Sunt toate ale mele...
Când mângâie cerul miei zburdalnici,
Ori doarme întins pe umeri de zeu,
Sunt liber precum stejarii cei falnici,
Și strig tuturor că ceru-i al meu.
Când freamătă lin cu glas de fecioară,
Iar noaptea se-ascunde de ziuă în ea,
Cu liniștea ei ce în trup îmi coboară,
Strig tuturor că pădurea-i a mea.
Când plânge pământul în lume,
Iar lacrima sa e pe cer curcubeu,
Cu buza uscată pot tuturor spune,
Izvorul cel dulce e numai al meu.
Sunt liber și râd căci dorințe nu am,
Iar casa îmi este oriunde sub stele,
Triluri de păsări se aud de pe ram,
Și strig tuturor: sunt toate ale mele!
Categoria: Poezii despre natura
Toate poeziile autorului: Gabriel Trofin
Data postării: 10 aprilie 2024
Comentarii: 1
Vizualizări: 516
Comentarii
Poezii din aceiaşi categorie
Zi de primăvară
Alerg printre păpădii,
Prin iarba abia încolţită
Şi zâmbesc.
A venit primăvara,
Vreau să cânt,
Să strig că iubesc!
Vreau să sărut liliacul,
Să mă nasc din nou -
Sunt fericită!
A venit primăvara,
Vino şi tu
Să mă simt şi iubită!
Vreau să cuprind cerul,
Să alerg desculţ
Printre muguri de flori.
E primăvară,
Sunt învăluită de parfum
Şi de fiori...
flux de poeme naani /32
perspective rămurate-
în pragul casei din kuboes
femeia nama
îngândurată
E IAR SEPTEMBRIE
E iar septembrie și-mbujorați de bruma rece,
Ca două umbre de cocori, pe norul gri ce trece,
Ne-am rătăcit din nou, în lanul de secară,
În pasul trist și grav al ceasului de seară...
De crezi că încă-i vară și timpul ți-e prielnic,
Nimic nu mai durează, că totul îi vremelnic,
Ascultă ploaia, ce dintre noi, nu tace,
Că toate-n timp, nisip și tină, s-or preface...
Nu-ți voi căta pricină, nu-ți voi găsi vreo vină,
Că iară-ți este traista, de roade, mult prea plină.
Dar fiindcă iar te-am prins, c-ai stat la pândă,
Din strugurele tău, eu am să-ți cer dobândă!
Poate??!
poate e prea târziu,
să privesc apusul
poate ??! e prea devreme,
să nu privesc deloc răsăritul.
Poate e timpul să-mi termin gândul,
Și să pun punct la poezie.
Poate?? Mai am ceva de spus,
Și de scris,
Dar nu pot să mai adaug ceva,
Mă oprește punctul pus,
În poezia mea.
Autoare Alina Zamurca
Poezia compusă pe 20.10.2024
Iarna de Stela Enache în franceză
Iarna
--- 1 ---
Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,
Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;
Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,
Răspândind fiori de gheață pe ai țării umeri dalbi.
Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară!
Cu o zale argintie se îmbracă mândra țară;
Soarele rotund și palid se prevede printre nori
Ca un vis de tinerețe printre anii trecători.
--- R ---
Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,
Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,
Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,
Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.
--- 2 ---
Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare
Strălucește și dezmiardă oceanul de ninsoare.
Iată-o sanie ușoară care trece peste văi…
În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.
--- R ---
Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,
Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,
Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,
Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.
Hiver
--- 1 ---
Du haut des airs, le terrible hiver tamise les nuages de neige,
Les chevaux de Troie qui voyageaient depuis longtemps se rassemblaient en tas dans le ciel ;
Les flocons volent, flottent dans les airs comme un essaim de papillons blancs,
Répandre des frissons sur les épaules pâles du pays.
Il neige le jour, il neige la nuit, il neige encore le matin !
Avec une chaîne d'argent, le fier pays s'habille ;
Le soleil rond et pâle est annoncé parmi les nuages
Comme un rêve de jeunesse parmi les années qui passent.
