Rugă

Corabie dragă, plutești în oceanul ce pare fără de sfârșit,

Spre ce continente vei mai merge și de această dată,

Ce te mai așteaptă la viitoarea destinație?

Corabie, corabie...

De ce nu mi-ai spus că îți place să navighezi atât de mult?

De ce nu m-ai prevenit?

De ce, doar întorcându-mi spatele la tine, pentru o clipă, ai plecat din port?

Cum am să mă pot obișnui cu golul pe care mi l-ai lăsat?

Cum îl voi umple?

Corabie, corabie...

Erai ușoară ca o vrabie,

Sper să te întorci mai veselă de ori unde te-ai fi dus,

Îmi dau seama că a trebuit să pleci,

Așa ai simțit,

Tot așa ai și socotit.

Te construisem atât de bine, din lemn, cârma, puntea,

Din mai multe cearceafuri velele,

Ți-am atașat chiar și ancoră,

Știu că nu îți va fi ușor,

Oceanul are mofturile lui,

Nu știi la ce să te aștepți,

Când devine agitat și te scutură în toate direcțiile,

Te poartă doar pe rutele care îi sunt lui mai accesibile,

Când îți va fi greu, când vei simți că nu mai ai cum să te mai menții la suprafață,

Te rog, privește în jos, vezi ancora atașată,

Gândește-te că de departe, chiar și de la mii de kilometri,

Eu te veghez, te am în suflet,

Doar că nu mai ești lângă mine să îți arăt,

Cu adevărat, cât de mult legătura dintre noi a însemnat,

(Pe un ton de ceartă)

Simte-te bine, lasă, uită cine te-a creat,

În două săptămâni nici nu ne-am apropiat,

Dacă așa consideri, este alegerea ta...

Să știi doar că eu țin la tine, de aceea te-am și construit atât de bine,

Ca ultimă încurajare îți mai spun:" Nu trebuie să te intimideze furtunile pe care le vei întâmpina cât vei străbate oceanul. Nu uita că după furtună vine vreme bună."

Corabia:,,Ce ai fă? Nu am voie să stau o zi în Rio de Janeiro? Doar o zi, atât vreau, după mă întorc la tine, promit!"

Hajó

Drága hajó, lebegsz a végtelennek tűnő óceánban,

Melyik kontinensekre mész most újra,

Mi vár rád a következő úticélodnál?

Hajó, hajó...

Miért nem mondtad, hogy annyira szeretsz vitorlázni?

Miért nem figyelmeztettél?

Miért hagytad el a kikötőt, csak egy pillanatra hátat fordítva neked?

Hogyan szokhatnám meg azt az űrt, amit hagytál?

Hogyan fogom kitölteni?

Hajó, hajó...

Könnyű voltál, mint a veréb,

Remélem, boldogabban térsz vissza, mint ahová mentél,

Rájöttem, hogy menned kellett

Így érezted magad

Ezt gondoltad.

Olyan jól megépítettünk téged fából, a kormányból, a fedélzetről,

Több vitorlalapból,

Még a horgogodat is felcsatoltam,

Tudom, hogy nem lesz könnyű dolgod,

Az óceánnak vannak szeszélyei,

Nem tudod mire számíthatsz,

Amikor felkavar, és minden irányba megráz,

Csak azokon az útvonalakon visz, amelyek számára könnyebben elérhető,

Amikor nehéz lesz számodra, amikor úgy érzed, hogy nincs módod a felszínen maradni,

Kérem, nézzen le, nézze meg a mellékelt horgonyt,

Gondolj arra, hogy messziről, akár több ezer kilométerről,

Vigyázok rád, a szívemben van,

Csak arról van szó, hogy már nem vagy a közelemben, hogy megmutassad,

Tényleg, mennyit jelentett a kapcsolatunk,

(Érvelő hangnemben)

Érezd jól magad, engedd el, felejtsd el, ki alkotott téged,

Két hét alatt meg sem közelítettük,

Ha így gondolod, a te döntésed...

Csak tudd, hogy törődöm veled, ezért építettem olyan jól,

Végső bátorításként azt mondom: "Nem szabad megijedni azoktól a viharoktól, amelyekkel az óceán átkelésénél találkozni fogsz. Ne felejtsd el, hogy a vihar után jó idő jön."

