1  

Nu pleca

Stai! Nu pleca! Nu așa rapid,

Nu din factori ce nu se observă,

Drumu-n viitor e atât de palid,

Nimic prosper nu mai conservă.

 

Am încercat pe toate să le fac,

Dar de la tine doar cuvinte am văzut...

Spui că pot să trec cu tine peste lac,

Dar efectul final tot e cufundarea-n lut.

 

De m-aș întâlni cu vechea eu, din trecut,

Cred că m-aș lua peste picior doar...

Cum am ajuns la așa un conținut,

În care sfârșitul e simțit atât de amar?

 

Te-am iubit prea mult. Mult prea mult.

Scuze c-am făcut așa o netrebnicie,

Scuze că n-am renunțat mai de demult.

Dar care scuze, tot e doar fățărnicie...

 

Drăguț a fost într-un final, totul doar un joc,

E firesc unul să piardă și să plângă fără sens

Iar altul să câștige doar mândria la cojoc...

De ce doar mai eu cred totul în contrasens?

 

Totul e ceva obișnuit, doar toamna a sosit

Farmecul naturii încet încet dispare

Devreme ce acum totu-n jur a ruginit

Iar noi ne pierdem ca frunzele fără de zare...

14.11.24


Categoria: Poezii de despărţire

Toate poeziile autorului: Ababii Faina poezii.online Nu pleca

Data postării: 16 noiembrie 2024

Adăugat la favorite: 1

Vizualizări: 507

Loghează-te si comentează!

Poezii din aceiaşi categorie

Fragment dintr-o lume născută din tăceri

Cum ar arăta dacă ai putea să te uiți în interiorul unui cuvânt?

Să-l vezi în miezul său, viu, respirând fără forme,

Un organism străin, curgând prin linii ca sângele prin vene,

Fără nicio destinatie, dar cu un sens profund –

Fără să ai cum să-l prind, fără să-l poți înțelege cu ochii.

 

Și totuși, mă simt ca o umbră care nu știe ce caută în întuneric,

Și îmi imaginez că poate tu ești o iluzie,

Poate un vis dintr-un univers paralel unde nu mă aflu,

Poate că tu nu ai fost niciodată acolo,

Și tot ce știu e că mă simt pierdut fără tine, ca o amintire neîmplinită.

 

Acum mă întrebi de ce scriu –

Poate pentru că cuvintele sunt singurii martori ai dorințelor mele nevăzute,

Poate că scrisul e o umbră a timpului care se vrea nemuritoare,

Poate că, doar așa, reușesc să respir pentru tine,

Deși nu te mai simt.

 

Tu ești o minune a lipsei – o lipsă care-mi fură umbra,

Și tot ce rămâne e un gol imens pe care-l numesc „acum”

Fără să înțeleg ce se află după acest „acum”.

Și poate că tu ești acea liniște –

Acea liniște care mă face să înțeleg

Că am existat doar pentru a fi o amintire

Mai mult...

Încă un Adio..

Nu te mai "caut", nu-ți mai scriu...nimic nu vreau să știi de mine

Când seara în gânduri și doruri mă afund

Sperând că într-un final "totul va fi bine"...

....de ți-aș trimite, n-ai citi oricum....

 

Și las aici într-un poem iluzia că nu mai doare

Că plec și eu ca tine zâmbind, fără regrete

Deși în suflet dezamăgirea este mare

Că ne-am pierdut ușor și mult prea repede.

 

Ne-am fost atât de-aproape, ca luna lângă stele

Dar cerul într-o zi ni s-a întunecat...

Și... Povestea noastră atât de faină 

Nu și-a putut trăi un alt final...

 

Nu a fost vina ta și știu că nici a mea

Destinul ne-a fost scris să fie așa 

Eu să te ador din toată inima

Și tu să pleci, eu... să-ți plâng urma.

 

Te las și eu "babe"...chiar de e minciună 

Cu un suflet frânt, dar plin de dor

Și cu speranța că într-o altă lume

Povestea o vom sfârși la un vin, în doi.

 

Dar până atunci, te rog eu, să fii bine

Să mi te lași purtat de alte brațe.

