Melodia mării
Melodia mării, cântecul sălbatic,
În valuri se pierde și-n vânt se ridică.
O simfonie nesfârșită, ce-ți atinge inima,
Cu sunete blânde și putere divină.
Pe plaja pustie, nisipul strălucește,
Valurile dansează și soarele răsare.
Melodia mării ne cheamă să visăm,
Să simțim libertatea și să ne eliberăm.
În adierea vântului, se aude un suspin,
Pescărușii zboară într-un dans ușor.
Melodia mării ne umple de bucurie,
Ne aduce liniștea și o nouă energie.
Valurile se sparg cu putere pe stânci,
Un cor de scoici cântă în armonii divine.
Melodia mării ne îmbracă în albastru,
Ne învăluie cu mister și cu dor.
Pe malul nisipos, picioarele se scufundă,
În valurile calde, ca o îmbrățișare tandră.
Melodia mării ne cheamă să călătorim,
Spre orizonturi noi, într-un vis nemuritor.
Când soarele apune și cerul se aprinde,
Melodia mării rămâne mereu în suflet.
O amintire vie, ce ne aduce bucurie,
Și ne face să simțim că suntem parte din eternitate.
Категория: Различные стихи
Все стихи автора: Denis Filimon Pușcașu
Дата публикации: 18 декабря 2023
Просмотры: 155
Стихи из этой категории
O viață cu de toate
Eu n-am crescut, cum, alţi copii,
În puf se deşteptarã;
Dar am avut şi jucãrii
Şi parte de-o chitarã.
Eu, am fost, eu! Nimic mai mult!
Nici n-aş fi vrut sã fie!
Şi-i mulţumesc lui Dumnezeu
De tot ce mi-a dat mie!
Avut-am parte de pãrinţi
Şi de copilãrie.
De unde nu... eram pribeag
Sau mort, sau... cine ştie!...
Nu am pierdut pe drumuri, nopţi,
Nici zile, prin spitale;
Şi-ntotdeauna mi-au plãcut
Cântãrile corale.
Cãci, şi biserica din sat
Mi-era atât de dragã!
Şi-atât de multe amintiri
De vremea ei, mã leagã!
Cã parcã şi acuma vãd
Cum se deschide uşa,
Şi cum apare, surâzând,
În pragul ei, mãtuşa!
Pe moş' Petreanu, cum venea,
Scoţându-şi pãlãria,
Pe Bunu', pe bunica mea
Şi pe sora Maria!...
Cum sã nu vreau, acele vremi
Ca ochii-mi sã le vadã?
Dar timpul le-a acoperit,
Cu ani şi ani, grãmadã!
Ai mei nu au avut averi
Dar, m-au purtat în şcoalã;
Şi, de acasã n-am plecat
Nicicând cu mâna goalã.
Super-talente n-am avut,
Nici aer de vedetã,
Decât cã, dupã ce-am crescut,
Mi-au luat o bicicletã.
De hoţi şi de linguşitori,
N-am dus vreodatã lipsã;
La fel, cum soarele de nori,
Şi luna, de eclipsã.
Dar, Dumnezeu de sus, mi-a dat
Atunci când mã rugasem,
Mai mult decât am meritat,
Sau, decât Îi cerusem.
Mã-ntrebi care e gândul meu
Şi scopul meu, anume?
De-a-i mulţumi lui Dumnezeu,
Cã sunt şi eu pe lume...
Cã-n mâna Lui, e mâna mea,
Cã nu am a mã teme,
Cã-n zorii vieţii m-a chemat
Şi m-a gãsit devreme.
Nu te opri. vei reuși
Când urci pe muntele succesului
Înaintezi greu, vântului i-te opui
Te-mpiedici dar nu te dai bătut
te ridici perseverent,
o să calci mai atent
Ai atins ținta mult visată
Frica de esec a fost învinsă
Demonstrat ai ca nu sunt limite
Decât cele multe din minte.
Gândul inimii mele
Întins sub cerul înstelat
Privesc spre o mare minune
Că orice stea ce ai creat
E unică și are-un nume.
