Accentul pe cuvinte
O ploaie îngâmfată,
E mereu îmfumurată.
O ființă orgolioasă
E mereu pretențioasă.
Puternicul accent
De cuvânt inocent,
Mereu impertinent
Memorat e permanent.
Un sunet minunat
Cu gluma s-a-mpăcat,
La putere a urcat
Dar dur a ofensat.
Frumos a triumfat
La modul repetat
Ideea de glumit
Un factor anumit.
O atenție sporită
E-n mod clar, una lovită,
De-ntuneric istovită,
Poate fi una-ngrădită.
Sus, pe-o orbită,
Privirea-i țintită,
O voce ascuțită
S-ar cerea auzită.
Pe cerul nocturn
Vazut-ai un turn,
Ce stele-nflăcărate
Pașii să-ți arate.
Păsări zburătoare
Cu aripi și cu motoare,
Precum stele căzătoare
Așteptai nerăbdătoare.
Accentul pe cuvinte,
Bine-nfăptuite,
Cu o mica rugăminte
Să te reprezinte.
09.05.24
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Ababii Faina
#Interesant
Data postării: 17 octombrie 2024
Adăugat la favorite: 2
Vizualizări: 255
Poezii din aceiaşi categorie
Un clovn, cândva, se-ndrăgostise...
Un clovn cândva se-ndrăgostise
De-o acrobată la trapez,
Frumoasă cum numai în vise
Sau în reviste poți să vezi.
Și ziua-i trece chinuită,
Iar noaptea-i trece fără somn,
Iubirea nemărturisită
Îl mistuia pe bietul clovn.
Căci nu găsea în el puterea
Să-i spună tot ce-avea de spus
Și-n gând îl bântuia părerea
Cum că țintește mult prea sus.
Dar ce să îi mărturisească
În preajma ei când se afla?
Abia-ndrăznea să o privească,
Să nu o supere cumva!
În noapte, în a sa cabină,
Întins pe pat, el se gândea,
Tot așteptând somnul să vină:
„Știu că nu poate fi a mea.
Sunt doar un clovn, nu îmi fac vise,
Nu îi prezint vreun interes.
Spre ea, sunt numai porți închise
La care bat fără succes.
Și pentru că mi-e dragă tare,
Nu-i cer... N-aștept să mă iubească
Dar dac-am să-i ofer o floare,
Poate-o voi face să zâmbească.
Un trandafir ca s-o răsfețe,
Un gest precum o mângâiere,
Pe care-n clipe de tristețe
Să-l țină minte cu plăcere”.
După aproape-o săptămână
De ezitări, cu pașii grei,
Porni c-un trandafir în mână
Timid, către cabina ei.
Bătu în ușă fără vlagă,
Picioarele îi tremurau,
Simțea în ființa lui întreagă
Emoții ce îl sufocau.
Lăsase teama să-l pătrundă
Și neîncrederea-l pișca,
Voia să fugă, să se-ascundă,
Dar nu se mai putea mișca.
Apoi, când din cabină-apare,
Ea să-nţeleagă nu putea,
Ce face acest clovn cu-o floare
În miez de zi la ușa sa?
Secundele-și urmară șirul,
Dar pentru el păreau un veac.
Zâmbind, i-ntinse trandafirul:
„E pentru tine. Eu te plac!”.
Pentru-o secundă uluită
De îndrăzneala clovnului,
Rămase locului țintită
Și enervată-i spuse lui:
„Mă mir că nu îți e rușine
Să-mi spui tu mie că mă placi,
Iar acest gest făcut de tine
Nu se cuvine să îl faci!”.
Dar el i-a spus: „Nu am pretenții,
Am vrut doar să te-nveselesc.
Am cele mai bune intenții,
Un simplu gest prietenesc”.
„Prieteni?”, zise-nfuriată,
„Noi doi prieteni? Mi-aduci flori,
Când noi în viața asta toată
Dac-am vorbit de două ori?
N-am fost și nu vom fi vreodată
Prieteni și nici altceva.
Și-acum, te rog să pleci îndată
Și să te-ntorci în lumea ta!
