Nu pleca
Stai! Nu pleca! Nu așa rapid,
Nu din factori ce nu se observă,
Drumu-n viitor e atât de palid,
Nimic prosper nu mai conservă.
Am încercat pe toate să le fac,
Dar de la tine doar cuvinte am văzut...
Spui că pot să trec cu tine peste lac,
Dar efectul final tot e cufundarea-n lut.
De m-aș întâlni cu vechea eu, din trecut,
Cred că m-aș lua peste picior doar...
Cum am ajuns la așa un conținut,
În care sfârșitul e simțit atât de amar?
Te-am iubit prea mult. Mult prea mult.
Scuze c-am făcut așa o netrebnicie,
Scuze că n-am renunțat mai de demult.
Dar care scuze, tot e doar fățărnicie...
Drăguț a fost într-un final, totul doar un joc,
E firesc unul să piardă și să plângă fără sens
Iar altul să câștige doar mândria la cojoc...
De ce doar mai eu cred totul în contrasens?
Totul e ceva obișnuit, doar toamna a sosit
Farmecul naturii încet încet dispare
Devreme ce acum totu-n jur a ruginit
Iar noi ne pierdem ca frunzele fără de zare...
14.11.24
Categoria: Poezii de despărţire
Toate poeziile autorului: Ababii Faina
Data postării: 16 noiembrie 2024
Adăugat la favorite: 1
Vizualizări: 507
Poezii din aceiaşi categorie
Fragment dintr-o lume născută din tăceri
Cum ar arăta dacă ai putea să te uiți în interiorul unui cuvânt?
Să-l vezi în miezul său, viu, respirând fără forme,
Un organism străin, curgând prin linii ca sângele prin vene,
Fără nicio destinatie, dar cu un sens profund –
Fără să ai cum să-l prind, fără să-l poți înțelege cu ochii.
Și totuși, mă simt ca o umbră care nu știe ce caută în întuneric,
Și îmi imaginez că poate tu ești o iluzie,
Poate un vis dintr-un univers paralel unde nu mă aflu,
Poate că tu nu ai fost niciodată acolo,
Și tot ce știu e că mă simt pierdut fără tine, ca o amintire neîmplinită.
Acum mă întrebi de ce scriu –
Poate pentru că cuvintele sunt singurii martori ai dorințelor mele nevăzute,
Poate că scrisul e o umbră a timpului care se vrea nemuritoare,
Poate că, doar așa, reușesc să respir pentru tine,
Deși nu te mai simt.
Tu ești o minune a lipsei – o lipsă care-mi fură umbra,
Și tot ce rămâne e un gol imens pe care-l numesc „acum”
Fără să înțeleg ce se află după acest „acum”.
Și poate că tu ești acea liniște –
Acea liniște care mă face să înțeleg
Că am existat doar pentru a fi o amintire
Încă un Adio..
Nu te mai "caut", nu-ți mai scriu...nimic nu vreau să știi de mine
Când seara în gânduri și doruri mă afund
Sperând că într-un final "totul va fi bine"...
....de ți-aș trimite, n-ai citi oricum....
Și las aici într-un poem iluzia că nu mai doare
Că plec și eu ca tine zâmbind, fără regrete
Deși în suflet dezamăgirea este mare
Că ne-am pierdut ușor și mult prea repede.
Ne-am fost atât de-aproape, ca luna lângă stele
Dar cerul într-o zi ni s-a întunecat...
Și... Povestea noastră atât de faină
Nu și-a putut trăi un alt final...
Nu a fost vina ta și știu că nici a mea
Destinul ne-a fost scris să fie așa
Eu să te ador din toată inima
Și tu să pleci, eu... să-ți plâng urma.
Te las și eu "babe"...chiar de e minciună
Cu un suflet frânt, dar plin de dor
Și cu speranța că într-o altă lume
Povestea o vom sfârși la un vin, în doi.
