Delimitări
am uitat să mă mai uit în ochii oamenilor
ca altădată
le privesc doar picioarele vorbitoare
de la geam
tălpile
în dialog cu pietrele
cu asfaltul țâfnos
cu dalele
n-ai crede cât de multe poate spune
o tibie
de care atârnă un colier
de aur
sub formă de șarpe
un genunchi rotund
ca un măr golden auriu
o linie grațioasă a coapsei
pe care ar fi invidiat- o și Pygmalion
pecetea ascunsă a osului sacru
descrisă amănunţit în Upanişade
doar să le întrebi pe înțelesul lor
într-o limbă suficient de simplă
precum „El Silbo gomero”
vorbită-n Canare
fluierând ca o pasăre….
Categoria: Gânduri
Toate poeziile autorului: aurel_contu
Data postării: 16 februarie 2019
Vizualizări: 1781
Poezii din aceiaşi categorie
Meditații matinale
Adesea vedem dușmanii în lucruri,
Don Quijote îi văzuse în morile de vânt
care măcinau grâul în Consuegra,
pe unde trecuse și El Cid, mâncătorul de mauri,
erau duhurile rele din farmece,
uriașii din poveștile copilăriei cu cel puțin patru capete,
castelanii sângeroși și cavalerii rătăcitori din La Mancha,
exact ca acum,
unii spun că dau pensii bătrânilor
( în alte timpuri și locuri bătrânii era omorâți cu pietre,
aruncați din copaci sau lăsați să moară de foame!)
alții spun că nu mai sunt bani pentru aceștia,
statul de drept e ca strecurătoarea bunicii
( Dumnezeu s-o ierte!),
iar eu, poetul, Cavalerul Tristei Figuri,
fierb în suc propriu
la etajul cincisprezece.
Peste o sută de ani
dacă mă va mai găsi cineva
va zice că am murit din cauza caniculei...
conversații tăcute/4
desfășurări de zile, minute și secunde
pe-ntinderi tumultoase
de ape.
din crisalida,
lepidoptera
ascultă
clocotitoarea tânguire
a prizonierilor
legați cu lanțuri
la mâini și la
picioare.
la ceasul al șaselea,
bătaia din aripi a
unui firav fluture,
va transforma
căderea
într -o victorioasă-nălțare.
Către mine
nu mai am cui să-i scriu
toată viața am scris unor ființe abstracte
dintr-o carte de telefon
până când am epuizat toate numele în ordine alfabetică
ceva mă îndeamnă acum să inversez ordinea
însă ezit
.
pentru literele de la coada alfabetului ar fi prea devreme
pentru cele de la început
prea târziu
.
n-ar avea nicio noimă
.
am abordat toate subiectele de discuție cu aceștia
(în cartea de telefon figura și numele meu
dar nu băgasem de seamă!)
prin urmare
și cu mine
.
puțini ar crede c-a fost o eroare
.
să-ți scrii ție însuți ca unui străin
nu-i tocmai în ordine
.
exercițiu de logică:
Aurel se deplasează cu un kilometru la oră împotriva vântului
Aurel Conțu e alb la față ca o pagină dintr-un caiet de dictando
din ce direcție suflă vântul?
.
aberație logică:
.
toți ghioceii tipăriți în alb-negru pe hârtie
sunt negri
primăvara e neagră
cerneala cu care scriu
e neagră
toate lucrurile albe din viață
sunt negre
.
iar eu încă mai caut printre scrisori
scrisoarea mea de dragoste
către mine însumi…
Reproșuri
n-ai de ce să te simți așa mândră
pojghița de gheață lăsată aseară la minus zero
grade celsius
ți-acoperit fața
ți-au înghețat vorbele ascuțite în forme megalitice
precum pietrele din Stonehenge
și ochii ți-au înghețat în orbite
ai zice că sunt două cuiburi de viespi părăsite
sub streșina zâmbetului
care nu mai înseamnă nimic
oricât ai încerca să reînvii pasărea moartă
a amintirii
e inutil
pasărea-i moartă
mai bine ai încerca să mă-njuri
să-mi arăți degetul mijlociu
deși n-ar avea sens
cum ai mai putea face asta acum
după ce ți-ai scrijelit zâmbetul pe inima mea
cu țurțuri de gheață
eu pot trăi și cu inima înotând în sânge
să știi
tu însă nu vei putea rămâne la infinit în starea aceasta frivolă
de grație
mâine va ninge cu îngeri triști peste banchizele arctice
ale sufletului tău
iar urșii polari îți vor sfâșia zâmbetul…
Joc/1
piese geometrice
dintr-un puzzle tangram
reconfigurează perspectiva.
