Sunt toate ale mele...
Când mângâie cerul miei zburdalnici,
Ori doarme întins pe umeri de zeu,
Sunt liber precum stejarii cei falnici,
Și strig tuturor că ceru-i al meu.
Când freamătă lin cu glas de fecioară,
Iar noaptea se-ascunde de ziuă în ea,
Cu liniștea ei ce în trup îmi coboară,
Strig tuturor că pădurea-i a mea.
Când plânge pământul în lume,
Iar lacrima sa e pe cer curcubeu,
Cu buza uscată pot tuturor spune,
Izvorul cel dulce e numai al meu.
Sunt liber și râd căci dorințe nu am,
Iar casa îmi este oriunde sub stele,
Triluri de păsări se aud de pe ram,
Și strig tuturor: sunt toate ale mele!
Category: Poems about nature
All author's poems: Gabriel Trofin
Date of posting: 10 апреля 2024
Comments: 1
Views: 458
Comments
Poems in the same category
În plină vară
Vai de mine, ce cãldurã!
Sã ies la cosit? Nici gând!...
Mort de cald, retras în şurã,
Îmi bat coasa, fluierând.
Vãd acvilele pe ceruri
Cum, în cercuri, se rotesc;
Şi simt vântul, cum adie
Pe pãmântul românesc.
Scapã soarele la vale,
Scapã, cãtre asfinţit.
Vai de mine! Gata somnul!
Mai am fânul de cosit!
Curge apa-n dungi, pe frunte,
Curge, mai ales când stai;
Cã, lucrând, nici nu-ţi dai seama
C-a trecut şi luna Mai!...
crochiu liric/1
doar tristețea-
unor triluri de privighetoare,
atinge
vârfurile plopilor.
abia simțit,
vântul
mătură urmele celor ce-viețuiesc
în morminte.
Iarna
Argintic strălucește raza de soare
Pe mantia albă ce-mbracă pământul.
Aliat al iernii Octombrie-i oare,
Cu toamna călcând jurământul?
Copacii cu frunzele îngălbenite
Doresc să le-așterne în poale,
Ca desfrunziți apoi să invite
Decembrie cu alba haină moale.
Noiembrie nemulțumit, la mijloc rămâne,
Căci toamna mereu îl dezmoștenește.
Iar iarna care îl face s-amâne
Pentru la anul ceea ce-și dorește.
Albastrul cer
Albastrul cer
În care te descopăr
Ziua spre înserat
Din albastrul cer
Îmi alină focuri
Și nopțile lungi și pustii
Nu mai scad.
Din albastrul cer
Mai păstrez o poză cu tine
Îngenunchez,mă rog
Iar îngenunchez și plang
Acopăr pămantul
Cu lacrimi ce dor de suspine
Știind că nu o să te mai pot,
păstra în gand,
Și o să mor în uitare
Neștind în lume de mine
Că am fost o muză a poeziei
în inimă și minte
Iar eu îmi voi aminti de tine
Muză aleasă,
Corifeu de cuvinte.
Fulgul!
Mi-a bătut un fulg în geam
Ca să-mi spună este iarnă,
I-am deschis și l-am poftit
Poate vrea să stea pe pernă
Trist pe mine m-a privit
Și mi-a șoptit la ureche,
Că nu-i place la căldură
Și doar frigu-i e pereche
Scuze mi-am cerut la el
Și i-am zis să mă aștepte,
Să cobor Om bun să-l fac
Îndrăzneala să-mi accepte
Iute am luat ceva pe mine
Și pe trepte am alunecat,
Am privit în stânga, dreapta
Însă fulgul meu...era plecat!
Semnele toamnei
Se așterne în poala toamnei
A naturii frunză galben-ruginie.
Miresmele strugurilor și a prunei
Se pregătesc pentru domnie.
În grădina de legume de la curte
Se etalează gogonelele și gogoșarii.
Castravetele și varza dau concerte
Iar morcovii și țelina sunt toboșarii.
Mustul dulce care inspiră simfonia,
Pastrama mânuind arcușul pe grătar,
Compun arii animând monotonia
Și ardeiul acompaniază exemplar.
Mărul, nuca și cu para
Se împreună într-un dans
În livadă auzind fanfara
Iar gutuia joacă preferans.
În plină vară
Vai de mine, ce cãldurã!
Sã ies la cosit? Nici gând!...
