Sa îmi ții mâna..
Încuie ușa,aruncă cheia,
Privește mi ochii înc odata,
Arata mi ca nu s eu de vină
Și șterge mi lacrima scăpată..
Sa îmi ții mâna,să mi spui ca ma doresti,
Sa nu ma lasi sa plec de tot.
Sa tragi de timp,sa mi spui ca ma iubesti
Sa mi i au ramas bun,sa nu ma urmaresti.
Iti sarut mana,tu mi da i inelul
Imi cer iertare..,iti sterg rimelul..
Sunt vinovat ca nu te am rasfatat mai mult
Ca ti am lasat amintiri prea furmoase de pierdut
Si cat as incerca,timpul nu ne a sincronizat,
Tot ce am cladit impreuna,astazi s a daramat.
...
Ma vrei acasă si imi dau seama
Esti pentru mine prea frumoasă
Nici nu te sun sa evit drama
Tu esti ”acasă”.
Категория: Напутственные стихи
Все стихи автора: edi petecuță
Дата публикации: 23 мая 2024
Просмотры: 616
Стихи из этой категории
Doar un titlu
Îmi aștern gândurile în scris
Poate așa voi trece mai ușor peste
sau vei găsi aceste versuri
și vei înțelege
Că a te uita nu este o opțiune.
Caut orice fărâmă de speranță
Din dorința de un posibil noi
care a ajuns un imposibil...
Ai fost titlul poeziilor mele,
iar acum stau și privesc foile
pentru a te păstra în sufletul meu!
Cale de întoarcere
Deabia aștept să te întorci la mine
Să îmi vezi sufletul
Cum a fost jupuit de ale sale fire
Fire ale existentei mele si ale sentimentului —
Care parcă nu cedează
Nu oprește la trecerea de pietoni
Și numa' ființa-mi degradează
Când cântă unor oameni afoni
Credeam că îi pot învăța
Cum funcționează muzica
De parcă îi poți arata unui orb
Cum te pictez și te absorb
Însă, amarnic m-am înșelat
Când cleiul cu precizie l-am tăiat
În care ți-am sculptat chipul iluminat de soare
Cum totul a fost doar o întâmplare
Deabia aștept să te întorci la mine
Da' parcă nu sună bine
Sună ca un pian dezacordat
Dar tot am tot cedat
Tot ce aveam mai de preț
Sufletul meu pentru părul ăla creț
Vorbele mele, doar un piculeț
Doar ca să admir acel smoculeț
Acel smoc ca și mierea de tei
Apreciind starea artei
Pe care tu o reprezinți
Dar tot reușești să mă scoți din minți
Tot ce am avut s-a petrecut odată
Care e acum destul de îndepărtată
Și parcă tot nu înțeleg
Când, într-adevăr, totul neg
Falsific afirmațiile
Reproșurile și tentațiile
Încerc să ascund și să pitesc
Cum încă, cu silabe dulci, îți vorbesc
Vreau să îți arăt
Cum n-am luat-o de la capăt
Că n-ai auzit vreun țipăt
Că am reușit cumva să scapăt
Din îmbrățișarea amintirilor cu tine
Cum dracu se face că tot nu e ordine?!
Nici nu știu cum să scap de mizeria aia
Amintirea, galeria, călătoria, ploaia
Nici nu știu cum a fost trenul
Din nord-estul țarii catre străinul
Care, defapt, sunt eu
O carte deschisă, nescrisă, chiar un muzeu
Un muzeu de sticlă
În stil de mozaic
Și când îți petreceai o clipă
Când te gândeai și nu ziceai absolut nimic
Încă aștept să te întorci la mine
Ca să aiba și sângele care-mi trece prin vine
O semnificație
Și să nu mă mai uit după tine în aceeași stație.
Iubire strivită sub umbra minciunii
Tu, cel ce mi-ai stârnit iubirea-n piept,
Ce-ai ars ca un foc ce părea înțelept,
Mi-ai promis cerul, stelele, raiul divin,
Dar tot ce-ai dorit a fost trupul străin.
