in locul meu
Sa simti și tu
Ce simt și eu
Ti-ai smulge inima din piept
Dar nu-ti doresc, ar fi nedrept.
Eu doar...te scriu...aștept sa treci
Nu mi-e ușor sa duc
Povara grea ce mi-ai lăsat
Ca n-ai avut in gand nicicând
Un vin și-o-mbrățisare de final...
Ades îmi amintesc
Vorbele tale grele
Sufletul inca-mi nimicesc
Când ma gândesc la ele...
Am tot insistat ...dar in zadar
De nimic nu vrei sa mai ai habar
Ma ignori stupid fără remușcare
Neștiind cât de mult inca doare...
Doare.. desi am renunțat
Sa mai sper intr-o schimbare
Gustul Vinului de buze mi-e străin
Și tu...și el sunteti cerneală pe o foaie...
Cuvinte Tăcute
Te-ai așezat să mă citești, dar nu dai semn,
Privind cu ochii tăi adânci și goi,
De ce nu răspunzi, de ce mă lași în umbra acestui cuvânt,
Când inima mea țipă, dar doar tu rămâi mut?
Citești, dar niciun răspuns nu vine,
Te hrănești din tăceri ce mă rănesc adânc,
Și eu, în loc de iubire, scriu cuvinte tăioase,
Poezii de dor, în loc de dorința de-a te avea.
Mă frâng în cuvinte, mă pierd în fraze,
Pe care le-aș da unui „noi” ce nu mai există,
Și tot ce rămâne sunt scrisori de amor
Ce nu ajung niciodată să-ți atingă inima.
Tu nu te simți, nu simți când rândurile se sparg,
Nu vezi cum te iubesc, dar mă pierd în tăcere,
Și tot ce fac e să dau formă dorului meu,
Un dor ce se împrăștie, dar tu nici măcar nu-l simți.
Nu te grăbi să mă citești, dar măcar lasă un semn,
Un cuvânt, un gest, un semn al ființei tale,
Căci eu, din cauza ta, nu mai scriu despre iubire,
Ci doar despre doruri ce-mi toacă sufletul, rând pe rând.
Aș vrea să mă asculte cineva, măcar o dată,
Dar nu tu, nu tu care îmi ești aproape și departe,
Aș vrea să-mi auzi bătăile de inimă ce strigă,
Dar tu doar mă citești, fără să simți, fără să mă vezi cu adevărat.
Cicatricile ranilor
În viața întâlnim atât de multe persoane care ne sunt scoase în drum cu anumite motive
Unii lasă rani adanci si dureroase
Unii ne învață cum iubim si ce este iubirea
Învață să îți vindeci singur rănile, chiar daca sunt produse de altcineva dar nu merita nimeni să fie folosit ca pansamentul rănilor tale
Rănile nu pot fi vindecate complet, rămân cicatrici ce ascund amintiri
Urzeala
Un fuior de îndignare îmi stă în casă,
zadarnic de încerc să-l torc.
Fire albe ce m-au legat de tine,
moi, dese, și-ncurcate, mi se leagă
într-un nod familiar.
În jurul gurii îți cos amarnic,
cuvinte spuse prea devreme.
Acum brazdate-mi sunt pe față
spaimele iubirii mele.
O alta ață se-nfiripă, jalnic,
adânc, uitându-te zâmbind.
Sugrumată-mi e speranța
ca n-ai terminat cu mine,
că paioara nu e gata.
Coase-mi ce-ai crezut pe suflet-
toarnă-mi mânia toată,
pe pânza brăzdată cu ochii
tăi efemeri și cutezanți.
Varsă-mi aurul din vene,
pe care l-am simțit cândva,
cand nu știam dacă voiai
să mă arunc în gol, în fața
ta.
Ușure toarce-mi hybrisul
c-am îndrăznit, vezi Doamne,
să mă-ndrăgostesc firesc
De un Soare fără raze, tu,
Eu, lună fără cer.
Cere-mi toate vorbele diseară
înapoi, nu le mai vreau.
Propria-mi pânză mi-am rupt-o
chinuită, în fața Ta.
Nu-ți mai vreau căldura, pleacă!
lasă-mă să mă golesc,
de toată mândria ta și patos-
resimțite de-un veac.
La ce-mi sunt bune deziluzii,
cand în mintea ta cumplită,
eu doar trec, mă umilesc,
Doar ca ție să nu-ți dispară
prețioasa ta coroană.
