Категория: Различные стихи
Все стихи автора: Cătălin Teodoreanu
Дата публикации: 14 декабря 2023
Просмотры: 504
Стихи из этой категории
Aici la Drobeta Turnu Severin, acasă la mine !
În frumosul meu, oraş dunărean,
Două statui, impunătoare eu am.
Una este, a vestitului rege Decebal iscusit,
Şi alta, a împăratului Traian cel vestit.
Aceste două faimoase, statui dacă doreşti,
În frumosul parc, al trandafirilor le găseşti.
Acolo au fost, de mulţi ani ridicate,
Când le vezi, îţi aduc aminte de luptele date.
Bătrânul el rege Decebal, de pază a stat,
Să apere întregul tărâm, al daciei neînfricat.
Să îl apere, de armatele romane invadatoare,
Conduse de vestitul, împărat Traian cel mare.
Şi istoria noastră străbună, nouă ne spune la toti,
Căci romanii ei Dunărea, au trecut-o pe podul de barci.
Şi au invadat Dacia toată cea Mare, pe jos şi călare,
Şi au dorit să îl prindă, pe vestitul rege Decebal cel mare.
Dar n-au avut această onoare, să îl prindă viu de se poate,
Fiindcă vestitul rege Decebal, sa sinucis la el în cetate.
Iar împăratul Traian, el capul lui Decebal la luat şi la dus,
Acolo în cetatea eternă a romei el capul lui Decebal la pus.
Şi aici la Severin la sud de Dunăre, romanii au făcut se ştie,
Poporul dacao- roman, unificat prin contopire avea să fie.
Şi astfel a luat fiinţă limba, cultura şi obiceiuri latine,
Aici la Drobeta Turnu Severin, acasă la mine !
Călător prin lume !
Am luat lumea la pas ,
Am voit să o cunosc :
Nu m-am oprit în Europa ,
Nici în Asia n-am stat ...
V-am scris unde sunt
Și că vă port cu mine -n gând .
Acum cutier estul ,spre soare răsare
Mereu -s în căutare
În lumea asta mare...
Mă simt un marinar terestru
Și caut un port de acostare ,
Mereu spre soare ...
Am făcut o escală în Noua Zeilandă
Undeva în oceanul Pacific
Am dat peste Români
Plecați ca și noi ,de nevoi ...
O să ne unim într-o Românie mică
De trădători, nu mai avem frică !
P.S.
salut! iti scriu iarasi pe internet, nu pe papir.
totu-i ok, doar c-am racit de la-atita rau, de la ura,
dar mama mi-a spus: «respira - si eu respir -
deaspura unui cartof fierbinte, larg deschizind gura.»
stiu, prostii. acum nu mai trece asa angina,
nu se trateaza raceala, bronsita, nimic din ce doare,
dar mama mi-a spus: «arunca acum aspirina,
ea nu este buna. si sufletul clateste-l cu soda si sare.
paraseste-i pe cei, de care ades esti uitata,
pe cei, ce-nafara de suferinta nu-ti mai pot da nimic.
sa nu-ti fie teama, ca o sa il pierzi vreodata.»
P.S. gitul deja a trecut, pe mama nu o mai contrazic.
Infernul meu
Încă o poezie tristă,
Altă poveste zisă.
Nimic nu s-a schimbat, și,
Ma simt debusolat.
Îmi caut drogul în orice cacat,
Și fac orice ca să nu mă mai simt vinovat.
Ma doare în piept si încep să disper,
Și asa va fi viata mea cât timp trăiesc în infern.
Vreau să...
Vreau să uit tot răul ce-a fost,
Să-mi amintesc doar ce-i frumos,
Amintirile să-și găsească un adăpost,
În mintea mea, un loc misterios.
Vreau să iubesc cum n-am iubit,
O femeie ca un înger de frumoasă,
Cum nici nu mi-am închipuit,
Că aș putea să găsesc vreodată.