Dar până atunci, te rog eu, să fii bine
Să mi te lași purtat de alte brațe.
Eu... deși nu îți voi mai fi aproape
Voi purta mereu pe buze a ta "dulceață ".
Azi nu-ți mai scriu, nu îți mai cer nimic
Mă-ndepărtez cum pot, fără să mi te strig
Închid ochii când vreau să te mai simt o clipă
Deși mă pierd... și parcă, mă cuprinde-o frică...
Mi-ai fost atât de drag, o știi bine și tu...
Însă tăcerea ta e mult prea lungă și doare
Și nu îmi rămâne decât să plec și eu
Deși simt cum sufletul în mine moare...
Adio babe... și.... te rog nu uita,
Că mi-ai fost drag ca nimeni altcineva
O-mbrățisare la un vin a fost dorința mea
Frumos, poveștii noastre să-i purtăm amintirea...
Pleacă
O lacrimă curge
Pe obrazul meu,
Sper ca curând
Să te scot din sufletul meu.
Ai stat prea mult
Și m -ai rănit mereu,
Nu vreau să te mai am
Asupra sufletului meu.
Pleacă și nu te întoarce
Și ia amarul meu,
Ca să-ți aduci aminte
Cum am suferit și eu.
Final
Tu ai plecat sa îți găsești fericirea
Eu am rămas aici în neputință
O ultima îmbrățisare îmi doream
Dar ai plecat cu-atata ușurința
Si nu m-ai mangaiat înainte sa pleci
Probabil n-ai vrut sa vezi durerea ce-o aveam în mine
Ca-s fi stiut ca va fi ultima zi când mă privesti
Ultima data când voi mai bea un vin cu tine.
Azi pe cioburi de amintiri pășesc
Și doar pe mine mă mai doare
Ca nici măcar nu mai vorbim
Și acel "noi" astăzi doar moare.
Si ai plecat, ești liniștit...eu nu
Încă te mai aștept în suflet cu ploi
As pleca și eu... dar vezi tu
Încă mai doare sfârșitul dintre noi
El, furtuna ce se crede cer senin
El merge tăcut, ca vântul prin seară,
cu pasul ușor, fără urme sub el,
crezând că-i senin, că nu-l mai doboară
furtuna ce-și urlă tăcerea-n inel.
Se poartă ca piatra ce n-are durere,
ca marea ce n-are furtuni pe sub mal,
dar gândul îl arde, ca focul sub zare,
și-n ochii-i de gheață mocnește un val.
El tace. Dar tăcerea-l minte.
Căci sub pleoape stă ascuns
un dor ce-l rupe, îl cuprinde,
ca o mare fără ajuns.
Și poate-ar vrea să-l stingă-n noapte,
dar dorul nu-i un foc ce moare.
El crede că trăiește-n șoapte,
dar arde-n mine... și-l doare.
Copilul Ratacit
Pe-o cale lungă, spre alte zări,
Un copil pleca cu vise-n buzunare,
Raul îl chema, iar ochii-i erau mari,
Spre-un viitor, cu dor și cu sudoare.
Părinții l-au privit cu lacrimi grele,
Sora micuță îi strângea mâna-n taină,
„Du-te, băiatul meu, în alte stele,
Dar nu uita că dorul ne războină.”
Anii trecură ca frunza-n vânt,
Raul muncea, clădindu-și un destin,
Dar viața-i aruncase al său cuvânt:
Încercări dure, din zori până-n asfințit lin.
Din când în când, scria câte-o scrisoare,
Cuvinte scurte, dar pline de dor,
Pe chipul părinților, o dulce-amară
Lumină apărea, ca un licărător.
Sora-l privea din poze îngălbenite,
Copilăria le fusese luată devreme,
Iar el, în suflet, cu dorințe-mpietrite,
Căuta răspunsuri pentru-a sale teme.