Eu... deși nu îți voi mai fi aproape

Voi purta mereu pe buze a ta "dulceață ".

 

Azi nu-ți mai scriu, nu îți mai cer nimic

Mă-ndepărtez cum pot, fără să mi te strig 

Închid ochii când vreau să te mai simt o clipă 

Deși mă pierd... și parcă, mă cuprinde-o frică...

 

Mi-ai fost atât de drag, o știi bine și tu...

Însă tăcerea ta e mult prea lungă și doare

Și nu îmi rămâne decât să plec și eu

Deși simt cum sufletul în mine moare...

 

Adio babe... și.... te rog nu uita,

Că mi-ai fost drag ca nimeni altcineva

O-mbrățisare la un vin a fost dorința mea

Frumos, poveștii noastre să-i purtăm amintirea...

 

 

 

 

 

Mai mult...

Pleacă

O lacrimă curge

Pe obrazul meu,

Sper ca curând 

Să te scot din sufletul meu.

 

Ai stat prea mult

Și m -ai rănit mereu,

Nu vreau să te mai am

Asupra sufletului meu.

 

Pleacă și nu te întoarce

Și ia amarul meu,

Ca să-ți aduci aminte 

Cum am suferit și eu.

Mai mult...

Final

Tu ai plecat sa îți găsești fericirea 

Eu am rămas aici în neputință 

O ultima îmbrățisare îmi doream

Dar ai plecat cu-atata ușurința 

Si nu m-ai mangaiat înainte sa pleci

Probabil n-ai vrut sa vezi durerea ce-o aveam în mine

Ca-s fi stiut ca va fi ultima zi când mă privesti

Ultima data când voi mai bea un vin cu tine.

Azi pe cioburi de amintiri pășesc 

Și doar pe mine mă mai doare 

Ca nici măcar nu mai vorbim

Și acel "noi" astăzi doar moare.

Si ai plecat, ești liniștit...eu nu

Încă te mai aștept în suflet cu ploi

As pleca și eu... dar vezi tu

Încă mai doare sfârșitul dintre noi

Mai mult...

El, furtuna ce se crede cer senin

El merge tăcut, ca vântul prin seară,

cu pasul ușor, fără urme sub el,

crezând că-i senin, că nu-l mai doboară

furtuna ce-și urlă tăcerea-n inel.

 

Se poartă ca piatra ce n-are durere,

ca marea ce n-are furtuni pe sub mal,

dar gândul îl arde, ca focul sub zare,

și-n ochii-i de gheață mocnește un val.

 

El tace. Dar tăcerea-l minte.

Căci sub pleoape stă ascuns

un dor ce-l rupe, îl cuprinde,

ca o mare fără ajuns.

 

Și poate-ar vrea să-l stingă-n noapte,

dar dorul nu-i un foc ce moare.

El crede că trăiește-n șoapte,

dar arde-n mine... și-l doare.

 

 

Mai mult...

Copilul Ratacit

 

 

Pe-o cale lungă, spre alte zări,

Un copil pleca cu vise-n buzunare,

Raul îl chema, iar ochii-i erau mari,

Spre-un viitor, cu dor și cu sudoare.

 

Părinții l-au privit cu lacrimi grele,

Sora micuță îi strângea mâna-n taină,

„Du-te, băiatul meu, în alte stele,

Dar nu uita că dorul ne războină.”

 

Anii trecură ca frunza-n vânt,

Raul muncea, clădindu-și un destin,

Dar viața-i aruncase al său cuvânt:

Încercări dure, din zori până-n asfințit lin.

 

Din când în când, scria câte-o scrisoare,

Cuvinte scurte, dar pline de dor,

Pe chipul părinților, o dulce-amară

Lumină apărea, ca un licărător.

 

Sora-l privea din poze îngălbenite,

Copilăria le fusese luată devreme,

Iar el, în suflet, cu dorințe-mpietrite,

Căuta răspunsuri pentru-a sale teme.

 

Prin străin ținut, între ziduri reci,

Raul se lupta cu visuri mărețe,

Dar inima-i zbura, întorcându-se-n veci

La casa părintească și nopțile blânde.