Vreau să înconjor pământul,
Să mă plimb pe globul întreg,
Să mă bucur și de vântul,
Pas cu pas, continuând să merg.
Vreau să zbor ca păsările cerului,
Liber prin aer să mă deplasez,
Să fiu mai aproape de razele soarelui,
Cu ele neîncetat să mă încălzesc.
Vreau să mă apropi de Dumnezeu,
Prin rugăciunii cu El să vorbesc,
Așa cum sunt, să-i mulțumesc mereu,
Să nu uit niciodată să-l proslăvesc.
Anorexică
Si persistă în agonia foamei,
Înaintează in euforia poamei
Poama corpului nehrănit
Coastele trupului subnutrit.
Avântul nemâncatului o ia pe neașteptate
Ca într-un uragan de păcate.
Păcatele strămoșilor
Ispășite de urmașii lor.
„Ești grasă!” spunea lumea
Acum leșină la munca lunea
O-ntreabă dacă-i bine
Le spune că e obosită după vineri
Coastele-s ca niște clape de pian
Ieșite din contxtul trupului cotidian.
Fața-i trasă pare un tablou de mult șters
Iar oglindirea-i înfricoșătoare e-un efetc advers.
Aici la Drobeta Turnu Severin, acasă la mine !
În frumosul meu, oraş dunărean,
Două statui, impunătoare eu am.
Una este, a vestitului rege Decebal iscusit,
Şi alta, a împăratului Traian cel vestit.
Aceste două faimoase, statui dacă doreşti,
În frumosul parc, al trandafirilor le găseşti.
Acolo au fost, de mulţi ani ridicate,
Când le vezi, îţi aduc aminte de luptele date.
Bătrânul el rege Decebal, de pază a stat,
Să apere întregul tărâm, al daciei neînfricat.
Să îl apere, de armatele romane invadatoare,
Conduse de vestitul, împărat Traian cel mare.
Şi istoria noastră străbună, nouă ne spune la toti,
Căci romanii ei Dunărea, au trecut-o pe podul de barci.
Şi au invadat Dacia toată cea Mare, pe jos şi călare,
Şi au dorit să îl prindă, pe vestitul rege Decebal cel mare.
Dar n-au avut această onoare, să îl prindă viu de se poate,
Fiindcă vestitul rege Decebal, sa sinucis la el în cetate.
Iar împăratul Traian, el capul lui Decebal la luat şi la dus,
Acolo în cetatea eternă a romei el capul lui Decebal la pus.
Şi aici la Severin la sud de Dunăre, romanii au făcut se ştie,
Poporul dacao- roman, unificat prin contopire avea să fie.
Şi astfel a luat fiinţă limba, cultura şi obiceiuri latine,
Aici la Drobeta Turnu Severin, acasă la mine !
Călător prin lume !
Am luat lumea la pas ,
Am voit să o cunosc :
Nu m-am oprit în Europa ,
Nici în Asia n-am stat ...
V-am scris unde sunt
Și că vă port cu mine -n gând .
Acum cutier estul ,spre soare răsare
Mereu -s în căutare
În lumea asta mare...
Mă simt un marinar terestru
Și caut un port de acostare ,
Mereu spre soare ...
Am făcut o escală în Noua Zeilandă
Undeva în oceanul Pacific
Am dat peste Români
Plecați ca și noi ,de nevoi ...
O să ne unim într-o Românie mică
De trădători, nu mai avem frică !
P.S.
salut! iti scriu iarasi pe internet, nu pe papir.
totu-i ok, doar c-am racit de la-atita rau, de la ura,
dar mama mi-a spus: «respira - si eu respir -
deaspura unui cartof fierbinte, larg deschizind gura.»
stiu, prostii. acum nu mai trece asa angina,
nu se trateaza raceala, bronsita, nimic din ce doare,
dar mama mi-a spus: «arunca acum aspirina,
ea nu este buna. si sufletul clateste-l cu soda si sare.
paraseste-i pe cei, de care ades esti uitata,
pe cei, ce-nafara de suferinta nu-ti mai pot da nimic.
sa nu-ti fie teama, ca o sa il pierzi vreodata.»