Prin străin ținut, între ziduri reci,
Raul se lupta cu visuri mărețe,
Dar inima-i zbura, întorcându-se-n veci
La casa părintească și nopțile blânde.
Când timpul trecu și părul se-nălbi,
Își văzu părinții prea rari, prea târziu,
„Iertați-mă, mamă, tată, că nu am putut fi
Mai des alături, când v-a fost pustiu.”
Dar Raul știa, în sufletul său,
Că lupta vieții nu a fost degeaba,
Un drum străbătut, străin și greu,
L-a făcut să prețuiască iubirea cea dragă.
Autor:Mihut Raul Alexandru.
Fragment dintr-o lume născută din tăceri
Cum ar arăta dacă ai putea să te uiți în interiorul unui cuvânt?
Să-l vezi în miezul său, viu, respirând fără forme,
Un organism străin, curgând prin linii ca sângele prin vene,
Fără nicio destinatie, dar cu un sens profund –
Fără să ai cum să-l prind, fără să-l poți înțelege cu ochii.
Și totuși, mă simt ca o umbră care nu știe ce caută în întuneric,
Și îmi imaginez că poate tu ești o iluzie,
Poate un vis dintr-un univers paralel unde nu mă aflu,
Poate că tu nu ai fost niciodată acolo,
Și tot ce știu e că mă simt pierdut fără tine, ca o amintire neîmplinită.
Acum mă întrebi de ce scriu –
Poate pentru că cuvintele sunt singurii martori ai dorințelor mele nevăzute,
Poate că scrisul e o umbră a timpului care se vrea nemuritoare,
Poate că, doar așa, reușesc să respir pentru tine,
Deși nu te mai simt.
Tu ești o minune a lipsei – o lipsă care-mi fură umbra,
Și tot ce rămâne e un gol imens pe care-l numesc „acum”
Fără să înțeleg ce se află după acest „acum”.
Și poate că tu ești acea liniște –
Acea liniște care mă face să înțeleg
Că am existat doar pentru a fi o amintire
Încă un Adio..
Nu te mai "caut", nu-ți mai scriu...nimic nu vreau să știi de mine
Când seara în gânduri și doruri mă afund
Sperând că într-un final "totul va fi bine"...
....de ți-aș trimite, n-ai citi oricum....
Și las aici într-un poem iluzia că nu mai doare
Că plec și eu ca tine zâmbind, fără regrete
Deși în suflet dezamăgirea este mare
Că ne-am pierdut ușor și mult prea repede.
Ne-am fost atât de-aproape, ca luna lângă stele
Dar cerul într-o zi ni s-a întunecat...
Și... Povestea noastră atât de faină
Nu și-a putut trăi un alt final...
Nu a fost vina ta și știu că nici a mea
Destinul ne-a fost scris să fie așa
Eu să te ador din toată inima
Și tu să pleci, eu... să-ți plâng urma.
Te las și eu "babe"...chiar de e minciună
Cu un suflet frânt, dar plin de dor
Și cu speranța că într-o altă lume
Povestea o vom sfârși la un vin, în doi.
Dar până atunci, te rog eu, să fii bine
Să mi te lași purtat de alte brațe.
Eu... deși nu îți voi mai fi aproape
Voi purta mereu pe buze a ta "dulceață ".
Azi nu-ți mai scriu, nu îți mai cer nimic
Mă-ndepărtez cum pot, fără să mi te strig
Închid ochii când vreau să te mai simt o clipă
Deși mă pierd... și parcă, mă cuprinde-o frică...
Mi-ai fost atât de drag, o știi bine și tu...
Însă tăcerea ta e mult prea lungă și doare
Și nu îmi rămâne decât să plec și eu
Deși simt cum sufletul în mine moare...
Adio babe... și.... te rog nu uita,
Că mi-ai fost drag ca nimeni altcineva
O-mbrățisare la un vin a fost dorința mea
Frumos, poveștii noastre să-i purtăm amintirea...