A hajó:,,Mit tennél? Nem maradhatok egy napot Rio de Janeiró ban? Csak egy nap, csak ennyit akarok, aztán visszajövök hozzád, ígérem!"

Când se ia familia de tine,
Simţi că nimic din ce faci nu e bine,
Opinia ta e nulă,
Trăiești într-o bulă.
Mi-aș dori, dacă se poate,
Să fiu nebună, măcar în acte,
Să mă evite, să nu-mi vorbească.
Să mă arunc de la fereastră?

Li se pare comic sau câtuși de puţin amuzant
Să mă trateze ca pe un odorizant?
Miros frumos, nu mă observă;
Un pas greșit? Trec la rezervă.

C*aie, te rog eu cât de tare pot,
Aș trece oceanele înot
Ca să scap, în p*la mea,
De batjocura ta și-a ta și-a ta.

Nu-mi spune că n-o să mă descurc la facultate
Și c-o să mor de foame-n străinătate
Și că dacă mă despart de voi pălesc.
Șantaj ieftin, insulte gratuite,
Azi-mâine muriţi, nu uitaţi:
Eu vă cumpăr morminte.

De ce credeţi că-i OK
Să-mi daţi bully de 2 (doi) lei.
Îmi sporiţi anxietatea
Și plâng toată noaptea.

De-acum norii cenușii 

S-au mai pus un pic pe gânduri 

Vor să știe, vor să simtă 

Dacă merită să ningă 

Doar pe vârfuri argintii

Se mai dă puțin de-a dura 

O zăpadă rătăcită 

Ce și-a-nchis acum cortina

Luna însăși se întreabă 

- Unde e a mea zăpadă ?!

- Unde-s toți copiii mei ?!

Ce cândva zburau pe gheață

Noaptea plină de mister 

Rătăci acum hoinară

Căuta gonind spre miază

Albe dealuri de zăpadă 

Vântul aspru ce-ngheța

Frunți, obraji de cărămidă

Iese acum timid, plăpând

Caută pomeți în tindă

Brazii falnici se cuprind 

Și se roagă zi și noapte 

Să-și găsească în curând 

Haine albe și pufoase

Soarele stătea pitit

Gata gata să răsară

Își făcuse loc subit

Și-l dăduse la o parte

Ceața densă de argint 

Hornurile parcă zbiară 

Fumegă din când în când 

Furioase dar fricoase

Că afară parcă-i vară 

Ar fi vrut ca să mai vadă 

Alba nea de-odinioară 

Dar în fiecare seară 

Când copiilor, bunicii

Le citesc povești de somn

Se întreabă pe ascuns

- Oare va mai fi iar iarnă?

Marius Ene, Poland, 22.12.2023

Lumina zilei o primim de Sus

Trimisă când soarele răsare,

E dimineață și rugă înălțăm

S-avem și azi pâine și sare

Părinții zi de zi se duc la muncă

Să câștigăm s-avem ceva pe masă,

Copiii merg la grădi și la școală

Bunicii singuri ne așteaptă-acasă

Pe înserat familia se reunește

După o zi cu bune și chiar rele,

Bunica, mama cina pregătește

Și toți vorbim câte-n lună și-n stele

Bunicul ne ridică pentru rugăciune

Și mulțumește pentru tot ce-avem,

Îl ascultăm și cu evlavie ne închinăm

Și-apoi ne așezăm și-n liniște mâncăm

Când masa de bunătăți este golită

Cu toții începem ziua să o povestim,

Unii la alții ne spunem cum a fost

Și în final spre dormitoare o țâșnim

Pe fir se-așează o nouă zi de muncă

Sau e duminică și-i mare sărbătoare,

Când pașii se îndreaptă către biserică

Să căpătăm iertare și binecuvântare

.........................................

E zi sau săptămână, lună sau an

E viața noastră toată pe pământ,

Sunt ei bunicii, părinții și copiii

Familia, cuvântul dulce..atât de sfânt!

Corabie dragă, plutești în oceanul ce pare fără de sfârșit,

Spre ce continente vei mai merge și de această dată,

Ce te mai așteaptă la viitoarea destinație?

Corabie, corabie...

De ce nu mi-ai spus că îți place să navighezi atât de mult?

De ce nu m-ai prevenit?

De ce, doar întorcându-mi spatele la tine, pentru o clipă, ai plecat din port?

