10  

Tu omule ce crezi că ştii...

Tu omule ce crezi că ştii ce-i fericirea,

Ai stat vreodată să te-ntrebi ce simte

Condorul care de pe stâncă se desprinde

Şi liber zboară după cum i-e firea?

 

Tu omule ce crezi că ştii ce-i dăruirea,

Ai stat vreodată să te-ntrebi cum poate

O stea pe care o priveşti în noapte,

Smerită să-ţi dea toată strălucirea?

 

Tu omule ce crezi că ştii ce e iubirea,

Ai stat vreodată să te-ntrebi cum este

Ca Dumnezeu din depărtări celeste

Să vină să-ţi aducă...mântuirea!?

 


Категория: Различные стихи

Все стихи автора: Cătălin Teodoreanu poezii.online Tu omule ce crezi că ştii...

Дата публикации: 24 декабря 2024

Комментарий: 1

Timp de citire: ~1 min.

Просмотры: 1041

Авторизуйтесь и комментируйте!

Комментарий 1

Silva Codrian

Silva Codrian

Uluitor... Aceasta este prima poezie cu adevărat frumoasă pe care am văzut-o pe site-ul poezii.online. Și rimă, și ritm, și mesaj...

Другие стихотворения автора

Drumul

Mă gândesc la al vieţii mers

Şi mă văd constrâns pe un drum,

Permanent să înaintez,

Fără să mă-ntorc nicicum.

 

Căci subit în urma mea,

Calea-mi se surpă, iar eu

Nu pot să mă-ntorc pe ea,

Ci înaintez mereu.

 

Iar când mă uit îndărăt,

La ce-a fost ca să privesc,

Din drumul parcurs nu văd

Decât doar ce-mi amintesc.

 

Şi-n timp ce-n spate-mi se cască

Al trecutului abis,

În faţă-mi stă să se nască

Noul drum ce mi-a fost scris.

 

Ce la orice pas ce-l fac,

Se-nfiripă sub picior,

Chiar în clipa-n care calc

Pe al meu rest de viitor.

 

Până când veni-va ceasul,

Ca drumul să ia sfârşit

Şi-n neant căzându-mi pasul,

Să mă pierd în infinit.

Еще ...

Sărutul e o floare

Sărutul e o floare

Aparte, fără frunze,

Nu are nici petale,

Doar cele patru buze.

 

Ce dis-de-dimineaţă,

Că-i soare sau că plouă,

Se ating cum faţă-n faţă

Stau două câte două.

 

E floarea ce-i seduce

Pe toţi cu al său nectar,

Dă mierea cea mai dulce

Iubiţilor în dar.

 

Tot timpul înfloreşte

Şi poate fi culeasă

De-ndrăgostiţi prin parcuri,

Grădini, pe lângă casă.

 

E gingaşă din fire

Şi roşie precum focul,

Miroase a iubire

Şi dor, bat-o norocul!

Еще ...

Cum nu te am cu mine

Cum nu te am cu mine,

Mă rog pe ţărmul ud,

La primul val ce vine,

S-aducă al tău sărut.

 

Şi atunci trasez, din minte,

Cu degetul pe plajă

Conturul gurii tale,

Pătruns de a sa vrajă.

 

Cum nu te am cu mine,

Implor al doilea val,

Din depărtări s-aducă

Surâsul tău la mal.

 

Şi atunci schiţez pe plajă

Cu degetu'-n nisip,

Portretul tău iubito

Cu zâmbetul pe chip.

 

Cum nu te am cu mine,

La valul următor

Mă rog ca să aducă

Cu el al tău amor.

 

Şi atunci trag printre alge

Şi pescăruşi răzleţi,

Conturul unei inimi

Străpunsă de săgeţi.

 

Cum nu te am cu mine,

Rog valurile toate,

La piept să mi te aducă

Măcar pentru o noapte.

 

Şi atunci sub clar de lună

Pe plajă scriu, de zor,

Cu litere de-o palmă,

DE TINE ÎMI E DOR!!!

DE TINE ÎMI E DOR!!!

DE TINE ÎMI E DOR!!!...

Еще ...

Pasărea de foc

Să ştii, iubirea zboară cel mai sus,

Abia de-o poţi atinge cu privirea, 

Nu zboară niciodată spre apus,

Spre răsărit zboară mereu iubirea.

 

Pare a fi o pasăre de foc,

Care brăzdează bolta nopţii,

Ca un meteor ce nu stă-n loc,

Ca o sfidare la adresa morţii.

 

De jos dac-o priveşti în zare,

Iubirea-i doar pe cer o mică pată,

Dar de pământ când se apropie îţi pare

Că poate să cuprindă lumea toată.

 

Pare a fi o pasăre de foc,

Ce bolta nopţii toamna o brăzdează,

Ca un meteor ce nu stă-n loc,

Ca un cocor prin inimi ce migrează.

 

Să ştii, iubirea zboară cel mai sus,

Doar îngerii pe lângă ea de se strecoară,

Nu zboară niciodată spre apus,

Spre răsărit iubirea veşnic zboară.

Еще ...

Am sânge de reptilă

Am sânge de reptilă

Şi inima de gheaţă,

Nimic nu mă-ncălzeşte,

Doar a ta dulce faţă.

 

Când te privesc mă tulbur

Şi inima-mi se-ncinge

Şi simt cum dă în clocot

Prin vene al meu sânge.

