9  

Mă chinuie vise...

 

Mă chinuie-n noapte vise oculte,

Iar somnul îmi este un zbucium,

Stau greieri sub geam să asculte,

Cum pieptul îmi cântă din bucium,

 

Și totul îmi pare zilnic confuz,

Iar liniștea-mi bate în tâmplă,

Aiurea încep pe îngeri s-acuz,

De tot ce subit mi se întâmplă.

 

Cu gândurile sap în tainicul vis,

Ascunsu-i mister să-l deslușesc,

Dar zorii zilei apărând au ucis,

Acest îndemn ce nu-i omenesc.

 

Să fie o veste de la forțe oculte,

Ori semne din iad ori din ceruri,

Ceva venit nefiresc să m-ajute,

Să sorb misticism din eteruri?

 

Răsună întruna o șoaptă în minte,

Spiritu-mi zboară posac peste aștri,

Văd trupul inert dezgolit de veșminte,

Aruncat într-o grotă printre sihaștri.

 

Pierdut și bolnav, și plin de angoasă,

Mintea mi-i arsă și ochiul mi-e stins,

Și stau nefiresc prizonier într-o casă,

Cu noaptea pe tâmple resemnat și învins.

 

Morfeu veni iar să-mi mângâie pleoapa,

În somnu-i de veci ca pe sclav să mă ție,

Și tandru îmi astupă cu vise și groapa,

Iar la cap, adânc îmi înfige, o insomnie.


Categoria: Poezii diverse

Toate poeziile autorului: Gabriel Trofin poezii.online Mă chinuie vise...

Data postării: 24 mai

Vizualizări: 76

Loghează-te si comentează!

Poezii din aceiaşi categorie

Un bătrîn

Sunt bătrân cu părul alb și gârbovit
Un baston tocit îmi ține tactul
La buzunarele vieții am cerșit
Să îmi dea, încă, o zi de primăvară.

Spectaculos a înflorit castanul
Ce-și pregătește în candelabre fructul.

Cu mersul încetinit și șchiopătat
Zilele vieții eu le rostuiesc
E târziu , anotimpul m-a înșelat
Doar trandafiri pe alei mă parfumară.

Vreau crizanteme timpului să-i dăruiesc
Dar el îmi dă ninsori de gânduri ce vuiesc.

E ora când la chioșc se vând ziare
Bătrânul cu bastonul lui tocit
N-a mai apărut, nu  știm a lui stare
Doar tufele de crizanteme lăcrimară…

Pe ale un nor ușor pașii a stropit
E încă toamnă și castanul a rodit.

Mai mult...

MANIFEST

Trăim în nepăsare și totuși nu ne pasă,

Alarma e reală, dar ignoranța crasă,

Ne temem de pericol, dar nu îl prevenim,

Și știm fără îndoială, că sunt dușmani străini.

 

            Românii patrioți au dus multe războaie,

            Dar nu de cucerire, ci doar de apărare,

            Cu regi, cu domnitori, cu oameni curajoși,

            Toți au pornit la luptă, eroi între eroi.

                       

Nu ne mai plângem morții, ci ei ne plâng pe noi,

Că am lasat o țara săracă în nevoi,

Ne pleacă tineretul la muncă-n țări străine,

Părinții să-și ajute să cumpere o pâine.

 

              Copii cu haine rupte, nu se mai duc la școală,

             E tare frig în clase și suferă de foame,

             Nu mai au nici ghiozdane, nici bani pentru tablete,

             Azi, școala e modernă și mulți nu au nici ghete.

 

Avem conducători și oameni de ispravă,

Nu prea le place cinstea, de ce ar face treabă?

Se încurcă în citate cu fler spiritual,

Când oamenii mor cu zile, pe holuri în spital.

 

Români din toată țara și cei plecați afară,

Fortificați puterea cu dragoste de țară,

La graniță să fie tot timpul zid uman,

Să ne apărăm poporul, de oricare dușman!

Mai mult...

Lacrimi, la apusul vieții

Stând pe un scãunel cu trei picioare,

Te întrevãd, la uşa din cerdac,

Gândindu-te la vremea viitoare

Şi la nepoţi: cum sunt şi ce mai fac...

 

Şi te gândeşti adesea şi la mine...

