Delimitări

Simt obsesiv în Tot prigoana dreptei perpendiculare     

ca un ingredient al formei, al unui interval conjunct,

în care numai cercul preferă curba neascultătoare

și nu acceptă, ca fatalitate, dictatura unui punct

Doamne, câtă mizerie există și-n geometrie

(așa cum e și-n viață sau, extinzând, în toate cele!)

când două drepte se exhibă pe-o coală de hârtie

își zic, exthausiv, ca sunt doar paralele

În fapt, au luat de la femei cochetăria,

nevoia lor de-a fi-n atenție, indiferent de cost

de-a strecura în forme ura și dizarmonia,

și spre-a le-arăta, orgolioase, …lipsa lor de rost

nimic mai neadevărat, e doar o simplă aroganță

pe care dreapta și-o asumă-ntotdeauna,

prin două puncte aflate la distanță,

nu poate trece decât o dreaptă amărâtă, numai una   

mai mult prin punctul fix și nalt, precum o schelă,

în orice parte ar fi plasat acum

nu poți trasa, oricât ai vrea, decât o paralelă

la acea dreaptă, și să-ți vezi de drum…

o rază de lumină ricoșează dintr-un ciob de oglindă
nimeni nu știe să-și explice lumina altfel decât ca pe-o iluzie
o iluzie este și timpul

un om cade din neatenție de  la etajul zece

sinucidere

urlă ziarele

nefericitul e procuror sau a fost

asistenta de la Urgență  își șterge transpirația de pe frunte

după ptruzeci și cinci de minute de resuscitare

îl declară mort

Doamne, cât curaj îți trebuie să tragi o ultimă concluzie despre viață

murmură un discipol al lui Socrate

din mulțimea adunată pe margini

de pomană o iei

de pomană o dai

cui îi pasă

mai  încolo un om al străzii juisează în văzul lumii

lua-v-ar dracu de curve

un câine se târâie  pe strada cu o căpățână de cal în gură

moartea cailor bucuria câinilor

femeile-și scuipă consternate în sâni

atingerea flegmei  e ca mâna lacomă a amantului peste pubis

ca un orgasm

un bătrân își surpinde tânăra soție cu iubitul în pat

și face infarct

cei doi îndrăgostiți nici nu observă

deasupra sicriului groparul aruncă o lopată de pământ

Dumnezeu să-l ierte

pe masă de operație chirurgul face o incizie în pieptul unui bețiv
care țipă și se trezește din euforie
fii blestemat

doctore

cu bisturiul tău de rahat

de nu ți-ar muri mulți înainte

omul cu haina neagră răpește copiii pentru organe sau prostituție
procurorii, polițiștii, judecătorii

ridică din umeri
și-au luat impozitul pe tăcere și inacțiune
este foarte dificil să-l întorci pe cel decedat din groapă
și mai dificil este să-l faci să vorbească

 „Autoritatea de lucru a judecat” este ca „Omerta” italiană
fără drept de apel ...

îmi place Omul Underground

acel boy band teribil al nopților dintre blocuri

cu piercinguri in nas

în buză

ras în cap

îmi plac piesele lui muzicale de tip hip-hop

vorbite

în do major

desenele lui rupestre-n graffiti

din ganguri

amintind de Cabala

n-are cum să nu-ți placă acest om al cavernelor

în variantă modernă

acultural

apolitic

areligios

aproape tragic

dezvoltând toate nevrozele obsesionale

cunoscute de Freud

în procesele sale de conștiință

încheiate mereu înaintea judecății de fond

cu moartea părților...