 

Am braţele de fiară

Şi-n loc de pumni obuze,

Nimic nu mă doboară,

Doar ale tale buze.

 

Când te sărut mă clatin,

De parcă umblu beat

Şi pumnul mi se face

De pluş catifelat.

 

Am muşchii de felină,

Ca o panteră sunt,

Nimic nu mă alină,

Doar sânul tău cel blând.

 

Când te dezmierd mă umplu

De un fior gingaş,

Mă liniştesc pe dată,

Devin un pisoiaş.

 

Am firea de hienă

Şi instincte de rechin,

Nimic nu mă înfrânge,

Doar trupul tău cel fin.

 

Când mă lipesc de tine,

Ca-ntr-o capcană-s prins,

Din care n-am ieşire...

Şi mă declar învins!

 

 

Еще ...

Din multitudinea de clipe...

Din multitudinea de clipe pe care le-am trăit,

Una mi-a schimbat viaţa, atunci când te-am zărit

Şi-n timp ce alte clipe discret s-au perindat,

Aceasta de la mine nicicând n-a mai plecat.

 

Din multitudinea de clipe în care te-am privit,

Una mi-a schimbat viaţa, când m-am îndrăgostit

Şi-n timp ce alte clipe uitate-n noi sfârşesc,

De aceasta-n continuare cu drag îmi amintesc.

 

Din multitudinea de clipe de tine-ndrăgostit,

Una mi-a schimbat viaţa, atunci când te-am iubit

Şi-n timp ce alte clipe aşa cum vin se duc,

De aceasta întotdeauna aminte îmi aduc.

 

Din multitudinea de clipe în care te-am iubit,

Una mi-a schimbat viaţa, cum pleci când te-am privit

Şi-n timp ce alte clipe se-ndepărtează-n zbor,

Aceasta-mi aminteşte de tine când... mi-e dor.

Еще ...

Стихи из этой категории

Tata

 

Din lemn de tei făcură-mi tata leagăn,

Și din același lemn eu i-am făcut coșciug,

Am râs cu el o viață întreagă,

Și-am tras din greu la același jug.

 

Și-mi amintesc când am săpat fântâna,

Și viață am dat la totul dimprejur,

Plângând îmi strânse strașnic mâna,

Și îmi părea că-n el e totul pur.

 

Pe blânda mamă o iubea nespus,

Și-i oferea crini albi luând-o de mijloc,

Iar ea cu sufletul adânc străpuns,

Zâmbea și-apoi îl săruta cu foc.

 

Și viața curse ca un râu cu miere,

Cu toate rânduite de-același ritual,

Și le spuneam plângând, la revedere,

Când mă duceam la horă sau la bal.

 

Acum în leagănul micuț îmi șade fata,

La fel, ne-om înhăma la același jug,

Și din același tei tăiat demult de tata,

Am pus deoparte și pentru-al meu coșciug.

Еще ...

Povestea fiecărui an

Atât de crud și de sălbatic

E cerul zilelor de mai,

Că simt in nări parfumul magic

De mir și flori…la porți de rai!

 

Atât de vie mi-e simțirea

De-alerg prin grâul lui cuptor…

Și mă adap cu nemurirea

Din flori de mac..sau de bujor!

 

Și mestec pâine tărănească…

Cu must din strugurii cei moi,

În orice casă românească,

Din orice toamnă de la noi.

 

Apoi îmi cântă pe la geam

Zăpada albă din povești

Colinde vechi si’’La mulți ani’’

Ce-aduc iertările cerești…

 

Dar noi…din nou ne-ncumetăm

La alte trebi fără de rost,

Uitând de noi!Uitând să dăm

Celor ce merită…prinos!

J.B.

Еще ...

Bucluc

Într-o bunã dup-amiazã,

- Lucrãtura lui doi-lei -

Sã vã zic în trei cuvinte

Ce pãţi eu, dragii mei!

 

Tam-nesam, în faptul serii

Ce îmi vine, mãi nepoate:

Sã pornesc într-o plimbare,

Cãţãrat pe douã roate.

 

Sfânta Vineri? Nana Veta?

Ce pãrere aveţi voi?

Nu ştiu cine mã împinse

Sã mã duc cu motoreta

Pân-la Recea şi-napoi.

 

Sã vedeţi voi poznã mare

- Lucrãtura lui doi-bani -

Sã dea drumul pe cãrare,

Om la patruzeci de ani!

 

Dup-aceea mi-am dat seama,

Când mã întorsei în sat:

De mergeam cu bicicleta,

Eram mult mai câştigat!

 

Ce sã vã mai zic eu, vouã?...

Pe la pod la Dobârleşti,

Îmi fãcui o pozã, douã:

"Ptii!", zic, "cã bãtrân mai eşti!"

 

Plec la drum...nevoie mare!

Neoprind, huh, decât, doar

Pentru-o scurtã rãsuflare

Lângã cruce, la Stejar.

 

De tras, trage. N-am ce zice.

Nici nu cred în ghinion,

Cã-i mergea rablei motorul

De credeai cã-i avion!

 

Stai aşa...sã dãm o turã

Şi, ca sã mã rãcoresc,

Pânã sus, în fundãturã

Nici gând n-am sã mã opresc!

 

N-am mers trei sute de metri

Şi, aşa cum intuiţi,

Îmi blocã Ocolul, drumul:

Ãştia-s primii nesimţiţi!