Realizez înfricoșat
Că sunt nimic pe lângă Tine
Sunt om și-s foarte limitat
Tu ești Palat, eu doar ruine.
Tu ai putere să numești
Un infinit de corpuri lucitoare
Tot ce se-ntâmplă urmărești
Ce-nvie azi, ce mâine moare.
Atât mă cred de important
Când mă compar cu muritorii
Deși-s extrem de ignorant
Pe lângă Cel ce varsă norii.
Nu sunt nimic, un vânt ce trece.
Un val oricât ar fi de mic
Ar reuși să mă înece
Ca-apoi să nu mă mai ridic.
Și totuși Dumnezeul lumii
Ce-are putere nesfârșită
S-a deranjat să mai asculte
O biată ființă necăjită.
Nu am avut în cunoștință
Dragostea Lui cea fără margini
Dar m-a smerit și cu căință
M-am pus să scriu pe-a mele pagini.
Am început cu-a cere milă
Iertare am cerut întâi
Și pe scrisoarea mea umilă
Semnat-am jos: Te rog, rămâi!
Eu L-am dorit în a mea viață
Când am aflat că El era
Acel ce ștergea a mea față
Oricând o lacrimă curgea.
Mi-a spus că le-a uitat pe toate
Orice păcat mi-a fost iertat
Mi-a spus că ele-au fost luate
Și în adânc le-a scufundat.
Mi-a luat orice îngrijorare
Ce umerii îmi apăsa
Simțit-am o eliberare
Văzând cum în pahar vărsa.
Mi-e plin acum, dă peste chiar
De-Atâta bine ce îmi face
Nu merit nici măcar un dar
A pus în sufletul meu pace
Nu-L cunoșteam și l-am aflat
Căci haru-I e atât de mare
Al meu Stăpân e Împărat
Puterea Lui nimeni n-o are.
Fiindcă iubirea-I am primit
Doresc de-acum o viață-ntreagă
Dragostea mea să i-o dedic
Inima mea să Îl aleagă.
Orice ar fi să Îi jertfesc
Cum El făcut-a pentru mine
"Să fie tot ce eu iubesc
Venit curat ca dar din Tine!"
Să fii tot ce-mi doresc vreodată
Ca tot de-aș pierde pe pământ
Să știu că sunt cea mai bogată
De-mi ești alături nu-s înfrânt.
Biruitor voi fi în toate
Dacă eu lupt de partea Ta
Ești Dumnezeu ce totul poate
Și ieri și azi și pururea!
(audio) În zadar în franceză
Primăvara, cu sufletul vibrând,
Fericirea o așteptăm visând,
Iar în toamnă, când speranțe mor,
Ne rămâne un nor,
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce nu mai vin,
Legănând doar un vis fugar
Noaptea pururi cer senin,
Ne avântăm cu un dor nebun spre paradis,
Dar în cor vedem că tot a fost un vis.
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce ne ocolesc
Și în suflet se cern amar
Gânduri ce ne amăgesc,
În zadar vom implora,
În zadar vom aștepta
Fericiri ce tot dorim,
Atât nu mai vin!
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce ne ocolesc
Și în suflet se cern amar
Gânduri ce ne amăgesc,
În zadar vom implora,
În zadar vom aștepta
Fericiri ce atât dorim
Atât nu mai vin!
En vain
Au printemps, avec l'âme vibrante,
On attend le bonheur en rêvant,
Et en automne, quand les espoirs meurent,
Il nous reste un nuage,
Nous attendons tous en vain
Un bonheur qui ne revient jamais,
Berçant juste un rêve éphémère
La nuit, le ciel est toujours clair,
Nous nous envolons avec un désir fou de paradis,
Mais dans le refrain on voit que c'était encore un rêve.
Nous attendons tous en vain
Un bonheur qui nous échappe
Et dans l'âme ils tamisent amèrement
Des pensées qui nous trompent,
En vain nous supplierons,
Nous attendrons en vain
Le bonheur que nous voulons toujours,
Je ne viens plus !