--- R ---
C'est tout blanc dans les champs, sur les collines, autour, au loin,
Comme des fantômes blancs, les peupliers enfilés se perdent dans le beurre,
Et sur le tronçon désolé, sans pistes, sans route,
On aperçoit les villages perdus sous les nuages blancs de fumée.
--- 2 ---
Mais la neige s'arrête, les nuages fuient, le soleil désiré
Il brille et dissipe l'océan de neige.
Voici un traîneau léger qui sillonne les vallées…
Le tintement des hochets résonnait dans l’air joyeux.
--- R ---
C'est tout blanc dans les champs, sur les collines, autour, au loin,
Comme des fantômes blancs, les peupliers enfilés se perdent dans le beurre,
Et sur le tronçon désolé, sans pistes, sans route,
On aperçoit les villages perdus sous les nuages blancs de fumée.
Iarna de Stela Enache în turcă
Iarna
--- 1 ---
Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,
Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;
Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,
Răspândind fiori de gheață pe ai țării umeri dalbi.
Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară!
Cu o zale argintie se îmbracă mândra țară;
Soarele rotund și palid se prevede printre nori
Ca un vis de tinerețe printre anii trecători.
--- R ---
Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,
Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,
Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,
Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.
--- 2 ---
Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare
Strălucește și dezmiardă oceanul de ninsoare.
Iată-o sanie ușoară care trece peste văi…
În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.
--- R ---
Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,
Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,
Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,
Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.
Kış
--- 1 ---
Korkunç kış, kar bulutlarını havadan süzüyor,
Uzun yolculuk yapan Truva atları gökyüzünde bir yığın halinde toplandı;
Pullar uçuyor, beyaz kelebek sürüsü gibi havada süzülüyor,
Ülkenin solgun omuzlarına ürperti yayılıyor.
Gündüz kar yağıyor, gece kar yağıyor, sabah yine kar yağıyor!
Gururlu taşralı gümüş bir zincirle giyinir;
Bulutların arasında yuvarlak, soluk bir güneş bekleniyor
Geçen yılların arasında bir gençlik hayali gibi.
--- R ---
Tarlalar, tepeler, etrafta, uzaklarda her şey bembeyaz.
Beyaz hayaletler gibi, tereyağda kaybolmuş kavaklar,
Ve yolsuz, izsiz, ıssız bir yerde,
Beyaz duman bulutlarının altında kayıp köyleri görebilirsiniz.
--- 2 ---
Ama kar durur, bulutlar kaçar, arzu edilen güneş
Kar okyanusunu parlatır ve dağıtır.
İşte vadileri aşan hafif bir kızak…
Çıngırakların şıngırtısı neşeli havada çınladı.
--- R ---
Tarlalar, tepeler, etrafta, uzaklarda her şey bembeyaz.
Beyaz hayaletler gibi, tereyağda kaybolmuş kavaklar,
Ve yolsuz, izsiz, ıssız bir yerde,
Beyaz duman bulutlarının altında kayıp köyleri görebilirsiniz.
Zi de primăvară
Alerg printre păpădii,
Prin iarba abia încolţită
Şi zâmbesc.
A venit primăvara,
Vreau să cânt,
Să strig că iubesc!
Vreau să sărut liliacul,
Să mă nasc din nou -
Sunt fericită!
A venit primăvara,
Vino şi tu
Să mă simt şi iubită!
Vreau să cuprind cerul,
Să alerg desculţ
Printre muguri de flori.
E primăvară,
Sunt învăluită de parfum
Şi de fiori...
flux de poeme naani /32
perspective rămurate-
în pragul casei din kuboes
femeia nama
îngândurată
E IAR SEPTEMBRIE
E iar septembrie și-mbujorați de bruma rece,
Ca două umbre de cocori, pe norul gri ce trece,
Ne-am rătăcit din nou, în lanul de secară,
În pasul trist și grav al ceasului de seară...
De crezi că încă-i vară și timpul ți-e prielnic,
Nimic nu mai durează, că totul îi vremelnic,
Ascultă ploaia, ce dintre noi, nu tace,
Că toate-n timp, nisip și tină, s-or preface...