M-ai făcut să cred în povești nemuritoare,
Că noi suntem altfel, că dragostea doare,
Dar nu-i așa, nu dragostea rănește,
Ci omul ce minte, ce doar te folosește.
Cuvintele tale erau mângâieri,
Dar mâinile tale căutau doar plăceri.
Privirea-ți părea adâncă, curată,
Dar ochii tăi mă priveau ca pe-o pradă furată.
Eu te iubeam, cu tot ce eram,
Și-n brațele tale credeam că rămân.
Dar tu ai plecat, cu inima mea zdrobită,
Lăsând în urma ta o iubire rănită.
Acum mă întreb, ce-ai simțit, de fapt?
A fost ceva real, sau doar un păcat?
Eu ți-am dat suflet, tu mi-ai luat doar trup,
Și-ai plecat râzând, lăsându-mă sub lup.
Dar știi ce? Nu-ți voi mai plânge trădarea,
Voi lăsa timpul să-mi vindece zarea,
Căci dragostea mea a fost adevărată,
Iar tu doar un actor, cu o mască stricată.
Azi nu te mai vreau, nici nu te mai chem,
Mi-ai arătat ce-nseamnă un suflet de lemn.
Și poate cândva, vei înțelege târziu,
Că ai pierdut o iubire ce n-ai să mai știi.
Ca o mireasmă-n urma mea
Ca o mireasmă-n urma mea, tu trandafirule de catifea
Cu umbre mărețe de argint și săruturi fermecătoare de cașmir
Iviorează-mi al meu suspins ca să nu mai doară tot ce mângâi așa lin și îi dau căntarea mea
Fa-mi trupul templu de petale vii și colorate, fă-mi sufletul viu
Durerea sa se înece prin prisma atingerii slabe și inocente, cu fiecare implus
Și cu fiecare floare pe care o mângâi, dorul să se contopească cu atmosfera îmbâcsitoare
Și inima să-i se dea ascultare la cer, ca să piară în acest iad și să reînvie în paradis
Căci această lume mare putrezește în falsitate și-n totalitate viselor spulberate
Poesièe forcèe 2
Și m-ai forțat să plec iubind
Și mă privesc acum murind,
Cu fiecare clipă care trece
Mă simt pustie, tristă, rece.
Și m-ai forțat să plec iubind
Azi mă prefac că pot zâmbi,
Încerc la toate să fac față
Dar sufletul mi-e fără viața.
Și m-ai forțat să plec iubind
Cu simțurile pâlpâind,
Ce mereu mor, apoi învie
Să moară iarăși pe hârtie.
Da! M-ai forțat să plec iubind
Și mi-ai lăsat sufletul ciunt.
Că nici cea mai neagră poezie
Nu descrie durerea ce-mi adie.
Forțată am plecat, fiind
Un ultim vin în doi dorind.
Și nu trăiesc și nici nu mor
Și port în suflet răni ce dor.
Tu m-ai forțat să plec iubind
Eu..încă te aștept venind,
În toamna ce-i deja târzie
Să-i dai parfum de fericire.
Străin te-ai vrut..
Străin te-ai vrut, un pumn de amintiri pierdute,
Dar noaptea mi te port în vise de mine făurite.
Şi mi te strang la piept prin ceata nopții plutind
Și mi se face dor de-un vin, mai mult ca oricând.
Mă macină un dor nebun, ce aprig mă doare
Un dulce vis cum că-ntr-o zi ne-om revedea
Spune-mi te rog, babe, ar fi posibil oare?..
La un apus de soare, îmbrătişaţi cândva?
Să-mi stropești sufletul uscat de dor
Cu picături din al tău roșu demidulce,
Să-l simt din nou pe buze și-n inima fior
CU el să mă scufunzi in patimi interzise.
P.S
Revino o clipă!. ca şi când nu ai plecat
Mă doare enorm nimicul de tine lăsat,
Rupe tăcerea imensă așternută-ntre noi
Răsai ca un soare de toamnă, după vânturi şi ploi.