 

Când timpul trecu și părul se-nălbi,

Își văzu părinții prea rari, prea târziu,

„Iertați-mă, mamă, tată, că nu am putut fi

Mai des alături, când v-a fost pustiu.”

 

Dar Raul știa, în sufletul său,

Că lupta vieții nu a fost degeaba,

Un drum străbătut, străin și greu,

L-a făcut să prețuiască iubirea cea dragă.

 

Autor:Mihut Raul Alexandru.

Mai mult...

Fragment dintr-o lume născută din tăceri

Cum ar arăta dacă ai putea să te uiți în interiorul unui cuvânt?

Să-l vezi în miezul său, viu, respirând fără forme,

Un organism străin, curgând prin linii ca sângele prin vene,

Fără nicio destinatie, dar cu un sens profund –

Fără să ai cum să-l prind, fără să-l poți înțelege cu ochii.

 

Și totuși, mă simt ca o umbră care nu știe ce caută în întuneric,

Și îmi imaginez că poate tu ești o iluzie,

Poate un vis dintr-un univers paralel unde nu mă aflu,

Poate că tu nu ai fost niciodată acolo,

Și tot ce știu e că mă simt pierdut fără tine, ca o amintire neîmplinită.

 

Acum mă întrebi de ce scriu –

Poate pentru că cuvintele sunt singurii martori ai dorințelor mele nevăzute,

Poate că scrisul e o umbră a timpului care se vrea nemuritoare,

Poate că, doar așa, reușesc să respir pentru tine,

Deși nu te mai simt.

 

Tu ești o minune a lipsei – o lipsă care-mi fură umbra,

Și tot ce rămâne e un gol imens pe care-l numesc „acum”

Fără să înțeleg ce se află după acest „acum”.

Și poate că tu ești acea liniște –

Acea liniște care mă face să înțeleg

Că am existat doar pentru a fi o amintire

Mai mult...

Încă un Adio..

Nu te mai "caut", nu-ți mai scriu...nimic nu vreau să știi de mine

Când seara în gânduri și doruri mă afund

Sperând că într-un final "totul va fi bine"...

....de ți-aș trimite, n-ai citi oricum....

 

Și las aici într-un poem iluzia că nu mai doare

Că plec și eu ca tine zâmbind, fără regrete

Deși în suflet dezamăgirea este mare

Că ne-am pierdut ușor și mult prea repede.

 

Ne-am fost atât de-aproape, ca luna lângă stele

Dar cerul într-o zi ni s-a întunecat...

Și... Povestea noastră atât de faină 

Nu și-a putut trăi un alt final...

 

Nu a fost vina ta și știu că nici a mea

Destinul ne-a fost scris să fie așa 

Eu să te ador din toată inima

Și tu să pleci, eu... să-ți plâng urma.

 

Te las și eu "babe"...chiar de e minciună 

Cu un suflet frânt, dar plin de dor

Și cu speranța că într-o altă lume

Povestea o vom sfârși la un vin, în doi.

 

Dar până atunci, te rog eu, să fii bine

Să mi te lași purtat de alte brațe.

Eu... deși nu îți voi mai fi aproape

Voi purta mereu pe buze a ta "dulceață ".

 

Azi nu-ți mai scriu, nu îți mai cer nimic

Mă-ndepărtez cum pot, fără să mi te strig 

Închid ochii când vreau să te mai simt o clipă 

Deși mă pierd... și parcă, mă cuprinde-o frică...

 

Mi-ai fost atât de drag, o știi bine și tu...

Însă tăcerea ta e mult prea lungă și doare

Și nu îmi rămâne decât să plec și eu

Deși simt cum sufletul în mine moare...

 

Adio babe... și.... te rog nu uita,

Că mi-ai fost drag ca nimeni altcineva

O-mbrățisare la un vin a fost dorința mea

Frumos, poveștii noastre să-i purtăm amintirea...

 

 

 

 

 

Mai mult...

Pleacă

O lacrimă curge

Pe obrazul meu,

Sper ca curând 

Să te scot din sufletul meu.