Pleacă
O lacrimă curge
Pe obrazul meu,
Sper ca curând
Să te scot din sufletul meu.
Ai stat prea mult
Și m -ai rănit mereu,
Nu vreau să te mai am
Asupra sufletului meu.
Pleacă și nu te întoarce
Și ia amarul meu,
Ca să-ți aduci aminte
Cum am suferit și eu.
Final
Tu ai plecat sa îți găsești fericirea
Eu am rămas aici în neputință
O ultima îmbrățisare îmi doream
Dar ai plecat cu-atata ușurința
Si nu m-ai mangaiat înainte sa pleci
Probabil n-ai vrut sa vezi durerea ce-o aveam în mine
Ca-s fi stiut ca va fi ultima zi când mă privesti
Ultima data când voi mai bea un vin cu tine.
Azi pe cioburi de amintiri pășesc
Și doar pe mine mă mai doare
Ca nici măcar nu mai vorbim
Și acel "noi" astăzi doar moare.
Si ai plecat, ești liniștit...eu nu
Încă te mai aștept în suflet cu ploi
As pleca și eu... dar vezi tu
Încă mai doare sfârșitul dintre noi
El, furtuna ce se crede cer senin
El merge tăcut, ca vântul prin seară,
cu pasul ușor, fără urme sub el,
crezând că-i senin, că nu-l mai doboară
furtuna ce-și urlă tăcerea-n inel.
Se poartă ca piatra ce n-are durere,
ca marea ce n-are furtuni pe sub mal,
dar gândul îl arde, ca focul sub zare,
și-n ochii-i de gheață mocnește un val.
El tace. Dar tăcerea-l minte.
Căci sub pleoape stă ascuns
un dor ce-l rupe, îl cuprinde,
ca o mare fără ajuns.
Și poate-ar vrea să-l stingă-n noapte,
dar dorul nu-i un foc ce moare.
El crede că trăiește-n șoapte,
dar arde-n mine... și-l doare.
Copilul Ratacit
Pe-o cale lungă, spre alte zări,
Un copil pleca cu vise-n buzunare,
Raul îl chema, iar ochii-i erau mari,
Spre-un viitor, cu dor și cu sudoare.
Părinții l-au privit cu lacrimi grele,
Sora micuță îi strângea mâna-n taină,
„Du-te, băiatul meu, în alte stele,
Dar nu uita că dorul ne războină.”
Anii trecură ca frunza-n vânt,
Raul muncea, clădindu-și un destin,
Dar viața-i aruncase al său cuvânt:
Încercări dure, din zori până-n asfințit lin.
Din când în când, scria câte-o scrisoare,
Cuvinte scurte, dar pline de dor,
Pe chipul părinților, o dulce-amară
Lumină apărea, ca un licărător.
Sora-l privea din poze îngălbenite,
Copilăria le fusese luată devreme,
Iar el, în suflet, cu dorințe-mpietrite,
Căuta răspunsuri pentru-a sale teme.
Prin străin ținut, între ziduri reci,
Raul se lupta cu visuri mărețe,
Dar inima-i zbura, întorcându-se-n veci
La casa părintească și nopțile blânde.
Când timpul trecu și părul se-nălbi,
Își văzu părinții prea rari, prea târziu,
„Iertați-mă, mamă, tată, că nu am putut fi
Mai des alături, când v-a fost pustiu.”
Dar Raul știa, în sufletul său,
Că lupta vieții nu a fost degeaba,
Un drum străbătut, străin și greu,
L-a făcut să prețuiască iubirea cea dragă.
Autor:Mihut Raul Alexandru.
Alte poezii ale autorului
Întâi septembrie
Azi e o zi mare,
E o sărbătoare,
Întâi septembrie în prag
Ne întâmpină cu drag.
Profesorii și învățătorii
Ori de câte ori sunt fericiții
Sosind din nou la școală,
Ținându-ne morală...