Necuvinte
Ce șanse aveam să te revăd
Întâmplător, în trafic, pe stradă
A fost lăsat de Univers, cred..
Căci ochii mi-au zâmbit sa te revadă
Inima nu mi-a zâmbit la fel
Si-a amintit momentele trăite
De data asta a fost altfel
Emotii ciudate, de lacrimi însotite.
Mintea nu vrea să creadă că e imposibil
Și inima mai speră un final fericit,
Se încăpățânează să creadă că-i posibil
C-o sa revii de-un vin și-o-mbratisare de sfârșit.
Sunt multe de scris și totuşi mai nimic
Incerc ades să uit totul, să nu mă mai complic
Dar cum să renunț dacă tot ce voiam
Sa-ti privesc ochii ce-odata la mine zâmbeau.
Te las a nu știu câta oară...te las să fii
Rămâne o-ntrebare random "oare mai vii?"
Nu plec, nici nu rămân, dar simt că-s pierdută
Intr-un vis frumos, intr-o poveste nesfârșită
Căci atât cât mai există suflet, dor si versul meu
Prin tot ce simt și scriu îmi vei trăi mereu...
Bun-rămas
Bun-rămas
În tumultuosul timp prezent
Mai alergăm independent
Căci pentru frica de hârtie
Ne punem țel ca datorie
Trăind în umbrele unui anotimp
Ne bucurăm cât ne-a rămas
Așteptând mereu un timp
Când va fi doar un bun-rămas.
Și pui zâmbete, doar de fațadă
Și te apleci pe esplanadă
Gândindu-te, cea mai rămas?
Din personalul nostru ceas.
Doar mica limbă de speranță
Și marea limbă de suspans
Căci într-o clipă de exuberanță
Nu ți-au lăsat nici, bun-rămas.
Gânduri
E mult prea trist sa simt
Ca pt tine n-am contat
Cât sa-mi fi dăruit
O-mbrățisare de final
Doare... de ce?...nu știu
Un "la multi ani" și eu
Să-ți urez as fi vrut...
A rămas ecou în sufletul meu...
Umilința mi-a fost imensă
Sa-ti vad ochii frumoși
Ce candva îmi zambeau
Ca azi...doar sunt furioși.
Frustrarea...nemărginită
Am crezut în ceva special
Și m-am lăsat ca-n povesti vrăjită
Visand la un vin în 2 de final.
De-ai sti ce teamă ma cuprinde
De se-ntampla in cale sa-mi ieși
Desi inima toata imi surâde
De chipul iti întâlnesc
De-ai ști ce doare dorul
În suflet cum îmi arde
Cat si-ar dori o alinare
C-un vin si o îmbrățișare...
Un curcubeu de sentimente
Uneori sufletul mi-l încearcă
Desi demult noi nu ne mai vorbim
Mi le infrang...si-astept sa-mi treacă...
Doar pentru o secundă
De-ai fi in locul meu
Sa simti și tu
Ce simt și eu
Ti-ai smulge inima din piept
Dar nu-ti doresc, ar fi nedrept.
Eu doar...te scriu...aștept sa treci
Nu mi-e ușor sa duc
Povara grea ce mi-ai lăsat
Ca n-ai avut in gand nicicând
Un vin și-o-mbrățisare de final...
Ades îmi amintesc
Vorbele tale grele
Sufletul inca-mi nimicesc
Când ma gândesc la ele...
Am tot insistat ...dar in zadar
De nimic nu vrei sa mai ai habar
Ma ignori stupid fără remușcare
Neștiind cât de mult inca doare...
Doare.. desi am renunțat
Sa mai sper intr-o schimbare
Gustul Vinului de buze mi-e străin
Și tu...și el sunteti cerneală pe o foaie...
Cuvinte Tăcute
Te-ai așezat să mă citești, dar nu dai semn,
Privind cu ochii tăi adânci și goi,
De ce nu răspunzi, de ce mă lași în umbra acestui cuvânt,
Când inima mea țipă, dar doar tu rămâi mut?
Citești, dar niciun răspuns nu vine,
Te hrănești din tăceri ce mă rănesc adânc,
Și eu, în loc de iubire, scriu cuvinte tăioase,
Poezii de dor, în loc de dorința de-a te avea.
Mă frâng în cuvinte, mă pierd în fraze,
Pe care le-aș da unui „noi” ce nu mai există,
Și tot ce rămâne sunt scrisori de amor
Ce nu ajung niciodată să-ți atingă inima.