Nu-ți voi căta pricină, nu-ți voi găsi vreo vină,
Că iară-ți este traista, de roade, mult prea plină.
Dar fiindcă iar te-am prins, c-ai stat la pândă,
Din strugurele tău, eu am să-ți cer dobândă!
Poate??!
poate e prea târziu,
să privesc apusul
poate ??! e prea devreme,
să nu privesc deloc răsăritul.
Poate e timpul să-mi termin gândul,
Și să pun punct la poezie.
Poate?? Mai am ceva de spus,
Și de scris,
Dar nu pot să mai adaug ceva,
Mă oprește punctul pus,
În poezia mea.
Autoare Alina Zamurca
Poezia compusă pe 20.10.2024
Iarna de Stela Enache în franceză
Iarna
--- 1 ---
Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,
Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;
Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,
Răspândind fiori de gheață pe ai țării umeri dalbi.
Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară!
Cu o zale argintie se îmbracă mândra țară;
Soarele rotund și palid se prevede printre nori
Ca un vis de tinerețe printre anii trecători.
--- R ---
Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,
Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,
Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,
Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.
--- 2 ---
Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare
Strălucește și dezmiardă oceanul de ninsoare.
Iată-o sanie ușoară care trece peste văi…
În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.
--- R ---
Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,
Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,
Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,
Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.
Hiver
--- 1 ---
Du haut des airs, le terrible hiver tamise les nuages de neige,
Les chevaux de Troie qui voyageaient depuis longtemps se rassemblaient en tas dans le ciel ;
Les flocons volent, flottent dans les airs comme un essaim de papillons blancs,
Répandre des frissons sur les épaules pâles du pays.
Il neige le jour, il neige la nuit, il neige encore le matin !
Avec une chaîne d'argent, le fier pays s'habille ;
Le soleil rond et pâle est annoncé parmi les nuages
Comme un rêve de jeunesse parmi les années qui passent.
--- R ---
C'est tout blanc dans les champs, sur les collines, autour, au loin,
Comme des fantômes blancs, les peupliers enfilés se perdent dans le beurre,
Et sur le tronçon désolé, sans pistes, sans route,
On aperçoit les villages perdus sous les nuages blancs de fumée.
--- 2 ---
Mais la neige s'arrête, les nuages fuient, le soleil désiré
Il brille et dissipe l'océan de neige.
Voici un traîneau léger qui sillonne les vallées…
Le tintement des hochets résonnait dans l’air joyeux.
--- R ---
C'est tout blanc dans les champs, sur les collines, autour, au loin,
Comme des fantômes blancs, les peupliers enfilés se perdent dans le beurre,
Et sur le tronçon désolé, sans pistes, sans route,
On aperçoit les villages perdus sous les nuages blancs de fumée.
Iarna de Stela Enache în turcă
Iarna
--- 1 ---
Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,
Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;
Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,
Răspândind fiori de gheață pe ai țării umeri dalbi.
Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară!
Cu o zale argintie se îmbracă mândra țară;
Soarele rotund și palid se prevede printre nori
Ca un vis de tinerețe printre anii trecători.
--- R ---
Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,
Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,
Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,
Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.
--- 2 ---
Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare
Strălucește și dezmiardă oceanul de ninsoare.
Iată-o sanie ușoară care trece peste văi…
În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.
--- R ---
Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,
Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,
Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,
Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.
Kış
--- 1 ---
Korkunç kış, kar bulutlarını havadan süzüyor,
Uzun yolculuk yapan Truva atları gökyüzünde bir yığın halinde toplandı;
Pullar uçuyor, beyaz kelebek sürüsü gibi havada süzülüyor,
Ülkenin solgun omuzlarına ürperti yayılıyor.
Gündüz kar yağıyor, gece kar yağıyor, sabah yine kar yağıyor!
Gururlu taşralı gümüş bir zincirle giyinir;
Bulutların arasında yuvarlak, soluk bir güneş bekleniyor
Geçen yılların arasında bir gençlik hayali gibi.
--- R ---
Tarlalar, tepeler, etrafta, uzaklarda her şey bembeyaz.