Nous attendons tous en vain
Un bonheur qui nous échappe
Et dans l'âme ils tamisent amèrement
Des pensées qui nous trompent,
En vain nous supplierons,
Nous attendrons en vain
Le bonheur que nous voulons tant
Je ne viens plus !
cliseu previzibil
noi, condamnații la iubire
ne-am despărțit unul de altul,
cine face acum saltul?
și se predă cu mâini rănite
în brațele unui bolnav,
ce așteaptă pe nesimțite
să simtă pentru prima dată
ceva pur, de care noi
de multă vreme ne-am lepădat.
nu-mi aduc aminte
dar mi-ai promis ruine,
mi-ai spus că numai praful
mă va face să disper
de a ta prezență
sufocătoare.
mi-am închis ochii și am strigat
că tu nu poți lăsa dezastru
și urma ta îmi va rămâne
doar o amintire, spintecătoare
ce mă va amăgi mereu.
căci tu mi-ai fost doar libertate,
și muză în fiecare vers
de a ta iubire ce mă arde,
când vorbele se risipesc.
Magia Vieții: O Simfonie a Frumuseții
Viața, o minune înfățișată,
Bucurii și tristeți împletite-ntr-un dans,
Clipele trec, iar amintirile rămân,
Frumusețea ei mereu ne-a fascinat.
În zori de zi, soarele răsare blând,
Lumina lui ne umple inimile de dor,
Natura se trezește și zâmbește ușor,
Un dar divin, pe care-l prețuim câtând.
În miezul verii, câmpurile sunt înflorite,
Culorile vibrante ne încântă privirea,
Parfumul florilor ne duce într-o călătorie,
O simfonie a frumuseții nesfârșite.
Toamna vine cu culori calde și melancolie,
Frunzele cad ca lacrimi pe pământul mohorât,
Dar în această tristețe există un farmec aparte,
Viața se reinvente ază în fiecare clipă, cu mândrie.
Iarna aduce zăpada și viscolul sălbatic,
Paisaje albe ca-n povesti de basm,
Copiii se bucură de zborul fulgilor în vânt,
Magia iernii ne învăluie cu un farmec magic.
Frumusețea vieții în detalii mărunte ascunsă,
Într-un râs sincer sau o privire tandră,
În gesturi de iubire și în clipele fără grabă,
Viața e o comoară ce mereu ne încântă.
Другие стихотворения автора
Magia Vieții: O Simfonie a Frumuseții
Viața, o minune înfățișată,
Bucurii și tristeți împletite-ntr-un dans,
Clipele trec, iar amintirile rămân,
Frumusețea ei mereu ne-a fascinat.
În zori de zi, soarele răsare blând,
Lumina lui ne umple inimile de dor,
Natura se trezește și zâmbește ușor,
Un dar divin, pe care-l prețuim câtând.
În miezul verii, câmpurile sunt înflorite,
Culorile vibrante ne încântă privirea,
Parfumul florilor ne duce într-o călătorie,
O simfonie a frumuseții nesfârșite.
Toamna vine cu culori calde și melancolie,
Frunzele cad ca lacrimi pe pământul mohorât,
Dar în această tristețe există un farmec aparte,
Viața se reinvente ază în fiecare clipă, cu mândrie.
Iarna aduce zăpada și viscolul sălbatic,
Paisaje albe ca-n povesti de basm,
Copiii se bucură de zborul fulgilor în vânt,
Magia iernii ne învăluie cu un farmec magic.
Frumusețea vieții în detalii mărunte ascunsă,
Într-un râs sincer sau o privire tandră,
În gesturi de iubire și în clipele fără grabă,
Viața e o comoară ce mereu ne încântă.