%
triunghiuri echilaterale
rotite- n
sensul invers al acelor
de ceasornic ,
asemenea ceții,
dezorientează trecerea.
viața-i simpla
viața-i simplă noi o complicam
alergăm după lucruri fără sens și ne impiedicăm
de viață, ne impiedicăm de problme
d-ăm numai în dileme
stânga dreapta sus jos
uităm ce e frumos
toată lumea iși dorește doar să fie faimos
stânga drepta jos sus
am spus ce-aveam de spus
sorry dacă v-am indispus :);););)
Meditații matinale
Adesea vedem dușmanii în lucruri,
Don Quijote îi văzuse în morile de vânt
care măcinau grâul în Consuegra,
pe unde trecuse și El Cid, mâncătorul de mauri,
erau duhurile rele din farmece,
uriașii din poveștile copilăriei cu cel puțin patru capete,
castelanii sângeroși și cavalerii rătăcitori din La Mancha,
exact ca acum,
unii spun că dau pensii bătrânilor
( în alte timpuri și locuri bătrânii era omorâți cu pietre,
aruncați din copaci sau lăsați să moară de foame!)
alții spun că nu mai sunt bani pentru aceștia,
statul de drept e ca strecurătoarea bunicii
( Dumnezeu s-o ierte!),
iar eu, poetul, Cavalerul Tristei Figuri,
fierb în suc propriu
la etajul cincisprezece.
Peste o sută de ani
dacă mă va mai găsi cineva
va zice că am murit din cauza caniculei...
conversații tăcute/4
desfășurări de zile, minute și secunde
pe-ntinderi tumultoase
de ape.
din crisalida,
lepidoptera
ascultă
clocotitoarea tânguire
a prizonierilor
legați cu lanțuri
la mâini și la
picioare.
la ceasul al șaselea,
bătaia din aripi a
unui firav fluture,
va transforma
căderea
într -o victorioasă-nălțare.
Către mine
nu mai am cui să-i scriu
toată viața am scris unor ființe abstracte
dintr-o carte de telefon
până când am epuizat toate numele în ordine alfabetică
ceva mă îndeamnă acum să inversez ordinea
însă ezit
.
pentru literele de la coada alfabetului ar fi prea devreme
pentru cele de la început
prea târziu
.
n-ar avea nicio noimă
.
am abordat toate subiectele de discuție cu aceștia
(în cartea de telefon figura și numele meu
dar nu băgasem de seamă!)
prin urmare
și cu mine
.
puțini ar crede c-a fost o eroare
.
să-ți scrii ție însuți ca unui străin
nu-i tocmai în ordine
.
exercițiu de logică:
Aurel se deplasează cu un kilometru la oră împotriva vântului
Aurel Conțu e alb la față ca o pagină dintr-un caiet de dictando
din ce direcție suflă vântul?
.
aberație logică:
.
toți ghioceii tipăriți în alb-negru pe hârtie
sunt negri
primăvara e neagră
cerneala cu care scriu
e neagră
toate lucrurile albe din viață
sunt negre
.
iar eu încă mai caut printre scrisori
scrisoarea mea de dragoste
către mine însumi…
Reproșuri
n-ai de ce să te simți așa mândră
pojghița de gheață lăsată aseară la minus zero
grade celsius
ți-acoperit fața
ți-au înghețat vorbele ascuțite în forme megalitice
precum pietrele din Stonehenge
și ochii ți-au înghețat în orbite
ai zice că sunt două cuiburi de viespi părăsite
sub streșina zâmbetului
care nu mai înseamnă nimic
oricât ai încerca să reînvii pasărea moartă
a amintirii
e inutil
pasărea-i moartă
mai bine ai încerca să mă-njuri
să-mi arăți degetul mijlociu
deși n-ar avea sens
cum ai mai putea face asta acum
după ce ți-ai scrijelit zâmbetul pe inima mea
cu țurțuri de gheață
eu pot trăi și cu inima înotând în sânge
să știi
tu însă nu vei putea rămâne la infinit în starea aceasta frivolă
de grație
mâine va ninge cu îngeri triști peste banchizele arctice
ale sufletului tău
iar urșii polari îți vor sfâșia zâmbetul…
Joc/1
piese geometrice
dintr-un puzzle tangram
reconfigurează perspectiva.
