Delimitări
am uitat să mă mai uit în ochii oamenilor
ca altădată
le privesc doar picioarele vorbitoare
de la geam
tălpile
în dialog cu pietrele
cu asfaltul țâfnos
cu dalele
n-ai crede cât de multe poate spune
o tibie
de care atârnă un colier
de aur
sub formă de șarpe
un genunchi rotund
ca un măr golden auriu
o linie grațioasă a coapsei
pe care ar fi invidiat- o și Pygmalion
pecetea ascunsă a osului sacru
descrisă amănunţit în Upanişade
doar să le întrebi pe înțelesul lor
într-o limbă suficient de simplă
precum „El Silbo gomero”
vorbită-n Canare
fluierând ca o pasăre….
Categoria: Gânduri
Toate poeziile autorului: aurel_contu
Data postării: 16 februarie 2019
Vizualizări: 1797
Poezii din aceiaşi categorie
Darul Timpului
Preţuieşte fiecare clipã,
Datã ţie-n dar, spre-a o trãi!
Nu face din clipe o risipã;
Fã ce poţi sã faci, dar nu în pripã,
Cât eşti încã viu, printre cei vii!
Fiecare clipã, datã ţie,
Trasã de pe-al timpului mosor,
E-un condei ce zi şi noapte scrie,
Este şi arvunã, şi simbrie,
Pentru care eşti rãspunzãtor!
Clipã peste clipã, se adunã
Ca ghirlande dese şi subţiri;
Şi-aşezate astfel, împreunã,
Strâng şi împletesc într-o cununã
Triste sau duioase amintiri...
Cum va fi mâine?
Te-ntrebi ce va fi mâine?
Nu poți schimba destine!
Puteri magice nu posezi
Să ai tot în ceea ce crezi.
Aduci prin gând și fapte
Exemplul pur de dreptate.
Încerci prin alese cuvinte
Să sprijini oameni cu minte.
Speri ca tot răul să dispară,
Făcând loc binelui să apară.
Implori cerului binecuvântare
Și acestui "colț de rai" încântare.
Ți-ai dori ca totul să se-ndrepte
Și neamul tău să urce pe trepte,
Să se-nobileze calea aleasă
Cu înțelepciune să fie înțeleasă.
Oglinda!
Mă uit din nou într-o oglindă
Și ea continuă să îmi arate,
Că nu mai sunt așa de tânăr
Și-am pus ani buni în spate
Pentru moment m-am îndoit
Că asta poate fi figura mea,
Dar imediat m-am resemnat
Ridu-i un semn că viața-i grea
Am părăsit oglinda întristat
Cu gândul dus spre tinerețe,
Iar ochiul minții m-a informat
Că am ajuns deja la bătrânețe
Afară, mi-am aruncat privirea
Și am văzut și tineri și bătrâni,
Cu toții se bucurau de viață
Zâmbind, ținându-se de mâini
...................................
Ușor, ușor încep să înțeleg
Că nimeni nu întoarce anii,
Sarac, bogat ne vine vremea
Nimic nu iei...degeaba banii!
Mea culpa
diminețile din viața mea sunt ca niște femei somnoroase
lascive
îmbrăcate sumar
în derivă
de-aceea mi-e greu să asist la zvârcolirea frivolă a nopțiilor înjunghiate în zori
pe altarele zilei
și prelungesc vraja
refuzând ispita înșelătoare-a luminii
cât să-mi trag sufletul adormit la umbra gândului
nu sunt încă pregătit să înfrunt stihiile dimineții
traficul infernal
fețele posomorâte ale trecătorilor
primejdiile care pândesc la tot pasul
n-am fost niciodată pregătit să intru în coliziune directă cu viața
să-mi asum riscurile
nici nu știu dacă a existat cineva atât de nebun
am așteptat mereu să răsară Soarele deasupra dimineților mele
înveninate de spaime
înainte de a lua în piept cerul cu inima…
Captiva timpului
Atâta gând de îndată mă cuprinde
Cu un imbold de ne mai cunoscut
Îmi zic că astăzi este mai bine,
Că încă totul nu a fost pierdut
Pășesc de parcă n-am avut nimic
Și încetinesc,cred că va fi bine
Dar uit că inima-mi bate ritmic,
Până când stările vor fi străine!