Cum am să mă pot obișnui cu golul pe care mi l-ai lăsat?

Cum îl voi umple?

Corabie, corabie...

Erai ușoară ca o vrabie,

Sper să te întorci mai veselă de ori unde te-ai fi dus,

Îmi dau seama că a trebuit să pleci,

Așa ai simțit,

Tot așa ai și socotit.

Te construisem atât de bine, din lemn, cârma, puntea,

Din mai multe cearceafuri velele,

Ți-am atașat chiar și ancoră,

Știu că nu îți va fi ușor,

Oceanul are mofturile lui,

Nu știi la ce să te aștepți,

Când devine agitat și te scutură în toate direcțiile,

Te poartă doar pe rutele care îi sunt lui mai accesibile,

Când îți va fi greu, când vei simți că nu mai ai cum să te mai menții la suprafață,

Te rog, privește în jos, vezi ancora atașată,

Gândește-te că de departe, chiar și de la mii de kilometri,

Eu te veghez, te am în suflet,

Doar că nu mai ești lângă mine să îți arăt,

Cu adevărat, cât de mult legătura dintre noi a însemnat,

(Pe un ton de ceartă)

Simte-te bine, lasă, uită cine te-a creat,

În două săptămâni nici nu ne-am apropiat,

Dacă așa consideri, este alegerea ta...

Să știi doar că eu țin la tine, de aceea te-am și construit atât de bine,

Ca ultimă încurajare îți mai spun:" Nu trebuie să te intimideze furtunile pe care le vei întâmpina cât vei străbate oceanul. Nu uita că după furtună vine vreme bună."

Corabia:,,Ce ai fă? Nu am voie să stau o zi în Rio de Janeiro? Doar o zi, atât vreau, după mă întorc la tine, promit!"

Laiva

Rakas laiva, kellut loputtomalta näyttävässä valtameressä,

Mille mantereille menet uudelleen tällä kertaa,

Mikä odottaa sinua seuraavassa määränpäässäsi?

Laiva, laiva...

Mikset kertonut minulle, että pidät purjehduksesta niin paljon?

Mikset varoittanut minua?

Miksi, kun käänsin sinulle selkäni hetkeksi, lähdit?

Kuinka voin tottua siihen tyhjyyteen, jonka jätit minulle?

Miten täytän sen?

Laiva, laiva...

Olit kevyt kuin varpunen,

Toivon, että palaat onnellisempi kuin minne menit,

Ymmärrän, että sinun piti mennä

Siltä sinusta tuntui

Sitä sinä ajattelit.

Olimme rakentaneet sinut niin hyvin, puusta, peräsimestä, kannesta,

Useista purjelevyistä,

Kiinnitin jopa ankkurisi,

Tiedän, että se ei tule olemaan sinulle helppoa,

Merellä on omat päähänpistonsa,

Et tiedä mitä odottaa,

Kun se kiihottaa ja ravistaa sinua joka suuntaan,

Hän vie sinut vain hänelle paremmin saatavilla oleville reiteille,

Kun se on sinulle vaikeaa, kun sinusta tuntuu, ettei sinulla ole mahdollisuutta pysyä pinnalla,

Katso alas, katso kiinnitetty ankkuri,

Ajattele, että kaukaa, jopa tuhansien kilometrien päästä,

Valvon sinua, minulla on sinut sydämessäni,

Et vain ole enää lähelläni näyttääksesi sinulle,

Todellakaan, kuinka paljon yhteytemme merkitsi,

(kiinnostavaan sävyyn)

Voi hyvin, päästä irti, unohda kuka loi sinut,

Kahdessa viikossa emme tulleet edes lähelle,

Jos luulet niin, se on sinun valintasi...

Tiedä vain, että välitän sinusta, siksi rakensin sinut niin hyvin,

Viimeiseksi rohkaisuksi sanon teille: "Et saa pelästyttää myrskyjä, joita kohtaat valtameren ylittäessä. Älä unohda, että myrskyn jälkeen tulee hyvä sää."

Laiva:,,Mitä tekisit? Enkö saa oleskella yhden päivän Rio de Janeirossa? Vain jonain päivänä, siinä on kaikki mitä haluan, sitten palaan luoksesi, lupaan!"