Sunt lângã tine. Dar... tu nu mã vezi...

N-auzi plãcutul zumzet de albine,

Nici pasãrea ce cântã prin livezi.

 

Cu gândul obosit de-atâta trudã,

Cu ochii tãi albaştri şi senini,

Tu cercetezi a zãrii hainã udã,

Şi-ţi vezi nepoţii-mpinşi de soarta crudã,

Plecaţi pe multã vreme-ntre strãini.

 

Atâţia nori trecurã peste tine

Ce ţi-au adus zãpezi şi vânturi reci,

Atâtea temeri, zâmbete, suspine

Şi-atâtea frunze moarte, pe poteci!

 

Cum simţi cã iarna vieţii tale vine,

Tu nu mai vrei nici faimã şi nici bani;

Ci, doar sã ştii c-ai tãi o duc mai bine:

Cãci ai ajuns la şaptezeci de ani!

 

Plãtind tribut mişcãrilor greoaie,

Mã uit acum, din nou, la dumneata

Cum, de pe prispã, intri în odaie,

Cu faţa udã, ca-ntr-o zi de ploaie:

De-atâtea lacrimi, câte-au curs pe ea!

Mai mult...

zi de neprimit flori

mi se spunea că florile și bomboanele
conțin serotonină incapsulată
ca într-o pastilă pentru colesterol,
în ele s-a îndesat toată pasiunea lumii,
dar și banii de la fundul buzunarului.
 
vreau flori și
vreau bomboane dulci
așa de dulci, să ma doară dinții
să-i spun dentistului că am carii
pentru ca sunt prea iubită.
 
au uitat să-mi dea
sigur voiau, dar au uitat
nu?
că iubirea e o boală contagioasă,
o răceală de vară care
te enervează de mori

Poate m-am îmbrăcat prea gros..
 
oricum nu îmi plăceau lalelele
sau zambilele
sau ghioceii trecuți, că e martie deja
nu îmi plăceau oricum.
 
nu scriu cerând consolare
nu scriu să-mi plâng de milă
ci pentru că scrisul este floarea mea
zambila mea, ghiocelul meu
pe care o țin pe birou
și pe care o ud credincios.
 
la mulți ani celor care
nu au primit flori sau
bomboane prea dulci,
celor care deja au flori
domnind peste biroul lor
la soare.

Mai mult...

Poate la răsărit.

În miezul nopții 

Sufletul îmi plânge 

Chemarea morții 

Încet și sigur din urmă m-ajunge 

La fel ca hoții

Mi-ai luat tot și inima-mi plânge

Ți-ai înfipt colții

Sufletul din mine încet se scurge 

 

Mi-am pierdut speranța 

Încet mi-am distrus viața 

Brusc se lasă ceața 

Aștept să vină dimineața 

Poate la răsărit îmi recapăt speranța...

Poate îmi reconstruiesc viața 

 

Poate la răsărit totul o să fie bine 

Poate la răsărit o să te-ntorci la mine 

Sau poate răsăritul este doar un alt apus

Ș-am degeaba speranțe acolo unde nu-s

 

Poate că n-am dreptul să te privesc

Poate că n-am dreptul să te iubesc 

Poate că n-am dreptul să trăiesc

Dar am toate drepturile să-nebunesc...

Mai mult...

La școală!

Aștern în fața voastra ca prefața,

Un adevăr și-un mod de viață,

Voința și munca ce-am depus,

Și-n toate am avut, sprijin de Sus

 

Aminte îmi aduc cu mare bucurie,

Și de a mea frumoasă copilărie,

Când mama mea, în sat croitoreasa,

M-a învațat să merg eu și la coasă

 

Dar tot a mea măicuță bună,

Îmi tot spunea lună de lună,

Doar cine-nvața mai mereu,

Va fi el ajutat de Dumnezeu

 

Prin clasele primare am trecut,

Și alfabetul să--l învat, mi-a plăcut,

Chiar dacă uneori împins la spate,

Eu în ghiozdan am purtat carte

 

În clasa-ntâi și-a două am învățat,

De lampă seara m-am ajutat,

Curent electric în casă nu aveam,

Și doar curent și frig venit din geam

 

Ziua mergeam cu vitele pe luncă,

Când iarba începea să crească,

Iar seara învățam cu mama carte,

Știind că doar așa voi avea parte

 