 

Sã nu lase peregrinul

Sã ia aer de pãdure,

Sã-i opreascã-n drum motorul

Şi plãcerea sã i-o fure!...

 

Nu-i nimic! Lasã cã mergem

Pân-la Recea, de-astã datã!

Sper sã n-aibã-n gând şi aia

Sã ne-aştepte încuiatã!

 

Şi, pornirãm împreunã...

Toate bune şi frumoase,

Prin pustia de pãdure,

Fãrã câini şi fãrã case.

 

Cel puţin cu prima roatã,

Nu ştiu cum am nimerit

Cã m-am pomenit deodatã,

Peste-un şarpe-ncolãcit.

 

Când vãzui cum scoase limba

Şi striga: "Ia stai, niţel!"

Mã-ntorsei, cu amândouã,

Înc-o datã, peste el.

 

Şi îl ajutai sã moarã:

De-aia mã-ntorsei grãbit.

Cã voiam, de bunãoarã,

Sã fiu sigur c-a murit.

 

Mã opri în drum, la Romcea

Şi-i fãcui câteva poze

Mobrei, care, uite, nene,

Merge-un ceas, cu douã doze!

 

Iacã Recea şi cabana,

Uite capãtul de drum!

Dar, pânã la capãt iacã

Ce noroi!... Acum, e-acum!

 

Mã îmbãrbãtez în sâne-mi,

Îmi fac vânt...ce credeţi voi?

Ce-i a trece cu motorul

Drept prin groapa cu noroi?

 

Urc pe şauã, bãrbãteşte,

Îi dau gaz şi mai apoi

Intrai, cât ai zice "peşte",

Pân-la osie-n noroi!

 

Apoi, ce sã mai vezi, frate?

Un tractor trage acum

Douã trunchiuri, rãsturnate

De o drujbã, peste drum.

 

Lemnele de-a curmezişul,

Tu, urcat pe douã roţi,

Drumul tãu înspre Fintoaga

Mai continuã-l, de poţi.

 

Nu ştiu dacã mã veţi crede

Ce vã spun eu vouã-acum:

Mobra ajungea-n Fintoaga,

De nu se strica pe drum.

 

Înc-un amãnunt uitasem,

Fraţilor, şi voi, surori,

Scumpul lanţ, pânã la Recea

Mi-a sãrit de şapte ori!

 

Când vãzui eu cum stã treaba,

Zisei: "Hai, cã plec-napoi!

Şi, zicând, trecui cu groazã

Înc-o datã, prin noroi.

 

Şi, atunci când n-ai ce face

Şi când nu ai ce lucra,

Te mai duci şi pân-la Bulza

Cu motorul... numa-aşa!

 

Şi aşa cum apucasem

Sã vã povestesc eu vouã,

Pe la panta de la Moarã

Mi se rupse lanţu-n douã.

 

Uuuiii...ce mai chinezãrie!

S-o-ncãlzit de... sã ia foc!

Şi întins, şi-o zalã ruptã,

Ce sã-l pot pune la loc?!

 

Şi, cãznindu-mã cu lanţul,

Cum eram murdar pe mâini

Aş fi dat anunţ în presã:

"Dau motorul pe doi câini!"

 

Întunericul se lasã

Se aud paşi prin frunziş...

Trebuia sã fiu acasã,

Nu cu mobra pe Peştiş!

 

Scot degrabã telefonul,

Cat un numãr, cat...şi cat...

Vreun viteaz din Cãprioara,

Sã mã tragã pânã-n sat.

 

De-aş avea eu cum o duce

Pân-la podul de beton...

Ce sã am? Cã n-aveam, tatã,

Nici semnal la telefon!

 

Scuturai cumplita rablã,

Chit cã nu era a mea,

Şi-i dãdui douã picioare,

Cã nu mã putui rãbda!

 

Cât clipeşti, veni iar gândul:

"Cine mã pusese, oare,

Ca sã mã complic degeaba,

Sã car rable? N-am picioare?

De am poftã de plimbare?"

 

Ştiu ce zici: despre Yamaha

Cum poţi sã vorbeşti aşa?

Dar tu o lãsai acolo

De erai în pielea mea!

 

Mã porni eu la plimbare

Şi, cu gândul la zãvoi,

Nu mi-am luat nici de mâncare,

Cã...vin repede-napoi!

 

Şi aşa, pe nemâncate,

Motoreta lui Dobrei,

N-a fost ea cãratã-n spate

Niciodatã-n viaţa ei...

 

Cum vã povesti, Yamaha

Îmi veni mie de hac!

Da-i spusei şi eu, cumetrii:

"Hârburi nu mai vreau în veac!"

 

Mã trezi cã îmi intrarã

Nişte pietre în papuc;

Şi-n curând se fãcu searã:

L-aşa om, aşa bucluc!

 

~Peisagistică și grai bănățean ~

Еще ...

A fost odată

De crezi orice poveste auzită,

Că-i doar minciună colorată,

Scornită să te-adormă iarna

Când ziua repede se-ascunde,

Și fuge-n fulgii de zăpadă

Iar gerul te gonește-n casă,

Alunecând pe oglindita gheață

Sperând că va sosi iubirea cea visată,

Fără să știi ce-ascunde blestemata,

Închipuindu-ți viața-ntreagă

Lung șir de roze fericite;

Ei bine, află că toate basmele frumoase,

Sunt chiar adevărate!