Beyaz hayaletler gibi, tereyağda kaybolmuş kavaklar,
Ve yolsuz, izsiz, ıssız bir yerde,
Beyaz duman bulutlarının altında kayıp köyleri görebilirsiniz.
--- 2 ---
Ama kar durur, bulutlar kaçar, arzu edilen güneş
Kar okyanusunu parlatır ve dağıtır.
İşte vadileri aşan hafif bir kızak…
Çıngırakların şıngırtısı neşeli havada çınladı.
--- R ---
Tarlalar, tepeler, etrafta, uzaklarda her şey bembeyaz.
Beyaz hayaletler gibi, tereyağda kaybolmuş kavaklar,
Ve yolsuz, izsiz, ıssız bir yerde,
Beyaz duman bulutlarının altında kayıp köyleri görebilirsiniz.
Alte poezii ale autorului
Epigrame VI
Super calificat
Să promovezi, ai fost la un concurs,
Şi diplomele ţi le-ai etalat în grabă,
Dar când la întrebări ai fost supus,
Acestea au început instant să ragă.
Super calificat
Diplome ai adunat duium,
Şi te lauzi peste tot cu ele,
Dar valoarea lor? Ţi-o spun:
Trei lulele, trei surcele.
Unui cuplu gay
Se certară seara toată,
Dar tăcu într-un final,
Când brunetul îi arată,
Cum să faci ceva b-anal.
Boala sau jignire?
Făcui iar analize medicale,
Și am trimis la doctor fata,
Iar el i-a spus fără taclale,
Vezi ce faci, că e Prostata.
Interviu
S-a pornit, spre a convinge,
Zeci de diplome s-arate,
Însă foarte rău se-ncinge,
De-l întrebi ceva din carte.
Unui jandarm
Beai lapte cu mult șarm,
Şi ţi se părea plăcut…
De când te-ai făcut jandarm,
Îl servești…numai bătut!
Hoţia astăzi
De spui că-s hoţi, că au furat,
Vei fi damnat pe viaţă,
Că astăzi cel ce fură e stimat,
Iar păgubaşul e considerat paiaţă.
Mariaj
În tinereţe când o curta,
O numea: regina mea,
Dupa ce nunta s-a dus,
I-a cam devenit supus.
Unei supraponderale
Nu mai face sport, te rog,
Chiar opreşte-te din muncă,
Pentru noi eşti ca un drog,
Când transpiri, miroşi a şuncă.
Lui M.I.Quintus
turnător la securitate
Epigramist cu multe vicii,
Cu vorba stearpă şi tocită,
Doar când îşi turna amicii,
Devenea mai ascuțită.
Lui M.I.Quintus
Venerat în PNL,
Senior în CDR,
Acoperit de PSD,
Turnator la PCR.
Epigrame VIII
Vizită
Iar e-n vizită mamaia,
De-alaltăieri de pe la zece,
A venit c-a prins-o ploaia,
Dar uită ca să mai plece.
Uneia care a dat de bani
Când nu aveai serviciu şi lovele,
Erai un stup cu miere şi nectar,
Iar azi cu milioane în portofele,
Te-ai transformat într-un viespar.
Unor români – corona virus
A fost nevoie de o pandemie,
Şi multe sfaturi cu-nţeles,
Ca întreaga Românie,
Să se spele un pic mai des.
Epigrama
Un catren cu poanta-n cioc,
Şi cu patru versuri bune,
Primele te ţin la foc,
După ultimul vei fi cărbune.
Unui bețiv
Când se uită spre podgorii,
I se dilatează porii,
Și se vaită la vecin,
Că îi lasă gura vin.
Pantofii
Pe mama pantofii o băteau,
Și aproape zilnic suferea,
Dar într-o zi când se certau,
Văzui că tata pantofii îi purta.
Umor
E plin de umor vecinul meu,
Iar altul ca el nu întâlneşti,
I-atât de dezvoltat umorul său,
Că râde şi la un Banc de peşti.
Magicianul
Pe un fost magician vestit,
Bibliotecarul școlii l-au făcut,
Dar un eşec cumplit s-a dovedit,
Că încet din cărţi au disparut.