Doar un titlu
Îmi aștern gândurile în scris
Poate așa voi trece mai ușor peste
sau vei găsi aceste versuri
și vei înțelege
Că a te uita nu este o opțiune.
Caut orice fărâmă de speranță
Din dorința de un posibil noi
care a ajuns un imposibil...
Ai fost titlul poeziilor mele,
iar acum stau și privesc foile
pentru a te păstra în sufletul meu!
Cale de întoarcere
Deabia aștept să te întorci la mine
Să îmi vezi sufletul
Cum a fost jupuit de ale sale fire
Fire ale existentei mele si ale sentimentului —
Care parcă nu cedează
Nu oprește la trecerea de pietoni
Și numa' ființa-mi degradează
Când cântă unor oameni afoni
Credeam că îi pot învăța
Cum funcționează muzica
De parcă îi poți arata unui orb
Cum te pictez și te absorb
Însă, amarnic m-am înșelat
Când cleiul cu precizie l-am tăiat
În care ți-am sculptat chipul iluminat de soare
Cum totul a fost doar o întâmplare
Deabia aștept să te întorci la mine
Da' parcă nu sună bine
Sună ca un pian dezacordat
Dar tot am tot cedat
Tot ce aveam mai de preț
Sufletul meu pentru părul ăla creț
Vorbele mele, doar un piculeț
Doar ca să admir acel smoculeț
Acel smoc ca și mierea de tei
Apreciind starea artei
Pe care tu o reprezinți
Dar tot reușești să mă scoți din minți
Tot ce am avut s-a petrecut odată
Care e acum destul de îndepărtată
Și parcă tot nu înțeleg
Când, într-adevăr, totul neg
Falsific afirmațiile
Reproșurile și tentațiile
Încerc să ascund și să pitesc
Cum încă, cu silabe dulci, îți vorbesc
Vreau să îți arăt
Cum n-am luat-o de la capăt
Că n-ai auzit vreun țipăt
Că am reușit cumva să scapăt
Din îmbrățișarea amintirilor cu tine
Cum dracu se face că tot nu e ordine?!
Nici nu știu cum să scap de mizeria aia
Amintirea, galeria, călătoria, ploaia
Nici nu știu cum a fost trenul
Din nord-estul țarii catre străinul
Care, defapt, sunt eu
O carte deschisă, nescrisă, chiar un muzeu
Un muzeu de sticlă
În stil de mozaic
Și când îți petreceai o clipă
Când te gândeai și nu ziceai absolut nimic
Încă aștept să te întorci la mine
Ca să aiba și sângele care-mi trece prin vine
O semnificație
Și să nu mă mai uit după tine în aceeași stație.
Iubire strivită sub umbra minciunii
Tu, cel ce mi-ai stârnit iubirea-n piept,
Ce-ai ars ca un foc ce părea înțelept,
Mi-ai promis cerul, stelele, raiul divin,
Dar tot ce-ai dorit a fost trupul străin.
M-ai făcut să cred în povești nemuritoare,
Că noi suntem altfel, că dragostea doare,
Dar nu-i așa, nu dragostea rănește,
Ci omul ce minte, ce doar te folosește.
Cuvintele tale erau mângâieri,
Dar mâinile tale căutau doar plăceri.
Privirea-ți părea adâncă, curată,
Dar ochii tăi mă priveau ca pe-o pradă furată.
Eu te iubeam, cu tot ce eram,
Și-n brațele tale credeam că rămân.
Dar tu ai plecat, cu inima mea zdrobită,
Lăsând în urma ta o iubire rănită.
Acum mă întreb, ce-ai simțit, de fapt?
A fost ceva real, sau doar un păcat?
Eu ți-am dat suflet, tu mi-ai luat doar trup,
Și-ai plecat râzând, lăsându-mă sub lup.