Caci nu degeaba poveștile încep la fel,

A fost odată ca niciodată,

Caci de n-ar fi fost nici că s-ar povesti!

Am cunoscut o prea frumoasă fată,

De tine este vorba...

Cum te cheamă....?

Ai să te recunoști de-ndată!

Căci timpul tău sosise poate,

Iar eu cel ce speram să te găsesc de zor...

Căci rabdător de fel nu sunt,

Ți-am oferit al meu vrăjit sărut,

Să te trezesc din vremea de demult...

Să te ridic din tragicul plictis,

Și câte și mai câte ți-am promis,

Trecându-te ca personaj de vis

În a mea de poeme carte;

Unde sub jurământ promit să nu vă mint,

Pe voi,cei ce-mi citiți povestea,

Știindu-mă cu toții poet desăvârșit!

Și nu greșiți deloc căci dintre cei pe care i-am citit,

De mi-au plăcut sau nu,

E altă povestire....

Pe mine mă consider absolut!

Iar modestia de care se tot vorbește,

Nu are un miros plăcut!

Când vine vorba de literatură,

Ori strălucește lumină aducând

Trezind ce-i adormit în cititor,

Altfel, să fie lipsă...!

Să revenim la aventura noastră,

Doar adevărul singur să-l lăsăm să se ivească!

Iar de vă spun că sunt în felul meu vrăjit,

Nimic nu-i înflorit!

Sau de vă spun că-s chipeș cavaler vestit,

Să credeți toate exact cum auziți!

Vă rog să urmăriți povestea de iubire pân' la capăt,

Chiar dacă zmeul nu se lasă domolit,

Și vrea ce nu se cade să-și dorească,

Iubita mea, adică chiar pe tine!

Da,da...exact ce-ai auzit!

Îți amintești cum te-am răpit,

Din turnul blestemat,

Plângeai de ani și ani de zile,

Iar Zmeul cel turbat ne-a urmărit prin nori,pe mare ,peste munți,

Dar murgul meu era vrăjit și foc pe nări scotea,

Tu te țineai plângând strânsă de șa,

Dar am scapat ca prin minune!

Ai uitat?

Acum probabil îți amintești cu siguranță de iubirea mea dar și de mine!

De ți-a plăcut, bine-ai facut citind,

Căci nu-i sfârșit mai potrivit

Decât cel povestit deja...

Încalecând pe șa v-am spus povestea mea,

Iar celor ce-mi vor spune că-s minciuni sfruntate..

Ei bine mă voi preface că nu i-am auzit!

(1 noiembrie 2022/9 martie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

Еще ...

Pe urmele scriitorilor

Pe urmele scriitorilor

 

— Spune-mi, “Eminescu”, sub ce stea te-aș găsi?

— În codrii de cuvinte, unde luceferii știu să iubească și să piară-n zori, vei citi.

 

— Dar “Creangă”, pe unde-ai lăsat povești cu haz?

— Pe ulița copilăriei, unde râsul face din necaz un mic răgaz.

 

— Și "Bacovia", în ce odaie ți-ai ascuns plumbul greu?

— Într-un oraș cu ploi pe geamuri, unde tăcerea bate-n suflet mereu.

 

— "Arghezi", unde se poate afla cuvântul tău amar?

— Într-o grădină cu buruieni și flori, unde și veninul prinde gust de dar.

 

— "Blaga", în ce tăcere ți-ai pus misterul la păstrare?

— Acolo unde luna nu răspunde, dar întrebarea crește mare.

 

— "Nichita Stănescu", unde se joacă necuvintele-n zbor?

— În spațiul dintre două inimi, când tăcerea capătă fior.

 

— "Grigore Vieru", pe unde-ți cântă dorul de-acasă?

— În pâinea caldă și-n glasul mamei, în limba care nu ne lasă.

 

— "Dumitru Matcovschi", unde-i drumul care doare?

— Pe-acolo unde omul își apără cuvântul, chiar și când îl costă soare.

 

— "Ion Druță", unde-ai ascuns satul tău curat?

— În fiecare prag de lemn și-n omul simplu, niciodată uitat.

 

— Dar "Vasile Alecsandri", unde-i hora de demult?

— În cântecul ce trece peste ani și-l ține satul viu, ascultându-l mult.

 

— "George Coșbuc", în ce câmp se-aude seara?

— Pe deal, când plugul lasă brazda, iar greierii își cheamă vara.

 

— "Tudor Arghezi", te-am întrebat deja; mai spune-mi, dacă poți,

— Găsești răspunsuri și-n cuvinte, și-n tăcerea dintre toți.

 

— Atunci, "Alexandru Macedonski", unde se ascunde roza?

— În visul celui care caută, chiar dacă-l înțeapă spinoasa.

 

— "Lucian Blaga", iarăși vin: unde-i pragul dintre noi?

— În ochiul care vede lumea și-n umbra care vine după ploi.

 

— "Mihail Sadoveanu", pe ce potecă să te aflu?

— În codrul vechi, pe lângă ape, când vântul spune basmul fără să-l răstălmăcească-n altul.

 

— "Liviu Rebreanu", unde-i satul care fierbe?

— În brazda ce promite hrană, în dorința care mușcă și nu se pierde.

 

— "Camil Petrescu", pe unde trece conștiința?

— Prin camerele minții, unde adevărul își cercetează neputința.

 

— "Mihail Sebastian", în ce oraș răsună dorul?

