Tu omule ce crezi că ştii...
Tu omule ce crezi că ştii ce-i fericirea,
Ai stat vreodată să te-ntrebi ce simte
Condorul care de pe stâncă se desprinde
Şi liber zboară după cum i-e firea?
Tu omule ce crezi că ştii ce-i dăruirea,
Ai stat vreodată să te-ntrebi cum poate
O stea pe care o priveşti în noapte,
Smerită să-ţi dea toată strălucirea?
Tu omule ce crezi că ştii ce e iubirea,
Ai stat vreodată să te-ntrebi cum este
Ca Dumnezeu din depărtări celeste
Să vină să-ţi aducă...mântuirea?
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: Cătălin Teodoreanu
Data postării: 24 decembrie 2024
Vizualizări: 191
Poezii din aceiaşi categorie
De n-aș avea…
De n-aș avea furtună,
Aş sta cu viața la taifas
I-aș împleti cunună,
Pe veci cu ea să fi rămas.
De n-aș avea durere,
M-aș înălța în zbor,
Și-aș plânge de plăcere,
Când trebuie să mor.
De n-aș avea și lacrimi,
Uscat aș fi sub piele,
Şi aș mânca doar patimi,
Privind pierdut la stele.
De n-aș avea dezamăgiri,
Ce tristă mi-ar fi viața,
Aş fi un praf ce nu-l respiri,
O apă ce-și dorește gheața.
Doar noaptea...
Doar noaptea stă cu mine,
Cu zorii-n colțuri de tavan,
Tot trupu-mi este în ruine,
Iar ochii îmi privesc în van.
Spre amintiri mi-e gândul frânt,
Iar pieptul varsă lungi suspine,
Și m-aș târî pe sub pământ,
Doar să ajung cândva la tine.
Și visuri mii cu toate se risipă,
Un murmur mi-a-nghețat pe buză,
Iar astăzi lacrima vărsată țipă,
Și-n taină amarnic te acuză.
Mereu ce-nnod alăturea se rupe,
Doar eu și noaptea-n ceasul greu,
Aș vrea pământul să m-astupe,
Să se sfârșească plânsul meu.
Doar patru...fac anul!
De multe ori m-am întrebat
Care-anotimp mi-i preferat,
Și nici acum nu pot să spun
Când ani în cârcă am adunat.
Încep să spun că-i primăvara
C-atunci un nume am primit,
Când mama m-a adus pe lume
Iar tata a fost omul împlinit.
Dar cum să nu iubesc și vara
Cu ale ei zile calde cu soare,
Când în concediu poți pleca
La munte sau pe val la mare.
Urmează anotimpul toamnă
Cu bogăția pusă în hambare,
E munca omului de peste an
Pentru a noastră bunăstare.
Iar când de sus fulgul vestește
Că este iarnă și-ți trebuie palton,
Toți așteptăm urarea,,la mulți ani"
Că e sfârșit de an și e...revelion.
Cum aș putea vreodată să aleg
Când unul fără altul nu face anul,
Așa că prețuire am să dau la toate
Cât timp eu călător voi fi cu..Domnul!
‘’Camel galben înainte de sculare‘’
Aur lichidat pe ceruri se printează,
Nu mai simt jeansul ,nu mă interesează.
Vântul solid din glicerină
Acoperă-astupă parul ei în ultimul pasaj.
Ce amplitudine împarte pe pielea creată (acum) pentru nimic.
Surd În acordurile ce se simt,
Ce-mi le face ultima bucată de soare-biscuit,
Strunele frunze-lor pregătite pentru a deschide parașuta,
Acolo în jos ce vă aruncă în acel ,,cel mai sus,,
Ultima eternitate
A saptea coarda
Stiu ca nu-ti plac versurile mele,
Folosesc numele unor femei din carne si oase;
Imi pare rau ca muzele mele n-au aripi si nu se-nvart printre stele,
in cartuse tehnice pline cu acrobati. N-am urmat epitelele,
Sincer, mi se par niste gunoaie, in ambuscada,
Trebuie sa ai taria unui soldat. Nu-i vina mea,
Ca am gasit baricada in bratele unor fete de pe Matasari,
Cand noptile ma sagetau din toate partile, si niciuna
dintre ele nu mi-a inchis usa pentru ca nu stapaneam,
arta de a spune cuvinte frumoase. Am fost la rascruce -
N- am gasit a saptea coarda, dar, crede-ma ,
Daca as fi gasit-o, as fi pus-o la chitara, si as fi ras,
As fi ras de lume, deghizat in Diavol, as fi cantat,
Pana cand ultima catedrala a poeziei s-ar fi prabusit.