Şcolarizare forţată,
Cam târziu veni la şcoală,
Avea şaipe ani şi oleacă,
Dar din tot ce studia,
Doar si-laba îi plăcea s-o facă.
Sărăcie
Fiind sărac de nedescris,
N-a mai suportat ruşinea crasă,
Servicii Funerare şi-a deschis,
Să aibă ce pune pe masă.
Ruine
Azi inima am întrebat-o despre tine,
Căci rănile din piept mă dor neîncetat,
De parc-aș fi un templu al iubirii în ruine,
Pe care-un râu de lacrimi treptat l-a inundat.
Și vei săpa adânc cândva printre vestigii,
Ca să-mi refaci tot corpul omenesc,
Și-atunci cu conștiința vei avea litigii,
Găsind sculptat pe oase: Te iubesc!
Și-ai vrea să mă mai scol dintre ruine,
Ori plânsă toată să alergi-napoi în timp,
Să îmi dedici iubirea și să-mi fie bine,
Să aduni toți anii duși în doar un anotimp.
Dar astăzi templul dăinuie-n picioare,
Și-l vizitează noaptea ușoare nostalgii,
Tristețea îi aduce ofrande și osanale,
Doar tu iubito, tu nu mai vrei să vii.
Și zilnic cade de pe templu câte-o piatră,
Și mor iubiri abandonate ceas de ceas,
Iar tu, departe de a fi femeia idolatră,
Spășită ai să te-nchini la ce a mai rămas.
Noi, ăștia...
Noi, ăștia care suntem falși poeți,
Nepublicați și fără pic de faimă,
Vom scrie versuri pe pereți,
Și-apoi, i-om vărui, de teamă.
Vom scrijeli nisipul fin al mării,
Cu-n sentiment adânc ori prea banal,
Și, în apus, îl vom lăsa uitării,
Să-l șteargă vântul ori vreun val.
Vom murmura poeme fără carte,
Întrebători spre inima ce cântă,
Cu mâinile amputate vom împarte,
Bucăți dintr-o iubire frântă.
Vom dibui, în suflet, trist sonet,
Și îl vom plânge sub un clar de lună,
Apoi, va fi citit, de-un critic desuet,
Ce îl va vinde lumii pe sub mână.
Azi cânt…
Azi cânt cu trupul spart în mii de strune,
Și fiecare sunet e un țipăt neuman,
Născut de mine, și înfiat de lume,
Dar mai apoi, trecut în acte ca orfan.
Eu cânt cu ochii plini de vechi ruine,
Cu mâinile tăiate de lumini ce dor,
Iar sângele ce-mi curge printre rime,
Încheagă un poem ce n-are autor.
Cântarea mea nu caută iertare,
Ea urlă-n cer și plânge pe pământ,
E trupul meu strivit de orișicare,
De Dumnezeul care tace crunt.
Eu cânt cu mâinile legate strâns la spate,
Ca un ocnaș al propriei lumini,
Și-n mine clopotul durerii bate,
Iar sunetul mi se strecoară-n rădăcini.
Azi cânt dintr-un mormânt care respiră,
Cu gura spartă-a dorului prelung,
Și fiecare notă, mă supără și miră,
Că n-o aud decât atunci când plâng.
Iar cântecul, o lacrimă tăcută,
Se-ntoarce-n mine ca un duh hain,
Să strige lumii cu o șoaptă mută:
Veniți, azi cântă versuri, un străin!
Și lira, zilnic, în trupu-mi tânăr sapă,
O cruce fără nume, fără semn,
Și-n ochi, mi se adâncește-o groapă,
În care cântecul prin sita lumii-l cern.
Eu, nu am uitat lumina…
Eu, nu am uitat lumina,
ce a pătruns în întunericul meu,
zguduind bezna din toată
întunecimea ei...
Ea, nu a cerut nimic,
nu a rostit vreun nume,
dar mi-a despicat noaptea,
cu un fulger imens,
și din adâncul mut al umbrei,
a răsărit un alt eu,
străin de întunericul greu,
care mă ținuse captiv.
Eu, nu am uitat lumina,
ce a răsărit în ochii înlăcrimați,
aprinzând în negura lor,
o licărire a visului viu.