nu cred c-aș mai putea trăi altă viață

pe lângă aceasta

mi-ar fi foarte greu să trec puntea în viața ta

de exemplu

m-aș rătăci aproape sigur prin tine

aș încurca drumurile înzăpezite ale sufletului tău

m-aș pierde printre aisbergurile  inimii

nici măcar n-aș încerca să-ți calc prin fața gândului

de teama  stihiilor carnivore ale minții

a monștrilor adormiți

nu știi niciodată ce entități  în stare vegetativă poți  trezi

lupii hămesiți  ai dragostei de pildă

meduzele otrăvitoare ale urii

bancurile  terifiante de piranha

ucigașii speranței

în viața mea nu mai există asemenea pericole

iminente

încă mai pot trăi liniștit la umbra palmierilor nemuritori ai resemnării

resuscitându-mi amintirile încremenite în timp

mângâindu-mi  creaturile inconștientului

afectate iremediabil de Alzheimer

nu mai am prea multe conexiuni cu propria-mi viață

ce-i drept

iar alte conexiuni din afară

cu alte vieți

par imposibile

devin pe zi ce trece din ce în ce mai senin și mai albastru…

nu cred că mi-ar mai trebui altceva în viața aceasta

îmi este îndeajuns cât am        

nici nu mai contează că mi-am pierdut toate visele

într-o vreme când nu aveam destui bani să le cumpăr

negustorii zgârciți au rămas cu visele mele de atunci pe tarabă

( niște antichități fabuloase

ca toate antichitățile de altfel

pe care însă nu le mai vrea nimeni!)

acum mi le oferă tot ei la preț redus

sau pe gratis

urăsc aceste zile negre de vineri

pe acești necrofagi siniștrii

care-mi dezgroapă în fiecare an

în noiembrie

toate scheletele ascunse-n dulapurile prăfuite ale minții…

nu cred că mi-ar mai trebui altceva în viața aceasta

mașina de înfiletat șuruburi zace în același sertar

nici nu mai știu de când

nu mai am șuruburi sau piulițe slăbite

cum s-ar putea crede

în viața mea toate șuruburile sunt strânse la maxim

paharele de șampanie nu s-au spart la cutremur

dar  nici nu-mi folosesc la nimic

așa cum nu-mi mai folosesc porțelanurile de Bohemia

mobilierul de epocă Ludovic al XV-lea

sau covoarele arăbești lucrate de mână

relicve care mi-au precedat visele neîmplinite

iubitele nenăscute

speranțele fără acoperire…

nu

nu cred că mi-ar mai trebui altceva în viața aceasta

mi-am pierdut demult obișnuința de a rătăci

printre nisipurile mișcătoare ale minții

mi-am pierdut încrederea în oameni și lucruri

 în biblii

cum să-mi mai asum răspunderea pentru viitorul luminos al lumii

când mă înspăimântă ideia de a trece strada

de a spune bună dimineața unei femei singure

sau părinților

care mi-au dat viața

și care poartă răspunderea pentru copilăria mea lipsită de griji

cum spun ei

în necunoștință de cauză….    

nu cred că mi-ar mai trebui altceva în viața aceasta

în care nu se  întâlnește niciodată cererea cu oferta

mi-am făcut iluzii cât pentru două vieți

crezând că nu mi-ar ajunge una

am lăsat Soarele să răsară în fiecare dimineață

din cenușa durerii

degustând veninul  letal al viperei negre

am hălăduit prin codrii pustii și umbroși ai speranței

la un loc cu lupii și urșii

nu-i drept ca un om să nu știe ce-i rezervă soarta

să nu poată smulge din hoitul acesta căzut pe marginea drumului

halca lui de carne în sânge...

Scriu despre prietenie căci,

E prea mult lichid roșu adunat în partea stângă al acestui trup muritor.

Când ma surprind gândind despre acest mister

Parcă am un clei în sertarul din mintea mea

Unde se află astfel de momente din trecutul meu.

Trăind în secolul 21 se pare că

Am așteptări prea mari,

Poate îmi doresc prea mult,

Sau poate ofer prea puțin,

Sau doar nu mi-am învățat lecția pentru examenul vieții

Și atrag oamenii nepotriviți

Care transmit că nu trebuie să am așteptări.

Greșită am crezut că sunt,

Că-mi doresc loialitate și alte baliverne legate de ea.

Dar greșit e timpul în care mă aflu.

Am un suflet bătrân, am descoperit de curând.