Colindul Luminii și Bucuriei"
1.Prin zăpadă albă și pură
În noaptea sfântă de Crăciun
Colindăm cu inimă plină de căldură
Spre casele luminate de lumină divină
2: Îngerii cântă în coruri cerești
Vestind nașterea Mântuitorului iubit
Cu bucurie și speranță în sufletele noastre nestemate
Purtăm vestea cea mare prin fiecare colind rostit
3: La uși batem cu blândețe și respect
Cerând voie să intrăm în căminul vostru frumos
Cu colindele noastre vesele și perfecte
Aducem bucurie și pace, ca un dar prețios
4: Lumânările ardeau cu foc aprins
În bradul împodobit cu dragoste și grijă
Ne rugăm ca în sufletele voastre să pătrundă lumină și senin
Și să vă umple viața de bucurie și fericirea cea mai înaltă
5: În colindul nostru aducem binecuvântare
Pentru fiecare casă, pentru fiecare familie
Sărbătorim nașterea Domnului cu mare cinstire
Și ne dorim ca pacea să domnească în întreaga lume, în vecie
Dansul fulgilor de nea
Într-o iarnă-albă, dansul lor se ivește,
Fulgii de nea în aer parcă se leagănă.
Cu gingășie și grație, pe pământ coboară,
O simfonie magică, ce ochii ne încântă.
Pe crengi și acoperișuri, ei se așează ușor,
Un tablou fermecător, ce vestește iarna.
Îmbracă lumea-n alb, un decor adormit,
Dansând pe notele dulci ale naturii eterna armonie.
Copiii în grădină prind un fulg cu dorințe,
Rotunjimile delicate le zâmbesc printre paienjeni.
Ating bucuria în palme pentru o clipită fugace,
Un moment magic ce strânge povestea în crenelurile lor.
Dansul fulgilor e ca o horă a visurilor împlinite,
Clasați pe ritm în valuri albe și efemere.
În lumina zorilor întregul univers dansează,
O mireasmă a miracolului făr' de sfârșit.
Fulgii cad mereu peste orașul dezvelit,
Luminând nopțile reci cu sclipiri luminoase.
Rugăm sărbatoarea tainicelor clipe-i să le pice noroc
Și cerem timpului să oftăm, ca să le primenească-ncă o poezie frumoasă.
Cântecul pădurii
În pădurea adâncă, cântecul răsună,
Printre copaci înalți și frunze ce suspină.
Eul liric se pierde în taina întunericului,
Și versurile sale prind viață în misterul ascunsului.
Figuri de stil dansează pe aripa vântului,
Metaforele îmbracă natura într-un farmec abundent.
Măsura versurilor se topește ca roua dimineții,
Creând un ritm melodic, plin de bucurii.
Rimele se leagă cu gingășie și grație,
Ca o poveste fermecată, plină de poezie.
În inima pădurii, cântecul se împletește,
Cu sunete blânde și ecouri ce duc departe.
Povestea cântecului pădurii ne aduce alinare,
Ne trezește simțurile și ne umple de iubire.
În fiecare vers În pădurea adâncă, cântecul răsună,
Prin frunzele verzi și lumina de lună.
Eul liric se pierde în taina naturii,
Și versurile sale prind aripi și curg pururi.
Copacii înalți ca stâlpii unui templu,
Șoptesc cu voci blânde un cântec simplu.
Frunzele dansează pe notele vântului,
Creând o simfonie ce-ți umple sufletul.
Povestea pădurii se desfășoară-n versuri,
Cu metafore delicate și imagini diverse.
Rimele se împletesc într-un dans subtil,
Ca o melodie dulce, ce te face să zbori.
Cântecul pădurii ne cheamă la aventură,
Să descoperim tainele ei cu fiecare măsură.
În ecoul frunzelor și ciripitul păsărilor,
Simțim că sun În ecoul frunzelor și ciripitul păsărilor,
Simțim că suntem parte dintr-un univers de basm.
Pădurea ne îmbrățișează cu brațele-i verzi,
Ne invită să explorăm tainele ei ascunse.
Pe poteci înguste, sub umbră de copaci,
Descoperim magia ce învăluie fiecare pas.