De n-aș avea…
De n-aș avea furtună,
Aş sta cu viața la taifas
I-aș împleti cunună,
Pe veci cu ea să fi rămas.
De n-aș avea durere,
M-aș înălța în zbor,
Și-aș plânge de plăcere,
Când trebuie să mor.
De n-aș avea și lacrimi,
Uscat aș fi sub piele,
Şi aș mânca doar patimi,
Privind pierdut la stele.
De n-aș avea dezamăgiri,
Ce tristă mi-ar fi viața,
Aş fi un praf ce nu-l respiri,
O apă ce-și dorește gheața.
Doar noaptea...
Doar noaptea stă cu mine,
Cu zorii-n colțuri de tavan,
Tot trupu-mi este în ruine,
Iar ochii îmi privesc în van.
Spre amintiri mi-e gândul frânt,
Iar pieptul varsă lungi suspine,
Și m-aș târî pe sub pământ,
Doar să ajung cândva la tine.
Și visuri mii cu toate se risipă,
Un murmur mi-a-nghețat pe buză,
Iar astăzi lacrima vărsată țipă,
Și-n taină amarnic te acuză.
Mereu ce-nnod alăturea se rupe,
Doar eu și noaptea-n ceasul greu,
Aș vrea pământul să m-astupe,
Să se sfârșească plânsul meu.
Doar patru...fac anul!
De multe ori m-am întrebat
Care-anotimp mi-i preferat,
Și nici acum nu pot să spun
Când ani în cârcă am adunat.
Încep să spun că-i primăvara
C-atunci un nume am primit,
Când mama m-a adus pe lume
Iar tata a fost omul împlinit.
Dar cum să nu iubesc și vara
Cu ale ei zile calde cu soare,
Când în concediu poți pleca
La munte sau pe val la mare.
Urmează anotimpul toamnă
Cu bogăția pusă în hambare,
E munca omului de peste an
Pentru a noastră bunăstare.
Iar când de sus fulgul vestește
Că este iarnă și-ți trebuie palton,
Toți așteptăm urarea,,la mulți ani"
Că e sfârșit de an și e...revelion.
Cum aș putea vreodată să aleg
Când unul fără altul nu face anul,
Așa că prețuire am să dau la toate
Cât timp eu călător voi fi cu..Domnul!
‘’Camel galben înainte de sculare‘’
Aur lichidat pe ceruri se printează,
Nu mai simt jeansul ,nu mă interesează.
Vântul solid din glicerină
Acoperă-astupă parul ei în ultimul pasaj.
Ce amplitudine împarte pe pielea creată (acum) pentru nimic.
Surd În acordurile ce se simt,
Ce-mi le face ultima bucată de soare-biscuit,
Strunele frunze-lor pregătite pentru a deschide parașuta,
Acolo în jos ce vă aruncă în acel ,,cel mai sus,,
Ultima eternitate
A saptea coarda
Stiu ca nu-ti plac versurile mele,
Folosesc numele unor femei din carne si oase;
Imi pare rau ca muzele mele n-au aripi si nu se-nvart printre stele,
in cartuse tehnice pline cu acrobati. N-am urmat epitelele,
Sincer, mi se par niste gunoaie, in ambuscada,
Trebuie sa ai taria unui soldat. Nu-i vina mea,
Ca am gasit baricada in bratele unor fete de pe Matasari,
Cand noptile ma sagetau din toate partile, si niciuna
dintre ele nu mi-a inchis usa pentru ca nu stapaneam,
arta de a spune cuvinte frumoase. Am fost la rascruce -
N- am gasit a saptea coarda, dar, crede-ma ,
Daca as fi gasit-o, as fi pus-o la chitara, si as fi ras,
As fi ras de lume, deghizat in Diavol, as fi cantat,
Pana cand ultima catedrala a poeziei s-ar fi prabusit.