 

Ai stat prea mult

Și m -ai rănit mereu,

Nu vreau să te mai am

Asupra sufletului meu.

 

Pleacă și nu te întoarce

Și ia amarul meu,

Ca să-ți aduci aminte 

Cum am suferit și eu.

Mai mult...

Final

Tu ai plecat sa îți găsești fericirea 

Eu am rămas aici în neputință 

O ultima îmbrățisare îmi doream

Dar ai plecat cu-atata ușurința 

Si nu m-ai mangaiat înainte sa pleci

Probabil n-ai vrut sa vezi durerea ce-o aveam în mine

Ca-s fi stiut ca va fi ultima zi când mă privesti

Ultima data când voi mai bea un vin cu tine.

Azi pe cioburi de amintiri pășesc 

Și doar pe mine mă mai doare 

Ca nici măcar nu mai vorbim

Și acel "noi" astăzi doar moare.

Si ai plecat, ești liniștit...eu nu

Încă te mai aștept în suflet cu ploi

As pleca și eu... dar vezi tu

Încă mai doare sfârșitul dintre noi

Mai mult...

El, furtuna ce se crede cer senin

El merge tăcut, ca vântul prin seară,

cu pasul ușor, fără urme sub el,

crezând că-i senin, că nu-l mai doboară

furtuna ce-și urlă tăcerea-n inel.

 

Se poartă ca piatra ce n-are durere,

ca marea ce n-are furtuni pe sub mal,

dar gândul îl arde, ca focul sub zare,

și-n ochii-i de gheață mocnește un val.

 

El tace. Dar tăcerea-l minte.

Căci sub pleoape stă ascuns

un dor ce-l rupe, îl cuprinde,

ca o mare fără ajuns.

 

Și poate-ar vrea să-l stingă-n noapte,

dar dorul nu-i un foc ce moare.

El crede că trăiește-n șoapte,

dar arde-n mine... și-l doare.

 

 

Mai mult...

Copilul Ratacit

 

 

Pe-o cale lungă, spre alte zări,

Un copil pleca cu vise-n buzunare,

Raul îl chema, iar ochii-i erau mari,

Spre-un viitor, cu dor și cu sudoare.

 

Părinții l-au privit cu lacrimi grele,

Sora micuță îi strângea mâna-n taină,

„Du-te, băiatul meu, în alte stele,

Dar nu uita că dorul ne războină.”

 

Anii trecură ca frunza-n vânt,

Raul muncea, clădindu-și un destin,

Dar viața-i aruncase al său cuvânt:

Încercări dure, din zori până-n asfințit lin.

 

Din când în când, scria câte-o scrisoare,

Cuvinte scurte, dar pline de dor,

Pe chipul părinților, o dulce-amară

Lumină apărea, ca un licărător.

 

Sora-l privea din poze îngălbenite,

Copilăria le fusese luată devreme,

Iar el, în suflet, cu dorințe-mpietrite,

Căuta răspunsuri pentru-a sale teme.

 

Prin străin ținut, între ziduri reci,

Raul se lupta cu visuri mărețe,

Dar inima-i zbura, întorcându-se-n veci

La casa părintească și nopțile blânde.

 

Când timpul trecu și părul se-nălbi,

Își văzu părinții prea rari, prea târziu,

„Iertați-mă, mamă, tată, că nu am putut fi

Mai des alături, când v-a fost pustiu.”

 

Dar Raul știa, în sufletul său,

Că lupta vieții nu a fost degeaba,

Un drum străbătut, străin și greu,

L-a făcut să prețuiască iubirea cea dragă.

 

Autor:Mihut Raul Alexandru.

Mai mult...
prev
next

Alte poezii ale autorului

Întâi septembrie

Azi e o zi mare,

E o sărbătoare, 

Întâi septembrie în prag

Ne întâmpină cu drag.

 

Profesorii și învățătorii 

Ori de câte ori sunt fericiții

Sosind din nou la școală,

Ținându-ne morală...

 

Reunirea cu colegii,

Trăsnete de artificii,

Ajutor la orice temă,

Ne tot pune în dilemă. 

 01.09.2021

Mai mult...