Frunzele cad ca petale în dansul lor ușor,
Și cântecul pădurii ne duce pe aripi de dor.
Aici timpul se oprește, iar sufletul se odihnește,
În liniștea adâncă și în armonia ce crește.
Cântecul pădurii ne aduce pace și alinare,
Ne conectează la natura vie, plină de splendare.
Cântecul nopții
Cântecul nopții, adiere sublimă,
Înserarea misterioasă, vis de aur.
Ritmuri stelare, tainică simfonie,
În liniștea ce îmbrățișează timpul.
Nopțile cântă în ecouri fără margini,
Melodii de stele, în dans cosmic.
Notele se împletesc într-un cor divin,
Povești nespuse, secrete ascunse.
Sub cerul întunecat, cântecul răsare,
Ode ale tăcerii, povești neînțelese.
Vorbește-n șoaptă, cuvinte îngemănate,
Cântecul nopții dezvăluie iubirea.
În umbra lunii pline, versurile dansează,
Sufletele se unesc într-o armonie tandră.
Cântecul nopții strigă către inimi ratace,
Doruri ascun Cântecul nopții, mister adânc,
Înserarea îmbrățișează cerul senin.
Rimele se leagă într-un dans tandru,
În tăcerea ce ascunde visuri nebune.
Stelele cântă în lumini strălucitoare,
Melodii fără cuvinte, doar înțelese de suflete.
Noaptea răspunde cu ecouri de iubire,
Cântecul nopții ne poartă pe aripi de dor.
Prin întuneric, versurile se rostesc,
Povești nespuse prind viață în melodie.
Nopțile cântă tainic, în ritmuri divine,
În liniștea ce aduce alinare și armonie.
Sub lună plină, cuvintele se împreunează,
Sufletele se unesc într-o simfonie divină.
Cântecul nopții ne cheamă la visare,
În universul său
Coșmarul
În noaptea întunecată, într-un vis misterios,
Un coșmar m-a cuprins, plin de umbre și suspans.
Mă trezesc într-o lume stranie, nefamiliară,
Unde totul pare a fi într-o continuă schimbare.
În jurul meu se conturează forme ciudate,
Creaturi înspăimântătoare, cu ochi arzând ca flacăra.
Simt cum inima îmi bate sălbatic în piept,
Încercând să scap din acest coșmar nesfârșit.
Privesc în jur și văd un cer întunecat,
Fără stele sau lună, doar nori grei și amenințători.
Pământul tremură sub pașii mei incerți,
Simt cum frica mă cuprinde și sufletul mi se zbate.
În labirintul acesta de gânduri confuze,
Mă simt pierdut și singur într-o lume în care nu-mi găsesc refugiu.
Încerc să strig, dar sunetul se pierde în neant,
Coșmarul mă învăluie tot mai mult, fără un sfârșit garantat.
În mijlocul acestui haos, îmi amintesc că puterea e în mine,
Că pot învinge frica și să scap din această prizonieră realitate.
Îmi adun curajul și încep să lupt cu toată forța mea,
Sperând că voi găsi o cale de ieșire și eliberare.
Prin labirintul întunecat al coșmarului meu,
Merg cu hotărâre și determinare, fără a mă opri.
Cu fiecare pas pe care-l fac, lumina începe să strălucească,
Și simt cum speranța renasce în mine, dându-mi putere să rezist.
Coșmarul se estompează treptat și încep să văd lumina zorilor,
În timp ce umbrele se risipesc și dispar în zare.
Respir adânc, simțindu-mi inima calmându-se,
Coșmarul se topește ca un fum subțire.
Mă trezesc din visul întunecat și misterios,
Cu o senzație de ușurare și eliberare în suflet.
Îmi dau seama că acele temeri și neliniști,
Erau doar o proiecție a fricilor mele interioare.
Coșmarul m-a învățat că puterea mea e reală,
Că pot înfrunta orice provocare cu curaj și hotărâre.
Chiar și atunci când pare că totul e pierdut,
Speranța și determinarea pot schimba cursul destinului meu.