Alte poezii ale autorului
O pâine
De-ai dat cândva o pâine
Celui înfometat,
N-ai dat-o la oricine,
Ci lui Hristos I-ai dat!
Şi dacă în picioare
Pe altu' ai încălţat,
N-ai dat la un oarecare,
Ci lui Hristos I-ai dat!
Şi haina-ţi de-ai lăsat-o
Pe cel înfrigurat,
Nu orişicui ai dat-o,
Ci lui Hristos I-ai dat!
Lui Dumnezeu, creştine
I-ai dat ce-ai dăruit...
Şi uite aşa cu o pâine
Trăieşti la nesfârşit!
Într-o altă dimensiune!
Chiar dacă în astă lume
E şi vreme de furtună,
Într-o altă dimensiune
Mereu este vreme bună!
Chiar dacă în astă lume,
Nori de ploaie trec şi vin,
Într-o altă dimensiune
Mereu este cer senin!
Chiar dacă în astă lume,
Ziua cu noaptea se-mbină,
Într-o altă dimensiune
Mereu este doar lumină!
Chiar dacă în astă lume,
Moartea rupe a vieţii aţă,
Într-o altă dimensiune
Mereu este numai viaţă!
Chiar dacă în astă lume
Este ură în neştire,
Într-o altă dimensiune
Mereu este doar iubire!
Tot ce pot spera de acum,
E că atunci când plec din lume,
S-ajung într-un loc mai bun...
Într-o altă dimensiune!
Adicţie
Sunt dependent de tine,
Când vreau să mă droghez,
Nu iau amfetamine,
Te alint şi te curtez!
Nu-mi trebuie nici prafuri,
Pe nas ca să le trag,
Nu-mi trebuie cocaină
Când te sărut cu drag.
Şi te privesc cu sete
În ochii larg deschişi,
Nu-mi trebuie marijuana,
Nu-mi trebuie haşiş.
Nu vreau nici heroină,
Vreau doar să nu mă laşi,
Cum pleci pentru o clipă,
Cum intru în sevraj.
Sunt dependent de tine,
Când vreau ca să plutesc,
Nu bag seringa-n mine,
Te alint şi te iubesc!
Mesagerul
Tot ce e poem pe lume,
Din vreo carte ce-ai deschis,
A parcurs mii şi mii bune
De ani, de când a fost scris.
Fiindcă versurile toate,
Încă de la început,
De Cuvânt au fost create,
Când poemele a făcut.
Iar noi cei ce azi le aducem,
Peste timp, de unde sunt,
Nişte mesageri doar suntem,
De poeme, pe Pământ.
Chiar şi astă poezie,
Pe care o citeşti acuma,
Deşi-mi aparţine mie,
Scrisă a fost dintotdeauna.
Hoţul
Am un secret iubito
Şi acum că ne-am luat,
Am să ţi-l spun şi ţie,
Sunt hoţ şi te-am furat.
Povestea este simplă,
Chiar de la început,
Când ne plimbam pe alee,
Îţi luam câte un sărut.
Iar când şedeam pe banca
De sub bătrânul tei
Şi te-mbăta parfumul,
Îţi luam şi două, trei.
Să nu găseşti sărutul,
Ce tocmai îl furam,
Prevăzător din fire,
La inimă-l puneam.
Îl ascundeam chiar unde
Păstrez amestecate,
Dragi amintiri cu tine
Şi dorurile toate.
Acum că ai aflat,
Să nu declari război,
Săruturile luate,
Ţi le voi da-napoi.
Ce dacă fapta e gravă,
Nevinovat pledez,
Că am o circumstanţă...
Doar ştii cât te iubesc!
Sfinţi
E atât de multă noapte-n noi,
Că bâjbâim orbeşte,
Chiar şi atunci când nu sunt nori
Şi soarele luceşte.
Şi chiar de nu suntem miopi,
Cu sufletele oarbe
Umblăm pe dinăuntru orbi,
Purtând bastoane albe.
Şi întunericul difuz,
Ce ne cuprinde lutul,
Ne umple până la refuz
Şi inima, şi gândul.
Doar unii dintre noi răzbim
Tenebrele prelungi,
Când sfinţi, Lumina o zărim
Pe lemnul propriei cruci.