Dar știi ce? Nu-ți voi mai plânge trădarea,
Voi lăsa timpul să-mi vindece zarea,
Căci dragostea mea a fost adevărată,
Iar tu doar un actor, cu o mască stricată.
Azi nu te mai vreau, nici nu te mai chem,
Mi-ai arătat ce-nseamnă un suflet de lemn.
Și poate cândva, vei înțelege târziu,
Că ai pierdut o iubire ce n-ai să mai știi.
Ca o mireasmă-n urma mea
Ca o mireasmă-n urma mea, tu trandafirule de catifea
Cu umbre mărețe de argint și săruturi fermecătoare de cașmir
Iviorează-mi al meu suspins ca să nu mai doară tot ce mângâi așa lin și îi dau căntarea mea
Fa-mi trupul templu de petale vii și colorate, fă-mi sufletul viu
Durerea sa se înece prin prisma atingerii slabe și inocente, cu fiecare implus
Și cu fiecare floare pe care o mângâi, dorul să se contopească cu atmosfera îmbâcsitoare
Și inima să-i se dea ascultare la cer, ca să piară în acest iad și să reînvie în paradis
Căci această lume mare putrezește în falsitate și-n totalitate viselor spulberate
Poesièe forcèe 2
Și m-ai forțat să plec iubind
Și mă privesc acum murind,
Cu fiecare clipă care trece
Mă simt pustie, tristă, rece.
Și m-ai forțat să plec iubind
Azi mă prefac că pot zâmbi,
Încerc la toate să fac față
Dar sufletul mi-e fără viața.
Și m-ai forțat să plec iubind
Cu simțurile pâlpâind,
Ce mereu mor, apoi învie
Să moară iarăși pe hârtie.
Da! M-ai forțat să plec iubind
Și mi-ai lăsat sufletul ciunt.
Că nici cea mai neagră poezie
Nu descrie durerea ce-mi adie.
Forțată am plecat, fiind
Un ultim vin în doi dorind.
Și nu trăiesc și nici nu mor
Și port în suflet răni ce dor.
Tu m-ai forțat să plec iubind
Eu..încă te aștept venind,
În toamna ce-i deja târzie
Să-i dai parfum de fericire.
Străin te-ai vrut..
Străin te-ai vrut, un pumn de amintiri pierdute,
Dar noaptea mi te port în vise de mine făurite.
Şi mi te strang la piept prin ceata nopții plutind
Și mi se face dor de-un vin, mai mult ca oricând.
Mă macină un dor nebun, ce aprig mă doare
Un dulce vis cum că-ntr-o zi ne-om revedea
Spune-mi te rog, babe, ar fi posibil oare?..
La un apus de soare, îmbrătişaţi cândva?
Să-mi stropești sufletul uscat de dor
Cu picături din al tău roșu demidulce,
Să-l simt din nou pe buze și-n inima fior
CU el să mă scufunzi in patimi interzise.
P.S
Revino o clipă!. ca şi când nu ai plecat
Mă doare enorm nimicul de tine lăsat,
Rupe tăcerea imensă așternută-ntre noi
Răsai ca un soare de toamnă, după vânturi şi ploi.
Другие стихотворения автора
𝓤𝓷𝓲𝓿𝓮𝓻𝓼𝓾𝓵 𝓷𝓾 𝓪𝓳𝓾𝓷𝓰𝓮
1.Cum o barca in deriva,se gaseste in largul marii,
Asa te ntalnesc pe tine,dup amarul asteptarii.
2.Ce as putea eu sa iti ofer?ce as putea sa ti spun eu tie?
Ce sa faca un sarac cu o asemenea bogatie?
3.Banii nu s suficienti,ca sa poata sa ti raspunda,
La o asemenea frumusete, nimeni n ar putea s ajunga.
4.Labirint plin de iubire,am in minte doar enigme,
Dar degeaba,daca tu,cauti pietre slefuite.
5.Faima este inutila,tilul e doar aroganta,
Vezi in oameni ce conteaza,nu dai pic de importanta.
6.Mar frumos, ascuns in rosu,inauntru i inegrit.