Femeile vin fără motiv,

Ca focul care nu explică.

Datoriile... exact, precis,

Cu data scrisă și semnătură mică.

Femeile ard, nu se justifică,

Nu cer nimic, nu fac bilanț.

Datoriile știu să strângă,

Să ceară totul… elegant.

Unele nasc sens din nimic,

Celelalte cer dovadă.

Două adevăruri, fără pact,

Care nu se iartă, nu se-mpacă.

Cand simți ca vrei sa spui ceva

Te uiți în jur..si te lovește nimenea,

Atunci trebuie sa vorbești cu tine

Dar îți dai seama, ca e tot nimeni.  

Încerci sa auzi prin negrul tot

Te strigi pe nume..dar în zadar, 

O voce străină ar răspunde parcă

Dar nu înțelegi, o vorbă măcar.  

Mai stai o vreme..tu ceva gândești

Dar tot lui nimeni parcă îi vorbești, 

Nu ai făcut nimic decat sa aștepți 

Și vrei ca nimeni, sa te deștepți?!  

Cauți în gânduri să aduci lumină, 

Trezirea doar din mintea ta răsare

Cand dai tot negrul la o parte

Si îl faci pe nimeni, tu..să apară. 

Tu cu nimeni apoi te așezi

La masa gândurilor ca sa înțelegi 

Că cel ce nimeni odată a fost

Ești tu, același cu care azi vorbești.

necazul cu fotografiile vechi

e că simți viața cum îți întoarce spatele

cum așează în locul viselor

pietre

pentru fiecare vis

câte o piatră

până când simți că te transformă într-un Sisif ambulant

și scoți ștecherul din priza cu vise

să faci loc dragostei

dar și dragostea îți întoarce spatele

așezând în locul inimii

o flacără

care te mistuie

nu știu dacă poți să înțelegi

ce-nseamnă să arzi ca o torță pe rugul durerii

și să nu-ți poți stinge cu nimic sufletul

să urli în pustiu

și să nu te audă nimeni

necazul cu fotografiile vechi

e că te-mping de fiecare dată când le privești

în aceleași prăpăstii ..

E pacatul meu totuna 

Cu tradarea si minciuna?

Merit eu sa tot primesc

Doar sa fiu nu sa traiesc?

Unde esti  Tu, Doamne, acum

Cand merg ratacit pe drum?

Caut locuri luminate

Si iertare si dreptate.

Stiu ca am gresit mereu

Dar stiu ca Tu, Dumnezeu

Mi-ai dat lupte sa traiesc

Sa invat sa Te iubesc.

Toate ale mele randuri

Dureri, lacrimi, negre ganduri

M-au facut sa rascolesc

Viata-mi sa o retraiesc.

Am trait cat noua vieti

Am visat cat cinci poeti

Am strans tot ce am primit

Am iubit cat n-au iubit.

Am dat tot, nesabuit

Crezand c-asa esti iubit

Nu mai plang, nu mai regret

N-o sa am, nu mai astept.

Nu e nimeni vinovat

N-am plecat, am stat blocat

M-am zbatut sa stau pe val

Si m-am inecat la mal.

Acum stiu, dar simt de-o vreme

Ale vietii mari probleme:

Unii stiu doar sa iubeasca

Altii stiu doar sa primeasca.

O, Tu, Doamne, Tatal meu

Stiu ca ma auzi mereu

Vezi tu suferinta mea

Spune-mi ce sa fac cu ea.

O primesc, dar rau mai doare

Inima-n pieptu-mi tresare

Cand iti aud glasul Tau

Caut bine-n tot ce-i rau!

Randurile-mi scriu povestea

Gandurile-mi fug pe-o stea

Mintea-mi spune s-o astept

Inima-mi ramane-n piept.

Dar eu fug, alerg si plang

Nu stiu unde tre' s-ajung

Desi mereu m-am rugat

Am ajuns de unde-am plecat!

Miriam - Rugaciuni

04.09.2025

#Rugaciuni