Reunirea cu colegii,
Trăsnete de artificii,
Ajutor la orice temă,
Ne tot pune în dilemă.
01.09.2021
Fuge totul
Gândul nu-s oprește,
Peste tot el mai plutește
Până când nu mai găsește
Ceea la ce-s tot gândește.
Printre stele doar privind
Pașii vadu-ți urmărind
În depărtare repezind
Totul privindu-s sărind...
20.12.24
Familia
Familia-i rădăcina tuturor,
Împrăștie copiilor:
O rază de iubire
Și-o mare fericire.
Unde familia-i unită,
Viața-I întrunită,
Iar alături de ea,
Domnește pacea mea!
11.03.2020
N-aș putea...
Pe pășune, sub un pom,
Se găsea relaxul meu
Când eram doar pui de om
Ș-alergam după un zmeu...
Marea Roșie-i sărată,
Dar oricum e populară,
Eu în vise doar bogată
Cu lacrima-mi amară...
Oricât n-aș mai spune
Că aș vrea să uit Eu tot,
Tot n-o fac pe bune,
E ceva ce chiar nu pot.
Vifor rece ar fi sosit
De când tu ai fi plecat,
Vântul nici nu s-a gândit
De pe dată m-a luat...
Fizica-n raporturi exprimată
E-un tabel de ne-nțeles,
Gândurile-n val de-o dată
Sunt un dar ce te-au ales.
Accentul pe cuvinte
O ploaie îngâmfată,
E mereu îmfumurată.
O ființă orgolioasă
E mereu pretențioasă.
Puternicul accent
De cuvânt inocent,
Mereu impertinent
Memorat e permanent.
Un sunet minunat
Cu gluma s-a-mpăcat,
La putere a urcat
Dar dur a ofensat.
Frumos a triumfat
La modul repetat
Ideea de glumit
Un factor anumit.
O atenție sporită
E-n mod clar, una lovită,
De-ntuneric istovită,
Poate fi una-ngrădită.
Sus, pe-o orbită,
Privirea-i țintită,
O voce ascuțită
S-ar cerea auzită.
Pe cerul nocturn
Vazut-ai un turn,
Ce stele-nflăcărate
Pașii să-ți arate.
Păsări zburătoare
Cu aripi și cu motoare,
Precum stele căzătoare
Așteptai nerăbdătoare.
Accentul pe cuvinte,
Bine-nfăptuite,
Cu o mica rugăminte
Să te reprezinte.
09.05.24
Dragoste sau glumă
Timpul trece
Încetul cu încetul,
Azi e cald, mâine-i rece,
Straniu-i sentimentul.
Total necunoscute,
Stau, două fiinţe tăcute
Apoi se-ntâlnesc
Și-ncet vorbesc.
Ea crede că-i un simplu joc
Fiindcă asta-i viaţa cu noroc;
El crede că-i real
Luat d-un simplu val.
O zi de sărbătoare,
În prag răsare
lar viaţa cu ardoare
Te pune la-ncercare.
Viaţa-i viaţă, jocu-i joc,
Cu duşmani sau cu prieteni,
Fară frică, fară temeri
Spune cel ce crede-n joc.
Familia-i pe primul loc
Indiferent de joc.
Pe neașteptate se ivesc
Și din nou se întâlnesc.
Sub ceru-nstelat,
El a înţeles.
C-ar avea ceva ales,
Cu ea când s-a plimbat.
Dar abia a doua zi,
Îi spune c-o iubește...
Ea, se întrebắ orbeşte
Ce glumă auzi...
...
Nu a fost o respingere,
Dar nici un accept,
E greu să-ţi pui încredere
Într-un simplu concept.
Fiind un joc în toată firea
Apăruse doar tăcerea,
Cu o simplă provocare
Apărută la-ntâmplare.
Timpul tot înainte merge
Dar puţin timp trece,
Nu dispar în zări
Simplele Salutări.