Tu nu te simți, nu simți când rândurile se sparg,
Nu vezi cum te iubesc, dar mă pierd în tăcere,
Și tot ce fac e să dau formă dorului meu,
Un dor ce se împrăștie, dar tu nici măcar nu-l simți.
Nu te grăbi să mă citești, dar măcar lasă un semn,
Un cuvânt, un gest, un semn al ființei tale,
Căci eu, din cauza ta, nu mai scriu despre iubire,
Ci doar despre doruri ce-mi toacă sufletul, rând pe rând.
Aș vrea să mă asculte cineva, măcar o dată,
Dar nu tu, nu tu care îmi ești aproape și departe,
Aș vrea să-mi auzi bătăile de inimă ce strigă,
Dar tu doar mă citești, fără să simți, fără să mă vezi cu adevărat.
Cicatricile ranilor
În viața întâlnim atât de multe persoane care ne sunt scoase în drum cu anumite motive
Unii lasă rani adanci si dureroase
Unii ne învață cum iubim si ce este iubirea
Învață să îți vindeci singur rănile, chiar daca sunt produse de altcineva dar nu merita nimeni să fie folosit ca pansamentul rănilor tale
Rănile nu pot fi vindecate complet, rămân cicatrici ce ascund amintiri
Urzeala
Un fuior de îndignare îmi stă în casă,
zadarnic de încerc să-l torc.
Fire albe ce m-au legat de tine,
moi, dese, și-ncurcate, mi se leagă
într-un nod familiar.
În jurul gurii îți cos amarnic,
cuvinte spuse prea devreme.
Acum brazdate-mi sunt pe față
spaimele iubirii mele.
O alta ață se-nfiripă, jalnic,
adânc, uitându-te zâmbind.
Sugrumată-mi e speranța
ca n-ai terminat cu mine,
că paioara nu e gata.
Coase-mi ce-ai crezut pe suflet-
toarnă-mi mânia toată,
pe pânza brăzdată cu ochii
tăi efemeri și cutezanți.
Varsă-mi aurul din vene,
pe care l-am simțit cândva,
cand nu știam dacă voiai
să mă arunc în gol, în fața
ta.
Ușure toarce-mi hybrisul
c-am îndrăznit, vezi Doamne,
să mă-ndrăgostesc firesc
De un Soare fără raze, tu,
Eu, lună fără cer.
Cere-mi toate vorbele diseară
înapoi, nu le mai vreau.
Propria-mi pânză mi-am rupt-o
chinuită, în fața Ta.
Nu-ți mai vreau căldura, pleacă!
lasă-mă să mă golesc,
de toată mândria ta și patos-
resimțite de-un veac.
La ce-mi sunt bune deziluzii,
cand în mintea ta cumplită,
eu doar trec, mă umilesc,
Doar ca ție să nu-ți dispară
prețioasa ta coroană.
Necuvinte
Ce șanse aveam să te revăd
Întâmplător, în trafic, pe stradă
A fost lăsat de Univers, cred..
Căci ochii mi-au zâmbit sa te revadă
Inima nu mi-a zâmbit la fel
Si-a amintit momentele trăite
De data asta a fost altfel
Emotii ciudate, de lacrimi însotite.
Mintea nu vrea să creadă că e imposibil
Și inima mai speră un final fericit,
Se încăpățânează să creadă că-i posibil
C-o sa revii de-un vin și-o-mbratisare de sfârșit.
Sunt multe de scris și totuşi mai nimic
Incerc ades să uit totul, să nu mă mai complic
Dar cum să renunț dacă tot ce voiam
Sa-ti privesc ochii ce-odata la mine zâmbeau.
Te las a nu știu câta oară...te las să fii
Rămâne o-ntrebare random "oare mai vii?"
Nu plec, nici nu rămân, dar simt că-s pierdută
Intr-un vis frumos, intr-o poveste nesfârșită
Căci atât cât mai există suflet, dor si versul meu
Prin tot ce simt și scriu îmi vei trăi mereu...
Другие стихотворения автора
Am obosit...
Am obosit să-nfrunt al tău orgoliu
Să simt în urmă-ți atâta nostalgie
Să-mi fie sufletul în doliu
Și inima-mi... hemoragie.