P.S. gitul deja a trecut, pe mama nu o mai contrazic.
Infernul meu
Încă o poezie tristă,
Altă poveste zisă.
Nimic nu s-a schimbat, și,
Ma simt debusolat.
Îmi caut drogul în orice cacat,
Și fac orice ca să nu mă mai simt vinovat.
Ma doare în piept si încep să disper,
Și asa va fi viata mea cât timp trăiesc în infern.
Vreau să...
Vreau să uit tot răul ce-a fost,
Să-mi amintesc doar ce-i frumos,
Amintirile să-și găsească un adăpost,
În mintea mea, un loc misterios.
Vreau să iubesc cum n-am iubit,
O femeie ca un înger de frumoasă,
Cum nici nu mi-am închipuit,
Că aș putea să găsesc vreodată.
Vreau să înconjor pământul,
Să mă plimb pe globul întreg,
Să mă bucur și de vântul,
Pas cu pas, continuând să merg.
Vreau să zbor ca păsările cerului,
Liber prin aer să mă deplasez,
Să fiu mai aproape de razele soarelui,
Cu ele neîncetat să mă încălzesc.
Vreau să mă apropi de Dumnezeu,
Prin rugăciunii cu El să vorbesc,
Așa cum sunt, să-i mulțumesc mereu,
Să nu uit niciodată să-l proslăvesc.
Anorexică
Si persistă în agonia foamei,
Înaintează in euforia poamei
Poama corpului nehrănit
Coastele trupului subnutrit.
Avântul nemâncatului o ia pe neașteptate
Ca într-un uragan de păcate.
Păcatele strămoșilor
Ispășite de urmașii lor.
„Ești grasă!” spunea lumea
Acum leșină la munca lunea
O-ntreabă dacă-i bine
Le spune că e obosită după vineri
Coastele-s ca niște clape de pian
Ieșite din contxtul trupului cotidian.
Fața-i trasă pare un tablou de mult șters
Iar oglindirea-i înfricoșătoare e-un efetc advers.
Другие стихотворения автора
Artista
Îmi place cum reciţi
Poeme, diafan,
Cum cânţi la mandolină,
Chitară şi pian.
Îmi place cum scrii versuri
Şi cu şi fără rimă,
Cum excelezi în proză,
Care îţi e sublimă!
Îmi place cum pictezi
Şi în ulei şi-n guaşe,
Cum realizezi portrete,
Diverse peisaje.
Îmi place tot ce faci
În diferite arte,
Dar cel mai mult artisto
Îmi placi tu, de departe!
Roz
Îţi mulţumesc Ţie, Doamne,
Pentru că ai pictat
Lângă Adam pe Eva
Cu părul lung buclat.
Cu ochi fermecători
Şi gene languroase,
Sprâncene arcuite
Şi buze mătăsoase.
Cu gâtul graţios
Şi sân seducător,
Cu mijloc de clepsidră
Şi cel mai fin picior.
Îţi mulţumesc Ţie, Doamne,
Pentru că ai pictat
Lângă Adam, femeia,
Un înger întrupat!
Îţi mulţumesc Ţie, Doamne,
Îţi mulţumesc frumos,
Că în tabloul vieţii
Ai dat şi o tuşă roz!
Mâine
Probabil că te-ntrebi
De ce te tot privesc,
Fiindcă nu ştiu iubito
Şi mâine de trăiesc.
De ce te alint întruna
Aşa stăruitor,
Fiindcă orice-i posibil
Şi poate mâine mor.
Şi mă întrebi surprinsă
De ce de tine scriu,
Fiindcă mă tem ca mâine
Să nu fie târziu...
Vreau doar să mă asigur
Că mă comport cu tine
Ca şi cum niciodată
Nu va mai fi alt mâine.