Si se vede,am de toate,dar nimic de oferit.
7.Universul nu ajunge,ca sa poata compensa
Gravitatii ce ma trage, numai inspre lumea ta.
Scop MĂREȚ
O sa termin,nimic mai mult,
Decat o simpla împlinire,
Să calc pe pietre,mă avânt
Prin întuneric,în nestire.
Ridic privirea sa nu uit
Onoarea ce demult m asteapta
Si lacrimez cand ma supun
Urcand incet,treapta cu treapta.
In jur se ineaca in multe vicii,
Chiar fratii mei,prieteni dragi,
N am ce sa fac ,decat statistici,
Tin bine n minte memorii vagi.
Din departari vad o sclipire,
Însa nu mai pot da înapoi,
Imi spune-n lacrimi:”vino la mine”,
”Si fa sa mearga intre noi”.
Dar inima in piept se ascunde
Ranile vechi nu le mai vrea
Caci acel drum nu da niciunde,
Doar drumul nou din fata mea.
Am suferit singuratate
Dar cu ce pret?Tot nimic n am.
Suflet pustiu,dar am palate,
Bucati de inima înșiram.
Pamantul sufera schimbarea
Accepta noul sau statut,
Inchina n in fata mea si marea
Dându-se de tot batut.
Legat ,sunt prins de multe franghii
Sa stau pe tronul ce nu l vreau
Inghit in gol,strang pumnii nobili
”Nemuritor…”: zorii sopteau.
-Glasul Trecutului-
Se face intuneric in jur,
Nu poti scapa irevocabil,
Umil de tot trecutul dur,
Îl port in piept inevitabil.
Mă plange apusul pe sub zare,
Și ploaia imi spală lung tristețea...
Pierdut in propria mi valoare,
Se scurge încet,încet tandrețea.
Sunt aici!Doar eu si gânduri nefondate.
Cu greu ma trece starea noptii,
In golul sufletului ,poate,
Apari măcar in sensul vietii.
Cauta-mă in anii irositi!
În nopti cu plans,zile de jale,
În ochii mei cei obositi
De seri intregi de asteptare.
Dar in zadar,nu mai sunt eu!
E doar carcasa ce a ramas.
Gasește ma si fa ma sa vreau
”Un ultim dans”.
Mă bate gândul să-mi revin,
Să uit de tine si de tot,
Dar cum sa fac?Explica mi tu!
Cand nici sa plang,nu prea mai pot...
Citesc pe asfaltul ud dorința,
Să ma intorc la cine am fost.
Îmbin tradarea cu sentința
Și sigur stiu: Nu are rost.
Cine am fost noi pana la urmă?
Doar doi copii...acum straini!
Crezând ca totul e o glumă,
Sfârșim prezentul clandestini.
~Etern în memoria ta~
Sunt un câine oarecare,
Vreau să mă hrănești!
N-am nevoie de motive,
Doar să mă iubești.
Mai ții minte când alergam
În urma ta, după sanie?
Parcă a fost ieri...
Nu eram legat de o funie,
Și nici de ale tale dureri.
Amintește-ți cum eu îți eram
Buna dispoziție,
Când aveai o zi mai grea!
Că am fost acolo, pe poziție,
Când lumea părea rea.
Mai știi ce mi-ai promis?
Unde ai fost când am avut nevoie de ajutor?
„O să am grijă de tine!”
Acum tu nu vezi că mor?
Nu te judec, ai necazuri,
Deci poate că e mai bine că te-am părăsit!
Nu înțelegi că erai totul pentru mine?
Și ai să fii până la sfârșit?
Chiar dacă m-ai dezamăgit,
Încă am încredere în tine!
Însă nu ai reușit!
Tu ai vrut să mă păstrezi...
Eu,am vrut să fiu iubit...
Astăzi te-am scutit de o grijă,
Dar să știi că îmi lipsești!
Fără tine n-am putut
Să rămân, să mă trezești!
Voiam să te mai văd odată,
Să m-alinți ca pe ai tăi!