Nu-mi trebuie florile tale,
N-avem nimic de discutat
Și nu îmi mai ieși în cale,
Ești doar un clovn, un obsedat!”.
Aruncă floarea în țărână
Ca pe-un nimic de câțiva lei
Și fără alt cuvânt să spună,
Trânti cu ușa-n urma ei.
El se-aplecă să o ridice,
Petalele i-a scuturat,
Simțea în suflet mii de bice,
Ce îl loveau neîncetat.
Se-ntoarse trist, cu floarea-n mână,
Cu capu-n jos, al nimănui,
Simțea nevoia să rămână
Singur, cu gândurile lui.
Ajuns acasă, în cabină,
El căuta nelămurit
Să vadă unde-a fost de vină,
Să vadă unde a greșit.
„Atâtea chipuri fericite,
Atâtea zâmbete-am cules
Și câte-aplauze primite...
La urmă cu ce m-am ales?
Cu lacrimi grele curse-n mine
Pe-altarul zeului Amor,
Cu umilință și rușine,
Tratat ca pe-un răufăcător.
Ce loc să fie-acesta oare
Și în ce Univers ciudat,
Dacă oferi cuiva o floare,
E-un gest atât de condamnat?
În toată această-mpreunare
De vorbe mari și oameni mici,
Lipsit de orice apărare,
Mă simt ca un străin aici.
De ce să plâng? Cui folosește?
Încerc tristeții să-i rezist
Nimeni, oricum, nu se gândește
Cum că un clovn poate fi trist”.
Privindu-și chipul în oglindă,
Își spuse: „Masca mi-o iubesc!
Cât timp o port, n-au să se prindă,
Toți or să creadă că zâmbesc”.
Dar suferea-n tăcere clovnul...
Cu suflet greu și pustiit,
S-a-ntins pe pat sperând că somnul
Va șterge-acest coșmar trăit.
Deși-ncercase să nu plângă,
Câteva lacrimi i-au scăpat...
Dar ce sunt câteva pe lângă
Ce zâmbete a adunat?
De-un gând speranța își agață:
„De ce să simt că-s umilit?
În situația de față,
Nu eu sunt cel care-a greșit!
De stau să mă gândesc mai bine,
De ce să mă blamez atât?
De ce să simt că mi-e rușine?
Doar n-am făcut nimic urât!
Ba, dimpotrivă, să țin seama:
La început am fost fricos,
Dar mai apoi mi-am învins teama
Și am făcut un gest frumos!”.
Căzu-ntr-un somn fără de vise,
Sleit de tot și întristat...
Un clovn cândva se-ndrăgostise
De cine nu a meritat.
Arde
Fugind nebun de urma soarelui ce arde
La umbra norului mă stinge loc pustiu
Adăpostindu-mă de zilele uscate
Mă udă lacrima cărându-mi dor târziu
Cerul se umple de lumini plutind în noapte
Dar numai una-mi arde inima sclipind
Pătrunde-n vise inventând o realitate
Steaua departe, prea deprte strălucind
Privirea-nchide amintirile sub pleoape
Arzând retina cu imagini dogorind
Convoacă-n taină amăgirile deșarte
Pornind furtuna umblă cugetul dormind
Arzând cuvintele ce-au vrut să fie șopte
Le-aștern pe pagina tăcerilor mințind
Cenușa timpului scutindu-le de fapte
Între coperțile trecutului murind
Rămâne sufletul strivindu-se de poate
Caută sufletul pereche stăruind
Uită că timpul furișându-se va arde
La poarta umbrelor ajunge ispășind
Inimă de gheață
Tu și eu ne putem urî, iubire
Dar corpul tău și al meu nu o fac
Știi că doar cu o privire
Ușor te dezbrac
Consideri că sunt
Un demon cu inima de gheață
Nu o să te mint
Ai dreptate în această privință
Vreau să-ți demonstrez cu fapte
Că corpurile noastre se doresc
Așa că în această noapte
Cu un sărut o să te cuceresc
Corpul tău e lipsit de cerneală
Dar eu vreau să mă ocup să-ți tatuez
Mângâierile mele pe pielea ta cerească
Și tot ce pot să-ți demonstrez
Vreau să-ți arăt cum un demon
Poate fi capabil să te ducă la cer
Indiferent de loc, chiar și-n avion
De plăcere să-mi fii prizonier
De pe acum îți spun clar
Sentimentele nu sunt implicate
Acesta va fi un joc murdar
Pe care îl vom juca în șoapte
Timpul a trecut
Totul mergea bine
Până mi-ai recunoscut
Că te-ai îndrăgostit de mine
La început am fost șocată
Dar mi-am dat seama de ceva
Și eu devenisem dependentă
De nopțile cu tine cumva
Acum știu de ce nu bine
Să ai o inimă de gheață
Pentru că apar persoane ca tine
Și cu focul lor o topesc fără niciun efort, dulceață
Datorită inimii tale de foc
Am ajuns să te iubesc
Acuma sentimentul e reciproc
Sper să nu te dezamăgesc.
