Dezacorduri
ceva mă ține ferecat între zidurile temii
atunci când îmi desfac gândurile
precum niște aripi uriașe de vultur
toate declarațiile mele de dragoste se întorc de fiecare dată
la capătul pistei
ca un avion cu reacție care nu se poate desprinde de sol
nu mă ajuți nici tu de la manșă
nici vântul potrivnic
singurul prieten credincios îmi este
instinctul
chiar dacă-mi înfige pumnalul în inimă
și-mi omoară speranța
el știe ceva ce mie îmi scapă
alinierea primejdioasă a planetelor
de pildă
sau dispariția subită a energiei în Cosmos
care ar pune Universul pe linie moartă
nu știu
eu îmi ascult înainte de toate inima
(aflată în dezacord cu spiritul!)
și nu-mi explic nicicum opinia ei separată…
Стихи из этой категории
Tu, cosmarul meu etern
Atâta durere, atâta suferință
Atâtea lacmimi irosite
Nu vreau sa trăiesc în lumea asta
As vrea sa mor sau sa omor
Sa scap din iadul cel trăiesc
Sa i scap pe toți de suferintă
Sa i scap din închisoare
Sa fii mama fericita
Nu suport sa te aud,
Sa te vad sau sa ți vorbesc
Te urăsc din tot sufletul
Urăsc viata pe care o traiesc
Tu mi ai distrus copilăria
Mi ai nimicit visurile și liniștea ai ucis o
Tu cosmarul meu etern
Nu vreau sa te mai vad vreodata
Nu ti suport prezenta
Urăsc totul despre
Dar cel mai mult urasc
Ca sunt făcută din tine
Ai distrus viata a trei femei
Pe care cică le iubeai
Nu am sa uit vreodată
Palmele ce le dadei
Cu atâta ura și putere
Tu ne ai lovit
Dar cel mai mult doare
Vorbele ce le-ai rostit
Nu am să uit vreodată, tata
Când o băteai pe mama mea
Omul cel iubeam cel mai mult din lume
O deformai în fata mea
Dădeai cu pumni și picioare
Atât de tare în mama mea
Încât când veneam de la școală
Nu o recunoșteam
Chiar dacă au trecut ani buni
Nu te as putea ierta vreodată
Privesc același monstru în ochi
De fiecare dată.
cad
cad în gol și mă prinde o pânză de păianjen
dacă a legănat atâția elefanți, nu mă poate legăna și pe mine?
mi-ar prinde bine puțină odihnă și să-mi simt inima mai ușoară
dar pânza a legănat elefanți, nu oameni cu inima grea
și se rupe.
Totul ..e nimic!
Omul are lângă el liniștea dar preferă zgomotul, lumina dar preferă întunericul, soluția dar preferă problema, adevărul dar preferă minciuna, ușurința dar preferă greutatea, simplitatea dar preferă complexitatea, viața dar preferă "moartea", totul dar preferă nimic!
Marius Ene, Polonia, 07.02.2024
Doamne, cât de frumos era îngerul!
e greu de spus de unde a căzut îngerul
(se poate presupune că se prăbușise din cer!)
cert este că era acolo
în mijlocul drumului
întins pe caldarâm
nemișcat
salvatorii îi îndepărtaseră hainele albe
dar îngerul nu avea corp ca oamenii
sub haine nu exista nimic
cum să resuscitezi pe cineva care nu există
se întrebau cu toții
și cineva a sunat la 112
„trimiteți o ambulanță să ridice un înger!”