Cu mine mama a muncit din greu,

Ca eu să fiu un premiant mereu,

Și am avut și șnur albastru pus,

Prin sat mergeam semeț, cu capul sus

 

Năzbâtiile toate erau făcute zilnic,

Mereu spuneam că n-am greșit nimic,

Dar mama nu era prea ușor păcălită,

Și îmi dădea constant porția mărită

 

Clasele primare le-am terminat,

Și la liceu la Dorohoi am aplicat,

Era o școală de urmat și învățat,

Și profil de mate-fizică-am urmat

 

Ușor nu prea mi-a fost aici deloc,

Și zilnic mă plângeam că n-am noroc,

Iar în cămin, în internat am fost cazat,

Și zi de zi eu la cantină am mâncat

 

La început totul părea prea greu,

Pentr-un copil timid cum eram eu,

Acasă aș fi vrut să mă întorc la toți,

Dar mama înțeleaptă a zis..nu poți

 

Văzând că nu e cale de întors defel,

Am încercat din greu să fiu altfel,

Zilnic spunàndu-mi să nu chiulesc,

Și pe ai mei părinți, să-i răsplătesc

 

Ușor, ușor m-am adaptat din mers,

Și negativul din minte, mi l-am șters,

Zilnic eu învățam și meditații luam,

Și după masă, eu atletismul practicam

 

Și din copilul fără vreo perspectivă,

Am devenit omul cu multă inițiativă,

Cu rezultate bune și mult realism,

Și cu medalii obținute..la atletism

 

Liceul din păcate nu a durat o veșnicie,

Unde-au fost clipe minunate și feerie,

Colegi frumoși, adolescenți dotați,

Cu-n scop în viață și bine educați

 

Examenele au fost luate toate,

Cu note bune și pe realitate,

Iar în final și Diploma de absolvire,

Venind, ca actul final..de mulțumire

 

Și multă carte s-a-nvățat, stiu bine,

Și matematică și fizică pe ,,pâine",

Iar mulți din noi intrați la facultăți,

Și deveniți în ani ,,Oameni"...cu-abillităti!

 

Scrisă de Cezar în amintirea anilor

de școală primară și liceală!

Pe curând!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Mai mult...

Alte poezii ale autorului

Oamenii străzii - glosă

 

Sub felinarul ce întunericul străbate,

Stau roată cei de soartă chinuiţi,

Muşcând din mâini şi încurajări trucate,

Sperând că poate mâine, vor fi din nou iubiţi.

Sunt goi la trup dar cu o inimă curată,

Nu-s trişti, deşi îi vezi plângând,

Chiar dacă speranţa le-a fost demult furată,

Sunt veseli şi-i auzi râzând.

 

E un tablou ce-n astă lume ţipă,

Strigând durerea şi mâhnirea,

Către avuţi şi-a lor ferice clipă,

Ce-i putredă şi amară cum e fierea.

Ei nu răspund căci inima le e de piatră,

Dar ştiu că a lor resturi aruncate,

Sunt strânse şi-mpărţite încă odată,

Sub felinarul ce întunericul străbate.

 

Nu vor din plinul lor să dăruiască,

Măcar o firmitură, doar pentru cei copii,

Că-s prinşi şi ei de soarta mişelească,

Ce-i poartă prin mizerii şi pustii.

Se bat cu pumnu-n piept că fac şi-ajută,

Că-s iubitori şi sunt de toţi iubiţi,

Dar niciodată nu au fost acolo unde,

Stau roată cei de soartă chinuiţi.

 

Mârşavă le e vorba ce-o grăiesc,

La fel ca sufletul lor de nababi,

Minciună-i adevărul ce-l rostesc,

Şi înjosire pentru cei sărmani şi slabi.

Spun că asupra nevoiaşilor veghează,

Că îi ajută să aibă chiar de toate,

Fiinţa, gestul însă îi trădează,

Muşcând din mâini şi-ncurajări trucate.

 

Ei nu cerşesc la nimenea la uşă,

Lumea-i goneşte la muncă, nu l-a întins,

Dar sunt bătrâni şi viaţa li-i cam dusă,

De-abia se mai zăreşte din părul lung şi nins.