— În pașii celui singur, când iubirea-i schimbă mersul și decorul.

 

— "Marin Preda", unde stă Moromete la sfat?

— Pe prispa vremii, cu o vorbă scurtă și-un veac întreg de judecat.

 

— "Mircea Eliade", ce ușă duce-n mit?

— Prin orice clipă care pare simplă, dar ascunde-un labirint.

 

— "Emil Cioran", pe unde umblă îndoiala?

— În mintea ce privește noaptea și-și pune singură întrebarea.

 

— "Eugen Ionescu", unde-i absurdul cel mai viu?

— Pe-o scenă unde toți vorbesc, dar nimeni nu mai știe ce să spună și de ce-ar fi să știe.

 

— "Mihail Kogălniceanu", unde începe-un veac?

— Când oamenii își spun povestea și nu se mai întorc din prag.

 

— "Ana Blandiana", unde se păstrează curajul?

— În versul care spune adevărul, chiar când îl pândește naufragiul.

 

— "Marin Sorescu", pe unde-i drumul către stele?

— Prin lucrurile mici, privite de aproape, ca printr-un geam spre ele.

 

— "Dante", unde-i poarta către infern?

— În orice pas făcut de om, când răul pare veșnic și etern.

 

— "Petrarca", unde-i Laura, unde-i dorul?

— În versul ce nu poate stinge nici anii, nici fiorul.

 

— "Shakespeare", pe ce scenă se răstoarnă lumea?

— În pieptul omului, când dragostea și ura-și schimbă haina, una cu alta, întruna.

 

— "Geoffrey Chaucer", unde-i drumul pelerinilor prin ploaie?

— La han, unde poveștile se-adună și fiecare glas mai naște-o voie.

 

— "John Donne", unde se măsoară depărtarea?

— În inimile ce-și caută răspunsul și transformă lipsa-n chemarea.

 

— "William Blake", unde-i tigrul care arde?

— În focul minții, între teamă și mirare, când noaptea nu mai poate să-l dezmierde.

 

— "Jane Austen", unde-i balul și privirea?

— În sala unde mândria-și caută perechea, iar ironia ține cumpătarea.

 

— "Mary Shelley", unde se trezește făptura?

— În laboratorul singurătății, când omul vrea să biruie natura.

 

— "Charles Dickens", pe unde trec copiii prin ceață?

— Prin orașe care-și ascund nedreptatea sub felinare și promisiuni de viață.

 

— "Charlotte Brontë", unde-i vocea ce nu tace?

— În camera unei femei care-și cere locul și singură și-l face.

 

— "Emily Brontë", unde urlă vântul peste câmp?

— Pe dealul unde dragostea nu știe să se-așeze, nici să-și găsească timp.

 

— "Oscar Wilde", unde se ascunde portretul?

— În odaia unde masca zâmbește, iar chipul plătește prețul.

 

— "Virginia Woolf", unde curge-o zi întreagă?

— În mintea care strânge-o lume-ntr-o clipă, fără să-i ceară voie să-nțeleagă.

 

— "George Orwell", pe unde trece ochiul de pază?

— Prin orașul în care frica își schimbă numele și intră-n fiecare casă.

 

— "Agatha Christie", unde s-a pierdut urma?

— În salonul cu uși închise, unde fiecare tace și fiecare ascunde-o umbră.

 

— "J. R. R. Tolkien", pe ce potecă merg hobbiții?

— Prin ținutul unde prietenia ține piept întunericului și-l face să-și piardă dinții.

 

— "Lewis Carroll", unde-i iepurele grăbit?

— Într-o lume cu ceasuri strâmbe, unde nonsensul pare potrivit.

 

— "Arthur Conan Doyle", unde-i Sherlock cu lupa?

— În urma cea mai fină, unde mintea dreaptă descurcă orice trupă.

 

— "Rudyard Kipling", pe unde umblă Cartea junglei?

— Acolo unde legea-i veche și fiecare pas se-nvață-n umbra frunzei.

 

— "Robert Burns", unde-i cântecul de-acasă?

— În glasul care, chiar departe, își amintește limba și nu-l lasă.

 

— "Alexander Pope", unde-i satira cu măsură?

— În versul care râde fin, dar lasă-n urmă-o mică zgârietură.

 

— "John Keats", unde-i frumusețea care doare?

— În clipa ce rămâne vie, deși se stinge floarea-n soare.

 

— "Percy Bysshe Shelley", unde aleargă norii?

— Pe cerul care-și schimbă fața și-și poartă mai departe dorii.

 

— "Lord Byron", unde se duce omul mândru?

— Spre marginea furtunii, cu surâsul său amar și pasul blându-i.

 

— "William Wordsworth", unde-i floarea singuratică?

— Pe mal, unde o privire face liniștea să fie poetică.

 

— "T. S. Eliot", unde-i pământul sterp?

— În orașul obosit, când pașii caută-un sens prin zgomotul inert.

 

— "Dylan Thomas", unde-i noaptea ce nu cedează?

— În glasul care strigă vieții să ardă, chiar când umbra se-așază.

 

— "James Joyce", pe unde rătăcește Bloom?

— Printr-o singură zi, ce poate cuprinde-un univers întreg și-un drum.

 

— "Samuel Beckett", unde se-așteaptă răspunsul?

— Lângă un drum pustiu, în timp ce tăcerea își amână plânsul.

 

— "Rabindranath Tagore", unde se deschide grădina?