Cuprinsă de o nedumerire totală,
Mă pierd printre mii de mulțimi
Și aceasta nu-i problemă fatală
Mi-ar lua timp pentru a le numi...
Joc/4
deșirând strigătul dorului
in vechile graiuri,
fără contur
pașii timpului...
%
doar omul vertical cu umbra sa,
aidoma unei vele latine,
nu se scufundă- n
vâltorile vieții.
Darul Timpului
Preţuieşte fiecare clipã,
Datã ţie-n dar, spre-a o trãi!
Nu face din clipe o risipã;
Fã ce poţi sã faci, dar nu în pripã,
Cât eşti încã viu, printre cei vii!
Fiecare clipã, datã ţie,
Trasã de pe-al timpului mosor,
E-un condei ce zi şi noapte scrie,
Este şi arvunã, şi simbrie,
Pentru care eşti rãspunzãtor!
Clipã peste clipã, se adunã
Ca ghirlande dese şi subţiri;
Şi-aşezate astfel, împreunã,
Strâng şi împletesc într-o cununã
Triste sau duioase amintiri...
Cum va fi mâine?
Te-ntrebi ce va fi mâine?
Nu poți schimba destine!
Puteri magice nu posezi
Să ai tot în ceea ce crezi.
Aduci prin gând și fapte
Exemplul pur de dreptate.
Încerci prin alese cuvinte
Să sprijini oameni cu minte.
Speri ca tot răul să dispară,
Făcând loc binelui să apară.
Implori cerului binecuvântare
Și acestui "colț de rai" încântare.
Ți-ai dori ca totul să se-ndrepte
Și neamul tău să urce pe trepte,
Să se-nobileze calea aleasă
Cu înțelepciune să fie înțeleasă.
Oglinda!
Mă uit din nou într-o oglindă
Și ea continuă să îmi arate,
Că nu mai sunt așa de tânăr
Și-am pus ani buni în spate
Pentru moment m-am îndoit
Că asta poate fi figura mea,
Dar imediat m-am resemnat
Ridu-i un semn că viața-i grea
Am părăsit oglinda întristat
Cu gândul dus spre tinerețe,
Iar ochiul minții m-a informat
Că am ajuns deja la bătrânețe
Afară, mi-am aruncat privirea
Și am văzut și tineri și bătrâni,
Cu toții se bucurau de viață
Zâmbind, ținându-se de mâini
...................................
Ușor, ușor încep să înțeleg
Că nimeni nu întoarce anii,
Sarac, bogat ne vine vremea
Nimic nu iei...degeaba banii!
Mea culpa
diminețile din viața mea sunt ca niște femei somnoroase
lascive
îmbrăcate sumar
în derivă
de-aceea mi-e greu să asist la zvârcolirea frivolă a nopțiilor înjunghiate în zori
pe altarele zilei
și prelungesc vraja
refuzând ispita înșelătoare-a luminii
cât să-mi trag sufletul adormit la umbra gândului
nu sunt încă pregătit să înfrunt stihiile dimineții
traficul infernal
fețele posomorâte ale trecătorilor
primejdiile care pândesc la tot pasul
n-am fost niciodată pregătit să intru în coliziune directă cu viața
să-mi asum riscurile
nici nu știu dacă a existat cineva atât de nebun
am așteptat mereu să răsară Soarele deasupra dimineților mele
înveninate de spaime
înainte de a lua în piept cerul cu inima…
Captiva timpului
Atâta gând de îndată mă cuprinde
Cu un imbold de ne mai cunoscut
Îmi zic că astăzi este mai bine,
Că încă totul nu a fost pierdut
Pășesc de parcă n-am avut nimic
Și încetinesc,cred că va fi bine
Dar uit că inima-mi bate ritmic,
Până când stările vor fi străine!
Cuprinsă de o nedumerire totală,
Mă pierd printre mii de mulțimi
Și aceasta nu-i problemă fatală
Mi-ar lua timp pentru a le numi...
Joc/4
deșirând strigătul dorului
in vechile graiuri,
fără contur
pașii timpului...
%
doar omul vertical cu umbra sa,
aidoma unei vele latine,
nu se scufundă- n
vâltorile vieții.