Mort de cald, retras în şurã,
Îmi bat coasa, fluierând.
Vãd acvilele pe ceruri
Cum, în cercuri, se rotesc;
Şi simt vântul, cum adie
Pe pãmântul românesc.
Scapã soarele la vale,
Scapã, cãtre asfinţit.
Vai de mine! Gata somnul!
Mai am fânul de cosit!
Curge apa-n dungi, pe frunte,
Curge, mai ales când stai;
Cã, lucrând, nici nu-ţi dai seama
C-a trecut şi luna Mai!...
crochiu liric/1
doar tristețea-
unor triluri de privighetoare,
atinge
vârfurile plopilor.
abia simțit,
vântul
mătură urmele celor ce-viețuiesc
în morminte.
Iarna
Argintic strălucește raza de soare
Pe mantia albă ce-mbracă pământul.
Aliat al iernii Octombrie-i oare,
Cu toamna călcând jurământul?
Copacii cu frunzele îngălbenite
Doresc să le-așterne în poale,
Ca desfrunziți apoi să invite
Decembrie cu alba haină moale.
Noiembrie nemulțumit, la mijloc rămâne,
Căci toamna mereu îl dezmoștenește.
Iar iarna care îl face s-amâne
Pentru la anul ceea ce-și dorește.
Albastrul cer
Albastrul cer
În care te descopăr
Ziua spre înserat
Din albastrul cer
Îmi alină focuri
Și nopțile lungi și pustii
Nu mai scad.
Din albastrul cer
Mai păstrez o poză cu tine
Îngenunchez,mă rog
Iar îngenunchez și plang
Acopăr pămantul
Cu lacrimi ce dor de suspine
Știind că nu o să te mai pot,
păstra în gand,
Și o să mor în uitare
Neștind în lume de mine
Că am fost o muză a poeziei
în inimă și minte
Iar eu îmi voi aminti de tine
Muză aleasă,
Corifeu de cuvinte.
Fulgul!
Mi-a bătut un fulg în geam
Ca să-mi spună este iarnă,
I-am deschis și l-am poftit
Poate vrea să stea pe pernă
Trist pe mine m-a privit
Și mi-a șoptit la ureche,
Că nu-i place la căldură
Și doar frigu-i e pereche
Scuze mi-am cerut la el
Și i-am zis să mă aștepte,
Să cobor Om bun să-l fac
Îndrăzneala să-mi accepte
Iute am luat ceva pe mine
Și pe trepte am alunecat,
Am privit în stânga, dreapta
Însă fulgul meu...era plecat!
Semnele toamnei
Se așterne în poala toamnei
A naturii frunză galben-ruginie.
Miresmele strugurilor și a prunei
Se pregătesc pentru domnie.
În grădina de legume de la curte
Se etalează gogonelele și gogoșarii.
Castravetele și varza dau concerte
Iar morcovii și țelina sunt toboșarii.
Mustul dulce care inspiră simfonia,
Pastrama mânuind arcușul pe grătar,
Compun arii animând monotonia
Și ardeiul acompaniază exemplar.
Mărul, nuca și cu para
Se împreună într-un dans
În livadă auzind fanfara
Iar gutuia joacă preferans.
Other poems by the author
Agonie
De ieri întruna mă frământ,
Și umbre cad asupra mea potop,
Îmi pare că vorbesc c-un sfânt,
Ce-n raiuri nu-și mai are loc.
Mi-e osul rece și carnea învinețită,
Pe scânduri umede mă lăfăiesc,
Și adulmec cu privirea-mi obosită,
Frânturi din traiul nostru omenesc.
Doi îngeri negri îmi stau pe umeri,
Și-mi cântă versuri din tropar,
O, moarte! De ce să mă mai numeri,
Când sunt demult în celălalt hotar.
O mamă aș vrea să am la căpătâi,
Mă mângâie duios pe creștet,
Să-mi spună întruna mai rămâi,
Că firul vieții încă nu e veșted.
Și plouă întruna ca-n potop,
Sub ape e și umbra celui sfânt,
În raiuri nimeni nu mai are loc,
Şi zac inert... Nu mă frământ.
Evadare
Eu, neatentul ce întotdeana am gafat,
Şi am simţit firescul ca pe un infern,
Mi-am dat acordul să fiu judecat,
Într-un ospiciu de nebuni modern.