%
triunghiuri echilaterale
rotite- n
sensul invers al acelor
de ceasornic ,
asemenea ceții,
dezorientează trecerea.
viața-i simpla
viața-i simplă noi o complicam
alergăm după lucruri fără sens și ne impiedicăm
de viață, ne impiedicăm de problme
d-ăm numai în dileme
stânga dreapta sus jos
uităm ce e frumos
toată lumea iși dorește doar să fie faimos
stânga drepta jos sus
am spus ce-aveam de spus
sorry dacă v-am indispus :);););)
Alte poezii ale autorului
Filogenie
A deveni
altfel spus a te ridica în picioare în același genom
în aceeași sămânță eternă
între cei 46 de cromozomi
așezând o primă cărămidă a vieții
(care nu se numără!)
apoi încă una
și încă una
până când ajungi la ultima
cea a Meșterului Manole
și-a Anei
(care poartă blestemul Creației!)
milioane de femei se aud gemând tânguitor
în ziduri
în mitocondrii
prea mult zbucin pentru doi ochi
și-o inimă
tânjesc după chipul aureolat a lui Hristos
după minunea celor cinci pâini de orz
și doi pești
și nu încetez să mă mir de trecerea fabuloasă a denisovanilor
acum zeci de milioane de ani
care violaseră toate aborigenele din Australia
până în Malaezia
și-și lăsaseră AND-ul pe malurile nisipoase ale Pacificului
zigotul încă-și mai caută mama
( aceeași mamă comună
de la care a moștenit cele patru litere
A,C,G și T
irepetabile în altă secvență
decât cea primordială!)
femeile absorb celule vii de ADN ale bărbaților
Maria
Sfânta Fecioară și șoricelul Kaguya
două secvențe de ADN rătăcite….
Premise
nu cred că există diferențe ireductibile
între oameni și lucruri
florile
ne spunea Nietzsche
au suflete ca și oamenii
în fapt
diferențele
apar din jocul de gleznă al minții
de care nu ne putem lipsi nici unii
nici alții
indiferent cum îi spunem
facem temple mai mari sau mai mici
după cât de mulți sau puțini sunt zeii
pe altarele cărora ne așezăm inimile
diminețile nu sunt mai frumoase decât nopțile
dacă excludem nuanțele
cuvintele cântăresc tot atât de mult sau puțin
cât trag la cântar vorbele
acum e aproape imposibil de spus
cine a precedat pe cine
nici nu mai interesează pe nimeni…
Avatar
Nu mă mai interesează părerile voastre împărțite
și mă refer la toți cei care trăiesc într-o simbioză aparent comensuală
(precum cea dintre Sorina
fetița de opt ani din Baia de Aramă
și toți asistenții ei maternali
statali
procedurali
gen Maria Pițurcă!)
eu sunt gazda tuturor paraziților virtuali
chiriași simbiotici
un fel de escherihioze coli imprevizibile
în intestinele colonizate de milioane de bacterii
dacă o femeie frumoasă își depărtează picioarele
devin exhaustivi
îmi pare rău că aduc în prim-planul literaturii femeile
excluse din sanctuarul ancestral al muzelor
și aruncate în groapa cu lei
recunosc că mi-a plăcut Manifestul Medeei Iancu
despre ejaculări și violuri
numai că aceste excese sunt doar o parte a problemei
întro societate democratică în care și reciproca este valabilă
nu te arunci în penisurile lor „lungi și negre”
cum spui
pentru o clipă irațională de glorie
nimeni nu te mai va regăsi în poemul tău despre iubire
post factum…
Trezirea din vis
Înotăm încă în fluidul vâscos al sărbătorilor
rămas în urmă
impregnat în tocul pantofilor
și-l resimțim
mai întâi
ca pe o rezistență la curgere
apoi ca pe un lubrefiant miraculos
în rezervorele minții
indispensabil în mecanica mișcării de rotație
a viselor
în reducerea forțelor de frecare
dintre speranțe și percepțiile noastre imediate
în dispariția zgomotului
parcă auzi motorul vieții tarcând la relanti
într-o realitate temporală superfluă
cuantică
care se amestecă impostatic cu visele
și care ți se scurge pe dinaintea ochilor
mai lipsește doar inelul de căsătorie cu diamante
cineva dinăuntru a spus „da”în locul nostru
prima zi din an nu se deosebește de ultima
am visat cu ochii deschiși
ne-am trimis sute și mii de mesaje
încurajări
degeaba
timpul de ieri zace alături de noi într-o baltă de sânge
ceva nu e-n regulă cu gravitația lumii
cu spațiu
asistenta de pe Salvare se declară în cele din urmă învinsă
și ridică nepăsătoare din umeri
„e mort!