Alte poezii ale autorului
Uimire
vântul acela apăruse de nicăieri
îmi umpluse ochii cu puf de păpădie
și praf cosmic
doi grauri imitau dintr-un salcâm o fugă de Bach
la virgulă
mai încolo ziua se topise în brațele nopții
în pași de tangou vienez
mă întorceam pe drumul spre casă
printre zeci de fluturi zglobii și zumzete
îmi vibra inima ca un diapazon
ascultând arpegiile brazilor de pe margini
deveneam la rându-mi muzică și instrument simțitor
într-o simfonie celestă a florilor
cum aș putea să-ți descriu în cuvinte acest musical dumnezeiesc
de pe un Broadway al inimii,,,
Straturi geologice
învelișul viu al pămânului este ca o carte
scrisă într-un cod secret
nedecriptibil
fiecare pagină echivalează cu un strat geologic
cu o filă galbenă
de pe care s-au șters aproape toate literele
au rămas doar oasele celor primiți în chirie
în apartamentele cu încălzire centrală și aer condiționat
din asamblurile rezidențiale ale vieții
mumiile eviscerate
și îmbălsămate
ca să nu stârnească mirosuri greu de suportat
în cărțile de istorie
virușii insensibili la toate schimbările climatice
caii morți din vremurile războaielor nabucodonosoriene
dinozaurii
o carte începută odată cu descoperirea obiceiului prost
de a ne ilustra gândurile
mustind de idealuri în stare de putrefacție
împinse până în zilele noastre
și
mai ales
de milioane de hectolitri de sânge
parcă prea mult pentru cinci milenii de încleștări fratricide
sub stindardul terorii
culminând cu prăbușirea Turnurilor Gemene...
Neliniști
nu poți spune tu
muritorul de rând
cu mâna pe inimă
că ai așezat ultima piatră la temielia acestui edificiu
de rugăciune al omului singur
denumit Gând
doar preoții mincinoși mai susțin că există repere de necontestat
ca niște borne kilometrice
de unde-ar începe și s-ar sfârși infinitul
din păcate
dumnezeii lor
fără niciun reper verosimil
sunt tot atât de infiniți
precum infinitul
(nemărginit la capete!)
un fluviu spumos de întuneric și lumină
revărsându-se dintr-o cascada Niagara fără egal
a cerului
peste toate sfâșierile noastre metafizice…
Stupoare
pesemne că anestezistul acela bărbos
(duhnind a Rasputin Vodka 1 Liter 70% volume!)
nu-i administrase doza ideală
de anestezic
se mai întâmplă
(arătaţi-mi omul perfect şi-mi scot pălăria!)
dar puteau să existe şi alte cauze
independente de alcoolemia anestezistului
căci omul urla ca din gură de şarpe
încă nu ţi-am scos nimic, îl dojeneşte chirurgul
chestia asta mişcătoare te doare
- mă doare
dar asta
- şi asta
Eli, Eli, lama sabahtani -
O.K
deschidem Cutia Pandorii
numai încetează pentru Dumnezeu
cu ţipătele astea
iar voi ce vă uitaţi ca proastele
adrenalină!!!