O pâine
De-ai dat cândva o pâine
Celui înfometat,
N-ai dat-o la oricine,
Ci lui Hristos I-ai dat!
Şi dacă în picioare
Pe altu' ai încălţat,
N-ai dat la un oarecare,
Ci lui Hristos I-ai dat!
Şi haina-ţi de-ai lăsat-o
Pe cel înfrigurat,
Nu orişicui ai dat-o,
Ci lui Hristos I-ai dat!
Lui Dumnezeu, creştine
I-ai dat ce-ai dăruit...
Şi uite aşa cu o pâine
Trăieşti la nesfârşit!
Într-o altă dimensiune!
Chiar dacă în astă lume
E şi vreme de furtună,
Într-o altă dimensiune
Mereu este vreme bună!
Chiar dacă în astă lume,
Nori de ploaie trec şi vin,
Într-o altă dimensiune
Mereu este cer senin!
Chiar dacă în astă lume,
Ziua cu noaptea se-mbină,
Într-o altă dimensiune
Mereu este doar lumină!
Chiar dacă în astă lume,
Moartea rupe a vieţii aţă,
Într-o altă dimensiune
Mereu este numai viaţă!
Chiar dacă în astă lume
Este ură în neştire,
Într-o altă dimensiune
Mereu este doar iubire!
Tot ce pot spera de acum,
E că atunci când plec din lume,
S-ajung într-un loc mai bun...
Într-o altă dimensiune!
Adicţie
Sunt dependent de tine,
Când vreau să mă droghez,
Nu iau amfetamine,
Te alint şi te curtez!
Nu-mi trebuie nici prafuri,
Pe nas ca să le trag,
Nu-mi trebuie cocaină
Când te sărut cu drag.
Şi te privesc cu sete
În ochii larg deschişi,
Nu-mi trebuie marijuana,
Nu-mi trebuie haşiş.
Nu vreau nici heroină,
Vreau doar să nu mă laşi,
Cum pleci pentru o clipă,
Cum intru în sevraj.
Sunt dependent de tine,
Când vreau ca să plutesc,
Nu bag seringa-n mine,
Te alint şi te iubesc!
Mesagerul
Tot ce e poem pe lume,
Din vreo carte ce-ai deschis,
A parcurs mii şi mii bune
De ani, de când a fost scris.
Fiindcă versurile toate,
Încă de la început,
De Cuvânt au fost create,
Când poemele a făcut.
Iar noi cei ce azi le aducem,
Peste timp, de unde sunt,
Nişte mesageri doar suntem,
De poeme, pe Pământ.
Chiar şi astă poezie,
Pe care o citeşti acuma,
Deşi-mi aparţine mie,
Scrisă a fost dintotdeauna.
Hoţul
Am un secret iubito
Şi acum că ne-am luat,
Am să ţi-l spun şi ţie,
Sunt hoţ şi te-am furat.
Povestea este simplă,
Chiar de la început,
Când ne plimbam pe alee,
Îţi luam câte un sărut.
Iar când şedeam pe banca
De sub bătrânul tei
Şi te-mbăta parfumul,
Îţi luam şi două, trei.
Să nu găseşti sărutul,
Ce tocmai îl furam,
Prevăzător din fire,
La inimă-l puneam.
Îl ascundeam chiar unde
Păstrez amestecate,
Dragi amintiri cu tine
Şi dorurile toate.
Acum că ai aflat,
Să nu declari război,
Săruturile luate,
Ţi le voi da-napoi.
Ce dacă fapta e gravă,
Nevinovat pledez,
Că am o circumstanţă...
Doar ştii cât te iubesc!
Sfinţi
E atât de multă noapte-n noi,
Că bâjbâim orbeşte,
Chiar şi atunci când nu sunt nori
Şi soarele luceşte.
Şi chiar de nu suntem miopi,
Cu sufletele oarbe
Umblăm pe dinăuntru orbi,
Purtând bastoane albe.
Şi întunericul difuz,
Ce ne cuprinde lutul,
Ne umple până la refuz
Şi inima, şi gândul.
Doar unii dintre noi răzbim
Tenebrele prelungi,
Când sfinţi, Lumina o zărim
Pe lemnul propriei cruci.