— În sufletul ce-și lasă cântecul să lumineze rădăcina.

 

— "Khalil Gibran", unde-i cuvântul care vindecă?

— În pâinea împărțită și-n iubirea care nu judecă.

 

— "Pablo Neruda", unde se ascunde marea?

— În poemul care-o strigă și-i păstrează depărtarea.

 

— "Federico García Lorca", unde cântă luna?

— În Andaluzia nopții, când chitara-și caută întruna.

 

— "Miguel de Cervantes", unde-i cavalerul visător?

— Pe drumul unde morile se schimbă-n uriași, iar visul nu-i ușor.

 

— "Gabriel García Márquez", unde plouă cu ani?

— În satul unde timpul se întoarce și poveștile cresc din oameni, nu din bani.

 

— "Jorge Luis Borges", unde se află labirintul?

— În biblioteca fără capăt, unde fiecare carte-și caută cuvântul.

 

— "Octavio Paz", unde se întâlnesc tăcerea și glasul?

— În clipa dintre două respirații, când lumea își descoperă pasul.

 

— "Franz Kafka", unde-i ușa spre vină?

— În camera în care omul se trezește străin, fără să știe cine-l înclină.

 

— "Hermann Hesse", pe ce cărare pleacă Siddhartha?

— Spre râu, unde tăcerea îl învață să asculte viața toată.

 

— "Thomas Mann", unde se lungește timpul?

— Pe muntele unde bolnavii își aud gândurile și le măsoară ritmul.

 

— "Bertolt Brecht", unde-i scena care întreabă?

— În fața unei lumi ce-și joacă rolul, dar uită cine plătește seara.

 

— "Rainer Maria Rilke", unde-i îngerul înalt?

— În spațiul dintre teamă și frumusețe, când omul se ridică din asfalt.

 

— "Johann Wolfgang von Goethe", unde-i Faust cu dorul său?

— La răscrucea unde omul cere totul și se pierde-n propriul eu.

 

— "Friedrich Schiller", unde-i libertatea-n lanț?

— În omul care nu se vinde, chiar când lumea-i pune preț și șanț.

 

— "Homer", pe unde vin corăbii din război?

— Pe marea veche, unde zeii și eroii se-ntorc mereu la noi.

 

— "Sofocle", unde-și află omul legea?

— În lupta dintre inimă și cetate, când nimeni nu mai poate schimba alegerea.

 

— "Euripide", unde-i Medea cu durerea?

— În tragedia ce arată cât de-adâncă poate fi tăcerea.

 

— "Ovidiu", unde se schimbă forma?

— În mitul care trece printr-un trup și-și caută altă normă.

 

— "Molière", unde râde zgârcitul?

— În casa unde aurul e stăpân, iar omul și-a uitat chipul.

 

— "Voltaire", unde-i râsul care mușcă?

— În întrebarea ce lovește nedreptatea, fără să se ascundă.

 

— "Victor Hugo", unde-i clopotul din turn?

— În orașul care-și strigă mila și-și ascunde câte-un junghi nocturn.

 

— "Honoré de Balzac", unde se vinde visul?

— În odaia unde banii schimbă numele, iar ambiția își ascute scrisul.

 

— "Émile Zola", unde fierbe strada?

— În mulțimea care cere pâine și nu mai poate să-și înghită roada.

 

— "Gustave Flaubert", unde-i Emma cu dorința?

— În romanul unde visul se lovește de viață și-i rămâne neputința.

 

— "Albert Camus", unde-i străinul pe țărm?

— Sub soarele fără milă, când lumea tace și omul își poartă propriul termen.

 

— "Marcel Proust", unde se-ntoarce timpul?

— În gustul unei amintiri, când prezentul își încetinește ritmul.

 

— "Mihail Bulgakov", unde-i diavolul prin oraș?

— La Moscova, unde râsul și groaza își dau mâna pe sub același glas.

 

— "Fiodor Dostoievski", unde-i omul ce se judecă?

— În subsolul conștiinței, unde vinovăția se ascunde și se-apucă.

 

— "Lev Tolstoi", unde-i pacea și războiul?

— În casa unde istoria se-așază la masă și schimbă omului veșmântul.

 

— "Anton Cehov", unde-i livada ce se vinde?

— În locul unde trecutul încă înflorește, dar viitorul nu se prinde.

 

— "Aleksandr Pușkin", unde-i versul sprinten, viu?

— În limba care scânteiază, ca o sabie pe-un câmp pustiu.

 

— "Nikolai Gogol", unde-i nasul fără chip?

— În orașul unde absurdul poartă frac și merge drept, tiptil.

 

— "Anna Ahmatova", unde stă tăcerea dreaptă?

— În femeia care trece prin furtună și nu-și lasă vocea frântă.

 

— "Marina Țvetaeva", unde-i versul care arde?

— În inima ce nu se teme să-și rostească dorul, chiar când nimeni nu-l dezmiardă.

 

— "Serghei Esenin", unde-i mesteacănul alb?

— În satul care-i cântă dorul, cu sufletul aprins și pasul cald.

 

— "Vladimir Maiakovski", unde-i strigătul în piață?

— În versul care sparge ziduri și nu-și cere voie să se-nalță.

 

— "Boris Pasternak", unde-i doctorul prin furtună?

— În omul care-și caută iubirea și-o apără de vremea cea nebună.

 

— "Maksim Gorki", unde-i omul de pe drum?

