Acum sau mai târziu

Un meșter în lemn vestit,

Pe Isus la zugrăvit,

Și în locul potrivit,

La biserică găsit,

Pe Isus la așezat.

Preotul a mulțumit 

Și din suflet și-a dorit,

Cineva dacă ar vrea 

Să aducă icoana,

Maicii domnului cea sfântă 

In stânga să fie ea,

Căci așa e datina.

Dar trecură ceva timp,

Și-am simțit că ar fi bine,

In biserică să fie,

Aceea care lipsea.

Maica sfântă,Maica sa  .

Ca să duc icoana mea,

Am luat ocazia....

Nu am stat a aștepta,

Că ma luat cineva.

Ajuns chiar mia mulțumit 

Că a fost cu cineva. ..

Nici bani nu a vrut să ia .

Vrând să dau icoana mea,

Am aflat că cineva,

Își dorește ca să de-a,

Acest dar drept mulțumire 

Și mia spus povestea sa:

Iubitul meu cel dorit,

La momentul potrivit,

Cu greu a fost lămurit,

La biserică să vie,

Pentru a noastră cununie .

După ce ne-am cununat,

Cu alaiul am plecat,

Și în drum cine a ieșit ?

O maică ce nu avea,

Nimenia pe lângă ea... 

Preotului a cerut,

Să intrăm în casa sa..

Și a spus uite așa:

Eu doresc să pot lăsa,

Tot ce am doresc a da,

Astor tineri fericiți,

În veci să fie iubiți.

Asta este darul care,

A fost dăruit de ea.

Tânăra drept mulțumire,

Icoana a dăruit,

Fiind pusă-n locul care,

Preotul la destinat,

Toată lumea-i mulțumită 

Fie Domnul lăudat.

o lumânare aprinsă

seamănă cu o femeie îndrăgostită

degetele olarului decupează cruci în argila nearsă

să facă drum luminii către inimi

pâlpâirea flăcării dinăuntru    

trezește la viață spiritele adormite

apropie sufletele înghețate  de frigul năzuros al zilelor

și al nopților

configurează personaje împinse la limită

ca în Galeriile Saatchi Art

ceara gălbuie se scurge pe-alături

și se-ntărește în forme bizare în oala de lut

doar flacăra tremură docil și ireal umbrele

tavanele

pereții

fără să-i pese de gerul de-afară

care adună toate florile de gheață ale iernii

în ferestre

de curgerea abstractă a timpului

în urma căruia aud din nou ropotul copitelor inorogului

încălecat de aceeași femeie îmbrăcată sumar

într-o rochie roșie

călare

la fel cum se întâmplase și mai înainte

tot în Decembrie

când rămăsesem însingurat înăuntru-mi

spânzurat de inimă

în propria-mi deznădejde

chiar acolo

dedesuptul candelei

în care abia mai licărea un strop de lumină

ca o speranță…

am uitat să mă mai uit în ochii oamenilor

ca altădată

le privesc doar picioarele vorbitoare

de la geam

tălpile

în dialog cu pietrele

cu asfaltul țâfnos

cu dalele

n-ai crede cât de multe poate spune

o tibie

de care atârnă un colier

de aur

sub formă de șarpe

un genunchi rotund

ca un măr golden auriu

o linie grațioasă a coapsei

pe care ar fi invidiat- o și Pygmalion

pecetea ascunsă a osului sacru

descrisă amănunţit în Upanişade

doar să le întrebi pe înțelesul lor

într-o limbă suficient de simplă

precum „El Silbo gomero”

vorbită-n Canare

fluierând ca o pasăre….

În grădina vieții noastre,

Cu flori de speranțe și dor,

În fiecare răsărit de soare,

Descoperim un nou izvor.

În colțuri ascunse de taină,

Cu umbre blânde și senine,

Gândurile ca fluturii dansează,

Peste aripi de vise subtile.

Prin noaptea adâncă și veche,

Stelele cântă în hore divine,

Iar luna, un surâs de argint,

Pe cerul nopții îl deschide.

În fiecare pas pe calea timpului,

Culegem fructe din roada zilei,

Și în fiecare clipă trecătoare,

Simțim că iubirea ne învăluie.