Apărător să-mi fie un bătrân senil,
Iar cel ce mă acuză un uituc,
Și toate faptele de când eram copil,
Să-mi fie prezentate aici la balamuc.
Aprodul cu de-a sila să bage martorii pe ușă,
Iar eu în boxă să dansez cadril,
Să fie totul jăratec și cenușă,
Să simt în mine acest dezastru inutil.
Vacarmul s-a stârnit rapid în sală,
Și toți mă aclamă ca pe o vedetă,
Jurații-mi cer să cad la învoială,
Și să renunț la viața-mi deșuetă.
Într-un final mi s-a rostit sentința,
Exilul printre oameni, de nici un drept privat,
Dar mi-am simțit trădată conștiința,
Și-a doua zi, în zori, am evadat.
Când voi scăpa...
Când voi scăpa de lanțuri Doamne,
La mâini să nu mai simt cătușa,
Să cad ca frunza peste toamne,
Iar viața să-mi deschidă ușa?
Și stau plecat, cu părul ud,
Și rumeg frunzele de dud,
Mătasea-mi crește pe sub piele,
De teamă mă-nvelesc cu stele.
Și mult aș vrea să plec, să zbor,
Dar aripile-mi sunt mereu tăiate,
Spre-un iad lăuntric tot cobor,
Cărând dezamăgiri în spate.
Când voi scăpa de juguri Doamne,
Să nu mai trag ca boul de pripas?
Învie-mi sufletul ce astăzi doarme,
Căci numai cerul mi-a rămas.
Îmi croncăne un corb la geam,
Crezând că-i moartea, am deschis,
Însă eram eu, și-n cioc țineam,
Coșciugul meu cu semnul interzis.
Aș vrea să scap de tot ce n-am nevoie,
De firea mea umană și de viață,
Să fiu un fulg ori picătura ploii,
Și veșnic să trăiesc în țări de gheață.
New age
Ne este vorba caldă și mieroasă,
Dar zilnic jefuim morminte,
Trădăm pe fratele din casă,
Și-n spovedanii siluim cuvinte.
Avem și măduva stricată-n oase,
C-am adoptat noi legi și ritualuri,
Iar simțurile calde și frumoase,
Le-am înecat voit în false idealuri.
Ologilor pantofi le-am comandat,
Iar ciungilor mănuși brodate,
Apoi i-am prins și spânzurat,
Pe acei ce ne-au cărat în spate.
Ne ard biserici zilnic din senin,
Și căutam prin ceruri piromani,
Prescura ni-i dospită cu venin,
Și totul se rezumă doar la bani.
De-i negru, tu trebuie să spui că-i alb,
De e bărbat, tu minți, ea e femeie,
De-i frig, gândește că ți-e cald,
Dă foc la cărți, la tuș și la condeie.
Va trebui să ne-ascundem toți în hrube,
Aceasta cred că-i unica salvare,
Ne-om curăța de mucegai și bube,
Plângând pe acei rămași sub soare.
Doină
Fă-mă Doamne apă,
Lumea să mă bea,
Viața să înceapă,
Chiar din palma mea.
Să fiu un izvor,
Să curg pe vecie,
Ca un aprig dor,
Lumea să mă știe.
Fă-mă câmp cu flori,
Raiuri pe pământ,
Să le dau culori,
Și fluturi zburând.
Să fiu fir de mac,
Roșu ca un sânge,
În râs să prefac,
Ochiul care plânge.
Fă-mă Doamne vânt,
Să mângâi ușor,
Fruntea ce-n pământ,
Plânge cu mult dor.
Să fiu adiere,
Dulce alinare,
Să duc mângâiere,
În inimi amare.
Fă-mă cer senin,
Stele să presar,
Peste-al lumii chin,
Să-i fiu far hoinar.
Să fiu lună blândă,
Tainic legământ,
Noaptea să-mi ascundă,
Lacrima-n pământ.
Fă-mă doar o clipă,
Un bob de lumină,
Să aprind în pripă,
Iubirea divină.
Dragostea s-apară,
Să mă sting pe cruce,
Răul tot să piară,
Omu-n rai să urce.
Epigrame XXIII
Unui prieten
Tu ai muncit prin ţări străine,
Şi ai trei case făcute chiar cu stil,
Dar văd acum, bietul de tine
Că îţi duci traiu' într-un azil.