asistentele levitează
perfuziile clocotesc în flacoane
pulsul atinge cote inimaginabile
cad monitoarele
dispare durerea
doctorul îşi şterge transpiraţia de pe frunte
„să fiu al dracului, murmură sufletul
de pe margine geamului,
am rămas singur”
Pilde
trasul de timp nu rezolvă nimic
este o iluzie
oricât te-ai opune
timpul merge înainte
imperturbabil
problemele nerezolvate rămân în tine
o povară în plus pe lângă celelalte
destul de grele și acestea
factura la utilitățile vieții
trebuie plătită cu prioritate
înainte de scadență
întotdeauna există o păsuire existențială
după care ți se instituie sechestrul asigurator
asupra liberului arbitru
singurul bun care se poate executa silit
in integrum
nefiind cuantificabil
divizibil
libertate o ai sau n-o ai
Kovesi trage cu obstinație de timp
dar timpul a trecut deja peste dânsa
lăsându-i deschisă celula de la Târgșor
Klaus Werner Ioanis vâslește încontra curentului
asemeni uni marinar autist
rătăcit în Pacific
curând însă va fi istorie
Coldea
copia fidelă a Diavolului
vorbește singur
singur Dragnea
cel mai hulit și hăituit om
vinovat de toate imperfecțiunile lumii
merge în aceeași cadență cu timpul
cât îl va mai ocroti Dumnezeu
cu toate păcatele sale reale sau imaginare
”…va fi mai multă bucurie în cer
pentru un singur păcătos care se pocăieşte,
decât pentru nouăzeci şi nouă de oameni neprihăniţi …”
care n-au nevoie de pocăinţă…”
Glsul pietrei
sculptez în cuvintele-bolovan de la poalele muntelui
dalta scoate scântei roșii și galbene
sub capul plat al barosului
vreau să cioplesc o floare de piatră
din bolovanul alb al iubirii
și s-o dăruiesc iubitei
de ziua ei
știu un loc în care găsesc bolovani în toate culorile
și nuanțele
având corespondent în plaja alunecoasă a cuvintelor
tonurile de gri aparțin cuvintelor domestice
casă, ogradă, ogor, animal, plug, seceră
tonurile de alb sunt specifice sentimentelor precum dragoste
prietenie, frăție, iubire, dăruire
tonurile de negru aparțin trăirilor dureroase
supărare, disperare, despărțire, ură sau răzbunare
tonurile de maro sunt asociate cu gândurile negre
gelozia, insatisfacția, nefericirea, resemnarea
iar tonurile roz exprimă bucuria, exuberanța, împlinirea,
izbânda
și mai am câteva grămezi de pietriș
cu pietricele netede de culoare roșie, albe ca marmora
sau negre cu străluciri de diamant
pietricele fosforescente în toate culorile care se deschid la lumină
pe care te poți întinde
și privi către cer
sau face dragoste
o bogăție neprețuită pentru un sculptor nebun ca mine
ocolit de oameni obtuzi
care nu găsesc nimic interesant în cioplitul pietrei
doar iubita mea a descifrat adevărata ei frumusețe
îi place pietrișul sub clar de lună când pietricelele se trezesc
și formează imagini simetrice
multicolore
ca într-un caleidoscop...
Uimire
vântul acela apăruse de nicăieri
îmi umpluse ochii cu puf de păpădie
și praf cosmic
doi grauri imitau dintr-un salcâm o fugă de Bach
la virgulă
mai încolo ziua se topise în brațele nopții
în pași de tangou vienez
mă întorceam pe drumul spre casă
printre zeci de fluturi zglobii și zumzete
îmi vibra inima ca un diapazon
ascultând arpegiile brazilor de pe margini
deveneam la rându-mi muzică și instrument simțitor
într-o simfonie celestă a florilor
cum aș putea să-ți descriu în cuvinte acest musical dumnezeiesc
de pe un Broadway al inimii,,,
Straturi geologice
învelișul viu al pămânului este ca o carte
scrisă într-un cod secret
nedecriptibil
fiecare pagină echivalează cu un strat geologic
cu o filă galbenă
de pe care s-au șters aproape toate literele
au rămas doar oasele celor primiți în chirie
în apartamentele cu încălzire centrală și aer condiționat
din asamblurile rezidențiale ale vieții
mumiile eviscerate
și îmbălsămate
ca să nu stârnească mirosuri greu de suportat
în cărțile de istorie
virușii insensibili la toate schimbările climatice
caii morți din vremurile războaielor nabucodonosoriene
dinozaurii
o carte începută odată cu descoperirea obiceiului prost
de a ne ilustra gândurile
mustind de idealuri în stare de putrefacție
împinse până în zilele noastre
și
mai ales
de milioane de hectolitri de sânge
parcă prea mult pentru cinci milenii de încleștări fratricide
sub stindardul terorii
culminând cu prăbușirea Turnurilor Gemene...