Așa că hoinărim prin grădina vieții,

Cu inimile pline de bucurie,

Culegând zâmbete și clipe frumoase,

În povestea noastră, fără sfârșit să fie.

Iarna cu zăpezi de argint are să vină,

Luna e o pată de culoare,

Stelele sunt note muzicale,

Cu contururii de cerneală

     Albastră...

Un clopot bate și-l ascult

Când mă bate un vânt cărunt...

Duc în suflet dorurii ce -n veci nu adorm

Dores să le dăruiesc altcuiva ,enorm!...

Simt obsesiv în Tot prigoana dreptei perpendiculare     

ca un ingredient al formei, al unui interval conjunct,

în care numai cercul preferă curba neascultătoare

și nu acceptă, ca fatalitate, dictatura unui punct

Doamne, câtă mizerie există și-n geometrie

(așa cum e și-n viață sau, extinzând, în toate cele!)

când două drepte se exhibă pe-o coală de hârtie

își zic, exthausiv, ca sunt doar paralele

În fapt, au luat de la femei cochetăria,

nevoia lor de-a fi-n atenție, indiferent de cost

de-a strecura în forme ura și dizarmonia,

și spre-a le-arăta, orgolioase, …lipsa lor de rost

nimic mai neadevărat, e doar o simplă aroganță

pe care dreapta și-o asumă-ntotdeauna,

prin două puncte aflate la distanță,

nu poate trece decât o dreaptă amărâtă, numai una   

mai mult prin punctul fix și nalt, precum o schelă,

în orice parte ar fi plasat acum

nu poți trasa, oricât ai vrea, decât o paralelă

la acea dreaptă, și să-ți vezi de drum…

Stai! Nu pleca! Nu așa rapid,

Nu din factori ce nu se observă,

Drumu-n viitor e atât de palid,

Nimic prosper nu mai conservă.

Am încercat pe toate să le fac,

Dar de la tine doar cuvinte am văzut...

Spui că pot să trec cu tine peste lac,

Dar efectul final tot e cufundarea-n lut.

De m-aș întâlni cu vechea eu, din trecut,

Cred că m-aș lua peste picior doar...

Cum am ajuns la așa un conținut,

În care sfârșitul e simțit atât de amar?

Te-am iubit prea mult. Mult prea mult.

Scuze c-am făcut așa o netrebnicie,

Scuze că n-am renunțat mai de demult.

Dar care scuze, tot e doar fățărnicie...

Drăguț a fost într-un final, totul doar un joc,

E firesc unul să piardă și să plângă fără sens

Iar altul să câștige doar mândria la cojoc...

De ce doar mai eu cred totul în contrasens?

Totul e ceva obișnuit, doar toamna a sosit

Farmecul naturii încet încet dispare

Devreme ce acum totu-n jur a ruginit

Iar noi ne pierdem ca frunzele fără de zare...

14.11.24

Frunzele stau vestejite,

Norii plâng tot de tristețe,

Vântu-ncepe să se agite

Străbătând cu acuratețe.

Pasările nu mai ciripesc,

Nu se-aud nici ciocăniri,

Urșii nu mai mormăiesc

Cum ar fi la-lor meniri...

Totu-i trist și melancolic

Cât mai stăm așa nostalgici

Sentimentul nostru toxic

Devenind tot mai magmatic.

Muzica-i cam fără sens,

Dansu-i făr’ de înțeles,

Timpul stă în contrasens

Trecând totul în exces...  

12.10.24

O creație ritmică a frumuseții

Într-un peisaj de poezie,

E ornamentarea pașnică a vieții 

Într-un pahar de veselie.

E ambasador al artelor frumoase,

Al trecerii realității-n ideal,

Doar poezia pe valuri furtunoase

E precum un vis torențial.

Ciupește acele coarde ale inimii

Realizând un suntet mai plăcut,

Mai adaugă cuvintele junimii,

Ș-apare un nou cântec născut.

Prin ea inima poate cânta 

Făr' de sunet sau cuvinte,

Sufletul-s poate avânta 

Dup-acele lucruri sfinte. 