Au fost cândva oameni de seamă şi-n putere,

Dar de copii au fost izgoniţi,

Acum trăiesc în crâncenă durere,

Sperând că poate mâine vor fi din nou iubiţi.

 

La cei ce le-au furat fericirea,

Nu se revoltă-n prag, ba i-a iertat,

Gândind că poate aşa le-a fost menirea,

Sau cu ceva rău pe Dumnezeu au supărat.

Priviţi copii pe stradă la ai voştri taţi,

Şi de la ei să învăţaţi încă odată,

Căci poartă o comoară de care nu pot fi prădaţi,

Sunt goi la trup dar au o inimă curată.

 

Nu stingeţi lumina în traiul lor precar,

Nu închideţi uşa, căci ei nu vă vor bate,

Nu-l izgoniţi ca pe-un bătrân murdar,

Şi nu-i scuipaţi indiferenţă pe la spate.

Orgoliul în sufletul lor puternic izbeşte,

Le poartă umbra deformată pe pământ,

Şi chiar de se zbat în al sărăciei cleşte,

Nu-s trişti, deşi îi vezi plângând.

 

O clipă străpunge ca un fulger viitorul,

Trăieşte doar o zi la fel ca ei,

Şi ai să simţi cât de puternic e dorul,

După fosta casă şi copiii tăi…

Cu trupul stors, agonic şi înfometat

Dar în piepturi cu o inimă curată,

Stau dârzi, cu-n zâmbet rareori crispat,

Chiar dacă speranţa le-a fost demult furată.

 

La fel şi aceşti copii abandonaţi,

Ce casă le e iarba, soarele şi cerul,

Oare de ce nu-s trişti şi-ndureraţi?

În ce le este fericirea sau care li-i misterul?

Chiar şi în zilele mai nereuşite,

Când trupul le este sleit şi flămând,

Alături de bătrâni şi bătrâne slăbite,

Sunt veseli şi-i auzi râzând.

 

Sunt veseli şi-i auzi râzând,

Chiar dacă speranţa le-a fost demult furată,

Nu-s trişti, deşi îi vezi plângând,

Sunt goi la trup dar au o inimă curată.

Sperând că poate mâine vor fi din nou iubiţi,

Muşcând din mâini şi-ncurajări trucate,

Stau roată cei de soartă chinuiţi,

Sub felinarul ce întunericul străbate.

Mai mult...

Eu ţi-am spus…

 

Eu ţi-am spus… într-o toamnă ploioasă,

Când picuri dansau pe-a ta faţă frumoasă,

Când vântul sufla neîncetat şi câinos,

Prin rănile din sufletu-ţi blând şi pios,

 

C-am să plec undeva la capăt de lume,

Unde soarele se pierde-n genune,

Şi luna urlă neîncetat la pustiu,

Aruncând peste noapte praf argintiu.

 

Eu ţi-am spus… neîncetat la ureche,

C-am să zbor către lumea cea veche,

Pe-alt tărâm unde-s pajuri şi zmei,

Şi-am să lupt pentru tine cu ei…

 

Iar apoi să mă-ndrept spre Demiurg,

Şi să-l rog, spre sfârşit, în amurg,

Nemurire să sufle peste ochii mei reci,

Să rămân lângă tine peste moarte, pe veci.

 

Mai mult...

Epigrame III

 

Afacere

 

A vrut afacere cu animale,

Şi-a făcut bugetul, planul,

Avea și actele legale,

Dar și-a pierdut subit...elanul.

 

Rătăcire

 

La muzeu o zăpăcită...

Rochie strâmtă, parfumată.

Eu o-ntreb: - Ești rătăcită?

- Nu, dar sunt prost-situată.

 

 

Spovedanie

 

I-a adunat pe toți să spună,

Că-i păcătos și stă să moară,

Şi-ar vrea să fie îngropat pe Lună,

Să-i fie țărâna... mult mai ușoară.

 

Orgoliu

 

Doi ologi se plac la nebunie,

Dar i-a cuprins treptat impasul,

Și stau așa de-o veșnicie,

Niciunul nu vrea să facă pasul.

 

Invitație

 

M-au invitat ai mei aseară,

Să vin și să iau masa...

Am fost, și n-a fost prea frumos,

Că acum mănâncă stând pe jos.