Să sar mereu când nu ți convine
Și să-ți fac doar vânătăi.
Să nu uiți că am fost devotat!
Ține-mă în brațe veșnic!
Și să știi, nu-s supărat!
Pentru tine, sunt războinic.
Ce părere ai că pentru alții am fost doar un câine?
Pentru tine ce am fost?
Doar un paznic de folos?
Un prieten zgomotos?
Sau un suflet fără rost?
Am îmbătrânit cu gândul că o să te văd împlinit!
Dar să știi că prezența mea încă n-a murit!
O să fiu cu tine să te văd fericit!
Viața mea a fost un dar,
Pentru tine, m-am jertfit.
Etern în memoria ta, Bleky!
Lumea mea cea tristă
Tăcut,patruns doar de cuvinte,
Ce mi inconjoara frica de a te lăsa,
Usor,usor ma pierd pe mine
Și tot curajul de a lupta.
Salbatic ma ngrozeste gandul
Ca noi am fost,nu vom mai fii
Când fiara mintii mele plange,
Din a iubii,spre a cerșii.
Chiar nu inteleg cu ce am greșit!
Poate ca tu ai fost greșeala,
Cu pumnii plini doar de pamant,
Mai am din lumea ta doar rana.
Amnezic sunt in ochii tai,
Pentru ca nu vrei sa te mint,
Unde am lasat brațara noastra?
Iubirea noastra de argint...
Nu stiu cat e de evident
Ca plang prea mult,doar sa te vad,
Si prea putin acum imi pasă,
Ca ma distrug sa nu te pierd.
Uneori,privirea ta imi da speranta,
Pe care am pierdut o acum mult timp
Cred c am gustat cu drag otrava,
Ce m a facut un clandestin.
Revino in lumea mea cea tristă,
Și fă din lună,un soare arzător,
Ca verigheta ce mi ai dat-o,
Să nu ramană veșnic pe covor.
Zâmbim
Zâmbesc,sa mi dai o sarutare!
Citește mi inima n priviri,
Să ți spun ce simt,nu sunt in stare,
De ma iubesti,sa imi afirmi!
Urasc,sa nu imi fii aproape,
Promite mi ca nu ai sa mai pleci,
Ramai aici macar o viata,
In care frica sa mi o seci.
Intinsi sa stam pe valea goala,
Sa privim cerul deslusit...
De mana tine ma si spune mi,
Ca doar pe mine m ai dorit.
„Nu iti sunt soare,tu nu mi esti luna!
Nu vezi ca eu nu ti sunt de ajuns?
Caci ți am gresit si nu pot spune,
Ca sunt perfecta, cum ai zis.”
Iubita mea,ce ma tot sâcâi?
Cu ce ai gresit?Vrei sa ne strici?
Sa nu spui ca nu ti sunt nici lună,
Și nici tu soare,sa nu zici!
„M-accepti asa cu puncte slabe?
Cu alunecari si cicatrici?
Imi pare rau ca nu s completa
Si ti am trezit prea multe frici!”
Să vrei sa zbori prin galaxie,
Fara o stea macar s atingi...
Tu nu ai cum,prea mare soare
O super nova sa respingi.
Asa ca stai aici cu mine,
Nu mai pleca de langa mal,
Nu vreau colapsul sa dezbine...
Al nostru suflet,de un val.
Zâmbesti! ți as da o sarutare!
Iți citesc inima in priviri,
Spune mi ce simiti!Nu esti în stare?
Eu te iubesc!Nu imi afirmi?
𝓤𝓷𝓲𝓿𝓮𝓻𝓼𝓾𝓵 𝓷𝓾 𝓪𝓳𝓾𝓷𝓰𝓮
1.Cum o barca in deriva,se gaseste in largul marii,
Asa te ntalnesc pe tine,dup amarul asteptarii.
2.Ce as putea eu sa iti ofer?ce as putea sa ti spun eu tie?
Ce sa faca un sarac cu o asemenea bogatie?