” mai repetă o dată!” ceru telefonista
și omul repetă încă o dată
iar telefonista-i închise telefonul în nas
”lua-v-ar dracu` de derbedei!”
mai sunaseră și alții
apoi apăruse Poliția
Pompierii
Smurd-ul
Raed Arafat
și-n timp ce heruvimul dezbrăcat
își dădea sufletul
nevăzut de nimeni
lumea adunată pe margini se mira cât de frumos era îngerul
Să cad în gol
Uneori vreau doar să cad în gol
De la atâția metri câți nu există
Să știu când o s-ajung la sol
Nu o să mor, orice dorință
Orice dorință aș avea
Nimic nu e cum eu aș vrea
Și-așa că vreau să cad, să cad în gol
Și orice oameni întâlnesc
Pot numai să dezamăgească
Simt un nerost ce mi-l lungesc
Și mi-l repet, și îmi repet
Că sunt aici să îți fac bine
Dar dintre toți, doar eu iubesc
Și dintre toți, mă minți pe mine
Aș vrea să urc, puțin mai mult
Că poate mi-e puțin mai bine
De lume eu aș vrea să uit
Cum a uitat și ea de mine
Și-aș vrea să cad, să cad în gol
Și jos să nu m-aștepte nimeni
Când mă vei căuta la sol
Să-ți amintești c-am fost cu tine
Și să te minți că mă iubești
Așa cum minte toată lumea
Că eu, orice nevoie am
Nu pare să o împliniți niciuna
Scrisoare din veșnicie
Voi cei care m-ați "iubit"
să mă iertați de v-am greșit,
să mă uitați, să mă lăsați
să zac, să nu mă întrebați
de ce-am plecat spre infinit,
fiind cenușă-n răsărit
și noru' negru-n asfințit!
D-o-ți vrea să mă căutați
mândre păsări întrebați
de bietul sufletul meu
ce-a suportat tot mereu
răutatea voastră cruntă...
acum nu se mai frământă!
Dacă dor o să vă fie...
să n-aduceți lacrimi mie,
pe mormântu'-mi plini de spini,
iarbă neagră, mărăcini
și sălbatici trandafiri.
Aduceți nemulțumiri!
Ca ș-atunci când am trăit
Mai știți? v-am nemulțumit!
Să nu plângeți lacrimi false
doar ca să vă vadă lumea,
că-mi vor fi tălpile arse.
Îngropați-mă doar lunea!
Căci am fost "rea și haină ",
ca și lunea eu am fost.
Povestiți-mă în taină
c-am fost un om fără rost.
Nu vă făliți că vă doare!
Știți prea bine...nu-i așa?
Că un om nu doar când moare
trebui prețuit cumva!
✍️ Georgiana Calotă
03 iulie, 2024
Другие стихотворения автора
Grosso modo
forma mea se schimbă în fiecare zi
după cum răsare Soarele
sau cântă păsările
încerc zădarnic să rămân în mine
în omul de-acum
să șterg cu buretele înmuiat în apele Timpului
memoria mea asimptotică
ancestrală
acea de vânător
de culegător de fructe și scalpuri
sărind din epocă în epocă
din genă în genă
și regăsindu-mă mirat pretutindeni
în tot ce-am fost de-a lungul milioanelor de ani de istorie
adunat la un loc
într-o arhivă a evoluției
digitalizată
inaccesibilă înțelegerii mele
împovărătoare
infiltrându-se insidios
în locurile mele de restriște
în arborele meu genealogic de la Facere
desconspirînd omul cavernelor
canibalul
regele zeu al Egiptului
creștinul din amfiteatrele romane
sfârtecat de leii
gladiatorul nemilos
migratorul sălbatic
maiașul înfrățit cu civilizațiile extraterestre
renascentistul îndrăgostit de arte
internautul perplex și extatic
da
forma mea trece prin toate furcile caudine ale minții
într-un joc ocult de abstragere secvențială a realității latente
din mine
care mă înspăimântă
descoperind îngrozit că n-am fost niciodată singur
în măsură să-mi asum viața
n-am făcut decât să mai adaug un capitol în acest fișier cosmic
deschis cu mult înainte de naștere…
Lungimi de undă
o distanță enormă
desparte coja de sâmbure
miezul
denumit prezumțios inimă
suflet
ori creier
(având în spate milioane de quarcuri
gluoni
particule ipotetice
fără masă
și câmpuri cuantice invizibile!)
uneori trece vântul
bătând din aripi ca o pasăre
și umple golul acesta dureros
supranumit viață
seva din care izbucnesc frunzele
somnul din care se întorc urșii flămânzi
forța electromagnetică de respingere
dintre electronii minusculi
aflați între coajă și sâmbure
unde apare de nicăieri
un vierme îndrăgostit de liniște...