Iubire…
Ochii tăi, două stele-n noapte,
Îmi luminează calea, pas cu pas.
Zâmbetul tău, un soare cald,
Îmi topește inima de gheață.
Din mii de ochii și mii de zâmbete
Ai tăi ochii ca două stele,
Și zâmbet ca un soare m-au cucerit.
Poți tu să fii gelos cat în luna și-n stele
Dar iubirea mea îți e eterna
Unica, tu!
Ce dulce e otrava care îmi curge-n vene!
O simt în nări, în palme, e prizonieră-n perne,
Printre cearșafuri calde ce-mi răscolesc ființa
Un suicid atipic îmi macină dorința.
Îmi picură arsenic, și verde de Paris,
Se furișează tainic din iad în Paradis
În haine-ți simt prezența în ritm de reggaeton,
Pagină de revistă - roman foileton.
Pe buze îmi suspină ultimul tău sărut -
Soldat căzut în luptă, erou necunoscut.
Pe piele îți simt pielea ce-mi arde ca acidul
Celulă cu celulă... - Oprește genocidul!
În colțuri de odaie tăcerea strânge zestre,
C-o partitură nouă, orchestra-mi cântă feste...
Fotoliul îți îmbrățișează atât de dulce trupul,
Dar tu nu ești acolo,...acolo doarme timpul.
Și ieri și azi, pe stradă, ba și în parc și-n sală,
La teatru sau la film, nu mai țin socoteală,
Te văd mereu în toate și peste tot,..mă iartă!
Când mă lipsești de tine, să te iubesc e-o artă!
doar marea/3
ascultând
bătăile fierbinți
ale timpului de așteptare,
ornat cu ofrandele veacurilor,
ating
respiratia cititorului, ce cotrobăie
prin odăile cărților.
Un clovn, cândva, se-ndrăgostise...
Un clovn cândva se-ndrăgostise
De-o acrobată la trapez,
Frumoasă cum numai în vise
Sau în reviste poți să vezi.
Și ziua-i trece chinuită,
Iar noaptea-i trece fără somn,
Iubirea nemărturisită
Îl mistuia pe bietul clovn.
Căci nu găsea în el puterea
Să-i spună tot ce-avea de spus
Și-n gând îl bântuia părerea
Cum că țintește mult prea sus.
Dar ce să îi mărturisească
În preajma ei când se afla?
Abia-ndrăznea să o privească,
Să nu o supere cumva!
În noapte, în a sa cabină,
Întins pe pat, el se gândea,
Tot așteptând somnul să vină:
„Știu că nu poate fi a mea.
Sunt doar un clovn, nu îmi fac vise,
Nu îi prezint vreun interes.
Spre ea, sunt numai porți închise
La care bat fără succes.
Și pentru că mi-e dragă tare,
Nu-i cer... N-aștept să mă iubească
Dar dac-am să-i ofer o floare,
Poate-o voi face să zâmbească.
Un trandafir ca s-o răsfețe,
Un gest precum o mângâiere,
Pe care-n clipe de tristețe
Să-l țină minte cu plăcere”.