Corona virusul
Toţi se întreabă cum arată,
Virusul considerat fatal,
L-am văzut şi eu odată,
Ce mai…e mortal.
Lui S. Busuioc
În tinereţe nu stăteam deloc,
Şi alergam prin Busuioc,
Acum când am îmbătrânit,
Îl folosesc doar la gătit.
Unei telenuveliste
Tu zilnic vizionezi telenuvele,
Şi critici răutatea şi ura nemiloasă,
Constat că te inspiri mereu din ele,
Că văd aşa ceva la tine în casă.
Tratament
De eşti bolnav, te va trata vecina,
Chiar dacă ai un cancer sau tumori.
A studiat de prin reviste medicina,
O şansă de mai ai, cu siguranţă mori.
Căsătoria
Când era copil, se ştie…
Era rău, mare război.
După-un an de căsnicie,
A cam devenit pisoi.
Alegere
Ţi-ai luat un înger de nevastă,
Femeie chiar de prima clasă,
Şi-acuma îţi e ca o năpastă,
Căci parcă stai cu dracu-n casă.
Ospitalitate
Bucuroasă m-ai primit,
Mă serveşti cu sucuri reci,
Şi în loc de bun venit,
Mă-ntrebi calmă: - Da, când pleci?
Împăcare
M-aş împăca încă odată,
Cu toţi fraţii mei în cor,
Dar tot amân, ca acea dată,
Să fie după moartea lor.
Prietenilor
Se-ntâmplă des, i-adevărat,
Să mai cădem într-un păcat,
Dar unii dintre noi, o spun spăşit,
Direct spre iad au drumul hărăzit.
Agonie
De ieri întruna mă frământ,
Și umbre cad asupra mea potop,
Îmi pare că vorbesc c-un sfânt,
Ce-n raiuri nu-și mai are loc.
Mi-e osul rece și carnea învinețită,
Pe scânduri umede mă lăfăiesc,
Și adulmec cu privirea-mi obosită,
Frânturi din traiul nostru omenesc.
Doi îngeri negri îmi stau pe umeri,
Și-mi cântă versuri din tropar,
O, moarte! De ce să mă mai numeri,
Când sunt demult în celălalt hotar.
O mamă aș vrea să am la căpătâi,
Mă mângâie duios pe creștet,
Să-mi spună întruna mai rămâi,
Că firul vieții încă nu e veșted.
Și plouă întruna ca-n potop,
Sub ape e și umbra celui sfânt,
În raiuri nimeni nu mai are loc,
Şi zac inert... Nu mă frământ.
Evadare
Eu, neatentul ce întotdeana am gafat,
Şi am simţit firescul ca pe un infern,
Mi-am dat acordul să fiu judecat,
Într-un ospiciu de nebuni modern.
Apărător să-mi fie un bătrân senil,
Iar cel ce mă acuză un uituc,
Și toate faptele de când eram copil,
Să-mi fie prezentate aici la balamuc.
Aprodul cu de-a sila să bage martorii pe ușă,
Iar eu în boxă să dansez cadril,
Să fie totul jăratec și cenușă,
Să simt în mine acest dezastru inutil.
Vacarmul s-a stârnit rapid în sală,
Și toți mă aclamă ca pe o vedetă,
Jurații-mi cer să cad la învoială,
Și să renunț la viața-mi deșuetă.
Într-un final mi s-a rostit sentința,
Exilul printre oameni, de nici un drept privat,
Dar mi-am simțit trădată conștiința,
Și-a doua zi, în zori, am evadat.
Când voi scăpa...
Când voi scăpa de lanțuri Doamne,
La mâini să nu mai simt cătușa,
Să cad ca frunza peste toamne,
Iar viața să-mi deschidă ușa?
Și stau plecat, cu părul ud,
Și rumeg frunzele de dud,
Mătasea-mi crește pe sub piele,
De teamă mă-nvelesc cu stele.
Și mult aș vrea să plec, să zbor,
Dar aripile-mi sunt mereu tăiate,
Spre-un iad lăuntric tot cobor,
Cărând dezamăgiri în spate.
Când voi scăpa de juguri Doamne,
Să nu mai trag ca boul de pripas?
Învie-mi sufletul ce astăzi doarme,
Căci numai cerul mi-a rămas.
Îmi croncăne un corb la geam,
Crezând că-i moartea, am deschis,
Însă eram eu, și-n cioc țineam,
Coșciugul meu cu semnul interzis.