nu vedeți că e mort?
de acum va trebui să vă descurcați singuri!”
Simulări
îți imaginezi lucruri care nu se vor întâmpla niciodată
trăiești aceste stări ca și când ar fi adevărate
te bucuri și suferi într-o lume miraculoasă a lui Edward Tulane
cu iepuri de porțelan
în care timpul
această mașinărie infernală de zdrobit inimi
oprește în toate intersecțiile.
Tu ești întotdeauna eroina piesei tale de teatru absurd
pe care ți-o scrii singură
într-o regie de excepție a minții.
Nu am înțeles însă lipsa culorilor vii
excesul de alb-negru și abstract din intriga piesei.
E drept că scenaristul îți recomandase să eviți orice amestestec frivol de lumină
și n-ai zis nu
înțelesesei că viețile nostre nu mai aveau nicio șansă să se întâlnească
într-un evantai al culorilor...
Din volumul Alb și Negru, aflat în lucru
Starea de veghe
sunt zile când mă prăbușesc din vârfurile inaccesibile ale minții
și mă zdrobesc de stâncile prăpăstioase ale gândului
degeaba îmi mai aud inima în piept
bătând ca un fluture
sub mine este o baltă de sânge
Eli, eli, lama sabactani
strig
și simt cum mi se prelinge sufletul din carne
dar nu mă aude nimeni
Doamne
n-am fost niciodată atât de singur
ca acum
pesemne că am murit sau sunt pe cale să mor
cineva îmi perfuzează plumb topit în venele goale
altcineva îmi pârjolește inima cu o lumânare aprinsă
poate chiar Diavolul
împotrivitorul
îngerul răzvrătit
cel care îmi deschide insidios porțile întunericului
și-mi răscolește toate spaimele omenirii zidite în mine
nu știu cum voi mai privi mâine dimineață
prin ferestrele zilei
Maria doarme cu pruncul în brațe
și zâmbește tainic
ca toate femeile:
„Fie mie, Doamne, dupa cuvântul Tau”
Filogenie
A deveni
altfel spus a te ridica în picioare în același genom
în aceeași sămânță eternă
între cei 46 de cromozomi
așezând o primă cărămidă a vieții
(care nu se numără!)
apoi încă una
și încă una
până când ajungi la ultima
cea a Meșterului Manole
și-a Anei
(care poartă blestemul Creației!)
milioane de femei se aud gemând tânguitor
în ziduri
în mitocondrii
prea mult zbucin pentru doi ochi
și-o inimă
tânjesc după chipul aureolat a lui Hristos
după minunea celor cinci pâini de orz
și doi pești
și nu încetez să mă mir de trecerea fabuloasă a denisovanilor
acum zeci de milioane de ani
care violaseră toate aborigenele din Australia
până în Malaezia
și-și lăsaseră AND-ul pe malurile nisipoase ale Pacificului
zigotul încă-și mai caută mama
( aceeași mamă comună
de la care a moștenit cele patru litere
A,C,G și T
irepetabile în altă secvență
decât cea primordială!)
femeile absorb celule vii de ADN ale bărbaților
Maria
Sfânta Fecioară și șoricelul Kaguya
două secvențe de ADN rătăcite….