După aproape-o săptămână
De ezitări, cu pașii grei,
Porni c-un trandafir în mână
Timid, către cabina ei.
Bătu în ușă fără vlagă,
Picioarele îi tremurau,
Simțea în ființa lui întreagă
Emoții ce îl sufocau.
Lăsase teama să-l pătrundă
Și neîncrederea-l pișca,
Voia să fugă, să se-ascundă,
Dar nu se mai putea mișca.
Apoi, când din cabină-apare,
Ea să-nţeleagă nu putea,
Ce face acest clovn cu-o floare
În miez de zi la ușa sa?
Secundele-și urmară șirul,
Dar pentru el păreau un veac.
Zâmbind, i-ntinse trandafirul:
„E pentru tine. Eu te plac!”.
Pentru-o secundă uluită
De îndrăzneala clovnului,
Rămase locului țintită
Și enervată-i spuse lui:
„Mă mir că nu îți e rușine
Să-mi spui tu mie că mă placi,
Iar acest gest făcut de tine
Nu se cuvine să îl faci!”.
Dar el i-a spus: „Nu am pretenții,
Am vrut doar să te-nveselesc.
Am cele mai bune intenții,
Un simplu gest prietenesc”.
„Prieteni?”, zise-nfuriată,
„Noi doi prieteni? Mi-aduci flori,
Când noi în viața asta toată
Dac-am vorbit de două ori?
N-am fost și nu vom fi vreodată
Prieteni și nici altceva.
Și-acum, te rog să pleci îndată
Și să te-ntorci în lumea ta!
Nu-mi trebuie florile tale,
N-avem nimic de discutat
Și nu îmi mai ieși în cale,
Ești doar un clovn, un obsedat!”.
Aruncă floarea în țărână
Ca pe-un nimic de câțiva lei
Și fără alt cuvânt să spună,
Trânti cu ușa-n urma ei.
El se-aplecă să o ridice,
Petalele i-a scuturat,
Simțea în suflet mii de bice,
Ce îl loveau neîncetat.
Se-ntoarse trist, cu floarea-n mână,
Cu capu-n jos, al nimănui,
Simțea nevoia să rămână
Singur, cu gândurile lui.
Ajuns acasă, în cabină,
El căuta nelămurit
Să vadă unde-a fost de vină,
Să vadă unde a greșit.
„Atâtea chipuri fericite,
Atâtea zâmbete-am cules
Și câte-aplauze primite...
La urmă cu ce m-am ales?
Cu lacrimi grele curse-n mine
Pe-altarul zeului Amor,
Cu umilință și rușine,
Tratat ca pe-un răufăcător.
Ce loc să fie-acesta oare
Și în ce Univers ciudat,
Dacă oferi cuiva o floare,
E-un gest atât de condamnat?
În toată această-mpreunare
De vorbe mari și oameni mici,
Lipsit de orice apărare,
Mă simt ca un străin aici.
De ce să plâng? Cui folosește?
Încerc tristeții să-i rezist
Nimeni, oricum, nu se gândește
Cum că un clovn poate fi trist”.
Privindu-și chipul în oglindă,
Își spuse: „Masca mi-o iubesc!
Cât timp o port, n-au să se prindă,
Toți or să creadă că zâmbesc”.
Dar suferea-n tăcere clovnul...
Cu suflet greu și pustiit,
S-a-ntins pe pat sperând că somnul
Va șterge-acest coșmar trăit.
Deși-ncercase să nu plângă,
Câteva lacrimi i-au scăpat...
Dar ce sunt câteva pe lângă
Ce zâmbete a adunat?
De-un gând speranța își agață:
„De ce să simt că-s umilit?
În situația de față,
Nu eu sunt cel care-a greșit!
De stau să mă gândesc mai bine,
De ce să mă blamez atât?
De ce să simt că mi-e rușine?
Doar n-am făcut nimic urât!
Ba, dimpotrivă, să țin seama:
La început am fost fricos,
Dar mai apoi mi-am învins teama
Și am făcut un gest frumos!”.
Căzu-ntr-un somn fără de vise,
Sleit de tot și întristat...