Într-o zi 

Am admirat nudul unei picături de ploaie 

Coborând în dans, zâmbind 

Sătulă de singurătatea cerului 

Spre a îmbrățișa pământul

Pentru prima și ultima dată 

Din lunga ei existență infimă 

De la cer la țărână.

................

22.04.2024

02:00.

O dâră ca de sânge

Ni-i soarta-n astă lume,

C-un prădător feroce,

Adulmecând pe urme.

Dar care nu dispune

De colţi şi nici de gheare,

Ci-şi urmăreşte prada

Cu coasa la spinare.

Hai să fugim iubito!

Ca să scăpăm cu zile,

Să ne-ndreptăm degrabă

Spre munţii de iubire.

Şi-odată ajunşi acolo,

Mutându-ne de tot,

Să cultivăm iubire,

Al morţii antidot.

Îmi place cum reciţi

Poeme, diafan,

Cum cânţi la mandolină,

Chitară şi pian.

Îmi place cum scrii versuri

Şi cu şi fără rimă,

Cum excelezi în proză,

Care îţi e sublimă!

Îmi place cum pictezi

Şi în ulei şi-n guaşe,

Cum realizezi portrete,

Diverse peisaje.

Îmi place tot ce faci

În diferite arte,

Dar cel mai mult artisto

Îmi placi tu, de departe!

Mi-e inima copacul

Pe care-ai scrijelit

Numele tău iubito,

Cu lama de cuţit.

Stă mărturie dâra

De sânge, acum uscat,

Ce a mai curs o vreme

Din rana ce-ai lăsat.

Şi azi încă mă doare

În locul unde-ai scris,

Chiar dacă tăietura

Pe trunchi s-a mai închis.

Dar te iubesc şi-acuma

Şi încă mai aştept

Să te întorci la mine

Şi să te strâng la piept.

Că doar atât iubito

Mai vreau până ce mor...

Oricum se aud din vale

O doină şi-un topor.

Aş vrea să-ţi spun cât sufăr, 

Cât te iubesc de mult,

Dar nu mai pot iubito,

Că după tine-s mut.

Şi-aş vrea să îţi văd chipul,

Din ochi ca să ţi-l sorb,

Dar nu mai pot iubito,

Că după tine-s orb.

Şi-aş vrea să-ţi aud glasul

Cel dulce şi plăcut,

Dar nu mai pot iubito,

Că după tine-s surd.

Şi-aş vrea să scap odată

De dorul ce ţi-l port,

Dar nu mai pot iubito,

Că după tine-s mort.

Din multitudinea de clipe pe care le-am trăit,

Una mi-a schimbat viaţa, atunci când te-am zărit

Şi-n timp ce alte clipe discret s-au perindat,

Aceasta de la mine nicicând n-a mai plecat.

Din multitudinea de clipe în care te-am privit,

Una mi-a schimbat viaţa, când m-am îndrăgostit

Şi-n timp ce alte clipe uitate-n noi sfârşesc,

De aceasta-n continuare cu drag îmi amintesc.

Din multitudinea de clipe de tine-ndrăgostit,

Una mi-a schimbat viaţa, atunci când te-am iubit

Şi-n timp ce alte clipe aşa cum vin se duc,

De aceasta întotdeauna aminte îmi aduc.

Din multitudinea de clipe în care te-am iubit,

Una mi-a schimbat viaţa, cum pleci când te-am privit

Şi-n timp ce alte clipe se-ndepărtează-n zbor,

Aceasta-mi aminteşte de tine când... mi-e dor.

Sunt condamnat cu executare

La moarte grea, prin a iubi,

Iubita mea călău să-mi fii,

Să pui pedeapsa-n aplicare.

La execuţie să mă duci,

Din ochii tăi de amazoană,

Săgeţi s-arunci spre mine, doamnă

Şi inima să mi-o străpungi.

Şi buzele, în piaţa mare,

Pe eşafod când am să urc,

Să mi le-aşezi pe un butuc,

Să le retezi c-o sărutare.

Să-mi legi de glezne chingi cu fire,

Pe-al morţii scaun când m-aşezi

Şi să mă electrocutezi,

Minute-n şir cu-a ta iubire.

Şi nici aşa de nu mă duc,

Din pieptul tău tu să pui foc

Sub mine, să m-aprind pe loc,

Să ard pe al iubirii rug.