Premise
nu cred că există diferențe ireductibile
între oameni și lucruri
florile
ne spunea Nietzsche
au suflete ca și oamenii
în fapt
diferențele
apar din jocul de gleznă al minții
de care nu ne putem lipsi nici unii
nici alții
indiferent cum îi spunem
facem temple mai mari sau mai mici
după cât de mulți sau puțini sunt zeii
pe altarele cărora ne așezăm inimile
diminețile nu sunt mai frumoase decât nopțile
dacă excludem nuanțele
cuvintele cântăresc tot atât de mult sau puțin
cât trag la cântar vorbele
acum e aproape imposibil de spus
cine a precedat pe cine
nici nu mai interesează pe nimeni…
Avatar
Nu mă mai interesează părerile voastre împărțite
și mă refer la toți cei care trăiesc într-o simbioză aparent comensuală
(precum cea dintre Sorina
fetița de opt ani din Baia de Aramă
și toți asistenții ei maternali
statali
procedurali
gen Maria Pițurcă!)
eu sunt gazda tuturor paraziților virtuali
chiriași simbiotici
un fel de escherihioze coli imprevizibile
în intestinele colonizate de milioane de bacterii
dacă o femeie frumoasă își depărtează picioarele
devin exhaustivi
îmi pare rău că aduc în prim-planul literaturii femeile
excluse din sanctuarul ancestral al muzelor
și aruncate în groapa cu lei
recunosc că mi-a plăcut Manifestul Medeei Iancu
despre ejaculări și violuri
numai că aceste excese sunt doar o parte a problemei
întro societate democratică în care și reciproca este valabilă
nu te arunci în penisurile lor „lungi și negre”
cum spui
pentru o clipă irațională de glorie
nimeni nu te mai va regăsi în poemul tău despre iubire
post factum…
Trezirea din vis
Înotăm încă în fluidul vâscos al sărbătorilor
rămas în urmă
impregnat în tocul pantofilor
și-l resimțim
mai întâi
ca pe o rezistență la curgere
apoi ca pe un lubrefiant miraculos
în rezervorele minții
indispensabil în mecanica mișcării de rotație
a viselor
în reducerea forțelor de frecare
dintre speranțe și percepțiile noastre imediate
în dispariția zgomotului
parcă auzi motorul vieții tarcând la relanti
într-o realitate temporală superfluă
cuantică
care se amestecă impostatic cu visele
și care ți se scurge pe dinaintea ochilor
mai lipsește doar inelul de căsătorie cu diamante
cineva dinăuntru a spus „da”în locul nostru
prima zi din an nu se deosebește de ultima
am visat cu ochii deschiși
ne-am trimis sute și mii de mesaje
încurajări
degeaba
timpul de ieri zace alături de noi într-o baltă de sânge
ceva nu e-n regulă cu gravitația lumii
cu spațiu
asistenta de pe Salvare se declară în cele din urmă învinsă
și ridică nepăsătoare din umeri
„e mort!
nu vedeți că e mort?
de acum va trebui să vă descurcați singuri!”
Simulări
îți imaginezi lucruri care nu se vor întâmpla niciodată
trăiești aceste stări ca și când ar fi adevărate
te bucuri și suferi într-o lume miraculoasă a lui Edward Tulane
cu iepuri de porțelan
în care timpul
această mașinărie infernală de zdrobit inimi
oprește în toate intersecțiile.
Tu ești întotdeauna eroina piesei tale de teatru absurd
pe care ți-o scrii singură
într-o regie de excepție a minții.
Nu am înțeles însă lipsa culorilor vii
excesul de alb-negru și abstract din intriga piesei.
E drept că scenaristul îți recomandase să eviți orice amestestec frivol de lumină
și n-ai zis nu
înțelesesei că viețile nostre nu mai aveau nicio șansă să se întâlnească
într-un evantai al culorilor...
Din volumul Alb și Negru, aflat în lucru
Starea de veghe
sunt zile când mă prăbușesc din vârfurile inaccesibile ale minții
și mă zdrobesc de stâncile prăpăstioase ale gândului
degeaba îmi mai aud inima în piept
bătând ca un fluture
sub mine este o baltă de sânge
Eli, eli, lama sabactani
strig
și simt cum mi se prelinge sufletul din carne
dar nu mă aude nimeni
Doamne
n-am fost niciodată atât de singur
ca acum
pesemne că am murit sau sunt pe cale să mor
cineva îmi perfuzează plumb topit în venele goale
altcineva îmi pârjolește inima cu o lumânare aprinsă
poate chiar Diavolul
împotrivitorul
îngerul răzvrătit
cel care îmi deschide insidios porțile întunericului
și-mi răscolește toate spaimele omenirii zidite în mine
nu știu cum voi mai privi mâine dimineață
prin ferestrele zilei
Maria doarme cu pruncul în brațe
și zâmbește tainic
ca toate femeile:
„Fie mie, Doamne, dupa cuvântul Tau”