Un clovn cândva se-ndrăgostise
De cine nu a meritat.
Arde
Fugind nebun de urma soarelui ce arde
La umbra norului mă stinge loc pustiu
Adăpostindu-mă de zilele uscate
Mă udă lacrima cărându-mi dor târziu
Cerul se umple de lumini plutind în noapte
Dar numai una-mi arde inima sclipind
Pătrunde-n vise inventând o realitate
Steaua departe, prea deprte strălucind
Privirea-nchide amintirile sub pleoape
Arzând retina cu imagini dogorind
Convoacă-n taină amăgirile deșarte
Pornind furtuna umblă cugetul dormind
Arzând cuvintele ce-au vrut să fie șopte
Le-aștern pe pagina tăcerilor mințind
Cenușa timpului scutindu-le de fapte
Între coperțile trecutului murind
Rămâne sufletul strivindu-se de poate
Caută sufletul pereche stăruind
Uită că timpul furișându-se va arde
La poarta umbrelor ajunge ispășind
Inimă de gheață
Tu și eu ne putem urî, iubire
Dar corpul tău și al meu nu o fac
Știi că doar cu o privire
Ușor te dezbrac
Consideri că sunt
Un demon cu inima de gheață
Nu o să te mint
Ai dreptate în această privință
Vreau să-ți demonstrez cu fapte
Că corpurile noastre se doresc
Așa că în această noapte
Cu un sărut o să te cuceresc
Corpul tău e lipsit de cerneală
Dar eu vreau să mă ocup să-ți tatuez
Mângâierile mele pe pielea ta cerească
Și tot ce pot să-ți demonstrez
Vreau să-ți arăt cum un demon
Poate fi capabil să te ducă la cer
Indiferent de loc, chiar și-n avion
De plăcere să-mi fii prizonier
De pe acum îți spun clar
Sentimentele nu sunt implicate
Acesta va fi un joc murdar
Pe care îl vom juca în șoapte
Timpul a trecut
Totul mergea bine
Până mi-ai recunoscut
Că te-ai îndrăgostit de mine
La început am fost șocată
Dar mi-am dat seama de ceva
Și eu devenisem dependentă
De nopțile cu tine cumva
Acum știu de ce nu bine
Să ai o inimă de gheață
Pentru că apar persoane ca tine
Și cu focul lor o topesc fără niciun efort, dulceață
Datorită inimii tale de foc
Am ajuns să te iubesc
Acuma sentimentul e reciproc
Sper să nu te dezamăgesc.
Iubire…
Ochii tăi, două stele-n noapte,
Îmi luminează calea, pas cu pas.
Zâmbetul tău, un soare cald,
Îmi topește inima de gheață.
Din mii de ochii și mii de zâmbete
Ai tăi ochii ca două stele,
Și zâmbet ca un soare m-au cucerit.
Poți tu să fii gelos cat în luna și-n stele
Dar iubirea mea îți e eterna
Unica, tu!
Ce dulce e otrava care îmi curge-n vene!
O simt în nări, în palme, e prizonieră-n perne,
Printre cearșafuri calde ce-mi răscolesc ființa
Un suicid atipic îmi macină dorința.
Îmi picură arsenic, și verde de Paris,
Se furișează tainic din iad în Paradis
În haine-ți simt prezența în ritm de reggaeton,
Pagină de revistă - roman foileton.
Pe buze îmi suspină ultimul tău sărut -
Soldat căzut în luptă, erou necunoscut.
Pe piele îți simt pielea ce-mi arde ca acidul
Celulă cu celulă... - Oprește genocidul!
În colțuri de odaie tăcerea strânge zestre,
C-o partitură nouă, orchestra-mi cântă feste...
Fotoliul îți îmbrățișează atât de dulce trupul,
Dar tu nu ești acolo,...acolo doarme timpul.
Și ieri și azi, pe stradă, ba și în parc și-n sală,
La teatru sau la film, nu mai țin socoteală,
Te văd mereu în toate și peste tot,..mă iartă!