Aș vrea să scap de tot ce n-am nevoie,
De firea mea umană și de viață,
Să fiu un fulg ori picătura ploii,
Și veșnic să trăiesc în țări de gheață.
New age
Ne este vorba caldă și mieroasă,
Dar zilnic jefuim morminte,
Trădăm pe fratele din casă,
Și-n spovedanii siluim cuvinte.
Avem și măduva stricată-n oase,
C-am adoptat noi legi și ritualuri,
Iar simțurile calde și frumoase,
Le-am înecat voit în false idealuri.
Ologilor pantofi le-am comandat,
Iar ciungilor mănuși brodate,
Apoi i-am prins și spânzurat,
Pe acei ce ne-au cărat în spate.
Ne ard biserici zilnic din senin,
Și căutam prin ceruri piromani,
Prescura ni-i dospită cu venin,
Și totul se rezumă doar la bani.
De-i negru, tu trebuie să spui că-i alb,
De e bărbat, tu minți, ea e femeie,
De-i frig, gândește că ți-e cald,
Dă foc la cărți, la tuș și la condeie.
Va trebui să ne-ascundem toți în hrube,
Aceasta cred că-i unica salvare,
Ne-om curăța de mucegai și bube,
Plângând pe acei rămași sub soare.
Doină
Fă-mă Doamne apă,
Lumea să mă bea,
Viața să înceapă,
Chiar din palma mea.
Să fiu un izvor,
Să curg pe vecie,
Ca un aprig dor,
Lumea să mă știe.
Fă-mă câmp cu flori,
Raiuri pe pământ,
Să le dau culori,
Și fluturi zburând.
Să fiu fir de mac,
Roșu ca un sânge,
În râs să prefac,
Ochiul care plânge.
Fă-mă Doamne vânt,
Să mângâi ușor,
Fruntea ce-n pământ,
Plânge cu mult dor.
Să fiu adiere,
Dulce alinare,
Să duc mângâiere,
În inimi amare.
Fă-mă cer senin,
Stele să presar,
Peste-al lumii chin,
Să-i fiu far hoinar.
Să fiu lună blândă,
Tainic legământ,
Noaptea să-mi ascundă,
Lacrima-n pământ.
Fă-mă doar o clipă,
Un bob de lumină,
Să aprind în pripă,
Iubirea divină.
Dragostea s-apară,
Să mă sting pe cruce,
Răul tot să piară,
Omu-n rai să urce.
Epigrame XXIII
Unui prieten
Tu ai muncit prin ţări străine,
Şi ai trei case făcute chiar cu stil,
Dar văd acum, bietul de tine
Că îţi duci traiu' într-un azil.
Corona virusul
Toţi se întreabă cum arată,
Virusul considerat fatal,
L-am văzut şi eu odată,
Ce mai…e mortal.
Lui S. Busuioc
În tinereţe nu stăteam deloc,
Şi alergam prin Busuioc,
Acum când am îmbătrânit,
Îl folosesc doar la gătit.
Unei telenuveliste
Tu zilnic vizionezi telenuvele,
Şi critici răutatea şi ura nemiloasă,
Constat că te inspiri mereu din ele,
Că văd aşa ceva la tine în casă.
Tratament
De eşti bolnav, te va trata vecina,
Chiar dacă ai un cancer sau tumori.
A studiat de prin reviste medicina,
O şansă de mai ai, cu siguranţă mori.
Căsătoria
Când era copil, se ştie…
Era rău, mare război.
După-un an de căsnicie,
A cam devenit pisoi.
Alegere
Ţi-ai luat un înger de nevastă,
Femeie chiar de prima clasă,
Şi-acuma îţi e ca o năpastă,
Căci parcă stai cu dracu-n casă.
Ospitalitate
Bucuroasă m-ai primit,
Mă serveşti cu sucuri reci,
Şi în loc de bun venit,
Mă-ntrebi calmă: - Da, când pleci?
Împăcare
M-aş împăca încă odată,
Cu toţi fraţii mei în cor,
Dar tot amân, ca acea dată,
Să fie după moartea lor.
Prietenilor
Se-ntâmplă des, i-adevărat,
Să mai cădem într-un păcat,
Dar unii dintre noi, o spun spăşit,
Direct spre iad au drumul hărăzit.
Dinu Nistor