— În portul unde sărăcia-și spune numele și speră să găsească-un alt tărâm.

 

— "Mihail Șolohov", unde curge Donul larg?

— Prin stepa unde iubirea și războiul trag de om din prag în prag.

 

— "Vladimir Nabokov", unde flutură aripa?

— În amintirea care-și schimbă limba, dar nu-și uită niciodată clipa.

 

— "Iuri Jivago", unde-i iarna fără capăt?

— În cartea unde omul ține vie iubirea, chiar când vremurile îl sapă.

 

— "Haruki Murakami", unde se deschide-un tunel?

— În orașul paralel, unde pisicile știu drumul și timpul merge altfel.

 

— "Yukio Mishima", unde-i frumusețea prea severă?

— În gestul care se dorește veșnic, dar se frânge-n propria-i măsură.

 

— "Murasaki Shikibu", unde-i curtea cea de mătase?

— În paginile unde dorul trece prin veacuri, fără să-și schimbe hainele frumoase.

 

— "Naguib Mahfouz", pe ce uliță să-l caut?

— În Cairo, unde generații întregi își spun povestea, iar timpul stă la sfat.

 

— "Chinua Achebe", unde-i satul prins în schimbare?

— În cuvântul ce păstrează-o lume, chiar când istoria o împinge spre uitare.

 

— "Toni Morrison", unde se leagă amintirea?

— În glasul celor scoși din umbră, care-și apără numele și firea.

 

— "Maya Angelou", unde zboară pasărea-n colivie?

— În cântecul care-și face aripi din durere și din demnitate vie.

 

— "James Baldwin", unde-i strada care-ntreabă?

— În omul ce privește adevărul și nu-l lasă să se piardă-n grabă.

 

— "Edgar Allan Poe", unde bate corbul sur?

— La geamul minții, când pierderea se-ntoarce și nu mai pleacă-n jur.

 

— "Walt Whitman", unde-i frunza de iarbă?

— În fiecare om, în fiecare glas, în lumea largă.

 

— "Emily Dickinson", unde-i camera ascunsă?

— În versul mic, cu ușa-nchisă, unde veșnicia stă pătrunsă.

 

— "Sylvia Plath", unde-i clopotul de sticlă?

— În odaia unde mintea se luptă, dar încă respiră și se ridică.

 

— "Langston Hughes", unde-i visul amânat?

— În strada care strigă tare: „Nu m-ai uitat, nu m-ai uitat!”

 

— "Herman Melville", unde-i balena albă?

— Pe marea unde obsesia își face din om o umbră slabă.

 

— "Mark Twain", unde-i fluviul și pluta?

— Acolo unde băieții cresc, iar libertatea-și caută ruta.

 

— "Ernest Hemingway", unde-i omul lângă mare?

— În lupta cu peștele și cu sine, când curajul nu-i doar o înfățișare.

 

— "F. Scott Fitzgerald", unde-i petrecerea de aur?

— În casa unde strălucirea ascunde un regret și-un dor amar.

 

— "Jack London", unde urlă lupul alb?

— În nordul care cere omului să fie tare, dar îi lasă sufletul cald.

 

— "Harper Lee", unde-i pasărea fără vină?

— În ochiul copilului care vede dreptatea, chiar când adulții o înclină.

 

— "Ursula K. Le Guin", unde-i țărmul de dincolo?

— În lumea care ne întreabă cine-am fi, dacă n-am moșteni același rol.

 

— "Octavia E. Butler", unde-i viitorul schimbat?

— În povestea ce ne pune față-n față cu trecutul neiertat.

 

— "J. K. Rowling", unde-i trenul prin ceață?

— La peronul unde prietenia aprinde lumină și dă curaj vieții.

 

— "Neil Gaiman", unde-i zeul pe drum?

— În mitul ce-și schimbă masca, dar ne urmează oricum.

 

— "Margaret Atwood", unde se-nchide povestea?

— Într-un viitor care ne întreabă ce-am făcut cu libertatea.

 

— "Doris Lessing", unde-i casa cea fără hotar?

— În mintea care se mută dintr-o lume-n alta, căutând adevărul rar.

 

— "J. M. Coetzee", unde se-aude tăcerea?

— În locul unde omul privește puterea și-i simte greutatea.

 

— "Wole Soyinka", unde-i masca de sărbătoare?

— În teatrul ce dezvăluie rana ascunsă sub culoare.

 

— "Andrei Platonov", unde-i omul prin cenușă?

— În țara unde visul se construiește greu și fiecare cuvânt apasă.

 

— "Osip Mandelștam", unde-i vocea prinsă-n zid?

— În versul dus mai departe, când tăcerea pare să-l înghită rapid.

 

— "Varlam Șalamov", unde-i iarna fără milă?

— În memoria care nu se stinge, deși orice amintire-i fragilă.

 

— "Aleksandr Soljenițîn", unde-i omul în lagăr?

— În adevărul ce răzbate, chiar când e-nchis sub lacăt și sub steag.

 

— "Mihail Lermontov", unde-i norul singuratic?

— Peste munții unde dorul își caută un loc statornic.

 

— "Ivan Turgheniev", unde-i vântul schimbării?

— În tinerii care visează și-n bătrânii ce se tem de depărtării.

 

— "Nikolai Leskov", unde-i povestea cu sfinți și cu meșteri?

— În vorba omului simplu, ce leagă o minune de zilele cele mai grele.