Eroare din greșeală
- Duceţi-l în biroul meu! ordonă unul dintre civili continuându-şi discuţia cu o femeie tânără, fardată violent. Ştiţi unde, da?
Poliţiştii îl îmbrânciră în clădire, obligându-l să urce mai multe scări, să coboare altele şi în cele din urmă să intre într-un birou minuscul, cu aspect cazon, mobilat doar cu o masă, un dulap metalic şi două scaune. Individul ciolănos îi desfăcu cătuşa de la mâna dreaptă, destul de brutal de altfel, pe care o prinse apoi de ţeava unui calorifer.
Rămas singur, Dragoş Fluieraş, de profesie medic ginecolog, constatase că poliţistul îl priponise de ţeava de jos a caloriferului, obligându-l să stea răsucit şi cocoşat, într-un echilibru mai mult decât precar. Abia după vreo oră auzise nişte paşi apropiindu-se şi răsuflă uşurat.
- Procuror Ilie Cucoară! se prezentă civilul pe care-l văzuse mai înainte pe scări, un bărbat între două vârste, durduliu, cu obrajii şi nasul de culoarea vişinei putrede. Ai făcut-o lată, omule!
- Poate îmi spuneţi şi mie ce am făcut! răspunse el cu o întrebare. Sunt un om paşnic, la locul meu, îmi plătesc taxele către Stat şi respect legile ţării!
Procurorul rămase o clipă perplex, privindu-l cu ochii holbaţi, dar în clipa următoare sări de pe scaun şi se repezi asupra lui cu pumnii şi cu picioarele. Parcă înebunise. Nici măcar sângele care începuse să ţâşnească din nasul şi din gura victimei nu fusese îndeajuns ca să-i tempereze furia.
- Care va să zică, urlă el ştergându-şi sudoarea de pe frunte, îţi plăteşti taxele la Stat, hai, dar de ce paştile mătii violezi femei judecătoare? Ştii cine era judecătoarea pe care ai violată ieri seară? Îţi spun eu, canalie! Era nevastă-mea!!!
Dragoş Fluieraş, aflat la pământ şi apărându-se cu singura mână liberă, negă cu înverşunare.
- N-am violat pe nimeni, domnule procuror, sunt medic ginecolog! Toată ziua mă uit doar în ...
- Eşti şi pervers, pe deasupra! Lasă că-ţi scot eu toate perversiunile din cap! Poţi dovedi unde ai fost aseară?
- Cum să nu pot? Am martori cel puţin cincizeci de familii?
- De ce nu cinci sute?
- Fiindcă atâtea familii au fost la onomastica medicului-şef, Gălbează!
Procurorul se aşeză pe scaun şi-şi aprinse o ţigară.
- Mă provoci...mă provoci ca să scapi basma curată, nu-i aşa? Vrei să-mi demonstrezi că ai luat-o razna!
- Nici gând, domnule procuror. Sunt încă în deplinătatea tuturor facultăţilor mentale!
- Cum te numeşti?
- Dragoş Fluieraş.
- Cu ce te ocupi?
- Sunt medic ginecolog la Spitalul de Urgenţă Grozăveşti.
- Probabil că eşti şi căsătorit, ai şi copii şi, de ce nu, mergi duminica la biserică?
- La biserică nu mă prea duc, recunoscu Fluieraş domol, dar în rest aveţi ...
Procurorul strivi ţigara în scrumieră cu nervozitate.
- Cred că până la urmă am să te împuşc!
- Nu m-aş mira după cele întâmplate!
- Iată-te şi victimă!!!
În liniştea care se lăsase peste cuvintele lui Fluiersş se auzi deodată un tropăit de paşi, înjurături şi proteste, urmate de o bătaie energică în uşă. Procurorul Cucoară, obişnuit, se pare, cu asemenea scenete ridică ochii din dosarul aflat pe birou.
- Intră! zise.