 

Grijă părintească

 

O cucă dintr-un pom verzui,

Ca orice mamă grijulie,

Își dorește c-al său pui

Într-un Ceas bun să fie.

 

Renunțare

 

Al meu unchi e cătrănit,

Fotbalului i-a-nchis ușa,

N-avea vlagă și-a slăbit,

Că stătea mereu pe Tușa.

 

Unui bețiv

 

Medicul urgent l-a internat,

Că iar băuse o supradoză,

Şi-a constatat că la ficat,

Culoarea nu e roșie, ci-roză.

 

Constatare

 

Vânzătoarele de la Carrefour,

Cu alura lor frumoasă,

Pot s-afirm, ba chia să jur,

Că sunt femei... de casă.

 

Lui Elon Musk

 

Elon Musk cu-al său harem,

S-au distrat mult la Damasc,

Și-n zori, toate în tandem,

Îl strigară… Elon Flasc !

 

Mai mult...

Epigrame XXVI

 

Metamorfoză

 

Leit Cleopatra arată-n pat,

Zgândărind al meu hormon,

Dar după ce s-a demachiat,

Am zis că-i Tutankamon.

 

Plată şi răsplată

 

M-a pus să-i cumpăr scumpe rochii,

Şi lenjerie fină de bumbac,

Că dacă-o fi să mă apropii,

Ca s-o dezbrac e musai s-o îmbrac.

 

Unui contabil

 

N-a avut discernământ,

Zilnic făcând compromis,

Și-a plecat de pe pământ,

Cu bilanțul... neînchis.

 

Unei vânzătoare

 

Fura la cântar sever,

Vămuind tot ce-a putut,

Însă când s-a dus în cer,

Vămile, nu le-a trecut.

 

Pe mormântul lui Stefan cel Mare

 

Aici zace Ștefan Vodă,

Cel mai mare domnitor,

Care-a instaurat o modă,

Unde dormi, faci un fecior.

 

Pe mormântul lui A. I. Cuza

 

Aici doarme Cuza Vodă

Care, când făcea safteaua,

Îmbrăca domneasca robă,

Şi te prindea cu ocaua.

 

Unui speolog

 

A plecat un speolog,

Şi-a ajuns în toiul serii,

În patul unui omolog,

Lângă peștera Muierii.

 

 Visuri

 

Cocoșul meu cânta întruna,

Visând, bătu-l-ar vina,

Că va petrece toată luna,

Pe vârful muntelui Găina.

 

Prohibiție pe Siret

 

Plecă cu barca în aval,

Să pescuiască în secret,

Şi-l răsturnă c-un val,

Siretul pe șiret.

 

 Dorință - varanul are doi ficați

     

Mi-aș dori varan să fiu,

Când mă duc să beu,

Să am prins în circuit,

Doi ficați și eu...

 

Surpriză

 

O discutau pe ulicioară,

Că ar fi femeie ușoară,

Dar nu știe nimenea,

Că de-o lună, ea e grea.

 

 

Mai mult...

Insomnie

 

Umbra mi-a înțepenit pe ușă,

Râde luna din fântână,

Focul vântură plângând cenușă,

Până ziua încet se-ngână.

 

Noaptea molfăie o ziuă albă,

Pleoapa-mi leagănă un vis ciudat,

Pe ferestre îmi crește iarbă,

Gându-mi paște pe sub pat.

 

Mintea-mi rumegă o amintire,

Ochii mi-au făcut de treaz hernie,

Și citesc orbește din psaltire,

Despre îngeri, vis și insomnie.

 

Mai mult...

În sufletu-mi e toamnă

 

În pasul meu e primăvară,

În gândul meu e roua dimineţii,

În suflet port o zi şi-o seară,

Melancolii de adormit poeţii.

 

Mă calcă liniştea pe trup,

Miroase-n jur a violete,

Sunt miel în pielea unui lup,

Şi tigru-n inimă de fete.

 

Mă pierd în nopţi cu lună,

Şi defrişez trăiri de mamă,

Aştept pe tata să îmi spună,

Poveşti cu iz de teamă.

 

Mă mângâie o adiere,

Şi simt că-i a ta palmă,

Pe boltă sclipesc stele,

În sufletu-mi e toamnă.

Mai mult...