Contrasens
Din ce a fost în viitor
Îmi amintesc,
Bătrân că mor.
Cum va fi însă în trecut,
Idee n-am,
Abia-s născut.
Ce-mi pasă...
Ce-mi pasă că trec clipe
Şi că nu se opresc,
Atâta timp cât numai
La tine mă gândesc!
Ce-mi pasă că trec zile
Şi că-s tot mai puţine,
Atâta timp cât iarăşi
Îmi este dor de tine!
Şi ce dacă trec anii
Şi nu se-ntorc din drum,
Atâta timp cât încă
Te mai iubesc şi-acum!
Două prăjiturele
Să ştii, noi doi iubito
Suntem frânturi de cer,
Date prin ciocolată
Şi lutul efemer.
Suntem făcute-n casă
De către aceeaşi mână,
Pudrate cu mult zahăr
Şi prafuri de ţărână.
Două prăjiturele
Cu aromă de pământ,
Ce vor sfârşi în gura
Aceluiaşi mormânt.
Dar făr' a lor dulceaţă
Ce va urca la cer,
Să fie judecată
De Dreptul Patiser.
Artista
Îmi place cum reciţi
Poeme, diafan,
Cum cânţi la mandolină,
Chitară şi pian.
Îmi place cum scrii versuri
Şi cu şi fără rimă,
Cum excelezi în proză,
Care îţi e sublimă!
Îmi place cum pictezi
Şi în ulei şi-n guaşe,
Cum realizezi portrete,
Diverse peisaje.
Îmi place tot ce faci
În diferite arte,
Dar cel mai mult artisto
Îmi placi tu, de departe!
Roz
Îţi mulţumesc Ţie, Doamne,
Pentru că ai pictat
Lângă Adam pe Eva
Cu părul lung buclat.
Cu ochi fermecători
Şi gene languroase,
Sprâncene arcuite
Şi buze mătăsoase.
Cu gâtul graţios
Şi sân seducător,
Cu mijloc de clepsidră
Şi cel mai fin picior.
Îţi mulţumesc Ţie, Doamne,
Pentru că ai pictat
Lângă Adam, femeia,
Un înger întrupat!
Îţi mulţumesc Ţie, Doamne,
Îţi mulţumesc frumos,
Că în tabloul vieţii
Ai dat şi o tuşă roz!
Mâine
Probabil că te-ntrebi
De ce te tot privesc,
Fiindcă nu ştiu iubito
Şi mâine de trăiesc.
De ce te alint întruna
Aşa stăruitor,
Fiindcă orice-i posibil
Şi poate mâine mor.
Şi mă întrebi surprinsă
De ce de tine scriu,
Fiindcă mă tem ca mâine
Să nu fie târziu...
Vreau doar să mă asigur
Că mă comport cu tine
Ca şi cum niciodată
Nu va mai fi alt mâine.
Contrasens
Din ce a fost în viitor
Îmi amintesc,
Bătrân că mor.
Cum va fi însă în trecut,
Idee n-am,
Abia-s născut.
Ce-mi pasă...
Ce-mi pasă că trec clipe
Şi că nu se opresc,
Atâta timp cât numai
La tine mă gândesc!
Ce-mi pasă că trec zile
Şi că-s tot mai puţine,
Atâta timp cât iarăşi
Îmi este dor de tine!
Şi ce dacă trec anii
Şi nu se-ntorc din drum,
Atâta timp cât încă
Te mai iubesc şi-acum!
Două prăjiturele
Să ştii, noi doi iubito
Suntem frânturi de cer,
Date prin ciocolată
Şi lutul efemer.
Suntem făcute-n casă
De către aceeaşi mână,
Pudrate cu mult zahăr
Şi prafuri de ţărână.
Două prăjiturele
Cu aromă de pământ,
Ce vor sfârşi în gura
Aceluiaşi mormânt.
Dar făr' a lor dulceaţă
Ce va urca la cer,
Să fie judecată
De Dreptul Patiser.