 

— "Marina Carr", unde-i glasul din Irlanda?

— În mitul care se întoarce și-și caută pe scenă banda.

 

— "Seamus Heaney", unde-i pământul săpat?

— În mâna care schimbă lopata-n condei și trecutul în vers lucrat.

 

— "W. B. Yeats", unde se-nvârte falconul?

— În cercul vremii, când centrul se pierde și se clatină tronul.

 

— "D. H. Lawrence", unde-i focul sub piele?

— În dorința care ne schimbă, cu primejdii și cu stele.

 

— "E. M. Forster", unde-i drumul spre India?

— În puntea dintre lumi, unde prietenia-și caută armonia.

 

— "Aldous Huxley", unde-i lumea prea fericită?

— În locul unde libertatea pare mică, iar îndoiala-i oprită.

 

— "H. G. Wells", unde-i mașina timpului?

— În mintea ce-și imaginează viitorul și măsoară prețul schimbului.

 

— "Maryse Condé", unde-i insula cu memorie?

— În glasul ce-și adună strămoșii și nu-i lasă fără istorie.

 

— "Marguerite Duras", unde-i iubirea departe?

— În povestea spusă rar, când o tăcere valorează cât o carte.

 

— "Simone de Beauvoir", unde-i omul liber?

— În alegerea de-a nu fi doar rolul pe care lumea i-l prescrie.

 

— "Jean-Paul Sartre", unde începe răspunderea?

— În clipa când alegi și nu mai poți da altuia povara.

 

— "André Breton", unde-i visul fără pază?

— În imaginea care rupe logica și-n mintea ce nu se mai așază.

 

— "Paul Verlaine", unde-i muzica din ploaie?

— În versul care curge încet și-și ține tristețea în odaie.

 

— "Arthur Rimbaud", unde-i barca beată?

— Pe râul tinereții, unde lumea se răstoarnă toată.

 

— "Charles Baudelaire", unde-i floarea răului?

— În orașul care-și pune frumusețea chiar pe marginea abisului.

 

— "Stéphane Mallarmé", unde-i cartea ce nu se-ncheie?

— În pagina albă, unde orice sens se naște și se-ntreabă ce să fie.

 

— "Paul Éluard", unde-i iubirea fără lanț?

— În cuvântul ce dă omului curaj să se ridice din șanț.

 

— "Federico García Lorca", te-am mai întrebat de lună,

— Iar eu îți spun: o găsești în cântecul ce noaptea o adună.

 

— Dar spuneți-mi, voi, poeți, scriitori, romancieri,

Unde vă găsesc când trec prin zile fără ieri?

 

— Ne găsești în carte, în bibliotecă, pe-un raft,

Într-un vers rostit încet, într-un gând lăsat în prag.

 

— Și dacă nu vă aflu, dacă drumul e pustiu?

— Întreabă-l pe următorul; el te va trimite viu.

 

Așa pornesc din nou, cu întrebarea la hotar:

— "Eminescu", unde-i "Shakespeare"? — Într-un teatru luminat.

— "Shakespeare", unde-i "Pușkin"? — Într-un vers neînfricat.

— "Pușkin", unde-i "Dostoievski"? — Într-un suflet răscolit.

— "Dostoievski", unde-i "Woolf"? — Într-un timp încetinit.

— "Woolf", unde-i "Borges"? — În labirintul de hârtie.

— "Borges", unde-i "Vieru"? — În limba ce ne ține vie.

— "Vieru",

unde-i "Hugo"? — Într-un clopot care bate.

— "Hugo", unde-i "Neruda"? — Pe țărm, cu marea-n spate.

— "Neruda", unde-i "Cervantes"? — Pe-un drum cu vis nebun.

— "Cervantes", unde-i "Atwood"? — În viitorul care vine-acum.

 

Și dacă mă întrebi, cititorule, pe unde s-o apuci,

Caută-l pe cel dintâi — și el te duce unde vrei s-ajungi.

Că fiecare nume-i o fereastră, fiecare carte-i un hotar,

Iar dintr-un singur „unde-l găsesc?” se naște-un drum fără sfârșit și fără calendar.

Еще ...

Așa mi-o amintesc pe străbunica

Stătea pe banca veche, sub ciorchina de lumină,
și-și aducea aminte-n felul ei, cu vocea ei blajină,
iar când mă vedea venind spre ea, cu joaca mea de copil mic,
zâmbea, ca și cum pentru o clipă viața-i era mai chic.

 

Îmi spunea că m-a crescut, și eu râdeam cum râd copiii,
neștiind că-n visul ei eram scăparea în pustii,
că-n mintea ei cețoasă, eu eram singurul rămas
cu chip curat, cu suflet cald, cu zâmbet fără glas.

 

Azi, dacă-nchid o clipă ochii, o văd cum mă aștepta,
cu basmaua strânsă bine și cu toată dragostea,
și nu-mi reproșez nimic… doar simt că-i datorez
o mângâiere-n timp, acolo unde nu mai pot să merg, dar crez’.

Еще ...

Поддержите Poezii Online

Ваша поддержка помогает Poezii Online красиво расти. Пожертвование помогает развитию, улучшениям и этому пространству, посвящённому личному творчеству — месту, где поэзия и литературный текст приносят вдохновение, спокойствие и глоток воздуха для души.

Спасибо, что помогаете поэзии жить дальше. 🤍