Este momentul
În care apare si distanţa
Ce-și arată aspectul
Prin neconceputa speranţă.
Fără ca să cauţi,
Fără ca să gândeşti,
Anul Nou saluţi
Și cu el vorbeşti.
Un simplu mesaj,
Răsare-n pasaj
Şi-un simpli fior
Îţi trezeşte-un dor.
Fără să se mai revoce
Îi este dor de voce,
Dor de-nfăţişare,
Și plăcuta-mbrăţişare.
Ea stă și se gândeşte,
Oare el, mă mai iubeşte?
Mă gândesc la el orbeşte
Orice-ar fi, el imi lipseşte!....
Cu cuvinte prin mesaje,
Cu emojy prin mesaje,
Dar când le spui cu voce,
Sentimentele Apar reciproce.
E chiar real
Ce simt acuma
Sau din nou răsare gluma
Prefacută-n ideal...
Dar, timpul nu-s oprește,
Ea tot la asta se gândeşte
Iar gându-i spune
Că dorul nu apune.
Drum lung străvăd
Din nou se revăd,
Lângă umbra de brăduţ
Se te-mbrățișeaz drăgut.
Port din nou o vină
Și cu asta se termină
Sau e-n prag de sărbătoare
Și-s doar zile muncitoare;
Fără să te maj gândeşti
Dimineaţa te deștepți.
Stai și-aștepți
Cu el ca să vorbești...
Ăsta-i straniu început
Devreme ce nu-i nici gândit,
Fără să fi conceput
Ei, din nou s-au întâlnit.
Cum să nu te-ndrăgostești
De liniștea care-o privești,
Dacă, sufletul nevoie avea
De asa ceva în viața sa?
Dragoste sau glumă-
Diferența-i pe-nțeles
Când nimic nu se rezumă
La un simplu vis ales.
05.05.25
Întâi septembrie
Azi e o zi mare,
E o sărbătoare,
Întâi septembrie în prag
Ne întâmpină cu drag.
Profesorii și învățătorii
Ori de câte ori sunt fericiții
Sosind din nou la școală,
Ținându-ne morală...
Reunirea cu colegii,
Trăsnete de artificii,
Ajutor la orice temă,
Ne tot pune în dilemă.
01.09.2021
Fuge totul
Gândul nu-s oprește,
Peste tot el mai plutește
Până când nu mai găsește
Ceea la ce-s tot gândește.
Printre stele doar privind
Pașii vadu-ți urmărind
În depărtare repezind
Totul privindu-s sărind...
20.12.24
Familia
Familia-i rădăcina tuturor,
Împrăștie copiilor:
O rază de iubire
Și-o mare fericire.
Unde familia-i unită,
Viața-I întrunită,
Iar alături de ea,
Domnește pacea mea!
11.03.2020
N-aș putea...
Pe pășune, sub un pom,
Se găsea relaxul meu
Când eram doar pui de om
Ș-alergam după un zmeu...
Marea Roșie-i sărată,
Dar oricum e populară,
Eu în vise doar bogată
Cu lacrima-mi amară...
Oricât n-aș mai spune
Că aș vrea să uit Eu tot,
Tot n-o fac pe bune,
E ceva ce chiar nu pot.
Vifor rece ar fi sosit
De când tu ai fi plecat,
Vântul nici nu s-a gândit
De pe dată m-a luat...
Fizica-n raporturi exprimată
E-un tabel de ne-nțeles,
Gândurile-n val de-o dată
Sunt un dar ce te-au ales.
Accentul pe cuvinte
O ploaie îngâmfată,
E mereu îmfumurată.
O ființă orgolioasă
E mereu pretențioasă.
Puternicul accent
De cuvânt inocent,
Mereu impertinent
Memorat e permanent.
Un sunet minunat
Cu gluma s-a-mpăcat,
La putere a urcat
Dar dur a ofensat.
Frumos a triumfat
La modul repetat
Ideea de glumit
Un factor anumit.