Ea, mi-a ars tăcerea surdă,
sfărâmând umbra gândurilor,
și mi-a deschis în zorii zilei,
calea spre un nou început.
Și, de atunci…
de atunci, lumina nu s-a mai stins,
nici nu a devenit umbră,
ci a rămas undeva,
ca o absență apropiată...
Epigrame VI
Super calificat
Să promovezi, ai fost la un concurs,
Şi diplomele ţi le-ai etalat în grabă,
Dar când la întrebări ai fost supus,
Acestea au început instant să ragă.
Super calificat
Diplome ai adunat duium,
Şi te lauzi peste tot cu ele,
Dar valoarea lor? Ţi-o spun:
Trei lulele, trei surcele.
Unui cuplu gay
Se certară seara toată,
Dar tăcu într-un final,
Când brunetul îi arată,
Cum să faci ceva b-anal.
Boala sau jignire?
Făcui iar analize medicale,
Și am trimis la doctor fata,
Iar el i-a spus fără taclale,
Vezi ce faci, că e Prostata.
Interviu
S-a pornit, spre a convinge,
Zeci de diplome s-arate,
Însă foarte rău se-ncinge,
De-l întrebi ceva din carte.
Unui jandarm
Beai lapte cu mult șarm,
Şi ţi se părea plăcut…
De când te-ai făcut jandarm,
Îl servești…numai bătut!
Hoţia astăzi
De spui că-s hoţi, că au furat,
Vei fi damnat pe viaţă,
Că astăzi cel ce fură e stimat,
Iar păgubaşul e considerat paiaţă.
Mariaj
În tinereţe când o curta,
O numea: regina mea,
Dupa ce nunta s-a dus,
I-a cam devenit supus.
Unei supraponderale
Nu mai face sport, te rog,
Chiar opreşte-te din muncă,
Pentru noi eşti ca un drog,
Când transpiri, miroşi a şuncă.
Lui M.I.Quintus
turnător la securitate
Epigramist cu multe vicii,
Cu vorba stearpă şi tocită,
Doar când îşi turna amicii,
Devenea mai ascuțită.
Lui M.I.Quintus
Venerat în PNL,
Senior în CDR,
Acoperit de PSD,
Turnator la PCR.
Epigrame VIII
Vizită
Iar e-n vizită mamaia,
De-alaltăieri de pe la zece,
A venit c-a prins-o ploaia,
Dar uită ca să mai plece.
Uneia care a dat de bani
Când nu aveai serviciu şi lovele,
Erai un stup cu miere şi nectar,
Iar azi cu milioane în portofele,
Te-ai transformat într-un viespar.
Unor români – corona virus
A fost nevoie de o pandemie,
Şi multe sfaturi cu-nţeles,
Ca întreaga Românie,
Să se spele un pic mai des.
Epigrama
Un catren cu poanta-n cioc,
Şi cu patru versuri bune,
Primele te ţin la foc,
După ultimul vei fi cărbune.
Unui bețiv
Când se uită spre podgorii,
I se dilatează porii,
Și se vaită la vecin,
Că îi lasă gura vin.
Pantofii
Pe mama pantofii o băteau,
Și aproape zilnic suferea,
Dar într-o zi când se certau,
Văzui că tata pantofii îi purta.
Umor
E plin de umor vecinul meu,
Iar altul ca el nu întâlneşti,
I-atât de dezvoltat umorul său,
Că râde şi la un Banc de peşti.
Magicianul
Pe un fost magician vestit,
Bibliotecarul școlii l-au făcut,
Dar un eşec cumplit s-a dovedit,
Că încet din cărţi au disparut.
Şcolarizare forţată,
Cam târziu veni la şcoală,
Avea şaipe ani şi oleacă,
Dar din tot ce studia,
Doar si-laba îi plăcea s-o facă.
Sărăcie
Fiind sărac de nedescris,
N-a mai suportat ruşinea crasă,
Servicii Funerare şi-a deschis,
Să aibă ce pune pe masă.