Am obosit să sper în "revenire"
Am obosit să tot aştept
Mi-e sufletul plin de mâhnire
Durere tainică în al meu piept
Mi te-am bătut pe mână-n tatuaj
Să-mi amintesc de mi-o fi dor
De-al nostru tainic scurtmetraj
Frumos...incheiat..îngrozitor..
Am obosit sa mai scriu poezii
Despre-un erou nemuritor
Ce este al meu în nopţi târzii
în vise ce la răsărit imi mor..
Vis
Eu nu regret ca te-am cunoscut
Și nici focul ce-n mine tu l-ai stârnit
Regret doar ca povestea s-a sfârșit
Traumatic...cu-n dor ce va arde la infinit.
Ai fost bucuria ce n-am mai simțit
Un vis ce părea a nu se sfarsi
Si deși încerc să merg mai departe
O parte din mine te ține aproape.
Încă mai cred undeva în adânc
Ca vom mai bea un vin in doi
Ca visul acesta deși pare stins
Încă mai poate renaște din gol.
Cealaltă parte din mine, rece,
Știe ca totul e doar o părere
Un vis pierdut in al iernii vânt
Ce lasa-n urmă dor și cuvânt.
Între vis și real, pendulez și mă frâng
Cu inima prinsa-n ce-i drept și nedrept
Și deși știu că noi nu vom mai fi
Intr-o parte din mine...esti visul ce va dăinui
BIJUTIERUL DI(VIN)
Trec zilele și orele, minut cu minut,
secundă cu secundă,
Femeia cu părul blond a rămas
îndrăgostită de-a bijutierului umbră
Îndrăgostită de un bijutier divin.. Al ei
mare nenoroc..
L-ar fi iubit atât de mult...până la lună
si-napoi.
Dar ea pentru el..n-a fost decât o uşă
deschisă fără rost,
Doi ochi căprui ce-n inimắ strắină..n-au
putut să găsească loc...
Și-au trecut negreșit anii...el un bijutier
divin ce mereu,
Hoinăreşte grăbit prin zilele din
anotimpuri
Sperând a nu se intâlni vreodată
instantaneu,
Cu cea ce l-a îmbrățișat si vinul i l-a
adorat în alte timpuri.
Ea...îndrăgostită a rămas de-a bijutierului
umbră
Încă se luptă cu dorul din suflet...cu
neputința lugubră
Poartă cu demnnitate la gât al durerii
veninos colier
Amintire prețioasă a celui mai iscusit, al
vinului... bijutier..
Spală ploaie!
Spală ploaie tot ce mă mai doare
Spală-mi rănile nevindecate
Și cheamă să-ți fie ajutoare
Furtuna, vântul și nopțile întunecate!
Prindeți-mă în a voastră vâltoare
Tot ce doare să uite al meu nume
Faceți cu mine calamitate naturală
Să scap de neputința ce zace în mine.
Spală ploaie de primăvară timpurie
Amintirea ce mi-a rămas doar mie
Șterge urma celui ce mi-a zâmbit
Și-n final a uitat .... că exist!...
Urme
Cu ce scop mi-ai lăsat așa urme pe suflet?
Pe cât l-ai bucurat, pe-atât a devenit de fragil..
Când firul poveștii l-ai făcut subțire
În loc de zâmbete, au curs lacrimi pe chip!
Azi nici timpul nu mai are timp suficient
Căci intr-un final, totul se termină
Rămân doar amintiri cu iz de morfină
Până când gândul de tine, se va vrea absent.
Dorul de tine, de vin!... nemuritor, lăsat pe foi,
S-a rătăcit pe drumuri la răscruce,
Pavate cu vise de-un rozé demidulce
...mai sparge în bucăți tăcerea abruptă din noi.
Nu mă mai întreb "ce-ar fi fost dacă!?"
Oricum răspunsul nu mai contează
Ești trecut ce uneori te-aprinzi în tăcere
O umbră ce arzi și cu nimic nu te pot stinge.
Mă scufund în liniștea ce-a prins rugină
În singurătatea mea fără de preț
Simt cum totul în jur mi-e o lume străină
Atât de mult zgomot... atât de mult dispreț!
Și nu te gândi că o fac cu capul plecat
Chiar de tăcerea ta mi-a rămas o povară
... sa te întorci?... imi tin sufletul anesteziat!
Ultima dată cu privirea, doar ai pus... sare pe rană...
Am obosit...
Am obosit să-nfrunt al tău orgoliu
Să simt în urmă-ți atâta nostalgie
Să-mi fie sufletul în doliu
Și inima-mi... hemoragie.