O atenție sporită
E-n mod clar, una lovită,
De-ntuneric istovită,
Poate fi una-ngrădită.
Sus, pe-o orbită,
Privirea-i țintită,
O voce ascuțită
S-ar cerea auzită.
Pe cerul nocturn
Vazut-ai un turn,
Ce stele-nflăcărate
Pașii să-ți arate.
Păsări zburătoare
Cu aripi și cu motoare,
Precum stele căzătoare
Așteptai nerăbdătoare.
Accentul pe cuvinte,
Bine-nfăptuite,
Cu o mica rugăminte
Să te reprezinte.
09.05.24
Dragoste sau glumă
Timpul trece
Încetul cu încetul,
Azi e cald, mâine-i rece,
Straniu-i sentimentul.
Total necunoscute,
Stau, două fiinţe tăcute
Apoi se-ntâlnesc
Și-ncet vorbesc.
Ea crede că-i un simplu joc
Fiindcă asta-i viaţa cu noroc;
El crede că-i real
Luat d-un simplu val.
O zi de sărbătoare,
În prag răsare
lar viaţa cu ardoare
Te pune la-ncercare.
Viaţa-i viaţă, jocu-i joc,
Cu duşmani sau cu prieteni,
Fară frică, fară temeri
Spune cel ce crede-n joc.
Familia-i pe primul loc
Indiferent de joc.
Pe neașteptate se ivesc
Și din nou se întâlnesc.
Sub ceru-nstelat,
El a înţeles.
C-ar avea ceva ales,
Cu ea când s-a plimbat.
Dar abia a doua zi,
Îi spune c-o iubește...
Ea, se întrebắ orbeşte
Ce glumă auzi...
...
Nu a fost o respingere,
Dar nici un accept,
E greu să-ţi pui încredere
Într-un simplu concept.
Fiind un joc în toată firea
Apăruse doar tăcerea,
Cu o simplă provocare
Apărută la-ntâmplare.
Timpul tot înainte merge
Dar puţin timp trece,
Nu dispar în zări
Simplele Salutări.
Este momentul
În care apare si distanţa
Ce-și arată aspectul
Prin neconceputa speranţă.
Fără ca să cauţi,
Fără ca să gândeşti,
Anul Nou saluţi
Și cu el vorbeşti.
Un simplu mesaj,
Răsare-n pasaj
Şi-un simpli fior
Îţi trezeşte-un dor.
Fără să se mai revoce
Îi este dor de voce,
Dor de-nfăţişare,
Și plăcuta-mbrăţişare.
Ea stă și se gândeşte,
Oare el, mă mai iubeşte?
Mă gândesc la el orbeşte
Orice-ar fi, el imi lipseşte!....
Cu cuvinte prin mesaje,
Cu emojy prin mesaje,
Dar când le spui cu voce,
Sentimentele Apar reciproce.
E chiar real
Ce simt acuma
Sau din nou răsare gluma
Prefacută-n ideal...
Dar, timpul nu-s oprește,
Ea tot la asta se gândeşte
Iar gându-i spune
Că dorul nu apune.
Drum lung străvăd
Din nou se revăd,
Lângă umbra de brăduţ
Se te-mbrățișeaz drăgut.
Port din nou o vină
Și cu asta se termină
Sau e-n prag de sărbătoare
Și-s doar zile muncitoare;
Fără să te maj gândeşti
Dimineaţa te deștepți.
Stai și-aștepți
Cu el ca să vorbești...
Ăsta-i straniu început
Devreme ce nu-i nici gândit,
Fără să fi conceput
Ei, din nou s-au întâlnit.
Cum să nu te-ndrăgostești
De liniștea care-o privești,
Dacă, sufletul nevoie avea
De asa ceva în viața sa?
Dragoste sau glumă-
Diferența-i pe-nțeles
Când nimic nu se rezumă
La un simplu vis ales.
05.05.25