Când mă lipsești de tine, să te iubesc e-o artă!
doar marea/3
ascultând
bătăile fierbinți
ale timpului de așteptare,
ornat cu ofrandele veacurilor,
ating
respiratia cititorului, ce cotrobăie
prin odăile cărților.
Alte poezii ale autorului
Gol în suflet
Scuzele-s acceptate,
Încrederea-i pierdută.
Vei merge mai departe
Fiind tot mai încrezută!
Să nu crezi că-ncă visezi
În oglindă când privești,
Mai presus de cum te vezi
Ești pe Terra cât trăiești.
Orice-ar fi - zâmbește,
Atunci restul vor vedea,
Câtă forță dăinuiește
În ceea ce se pierdea...
Nu toată lumea spune
Direct ceea ce simte,
Iar atunci când spune
Nu toată lumea simte...
A folosi acea monedă
Care rău te-ar fi tratat
E puterea ce-o posedă
Așteptatul gol ratat.
A fi un om mai diferit
Nu însemnă mai ciudat,
Înseamnă a fi smerit
Aidoma unui soldat...
Visul nu e un obstacol,
Folosește-l cu mândrie,
Transformă-l în oracol
Nu doar simplă teorie
21.11.24
Moldova
Baștina e un loc sacru
Creat făr' de masacru,
De ai noștri străbuni
Muncind in rugăciuni.
O țară cu păsări, flori
Și cu adânci fiori,
C-un soare strucind
Și cu oameni zâmbind.
Oameni muncitori
Cu multă bunătate,
Lucrând în sudori
Cu pace și dreptate.
31.08.2021
Înapoi în Viitor
Să privești în momente din trecut
Practic nu-i de loc de interesant
Cunoști din tot ceea ce ai făcut
C-un rezultat neașteptat.
Orice nu s-ar fi-ntâmplat
La prezent tot ai ajuns
Fără să fi renunțat
Peste tot tu ai pătruns.
Dar priveste înapoi în viitor
Căci te mai așteaptă-un dor
Ce la fel n-a renunțat
Fără ca să fi luptat.
Viitorul ce nicicând nu te-ar uita
Doar pentru că-i supărat
Încă te va respecta
Fiind iubit și admirat.
28.07.24
Ecou în amintiri
Iată o frază-n tablou
Ce mult m-a copleșit:
O carte recitită din nou
Conține același sfârșit!
Captivantă-i amintirea
În subiectul relevant
Însă finalul e-n durerea
Permanent de neschimbat.
În secunda lume a cărții
Gândești că n-o-s te pierzi,
Dar, în opusa parte a hărții
Te rătăcești fără-s mai vezi.
03.12.24
HappyCinema
Anul Nou în prag răsare
La filmul din cinema
Moș Crăciun, cum că dispare
Părăsind el tema așa...
Un copil în cale-i sare
Șoptindu-i să se oprească,
El doar drumul vede-n zare
Încetând să mai gândească...
Tristețea s-a împrăștiat
Pe la toți cei ce vedeau
Plecarea moșului înfumurat,
Pe care încă-l mai credeau...
Toți ca toți, dat mintea mea
Vedea cu totul altceva,
Vedea ceea de ce-s temea -
Plecarea ta altundeva...
Plecarea ta de negăsit
Departe, în universul infinit,
Doar centimetri de pășit,
Dar țarul junglei a foșnit...
Jungla sub a lui control se află,
Dar o junglă-i lumea-ntreagă?
Care-i sensul stapânirii în tiflă
Trăind apoi viața-ți neagă?
Îmi lipsește atât de mult
Căldura ce mă cuprindea
Cu gingășia de demult,
Din trecutul ce ardea...
Ardea în flăcări uriașe,
Dar nimic nu distrugea
Acum în salturi ucigașe
Mocnește timpul ce fugea...
17.11.24
Stelele
Cerul se-ntunecă,
Stelele-alunecă,
Voios strălucind
Pământul luminând.
Cerul înstelat
Cu privirea furat,
Furia alungând
Bucuria aducând.
În fața mea apare-o stea
Și puternic strălucea,
Din vârful casei se vedea,
Cum falnic mă privea!