Am obosit să sper în "revenire"
Am obosit să tot aştept
Mi-e sufletul plin de mâhnire
Durere tainică în al meu piept
Mi te-am bătut pe mână-n tatuaj
Să-mi amintesc de mi-o fi dor
De-al nostru tainic scurtmetraj
Frumos...incheiat..îngrozitor..
Am obosit sa mai scriu poezii
Despre-un erou nemuritor
Ce este al meu în nopţi târzii
în vise ce la răsărit imi mor..
Vis
Eu nu regret ca te-am cunoscut
Și nici focul ce-n mine tu l-ai stârnit
Regret doar ca povestea s-a sfârșit
Traumatic...cu-n dor ce va arde la infinit.
Ai fost bucuria ce n-am mai simțit
Un vis ce părea a nu se sfarsi
Si deși încerc să merg mai departe
O parte din mine te ține aproape.
Încă mai cred undeva în adânc
Ca vom mai bea un vin in doi
Ca visul acesta deși pare stins
Încă mai poate renaște din gol.
Cealaltă parte din mine, rece,
Știe ca totul e doar o părere
Un vis pierdut in al iernii vânt
Ce lasa-n urmă dor și cuvânt.
Între vis și real, pendulez și mă frâng
Cu inima prinsa-n ce-i drept și nedrept
Și deși știu că noi nu vom mai fi
Intr-o parte din mine...esti visul ce va dăinui
BIJUTIERUL DI(VIN)
Trec zilele și orele, minut cu minut,
secundă cu secundă,
Femeia cu părul blond a rămas
îndrăgostită de-a bijutierului umbră
Îndrăgostită de un bijutier divin.. Al ei
mare nenoroc..
L-ar fi iubit atât de mult...până la lună
si-napoi.
Dar ea pentru el..n-a fost decât o uşă
deschisă fără rost,
Doi ochi căprui ce-n inimắ strắină..n-au
putut să găsească loc...
Și-au trecut negreșit anii...el un bijutier
divin ce mereu,
Hoinăreşte grăbit prin zilele din
anotimpuri
Sperând a nu se intâlni vreodată
instantaneu,
Cu cea ce l-a îmbrățișat si vinul i l-a
adorat în alte timpuri.
Ea...îndrăgostită a rămas de-a bijutierului
umbră
Încă se luptă cu dorul din suflet...cu
neputința lugubră
Poartă cu demnnitate la gât al durerii
veninos colier
Amintire prețioasă a celui mai iscusit, al
vinului... bijutier..
Spală ploaie!
Spală ploaie tot ce mă mai doare
Spală-mi rănile nevindecate
Și cheamă să-ți fie ajutoare
Furtuna, vântul și nopțile întunecate!
Prindeți-mă în a voastră vâltoare
Tot ce doare să uite al meu nume
Faceți cu mine calamitate naturală
Să scap de neputința ce zace în mine.
Spală ploaie de primăvară timpurie
Amintirea ce mi-a rămas doar mie
Șterge urma celui ce mi-a zâmbit
Și-n final a uitat .... că exist!...
Urme
Cu ce scop mi-ai lăsat așa urme pe suflet?
Pe cât l-ai bucurat, pe-atât a devenit de fragil..
Când firul poveștii l-ai făcut subțire
În loc de zâmbete, au curs lacrimi pe chip!
Azi nici timpul nu mai are timp suficient
Căci intr-un final, totul se termină
Rămân doar amintiri cu iz de morfină
Până când gândul de tine, se va vrea absent.
Dorul de tine, de vin!... nemuritor, lăsat pe foi,
S-a rătăcit pe drumuri la răscruce,
Pavate cu vise de-un rozé demidulce
...mai sparge în bucăți tăcerea abruptă din noi.
Nu mă mai întreb "ce-ar fi fost dacă!?"
Oricum răspunsul nu mai contează
Ești trecut ce uneori te-aprinzi în tăcere
O umbră ce arzi și cu nimic nu te pot stinge.
Mă scufund în liniștea ce-a prins rugină
În singurătatea mea fără de preț
Simt cum totul în jur mi-e o lume străină
Atât de mult zgomot... atât de mult dispreț!
Și nu te gândi că o fac cu capul plecat
Chiar de tăcerea ta mi-a rămas o povară
... sa te întorci?... imi tin sufletul anesteziat!
Ultima dată cu privirea, doar ai pus... sare pe rană...