3.Banii nu s suficienti,ca sa poata sa ti raspunda,
La o asemenea frumusete, nimeni n ar putea s ajunga.
4.Labirint plin de iubire,am in minte doar enigme,
Dar degeaba,daca tu,cauti pietre slefuite.
5.Faima este inutila,tilul e doar aroganta,
Vezi in oameni ce conteaza,nu dai pic de importanta.
6.Mar frumos, ascuns in rosu,inauntru i inegrit.
Si se vede,am de toate,dar nimic de oferit.
7.Universul nu ajunge,ca sa poata compensa
Gravitatii ce ma trage, numai inspre lumea ta.
Scop MĂREȚ
O sa termin,nimic mai mult,
Decat o simpla împlinire,
Să calc pe pietre,mă avânt
Prin întuneric,în nestire.
Ridic privirea sa nu uit
Onoarea ce demult m asteapta
Si lacrimez cand ma supun
Urcand incet,treapta cu treapta.
In jur se ineaca in multe vicii,
Chiar fratii mei,prieteni dragi,
N am ce sa fac ,decat statistici,
Tin bine n minte memorii vagi.
Din departari vad o sclipire,
Însa nu mai pot da înapoi,
Imi spune-n lacrimi:”vino la mine”,
”Si fa sa mearga intre noi”.
Dar inima in piept se ascunde
Ranile vechi nu le mai vrea
Caci acel drum nu da niciunde,
Doar drumul nou din fata mea.
Am suferit singuratate
Dar cu ce pret?Tot nimic n am.
Suflet pustiu,dar am palate,
Bucati de inima înșiram.
Pamantul sufera schimbarea
Accepta noul sau statut,
Inchina n in fata mea si marea
Dându-se de tot batut.
Legat ,sunt prins de multe franghii
Sa stau pe tronul ce nu l vreau
Inghit in gol,strang pumnii nobili
”Nemuritor…”: zorii sopteau.
-Glasul Trecutului-
Se face intuneric in jur,
Nu poti scapa irevocabil,
Umil de tot trecutul dur,
Îl port in piept inevitabil.
Mă plange apusul pe sub zare,
Și ploaia imi spală lung tristețea...
Pierdut in propria mi valoare,
Se scurge încet,încet tandrețea.
Sunt aici!Doar eu si gânduri nefondate.
Cu greu ma trece starea noptii,
In golul sufletului ,poate,
Apari măcar in sensul vietii.
Cauta-mă in anii irositi!
În nopti cu plans,zile de jale,
În ochii mei cei obositi
De seri intregi de asteptare.
Dar in zadar,nu mai sunt eu!
E doar carcasa ce a ramas.
Gasește ma si fa ma sa vreau
”Un ultim dans”.
Mă bate gândul să-mi revin,
Să uit de tine si de tot,
Dar cum sa fac?Explica mi tu!
Cand nici sa plang,nu prea mai pot...
Citesc pe asfaltul ud dorința,
Să ma intorc la cine am fost.
Îmbin tradarea cu sentința
Și sigur stiu: Nu are rost.
Cine am fost noi pana la urmă?
Doar doi copii...acum straini!
Crezând ca totul e o glumă,
Sfârșim prezentul clandestini.
~Etern în memoria ta~
Sunt un câine oarecare,
Vreau să mă hrănești!
N-am nevoie de motive,
Doar să mă iubești.
Mai ții minte când alergam
În urma ta, după sanie?
Parcă a fost ieri...
Nu eram legat de o funie,
Și nici de ale tale dureri.
Amintește-ți cum eu îți eram
Buna dispoziție,
Când aveai o zi mai grea!
Că am fost acolo, pe poziție,
Când lumea părea rea.
Mai știi ce mi-ai promis?
Unde ai fost când am avut nevoie de ajutor?
„O să am grijă de tine!”
Acum tu nu vezi că mor?
Nu te judec, ai necazuri,
Deci poate că e mai bine că te-am părăsit!
Nu înțelegi că erai totul pentru mine?