Fuge totul

Gândul nu-s oprește,

Peste tot el mai plutește 

Până când nu mai găsește 

Ceea la ce-s tot gândește. 

 

Printre stele doar privind

Pașii vadu-ți urmărind

În depărtare repezind

Totul privindu-s sărind...

20.12.24

Mai mult...

Familia

Familia-i rădăcina tuturor, 

Împrăștie copiilor:

O rază de iubire

Și-o mare fericire.

 

Unde familia-i unită,

Viața-I întrunită, 

Iar alături de ea,

Domnește pacea mea!

11.03.2020

Mai mult...

N-aș putea...

Pe pășune, sub un pom,

Se găsea relaxul meu

Când eram doar pui de om

Ș-alergam după un zmeu...

 

Marea Roșie-i sărată,

Dar oricum e populară,

Eu în vise doar bogată 

Cu lacrima-mi amară...

 

Oricât n-aș mai spune

Că aș vrea să uit Eu tot,

Tot n-o fac pe bune,

E ceva ce chiar nu pot.

 

Vifor rece ar fi sosit

De când tu ai fi plecat,

Vântul nici nu s-a gândit 

De pe dată m-a luat...

 

Fizica-n raporturi exprimată

E-un tabel de ne-nțeles,

Gândurile-n val de-o dată 

Sunt un dar ce te-au ales.

Mai mult...

Accentul pe cuvinte

O ploaie îngâmfată,

E mereu îmfumurată. 

O ființă orgolioasă 

E mereu pretențioasă. 

 

Puternicul accent

De cuvânt inocent, 

Mereu impertinent 

Memorat e permanent. 

 

Un sunet minunat

Cu gluma s-a-mpăcat,

La putere a urcat

Dar dur a ofensat. 

 

Frumos a triumfat 

La modul repetat 

Ideea de glumit 

Un factor anumit. 

 

O atenție sporită 

E-n mod clar, una lovită, 

De-ntuneric istovită, 

Poate fi una-ngrădită. 

 

Sus, pe-o orbită, 

Privirea-i țintită,

O voce ascuțită 

S-ar cerea auzită. 

 

Pe cerul nocturn 

Vazut-ai un turn,

Ce stele-nflăcărate 

Pașii să-ți arate.

 

Păsări zburătoare 

Cu aripi și cu motoare, 

Precum stele căzătoare 

Așteptai nerăbdătoare.

 

Accentul pe cuvinte, 

Bine-nfăptuite, 

Cu o mica rugăminte 

Să te reprezinte. 

09.05.24

Mai mult...

Dragoste sau glumă

Timpul trece

Încetul cu încetul,

Azi e cald, mâine-i rece,

Straniu-i sentimentul.

 

Total necunoscute,

Stau, două fiinţe tăcute

Apoi se-ntâlnesc

Și-ncet vorbesc.

 

Ea crede că-i un simplu joc

Fiindcă asta-i viaţa cu noroc;

El crede că-i real

Luat d-un simplu val.

 

O zi de sărbătoare, 

În prag răsare

lar viaţa cu ardoare

Te pune la-ncercare.

 

Viaţa-i viaţă, jocu-i joc,

Cu duşmani sau cu prieteni,

Fară frică, fară temeri

Spune cel ce crede-n joc.

 

Familia-i pe primul loc

Indiferent de joc.

Pe neașteptate se ivesc

Și din nou se întâlnesc.

 

Sub ceru-nstelat,

El a înţeles.

C-ar avea ceva ales,

Cu ea când s-a plimbat.

 

Dar abia a doua zi,

Îi spune c-o iubește...

Ea, se întrebắ orbeşte

Ce glumă auzi...

...

Nu a fost o respingere,

Dar nici un accept,

E greu să-ţi pui încredere

Într-un simplu concept.

 

Fiind un joc în toată firea

Apăruse doar tăcerea,

Cu o simplă provocare

Apărută la-ntâmplare.

 

Timpul tot înainte merge

Dar puţin timp trece,

Nu dispar în zări

Simplele Salutări.

 

Este momentul

În care apare si distanţa

Ce-și arată aspectul

Prin neconceputa speranţă.