O stea mai mare
Lângă Luna sclipitoare,
Strălucea tot cu ardoare
Parc-ar fi o confirmare.
11.06.2021
Gol în suflet
Scuzele-s acceptate,
Încrederea-i pierdută.
Vei merge mai departe
Fiind tot mai încrezută!
Să nu crezi că-ncă visezi
În oglindă când privești,
Mai presus de cum te vezi
Ești pe Terra cât trăiești.
Orice-ar fi - zâmbește,
Atunci restul vor vedea,
Câtă forță dăinuiește
În ceea ce se pierdea...
Nu toată lumea spune
Direct ceea ce simte,
Iar atunci când spune
Nu toată lumea simte...
A folosi acea monedă
Care rău te-ar fi tratat
E puterea ce-o posedă
Așteptatul gol ratat.
A fi un om mai diferit
Nu însemnă mai ciudat,
Înseamnă a fi smerit
Aidoma unui soldat...
Visul nu e un obstacol,
Folosește-l cu mândrie,
Transformă-l în oracol
Nu doar simplă teorie
21.11.24
Moldova
Baștina e un loc sacru
Creat făr' de masacru,
De ai noștri străbuni
Muncind in rugăciuni.
O țară cu păsări, flori
Și cu adânci fiori,
C-un soare strucind
Și cu oameni zâmbind.
Oameni muncitori
Cu multă bunătate,
Lucrând în sudori
Cu pace și dreptate.
31.08.2021
Înapoi în Viitor
Să privești în momente din trecut
Practic nu-i de loc de interesant
Cunoști din tot ceea ce ai făcut
C-un rezultat neașteptat.
Orice nu s-ar fi-ntâmplat
La prezent tot ai ajuns
Fără să fi renunțat
Peste tot tu ai pătruns.
Dar priveste înapoi în viitor
Căci te mai așteaptă-un dor
Ce la fel n-a renunțat
Fără ca să fi luptat.
Viitorul ce nicicând nu te-ar uita
Doar pentru că-i supărat
Încă te va respecta
Fiind iubit și admirat.
28.07.24
Ecou în amintiri
Iată o frază-n tablou
Ce mult m-a copleșit:
O carte recitită din nou
Conține același sfârșit!
Captivantă-i amintirea
În subiectul relevant
Însă finalul e-n durerea
Permanent de neschimbat.
În secunda lume a cărții
Gândești că n-o-s te pierzi,
Dar, în opusa parte a hărții
Te rătăcești fără-s mai vezi.
03.12.24
HappyCinema
Anul Nou în prag răsare
La filmul din cinema
Moș Crăciun, cum că dispare
Părăsind el tema așa...
Un copil în cale-i sare
Șoptindu-i să se oprească,
El doar drumul vede-n zare
Încetând să mai gândească...
Tristețea s-a împrăștiat
Pe la toți cei ce vedeau
Plecarea moșului înfumurat,
Pe care încă-l mai credeau...
Toți ca toți, dat mintea mea
Vedea cu totul altceva,
Vedea ceea de ce-s temea -
Plecarea ta altundeva...
Plecarea ta de negăsit
Departe, în universul infinit,
Doar centimetri de pășit,
Dar țarul junglei a foșnit...
Jungla sub a lui control se află,
Dar o junglă-i lumea-ntreagă?
Care-i sensul stapânirii în tiflă
Trăind apoi viața-ți neagă?
Îmi lipsește atât de mult
Căldura ce mă cuprindea
Cu gingășia de demult,
Din trecutul ce ardea...
Ardea în flăcări uriașe,
Dar nimic nu distrugea
Acum în salturi ucigașe
Mocnește timpul ce fugea...
17.11.24
Stelele
Cerul se-ntunecă,
Stelele-alunecă,
Voios strălucind
Pământul luminând.
Cerul înstelat
Cu privirea furat,
Furia alungând
Bucuria aducând.
În fața mea apare-o stea
Și puternic strălucea,
Din vârful casei se vedea,
Cum falnic mă privea!
O stea mai mare
Lângă Luna sclipitoare,
Strălucea tot cu ardoare
Parc-ar fi o confirmare.
11.06.2021