Rima-i ca o cârmă-n vers,

Dar versu-i cârma-n artă,

În arta de-a lupta în contrasens

Cu tot ceea ce-n calea ta s-arată.

Ca un testament prin versuri

Poate fi văzută și-nțeleasă,

Pare-a merege-n universuri

Și-a fi cea din-tâi aleasă.

Orice rană cu rațiune creată 

Jos te-ar face ca să cazi,

Gândul de-a fi vindecată 

Doar prin versuri îl mai vazi...

Orice silabă dintr-un mistic vers 

Distruge bariera ta necunoscută

Face răul ca să fie brusc el șters 

Parc-ai fi din nou tu renăscută!

21.10.24

AșAș vrea să sar distanţa 

În doi pași până la tine,

Să nu fii doar speranța 

Ce ar sta după cortine.

Aș vrea-n secunda următoare 

Să fim din nou alături,

La fel ca și-n clipa lucitoare

Pășind prin noile niveluri.

Aș vrea să te revăd,

O secundă, ar fi de ajuns,

O secundă să te văd 

Fiind dorul meu dispus.

Aș vrea timpul să-l opresc

Când stau eu langă tine,

Să tot stau și să privesc

Prin peisaje alcaline.

Aș vrea să fiu eu lângă tine,

Astăzi, mâine, întotdeauna,

Privind zorile senine

Lângă inima ta întruna.

Aș vrea să ne iubim mereu,

Eu asta voi și face,

Te voi iubi ca pe-un nucleu

La fel de eficace.

Aș vrea să reușim

Să trecem peste toate, 

Gândul să ni-l însușim

Cu pură demnitate.

Aș vrea de mână să ne ținem

Privind drumul înainte,

Fericiți să ne tot menținem

Prin frumoasele cuvinte.

09.10.24

A doua oară când văd luna

Stând culcată lângă geam,

Dar e alta-mi spune-ntruna

Lacrima ce-o tot pierdeam....

Prima mea țintire-n astă toamnă,

Spre luciul fermecat în diafragmă

Era la poza noastră, mai deseamă,

Când o priveam tot mai cu teamă. 

La secunda încercare în a o privi

Striga cu îndurerare și se liniști,

Și-amintea încet, estetic a grivi

Ca-n desenul ce nicicând nu-l ști.

O cometă mai târziu ar fi căzut

Văzând doar un singur meteor,

Izbindu-se de tot lucrul făcut 

Luând-l iar peste-al său picior...

Într-o clipită totul s-a stricat,

Fiind total de ne-nteles,

De parcă, nimic n-ar fi existat,

Asta a fost menit de-ales.

Meteorul a plecat făr' ca să termine

Fenomenul conceput făr' de planuire

În stare totu-n jur să exerermine

Rezolvând cu o simplă învinuire...

Inima-n infinitul de bucăți s-a rupt

În timpu-n care tot scruta iubirea

Pe luna-n care trebuia din nou să lupt

Pentru a găsi rătăcita-mi fericirea...

Anul Nou în prag răsare 

La filmul din cinema

Moș Crăciun, cum că dispare

Părăsind el tema așa...

Un copil în cale-i sare

Șoptindu-i să se oprească,

El doar drumul vede-n zare

Încetând să mai gândească...

Tristețea s-a împrăștiat

Pe la toți cei ce vedeau

Plecarea moșului înfumurat,

Pe care încă-l mai credeau...

Toți ca toți, dat mintea mea

Vedea cu totul altceva,

Vedea ceea de ce-s temea -

Plecarea ta altundeva...

Plecarea ta de negăsit

Departe, în universul infinit,

Doar centimetri de pășit,

Dar țarul junglei a foșnit...

Jungla sub a lui control se află,

Dar o junglă-i lumea-ntreagă?

Care-i sensul stapânirii în tiflă

Trăind apoi viața-ți neagă?

Îmi lipsește atât de mult

Căldura ce mă cuprindea

Cu gingășia de demult,

Din trecutul ce ardea...

Ardea în flăcări uriașe,

Dar nimic nu distrugea

Acum în salturi ucigașe 

Mocnește timpul ce fugea...

17.11.24