Și ai să fii până la sfârșit?
Chiar dacă m-ai dezamăgit,
Încă am încredere în tine!
Însă nu ai reușit!
Tu ai vrut să mă păstrezi...
Eu,am vrut să fiu iubit...
Astăzi te-am scutit de o grijă,
Dar să știi că îmi lipsești!
Fără tine n-am putut
Să rămân, să mă trezești!
Voiam să te mai văd odată,
Să m-alinți ca pe ai tăi!
Să sar mereu când nu ți convine
Și să-ți fac doar vânătăi.
Să nu uiți că am fost devotat!
Ține-mă în brațe veșnic!
Și să știi, nu-s supărat!
Pentru tine, sunt războinic.
Ce părere ai că pentru alții am fost doar un câine?
Pentru tine ce am fost?
Doar un paznic de folos?
Un prieten zgomotos?
Sau un suflet fără rost?
Am îmbătrânit cu gândul că o să te văd împlinit!
Dar să știi că prezența mea încă n-a murit!
O să fiu cu tine să te văd fericit!
Viața mea a fost un dar,
Pentru tine, m-am jertfit.
Etern în memoria ta, Bleky!
Lumea mea cea tristă
Tăcut,patruns doar de cuvinte,
Ce mi inconjoara frica de a te lăsa,
Usor,usor ma pierd pe mine
Și tot curajul de a lupta.
Salbatic ma ngrozeste gandul
Ca noi am fost,nu vom mai fii
Când fiara mintii mele plange,
Din a iubii,spre a cerșii.
Chiar nu inteleg cu ce am greșit!
Poate ca tu ai fost greșeala,
Cu pumnii plini doar de pamant,
Mai am din lumea ta doar rana.
Amnezic sunt in ochii tai,
Pentru ca nu vrei sa te mint,
Unde am lasat brațara noastra?
Iubirea noastra de argint...
Nu stiu cat e de evident
Ca plang prea mult,doar sa te vad,
Si prea putin acum imi pasă,
Ca ma distrug sa nu te pierd.
Uneori,privirea ta imi da speranta,
Pe care am pierdut o acum mult timp
Cred c am gustat cu drag otrava,
Ce m a facut un clandestin.
Revino in lumea mea cea tristă,
Și fă din lună,un soare arzător,
Ca verigheta ce mi ai dat-o,
Să nu ramană veșnic pe covor.
Zâmbim
Zâmbesc,sa mi dai o sarutare!
Citește mi inima n priviri,
Să ți spun ce simt,nu sunt in stare,
De ma iubesti,sa imi afirmi!
Urasc,sa nu imi fii aproape,
Promite mi ca nu ai sa mai pleci,
Ramai aici macar o viata,
In care frica sa mi o seci.
Intinsi sa stam pe valea goala,
Sa privim cerul deslusit...
De mana tine ma si spune mi,
Ca doar pe mine m ai dorit.
„Nu iti sunt soare,tu nu mi esti luna!
Nu vezi ca eu nu ti sunt de ajuns?
Caci ți am gresit si nu pot spune,
Ca sunt perfecta, cum ai zis.”
Iubita mea,ce ma tot sâcâi?
Cu ce ai gresit?Vrei sa ne strici?
Sa nu spui ca nu ti sunt nici lună,
Și nici tu soare,sa nu zici!
„M-accepti asa cu puncte slabe?
Cu alunecari si cicatrici?
Imi pare rau ca nu s completa
Si ti am trezit prea multe frici!”
Să vrei sa zbori prin galaxie,
Fara o stea macar s atingi...
Tu nu ai cum,prea mare soare
O super nova sa respingi.
Asa ca stai aici cu mine,
Nu mai pleca de langa mal,
Nu vreau colapsul sa dezbine...
Al nostru suflet,de un val.
Zâmbesti! ți as da o sarutare!
Iți citesc inima in priviri,
Spune mi ce simiti!Nu esti în stare?
Eu te iubesc!Nu imi afirmi?