 

Fără ca să cauţi,

Fără ca să gândeşti,

Anul Nou saluţi

Și cu el vorbeşti.

 

Un simplu mesaj,

Răsare-n pasaj

Şi-un simpli fior

Îţi trezeşte-un dor.

   

Fără să se mai revoce

Îi este dor de voce,

Dor de-nfăţişare,

Și plăcuta-mbrăţişare.

 

Ea stă și se gândeşte,

Oare el, mă mai iubeşte?

Mă gândesc la el orbeşte

Orice-ar fi, el imi lipseşte!....

 

Cu cuvinte prin mesaje,

Cu emojy prin mesaje,

Dar când le spui cu voce,

Sentimentele Apar reciproce.

 

E chiar real

Ce simt acuma

Sau din nou răsare gluma

Prefacută-n ideal...

 

Dar, timpul nu-s oprește,

Ea tot la asta se gândeşte

Iar gându-i spune

Că dorul nu apune.

 

Drum lung străvăd

Din nou se revăd,

Lângă umbra de brăduţ

Se te-mbrățișeaz drăgut.

 

Port din nou o vină

Și cu asta se termină

Sau e-n prag de sărbătoare

Și-s doar zile muncitoare;   

 

Fără să te maj gândeşti

Dimineaţa te deștepți.

Stai și-aștepți

Cu el ca să vorbești...

 

Ăsta-i straniu început 

Devreme ce nu-i nici gândit,

Fără să fi conceput

Ei, din nou s-au întâlnit.

 

Cum să nu te-ndrăgostești

De liniștea care-o privești,

Dacă, sufletul nevoie avea

De asa ceva în viața sa?

         

Dragoste sau glumă-

Diferența-i pe-nțeles 

Când nimic nu se rezumă 

La un simplu vis ales.

05.05.25

Mai mult...

Întâi septembrie

Azi e o zi mare,

E o sărbătoare, 

Întâi septembrie în prag

Ne întâmpină cu drag.

 

Profesorii și învățătorii 

Ori de câte ori sunt fericiții

Sosind din nou la școală,

Ținându-ne morală...

 

Reunirea cu colegii,

Trăsnete de artificii,

Ajutor la orice temă,

Ne tot pune în dilemă. 

 01.09.2021

Mai mult...

Fuge totul

Gândul nu-s oprește,

Peste tot el mai plutește 

Până când nu mai găsește 

Ceea la ce-s tot gândește. 

 

Printre stele doar privind

Pașii vadu-ți urmărind

În depărtare repezind

Totul privindu-s sărind...

20.12.24

Mai mult...

Familia

Familia-i rădăcina tuturor, 

Împrăștie copiilor:

O rază de iubire

Și-o mare fericire.

 

Unde familia-i unită,

Viața-I întrunită, 

Iar alături de ea,

Domnește pacea mea!

11.03.2020

Mai mult...

N-aș putea...

Pe pășune, sub un pom,

Se găsea relaxul meu

Când eram doar pui de om

Ș-alergam după un zmeu...

 

Marea Roșie-i sărată,

Dar oricum e populară,

Eu în vise doar bogată 

Cu lacrima-mi amară...

 

Oricât n-aș mai spune

Că aș vrea să uit Eu tot,

Tot n-o fac pe bune,

E ceva ce chiar nu pot.

 

Vifor rece ar fi sosit

De când tu ai fi plecat,

Vântul nici nu s-a gândit 

De pe dată m-a luat...

 

Fizica-n raporturi exprimată

E-un tabel de ne-nțeles,

Gândurile-n val de-o dată 

Sunt un dar ce te-au ales.

Mai mult...

Accentul pe cuvinte

O ploaie îngâmfată,

E mereu îmfumurată. 

O ființă orgolioasă 

E mereu pretențioasă. 

 

Puternicul accent

De cuvânt inocent, 

Mereu impertinent 

Memorat e permanent. 

 

Un sunet minunat

Cu gluma s-a-mpăcat,

La putere a urcat

Dar dur a ofensat. 

 

Frumos a triumfat 

La modul repetat 

Ideea de glumit 

Un factor anumit. 