Neliniști
nu poți spune tu
muritorul de rând
cu mâna pe inimă
că ai așezat ultima piatră la temielia acestui edificiu
de rugăciune al omului singur
denumit Gând
doar preoții mincinoși mai susțin că există repere de necontestat
ca niște borne kilometrice
de unde-ar începe și s-ar sfârși infinitul
din păcate
dumnezeii lor
fără niciun reper verosimil
sunt tot atât de infiniți
precum infinitul
(nemărginit la capete!)
un fluviu spumos de întuneric și lumină
revărsându-se dintr-o cascada Niagara fără egal
a cerului
peste toate sfâșierile noastre metafizice…
Stupoare
pesemne că anestezistul acela bărbos
(duhnind a Rasputin Vodka 1 Liter 70% volume!)
nu-i administrase doza ideală
de anestezic
se mai întâmplă
(arătaţi-mi omul perfect şi-mi scot pălăria!)
dar puteau să existe şi alte cauze
independente de alcoolemia anestezistului
căci omul urla ca din gură de şarpe
încă nu ţi-am scos nimic, îl dojeneşte chirurgul
chestia asta mişcătoare te doare
- mă doare
dar asta
- şi asta
Eli, Eli, lama sabahtani -
O.K
deschidem Cutia Pandorii
numai încetează pentru Dumnezeu
cu ţipătele astea
iar voi ce vă uitaţi ca proastele
adrenalină!!!
asistentele levitează
perfuziile clocotesc în flacoane
pulsul atinge cote inimaginabile
cad monitoarele
dispare durerea
doctorul îşi şterge transpiraţia de pe frunte
„să fiu al dracului, murmură sufletul
de pe margine geamului,
am rămas singur”
Pilde
trasul de timp nu rezolvă nimic
este o iluzie
oricât te-ai opune
timpul merge înainte
imperturbabil
problemele nerezolvate rămân în tine
o povară în plus pe lângă celelalte
destul de grele și acestea
factura la utilitățile vieții
trebuie plătită cu prioritate
înainte de scadență
întotdeauna există o păsuire existențială
după care ți se instituie sechestrul asigurator
asupra liberului arbitru
singurul bun care se poate executa silit
in integrum
nefiind cuantificabil
divizibil
libertate o ai sau n-o ai
Kovesi trage cu obstinație de timp
dar timpul a trecut deja peste dânsa
lăsându-i deschisă celula de la Târgșor
Klaus Werner Ioanis vâslește încontra curentului
asemeni uni marinar autist
rătăcit în Pacific
curând însă va fi istorie
Coldea
copia fidelă a Diavolului
vorbește singur
singur Dragnea
cel mai hulit și hăituit om
vinovat de toate imperfecțiunile lumii
merge în aceeași cadență cu timpul
cât îl va mai ocroti Dumnezeu
cu toate păcatele sale reale sau imaginare
”…va fi mai multă bucurie în cer
pentru un singur păcătos care se pocăieşte,
decât pentru nouăzeci şi nouă de oameni neprihăniţi …”
care n-au nevoie de pocăinţă…”
Glsul pietrei
sculptez în cuvintele-bolovan de la poalele muntelui
dalta scoate scântei roșii și galbene
sub capul plat al barosului
vreau să cioplesc o floare de piatră
din bolovanul alb al iubirii
și s-o dăruiesc iubitei
de ziua ei
știu un loc în care găsesc bolovani în toate culorile
și nuanțele
având corespondent în plaja alunecoasă a cuvintelor
tonurile de gri aparțin cuvintelor domestice
casă, ogradă, ogor, animal, plug, seceră
tonurile de alb sunt specifice sentimentelor precum dragoste
prietenie, frăție, iubire, dăruire
tonurile de negru aparțin trăirilor dureroase
supărare, disperare, despărțire, ură sau răzbunare
tonurile de maro sunt asociate cu gândurile negre
gelozia, insatisfacția, nefericirea, resemnarea
iar tonurile roz exprimă bucuria, exuberanța, împlinirea,
izbânda
și mai am câteva grămezi de pietriș
cu pietricele netede de culoare roșie, albe ca marmora
sau negre cu străluciri de diamant
pietricele fosforescente în toate culorile care se deschid la lumină
pe care te poți întinde
și privi către cer
sau face dragoste
o bogăție neprețuită pentru un sculptor nebun ca mine
ocolit de oameni obtuzi
care nu găsesc nimic interesant în cioplitul pietrei
doar iubita mea a descifrat adevărata ei frumusețe
îi place pietrișul sub clar de lună când pietricelele se trezesc
și formează imagini simetrice
multicolore
ca într-un caleidoscop...