Cei doi poliţişti care îl ridicaseră de dimineaţă pe Fluieraş îşi făcură apariţia ţinând imobilizat de mâini un bărbat îmbrăcat neglijent şi nebărberit, aflat într-o stare de tensiune explozivă.
- Permiteţi să raportez, domnule procuror! vorbi ciolănosul. Individul acesta s-a prezentat la noi pretinzând că se numeşte Dragoş Fluieraş şi că, de fapt, el este violatorul...
- Pretinzând???
- Ulterior l-am verificat şi...s-a confirmat că...
- Dar ăsta cine e? întrebă procurorul derutat, arătând către celălalt Fluieraş. De unde l-aţi săltat?
Poliţistul se scărpină în creştetul capului depăşit de situaţie.
- Dumnealui locuieşte la nr. 51, iar ăsta, vis-a-vis, la nr. 51 bis!
- În mandat ce scria ?
- Păi, nu ştiţi, urma să-l scrieţi?
- Şi tu i-ai ridicat, aşa, fără mandat?
- Numai pe primul, fiindcă al doilea s-a predat singur!
- Eşti un dobitoc! zbieră procurorul luându-se cu mâinile de cap. Ce-i spun eu acum omului ăsta ?
Cei doi poliţişti se priviră o clipă complice, apoi cel mai pirpiriu făcu un pas înainte.
- Eroare din greşeală, domnule, să trăiți!
Et in Arcadia ego
iubito
am să înlocuiesc fiecare cuvânt de dragoste cu câte o bufniță
fiecare virgulă cu câte o pasăre liră
în locul punctului am să pun câte o buburuză
și pentru că am multe semne de întrebare
de mirare
de încântare
am să așez în dreptul lor câte-o mierlă
acolo unde se aude cântecul de singurătate al mierlei
sunt șanse să apară iubirea
fiindcă scrisoarea aceasta pe care ți-o scriu
înmuind penița în călimara inimii
nu-i despre păsări
nici despre cuvinte
este o scrisoare despre dragoste
sigur îți mai amintești penele albe
de pe Dealul Pântecului
(deasupra căruia nu zburau niciodată păsări!)
bunica ne spuneau că erau pene lăsate
de îngerii răzvrătiți ai Apocalipsei
reîntrupați în mesteceni
iar noi
copii fără minte
sorbeam cu paiul
seva din tulpinile lor albe ca neaua
sperând pe ascuns
să ne adunăm într-un suflet
(când vom mai crește!)
apoi să scoatem toți îngerii căzuți din mesteceni
spre țărmul luminos al dragostei...
Déjà vu
n-aș zice că ochiul mă ajută prea mult
ca să fiu sincer
îl simt cum se împleticește-n singurătatea clipei
descumpănit
pentru cineva care a văzut și reflectat totul
nu mai există emoție
spirala descrescătoare a vieții
accentuează sentimentul acela obositor
de déjà vu
lehamitea
unele lucruri revin obositor în prim plan
și se suprapun peste altele
în același spectacol stand-up comedy
de prost gust
jucat prima dată la Facere
cum aș putea să nu înțeleg exasperarea ochiului
îngenuncheat în el însuși…
Dizertații
nu cred că-i bine să forțezi dialectica
dinăuntru lucrurilor
să accentuiezi contradicțiile din sânul
materiei
interacțiunile ei
să vezi în locul Saharei
imensa jungla a Amazonului
sau în locul amantului reginei Marii Britanii
de acum o sută de ani
pe Oliver Cromwell
de la mijlocul secolului XV
acțiunea omului
în general
ține de metafizică
de o cuantica misterioasă a instinctului
definită științific constanta lui Plank
sau neștiințific
pulsație
precum cea a vecinului meu de la etajul unsprezece
care-și ceartă nevasta în anumite faze ale nopții
într-o succesiune dizarmonică de țipăte
exprimată în radiani
și acțiunea propriu-zisă
rezultanta cinetică
măsurabilă în joule pe secundă
constanta lui Plank fiind
desigur
aceeași nefericită marcă de whisky…