 

O atenție sporită 

E-n mod clar, una lovită, 

De-ntuneric istovită, 

Poate fi una-ngrădită. 

 

Sus, pe-o orbită, 

Privirea-i țintită,

O voce ascuțită 

S-ar cerea auzită. 

 

Pe cerul nocturn 

Vazut-ai un turn,

Ce stele-nflăcărate 

Pașii să-ți arate.

 

Păsări zburătoare 

Cu aripi și cu motoare, 

Precum stele căzătoare 

Așteptai nerăbdătoare.

 

Accentul pe cuvinte, 

Bine-nfăptuite, 

Cu o mica rugăminte 

Să te reprezinte. 

09.05.24

Mai mult...

Dragoste sau glumă

Timpul trece

Încetul cu încetul,

Azi e cald, mâine-i rece,

Straniu-i sentimentul.

 

Total necunoscute,

Stau, două fiinţe tăcute

Apoi se-ntâlnesc

Și-ncet vorbesc.

 

Ea crede că-i un simplu joc

Fiindcă asta-i viaţa cu noroc;

El crede că-i real

Luat d-un simplu val.

 

O zi de sărbătoare, 

În prag răsare

lar viaţa cu ardoare

Te pune la-ncercare.

 

Viaţa-i viaţă, jocu-i joc,

Cu duşmani sau cu prieteni,

Fară frică, fară temeri

Spune cel ce crede-n joc.

 

Familia-i pe primul loc

Indiferent de joc.

Pe neașteptate se ivesc

Și din nou se întâlnesc.

 

Sub ceru-nstelat,

El a înţeles.

C-ar avea ceva ales,

Cu ea când s-a plimbat.

 

Dar abia a doua zi,

Îi spune c-o iubește...

Ea, se întrebắ orbeşte

Ce glumă auzi...

...

Nu a fost o respingere,

Dar nici un accept,

E greu să-ţi pui încredere

Într-un simplu concept.

 

Fiind un joc în toată firea

Apăruse doar tăcerea,

Cu o simplă provocare

Apărută la-ntâmplare.

 

Timpul tot înainte merge

Dar puţin timp trece,

Nu dispar în zări

Simplele Salutări.

 

Este momentul

În care apare si distanţa

Ce-și arată aspectul

Prin neconceputa speranţă.

 

Fără ca să cauţi,

Fără ca să gândeşti,

Anul Nou saluţi

Și cu el vorbeşti.

 

Un simplu mesaj,

Răsare-n pasaj

Şi-un simpli fior

Îţi trezeşte-un dor.

   

Fără să se mai revoce

Îi este dor de voce,

Dor de-nfăţişare,

Și plăcuta-mbrăţişare.

 

Ea stă și se gândeşte,

Oare el, mă mai iubeşte?

Mă gândesc la el orbeşte

Orice-ar fi, el imi lipseşte!....

 

Cu cuvinte prin mesaje,

Cu emojy prin mesaje,

Dar când le spui cu voce,

Sentimentele Apar reciproce.

 

E chiar real

Ce simt acuma

Sau din nou răsare gluma

Prefacută-n ideal...

 

Dar, timpul nu-s oprește,

Ea tot la asta se gândeşte

Iar gându-i spune

Că dorul nu apune.

 

Drum lung străvăd

Din nou se revăd,

Lângă umbra de brăduţ

Se te-mbrățișeaz drăgut.

 

Port din nou o vină

Și cu asta se termină

Sau e-n prag de sărbătoare

Și-s doar zile muncitoare;   

 

Fără să te maj gândeşti

Dimineaţa te deștepți.

Stai și-aștepți

Cu el ca să vorbești...

 

Ăsta-i straniu început 

Devreme ce nu-i nici gândit,

Fără să fi conceput

Ei, din nou s-au întâlnit.

 

Cum să nu te-ndrăgostești

De liniștea care-o privești,

Dacă, sufletul nevoie avea

De asa ceva în viața sa?

         

Dragoste sau glumă-

Diferența-i pe-nțeles 

Când nimic nu se rezumă 

La un simplu vis ales.

05.05.25

Mai mult...
prev
next