Ruine
Azi inima am întrebat-o despre tine,
Căci rănile din piept mă dor neîncetat,
De parc-aș fi un templu al iubirii în ruine,
Pe care-un râu de lacrimi treptat l-a inundat.
Și vei săpa adânc cândva printre vestigii,
Ca să-mi refaci tot corpul omenesc,
Și-atunci cu conștiința vei avea litigii,
Găsind sculptat pe oase: Te iubesc!
Și-ai vrea să mă mai scol dintre ruine,
Ori plânsă toată să alergi-napoi în timp,
Să îmi dedici iubirea și să-mi fie bine,
Să aduni toți anii duși în doar un anotimp.
Dar astăzi templul dăinuie-n picioare,
Și-l vizitează noaptea ușoare nostalgii,
Tristețea îi aduce ofrande și osanale,
Doar tu iubito, tu nu mai vrei să vii.
Și zilnic cade de pe templu câte-o piatră,
Și mor iubiri abandonate ceas de ceas,
Iar tu, departe de a fi femeia idolatră,
Spășită ai să te-nchini la ce a mai rămas.
Noi, ăștia...
Noi, ăștia care suntem falși poeți,
Nepublicați și fără pic de faimă,
Vom scrie versuri pe pereți,
Și-apoi, i-om vărui, de teamă.
Vom scrijeli nisipul fin al mării,
Cu-n sentiment adânc ori prea banal,
Și, în apus, îl vom lăsa uitării,
Să-l șteargă vântul ori vreun val.
Vom murmura poeme fără carte,
Întrebători spre inima ce cântă,
Cu mâinile amputate vom împarte,
Bucăți dintr-o iubire frântă.
Vom dibui, în suflet, trist sonet,
Și îl vom plânge sub un clar de lună,
Apoi, va fi citit, de-un critic desuet,
Ce îl va vinde lumii pe sub mână.
Azi cânt…
Azi cânt cu trupul spart în mii de strune,
Și fiecare sunet e un țipăt neuman,
Născut de mine, și înfiat de lume,
Dar mai apoi, trecut în acte ca orfan.
Eu cânt cu ochii plini de vechi ruine,
Cu mâinile tăiate de lumini ce dor,
Iar sângele ce-mi curge printre rime,
Încheagă un poem ce n-are autor.
Cântarea mea nu caută iertare,
Ea urlă-n cer și plânge pe pământ,
E trupul meu strivit de orișicare,
De Dumnezeul care tace crunt.
Eu cânt cu mâinile legate strâns la spate,
Ca un ocnaș al propriei lumini,
Și-n mine clopotul durerii bate,
Iar sunetul mi se strecoară-n rădăcini.
Azi cânt dintr-un mormânt care respiră,
Cu gura spartă-a dorului prelung,
Și fiecare notă, mă supără și miră,
Că n-o aud decât atunci când plâng.
Iar cântecul, o lacrimă tăcută,
Se-ntoarce-n mine ca un duh hain,
Să strige lumii cu o șoaptă mută:
Veniți, azi cântă versuri, un străin!
Și lira, zilnic, în trupu-mi tânăr sapă,
O cruce fără nume, fără semn,
Și-n ochi, mi se adâncește-o groapă,
În care cântecul prin sita lumii-l cern.
Eu, nu am uitat lumina…
Eu, nu am uitat lumina,
ce a pătruns în întunericul meu,
zguduind bezna din toată
întunecimea ei...
Ea, nu a cerut nimic,
nu a rostit vreun nume,
dar mi-a despicat noaptea,
cu un fulger imens,
și din adâncul mut al umbrei,
a răsărit un alt eu,
străin de întunericul greu,
care mă ținuse captiv.
Eu, nu am uitat lumina,
ce a răsărit în ochii înlăcrimați,
aprinzând în negura lor,
o licărire a visului viu.
Ea, mi-a ars tăcerea surdă,
sfărâmând umbra gândurilor,
și mi-a deschis în zorii zilei,
calea spre un nou început.
Și, de atunci…
de atunci, lumina nu s-a mai stins,
nici nu a devenit umbră,
ci a rămas undeva,
ca o absență apropiată...
Djl6m6dnn1r